USR lansează Ghidul practic, cu soluții de bun simț, privind drepturile persoanelor cu dizabilități

Autoritățile
locale din întreaga țară au de astăzi la dispoziție „Ghidul practic, cu soluții
de bun simț, privind drepturile persoanelor cu dizabilități”. Ghidul a fost
realizat în ultimele 9 luni de echipa USR Dizabilități, formată din persoane cu
experiențe personale sau profesionale asociate problemelor de dizabilitate.

„Nimic
pentru noi fără noi” este motto-ul sub care fost realizat ghidul, care subliniază
importanța implicării persoanelor cu dizabilități, în dezbaterea și propunerea
de soluții concrete care să susțină respectarea drepturilor și facilitarea
accesului lor la serviciile publice (de la educație la sănătate la reconversie
profesională). 

În
baza cunoașterii directe în acest domeniu, ca și printr-un amplu efort de
documentare și cercetare, echipa USR Dizabilități a reușit să identifice un set
de soluții concrete și practice care, odată implementate de autoritățile
locale, pot produce o schimbare reală în bine în viața de zi cu zi a
persoanelor cu dizabilități. 

A
fost o mare bucurie și onoare pentru USR București să găzduiască prezentarea
publică a muncii extraordinare a colegilor care au realizat Ghidul practic cu
soluții privind persoanele cu dizabilități. Prin aleșii locali și naționali
prezenți, am trecut în revistă eforturile de până astăzi și ne-am asumat
alături de ONG-urile prezente angajamente pentru perioada următoare. Primul
dintre ele va fi constituirea unui Comitet local pentru Dizabilități la nivelul
Primăriei Municipiului București care să includă atât reprezentanți ai
autorității publice, cât și ai mediului privat și ai celui asociativ
”,
declară Vlad Voiculescu, președintele USR București.

Ghidul
include o definiție a dizabilității, o prezentare a legislației în vigoare și a
obligațiilor legale, precum și soluții practice utile care pot fi implementate.
Mai mult, pentru a ușura integrarea propunerilor de către administrațiile
locale, Ghidul conține inclusiv posibile surse de finanțare europeană care pot
susține implementarea fiecăreia dintre soluțiile menționate. Ghidul integral
este disponibil AICI.

Soluțiile
propuse în cadrul Ghidului pot fi implementate de orice administrație locală
din România, nu doar de cele ale USR.

Evenimentul
de lansare a avut loc la București, la acest sfârșit de săptămână. La el au
participat, alături de echipa USR Dizabilități, specialiști din zona civică,
parlamentari USR și conducerea USR București, primarul sectorului 1, Clotilde
Armand, primarul sectorului 2, Radu Mihaiu, viceprimarul Capitalei Horia
Tomescu, precum și consilieri municipali și locali din București ai USR.

Articolul USR lansează Ghidul practic, cu soluții de bun simț, privind drepturile persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Inițiativă USR: fără sancțiuni abuzive de la ANAF

Senatorii USR Anca Dragu,
Claudiu Mureșan și Narcis Mircescu au depus o inițiativă legislativă care
propune eliminarea sancțiunilor abuzive din partea ANAF pentru contribuabilii
care nu au depus în termen declarațiile fiscale din cauza problemelor tehnice
ale Ministerului Finanțelor.

În prezent, contribuabilii care nu depun la
timp declarațiile fiscale sunt sancționați cu amenzi de mii de lei, chiar în
situația în care această întârziere a fost cauzată de problemele tehnice ale
Ministerului de Finanțe. Inițiativa USR elimină aceste sancțiuni, cu o condiție:
cetățenii să își înregistreze declarațiile în maximum 30 de zile calendaristice
după termenul legal de depunere.

Este un tratament incorect pe care îl aplică ANAF exact celor pe care trebuie să îi sprijine! În ultimii ani, situația s-a înrăutățit, iar programul de modernizare a instituției a fost abandonat încă din 2018. Dacă statul nu dă posibilitatea completării și depunerii declarațiilor în condiții civilizate, nu poate avea dreptul de a aplica amenzi, de a vâna companiile care nu reușesc să se conformeze din vina statului. Această inițiativă legislativă reprezintă un sprijin acordat celor care muncesc și care ajung să fie pur și simplu hăituiți de statul român prin ANAF”, explică senatoarea USR Anca Dragu.

