Proiect USR PLUS pentru ca Jandarmeria Română să aibă atribuții să lupte cu mafia lemnului

Șoferii camioanelor care transportă lemn vor fi obligaţi să respecte şi semnalele de oprire ale ofițerilor și subofițerilor Jandarmeriei Române, iar reprezentanții structurii vor putea verifica documentele de proveniență și de transport ale încărcăturii, precum și identitatea conducătorului sau a pasagerilor aflaţi în mașină, atunci când există indicii despre săvârşirea unei fapte de natură contravenţională sau penală. Noile prevederi fac obiectul unei propuneri legislative depuse astăzi de deputații USR PLUS Bogdan Rodeanu și Adrian Giurgiu în scopul intensificării eforturilor de combatere a tăierilor ilegale de păduri și a mafiei lemnului.

Necesitatea unui astfel de proiect este uriașă. Știm că se taie, în mod ilegal, păduri întregi. Încercăm să monitorizăm și să stopăm fenomenul. Dar, din cauza resurselor umane limitate, acest lucru este, deocamdată, imposibil. Prin implicarea Jandarmeriei Române, alături de echipajele Gărzii Forestiere sau ale Poliției Rutiere, în monitorizarea și verificarea transportului de masă lemnoasă, tăierile ilegale ar fi descurajate. Am recăpăta controlul asupra pădurilor și – de ce nu? – asupra viitorului. Dând și Jandarmeriei Române posibilitatea de a controla transporturile de lemn, dar și de a sancționa contravenienții, creștem efectivele celor care apără pădurea. Resursele le avem, mai e nevoie doar de a le da cadrul legal pentru a ne ajuta”, declară deputatul USR PLUS Bogdan Rodeanu.

Din pădurile României dispare un volum de lemn de două ori mai mare decât cel valorificat oficial. Știm cu toții, cetățeni și reprezentanți ai statului, că infracționalitatea din jurul materialului lemnos a atins cote alarmante, dar cadrul legal insuficient împiedică autoritățile să pună în practică un sistem integrat de control cu participarea mai multor instituții cu activitate relevantă în domeniul siguranței publice. De exemplu, printre metodele folosite pentru scoaterea din pădure a lemnului tăiat ilegal se numără utilizarea de către transportatori a aceluiași aviz pe distanțe scurte, în mod repetat. Și nu există suficiente echipaje ale Gărzii Forestiere sau ale Poliției Rutiere care să verifice cât mai multe mașini ce transportă lemn pe drumurile publice”, explică și deputatul USR PLUS Adrian Giurgiu.

Proiectul de lege depus de parlamentarii USR PLUS
completează Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei
Române și OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Pe de o parte, în Legea Jandarmeriei sunt introduse prevederi
astfel încât Jandarmeria să aibă atribuția de a opri în trafic și a controla în
condițiile legii, conducătorii de autovehicule, tractoare agricole sau
forestiere care transportă material lemnos.

Pe de altă parte, prin modificările aduse OUG privind
circulația pe drumurile publice se prevede obligația participanților la trafic
care transportă material lemnos să oprească la semnalele ofițerilor și
subofițerilor Jandarmeriei Române și să prezinte acestora documentele de
proveniență și de transport ale încărcăturii. Neîndeplinirii acestei obligații
va constitui contravenție și se va sancționa cu amenda prevăzută în clasa a
II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a
imobilizării vehiculului.

Pe cale de excepție, constatarea contravențiilor și
aplicarea sancțiunilor se va putea face și în absența polițiștilor rutieri.

Articolul Proiect USR PLUS pentru ca Jandarmeria Română să aibă atribuții să lupte cu mafia lemnului apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Oana Ozmen: Radiografia dureroasă a Companiilor municipale

Deputata USR PLUS Oana Ozmen a declarat de la tribuna Parlamentului astăzi, că cele 20 de companii municipale înființate de către fostul Primar General al Capitalei au acumulat datorii de peste 560 de milioane de lei. Unele dintre aceste companii sunt în insolvență, altele au emise titluri executorii sau popriri pe conturi.

