Pensionarea anticipată a magistraților. USR: Se impune abrogarea măsurii, nu amânarea ei

Luând în considerare recomandările Comisiei de la Veneția și situația din sistemul judiciar, Uniunea Salvați România consideră că se impune renunțarea definitivă la schema de pensionare anticipată a magistraților și nu amânarea aplicării acesteia. Un proiect de lege în acest sens a fost depus la Camera Deputaților.

Posibilitatea pensionării anticipate a magistraților a fost introdusă prin Legea nr. 242/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor. Ca urmare a modificării legislative impuse de majoritatea PSD-ALDE, se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, magistrații care au o vechime între 20 și 25 de ani, ceea ce s-ar traduce, potrivit unor estimări, în ieșirea din sistem a câteva mii de magistrați.

Guvernul a prorogat prin OUG nr. 92/2018 intrarea în vigoare
a acestei prevederi până la 1 ianuarie 2020, termen care se va împlini în scurt
timp.

Având în vedere că a fost crescută de la doi la patru ani durata studiilor la Institutul Național al Magistraturii, ar urma ca sistemul judiciar, și așa subdimensionat, să se confrunte cu un deficit major de personal, ceea ce va pune în pericol însăși funcționarea sistemului judiciar. Prin urmare, nu avem nevoie de cârpeli de genul amânăm cu încă un an aplicarea schemei de pensionare anticipată. Cel puțin până se rezolvă problema deficitului de magistrați trebuie să abrogăm prevederea”, a declarat Stelian Ion, liderul grupului USR din Camera Deputaților, co-inițiator al proiectului de lege.

Comisia de la Veneția a arătat, în Avizul nr. 924/2018 referitor
la propunerile de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor și procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,
următoarele:

„Această propunere creează un risc real de diminuare drastică a numărului magistraților din sistemul judiciar românesc, în special la nivelele superioare. Sistemul judiciar din România riscă să își piardă cei mai calificați și experimentați membri, în vreme ce durata pregătirii profesionale ce precedă intrarea în profesie a judecătorilor și procurorilor debutanți devine mai lungă.

Combinația dintre creșterea perioadei de pregătire profesionale în vederea intrării în magistratură și noile reguli mai generoase pentru pensionarea anticipată, la care se adaugă alte schimbări preconizate (cum sunt cele privind componența completelor de judecată) pot submina serios eficiența și calitatea justiției. Este evident că această perspectivă reprezintă totodată un pericol serios pentru continuarea și consolidarea eforturile României de luptă împotriva corupției. (…)

În lipsa unui studiu de impact privind structura de personal al instanțelor și parchetelor și nevoile actuale și viitoare ale sistemului, faptul că unele dintre modificările de mai sus își au originea în cereri ale magistraților nu reprezintă o justificare suficientă pentru noul mecanism. Se recomandă cu tărie, în vederea asigurării funcționării eficiente, profesioniste și independente a justiției din România, ca înainte de intrarea în vigoare a măsurilor propuse în materie de „resurse umane” să fie realizate studiile de impact necesare. Ar trebui să se renunțe la mecanismul de pensionare. Dacă nu se poate garanta că mecanismul de pensioare anticipată nu va avea un impact advers asupra funcționării sistemului, atunci ar trebui să se renunțe la el.”

USR va continua să pledeze pentru implementarea tuturor
recomandărilor MCV și pentru punerea în acord a legilor Justiției cu
recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO. Renunțarea la pensionarea
anticipată a magistraților reprezintă, de altfel, una dintre prioritățile cuprinse
în Acordul politic semnat cu PNL în vederea acordării votului de învestitură Guvernului
Orban.

Articolul Pensionarea anticipată a magistraților. USR: Se impune abrogarea măsurii, nu amânarea ei apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dan Barna a semnat pentru recuperarea rapidă a prejudiciilor din dosarele penale

Dan Barna, președintele USR și candidatul USR PLUS la prezidențiale, a semnat petiția Declic pe tema recuperării rapide a prejudiciilor din dosarele penale, petiție adresată tuturor candidaților la alegerile prezidențiale.

