USR: Noi modificări la ordonanța pentru plata facturilor la energie. Guvernul PSD-PNL bate recordul de incompetență

Pentru a treia oară
în mai puțin de două luni, Guvernul Ciucă vine cu o nouă formă pentru ordonanța
de urgență privind plata facturilor. Guvernul PSD-PNL arată că nu este capabil
nici măcar să lase Uniunea Europeană să îi ajute pe românii cu venituri mici
să-și plătească facturile de energie și lemnele de foc.

Cardurile de energie nu
au ajuns nici acum la beneficiari, banii vor putea fi folosiți, în cel mai bun
caz, din 20 februarie încolo, iar întreg mecanismul este unul deosebit de greoi,
de birocratic. Între timp, Guvernul PSD-PNL tot modifică actele normative în
baza cărora românii vor primi ajutorul din fonduri europene, pe ordinea de zi a
ședinței de astăzi a Guvernului aflându-se încă o ordonanță de modificare și
completare a OUG 166/2022.

De anul trecut, Guvernul
tot promite românilor vulnerabili că vor fi sprijiniți cu tichete de energie
prin intermediul Poștei Române. În realitate, Guvernul continuă aceeași
cârpeală: face o lege pe care o modifică o dată la 15 zile. În tot acest timp, prețurile
nu stau în loc, tot cresc. Oamenii resimt scumpirile fie că merg la
cumpărături, fie că plătesc facturile. Guvernul trebuie să termine cu bătaia de
joc și să spună clar dacă oamenii care ar trebui să beneficieze de acest
sprijin vor putea achita facturile la energie în luna februarie pentru consumul
lunii ianuarie. Nu de alta, dar vedem în forma pregătită astăzi că apare un termen
de 30 de zile pentru ca Poșta să vină cu un model de dovadă a serviciului de
mandat poștal, ceea ce echivalează cu o amânare până la primăvară
”, declară
Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și
servicii din Camera Deputaților.

O altă modificare pregătită
de Guvern prevede apariția unei aplicații a Poștei Române, menită să permită
plata electronică a facturilor și datoriilor la energie. Doar că nimeni nu știe
nimic despre această aplicație, care trebuia să funcționeze „de ieri”.

Guvernul PSD-PNL știe
de luni de zile că are bani europeni de dat pentru facturile la energie, dar până
acum nu a reușit să creeze un mecanism simplu. Când vrea să ia ceva de la tine,
Guvernul reușește să scrie rapid o ordonanță și să te execute. Când trebuie să
îți dea, nu-i iese, aproape niciodată, din prima. Pentru cardurile de energie,
destinate celor mai vulnerabili dintre noi, deși mai e puțin și trece iarna,
Guvernul este depășit de situație. Ceea ce ar fi trebuit să fie o procedură
extrem de simplă prin care oamenii să beneficieze de ajutor în timpul iernii a
devenit un labirint birocratic care nu a ajutat niciun beneficiar în perioada
de iarnă. Facturile oamenilor nu așteaptă, domnule Ciucă, să treacă iarna
”,
declară Radu Miruță, deputat USR și membru în Comisia pentru industrii și
servicii din Camera Deputaților.

USR reiterează
Guvernului PSD-PNL solicitarea ca pentru cei 3,5 milioane de beneficiari ai
cardurilor de energie pentru care se știu toate detaliile MIPE să transfere
banii asociați direct furnizorilor acestora, astfel încât oamenii să beneficieze
de sprijinul din bani europeni fără a face altceva. Simplu, fără drumuri pe la
Poșta Română, fără cozi și fără să completeze documente cerute la infinit.

Articolul USR: Noi modificări la ordonanța pentru plata facturilor la energie. Guvernul PSD-PNL bate recordul de incompetență apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei: Gabriel Țuțu, inculpat de DNA, este protejatul lui Virgil Popescu

USR a demarat procedurile de schimbare a lui Gabriel
Țuțu de la conducerea Romarm, în perioada în care a fost la guvernare.
Procedura s-a oprit pentru că Virgil Popescu a schimbat CA-ul companiei,
imediat după eliminarea USR din Guvern, spune fostul ministru al Economiei
Claudiu Năsui.