Vorbim despre un dezastru generat de lipsa unei strategii pe termen mediu. Organigrama acestor companii este una bine garnisită cu posturi bine plătite și cu contracte colective care asigură, în caz de concediere, între 5 și 15 salarii compensatorii.

Intrarea în insolvență a unei astfel de companii este un proces de lungă durată, costisitor și, din păcate, nu rezolvă, în fond, niciuna dintre problemele actuale.

Fuziunea sau comasarea ar putea fi o soluție pentru acele companii care vor gestiona procesele și lucrările de consolidare și renovare a clădirilor.

Este necesar un angajament clar care să prioritizeze și să stabilească un calendar ferm al procedurilor de închidere”, a evidențiat Oana Ozmen.

În încheierea declarației politice, deputata
USR PLUS a adăugat că aceste găuri negre ale bugetului Capitalei trebuie să fie
închise, iar activitatea acelor companii care pot funcționa în continuare
trebuie eficientizată în beneficiul bucureștenilor, nu al unor grupuri de
interese.  

Este esențial ca aceste lucruri să se întâmple cât mai repede posibil pentru a opri risipa din banii publici”, a mai spus Oana Ozmen.

Deputata USR PLUS de București s-a angajat să
monitorizeze îndeaproape și să aducă în atenția publicului situația acestor
companii.

Articolul Oana Ozmen: Radiografia dureroasă a Companiilor municipale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Abuzatorii de copii nu vor mai putea fi aleși în primării, consilii locale sau județene și parlament

Deputații USR PLUS Diana Stoica, Cătălin Teniță și Monica Berescu au depus un proiect de lege care prevede ca persoanele condamnate definitiv pentru infracțiuni grave comise împotriva copiilor să nu mai poată candida la alegerile locale și parlamentare.

Deși lucrau la un pachet de legi mai amplu pentru protecția
copiilor împreună cu organizația Salvați Copiii România, deputații USR PLUS au
decis să depună această
propunere de urgență, în contextul în care au primit foarte multe mesaje din
partea cetățenilor îngrijorați de rezultatul alegerilor de duminică, când
Bogdan Davidescu, primarul comunei Șotrile din Prahova, condamnat pentru
pornografie infantilă, a fost reales. Peste 50 de parlamentari au semnat deja
pentru a susține această inițiativă.

Unul din cinci copii din Europa cade victimă unei forme a
abuzului sexual, iar 90% din aceste cazuri nu ajung vreodată în atenția
poliției sau a instanțelor.

Convenția ONU cu privire la drepturile copilului recunoaște
dreptul copiilor de a fi protejați împotriva oricăror forme de violență. Abuzul
sexual asupra copiilor este considerat una dintre cele mai grave infracțiuni
care produc suferință copiilor și ale cărei efecte de natură fizică,
psiho-emoțională, comportamentală și socială se răsfrâng, inclusiv pe termen
lung, asupra vieții lor.

În România, subraportarea abuzului sexual comis asupra
copiilor este la un nivel acut: deși 800 de fete sub 15 ani devin mame în
fiecare an, doar 300 de inculpați pentru comiterea infracțiunii de act sexual
cu un minor ajung să fie trimiși în judecată.

Obiectivul acestui proiect de lege este să corecteze ceva ce n-ar fi trebuit să existe vreodată. Să reparăm legile proaste care au permis acestor infractori și abuzatori să ajungă vreodată în fruntea primăriilor sau a altor instituții ale statului. Dacă acest proiect de lege este important și pentru tine, scrie-i parlamentarului din circumscripția ta și îndeamn-o / îndeamnă-l să îl susțină. Aici găsești datele de contact pentru deputați și aici pentru senatori”, declară deputata USR PLUS Diana Stoica.

Noi credem că persoanele care au fost condamnate definitiv pentru infracțiuni grave împotriva copiilor nu pot să fie alese să gestioneze comunități sau să decidă legi pentru întreaga națiune”, precizează și deputatul USR PLUS Cătălin Teniță.

Ce propune proiectul legislativ?

Pe scurt: fără abuzatori de copii aleși în primărie,
consilii (locale sau județene) sau parlament.