Lupta anticorupție nu e completă dacă infractorii rămân cu banii. Și asta a fost întotdeauna o problemă pe care românii cinstiți au semnalat-o. Acesta e motivul pentru care am decis să semnez petiția Declic #Recuperatiprejudiciul. Am făcut-o atât în calitate de cetățean, cât și de candidat pentru funcția de președinte al României, pentru că justiția și echitatea socială reprezintă două dintre valorile de la care nu voi abdica niciodată”, a declarat Dan Barna, candidatul USR PLUS la prezidențiale.

Încă de la înființare, USR a luptat pentru o Justiție
independentă și eficientă și pentru ca persoanele condamnate definitiv să nu
mai ocupe funcții publice. Pentru ca actul de justiție să fie îndeplinit până
la capăt este nevoie însă și ca prejudiciile să fie recuperate, iar banii să se
întoarcă la buget.

Trăim într-o țară în care costul anual al corupției este de 5 ori mai mare decât bugetul pe sănătate și de 10 ori mai mare decât cel al educației. Dacă statul nu va face eforturi să recupereze banii furați de la condamnații penal pentru corupție, bugetul de stat și, implicit, toți românii vom avea de suferit”, a mai declarat Dan Barna.

În calitate de președinte, acesta va susține ferm, prin
dialog cu toate instituțiile statului cu rol în reglementare și recuperarea
efectivă a prejudiciilor – Parlament, Guvern, autorități judiciare, fiscale și
de administrare a bunurilor indisponibilizate – nevoia de a avea un sistem
național integrat de monitorizare a recuperării prejudiciilor impuse prin
hotărâri judecătorești definitive.

Articolul Dan Barna a semnat pentru recuperarea rapidă a prejudiciilor din dosarele penale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS, și-a prezentat programul de Președinte la Brașov

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, și-a prezentat programul de Președinte, pe 27 octombrie, la Brașov, alături de Dacian Cioloș, propunerea USR PLUS pentru funcția de prim-ministru.

“Am avut, astăzi, o discuție foarte bună cu brașovenii. Am vorbit despre o Românie care se modernizează, despre necesitatea de a avea o educație și un sistem de sănătate reformat, despre protejarea mediului, obiective care sunt cu adevărat importante. În ceea ce privește agenda publică, am încredere că premierul desemnat va genera majoritatea necesară în Parlament pentru învestirea noului guvern săptămâna aceasta. Luni vom semna acordul politic în baza căruia USR va susține prin vot viitorul guvern. Este foarte important să scăpăm de Viorica Dăncilă și PSD dar și ca alegerile prezidențiale să fie organizate de viitorul guvern.”, a transmis Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.

La prezentarea programului de Președinte al lui Dan Barna, de la Brașov, a fost prezent și Dacian Cioloș care a subliniat, într-o conferință de presă, că Dan Barna și programul său sunt factorii care vor aduce o nouă perspectivă țării noastre. 

“Suntem la Brașov să prezentăm brașovenilor candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale. Dan Barna este cel care poate să aducă o perspectivă nouă și modernă României, așa cum am dovedit-o și la alegerile europarlamentare. Dan Barna are toate calitățile și atuurile necesare pentru a construi și în România ceea ce peste cinci milioane de români caută în afara țării. Am discutat azi cu brașovenii despre ce vrem să facem în sănătate, educație, mediu și administrația publică. În privința noului guvern, Alianta USR PLUS poată să susțină acest guvern în măsura în care Ludovic Orban și-a asumat să respecte anumite obiective. Acum România are nevoie cât mai repede de un guvern nou pentru că PSD și Viorica Dăncilă nu mai au ce căuta la conducerea României.”, a transmis Dacian Cioloș, propunerea USR PLUS pentru funcția de prim-ministru.

În perioada 11 octombrie – 7 noiembrie, Dan Barna va merge prin țară pentru a-și face cunoscut proiectul pentru Președinția României.