Antreprenorii trebuie susținuți, iar relația lor cu statul trebuie să fie una corectă. Aceasta inițiativă vine în sprijinul contribuabililor, care nu vor putea fi vânați de ANAF pentru greșeli care nu le sunt imputabile. Probabilitatea de a transmite declarații eronate din cauza timpului scurt de întocmire este mai mare comparativ cu situația în care declarația este disponibilă la timp, poate fi testată și înțeleasă”, arată senatorul USR Narcis Mircescu.

Proiectul pe care l-am depus își dorește să repare o anormalitate și o inechitate care se întâmplă atunci când contribuabilul este amendat, penalizat de către autoritatea fiscală pentru nedepunerea la termen a declarațiilor fiscale, din cauza problemelor tehnice sau de altă natură, neimputabile contribuabilului”, spune senatorul USR Claudiu Mureșan.

În ultima perioadă, serverele ANAF, pe care
trebuie depuse declarațiile electronice, au avut timpi lungi de nefuncționare
sau funcționare deficitară, în special în perioadele de dinaintea termenelor de
depunere. Amenzile contravenționale aplicate pentru neîndeplinire la termen a
obligațiilor declarative variază între 1.000 de lei și câteva zeci de mii de
lei.

Articolul Inițiativă USR: fără sancțiuni abuzive de la ANAF apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu denunță la DNA focarul de corupție de la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie

Deputatul USR Emanuel Ungureanu reclamă, într-un denunț depus recent la DNA, rețeaua de corupție formată la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din București. Ungureanu a prezentat pe larg încrengătura de rubedenii existentă în Institut, precizând că s-a ajuns în punctul în care două familii controlează toate departamentele care gestionează banii instituției.

„Avem clanul Bodarcă, care este șofer și care își angajează soția, cumnata, fiul. Aici avem Serviciul Contabilitate, Serviciul Achiziții și Serviciul de Statistică Medicală. Un șofer își angajează neamurile pe toată zona care ține de controlul banilor în această instituție. Apoi avem șeful care e în zona de contabilitate, care își angajează la Salarii cumnatul, soția și sora, la Serviciul Juridic și la Serviciul Achiziții Publice. Cele două familii controlează tot ceea ce înseamnă bani în această instituție”, a declarat deputatul USR.

Ungureanu a menționat de asemenea abuzurile comise de fostul manager Augustin Dima, care l-a angajat în mod ilegal în Institut pe Mihai Constantinescu, fost şef al auditului din Ministerul Sănătăţii, deși acesta nu mai avea voie să ocupe o funcţie în nicio instituţie medicală din România, pentru că fusese declarat incompatibil de ANI.

„Avem un șef la audit pus ilegal la o instituție medicală din București după ce a fost declarat incompatibil și, atenție, avem o încrengătură de rudenii care duc la banii spitalului. Acest domn Mihai Constantinescu este apropiat printr-o relație personală foarte strânsă cu doamna Iuliana Costin, șefa de resurse umane de la Ministerul Sănătății. Aceasta se lăuda într-o înregistrare că datorită ei Constantinescu a primit un proiect european când era șeful auditului la Ministerul Sănătății, el fiind considerat incompatibil tocmai pentru că ar fi trebuit să se controleze pe sine în calitate de coordonator al acelui proiect european”, a mai afirmat deputatul USR.

Emanuel Ungureanu a precizat de asemenea, în încheierea declarației sale, că Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a fost informat cu privire la aceste fapte de corupție, fără să ia însă nicio măsură în privința acestora.

Articolul Deputatul USR Emanuel Ungureanu denunță la DNA focarul de corupție de la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Ciolacu și Ciucă să termine balamucul legislativ în domeniul energetic și să dea drumul la investiții

În
timp ce PSD și PNL continuă gâlceava cu privire la noua formulă de calcul al
facturilor, din piața de energie se înmulțesc semnalele de alarmă cum că, după
1 ianuarie 2023, România ar putea ajunge la blackout sau raționalizarea
curentului electric. Ultimul avertisment a venit de la Transelectrica. USR cere
coaliției PSD-PNL să accelereze investițiile în noi capacități de producție
care acum lipsesc cu desăvârșire.

