USR, amendamente constructive în cadrul dezbaterilor din Senat la legea carantinei

În cadrul discuțiilor pe marginea proiectului de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, senatorul USR Vlad Alexandrescu a propus mai multe amendamente prin care a încercat să echilibreze imperativele respectării drepturilor omului cu constrângerile asigurării sănătății publice.

Trăim o situație specială, o dată la o generație, dar chiar și așa trebuie să ne asigurăm că nu lăsăm loc pentru abuzuri: nici din partea statului asupra cetățeanului și nici a individului asupra legii. Amendamentele pe care le-am propus asigură acest echilibru. În același timp, conformarea individuală la măsurile de bun simț în situații de pandemie: purtarea măștii, păstrarea distanței sociale, măsurile de igienă individuală pot contribui cu succes la lupta împotriva virusului. Într-o societate modernă, europeană, statul nu poartă singur răspunderea protejării sănătății publice, ci aceasta este copartajată de toți cetățenii lui. Legea cetății și responsabilitatea individuală nu trebuie și nu pot fi separate”, declară senatorul USR Vlad Alexandrescu.

Concret, referitor la situația copiilor ai căror părinți au
fost ambii confirmați pozitiv, USR a propus ca aceștia să nu fie preluați în
mod automat de DGASPC și carantinați, ci situația lor să fie discutată și
stabilită de comun acord de autoritățile responsabile și de părinte/părinți.

De asemenea, pentru a aplica efectiv principiul gradualității
în ceea ce privește măsura izolării, USR a propus ca persoana depistată pozitiv
să poată, cu acordul medicului abilitat, să poată opta pentru izolarea la
domiciliu sau într-o locație aleasă cu condiția să semneze o declarație pe
proprie răspundere în care își asumă să efectueze izolarea în condițiile
cerute, sub sancțiunea prevăzută de art. 352 Cod penal (zădărnicirea combaterii
bolilor), urmând ca modelul acestei declarații să fie reglementat prin ordinul
ministrului Sănătății în termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a legii.

USR a propus și ca o persoană să poată  fi izolată / carantinată prin procedura
nevoluntară numai dacă Direcția pentru Sănătate publică constată, prin act
administrativ individual, că sunt îndeplinite condițiile medicale de aplicare a
acestei măsuri, pe baza recomandării unui medic abilitat. Medicul nu este
învestit cu autoritate de stat precum un jandarm sau un polițist. Conform
amendamentului USR, medicul recomandă măsura Direcției de Sănătate Publică,
care, prin act administrativ individual, constată că sunt îndeplinite
condițiile medicale de aplicare a acestei măsuri.

Articolul USR, amendamente constructive în cadrul dezbaterilor din Senat la legea carantinei apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR face un apel pentru votarea inițiativei „Fără penali în funcții publice”

Cu două zile înainte de terminarea sesiunii extraordinare, inițiativa cetățenească „Fără penali în funcții publice” nu a intrat în dezbaterea plenului Camerei, ba chiar nu a primit nici măcar raport din partea Comisiei juridice. Uniunea Salvați România face, în aceste condiții, un apel către toate partidele parlamentare să deblocheze dezbaterile și să voteze proiectul susținut de peste 1 milion de români.

Pentru ca introducerea pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare
să nu rămână un simplu exercițiu de imagine, inițiativa cetățenească de
revizuire a Constituției trebuie să primească raport din partea Comisiei
juridice conduse de deputatul PSD Nicușor Halici, iar apoi să fie dezbătută și
votată în plenul Camerei Deputaților, înainte de a merge la Senat.

De aceea, deputatul USR Ionuț Moșteanu a solicitat astăzi,
în debutul ședinței de plen, ca președintele Comisiei juridice să convoace
comisia astfel încât inițiativa să primească de urgență un raport.

USR face un apel către parlamentarii tuturor partidelor
pentru deblocarea dezbaterilor, astfel încât inițiativa cetățenească, depusă în
urmă cu mai bine de un an în Parlament, să-și poată urma cursul legislativ și,
mai apoi, să fie supusă consultării populare.

Cred că votul nu poate fi decât în favoarea inițiativei. Nu cred că vreun parlamentar își poate permite luxul de a vota împotriva voinței românilor pe o temă atât de sensibilă, pentru că, altfel, ar trebui să explice oamenilor care l-au trimit acolo de ce insistă ca statul român să fie parazitat de infractori”, declară președintele USR, Dan Barna.