 

Articolul Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS, și-a prezentat programul de Președinte la Brașov apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputatul USR Daniel Popescu: „Avem nevoie de o lege a apiculturii limpede, coerentă și ușor aplicabilă”

Deputatul USR Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură și silvicultură, a depus mai multe amendamente la proiectul de modificare şi completare a Legii apiculturii nr. 383/2013. Deputatul sucevean consideră total ineficient și complet netransparent modul în care au fost organizate consultările și dezbaterile pe tema acestui proiect de lege, în condiţiile în care modificările aduse Legii apiculturii necesită o implicare largă a apicultorilor din toate regiunile ţării. Propunerea legislativă se află în circuitul parlamentar de peste doi ani, iar termenul pentru dezbatere și consultări la Comisie a fost prelungit cu încă două săptămâni.

De peste un an, am discuții cu apicultorii suceveni, bistriţeni și din alte județe din țară. Faptul că acest proiect este tergiversat de peste doi ani ne arată că Guvernul şi Parlamentul nu doresc să rezolve problema etichetării și controlului calității produselor apicole, precum și a sancționării celor care încalcă legislația în domeniu. România are apicultori de mare calitate şi, datorită acestui fapt, țara noastră se află pe locul 4 în UE (şi pe locul 14 mondial) la producţia şi exportul de miere. În 2015, ne-am situat pe primul loc în Europa cu o producţie de 35 de mii de tone. Pe de altă parte, ne confruntăm cu prezența pe piața românească a mierii neconforme din afara spațiului comunitar (Ucraina, China), falsificată sau fără origine corect declarată, dar prezentată ca producţie naturală şi autohtonă”, a declarat deputatul USR Daniel Popescu.

Deputatul sucevean încurajează asociațiile apicultorilor din România să-și delege reprezentanții la dezbaterile despre care conducerea Comisiei a transmis că vor fi organizate în cadrul Subcomisiei pentru Legea apiculturii. Ținând cont de distanțele mari până la București, deputatul USR va solicita Comisiei pentru agricultură să transmită dezbaterile și în mediul online (http://www.cdep.ro/pls/dic/htp_direct?idl=1), iar apicultorii interesați să poată trimite sugestiile pe adresa oficială a comisiei de resort cp04@cdep.ro sau pe adresa oficială daniel.popescu@cdep.ro.

Sugestiile dumneavoastră sunt importante și trebuie să le aduceți în discuţie. Numai aşa putem asigura reprezentativitatea majorităţii producătorilor locali pentru a înlătura orice suspiciune privind favorizarea unor grupuri de interese. Avem nevoie de o lege a apiculturii limpede, clară și ușor aplicabilă. Fără îndoială este nevoie să promovăm și să susținem cu bună credință un grad ridicat de informare și conștientizare, precum și să stimulăm în mod constructiv reglementarea relațiilor apicultor-apicultor, apicultor-stat, apicultor-vecini, apicultori-marii cultivatori”, completează deputatul USR Daniel Popescu.

Prin amendamentele depuse până acum la Comisia pentru agricultură, în urma consultărilor cu specialiști în domeniu, deputatul USR a propus:

– obligația înființării de registre și evidențe genealogice;

– etichetarea corectă a produselor românești și interzicerea simbolurilor românești pe eticheta produselor cu altă proveniență decât cea națională;

– eliminarea abuzurilor ce s-ar putea exercita cu prilejul unor controale ale DSVSA județene declanșate „ori de câte ori există suspiciuni sau reclamaţii” cu privire la neîncadrarea în parametrii de siguranţă şi de calitate ai produselor apicole.

Deputatul Daniel Popescu este deschis la discuții cu apicultori din toate regiunile ţării pentru a putea înțelege mai bine problemele cu care aceștia se confruntă. Până la acest moment, au rezultat o serie de amendamente care au fost deja depuse la Comisia pentru agricultură și asupra cărora Ministerul Agriculturii se va pronunța în următoarele două săptămâni de dezbateri și consultări.

Articolul Deputatul USR Daniel Popescu: „Avem nevoie de o lege a apiculturii limpede, coerentă și ușor aplicabilă” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dan Barna, la Zalău: Îmi exprim considerația față de fiecare soldat al Armatei Române

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române și a prezentat, la Zalău, obiectivele sale pentru Președinția României din domeniul Apărării.