Textul proiectului de lege, aici, iar tabelul comparativ aici.

Concret, este vorba de completarea Legii 115/2015 pentru
alegerea autorităților administrației publice locale publicată în Monitorul
Oficial nr. 349 din 20 mai 2015, Partea I și a Legii 208/2015 privind alegerea
Senatului şi a Camerei Deputaţilor publicată în Monitorul Oficial nr. 553 din
24 iulie 2015, Partea I, cu următoarele prevederi:

„Nu pot fi alese persoanele condamnate definitiv pentru
comiterea de infracțiuni contra vieții, contra libertății persoanei, privind
traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, contra libertății și
integrității sexuale și rele tratamente aplicate minorului, dacă victimele sunt
minori la data săvârșirii faptelor și nu a intervenit reabilitarea
judecătorească sau nu a fost împlinit termenul de reabilitare.”

Articolul Abuzatorii de copii nu vor mai putea fi aleși în primării, consilii locale sau județene și parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiectul USR PLUS care încurajează vaccinarea prin acordarea unei zile libere persoanelor care se vaccinează, adoptat de Parlament

Camera Deputaților a adoptat astăzi, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege USR PLUS care încurajează vaccinarea prin acordarea unei zile libere persoanelor care se vaccinează – angajați, elevi, studenți, militari -, respectiv părinților care își însoțesc copilul la vaccinare. Rezultatele campaniei de vaccinare din ultimele zile arată, o dată în plus, cât de necesară este aplicarea cât mai rapidă a acestei măsuri de sprijin și USR PLUS își exprimă speranța că legea va fi promulgată în cât mai scurt timp.

Este necesară continuarea campaniei de vaccinare și pentru copii, dar, în același timp, nu putem ignora temerile și semnele de întrebare ale părinților. De aceea, legea adoptată astăzi prevede dreptul unei zile libere pentru a însoți copilul la vaccin, fie că e la medicul de familie, fie la centrul de vaccinare sau în unitatea școlară. Credem că părinții au acest drept și era nevoie să asigurăm cadrul legislativ corespunzător. În ceea ce-i privește pe angajați și angajatori, legea adoptată vine să ofere două variante: fie angajatorii organizează propriile centre de vaccinare, în varianta deja disponibilă de colaborare cu Direcțiile de Sănătate Publică, fie angajații beneficiază de o zi liberă pentru a putea merge să fie vaccinați în altă parte. Chiar dacă în acest moment suntem într-o situație aparent bună, dacă ne uităm la țările care au avut o rată de vaccinare mai mare observăm că revin treptat la unele restricții, cum a fost cazul în Israel sau Singapore. Faptul că noi, acum, ne bucurăm de relaxarea măsurilor și de un set de libertăți nu înseamnă că nu este de datoria noastră să ne sigurăm că ceea ce facem astăzi nu crește riscul unor noi restricții în toamnă”, declară deputata USR PLUS Oana Țoiu, coinițiator al legii și președinta Comisiei de muncă din Camera Deputaților.

Românii nu mai merg să fie vaccinați. Dacă în aprilie-mai aveam 80.000 de oameni care erau vaccinați în fiecare zi, ritmul a scăzut vertiginos și am ajuns în 6 iunie să fie 60.000 de oameni vaccinați, în 12 iunie – 40.000 de oameni vaccinați, în 20 iunie – 20.000 de oameni vaccinați, din care doar 6.000 cu prima doză. Românii se numără printre cei mai sceptici din Europa când vine vorba de procesul de vaccinare, după cum arată sondajele făcute în ultimele luni. Am ajuns în situația ciudată în care Guvernul trebuie să micșoreze numărul de vaccinuri comandate și, mai rău, riscăm să avem vaccinuri care expiră pentru că nu au fost folosite. Lucrurile acestea vor avea consecințe foarte grave pentru România. Un val IV în toamnă înseamnă creșterea numărului de cazuri, paturi pline la ATI, noi restricții asupra economiei și, mai rău de atât, înseamnă mulți români decedați și multă suferință. Avem nevoie de măsuri clare prin care să încurajăm oamenii să se vaccineze, iar legea votată astăzi aduce astfel de măsuri”, declară deputatul USR PLUS Radu Molnar, coinițiator al proiectului de lege.

