USR s-a abținut la votul privind moțiunea simplă depusă de PSD împotriva Ministrului Agriculturii

Senatorii USR s-a abținut la votul
privind moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului liberal al
agriculturii considerând că, pe de-o parte moțiunea nu este nimic mai mult
decât o declarație politică, nu prezintă fapte și nici soluții. Pe de altă
parte, USR consideră că Adrian Oros, Ministrul PNL al Agriculturii, nu are
rezultate notabile în sprijinirea agricultorilor români, astfel încât să merite
un vot de incredre. 

George Marussi: ”Textul moțiunii conține doar 27% informație relevantă, 73% gargară politică și electorală și 0% soluții. Dar, pe de altă parte, urmând unui ministru care ne aduce aminte de emisiunile viața satului din anii ‘80, care și-a angajat rudele în minister, care a raportat fictiv producții record la hectar ca să aducă, din pix, deficitul bugetar sub 3%, să fii ministrul agriculturii ar fi trebuit să fie o sarcina ușoară. Dar nu a fost să fie, căci domnul Oros  trebuia să fie cu mult mai eficient în găsirea unor soluții moderne și rapide pentru problemele din agricultura românească, așa cum și-a asumat prin programul de guvernare. S-au făcut foarte puțini pași înainte și ministrul are mari dificultăți în a oferi explicații acceptabile pentru lipsa rezultatelor”.

Propunerile concrete, pe termen scurt, pe care USR le susține sunt legate de:

  • Distribuția informației către fermieri
    și asigurarea consultantei în domeniul agricol. Informația trebuie sa-i ajute pe
    fermieri în accesarea programelor, luarea deciziilor și să-si dezvolte
    activitatea eficient;
  • Debirocratizare și digitalizarea
    serviciilor;
  • Reorganizarea instituțiilor din
    domeniu și promovarea competentelor reale;
  • Promovarea unor forme de producție și
    comercializare care să permită accesul în această piață dominata de o mare
    concurentă;
  • Asigurarea implementării și
    respectării legilor în vigoare.

Articolul USR s-a abținut la votul privind moțiunea simplă depusă de PSD împotriva Ministrului Agriculturii apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR a sesizat CCR în privința legii care crează discriminări pentru biserici la retrocedarea terenurilor

USR a sesizat Curtea Constituțională în privința legii care instituie privilegii pentru biserici și asociațiile cultelor religioase la comasarea terenurilor, proiect susținut de toate celelalte partide parlamentare, cu excepția USR și UDMR. În loc să sprijine agricultorii să comaseze terenuri și să dezvolte agricultura, statul se va ocupa să comaseze terenurile doar pentru biserici. 

„Sub masca unor intenții nobile, comasarea terenurilor și sprijin pentru micii fermieri, legea discriminează fățiș toți producătorii agricoli români, indiferent de forma de organizare, instituind privilegii doar pentru biserici și pentru asociațiile inființate de acestea”, a declarat deputatul USR de Bihor, Silviu Dehelean.

Legea prevede că: 

1. Terenurile fărâmițate și răspândite deținute de biserici vor putea fi trecute în proprietatea statului iar în schimb se vor primi terenuri
comasate, parcele de dimensiuni mari

2. Nu se vor plăti diferențe de valoare între terenurile schimbate. Astfel
în schimbul unor terenuri fără acces și lipsite de utilități, la distanță de așezări, biserica va putea primi terenuri extravilane de-a
lungul drumurilor importante sau la marginea marilor orașe, fără să plătească nicio diferență.

3. Bisericile vor putea primi teren chiar și atunci când nu vor da
teren la schimb, ci doar drepturi litigioase sau adeverințe – adică chiar și atunci cand nu au în proprietate terenul cu
Titlu de proprietate.

„Practic, legea va lăsa Agenția domeniilor statului fără cele mai bune terenuri, iar în schimb va accepta terenuri farâmițate și dispersate, în cazul bun, drepturi litigioase sau adeverințe lipsite de valoare, în cazul rău. Mai mult, prin prevederea potrivit căreia nu se plătește diferență de valoare pentru terenurile schimbate, acest proiect facilitează tunuri de genul celui care făcea carieră nu demult, avându-i ca protagoniști pe un fost parlamentar român, proprietar de club de fotbal, și Ministerul Apărării Naționale. Anul trecut Dragnea voia să dea 65.000 de ha de păduri cultelor religioase, acum au votat o lege prin care terenurile mai valoroase de la Agenția domeniilor statului trec în proprietate privată a bisericilor”, a explicat deputatul Silviu Dehelean.