“Astăzi este o zi specială, este Ziua Armatei Române. Îmi exprim toată considerația pentru fiecare soldat, de la soldat la general, care activează în Armata Română. Prima prioritate a programului meu pentru Președinția României, în ceea ce privește Armata, este un Acord Politic Multianual pentru Apărare și transpunerea deciziilor strategice asumate în domeniul politicii de securitate. Un astfel de Acord îl vad ca o prioritate pentru predictibilitatea noastră în calitate de membri NATO. Faptul că România are o poziție respectată în NATO se datorează Armatei Române. În egală măsură, industria de apărare trebuie revitalizată în contextul poziției noastre în NATO pentru ca România să fie partenerul credibil al Alianței din Europa de Est. Cea de-a treia direcție este legată de siguranța carierei militare. Consider că este important să existe o predictibilitate a siguranței atât pentru soldați cât și pentru familiile acestora. De aceea văd un pachet legislativ integrat care să asigure siguranța carierei militare.”, a transmis Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.

De asemenea, referitor la programul de guvernare al viitorului Guvern, Dan Barna a declarat că USR nu renunță la principiile pe care le-a agreat cu premierul desemnat iar condițiile propuse trebuie să fie implementate în viitoarea guvernare. 

“În ceea ce privește programul de guvernare, USR nu renunță la principiile pe care le-a agreat în discuția cu premierul desemnat. Acordul politic pe care USR l-a semnat cu PNL este o anexă a programului de guvernare depus deja în Parlament. Îi vom solicita premierului desemnat ca toate obiectivele să fie puse în aplicare. Prevederile precum alegerea primarilor în două tururi de scrutin și legile justiției sunt obiectivele Guvernului tocmai în baza acordului pe care îl vom semna.”, a conchis Dan Barna, candidatul alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.

În perioada 11 octombrie – 7 noiembrie, Dan Barna va merge prin țară pentru a-și face cunoscut proiectul pentru Președinția României.

Articolul Dan Barna, la Zalău: Îmi exprim considerația față de fiecare soldat al Armatei Române apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dan Barna, la Oradea: Campania alegerilor prezidențiale este dovada că România se desparte de dinozaurul politic al ultimilor 30 de ani

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, și-a prezentat proiectul de Președinte la Oradea. În cadrul unei conferințe de presă, Dan Barna a reiterat că USR va susține noul guvern cu un vot de învestitură doar cu respectarea unor principii clare de integritate ale membrilor cabinetului.

“Această campanie electorală pentru alegerile prezidențiale este despre o campanie cu un tur doi fără PSD. Este o campanie în care România poate să dea un mesaj că începe să se însănătoșească și decide să se rupă definitiv de un dinozaur politic care nu mai guvernează de multă vreme. Legat de formarea noului guvern, aștept de la premierul desemnat lista completă a cabinetului și în funcție de componența finală vom lua decizia de susținere a învestiturii. Susținerea este condiționată de protocolul Alianței USR PLUS care prevede că membrii Guvernului nu trebuie să fie persoane cu probleme de integritate, ori să aibă probleme legate de plagiat sau să fi fost colaboratori ai securității. Suntem fermi pe aceste criterii de integritate”, a transmis Dan Barna, președintele USR și candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.

Dan Barna a vorbit și despre programul său pentru Președinția României, subliniind că prioritățile sale sunt educația, sănătatea, reforma constituțională și dezvoltarea infrastructurii.

“E nevoie de o reformă constituțională astfel încât Președintele să poată gestiona crizele politice precum cele prin care trecem astăzi. O altă prioritate este legată de educație, nu mai putem privi cum tinerii ne pleacă din țară. În obiectivul meu propun alocarea a 6% din PIB pentru educație. Susțin ca profesorii să fie plătiți precum judecătorii sau medicii. Reforma în sănătate și dezvoltarea sunt alte priorități în programul meu pentru România”., a explicat Dan Barna.