Cifrele ne spun că vaccinarea are, practic, o eficiență de aproape 100% în a preveni formele severe de COVID-19 și decesul. Orice semnal pe care noi îl dăm poate determina persoane care astăzi ezită să meargă să se vaccineze. O sută, o mie, zece mii poate, tot atâtea vieți salvate. Nu este vorba de populism, nu e vorba de decizii care să atragă atenția asupra noatră, ci este un demers care să contribuie la relansarea campaniei de vaccinare. Să ne gândim că aproape toate decesele care vor fi în valul IV, val care cu siguranță va fi în toamnă – pot fi evitate. Proiectul adoptat astăzi este despre vaccinare, despre viață și despre speranță”, precizează și deputatul USR PLUS Adrian Wiener.

USR PLUS a depus proiectul de susținere a vaccinării
cetățenilor ca principală măsură de protejare și stopare a răspândirii
virusului SARS-CoV-2 încă de la mijlocul lunii aprilie, după consultarea
specialiștilor, dar și a antreprenorilor.

În forma adoptată de Parlament, se va acorda:

– câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata
concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul
angajaților din sistemul public și privat;

– câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor,
pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor și studenților;

– câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin
efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate și a soldaților și
gradaților profesioniști.

De asemenea, va beneficia de o zi liberă și unul dintre
părinți sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani,
precum şi al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua
vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilități.

Ziua liberă se va acorda pe baza adeverinței de vaccinare.

Proiectul USR PLUS a
primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ și Consiliul Economic și
Social, iar Guvernul a emis un punct de vedere favorabil cu propuneri și
observații.

Este momentul ca
întreaga clasă politică să pună umărul la sprijinirea campaniei de vaccinare.
Doar așa va crește numărul celor protejați în fața bolii și vom învinge
pandemia, doar așa vom putea reveni la normalitate.

Articolul Proiectul USR PLUS care încurajează vaccinarea prin acordarea unei zile libere persoanelor care se vaccinează, adoptat de Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect de lege USR PLUS: angajații sa aibă acces neîngrădit, online, la istoricul muncii lor

Cristina Prună, deputat USR PLUS și vicepreședinte al Camerei Deputaților, a depus o inițiativă legislativă menită să asigure accesul angajaților la datele proprii din registrul de evidență al salariaților (REVISAL). Accesul va fi online, imediat și necondiționat de consimțământul angajatorului.

Proiectul de lege propune modificarea articolului 34 al
Codului Muncii și introducerea facilitării accesului la istoricul contractelor
de muncă pentru fiecare cetățean al României. Practic, registrul devine
accesibil online, în orice moment, oricărui angajat/fost angajat.

Există multiple situații în care oamenii au nevoie de un un extras din registrul de evidență al salariaților sau de un document echivalent care atestă vechimea în muncă. Acum, angajații sunt obligați să parcurgă o procedură birocratică greoaie pentru un astfel de document. Datele respective se regăsesc deja într-o bază de date online, iar angajații ar trebui să aibă dreptul să o acceseze. Prin adoptarea acestui proiect de lege, eliminăm necesitatea depunerii unei cereri scrise și tăiem termenul de eliberare a documentului de la 15 zile la numai câteva minute. Proiectul de lege este un pas spre debirocratizare și digitalizare”, a declarat Cristina Prună, inițiatoarea proiectului de lege.

În momentul de față, există o bază de date online pentru
registrul de evidență al salariaților. Însă, la aceasta au acces doar
angajatorii și instituțiile statului. Pentru a obține un extras din registru,
angajații depind fie de angajator, fie de Inspectoratul teritorial de muncă. În
ambele situații, extrasul este emis în urma depunerii unei cereri scrise, ce se
soluționează în termen de 15 zile.

Adoptarea acestei inițiative legislative le va oferi tuturor
românilor acces neîngrădit la portalul online al Inspecției Muncii. Astfel, ei
vor putea accesa oricând istoricul contractelor de muncă terminate sau active.
Este un pas normal în procesul debirocratizării și digitalizării administrației
centrale.