Inițiativa „Fără Penali în funcții publice” propune ca
articolul 37 din Constituție, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie
completat cu un nou alineat, având următorul conținut: „Nu pot fi aleși în
organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în
funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse
privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la
intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.

Inițiativa a intrat în proces legislativ la Camera
Deputaților în mai 2019, după ce a primit undă verde de la Curtea Constituțională.

Articolul USR face un apel pentru votarea inițiativei „Fără penali în funcții publice” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Președintele României dă curs cererii USR și atacă la CCR modificările aduse legii de organizare a Curții de Conturi

Președintele României, Klaus Iohannis, a dat curs apelului parlamentarilor USR și a atacat la Curtea Constituțională modificările aduse legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, adoptată prin vot de plenul Senatului în data de 10 iunie 2020.

În scrisoarea adresată Președintelui, parlamentarii USR arătau că modificările aduse subminează independența Autorității de Audit, fiind un atac la adresa arhitecturii constituționale a statului român. Legea votată de majoritatea coagulată în jurul PSD aduce modificări la nivelul competențelor și funcționării Curții de Conturi, care afectează grav independența și statutul acestei instituții care are un rol esențial în controlul cheltuirii banului public.

Scrisoarea parlamentarilor USR a fost însoțită de o anexă în care erau prezentate toate argumentele de natură juridică ce susțineau poziția parlamentarilor USR în această chestiune, multe din acestea fiind preluate și în sesizarea depusă de Preseședinte, azi, la Curtea Constituțională.

Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat: ”Asistăm, zi de zi, la asaltul PSD asupra tuturor instituțiilor de reglementare și control, în special asupra celor care independente fiind, ar putea să pună probleme PSD-ului în încercarea de a ascunde fraudarea banului public. PSD se pregătește de o lungă perioadă în opoziție și acum încearcă să-și subordonze aceste instituții, precum Curtea de Conturi sau Consiliul Concurenței, schimbând modul prin care se aleg conducerile instituțiilor astfel încât să-și poată planta de urgență oameni obedienți în funcții cheie. Îi mulțumim președintelui Iohannis pentru că a ținut seama de cele ce i-am sesizat și a acționat responsabil.” 

USR își exprimase dorința de a sesiza, împreună cu PNL, Curtea Constituțională pe modificările aduse legii de funcționare a Curții de Conturi, însă senatorii PNL nu au putut să strângă semnăturile la timp, astfel încât termenul limită până la care se putea depune sesizarea, a expirat, iar scrisoarea adresată Președintelui Klaus Iohannis a reprezentat o încercare de ultimă instanță pentru a opri distrugerea instituției care controlează modul în care este cheltuit banul public.

Articolul Președintele României dă curs cererii USR și atacă la CCR modificările aduse legii de organizare a Curții de Conturi apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dan Lungu: Sistemul cultural se pregătește de colaps. Cu ajutorul Ministerului

Dan Lungu, senator USR de Iași, atrage atenția asupra
faptului că Planul Național de Investiții și Relansare Economică făcut
public de Guvern
la începutul acestei luni, de peste 100 de miliarde de
euro, nu include deloc domeniul cultural. Astfel, deși există 20 de
domenii prioritare propuse – precum transport, energie, educație, dezvoltare
locală, agricultură, mediu sau sport, către care finanțările ar trebui să se
îndrepte, printre ele nu se numără și cel cultural. Totodată, Planul propus
ignoră complet sectorul organizațiilor neguvernamentale și artiștii
independenți
, deși conform acestora, reprezentanții lor au participat la
întâlniri online cu reprezentanți ai Guvernului, care au vizat această
chestiune.

Ignorarea sectorului cultural este cu atât mai gravă
întrucât Ministerul Culturii nu oferă, în această perioadă grea pentru toți
profesioniștii care activează în domeniul culturii
și toți reprezentanții sectorului
neguvernamental, un sprijin susținut. Ba mai mult, conform unui răspuns primit
de senatorul USR în urma unei întrebări adresate Ministrului Culturii, Bogdan
Gheorghiu, Programul național pentru achiziția de cărți și reviste din
categoria culturii scrise nu a fost finanțat nici în acest an
, deși au
existat numeroase semnale de alarmă în acest sens.