În urma imaginilor apărute astăzi în presă, referitoare la incendiul de la Colectiv, Dan Barna a declarat că cere autorităților să urgenteze rezolvarea dosarului. 

“Am văzut imaginile apărute astăzi. În incendiul de la Colectiv am pierdut și eu o persoană dragă. Este trist că la 4 ani de la tragedie aflăm că este un film oficial care arată că lucrurile nu au funcționat așa cum ar fi trebuit. Cer autorităților să urgenteze soluționarea acestui dosar. Trebuie să avem un răspuns clar. Dosarul Colectiv este o tragedie, nu mai există nicio scuză ca dosarul să nu fie soluționat. Victimele și urmașii acestora merită un răspuns din partea statului român.”, a conchis Dan Barna la Oradea.

În perioada 11 octombrie – 7 noiembrie, Dan Barna va merge prin țară pentru a-și face cunoscut proiectul pentru Președinția României.

Articolul Dan Barna, la Oradea: Campania alegerilor prezidențiale este dovada că România se desparte de dinozaurul politic al ultimilor 30 de ani apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR acuză Poliția și pe ministrul demis al Apelor și Pădurilor de favorizarea tâlharilor care distrug pădurile României

Senatorul USR Mihai Goțiu a depus, în această săptămână, o interpelare oficială, prin care solicită o anchetă a Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției cu privire la modul în care inspectori ai IPJ Vâlcea au obstrucționat controalele legate de tăierile ilegale de păduri de pe Valea Topologului.

Mihai Goțiu arată că în cadrul IPJ Vâlcea lucrează un polițist condamnat penal definitiv pentru ucidere din culpă, ai cărui părinți administrează o firmă implicată în tăieri ilegale, respectiv pădurile din care s-a tăiat ilegal.

De asemenea, senatorul USR îl acuză pe ministrul PSD demis al Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, că a emis un ordin „cu dedicație” prin care Gărzile Forestiere au fost lăsate fără posibilitatea de a mai putea cere retragerea atestatelor firmelor care distrug pădurile.

Cum să nu prindă curaj hoții de lemne, cum să nu asistăm la tragedii în pădurile României, cu pădurari împușcați și bătuți, când autoritățile publice, în frunte cu Poliția, sunt complici ai tâlharilor, iar ministrul Mediului protejează firmele acestora?”, întreabă Mihai Goțiu, membru în Comisia pentru Ape și Păduri din Senat.

Senatorul USR a detaliat situația: „Am depus o nouă interpelare, în cazul devastării pădurilor de pe Valea Topologului, adresată Ministerului Afacerilor Interne (MAI) și Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), prin care am solicitat să fie anchetat de urgență refuzul angajaților Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea de a participa la controalele efectuate de Garda de Mediu și Garda Forestieră în zonă. Coincidență (sau nu?), în cadrul IPJ Vâlcea lucrează un ofițer (condamnat penal pentru ucidere din culpă, cu suspendare!), ai cărui părinți sunt: mama – administrator și proprietar al unei firme care a exploatat ilegal pe Valea Topologului, iar tatăl – administrator al pădurilor furate!

Totul s-a întâmplat la sfârșitul lunii iulie, începutul lunii august, când, în urma sesizărilor pe care le-am făcut publice, s-a demarat un control pe Valea Topologului. Potrivit Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier „Scutul Pădurii”, pe lângă Garda Forestieră și Garda de Mediu, ar fi trebuit să participe și inspectori ai IPJ Vâlcea. Ei bine, în prima zi a controlului, polițiștii au refuzat să participe. În urma informărilor la nivel de ministere, IGPR le-a transmit celor de la Vâlcea să-și trimită angajații pe teren. De voie, de nevoie, s-au prezentat inspectorii Răzvan Moțoc și Costin Cernătescu. Aceștia au refuzat, însă, să semneze procesele verbale și rapoartele întocmite de către inspectorii Gărzii de Mediu și ai Gărzii Forestiere!