Sesizarea de neconstituționalitate inițiată de USR a fost semnată și de deputați UDMR și deputați independenți și ai minorităților.

România nu a finalizat nici după 30 de ani procesul de retrocedare al proprietăților. În cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură al României – cadastrul general  – România a reușit performanța de a avea finalizate măsurătorile în 86 de UAT-uri din 3181!

Una dintre legile menite să realizeze comasarea terenurilor pentru dezvoltarea agriculturii, Legea 17, adoptată de Parlament în 2014, nu este nici în prezent aplicată: statul român nu a folosit niciodată dreptul de preemțiune și în baza acestei legi nu s-a aplicat nici măcar o sancțiune.

Parlamentarii USR au depus proiecte de lege prin care au încercat să fixeze tarifele pe care le plătesc oamenii pentru lucrări de cadastru, în așa fel încât să nu mai fie majorate de ANCPI, precum și să ofere scutiri de taxe pentru anumite operațiuni de cadastru, cum ar fi alipierea terenurilor din extravilan. Proiectele au ca scop terminarea procesului de cadastrare, care blochează proiectele noi de investiții.

Detalii proiect pentru scutirea de taxe – http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17900

Detalii proiect pentru fixarea taxelor de cadastru – http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=18004

Articolul USR a sesizat CCR în privința legii care crează discriminări pentru biserici la retrocedarea terenurilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR s-a opus inițiativei legislative a UDMR-ului de prelungire a mandatelor aleșilor locali

Senatoarea USR Florina Presadă a fost singurul senator din Comisia de Administrație Publică a Senatului care a votat împotriva propunerii legislative depuse de UDMR privind extinderea de la 4 la 5 ani a mandatelor aleșilor locali.

Florina Presadă: „Argumentul că 4 ani nu sunt suficienți pentru un ales local ca să facă treabă, mai ales dacă are proiecte europene în derulare, e absurdă, dar nu întâmplătoare. De fapt, vedem că PSD și „frații” săi UDMR și ALDE fug de alegeri ca să stea la cârma administrației publice locale cât de mult se poate. Să ne amintim și de modificările făcute de PSD și aliații lui la ordonanța privind stabilirea datei alegerilor locale. De asemenea, la  Comisia de Administrație Publică se mai află o propunere legislativă, de data asta a PSD, cu același obiect: mandatele aleșilor locali să aibă 5 ani, nu 4 ani. Nu a mai ajuns la Plen, deși aceasta are raport de respingere, pentru că rămăsese fără obiect o dată cu adoptarea Codului Administrativ. Însă UDMR a sărit în ajutor cu această propunere legislativă, care a și trecut de Comisia de Administrație Publică.”

Propunerea a fost votată de senatorii PSD, UDMR si ALDE, în timp ce PNL s-a abținut. Propunerea urmează să fie dezbătută și de Comisia Juridică, după care va fi supusă dezbaterii și votului în plenul Senatului, care este cameră decizională.

Articolul USR s-a opus inițiativei legislative a UDMR-ului de prelungire a mandatelor aleșilor locali apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatoarea Silvia Dinică cere detalii despre achiziția sistemului IT de aproape 1 mil. de euro făcută de Poliția Română

Senatoarea USR Silvia Dinică transmite că în timp ce populația țării este preocupată cu respectarea normelor sanitare, cu păstrarea locurilor de muncă în aceste timpuri extrem de complicate generate de pandemia SARS-CoV-2, află din presă, fără o dezbatere publică, că Poliția Română a atribuit, prin licitație, unei companii private un contract de 4,779 milioane de lei, fără TVA, “pentru furnizarea unui sistem IT de recunoaștere facială a persoanelor după imaginile și fotografiile furnizate de diverse surse, precum camere de supraveghere și telefoane mobile.”