Riscul
de blackout în România s-a accentuat inclusiv din cauza ordonanțelor care au
pus în cap sectorul energetic românesc. Zeci de companii din domeniu au
probleme de lichiditate, iar sectorul bancar nu le mai împrumută. Guvernul
României are datoria să se asigure că avem toate capacitățile energetice
disponibile, că grupurile pe cărbune vor funcționa în continuare așa cum o fac
în Germania. La Ministerul Energiei se află peste 700 de proiecte depuse de
investitori pentru a accesa banii din PNRR în vederea realizării de noi
capacități de producție. Până la acest moment niciun proiect nu a primit
finanțare pentru că nu sunt în stare să evalueze proiectele. Situația este și
mai dramatică cu cele peste 10 miliarde de euro din Fondul de Modernizare. Ne
aflăm într-o situație extrem de dificilă, iar acest guvern nu este în stare să
dea drumul la investițiile atât de necesare în sectorul energetic
”, declară
Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei de industrii din
Camera Deputaților.

În
ultimii 10 ani, PSD și PNL au condus prin rocadă Ministerul Energiei, ANRE și
companiile de stat Hidroelectrica și Romgaz și nu au făcut investiții menite să
asigure independența energetică a României, în ciuda profiturilor de zeci de
miliarde de lei obținute în ultimii ani.

Hidroelectrica,
deținută în proporție de 80% de statul român, prin Ministerul Energiei, a avut
în ultimii 7 ani un profit cumulat de peste 15 miliarde de lei – o sumă enormă
cu care se putea practic construi un reactor la Cernavodă sau se puteau ridica
7 centrale precum cea de la Iernut. Cu toate acestea, Hidroelectrica nu a
construit nimic, nu a adus niciun MW nou în sistem.

În
2021, Hidroelectrica a direcționat doar 4% din investiții spre producția de
energie electrică. 96% din „investiții” s-au dus pe active financiare: depozite
la bănci, titluri de stat și acțiuni. În total, din 5,5 miliarde de lei
„investiții”, 5,3 miliarde au fost investiții pur financiare. Situația este
similară și pentru anul 2020: 95% din „investițiile” Hidroelectrica au fost
doar în depozite la bănci.

Companiile
de stat depozitează banii la bănci, care mai departe împrumută statul român cu
acei bani. Și, evident, percep un diferențial de dobândă și un comision. Bună
afacere. Nici criza energetică din 2021, nici profitabilitatea uriașă nu a
putut convinge această companie de stat să facă investiții. De ce nu a investit
compania de stat Hidroelectrica în producție? Pentru că principalul beneficiar
al exploziei prețurilor la energie electrică, chiar de anul trecut, a fost
statul, cu ai săi speciali privilegiați de el
”, precizează Claudiu Năsui,
deputat USR și fost ministru al Economiei.

Articolul USR: Ciolacu și Ciucă să termine balamucul legislativ în domeniul energetic și să dea drumul la investiții apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Guvernul Ciucă zice că nu are bani să crească pensiile, dar creează sute și sute de noi slujbe la stat

Dintr-un foc, Guvernul
Ciucă a înființat, în ședința de miercuri, 555 de noi slujbe la stat, dintre
care 477 în instituții din subordinea Ministerului Agriculturii. Alte aproape
1.000 de slujbe în sistemul bugetar au apărut în septembrie, căci tot spuneau
liderii Coaliției sărăciei că „este pentru prima dată când statul strânge
cureaua” și că au sistat angajările la stat.

În iulie, de ochii lumii, au «înghețat» angajările la stat, doar că nu au înghețat nimic, doar s-au asigurat că TOATE noile angajări depind de ierarhia de partid și sunt decise în Guvern. Luna asta au pornit în medie 300-500 de angajări noi pe săptămână și au anunțat pentru începutul anului viitor peste 1.400 doar la ANAF să verifice privatul. Asta în timp ce 70.000 de locuri de muncă în privat au dispărut o dată cu absurditatea impozitului dublu pentru norma parțială. Cheltuie bani pe care nu îi au și vor pune o presiune uriașă pe mediul privat, deja fragil sub povara haosului din energie, și îi cheltuie pentru instituții centrale nu cele care sunt aproape de cetățeni. În septembrie, de exemplu, școlile au început fără o parte din posturile de profesori ocupate pentru că le înghețaseră ei. Au reparat asta prea târziu.  Apoi, masa caldă în școli este în unele județe doar pe hârtie și acum în noiembrie, pentru că, deși începea la 1 septembrie, nu au trimis nici acum banii”, declară Oana Țoiu, deputat USR și membru în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților.