Eliminarea procedurii birocratice actuale vine și în
ajutorul Inspectoratelor teritoriale de muncă și al angajatorilor. Aceștia vor
economisi timp, iar activitatea va deveni mai eficientă deoarece nu vor mai
trebui să răspundă miilor de cereri din partea salariaților sau ai foștilor
salariați.

Proiectul de lege poate fi consultat online AICI.

Articolul Proiect de lege USR PLUS: angajații sa aibă acces neîngrădit, online, la istoricul muncii lor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Inițiativă USR PLUS pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități pe plajă și în apă

Senatorul USR PLUS Remus Negoi a depus o inițiativă legislativă menită să asigure accesul facil al persoanelor cu dizabilități pe plaje, precum și un număr minim de șezlonguri de plajă, lângă luciul de apă. În schimb, în funcție de numărul de șezlonguri rezervate, utilizatorii vor beneficia de reduceri la chiria plătită către administratorul plajei.

Conform inițiativei, operatorii economici sau administrațiile publice locale care dețin sau gestionează plaje amenajate pentru agrement vor rezerva pentru persoanele cu dizabilități 4% din numărul total, dar nu mai puțin de 2 șezlonguri pe primul rând spre luciul apei, pe toată durata sezonului estival și vor amenaja o cale de acces către acestea, potrivită scaunelor rulante. Amenajările de acces vor fi efectuate din materiale ecologice, ușoare, astfel încât să nu existe un impact negativ asupra mediului înconjurător.

Amenajarea accesului pentru persoane cu dizabilități va facilita și accesul părinților cu copii în cărucior, precum a vârstnicilor care se deplasează ajutați de bastoane.
 
Este nevoie să corelăm reglementările Uniunii Europene cu legislația noastră. Este imperios necesară facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități pe plajele din România și încurajarea participării și integrării în societate, depline și efective, prin acordarea de locuri rezervate, accesibile persoanelor cu dizabilități și însoțitorilor lor. În acest moment, plajele din România nu sunt conforme Deciziei nr. 48/2010 a Consiliului Uniunii Europene”, declară senatorul USR PLUS Remus Negoi.
 
În România nu există alei special amenajate care să permită accesul persoanelor cu dizabilități care ar dori să meargă la plajă. Mai mult, accesul la luciul de apă al persoanelor cu dizabilități este deosebit de dificil, în foarte puține cazuri fiind amenajate căi de acces pentru ei. Segmentul agrement pare să fie ieșit complet din preocupările autorităților când este vorba despre accesul persoanelor cu dizabilități, deși Legea 446/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap stipulează că beneficiază de drepturi și în ceea ce privește „petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism”.

Este de remarcat și faptul că mulți turiști străini ocolesc litoralul românesc tocmai datorită lipsei infrastructurii pentru accesul pe plajă pentru persoanele cu dizabilități sau a cărucioarelor pentru copii. 

Articolul Inițiativă USR PLUS pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități pe plajă și în apă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiectul USR PLUS de depolitizare a școlilor, adoptat de Camera Deputaților. Interimarii să nu mai fie numiți de inspectoratele școlare

Camera Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul USR PLUS care stabilește că, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori de școli, interimarii să nu mai fie numiți de către inspectoratele școlare, ci de către consiliile de administrație ale școlilor.

Votarea acestei inițiative oferă cel mai important lucru posibil comunităților școlare: PREDICTIBILITATE. Prin această lege, eliminăm posibilitatea ca pixul inspectoratelor școlare aflat la voința arbitrară a unor decidenți motivați politic să decapiteze fără drept de apel directorii atunci când le expiră mandatele de manager. Consiliile de administrație sunt cele mai apropiate de problemele reale ale școlilor și ele sunt cele care pot decide cea mai bună soluție pentru comunitate. Mă bucur să văd că facem încă un pas spre descentralizare și asumare de autonomie”, declară senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie, inițiator al proiectului de lege.