Din Caietul de sarcini al licitației, descoperim că: „Soluția va oferi funcționalități de căutare/verificare/comparare ale imaginilor faciale digitale din repository asociate cu cele provenite din diferite surse (CCTV, webcam, telefoane mobile, rețele de socializare, ATM cam).”

Senatoarea Silvia Dinică: “Vorbim, așadar, despre aproximativ 1 milion de euro plătiți de către Poliția Română, din bani publici, pentru o tehnologie care ridică extrem de multe semne de întrebare în privința respectării dreptului fundamental la viață privată. Consider că măsura este disproporționată față de scopul enunțat, ca atare am solicitat, public, să ne fie comunicat în baza și în spiritul cărei legi s-a luat decizia alocării bugetare și a lansării acestui contract de către Poliția Română.
Analizând prevederile Constituționale privind Viața intimă, de familie și privată, Secretul corespondenței, precum și reglementările CEDO privind Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, am adresat o Interpelare către Ministerul Afacerilor Interne pentru a lămuri aspectele tehnice și legale care vizează această achiziție pentru că avem nevoie, ca societate, să știm răspunsurile la următoarele întrebări:
Care sunt toate specificațiile tehnice din Caietul de sarcini al acestei atribuiri de contract?
Ce date vor fi prelucrate?
Care este temeiul juridic pentru prelucrarea unor astfel de date?
Care este explicit sursa datelor folosite de sistem?
Unde vor fi stocate aceste date și pentru cât timp?
Cine le colectează, stochează, prelucrează și interpretează?
Ce măsuri sunt preconizate pentru a se garanta securitatea informatică a datelor prelucrate?
Cine va avea acces la aceste date?
Este oportună o astfel de achiziție în vremuri de criză sanitară și economică?”

Nevoia de digitalizare a serviciilor publice oferite de statul român este prioritară. Dar acest deziderat nu poate fi realizat decât prin investiții eficiente cu beneficii reale pentru cetățean, nu prin licitații pe bani publici pentru servicii care pot leza dreptul la intimitate al oricărui cetățean onest din această țară.

Articolul Senatoarea Silvia Dinică cere detalii despre achiziția sistemului IT de aproape 1 mil. de euro făcută de Poliția Română apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR solicită o anchetă la Garda Forestieră Suceava după ce activiști de mediu au fost atacați. DNA-ul pădurilor, esențial

Senatorul USR Mihai Goțiu solicită Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Costel Alexe, o anchetă a Corpului de Control la Garda Forestieră Suceava după ce Tiberiu Boșutar, președintele Asociației Moldovița, a fost atacat cu topoare de către Mugurel Nacu, consilier al Gărzii Forestiere Suceava, și de fiul acestuia, Ionel Nacu. 

Mihai Goțiu transmite că cele atacul asupra lui Tiberiu Boșutar, petrecut duminică, 17 mai, în pădurile din Suceava, arată necesitatea adoptării legii USR “DNA-ul pădurilor” cât mai curând și în Senat, după votul favorabil de pe 13 mai în Camera Deputaților.

“Mafia Lemnului a prins curaj, la doar câteva zile după ce membrii Guvernului din Camera Deputaților s-au abținut de la votarea legii de înființare a DNA-ului Pădurilor, iar Guvernul a anunțat că nu o susține. Până la producerea unei noi tragedii e doar o chestiune de timp. Păi cum să nu aibă curaj Mafia Pădurilor când atât ministrul Mediului, Costel Alexe, cât și cel al Justiției, Cătălin Predoiu, n-au votat (cu doar câteva zile înainte), în Camera Deputaților, legea de înființare a DNA-ului Pădurilor (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu)? Cum să nu se simtă încurajați infractorii, hoți și tâlhari deopotrivă, când membrii Guvernului, în calitate de deputați, ”se abțin” de la înființarea unei structuri specializate care să-i trimită la pușcărie?”, transmite senatorul USR Mihai Goțiu, membru în Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic.

În consecință, senatorul USR i-a solicitat Ministrului Mediului:

1. Să dispună o anchetă a Corpului de Control la Garda Forestieră Suceava, pentru stabilirea cu exactitate a implicării lui Mugurel Nacu în atacul asupra activiștilor de mediu, evaluarea activității profesionale a acestuia  și legăturile lui cu firmele cu afaceri în domeniul lemnului, și să transmită raportul și concluziile nachetei.

