Legea „Fără politică în școli”, redepusă în Parlament

Alianța USR PLUS și-a prezentat, astăzi, cele 40 de angajamente pentru guvernare – https://bit.ly/3jGS97n – și unul dintre ele este „Fără politică la școală”. Ca prim pas spre îndeplinirea acestui angajament, deputatul USR Cristina Iurișniți a redepus în Parlament proiectul care modifica Legea Educației Naționale în sensul depolitizării sistemului de învățământ, proiect respins de majoritatea controlată de PSD.

Proiectul de lege modifică art. 246 din Legea nr. 1/2011 în
sensul ca funcțiile de conducere, de îndrumare și de control din unitățile de
învățământ, inspectorate școlare și Casa corpului didactic să fie incompatibile
cu deținerea de funcții de conducere în cadrul unui partid politic, la nivel
local, județean sau național, pe perioada exercitării lor.

Ani la rând, învățământul a suferit de pe urma luptelor și intereselor politice, fapt care a periclitat procesul de descentralizare, transparentizare și creștere a calității și competenței managementului educațional. În 2016, concursurile pentru directori și inspectori au reprezentat un prim pas pentru profesionalizarea funcțiilor de conducere din sistemul de învățământ, însă, în continuare, există o presiune din partea puterii politice în școală, resimțită atât de dascăli, cât și de elevi și părinți. Educația prezintă interes pentru sfera politică doar în momentul în care există beneficii electorale directe, neglijând în cea mai mare parte a timpului gestionarea finanțării optime și a investițiilor predictibile în infrastructura școlară. Mai mult decât atât, s-a dezvoltat un sistem clientelar între administrația publică și unitățile de învățământ, având unități școlare care beneficiază de fonduri suplimentare, în timp ce alte școli rămân neglijate. Această discriminare generalizată funcționează pe baza unui mecanism politic ce deservește doar instituțiile de învățământ care au aceeași culoare politică, promovând astfel servilismul, lipsa transparenței, lipsa integrității și a profesionalismului. La celălalt pol, există conduceri de școli care, din frica de a solicita fonduri suplimentare pentru anumite situații de urgență, se resemnează din dorința de a nu cauza probleme celor care gestionează acele fonduri și care se află pe poziții ierarhic superioare în partid. Actuala modificare legislativă își dorește să evidențieze foarte clar faptul că implicarea politică în spațiul educațional nu trebuie să existe, funcțiile de director și inspector școlar general având rolul de a asigura un act educațional de calitate, fundamentat pe valori și principii lipsite de orice interes politic sau de orice altă natură subiectivă”, declară Cristina Iurișniți, deputat USR.

Lipsa pârghiilor politice va duce la creșterea
responsabilității decizionale și la un grad sporit de profesionalizare, decizia
instituțională fiind raportată strict la nevoile și cerințele comunității școlare,
nu la interesele altor părți.

Încă de la intrarea în Parlament în 2016, USR a susținut ideea
depolitizării sistemului românesc de învățământ, faptul că imixtiunea
politicului în Educație generează forme fără fond, corupție, rețele de interes
și putere, feudalizare și ierarhii în acordarea fondurilor pe criterii
politice.

Pentru depolitizarea sistemului de Educație au fost depuse mai
multe inițiative de la intrarea USR în Parlament:

– Pl-x 503/2017 – Interdicția pentru directori și inspectori
generali de a ocupa funcții politice pe perioada exercitării mandatului. Respinsă
definitiv.

– Pl-x 278/2019 – Interdicția pentru directorii de școli de
a deține funcții politice. Adoptată tacit de Camera Deputaților, are raport de
respingere la Senat.

– Pl-x 233/2019 – Limitarea numărului de mandate pentru
rectori și alegerea decanilor de către profesori și studenți. Respinsă
definitiv.

Detalii despre cele 40 de angajamente ale USR PLUS: https://www.usrplus.ro/ce_ne_propunem.

Articolul Legea „Fără politică în școli”, redepusă în Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR, singurul vot în Comisia buget din Senat împotriva legii care oferă noi privilegii și super-imunitate conducerii ASF

Senatoarea USR Ramona Dinu a fost singura care a votat azi, în Comisia de buget, finanțe a Senatului, împotriva propunerii legislative a deputatului PNL Florin Roman care acordă noi privilegii și o super-imunitate conducerii ASF.