Ne dorim ca toate funcțiile de director sau director adjunct interimar să fie ocupate de către cadre didactice alese de către consiliiile de administrație, prin vot secret, nu de către inspectoratele școlare, cum este acum. Proiectul nu vizează numirile cu mandat întreg și nu afectează cadrul pentru primul concurs din ultimii cinci ani pe care Ministerul Educației Naționale a început să-l organizeze. Vizăm prin proiect posturile care nu vor fi ocupate prin concurs și vrem să ducem decizia mai aproape de școală și, implicit, de comunitate. Proiectul reprezintă un pas spre sporirea autonomiei școlilor, obiectiv inclus și în programul de guvernare”, precizează deputatul USR PLUS Filip Havârneanu.

Proiectul merge acum spre dezbatere la Senat și sperăm să
fie adoptat până la finalul sesiunii parlamentare, astfel încât prevederile lui
să se aplice de la concursul național programat să se desfășoare începând cu
data de 14 septembrie.

Aproape 10.000 de posturi de directori și directori adjuncți
vor fi scoase la concurs, în toată țara, dar, în cel mai bun scenariu, doar
jumătate dintre posturi vor fi ocupate.

Pentru restul posturilor, vor fi făcute numiri de interimari
și trebuie să evităm repetarea scenariului din ianuarie 2021, când aproape 20%
dintre directori au fost înlocuiți după bunul plac al inspectorilor școlari
județeni. Există chiar județe în care aproximativ 40% dintre funcțiile
vacantate au fost ocupate din pixul inspectorilor, pe criterii politice!

De aceea, este vital ca decizia să fie mutată de la
inspectoratele școlare la consiliile de administrație ale școlilor. Adică, la
comunitate, pentru că din consiliile de administrație fac parte și părinți, și
profesori, și reprezentanți ai autorităților locale.

Următorul pas, după adoptarea în Senat și promulgarea
proiectului de azi, îl constituie profesionalizarea CA-urilor școlilor din
întreaga țară, pentru a ajunge într-adevăr să avem o creștere a calității procesului
educativ în România.

Articolul Proiectul USR PLUS de depolitizare a școlilor, adoptat de Camera Deputaților. Interimarii să nu mai fie numiți de inspectoratele școlare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR PLUS depune lege pentru protecția arborilor remarcabili

Senatorul USR PLUS Aurel Oprinoiu și deputata USR PLUS Diana-Anda Buzoianu au depus la Biroul Permanent al Senatului o propunere legislativă pentru protecția arborilor remarcabili.

În timp ce alte state europene fac eforturi
pentru replantarea pădurilor tăiate, România are încă mulți arbori seculari de
protejat, ce joacă un rol cheie în ecosisteme. Cu toate acestea, nu există la
nivel național, până în acest moment, o lege dedicată conservării și protejării
arborilor remarcabili, spre deosebire de multe alte țări.

În acest context, actul normativ va institui
un mecanism de evidență și de protecție a acestor arbori. Conform celui mai
recent studiu efectuat pe teritoriul național, pot fi identificați aproximativ
5.000 de arbori care ar beneficia de acest statut.

Proiectul de act normativ stipulează clar condițiile în care arborii
vor fi inventariați, marcați și tăiați și, în mod automat, salvgardarea
arborilor existenți.

Este o lege fără impact bugetar, dar cu mare impact asupra unor părți din istoria noastră, care au nevoie de protecție și conservare. Vorbim despre arbori care au și 900 de ani, așa că este datoria noastră morală să îi lăsăm moștenire generațiilor viitoare”, declară Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei de Mediu din Senat.

Avem o datorie să protejăm pădurile, să protejăm arborii cu sute de ani de viață. Este o datorie față de cei de dinaintea noastră de a duce mai departe ce ne-a fost lăsat, dar și față de cei care vin după noi pentru a le oferi un viitor în care natura va face parte din viața lor”, precizează Diana Buzoianu, membră a Comisiei de Mediu din Camera Deputaților.

