Deputatul USR Claudiu Năsui l-a întrebat pe ministrul Finanțelor, venit în Parlament la solicitarea USR, cum exact va strânge cureaua statul mamut pe care PSD și PNL îl tot cresc.
”Situația economică a țării este foarte gravă. Ne îndreptăm cu pași rapizi și siguri către o criză economică de proporții. În care intrăm nu doar nepregătiți, ci masiv îngreunați din cauza unui stat mamut care nu face decât să crească. Să își crească cheltuielile, să își crească agențiile.
Veți pretinde că ați încercat să strângeți cureaua, dar nu ați putut. Asta în timp ce faceți mii de angajări asta și dați sporuri cu dedicație pe bandă rulantă. Asta în timp ce salariul mediu de la stat este 70% mai mare, adică cu 2700 de lei mai mare.
Ce este trist cu adevărat este că România are foarte mult potențial. Avem o economie diversă, avem antreprenori inovatori, dinamici, care se adaptează foarte ușor și care reușesc să pătrundă în piețe din toată lumea aceasta. Ne mândrim cu ei, doar cu vorbe, pentru că altfel le facem viața un coșmar în România. Trist este că nu avem politici centrate pentru ei, trist este că nu încercăm să reducem povara administrativă și fiscală pe care o avem asupra lor.
În prag de criză, dacă tot vă place ce fac alte state și uitați în alte părți: niciun stat din lumea aceasta nu crește impozitele asupra populației în prag de criză, când vine o recensiune, când va veni greul. Lucru acesta este greșit.
Întrebarea noastră pentru domnul ministru este: Ce va face Guvernul ca să reducă cheltuielile? Ce cheltuieli vor fi reduse și cum vom face exact ca să strângem cureaua în acest stat mamut care nu a făcut decât să crească?”, a spus de la tribuna Parlamentului deputatul USR Claudiu Năsui.
Articolul Claudiu Năsui, întrebare pentru ministrul Finanțelor: Cum strânge statul mamut cureaua în prag de criză? apare prima dată în Uniunea Salvați România.