Cei doi ofițerii IJP Vâlcea, d-nul Cătălin Nicușor Dănălache (condamnat penal, în anul 2015, pentru ucidere din culpă, la trei ani de închisoare cu suspendare), este fiul patroanei firmei Raluxia Impex SRL, Maria Dănălache, respectiv al administratorului Obștii Scara Mâzgavului. Așa cum se arată în concluziile raportului Corpului de control, care mi-au fost trimise, Raluxia Impex SRL a fost sancționată pentru tăieri de arbori fără drept, tocmai în pădurile Obștii Scara Mâzgavului, pentru aceste fapte fiind deschis și un dosar de cercetare penală. Aștept să aflu care a fost motivația colegilor penalului Dănălache pentru a obstrucționa controlul legat de tăierile ilegale de păduri de pe Valea Topologului”.

Mihai Goțiu a mai arătat că și deciziile luate de ministrul demis al Apelor și Pădurilor Ioan Deneș sunt tot de favorizare a firmelor care distrug pădurile. „Cu ocazia controalelor de pe Valea Topologului, am fost revoltat de faptul că Garda Forestieră nu a solicitat retragerea atestatului firmei care a tăiat ilegal și a distrus pădurea în zonă. Cu surprindere am aflat că domnul ministru Ioan Deneș a semnat un ordin, în noiembrie 2018, prin care Garda Forestieră a fost lăsată fără această atribuție!

Mai exact, e vorba de Regulamentul din 21 noiembrie 2018, adoptat prin ordin de ministru, prin care posibilitatea retragerii atestatelor în urma rapoartelor de control, a tăierilor ilegale și a distrugerilor de păduri a fost anulată! Practic, Gărzile Forestiere au fost lăsate de d-nul ministru, fără principala armă și sancțiune împotriva firmelor care distrug păduri! Iar acest lucru s-a întâmplat la scurt timp, după ce tot pentru tăieri ilegale de arbori de pe Valea Topologului, s-a solicitat retragerea atestatului unei firme de exploatere! Singurul mod prin care o firmă care distruge pădure își poate pierde atestatul e prin hotărâre judecătorească definitivă, adică la doi-trei ani de la constatarea distrugerii, perioadă în care poate să taie ilegal în continuare. Iar după un an, firma se poate re-atesta! Cum ar veni, singura sancțiune ar fi… un an de concediu”.

În condițiile în care Poliția obstrucționează anchetele pe teren și în care ministrul Apelor și Pădurilor apară firmele care distrug pădurea, ne mirăm că hoții de păduri împușcă pădurari, amenință și lovesc funcționari și inspectori care își fac datoria? Ne mirăm că pădurile României dispar fără ca cineva să răspundă?”, arată Mihai Goțiu.

Senatorul USR a mai adăugat că pregătește și o sesizare penală în acest caz.

Articolul USR acuză Poliția și pe ministrul demis al Apelor și Pădurilor de favorizarea tâlharilor care distrug pădurile României apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dan Barna va participa la ceremonia organizată de Ziua Armatei Române la Satu Mare

Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale, va participa la ceremonia dedicată Zilei Armatei Române care va avea loc vineri, 25 octombrie, în Satu Mare, începând cu ora 15:30.

Dan Barna va depune o coroană cu flori la Monumentul Ostașului Necunoscut, de pe bulevardul Vasile Lucaciu, în memoria soldaților căzuți în luptelele purtate pe meleagurile noastre.

“Sacrificiul cu arma în mână al soldaților noștri a dus la apariția României moderne și independente, la înfăptuirea Marii Uniri și la supraviețuirea statului român în vremurile tulburi din prima jumătate a secolului trecut. Armata este mai mult decât o instituție, este parte din conștiința istorică și democratică a poporului român”, transmite Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.

În calitate de viitor Președinte al României, o prioritate pentru Dan Barna va fi asigurarea stabilității, predictibilității și siguranței carierei militare, precum și a calității vieții militarilor și a familiilor acestora. O altă prioritate a mandatului său va fi garantarea respectării și aplicării Acordului politic național privind asigurarea resurselor pentru apărare la nivelul minim de 2% din PIB și abordarea, cu prioritate, a nevoilor de pregătire, echipare și înzestrare.