În cadrul
dezbaterilor, Ramona Dinu a depus încă o dată toate cele 15 amendamente pe care
USR, prin Claudiu Năsui, le-a propus la Camera Deputaților, amendamente care ar
fi eliminat imunitățile și privilegiile, însă acestea au fost respinse.

Propunerea
legislativă de modificare a OUG 93/2012 creează imunități nejustificate pentru
conducerea ASF, cu efecte catastrofale pentru piața asigurărilor, a pensiilor
private şi a instrumentelor financiare, prejudiciind iremediabil interesele
consumatorilor de servicii financiare din România.

Exonerarea de
răspundere a conducerii ASF – prevăzută de art. I, punctul 2, din Proiectul de
Lege este fără precedent în legislația din România și prezintă multiple
probleme legale, constituționale, economice, iar legătura pe care inițiatorul
proiectului o face cu situația funcționarilor BNR nu se susține. ASF are
atribuții de control și supraveghere asupra pieței serviciilor financiare  similare Consiliului Concurenței, Agenției
Națională de Administrare Fiscală, ANPC etc.

Ramona Dinu: ”Este inimaginabil ca o asemenea
propunere să vină din partea unui deputat liberal și până acum PNL să nu
dezavueze această enormitate juridică și economică. Nu e nimic liberal în a
asigura super-imunitate penală pentru conducerea unei agenții care controlează
activitatea pe o piață vastă în cadrul căreia doar activele fondurilor de
pensii private Pilonul II valorează cca. 70 miliarde de lei și care ar trebui
să aibă grijă de felul în care sunt administrate aceste fonduri de pensii
private ale românilor sau felul în care asigurătorii prezenți în piață respectă
drepturile clienților lor. Cum poți exonera de răspundere pe cineva care
trebuie să aibă grijă de fondurile de pensii când știi foarte bine cum au
încercat Dragnea și Teodorovici să naționalizeze Pilonul II de pensii iar ASF
s-a făcut preș în fața lor? Crede cineva că beneficiind de o asemenea
super-imunitate, nu ar pune un funcționar ASF, numit politic,  comanda venită de la partid mai presus decât
interesul românilor de rând? Senatorii USR vor vota împotriva propunerii și,
dacă ea este adoptată de camera decizională, o vom ataca la Curtea
Constituțională.”

În opinia USR,
asemenea prevederi ar duce la blocarea efectivă a posibilității tragerii la
răspundere a persoanelor responsabile și, totodată, la abuzuri și pasivitate în
exercitarea atribuțiilor care le revin funcționarilor ASF.

USR consideră că
propunerea se aseamănă surprinzător cu cele venite din partea PSD, de
suboronare a autorităților de reglementare independente sau de control, precum
Curtea de Conturi, ANCOM sau Consiliul Concurenței.

Articolul USR, singurul vot în Comisia buget din Senat împotriva legii care oferă noi privilegii și super-imunitate conducerii ASF apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Victorie USR în Parlament. Reduceri de obligații fiscale pentru operatorii economici care investesc în învățământul profesional dual

Parlamentul a adoptat, astăzi, legea inițiată de deputatul USR Cristina Iurișniți prin care operatorii economici care investesc profitul în burse și activități profesionale pentru tinerii din cadrul învățământului profesional dual beneficiază de scăderea impozitului. Proiectul va merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Potrivit proiectului USR, operatorii economici care sprijină și investesc în învățământul profesional dual, prin acordarea de burse și reinvestesc profitul pentru a facilita formarea elevilor vor fi sprijiniți de statul român prin diminuarea obligațiilor lor fiscale.

Datorită proiectului USR: 

1. Profitul investit nu va mai fi impozitat.

2. Cheltuielile privind bursele profesionale de minim 200 Ron, sumă egală cu suma bursei garantate de stat, se vor scădea din profit în vederea calculării bazei de impozitare 

3. Agenții economici, microîntreprinderile care acordă burse elevilor din sistemul profesional  dual scad sumele din impozitul pe venit până la nivelul valorii de 20%.

„Azi am reușit să atingem funcția economică a educației pentru obiective importante pentru USR precum scăderea abandonului școlar în mediile vulnerabile, diminuarea ratei șomajului, a fenomenului imigrației concomitent cu încurajare parteneriatului între școală și operatorii economici dar și a profesionalizarii resursei umane în acord cu cerințele actuale ale pieței muncii din România.”, transmite deputatul USR Cristina Iurișniți, inițiatoarea proiectului de lege.