Ministerul Culturii nu finanțează nici măcar campania
„Citește românește”

În paralel, deși Ministerul Culturii a dat e înțeles,
conform declarațiilor sale frecvente, că este implicat concret în campania de
susținere a autorilor români, „Citește românește”, Ministrul Bogdan
Gheorghiu precizează într-un răspuns trimis cabinetului parlamentar faptul că „această
campanie se desfășoară fără un aport financiar al Ministerului Culturii
,
sub coordonarea unor entități particulare, cu intenția obținerii de profit”,
iar Ministerul „nu deține informații despre cheltuieli de promovare, menținere
a platformelor, onorarii și costurile sale și nici nu este în măsură să le
solicite”.

Povestea acestei campanii s-a dovedit a fi, încă de
la început, una de toată jena
– când am constatat că tot ce poate face
Ministerul pentru scriitorii români este doar o pagină pe platforma eMag. Acum,
când e limpede că nici măcar la finanțarea acesteia nu a contribuit, Reprezentanții
Ministerului ar trebui să fie complet rușinați.
Să nu mai pomenim și de
Programul de achiziție de carte, program de care am amintit de nenumărate ori
și care ar putea să salveze măcar o mică parte din industria cărții românești.

Mi se pare inadmisibil că în vremurile acestea, în timp
ce Marea Britanie, Germania sau Franța alocă sume importante întregului
domeniu cultural
– Guvernul britanic a anunțat duminică, spre exemplu,
deblocarea unui ajutor de 1,57 de miliarde de lire pentru domeniul culturii – noi
nici măcar nu luăm în calcul cultura
, printre celelalte priorități. E
drept, există pe lista propusă de Guvernul nostru și o finanțare a reabilitării
monumentelor istorice, patrimoniului cultural și sediilor administrative, dar
asta nu rezolvă nicicum problema artiștilor și reprezentanților societății
civile românești în vremuri de criză”, a declarat Dan Lungu, scriitor,
membru în Comisia de Cultură și Media Senatului și senator USR de Iași.

Articolul Dan Lungu: Sistemul cultural se pregătește de colaps. Cu ajutorul Ministerului apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Daniel Popescu: Închiderea fabricilor de lapte de la Floreni și Vatra Dornei, încă o lovitură grea pentru economia locală

Parlamentarul sucevean Daniel Popescu, ales
deputat în Circumscripția nr. 43 – Diaspora, membru în Comisia pentru
agricultură, silvicultură și industrie alimentară, a reacționat în termeni
fermi față de hotărârea închiderii fabricilor de lapte din Floreni și Vatra
Dornei, arătând că decizia va afecta negativ economia locală. Potrivit
deputatului USR, situația nefericită de la Floreni și Vatra Dornei reprezintă
una dintre consecințele faptului că nu există transparență cu privire la
facilitățile de care beneficiază sau ar trebui să beneficieze marii investitori
în relația cu statul român prin autoritățile locale și județene. De asemenea,
statul român nu este un partener real al antreprenorilor și nu se asigură că
investitorii străini își vor respecta angajamentele. 

Reacția deputatului USR Daniel Popescu vine ca urmare a anunțului
făcut de grupul francez Lactalis privind încetarea activității de producție la
fabricile de lapte din Floreni şi Vatra Dornei. Potrivit reprezentanților
companiei, decizia a fost luată după epuizarea tuturor încercărilor de
eficientizare a activităţii în cele două fabrici, iar angajaţii afectaţi de
măsura concedierii colective vor primi compensaţii salariale.

Însă, pentru parlamentarul sucevean Daniel Popescu, măsurile de
compensație nu rezolvă adevărata problemă, anume că autoritățile, și în mod
deosebit cele locale și județene, nu sprijină în mod real investitorii.

„În urmă cu o săptămână,
în țara Dornelor a fost organizată o vizită la nivel de prim-ministru, fiind
prezent și ministrul agriculturii. Din păcate, acum vedem că, în realitate, a
fost doar un demers de pre-campanie electorală, de spălare a imaginii și sprijin
politic pentru președintele actual al Consiliului Județean Suceava – domnul
Gheorghe Flutur, cu toate că baronul din Bucovina se face vinovat de criza
gravă de sănătate din județ, numărul mare de decese în rândul sucevenilor
infectați cu noul coronavirus,  dar și pentru situația economică precară
din județul nostru.”
a afirmat Daniel Popescu.