Guvernul Ciucă spune că nu are bani să mărească pensiile, dar are bani pentru plata a 555 de noi angajați la stat. S-a lăudat că îngheață angajările la stat, începând cu 1 iulie 2022, dar Cabinetul Ciucă i-a mințit pe români. De atunci, aproape săptămână de săptămână s-au mai creat noi locuri de muncă în sistemul bugetar sau au aprobat scoaterea la concurs a unor posturi vacante. USR a solicitat în nenumărate rânduri ca aceste angajări la stat, pe bandă rulantă, să înceteze. Traversăm o perioadă de criză economică și economiștii avertizează că 2023 va fi mai greu și mult mai imprevizibil. Guvernul chiar trebuie să înceapă reformarea sistemului public și să facă economii, la fel ca toți românii”, afirmă Denisa Neagu, deputat USR și membru în Comisia pentru industrii și servicii a Camerei.

Cele 555 de noi posturi
sunt împărțite între Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – 150
posturi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – 249 posturi,
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – 78 posturi, Agenția Naționale
pentru Plăți și Inspecție Socială – 70 posturi și Inspecția Judiciară – 8 posturi.

Posturile aprobate miercuri
vin în continuarea celor aproape 1.000 de posturi ocupate în instituțiile
publice în luna septembrie, adică după așa-zisa înghețare a angajărilor la stat.

Iar dezmățul pe banii
românilor în perioadă de criză este de abia la început dacă ținem cont de
faptul că nu mai departe de zilele trecute Coaliția PSD-PNL-UDMR a dat undă
verde pentru 200 de noi posturi la ANPC și a depus proiect de lege pentru ca și
ANRE să primească 180 de posturi în plus. Totodată, astăzi intră în vigoare derogarea
de la OUG-ul privind înghețarea angajărilor la stat prin care Parlamentul a
primit liber să organizeze concursuri sau examene pentru ocuparea posturilor
vacante sau temporar vacante.

Și, dacă peste tot
acest șir interminabil de derogări, mai pui și majorările pe șest de salarii,
precum cea de la Cancelaria prim-ministrului Ciucă, bătaia de joc la care îi
supune pe români coaliția patronată de președintele Iohannis, nu mai poate fi
acoperită nici de cele mai sforăitoare discursuri marca PSD-PNL.

Articolul Guvernul Ciucă zice că nu are bani să crească pensiile, dar creează sute și sute de noi slujbe la stat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Lege pentru transparență în primării: dezbateri publice la cererea a trei cetățeni în cazul proiectelor importante

Senatorii USR Silvia Dinică, Remus Negoi și
Andrei Postică au depus o inițiativă legislativă care obligă autoritățile
locale ca, în cazul proiectelor importante, să organizeze dezbateri publice dacă
cel puțin trei cetățeni solicită acest lucru.

„Consultarea publică trebuie să devină o
practică și o normalitate în comunitățile din România. Cetățenii au dreptul de
a-și expune părerile pentru tot ceea ce este important și are efect asupra
comunităților acestora. Dacă putem înființa un partid cu trei cetățeni, credem
că o dezbatere publică poate fi cerută și de cetățenii comunităților din care
fac parte”, susține senatorul USR Andrei Postică.

Inițiativa modifică Art.7 din Legea nr.
52/2003 privind transparența decizională în administrația publică astfel încât autoritatea
publică să fie obligată să supună dezbaterii publice proiectele de act normativ
în cazul în care acest lucru a fost cerut în scris de către minimum trei
cetățeni cu drept de vot, o asociație legal constituită sau de către o altă
autoritate publică.