2. Să dispună suspendarea din funcție, până la finalizarea anchetei, a lui Mugurel Nacu.

3. Să lanseze în dezbatere publică și să transmită un calendar cu măsurile legate de evaluarea competențelor și a integrității angajaților Gărzilor Forestiere.

4. Să transmită măsurile pe care Ministrul Mediului le va lua pentru depolitizarea Gărzii Forestiere Naționale.

Amintim că proiectul USR de înființare a unei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, “DNA-ul pădurilor”, ar urma să fie o structură specializată de parchet care să aibă în competență investigarea infracțiunilor de mediu, și a cărei activitate va fi prezentată Parlamentului, periodic, prin rapoarte. 

Solicitarea senatorului USR Mihai Goțiu trimisă Ministrului Mediului poate fi consultată, și descărcată, aici: 

Articolul USR solicită o anchetă la Garda Forestieră Suceava după ce activiști de mediu au fost atacați. DNA-ul pădurilor, esențial apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Silviu Dehelean: Vom demara procedura de sesizare la CCR împotriva legii care crează discriminări pentru biserici la retrocedarea terenurilor

Silviu Dehelean, deputat USR de Bihor, anunță că USR va demara procedura pentru sesizarea CCR împotriva legii care instituie privilegii pentru biserici și asociațiile cultelor religioase la comasarea terenurilor, proiect susținut de toate celelalte partide parlamentare, cu excepția UDMR. 

„Vom strânge semnături să sesizăm Curtea Constituțională. Sub masca unor intenții nobile, comasarea terenurilor și sprijin pentru micii fermieri, legea discriminează fățiș toți producătorii agricoli români, indiferent de forma de organizare, instituind privilegii doar pentru biserici (unități de cult) și pentru asociațiile inființate de acestea”, a declarat deputatul USR de Bihor, Silviu Dehelean.

Legea prevede că: 

1. Terenurile fărâmițate și răspândite deținute de
biserici vor putea fi trecute în proprietatea statului iar în schimb se vor primi terenuri comasate, parcele
de dimensiuni mari

2. Nu se vor plăti diferențe de valoare
între terenurile schimbate. Astfel în schimbul unor terenuri fără acces și lipsite de utilități, la distanță de așezări, biserica va putea primi terenuri
extravilane de-a lungul drumurilor importante sau la marginea marilor orașe, fără să plătească nicio diferență.

3. Bisericile vor putea primi
teren chiar și atunci când
nu vor da teren la schimb, ci doar drepturi litigioase sau adeverințe – adică chiar și atunci cand
nu au în proprietate terenul cu Titlu de proprietate.

România nu a finalizat nici după 30 de ani procesul de retrocedare al proprietăților, iar ceea ce e făcut, e făcut prost. În cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură al României – cadastrul general  – am reușit performanța de a avea finalizate măsurătorile în 86 de UAT-uri din 3181!

Una dintre legile menite să realizeze comasarea terenurilor și să le facă cât mai eficiente agricol, Legea 17, adoptată de Parlament în 2014, nu este nici în prezent aplicată. Silviu Dehelean a întrebat Ministerul Agriculturii câte sancțiuni s-au dat în baza acestei legi. Răspunsul: niciuna. Același deputat a întrebat de câte ori a folosit statul român dreptul de preemțiune. Răspunsul: niciodată. 

„Cam asta este capacitatea statului roman de a genera dezvoltare funciară. În loc să sprijine agricultorii să comaseze terenuri și să dezvolte agricultura, statul se va ocupa să comaseze el terenurile, dar doar pentru biserici. Legea va lăsa Agenția domeniilor statului fără cele mai bune terenuri iar în schimb va accepta terenuri farâmițate și dispersate, în cazul bun, drepturi litigioase sau adeverințe lipsite de valoare, în cazul rău. Mai mult, prin prevederea potrivit căreia nu se plătește diferență de valoare pentru terenurile schimbate, acest proiect facilitează tunuri de genul celui care făcea carieră nu demult, avându-i ca protagoniști pe un fost parlamentar român, proprietar de club de fotbal, și Ministerul Apărării Naționale. Anul trecut Dragnea voia să dea 65.000 de ha de păduri cultelor religioase, acum au votat o lege prin care terenurile mai valoroase de la Agenția domeniilor statului trec în proprietate privată a bisericilor”, a declarat Silviu Dehelean.