Proiectul (PL-x nr. 218/2020), adoptat cu 219 de voturi pentru și o abținere, este o soluție concretă pentru eradicarea abandonului școlar și încurajarea inserției tinerilor pe piața muncii. 

„Totuși, nu pot să nu remarc ipocrizia Ministerului Finanțelor. În ciuda faptului că PNL susține învățământul dual, cel puțin la nivel declarativ, punctele de vedere ale Ministerului și ale Guvernului au fost negative. Mai nou, „contextul pandemic” a devenit o scuză des folosită de MFP pentru a-și întemeia lipsa de responsabilitate și de interes pentru Educație.”, conchide deputatul USR Cristina Iurișniți, inițiatoarea proiectului de lege.

Articolul Victorie USR în Parlament. Reduceri de obligații fiscale pentru operatorii economici care investesc în învățământul profesional dual apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Câte persoane au fost angajate în DSP-uri și pe ce posturi, domnule Tătaru?

Senatorul USR Adrian Wiener l-a întrebat pe
Ministrul Sănătății, dl. Nelu Tătaru, câte persoane au fost angajate în
Direcțiile de Sănătate Publică județene și pe ce posturi, având în vedere că
situația epidemiologică din țară pare să fi scăpat de sub control.

Adrian Wiener, care este și medic implicat
direct în lupta contra pandemiei cu SARS-CoV-2, coordonator al Spitalului Covid
din Arad, consideră că Direcțiile de Sănătate Publică județene joacă un rol central
în prevenirea răspândirii virusului Covid-19 și, ca atare, angajarea unor
oameni competenți, pe posturi direct implicate în anchete epidemiologice, este
esențială pentru combaterea pandemiei.

Adrian Wiener: ”Avem nevoie de oameni pentru a ține acestă pandemie sub control, dar
nu putem folosi pretextul pandemiei pentru a angaja fără discernământ persoane
fără pregătirea necesară și pe posturi care nu au nicio legătură cu combaterea
pandemiei. Triajul rapid și eficient în vămi, de exemplu, este cheia pentru a
menține deschise căile de transport de mărfuri în și dinspre România, astfel
încât să păstrăm funcțională cât mai mult din economia românească.”

De
asemenea, senatoarea USR Silvia Dinică i-a adresat și ea, astăzi, o interpelare
Ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, cu privire la situația angajărilor făcute
în Direcțiile de Sănătate Publică.

Silvia
Dinică:
”DSP-urile
au un rol cheie în gestionarea acestei pandemii și avem nevoie ca acestea să
poată asigura întreg suportul și să fie 100% instituții funcționale. Realitatea
actuală ne spune, însă, că avem probleme legate de insuficiența personalului de
specialitate din aceste instituții, precum și nereguli legate de procedura de
prelungire a contractelor individuale de muncă pe durată determinată. Acestea
duc la imposibilitatea efectuării anchetelor epidemiologice și a analizelor de
risc necesare.”

Silvia
Dinică i-a cerut Ministrului Sănătății să-i prezinte următoarele date:

•             Numărul contractelor pe perioadă determinată
ale personalului medical specializat care au expirat în lunile septembrie și
octombrie;

•             Numărul contractelor reînnoite pe
perioadă determinată ale personalului medical specializat care au expirat în
lunile septembrie și octombrie;

•             Data la care vor fi emise ordinele
de prelungire pentru contractele de muncă pe perioadă determinată expirate în
cursul lunilor septembrie și octombrie pentru care nu a fost semnată deja
prelungirea contractelor;

•             Data la care vor fi emise ordinele
de prelungire pentru contractele de muncă pe perioadă determinată care vor
expira în luna noiembrie;

•             Schema de angajări suplimentare
preconizate pentru fiecare DSP astfel încât, să existe suficient personal care
să răspundă nevoilor dictate de actuala pandemie.

Articolul USR: Câte persoane au fost angajate în DSP-uri și pe ce posturi, domnule Tătaru? apare prima dată în Uniunea Salvați România.

#FărăPenali de pază la pădurile României

Senatorul USR
Mihai Goțiu a solicitat, astăzi, printr-o interpelare oficială adresată
Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), dispunerea unei anchete a
Corpului de Control, legată de modul în care sancțiunile aplicate personalului
angajat la Romsilva sunt respectate în realitate. De asemenea, Mihai Goțiu a
solicitat informații despre numărul angajaților Romsilva cercetați penal și
trimiși în judecată pentru infracțiuni la regimul silvic, precum și a celor
care continuă să fie angajați după ce au primit condamnări penale definitive.