„Sunt sute de sate și comune în care nu sunt
ONG-uri care să ceară dezbateri publice pe lucruri care sunt importante pentru
acele comunități. De aceea, implicarea cetățenilor în actele decizionale ale
administrației publice, prin informarea acestora asupra proiectelor supuse
dezbaterii și prin accesul acestora în cadrul ședințelor de consultare publică,
reprezintă un act necesar în dezvoltarea societății”, explică senatoarea Silvia
Dinică.

În acest moment, autoritățile publice trebuie
să organizeze consultări publice pentru actele normative importante din
administrațiile publice locale, doar dacă această consultare este solicitată,
în scris, de o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate
publică.

„Părerile cetățenilor trebuie să conteze! Dacă
trei cetățeni cu drept de vot pot cere o dezbatere publică pentru proiectele
importante pentru comunitate, va crește și dorința de implicare în viața
propriei comunități, luând parte la deciziile importante”, crede senatorul USR Remus
Negoi.

Articolul Lege pentru transparență în primării: dezbateri publice la cererea a trei cetățeni în cazul proiectelor importante apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Ministrul Ligia Deca îl vrea premiat lunar, cu peste 7.500 de lei, pe groparul energiei Anton Anton

Ministrul Educației, Ligia
Deca, continuă politica de premiere a politrucilor începută de predecesorul său
Sorin Câmpeanu.

Ministrul Educației l-a propus
pentru a i se acorda indemnizație de merit pe viață pe fostul ministru Anton
Anton, groparul energiei și unul dintre cei mai incompetenți miniștri din
Cabinetul Dăncilă. În ședința de astăzi a Comisiei pentru acordarea
indemnizațiilor, doar USR și reprezentantul Uniunii Arhitecților din România
s-au opus.

Anton Anton a fost
ministrul Energiei în guvernul Dăncilă. Și lui îi datorăm criza energetică din
țară. Nu a făcut nimic pentru ca România să devină mai independentă din punct
de vedere energetic. Drept răsplată, PSD-PNL au propus, prin intermediul
ministrului Educației, să i se dea câte 7.650 lei lunar, drept mulțumire pentru
moștenirea lui. Domnule Klaus Iohannis, ce se întâmplă este strigător la cer,
dar și penibil. Românii nu își pot plăti facturile, țara este în criză
energetică, iar doamna ministru Deca vrea să-l premieze lunar pe Anton Anton,
groparul energiei
”, declară deputatul USR Iulian Bulai.

Anton Anton a fost propus
pentru a primi indemnizație de merit pe viață și de ex-ministrul Sorin
Cîmpeanu, în luna mai 2022, dar deputatul USR Iulian Bulai a reușit atunci să
împiedice acest lucru, argumentând că indemnizațiile, gândite să recompenseze
realizări deosebite în anumite domenii, nu trebuie să fie transformate în
sinecuri pentru politruci.

Tot în mai, Iulian Bulai s-a
opus ca ÎPS Andrei Andreicuț, semnatar al unui angajament de colaborare cu
fosta Securitate, să beneficieze pe viață de indemnizație de merit.

Indemnizațiile de merit,
stabilite prin Legea nr. 118/2002, ar trebui să se acorde „personalităților
române de prestigiu ale științei, culturii și sportului”.

Nominalizările sunt înaintate
anual de Academia Română, Ministerul Culturii, Ministerul Educației și
Ministerul Tineretului și Sportului, iar beneficiarii sunt stabiliți de Comisia
națională pentru acordarea indemnizației de merit, compusă din președintele
Academiei Române, președinții comisiilor de cultură și ai comisiilor de muncă
de la Senat și de la Camera Deputaților, ministrul Culturii, ministrul
Educației, ministrul Tineretului și Sportului, președinții uniunilor de creație
recunoscute de Asociația Naționala a Uniunilor de Creație.

Articolul Ministrul Ligia Deca îl vrea premiat lunar, cu peste 7.500 de lei, pe groparul energiei Anton Anton apare prima dată în Uniunea Salvați România.