Articolul Silviu Dehelean: Vom demara procedura de sesizare la CCR împotriva legii care crează discriminări pentru biserici la retrocedarea terenurilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Angajamentele USR pentru reformarea României. Dan Barna: Azi apăsăm pe butonul de restart

Uniunea Salvați România a prezentat, vineri, angajamentele de reformă a României, baza pe care USR va negocia intrarea la guvernare, în cadrul unei conferințe transmisă online.

USR propune o viziune concretă și coerentă pentru România, post-criza epidemiologică prin propuneri de măsuri de guvernare clare în domeniile identificate ca fiind o prioritate actuală pentru România, cu termene de realizare și cu bugete alocate.

“Suntem sătui de vorbărie, de blabla, de autostrăzi pe hârtie și spitale construite doar la televizor dar niciodată în realitate. Și atunci, ne luăm niște angajamente. Un angajament e mai mult decât o promisiune, e o garanție într-un contract. A trecut vremea artificiilor, a sosit vremea să punem cărămidă peste cărămidă. Rațional, inteligent și pe termen lung. Casa pe care vrem noi să o construim începe cu aceste angajamente. Împreună, ele constituie planul de la fundație până la acoperiș. Vrem exact România pe care o vrea fiecare român. Cinstită, dreaptă, modernă și demnă. Și care își dorește să revină la muncă pentru a deveni prosperă. Azi apăsăm pe butonul de restart.”, a transmis deputatul Dan Barna, președintele USR. 

Printre angajamentele USR se află: eliminarea pensiilor speciale, zero taxe pe salariul minim, Fără Penali în funcții publice în Constituție, reducerea birocrației, stimularea antreprenoriatului, un plan de investiții pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, stimularea investițiilor pentru o energie curată, acces la educație pentru toți copiii din țara noastră, implementarea marilor proiecte de infrastructură, sănătate, turism, înființarea DNA-ului pădurilor, ș.a..

Programul a fost prezentat de președintele Dan Barna, europarlamentarul Cristian Ghinea, deputații Claudiu Nasui și Cristina Prună, și Elena Tudose, expert în politici publice.

Angajamentele USR la guvernare, aici: https://www.usr.ro/usr-la-guvernare/

Înregistrarea conferinței, aici: https://www.facebook.com/USRNational/videos/246284119775093/

Articolul Angajamentele USR pentru reformarea României. Dan Barna: Azi apăsăm pe butonul de restart apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Daniel Popescu, apel la vigilență către suceveni: Ridicarea stării de urgență pentru Suceava NU înseamnă că pericolul a trecut

Deputatul USR Daniel Popescu face apel la suceveni să
rămână alerți și vigilenți în lupta cu epidemia de coronavirus. „Ridicarea
stării de urgență și a măsurii de carantinare pentru municipiul Suceava și zona
limitrofă NU înseamnă că pericolul a trecut.”

În contextul
ridicării stării de urgență pe întreg teritoriul României și a măsurii de
carantinare pentru municipiul Suceava și zona limitrofă, deputatul sucevean al
USR Daniel Popescu face apel la toți locuitorii județului Suceava să nu
renunțe la vigilență și la măsurile stricte de igienă
cu care s-au obișnuit
pe durata stării de urgență.În opinia parlamentarului USR, pericolul
nu a trecut și există un risc real ca numărul infectărilor și a îmbolnăvirilor
să crească
odată cu relaxarea măsurilor impuse de autorități. Daniel
Popescu recomandă sucevenilor evitarea în continuare a deplasărilor
neesențiale sau a celor care nu sunt urgente, evitarea spațiilor aglomerate și
a interacțiunii cu oamenii fără măsuri minimale de protecție — mască de
protecție, mănuși și distanțare socială corespunzătoare
. În opinia
parlamentarului, expunerea persoanelor vârstnice și a celor cu probleme
cronice de sănătate ar trebui evitată cu orice preț și în următoarea perioadă