”Am citit,
săptămâna trecută, un răspuns sfidător al reprezentanților Romsilva, transmis
unei instituții de presă, în care se afirma că datele despre personalul silvic
cercetat penal ori trimis în judecată pentru infracțiuni la regimul silvic n-ar
fi informații de interes public! E greu de imaginat tupeul acesta – să pretinzi
că cetățenii n-au dreptul să afle dacă pădurea publică se află sau nu în paza
și administrarea unor hoți!”, a explicat senatorul USR, motivele care au dus la
solicitarea unei anchete oficiale.

”Din păcate, am
constatat și eu, în timpul investigațiilor pe care le-am făcut pe teren, că
există angajați ai Romsilva care își păstrează funcțiile chiar și după ce sunt
trimiși în judecată pentru infracțiuni legate de furtul sau distrugerea
pădurilor. Am avut cunoștință de sancțiuni administrative dispuse în urma
controalelor unor diferite instituții, care, pur și simplu, n-au fost aplicate!
Și am văzut personal silvic, condamnat penal definitiv, care e, în continuare,
angajat la Romsilva, pe același post ori în alt post! Asta e, pur și simplu,
complicitate la distrugerea pădurilor României”, a declarat Mihai Goțiu.

Senatorul USR a
adăugat că așteaptă răspunsul controlului Ministerului și celelalte informații
solicitate oficial, pentru a vedea dacă e vorba de cazuri punctuale sau de un
fenomen generalizat care impune o clarificare legislativă fără echivoc, privind
suspendarea contractelor personalului silvic cercetat și judecat penal,
respectiv interdicția angajării în cadrul Romsilva, până la reabilitare, a
persoanelor condamnate penal definitiv pentru infracțiuni la regimul silvic.

Articolul #FărăPenali de pază la pădurile României apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorul Radu Mihail: PSD își arată adevărata față întorcându-se către Rusia

Viorica Dăncilă e nostalgică după Uniunea Sovietică și vrea „relații vibrante și reciproc avantajoase” între UE și Federația Rusă. 

Fostul premier PSD a scris un articol în presa israeliană în care se face de râs, însă în același timp expune o politică pro-rusă și chiar nostalgică pentru URSS, deloc surprinzător pentru PSD, Dăncilă și toți reprezentanții PSD din ultimele trei decenii. 

PSD continuă să ne facă de râs chiar și prin figuri expirate politic. După multele gafe diplomatice grave ale Vioricăi Dăncilă, care au distrus credibilitatea României și au dus la ratarea unor obiective primordiale pentru noi, fostul premier al României vine și dă lecții de politică externă ale PSD către Uniunea Europeană. Pentru PSD-Dăncilă, prioritatea este să arate că UE a greșit cu atitudinea prea dură față de Rusia, care ar pune în pericol siguranța națională a României. 

„PSD își arată adevărata față întorcându-se către Rusia. Încă din 2016 a încercat deturnarea României de pe traseul european unde statul de drept trebuie respectat către statul autoritar unde clasa politică beneficiază de o imunitate largă. Relațiile cu Rusia nu pot să însemne pasivitate și deschidere excesivă din partea Europei atunci când Rusia la fiecare ocazie intervine sponsorizând politicieni corupți și mișcări toxice și eurosceptice. Este evident nevoie de o schimbare în atitudinea Moscovei pentru ca relația să progreseze”, a subliniat senatorul USR de Diaspora, Radu Mihail. 

Viorica Dăncilă vorbește de ineficiența sancțiunilor aplicate Federației Ruse după ce Kremlinul a decis invadarea Crimeei și afirmă că românii (implicit și ea personal) au suferit în decembrie 1989 o deziluzie istorică devenită realitate și se arată în asentiment cu afirmațiile președintelui rus Vladimir Putin conform cărora prăbușirea Uniunii Sovietice a fost o catastrofă umană. Singurii care au suferit o deziluzie în momentul căderii regimului comunist au fost nomenclaturiștii și favorizații de la baza aparatului de ocupație și de represiune. Le reamintim doamnei Dăncilă și PSD că deziluzia care a urmat a fost a cetățenilor duși de nas de guvernele PSD care au acționat doar în interes personal.  