CNATDCU refuză să analizeze teza de doctorat a ministrului Bode. USR solicită Ministerului Educației modificarea procedurilor de verificare a plagiatelor

CNATDCU, instituția care are sarcina de a se asigura că diplomele emise în România sunt bazate pe munca și rezultate reale, nu pe furt, a refuzat să analizeze lucrarea de doctorat a ministrului Bode, invocând motive de formă. În aceste condiții, USR îi solicită Ligiei Deca, ministrul Educației, să modifice procedurile legislative care permit instituțiilor publice să tergiverseze la nesfârșit și să blocheze analiza lucrărilor de doctorat suspecte de plagiat.

„Instituțiile publice, în loc să facă lumină, se sincronizează și fac scut în jurul plagiatorului Bode. Plătim această instituție pentru a ne asigura că diplomele emise în România nu sunt nişte glume. Ne-am aștepta să cerceteze speța, dar nu fac acest lucru. Acum câteva săptămâni şeful instituției spunea că nu a primit vreo sesizare, deci nu poate verifica. Am făcut sesizare. CNATDCU ne răspunde acum că nu poate verifica teza lui Bode invocând niște motive de tot râsul”, a afirmat Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.

Printre motivele invocate de CNATDCU se numără absența de la dosar a unei copii a cărții de identitate a celui care a depus sesizarea, deși aceasta nu fusese solicitată. CNATDCU invocă de asemenea faptul că nu a fost depusă o copie a tezei de doctorat a ministrului Bode, în condițiile în care este de notorietate publică faptul că lucrarea este disponibilă doar pe calculator la Biblioteca Națională a României.

Dat fiind blocajul în care CNATDCU menține această speță, USR îi solicită Ligiei Deca, noul ministru al Educației, să modifice procedurile legislative pe baza cărora sunt analizate lucrările de doctorat suspecte de plagiat și să înlăture obstacolele care împiedică verificarea acestora.

„Noul ministru al Educației, doamna Ligia Deca, are o ocazie perfectă să arate că este de partea integrității academice. Sarcina este una simplă: trebuie să verifice că procedurile existente de sesizare a plagiatelor nu reprezintă de fapt un obstacol în verificarea tezelor de doctorat, în timp ce sesizările făcute ajung expediate cu motive puerile, de tip „nu aveți dosaru’ cu șină”. Din păcate, astăzi exact așa pare că se întâmplă. Este încă un motiv pentru care doamna Deca trebuie să se prezinte și în Parlament să ne lămurim dacă vrea și poate să ajute la curățarea sistemului universitar de boala plagiatului”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie.

Articolul CNATDCU refuză să analizeze teza de doctorat a ministrului Bode. USR solicită Ministerului Educației modificarea procedurilor de verificare a plagiatelor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

CCR confirmă: legea care permite construcția de hidrocentrale mici în ariile protejate, neconstituțională

Decizia de astăzi a Curții
Constituționale, ca urmare a sesizării USR, arată că PSD, PNL, UDMR și AUR au
încălcat procedurile parlamentare atunci când, grăbindu-se să apere interesele
băieților deștepți din energie, au adoptat legea prin care dau undă verde
construcției de hidrocentrale mici în ariile protejate.

În sesizarea depusă la CCR,
USR a invocat 11 argumente de neconstituționalitate, printre care încălcarea
principiului bicameralismului, încălcarea dreptului la un mediu sănătos, încălcarea
obligațiilor asumate de România în relația cu Uniunea Europeană și lipsa sursei
de finanțare.

PSD și aliații săi s-au
folosit cinic de războiul Ucraina – Rusia ca să deblocheze niște proiecte
ilegale făcute de firme probabil prietene. S-a invocat criza energetică și necesitatea
ca România să devină independentă energetic. Dar, atenție, cele două hidrocentrale
ar contribui, după ce ar distruge sute de hectare de pădure și sănătatea noastră
la pachet, cu 0,5% din capacitatea de producție din România. Adică, nu vor
rezolva nimic. Nu vor scădea cu nimic prețul resimțit de noi toți la energie. În
schimb, în ultimii ani, Hidroelectrica s-a bucurat de un profit de 15 miliarde
de lei din care nu a investit nimic pentru a crește capacitatea de producție. Vorbim
de doi ani de reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și nu facem nimic – ele chiar
ar crește real capacitatea de producție. Avem hidrocentrale pe râul Jiu, în
valea Sadului și Curțișoara, blocate deși nu sunt în arii protejate naturale. Să
spună PSD și aliații săi de ce nu sunt terminate hidrocentralele care nu sunt
în arii protejate? De ce nu vrea actuala guvernare să crească capacitatea României
de producție de energie?
”, declară deputata USR Diana Buzoianu,
vicepreședintă a Comisiei de Mediu.