 Bilanțul
județului Suceava la finalul stării de urgență nu este unul îmbucurător. Numit
Lombardia României, județul Suceava a înregistrat cele mai multe cazuri de
îmbolnăviri
ca urmare a infectării cu noul coronavirus: 3.317 cazuri
înregistrate până în acest moment (14 mai 2020), ceea ce reprezintă 20,7% din
totalul îmbolnăvirilor de la nivel național. De asemenea, județul Suceava
deține și tristul record în materie de decese
legate de Covid-19: 17,4% din
totalul deceselor de la nivelul țării. Mai mult, o serie de unități de
îngrijire au devenit într-un timp foarte scurt focare de infecție pentru
pacienți și personal medical
. Spitalul de Urgență Suceava, Spitalele
municipale din Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni, Centrul de Recuperare
Neuropsihiatrică Sasca Mică și Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică din
Costâna sunt doar câteva astfel de exemple. 

În acest context,
deputatul USR Daniel Popescu este de opinie că respectarea în continuare de
către suceveni a normelor și recomandărilor de prevenire a infectării cu
Covid-19 sunt esențiale
și în următoarea perioadă: „Riscul
răspândirii epidemiei continuă să fie cât se poate de real: pericolul nu a
trecut și putem presupune chiar că o relaxare a măsurilor de izolare și
distanțare socială va duce la o creștere a numărului de îmbolnăviri — și
aceasta cu atât mai mult în județul Suceava, unde numărul cazurilor este cel
mai mare din întreaga țară
”, a afirmat Daniel Popescu. Totodată, ar
trebui să fie tratată în continuare cu prioritate creșterea capacității de
testare la nivel județean, dar și încurajarea autorităților locale să ia măsuri
de auto-carantinare atunci când există motive serioase pentru a face acest
lucru. 

La finalul
acestei perioade extrem de tensionate pentru întreaga țară, deputatul USR
consideră că merită o apreciere națională toți cei care, pe durata perioadei
stării de urgență, s-au aflat în prima linie de tratare, combatere și prevenire
a răspândirii virusului
: întregul personal medical, toți lucrătorii din
cadrul MAI și MAPN, dar și lucrătorii din sistemul public și cel privat care au
respectat cu strictețe normele impuse de autorități. Sigur, bătălia
împotriva acestei pandemii va continua și în următoarea perioadă și este bine
să rămânem la fel de vigilenți cu toții.
, a încheiat Daniel Popescu.

Articolul Daniel Popescu, apel la vigilență către suceveni: Ridicarea stării de urgență pentru Suceava NU înseamnă că pericolul a trecut apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Decuplăm pseudo-academiile de la bugetul public. Proiect USR pentru Academia de Științe Tehnice și Academia de Științe Medicale

Deputatul USR Iulian Bulai continuă demersul de decuplare a pseudo-academiilor de la bugetul de stat depunând un nou proiect de lege prin care Academia de Științe Tehnice din România și Academia de Științe Medicale să nu mai primească subvenții de la stat. În urmă cu aproximativ 10 zile, un proiect de lege similar, vizând Academia Oamenilor de Știință din România, a fost înaintat Parlamentului spre dezbatere.

Propunerea legislativă de față are în vedere, pe de o parte, unificarea cadrului legislativ în care funcționează aceste instituții cu titlul de academie, în ceea ce privește aprobarea statului de funcții, caracterul viager al calității de membru, nivelul indemnizației. De asemenea, proiectul elimină referința, din actul normativ de bază, la membrii ASM ca ‘academicieni’, titulatură deținută exclusiv de membrii Academiei Române. Pe de altă parte, propunerea legislativă vizează încurajarea activității de cercetare și a implicării celor două academii în dezvoltarea sectoarelor pe care afirmă că le reprezintă, libertatea lor decizională în privința calității de membru remunerat fiind susținută, în proiectul legislativ, de finanțarea activității de bază și a indemnizațiilor exclusiv din venituri proprii”, declară deputatul USR Iulian Bulai.