„Aceste declarații pesediste sunt cu atât mai dăunătoare României cu cât vin într-un moment în care România tocmai a încheiat o serie de acorduri economice și militare cu Statele Unite ale Americii, acorduri pe care doamna Dăncilă și PSD doresc, probabil, să nu fie duse la îndeplinire. Ce face PSD este să cânte pe aceleași voci cu agenți de influență ai Moscovei care încearcă să promoveze relații vibrante și reciproc avantajoase”, cum spune doamna Dăncilă, ale UE cu Federația Rusă, în timp ce proiectul european și construcția euro-atlantică sunt sabotate constant de aceleași voci”, a adăugat și Mihai Sandu, ofițer pentru relații internaționale al USR și candidat USR PLUS pentru Camera Deputaților.

Mai are cineva vreun dubiu în ce privește orientarea PSD? USR PLUS rămâne alături de drumul pe care românii l-au ales de mult, alături de structurile europene și euro-atlantice și alături de civilizația occidentală. Viitorul nostru economic, social, politic și cultural este în Uniunea Europeană și alături de aliații americani. 

Articolul Senatorul Radu Mihail: PSD își arată adevărata față întorcându-se către Rusia apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Copreședinții USR PLUS București au prezentat listele de candidați la Camera Deputaților și la Senat din Capitală

Copreședinții USR PLUS București, Claudiu Năsui și Vlad Voiculescu, au prezentat, vineri, lista candidaților din Capitală pentru alegerile parlamentare, în cadrul unei conferințe de presă. Lista USR PLUS București pentru Camera Deputaților este deschisă de deputatul Claudiu Năsui, iar Ștefan Pălărie, expert în Educație, deschide lista pentru Senat.

Misiunea viitorilor parlamentari USR PLUS este de a combate cele mai mari flageluri cu care se confruntă România: sărăcia, corupția, lacunele din Educație și sistemul de sănătate. 

„Zilele acestea, am văzut foarte multe atacuri la adresa USR PLUS, atacuri calomnioase, o mobilizare împotriva noastră și asta se întâmplă pentru că sistemul este periclitat, iar USR nu are o prezență puternică în Parlament și nu este la guvernare. Asta nu se va mai întâmpla de pe 6 decembrie. Cu USR PLUS în Parlament nu se pot trece proiecte precum cele ale lui Florin Roman, care dă noi privilegii pentru angajații ASF. Vom pune reflectorul, așa cum am făcut în ultimii patru ani, pe furtișaguri, pe legi trecute pe repede înainte. Noi ne-am comportat în ultimii patru ani așa cum s-a așteptat societatea de la noi, asta vom face și în următorii patru ani. Rolul Alianței USR PLUS nu este de a schimba niște oameni cu alții, ci despre a face reforme profunde. Acest lucru se poate și vom începe de pe 6 decembrie”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui. 

Candidații USR PLUS din București sunt oameni cu experiență în sectorul privat, non-guvernamental și în administrație, profesioniști recunoscuți în domeniile lor de activitate. De pe 6 decembrie își vor folosi experiența acumulată pentru a face din România un loc în care cetățenii să aibă convingerea că Parlamentul lucrează în interesul lor.

„Diferența fundamentală pe care o veți găsi între USR PLUS și toate celelalte partide din vechea clasă politică consistă în două lucruri: pe de o parte, ceea ce promitem sunt lucruri realiste, angajamente clare, cu termene clare, cu bugetare clară și, pe de altă parte, oamenii pe care îi trimitem sunt complet diferiți de ceea ce ați văzut până acum în clasa politică. Oamenii sunt profund diferiți și aș menționa două aspecte: nu veți găsi pe listele USR PLUS nici măcar o singură persoană care să fi pus umărul la dezastrul din ultimii patru ani, care să fi votat cot la cot cu PSD legile Justiției. Nu veți găsi nici măcar o singură persoană pe listele USR PLUS care să se fi bucurat în tăcere de modificările pe care le propunea și pe care le-a implementat Alianța PSD ALDE”, a declarat Vlad Voiculescu. 