Articolul Dan Barna va participa la ceremonia organizată de Ziua Armatei Române la Satu Mare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiectul USR de depolitizare a sistemului preuniversitar, cu un pas mai aproape de adoptare

Proiectul USR care prevede incompatibilitatea funcției de director și director adjunct cu orice funcție de conducere de la nivelul unui partid politic a fost adoptat tacit de Camera Deputaților și pleacă la Senat, spre dezbatere și adoptare.

Proiectul de lege propune modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prevede că „directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot deţine, pe perioada exercitării mandatului, funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional”.

Prin pasivitatea și dezinteresul parlamentarilor PSD, ALDE și Pro România, propunerea legislativă de depolitizare a funcțiilor de conducere din toate școlile din România a fost adoptată tacit în condițiile în care nu a fost respectat termenul constituțional de dezbatere și votare a inițiativei.

În Comisia de învățământ, aceleași partide s-au împotrivit vehement măsurii propuse de USR pentru depolitizarea școlilor din România și creșterea autonomiei decizionale și a responsabilității managementului școlar.

Politizarea excesivă a dus la construirea unor relații clientelare între autorități și școli, iar acest fapt se vede prin lipsa de responsabilitate și viziune a foarte multor directori, dar și prin distribuția inechitabilă, pe linie de partid, a fondurilor publice”, a declarat inițiatoarea proiectului, deputatul USR Cristina Iurișniți.

Este normal ca oamenii să aleagă ce vor să conducă: școala sau partidul. Proiectul de lege pornește de la două evidențe: a) o persoană nu poate face bine două lucruri deodată și b) în școală nu facem politică de partid”, a declarat și senatorul USR Vlad Alexandrescu, co-inițiator al proiectului de lege.

Articolul Proiectul USR de depolitizare a sistemului preuniversitar, cu un pas mai aproape de adoptare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Amendamentele USR PLUS la proiectul de buget al UE pentru 2020, acceptate de Parlamentul European

Delegația Alianței USR PLUS a reușit să introducă mai multe amendamente importante în proiectul de buget al UE pentru 2020, votat astăzi cu o largă majoritate de Parlamentul European.

La propunerea eurodeputatei Clotilde Armand, raportor al grupului Renew pentru acest dosar, bugetul UE votat de Parlamentului European pentru 2020 prevede creșteri bugetare în câteva domenii cheie pentru România, în acord cu obiectivele Alianței USR PLUS.

Am insistat mult să fie finanțate întărirea asistenței tehnice pentru țările din estul Europei, creșterea bugetului pentru Parchetul european condus de Laura Codruța Kovesi, astfel încât să devină o instituție funcțională încă de anul viitor. Am obținut, după negocieri dificile cu celelalte grupuri politice, ca rezervele bugetare pentru anul viitor să fie folosite la maximum, având în vedere că e ultimul an din actualul cadru financiar. Aproape 2 miliarde de euro în plus vor intra, prin negocierea pe care am purtat-o, în programele care au un impact pozitiv în combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului. Am susținut ca în repartiția fondurilor să fie inclus criteriul geografic. Nu putem să aplicăm doar criteriul excelenței pentru selecția proiectelor, când e vorba de urgențe. Țările din est nu trebuie penalizate, ci încurajate să prezinte proiecte în aceste domenii extrem de importante”, explică Clotilde Armand, raportor Renew Europe pentru bugetul 2020.

Prioritățile mele au fost întărirea programului Erasmus și Youth Employment Initiative, pentru care actuala propunere a Parlamentului prevede 300 de milioane în plus față de propunerea Comisiei europene”, declară și Nicolae Ștefănuță, membru al comisiei pentru Bugete, europarlamentar al Alianței USR PLUS.

Actualul proiect votat de Parlamentul European va intra în procedura de negociere în următoarele luni cu Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene.

Articolul Amendamentele USR PLUS la proiectul de buget al UE pentru 2020, acceptate de Parlamentul European apare prima dată în Uniunea Salvați România.