Proiectul de lege, semnat și de deputații USR Tudor Pop și
Emanuel Ungureanu și senatorul USR Adrian Wiener, modifică Legea nr. 230/2008
privind înființarea și funcționarea Academiei de Științe Tehnice din România și
Legea nr. 264/2004 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe
Medicale.

Modificările vizează, în primul rând, ca funcționarea celor
două pseudo-academii să se facă exclusiv din venituri proprii, indemnizațiile
membrilor și salariile angajaților urmând a se plăti în limita fondurilor
disponibile.

În cazul Academiei de Științe Medicale (ASM), o privire pe
site-ul instituției relevă faptul că aceasta a avut ultimele luări publice de
poziție în anul 2012, actuala pandemie prin care trece întreaga lume nu a
generat vreo formă de implicare, participare sau contribuție publică. La nivelul
anului 2019, ASM a fost implicată într-un program de angiografie derulat din
fonduri norvegiene, prin care s-au obținut 16 angiografe cu fonduri UE POC, respectiv
un program de profilaxie, finanțat prin fonduri ale Federației Internaționale a
Academiilor. Niciunul dintre acestea nu sunt programe specifice unei instituții
cu profilul ASM, ci forme de diluare a accesului la fonduri specifice pentru
instituții de profil.

De remarcat și faptul că ASM are un număr de 160 de membri
titulari, în condițiile în care secția de Științe Medicale a Academiei Române
numără 8 membri titulari.

În cazul Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR),
potrivit paginii de internet proprii, „noutățile” datează din 2018 și privesc „Zilele
ASTR“, respectiv un colocviu cu temă istorică. Și de data aceasta, activitatea
științifică și de cercetare a ASTR este imposibil de identificat oficial.

În schimb, ASTR stă foarte bine la numărul de membri
titulari, 95, în condițiile în care secția de profil a Academiei Române numără
doar 4 membri titulari.

Spre deosebire de marea majoritate a statelor UE cu tradiție
academică, România deține, înființate prin diverse legi, un număr de cinci
instituții de consacrare științifică cu titlul de „academie“, suplimentar
Academiei Române: Academia Oamenilor de Știință din România, Academia de Științe
Tehnice, Academia de Științe Agricole, Academia de Științe Medicale și Academia
de Științe ale Securității Naționale.

De regulă, aceste pseudo-academii s-au născut prin transformarea
unor asociații de drept privat în instituții publice și par să fie axate mai
degrabă pe acordarea de indemnizații și titluri paralele celor acordate de
Academia Română.

La începutul lunii mai, la inițiativa deputatului USR Iulian Bulai și cu semnătura mai multor parlamentari USR, Uniunea Salvați România a depus un proiect de lege prin care Academia Oamenilor de Știință din România să nu mai fie subvenționată de la bugetul de stat. Proiectul se află în dezbaterea Senatului.

Articolul Decuplăm pseudo-academiile de la bugetul public. Proiect USR pentru Academia de Științe Tehnice și Academia de Științe Medicale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR îi cere Ministerului Mediului să-și respecte propria decizie și să nu dea liber la vânarea ciocârliei de câmp și a caprei negre

Parlamentarii USR, Allen Coliban, Mihai Goțiu și Cornel Zainea, solicită Ministerului Mediului să elimine din proiectul de ordin de ministru cotele referitoare la vânătoarea caprei negre și a ciocârliei de câmp din anexele 1 și 3. Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care se aprobă cote de recoltă în următorul sezon de vânătoare pentru 566 capre negre și 399.844 ciocârlii de câmp, deși ministrul a declarat în februarie 2020 că a decispunerea sub protecție a celor două specii.

Uniunea Salvați România a depus
la Senat anul trecut două inițiative legislative, pentru protejarea ciocârliei
de câmp și a caprei negre, prin adăugarea lor în lista speciilor a căror
vânătoare este interzisă. Ambele inițiative se află la Camera Deputaților, în
așteptarea emiterii rapoartelor de către comisiile responsabile.

Punctul de vedere transmis de cei trei parlamentari, care conține argumentele acestora.

Articolul USR îi cere Ministerului Mediului să-și respecte propria decizie și să nu dea liber la vânarea ciocârliei de câmp și a caprei negre apare prima dată în Uniunea Salvați România.