În opinia deputatului USR, situația nefericită de la Floreni și
Vatra Dornei arată că nu există transparență cu privire la facilitățile de care
beneficiază marii investitori în relația cu statul român prin autoritățile
locale și județene. În general, aceștia beneficiază sau ar trebui să
beneficieze de facilități fiscale, de scutiri în ceea ce privește plata
impozitelor, de suport financiar la investiții de infrastructură etc., care
să-i sprijine în continuarea și dezvoltarea activității. 

Potrivit deputatului USR,  Ministerului Muncii, prin
Inspectoratul Teritorial de Muncă ar trebui să facă un control amănunțit cu
privire la respectarea prevederilor contractuale în situația
disponibilizarilor. 

Închiderea
fabricilor de la Floreni și Vatra Dornei ne arată că guvernanții și aleșii
locali nu țin seama de securitatea alimentară, care este la fel de importantă
ca securitatea energetică. De pe urma deciziei de închidere a fabricilor vor
suferi fermierii, și așa grav afectați de prețurile foarte mici la lapte, dar
și comunitatea locală: o mulțime de locuri de muncă dispar peste noapte, un
brand renumit are de suferit și un întreg lanț de productie local nu mai
funcționează. De asemenea, autoritățile locale pierd venituri din taxe și
impozite
,”
a continuat deputatul sucevean.

În acest context, Daniel Popescu susține că este absolută
nevoie de transparentizarea condițiilor în care unii investitorii (mai ales
străini) devin jucători mari pe piața serviciilor alimentare din județul
Suceava
. În egală măsură, potrivit deputatului USR, este imperativă
promovarea unor forme asociative care ar permite producătorilor locali să
negocieze prețuri mai bune pentru materia primă pe care o furnizează

laptele, carnea, fructele de pădure etc. În acest fel pot fi evitate situațiile
care afectează economia locală și care au consecințe asupra securității
alimentare a județului.

Articolul Daniel Popescu: Închiderea fabricilor de lapte de la Floreni și Vatra Dornei, încă o lovitură grea pentru economia locală apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR PLUS luptă pentru finanțarea proiectelor de gaze din Fondul pentru Tranziție Echitabilă al UE

USR PLUS luptă ca România să primească fonduri europene pentru investiții în domeniul gazelor naturale. Europarlamentarii USR-PLUS/Renew Europe, Cristian Ghinea și Vlad Botoș au reușit să convingă Comisia pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European să includă proiectele de investiții în domeniul gazelor naturale la finanțarea din Fondul pentru Tranziție Justă al Comisiei Europene. Este o victorie de etapă foarte importantă! 

În ultimele luni, la Bruxelles, a avut loc o negociere dură pe tema Fondului de Tranziție Echitabilă și din păcate guvernele din Estul Europei nu au reușit sa obțină în Consiliu posibilitatea de finanțare a proiectelor de gaz. Acest lucru face votul din comisia REGI cu atât mai important, oferind posibilitatea ca Parlamentul European să îndrepte o decizie a Consiliului defavorabilă României. 

”Posibilitatea de a finanța proiectele de gaz ca alternativa de tranziție de la cărbune face mai realistă tranziția pentru aceste regiuni și atenuează șocul socio-economic. Mai departe, așa cum am atras atenția încă din ianuarie, banii se vor da pe baza unor planuri de tranziție teritorială, care trebuie să fie în linie cu Planul Național pentru Energie și Climă. Sperăm că ultimul plan pe care l-a trimis Guvernul României va corespunde cerințelor și Comisiei”, a declarat Cristian Ghinea. 

„Eforturile noastre vor continua până în momentul în care vom vedea acest amendament trecut prin toate etapele legislative. Votul final pe raportul aprobat în comisia REGI va avea loc, în plenul Parlamentului European, în septembrie”, a declarat Vlad Botoș. 

Scopul Fondului pentru Tranziție Echitabilă (Just Transition Fund) al UE este tranziția regiunilor carbonifere către economia verde. Fondul pentru Tranziție Echitabilă va pune la dispoziția zonelor carbonifere din UE circa 44 miliarde euro pentru tranziția la economia verde, alocarea CE pentru România este de aproape 4,5 miliarde euro.  Poluarea cu CO2 poate fi redusă cu peste 50% prin înlocuirea cărbunelui cu gaz.