Candidații USR PLUS București pentru Senat:

  1. Pălărie Ștefan
  2. Dinică Silvia-Monica
  3. Spătaru Elena-Simona
  4. Ghica Cristian
  5. Dragu Anca Dana
  6. Presadă Florina-Raluca
  7. Alexandrescu Vlad-Tudor
  8. Saniuță Adina
  9. Cobianu Cezar-Adrian
  10. Nițu Cosmin-Mădălin
  11. Arcu Constantin
  12. Pop Viorica-Alina
  13. Mărgeanu Vasilica
  14. Dumitrescu Dan
  15. Ionescu Emil-Ovidiu
  16. Martianu Robert Claudiu
  17. Vicol Ned

Candidații USR PLUS București pentru Camera Deputaților:

1. Năsui Claudiu Iulius-Gavril
2. Prună Cristina Mădălina
3. Țoiu Oana-Silvia
4. Seidler Cristian-Gabriel
5. Buzoianu Diana-Anda
6. Badea Mihai-Alexandru
7. Teniță Dragoș-Cătălin
8. Pop Rareș-Tudor
9. Stoica Diana
10. Apostol Alin-Gabriel
11. Neagu Denisa-Elena
12. Ozmen Oana-Marciana
13. Dimitriu Alexandru-Paul
14. Berceanu Octavian-Alexandru
15. Mocanu Nelu
16. Nițulescu Gabriela-Cristina
17. Sas Cristian-Traian
18. Stanciu Radu-Valentin
19. Carp Marian-Iulian
20. Sămăritean Emil
21. Nistor Răzvan-Gabriel
22. Stoian Teodora
23. Bădoiu Mihaela-Cătălina
24. Lăzureanu Ioan-Valentin
25. Jida Mihnea-Mihail
26. Badea Ștefan-Alexandru
27. Popovici Teodor-Bogdan
28. Curcă Adrian
29. Ionescu Mihai-Cristian
30. Eremia Marcel-Marinel
31. Tudor Liviu
32. Grosu Carmen-Angela
33. Irimiea Laura-Mihaela
34. Dumitrescu Roxana
35. Cruceanu Alexandrina
36. Moldoveanu Cristina-Gabriela
37. Stanciu Dănuț

Articolul Copreședinții USR PLUS București au prezentat listele de candidați la Camera Deputaților și la Senat din Capitală apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect USR: Fără vot secret în Parlament

Pentru ca situații precum cea creată de votul pentru șefia Consiliului Legislativ să nu mai existe și parlamentarii să nu se mai poată ascunde în spatele votului secret, USR depune un proiect de modificare a Regulamentului comun al Senatului și Camerei Deputaților.

Proiectul de hotărâre a Parlamentului modifică și completează Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului în sensul eliminării votului secret și transparentizării totale a activității aleșilor.

Reprezentanții aleși de români în Parlament trebuie să dea socoteală votanților pentru alegerile lor. Haideți să nu ne mai ascundem după voturi secrete și să nu mai facem jocul unor politicieni care se țin cu dinții de scaun și de putere. Zilele acestea, am asistat la o situație absolut ridicolă în care responsabilitatea este pasată de la un partid la altul, tocmai pentru că nu există dovezi clare. Votul fiind secret, nu avem cum să arătăm cine ce a votat. Dar, votul secret nu trebuie să fie regula. Această reminescență a anilor 90 nu trebuie să mai fie obligatorie”, declară deputatul USR Claudiu Năsui, inițiator al proiectului.

Concret, proiectul stipulează că votul în
comisii este deschis și că „votul deputaților și al senatorilor este personal”
și „întotdeauna deschis”. Inclusiv în ceea ce privește acordarea votului de
încredere Guvernului, respectiv retragerea încrederii acordate prin adoptarea
unei moțiuni de cenzură.

Odată adoptat proiectul USR, senatorii și
deputații nu se vor mai putea ascunde în spatele unui vot secret și vor putea
fi trași la răspundere de alegătorii care i-au trimis în funcții și care le
plătesc remunerațiile uriașe prin taxe și impozite.

Invităm toate partidele parlamentare să
susțină inițiativa USR astfel încât aceasta să fie cât mai rapid adoptată.

Articolul Proiect USR: Fără vot secret în Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL le oferă „funcții pe viață” rectorilor din universități

Senatorii USR au votat împotriva inițiativei legislative care a eliminat limita de două mandate pentru conducătorii instituțiilor de învățământ superior. Amendamentul a fost adus în Comisia de Apărare, ascunsă într-o inițiativă legislativă a Guvernului care se referea la admiterea în cadrul institutelor de învățământ superior militar, fără examen, a absolvenților de licee militare, doar pe baza notelor din liceu.