Admiterea sesizării USR este
o victorie pentru protecția mediului și pentru protejarea Defileului Jiului.
Terminarea hidrocentralelor înseamnă defrișarea a sute de hectare de pădure din
arii protejate naturale, un prejudiciu de mediu incalculabil. Acest lucru ar
agrava procedura de infringement deschisă împotriva României, adică amenzi și
mai mari pe care tot cetățenii le vor plăti. Deja s-au aruncat 300 de milioane
de euro, aceste construcții sunt ilegale, o spun chiar instanțele din România
(există și decizii de anulare a autorizațiilor de construire).

Articolul CCR confirmă: legea care permite construcția de hidrocentrale mici în ariile protejate, neconstituțională apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Inițiativă USR: cei care nu depun în termen declarațiile fiscale din cauza problemelor tehnice ale Ministerului Finanțelor să nu fie sancționați

Senatorii USR Anca Dragu, Claudiu Mureșan și Narcis
Mircescu au depus o inițiativă legislativă care propune nesancționarea
contribuabililor care nu depun în termenele stabilite declarațiile fiscale din
cauza problemelor tehnice ale Ministerului Finanțelor, cu condiția ca
declarațiile respective să fie depuse în termen de 30 de zile calendaristice de
la termenul legal de depunere.

Suplimentar, inițiativa legislativă abrogă
prevederea potrivit căreia organele fiscale pot sancționa contravențional
contribuabilii care nu își depun declarațiile la termenele legale, prin
excepție de la regula generală impusă prin 
Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, în termen de cinci
ani de la data săvârșirii faptei.

În prezent, contribuabilii care nu depun la timp
declarațiile fiscale sunt sancționați, chiar în situația în care această
întârziere a fost cauzată de structurile Ministerului de Finanțe.

„Este un tratament inuman pe care îl aplică ANAF
exact celor pe care trebuie să îi sprijine! În ultimii ani, situația s-a
înrăutățit, iar programul de modernizare a instituției a fost abandonat încă
din 2018. Dacă statul nu dă posibilitatea completării și depunerii
declarațiilor în condiții civilizate, nu poate avea dreptul de a aplica amenzi,
de a vâna companiile care nu reușesc să se conformeze din vina statului.
Această inițiativă legislativă reprezintă un sprijin acordat celor care muncesc
și care ajung să fie pur și simplu hăituiți de statul român prin ANAF”,

explică Anca Dragu.

„Antreprenorii trebuie susținuți, iar relația lor
cu statul trebuie să fie una corectă. Aceasta inițiativă vine în sprijinul
contribuabililor, care nu vor putea fi vânați de ANAF pentru greșeli care nu le
sunt imputabile”,
arată Narcis Mircescu.

„Proiectul pe care l-am depus astăzi își dorește să
repare o anormalitate și o inechitate care se întâmplă atunci când
contribuabilul este amendat, penalizat de către autoritatea fiscală pentru
nedepunerea la termen a declarațiilor fiscale, din cauza problemelor tehnice
sau de altă natură, neimputabile contribuabilului”
, spune
Claudiu Mureșan.

Probabilitatea de a transmite declarații eronate
din cauza timpului scurt de întocmire a acestora este mai mare comparativ cu
situația în care declarația este disponibilă la timp, poate fi testată și
înțeleasă. În plus, în ultima perioadă, serverele ANAF, pe care trebuie depuse
declarațiile electronice, au avut timpi lungi de nefuncționare sau funcționare
deficitară, în special în perioadele de dinaintea termenelor de depunere.
Amenzile contravenționale aplicate pentru neîndeplinire la termen a
obligațiilor declarative variază între 1.000 de lei și câteva zeci de mii de
lei.

Articolul Inițiativă USR: cei care nu depun în termen declarațiile fiscale din cauza problemelor tehnice ale Ministerului Finanțelor să nu fie sancționați apare prima dată în Uniunea Salvați România.