Importanța gazelor naturale pentru România: 

  • România este al doilea producător de gaze naturale, în cadrul UE (după Brexit), cu o producție anuală de aprox. 10 mld mc, lider fiind Olanda. Peste 20.000 de lucrători sectoriali calificați, contextul geopolitic și rezervele naturale (în special off-shore) încă neexploatate pot reprezenta atuurile pentru o viitoare dezvoltare strategică a României ca hub regional de producție și transport gaze
  • În România, gazele naturale asigură aprox. 30% din necesarul de energie primară al țării, fiind, în acest sens, principala resursă strategică națională
  • Cu toate acestea, numai aproximativ 36% din gospodării sunt conectate la rețele de gaze
  • Sistemul Național de Transport și depozitare este învechit, necesitând investiții majore
  • De aceea, sunt necesare finanțări europene și naționale consistente pentru înnoirea și dezvoltarea capacității naționale de depozitare și comprimare gaze.

Articolul USR PLUS luptă pentru finanțarea proiectelor de gaze din Fondul pentru Tranziție Echitabilă al UE apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Alianța USR PLUS critică legea privind organizarea alegerile locale: vom avea din nou cozi la secțiile de votare!

Alianța USR PLUS critică legea privind organizarea alegerile locale care a fost adoptată astăzi în Parlament deoarece scrutinul se va desfășura într-o singură zi, pe 27 septembrie, ceea ce va crea din nou cozi la secțiile de votare.

Parlamentarii USR au depus amendamente la proiectul de lege, atât în Senat, cât și în Camera Deputaților, pentru ca alegerile să se organizeze în zilele de 26 și 27 septembrie, dar au fost respinse de vechile partide.

“România nu se află într-un punct bun, din punctul de vedere al numărului de cazuri. De aceea, USR PLUS a propus o soluție simplă, pe care au avut-o în vedere toate celelalte state europene care au organizat alegeri în această perioadă, 2 zile de vot. Asta înseamnă mai puțină aglomerație în secțiile de vot, înseamnă să nu avem cozi. Când a fost voință politică, la referendumul din 2018 de exemplu, s-au putut organiza alegeri în două zile, când v-a fost clar că nu puteți opri diaspora de la vot s-au putut organiza alegerile pe trei zile. Nu e niciun motiv pentru care să nu se poată organiza alegerile locale în două zile, decât că vă este frică că iese mai multă lume la vot. Și dacă iese mai multă lume la vot sunt șanse mai mari ca oamenii voștri, de care românii s-au săturat, să fie schimbați.”, transmite liderul deputaților USR, Cătălin Drulă.

”Actuala majoritate parlamentară se teme de o prezență mare la vot care ar putea produce surprizele de la alegerile europarlamentare de anul trecut, când cea mai nouă forță politică, USRPLUS, a reușit să egaleze partidele existente. Extinderea votului pe mai multe zile ar fi asigurat o participare mai mare la acest proces, care ar fi legitimat aleșii locali, astfel încât să nu mai ajungem în situația de a avea primari aleși cu 17-18% din voturile din acea localitate. Dar limitarea votului la doar o zi nu pune probleme doar în ceea ce privește legitimitatea aleșilor, ci pune în pericol sănătatea și siguranța cetățenilor. Dacă ne doream cu adevărat să avem grijă de votanți, soluția era extinderea procesului de vot pe mai multe zile, astfel încât să fie evitate cu orice preț aglomerația și cozile”, a declarat Dragoș Tudorache, europarlamentar USR PLUS și fost ministru de Interne.

Articolul Alianța USR PLUS critică legea privind organizarea alegerile locale: vom avea din nou cozi la secțiile de votare! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR, inițiativă legislativă pentru recunoașterea oficială a internshipurilor făcute de tineri în străinătate

Senatorul USR Radu Mihail a depus, miercuri, o inițiativă legislativă pentru recunoașterea oficială a internshipurilor făcute de tinerii români în străinătate.

În prezent, cadrul legislativ în vigoare care reglementează regimul programelor de internship este Legea nr. 176 din 2018. Aceasta are, însă, un caracter limitativ, deoarece se referă strict la programele de internship efectuate în România, excluzând tinerii români care au realizat și realizează programe de internship în străinătate.