Luând cuvântul la dezbateri în Plen, senatorul USR Vlad Alexandrescu a atras atenția că modificarea Legii Educației, în sensul eliminării numărului maxim de mandate ale rectorilor, s-a făcut printr-o lege de aprobare a unei Ordonanțe a Guvernului care nu are nicio legătură directă cu aceasta și se referă strict la o chestiune punctuală, respectiv admiterea în învățământul superior militar. Amendamentul la Legea Educației depus de senatorul Tit-Liviu Brăiloiu prevede că mandatul unui rector este de 4 ani și poate fi reînoit”, fără limitare.

Legea Educației Naționale prevede (art. 213 alin. 7) că durata mandatului de rector este de 4 ani și că „o persoană nu poate ocupa funcția de rector la aceeași instituție de învățământ superior pentru mai mult de două mandate succesive, complete”. Cu alte cuvinte, un rector care se suspendă înainte de terminarea celui de-al doilea mandat poate candida și obține fără probleme un al treilea mandat. Această formă a legii datează din anul 2014 și reprezintă o derogare față de norma inițială, care prevedea limita de 8 ani indiferent de perioada de derulare a mandatelor și de întreruperile acestora.

Vlad Alexandrescu: Discutăm zilele acestea despre funcții „pe viață” – ideea însăși fiind absurdă! Dar baronii universitari înfrățiți dincolo de partidele politice profită de contextul electoral și de perioada de final de legislatură parlamentară în care se negociază funcții și locuri în viitoarea legislatură. Actuala configurație parlamentară este perimată și are nevoie de o schimbare radicală, iar apariția de amendamente pe ultima sută de metri, înainte că opinia publică să fie măcar consultată, este o practică care trebuie să dispară.”

Tot în cadrul dezbaterilor din Plen, senatorul USR Vlad Alexandrescu a criticat și idea Ordonanței Guvernului de a permite absolvenților liceelor militare de a accede în sistemul educational superior miliar doar pe baza notelor din liceu, considerând ca acest lucru nu numai că este discriminatoriu față de ceilalți absolvenți de liceu, dar face un deserviciu major însăși sistemului de învățământ superior militar.
Inițiativa legislativă a trecut cu 109 voturi pentru” și 12 împotrivă”, ale senatorilor USR.

Articolul PSD și PNL le oferă „funcții pe viață” rectorilor din universități apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatul dă liber la achiziția de servicii juridice de către instituțiile publice. USR a votat împotrivă

Senatorii USR au votat împotriva inițiativei legislative propusă de senatorul PSD Robert Cazanciuc și, respectiv, senatorii PNL Daniel Fenechiu și Nicoleta Pauliuc, de abrogarea articolului I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative care interzice instituțiilor publice care au departamente juridice sau persoane angajate în funcții de consilieri juridici să achiziționeze servicii juridice de la cabinete și case de avocatură.

În expunerea de motive, cei trei senatori de la PSD și PNL consideră că pe de o parte, condițiile economice precare din anul 2012 au dispărut și, pe de alta, că departamentele sau serviciile juridice din variile instituții ale administrației publice centrale sau locale ar fi depășite de complexitatea chestiunilor juridice actuale.

George Dircă: ”Propunerea vine să elimine un act normativ prin care consilierii juridici erau lăsați să-și facă treaba pentru care erau perfect pregătiți iar contractarea de servicii de asistență juridică se făcea doar în cazuri bine motivate, pentru procese complexe, ce necesitau o expertiză specializată. Actuala propunere va face ca experiența departamentelor juridice să fie dată la o parte, înlocuită cu consultanța juridică la prețuri exorbitante. Această măsură nu ușurează accesul la justiție, ba din contră”.

USR atrage atenția că unele din cele mai răsunătoare cazuri de corupție au avut ca obiect servicii juridice supraevaluate acordate instituțiilor sau companiilor de stat.

Toți senatorii PNL și PSD au votat în favoarea inițiativei legislative. Inițiativa a trecut cu 107 voturi ”pentru”, 12 voturi ”împotriva” (senatorii USR) și o abținere

Articolul Senatul dă liber la achiziția de servicii juridice de către instituțiile publice. USR a votat împotrivă apare prima dată în Uniunea Salvați România.