Ce sunt arborii remarcabili? Sunt arborii din
fondul forestier național sau din afara acestuia, inclusiv din intravilanul
localităților, pentru care vârsta din amenajamentul silvic este de minimum 150
de ani, au o circumferință minimă a trunchiului – stabilită printr-o anexă la
proiectul de act normativ, luând în considerare specia – sau care prezintă o
valoare cultural-istorică pentru zonă și comunitate.

Dintr-o perspectivă socială, arborii bătrâni
sunt adesea apreciați ca elemente ale moștenirii culturale și istorice de către
comunitățile locale. Arborii groși, remarcabili și bătrâni, din peisajele
modificate de om, poartă des semnele intervențiilor umane din trecut.

Din punct de vedere ecologic, arborii
remarcabili sunt, prin caracteristicile lor, adevărate ecosisteme. Arborii
bătrâni găzduiesc licheni, insecte și vertebrate (diferite specii de amfibieni,
reptile, păsări și mamifere), o diversitate de gândaci prădători – dușmani
naturali împotriva dăunătorilor – benefică în peisajele de producție agricolă.
Datorită acestor caracteristici, arborii bătrâni sunt denumiți și „arbori
habitat”.

Propunerea legislativă nu are impact asupra
bugetului general consolidat.

Inițiativa legislativă a fost propusă în urma
discuțiilor și consultărilor purtate cu specialiștii Tibor Hartel și Arghiuş
Viorel de la Universitatea Babeș-Bolyai, coordonatorii inițiativei Arborii
Remarcabili din România https://arboriremarcabili.ro/ro/despre-proiect/,
Florin Stoican și Laura Bouriaud.

Articolul USR PLUS depune lege pentru protecția arborilor remarcabili apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Radu Mihail: „Milioanele de cetățeni mobili care trăiesc și muncesc în afara țărilor de origine au un potențial important de contribuție la Conferința privind Viitorul Europei”

Senatorul Radu-Mihai Mihail, liderul Grupului parlamentar al USR PLUS din Senatul României, a participat la sesiunea plenară inaugurală a Conferinței privind Viitorul Europei, conferință ce-și propune, înainte de toate, implicarea cetățenilor în construirea viitorului Uniunii Europene.

În discursul său din sesiunea plenară de deschidere,
senatorul USR PLUS de Diaspora, Radu Mihail, a menționat aportul important pe
care îl poate avea un grup mare de cetățeni europeni, cei care trăiesc în afara
granițelor țărilor în care s-au născut.

Există un grup special, cu un potențial de contribuție important pentru conferință, unul care are o experiență avansată a proiectului european, care a întâlnit probleme, dar și care a beneficiat de drepturile și oportunitățile acestuia și a experimentat Europa din perspective diferite. Vorbesc despre milioanele de cetățeni mobili care trăiesc și muncesc în afara țărilor de origine. Muncitori sezonieri sau pe termen lung, în agricultură, turism sau îngrijire, expatriați din corporații și antreprenori, pensionari, studenți, toți aceștia au făcut deja multe pentru unitatea europeană, comparând și influențând serviciile pe care le primesc de la statele membre și UE”, a declarat senatorul Radu Mihail.

La finalul discursului său, Radu Mihail a ținut să adreseze
un îndemn participanților la conferință de a se asigura că mesajele acestor
precursori sunt clar auzite și luate în considerare cu atenție.

La evenimentul de la Strasbourg au participat eurodeputați,
membri ai parlamentelor naționale și ai Comisiei Europene, reprezentanți ai
guvernelor naționale, precum și ai societății civile.

În continuare, începând cu luna septembrie, vor avea loc
patru agore ale cetățenilor formate fiecare din câte 200 de cetățeni aleși
aleatoriu din toate statele membre, inclusiv din România. Totodată, toți
cetățenii se pot implica și își pot împărtăși ideile în spațiul digital, pe
platforma multilingvă futureu.europa.eu. Sugestiile astfel obținute sunt
ulterior aduse în dezbatere în cadrul sesiunilor plenare ale conferinței.