Inițiativa legislativă a senatorului Radu Mihail propune ca Legea 176 să fie completată cu un nou capitol, dedicat fructificării experiențelor profesionale câștigate prin programe de internship desfășurate în afara granițelor României, cum ar fi, de pildă, cele organizate în sistemul instituțional al Uniunii Europene sau al Organizației Națiunilor Unite, în think-tank-uri și alte organizații non-guvernamentale, în întreprinderi private de succes, cabinete de avocatură renumite internațional prin care s-au format – și continuă să se formeze în ritm accelerat – numeroși tineri români.

”Vom avea, astfel, o Lege națională a internshipului comprehensivă și nediscriminatorie, care impune recunoașterea totală a acestor experiențe de muncă. Această recunoaștere ar atrage după sine o serie de efecte pozitive, îndeosebi valorificarea unor cunoștințe și abilități însușite în alte medii profesionale, care ar conduce fără îndoială la îmbogățirea culturii instituționale și economice din România. În fapt, completarea legii are în vedere asigurarea unei egalități între regimul internshipurilor din România și programele derulate în străinătate, cu scopul valorificării tuturor experiențelor de acest tip, în beneficiul angajatorilor și angajaților deopotrivă”, transmite senatorul Radu Mihail. 

Printre beneficiile inițativei legislative de recunoaștere oficială a internshipurilor făcute de tinerii români în străinătate se numără:

  1. Încurajarea valorificării experienței dobândite în străinătate deoarece este în interesul statului român să capitalizeze expertiza și deprinderile căpătate de tinerii români în timpul internshipurilor din cadrul instituțiilor și agențiilor europene.
  2. Încurajarea angajării de către statul român a tinerilor care se dezvoltă intelectual și profesional în alte țări, convingând o parte din acești tineri să se întoarcă în România și să lucreze în instituțiile publice din țară.
  3. Încurajarea performanței și echității pentru toți angajații din câmpul muncii românesc.

Legea 176 din 2018 recunoaște ca valide programele de internship realizate, de pildă, în instituții/autorități publice din România, dar nu valorifică în niciun mod stagiile extrem de populare la nivelul instituțiilor europene/internaționale, precum Comisia Europeană, Parlamentul European, agențiile europene din Statele Membre, întreprinderi private, organizații neguvernamentale, cabinete de avocatură ș.a.m.d.

USR consideră că această resursă umană bogată trebuie cultivată – nu alienată – de către România. 

Text proiectului de lege poate fi citit aici: https://cutt.ly/lege_internship

Articolul USR, inițiativă legislativă pentru recunoașterea oficială a internshipurilor făcute de tineri în străinătate apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD refuză să respecte normele de siguranță în ziua alegerilor locale

Alianța USR PLUS avertizează PSD să nu se joace cu sănătatea populației pe baza unor calcule electorale meschine.

Organizarea alegerilor locale timp de două zile este o soluție pentru a proteja cetățenii în contextul epidemiei cu noul coronavirus, dar PSD refuză să respecte normele de siguranță și pune astfel în pericol întreaga populație a României.

Parlamentarii USR au susținut, marți, în cadrul dezbaterilor din Senat ca alegerile locale să se organizeze în zilele de 26 și 27 septembrie pentru a evita aglomerația în secțiile de votare și pentru a respecta normele sanitare impuse de autorități pentru prevenirea și combaterea pandemiei COVID19. Propunerea a fost însă respinsă în comisia juridică de PSD și de aliații săi.

”Toate statele membre UE în care au avut loc alegeri în această perioadă delicată au optat pentru ca alegerile să se desfășoare pe parcursul a 2 zile. Nu și Parlamentul României controlat încă de PSD, care contestă cu fiecare ocazie măsurile impuse de Guvern pentru limitarea răspândirii contaminării cu noul coronavirus. Asta este încă o dovadă, după ce am aflat de la știri că doi deputați PSD au fost amendați pentru că au refuzat să poarte masca de protecție în incinta unui restaurant”, a declarat senatorul USR George Dircă, membru în comisia juridică.

Parlamentarii USR vor redepune amendamentul în cadrul dezbaterilor din comisii de la Camera Deputaților, for decizional.