Articolul Radu Mihail: „Milioanele de cetățeni mobili care trăiesc și muncesc în afara țărilor de origine au un potențial important de contribuție la Conferința privind Viitorul Europei” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Alianța „Împreună pentru Bragadiru” sesizează nereguli uriașe în organizarea alegerilor parțiale de la Bragadiru

Alianța „Împreună pentru Bragadiru” va depune mai multe sesizări împotriva Primăriei Bragadiru, a  Biroului Electoral Județean Ilfov și a Biroului Electoral de Circumscripție Bragadiru cu privire la o serie de nereguli constatate în organizarea secțiilor de vot.

Este vorba despre trei mari probleme care,
dacă nu vor fi soluționate, vor vicia procesul electoral:

1. Decizia abuzivă a președinților secțiilor de votare prin care nici USR, partid parlamentar, nici Alianța „Împreună pentru Bragadiru” nu vor avea reprezentanți în secțiile de votare la alegerile locale parțiale din 27 iunie.

Biroul Electoral Județean Ilfov a emis o
hotărâre, pe care noi o vom ataca în instanța de contencios administrativ, care
spune că USR, neavând candidat propriu, nu se încadrează în prevederile legale
pentru a avea reprezentanți în secțiile de votare. Astfel, sunt secții de
votare cu trei reprezentanți PNL și doi reprezentanți AUR, principalii
contracandidați.

Considerăm că decizia BEJ este nedreaptă,
bazându-se pe o interpretare arbitrară a legii, care face diferența între
alegerile locale și cele parțiale în ceea ce privește dreptul de reprezentare,
în timp ce obligațiile rămân aceleași pentru toți competitorii. Vom sesiza
organele competente și vom lupta pentru a face dreptate.

2. Secții de votare din zona Prelungirea Ghencea sunt organizate într-un spațiu aparținând familiei candidatului PNL, domnul Gabriel Lupulescu, motiv pentru care am depus o sesizare la AEP și la Primăria Bragadiru cu privire la conflictul de interese, iar astăzi vom depune o plângere penală pe numele domnului Grigore Marian Dumitru, viceprimarul Orașului Bragadiru, care a fost atenționat de această situație încă de acum două luni.

Este vorba despre secțiile de votare 6, 7 și
8, aferente zonei Prelungirea Ghencea și Cartierul Latin, organizate în două
spații insuficiente care aparțin SC. GAD SPECIAL CONSTRUCT SRL, firmă
administrată de către fiul candidatului PNL, Gabriel Lupulescu.

În data de 16 iunie 2021, AEP a efectuat
tragerea la sorți a președinților și locțiitorilor birourilor secțiilor de
votare, iar în lista transmisă de BEJ, la rubrica „instituție” în dreptul
secțiilor de votare 6, 7 și 8 este trecut SC GAD SPECIAL CONSTRUCT SRL, firmă
al cărei administrator a fost domnul Gabriel Lupulescu, candidatul PNL la
funcția de primar, care a pasat atribuția fiului său înainte de depunerea
candidaturii.

În data de 19 iunie 2021, pe geamurile celor
două locații ale celor trei secții de votare erau lipite afișe cu domnul
Gabriel Lupulescu, candidatul PNL la funcția de primar, care nici măcar nu
respectă condițiile de formă în ceea ce privește datele de identificare
obligatorii pe materialele electorale.

Începând cu luna martie a acestui an,
consilierii locali PMP și USR PLUS au depus mai multe sesizări la Primăria
Bragadiru și Autoritatea Electorală Permanentă prin care solicită schimbarea
sediilor celor trei secții de votare și reclamă conflictul de interese, însă,
deși au trecut mai bine de trei luni de zile, lucrurile au rămas neschimbate.

3. Președintele Biroului Electoral de Circumscripție a omis să informeze membrii BECL despre momentul completării secțiilor de votare, așa cum scria în circulara de la BEJ, conform căreia trebuiau să supravegheze procedura.

Ne exprimăm speranța că autoritățile competente
vor trata cu seriozitate sesizările noastre și vor face dreptate. Bragadiru are
nevoie, mai mult ca niciodată, de alegeri parțiale organizate corect, conform
legii.

Articolul Alianța „Împreună pentru Bragadiru” sesizează nereguli uriașe în organizarea alegerilor parțiale de la Bragadiru apare prima dată în Uniunea Salvați România.