”Votarea la referendumul lui Dragnea, cel din octombrie 2018, s-a desfășurat timp de 2 zile, pentru că așa a vrut PSD. Dar acum, când e cu atât mai mult nevoie ca românii să poată vota în siguranță primari, președinți de consilii județene, consilii locale și județene, PSD nu vrea ca votarea să se poată desfășura și sâmbătă și duminică. Așa arată democrația în viziunea PSD. Vom depune din nou aceste amendamente la Camera Deputaților”, a declarat senatoarea USR Florina Presadă.

Articolul PSD refuză să respecte normele de siguranță în ziua alegerilor locale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR nu a votat varianta UDMR de organizare a alegerilor locale

Senatorii USR s-au abținut azi la votul cu privire la propunerea legislativă privind stabilirea datei alegerilor locale din anul 2020, înaintată de UDMR. De asemenea, senatorii USR au votat împotriva raportului de respingere a proiectului de lege în același sens, inițiat de guvern.

În dezbaterile din comisii, senatorii din arcul PSD au respins propunerea USR ca procesul electoral pentru alegerile locale să se extindă la 2 zile – 26 și, respectiv, 27 septembrie 2020 – ceea ce ar fi permis cetățenilor să-și poată exercita dreptul de vot în siguranță, participând în număr cât mai mare la desemnarea celor care vor conduce comunitățile locale timp de 4 ani.

Explicând votul senatorilor USR, Florina Presadă a amintit că în inconștiența lor, politicienii PSD si UDMR se joacă cu viața românilor și, că în timp ce pentru alegerile prezidențiale din 2019 – pentru diaspora – si la referendumul organizat de PSD – pentru Liviu Dragnea – s-a putut organiza votul în mai multe zile, în plină pandemie, la alegerile locale, nu.

Florina Presadă: „(…) Discutăm o inițiativă UDMR împănată cu 90% amendamente copiate din proiectul de lege al Guvernului. Restul de 10% sunt contribuții proprii, dar nici acestea originale, pentru că și ele sunt la rândul lor copiate din legi anterioare.

Fără a avea pretenția de originalitate, am formulat și eu amendamente și la această inițiativă legislativă, și la proiectul Guvernului. Acestea propuneau organizarea procesului de vot pe parcursul a 2 zile, sâmbătă 26 septembrie, și duminică, 27 septembrie. Acest lucru s-a mai petrecut cu ocazia alegerilor prezidențiale pentru diaspora, după ce, anterior, în timp ce românii stăteau la cozi ca să voteze, doamna Dăncilă a adoptat o ordonanță de urgență pentru a crește prezența la referendumul lui Dragnea și a permis votul timp de 2 zile, o diversiune sinistră menită să distragă atenția românilor de la problemele cu justiția ale liderului PSD de la acea vreme, și care era cat pe ce să ne arunce în Evul Mediu în ceea ce privește drepturile omului.

Astăzi însă, când romanii trebuie să decidă cine va conduce comunitățile din care fac parte într-un context de pandemie globală, când și cetățenii și autoritățile publice trebuie să respecte măsuri speciale de prevenire a infectărilor cu noul coronavirus, PSD nu vrea ca cetățenii să aibă posibilitatea să voteze pe parcursul a 2 zile. Pentru cei de la PSD și UDMR este mai important să pună în pericol sănătatea și viețile românilor decât să le permită acestora să își exercite dreptul constituțional de a vota în siguranță. Pentru că o dată cu respectarea măsurilor de distanțare socială, romanii vor trebui să stea – din nou – la cozi pentru a vota.

(…) Votul pe durata a 2 zile ar fi fost esențial pentru a avea un proces electoral corect și accesibil tuturor cetățenilor în condiții de siguranță sanitară. Nu vrem să mai vedem români stând la coadă pentru a vota, cu atât mai puțin în condiții de pandemie! USR va susține acest lucru și la Camera Deputaților. (…)

Le reamintesc celor de la PSD că românii au mai fost nevoiți să îndure în trecut statul la cozi pentru a vota și rezultatele s-au văzut în scorul electoral al PSD. Romanii nu uită și nu iartă politicienii care îi împiedică să își exercite drepturile, mai ales că de data aceasta este în joc și sănătatea acestora.”

USR s-a abținut la votul pe marginea raportului de admitere cu amendamente admise și respinse la propunerea legislativă a UDMR.

Articolul USR nu a votat varianta UDMR de organizare a alegerilor locale apare prima dată în Uniunea Salvați România.