„Puteți să vă imaginați genul de protecție masivă pe
care o avea domnul Țuțu din partea sistemului. Acest domn avea de departe unul
dintre cele mai solide contracte făcute de pe vremea guvernului Orban. Un
contract extrem de favorabil care însemna că dacă nu faci foarte mulți pași,
fie nu poți să-l dai afară, fie trebuie să-i plătească statul român foarte
mulți bani. Evident, am început procedura. Am apucat să schimb CA-ul Romarm cu
oameni extraordinari, anunțați prin comunicat de presă, nu pe șest ca acum.
Domnul Virgil Popescu a repus în funcție toți administratorii speciali din
companiile de stat pe care îi dădusem eu afară și a oprit, evident, procedura
de concediere a domnului Țuțu” a declarat deputatul USR.

Compania Romarm este paralizată în prezent de probleme
și nu produce nimic, a mai arătat deputatul USR, atrăgând atenția că singura
soluție de eficientizare a companiilor de stat este căutarea unor investitori
privați care să liciteze și să le cumpere.

„Compania Romarm în sine nu produce nimic, dar este
co-acționară cu ministerul Economiei în toate celelalte companii de stat
producătoare de armament. Singura soluție ca să scăpăm nu doar de Țuțu, ci de
toate aceste mafii care roiesc în jurul companiilor de stat este soluția pe
care am adoptat-o la COS Târgoviște. Să căutăm investitori privați care să
liciteze și să cumpere aceste companii. Atât timp cât aceste companii vor
rămâne de stat, ele nu vor fi decât o vacă de muls pentru diverși dubioși de
tipul domnului Țuțu”, a concluzionat deputatul USR.

Mai multe informații aici: https://www.facebook.com/ClaudiuNasui/posts/728514961975159

Articolul Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei: Gabriel Țuțu, inculpat de DNA, este protejatul lui Virgil Popescu apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cristina Prună: Acest guvern incapabil face legi împotriva românilor și a companiilor românești

Romgaz, companie românească, va fi cea mai afectată de taxa de solidaritate introdusă de Guvernul PSD-PNL, după ce Comisia Europeană a răspuns Executivului că, din ordonanța adoptată chiar de el, OMV Petrom nu s-ar încadra să plătească taxa de solidaritate.

Avem o nouă dovadă că acest guvern mai întâi taie și apoi măsoară cum nenorocește companiile românești. Romgaz, companie românească, va trebui să plătească aproape 1 miliard de lei la bugetul de stat. Trebuie spus, din capul locului, că acest guvern, în foamea de bani cu care ne-a obișnuit, aplică la maximum taxarea stabilită prin Regulament european. Nu scria nicăieri că statul trebuie să ia 60% din profiturile excepționale. Dar ne-am obișnuit ca Guvernul PSD-PNL să o dea de gard când scrie legi, doar au modificat de șapte ori legislația pe energie. Ne-am obișnuit să ne taxeze, doar au taxat 400.000 de PFA-uri în plus de anul acesta, alături de microîntreprinderi”, declară Cristina Prună, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.

Din informațiile apărute public, se pare că OMV Petrom nu ar
plăti taxa de solidaritate din cauză că produce și energie electrică, iar acolo
este deja taxată suplimentar. Dacă Romgaz ar fi terminat investiția de la
Iernut și ar fi produs energie electrică, poate astăzi nu ar fi trebuit nici ea
să plătească bani care să ajungă într-un așa-zis fond de solidaritate.

Interesul românilor este ca aceste companii să investească aici, în România. Să investească profiturile acestea excepționale ca să extragem mai multe gaze naturale, să producem mai multă energie, iar românii și industria românească să beneficieze de prețuri corecte. Așa vor apărea și locuri de muncă și nici nu ar mai avea loc tragedii cum am mai văzut în companiile de stat. Românii nu au nevoie ca acești bani să ajungă în «fonduri» din care să ne mintă politicienii că se fac «investiții». Ne amintim de supra-acciza la carburanți din care trebuia să facă autostrăzi pe vremea premierului Ponta. Taxele au ajuns la bugetul statului, dar autostrăzi nu am văzut. Acest guvern incapabil face legi împotriva românilor și a companiilor românești și trebuie să plătească”, precizează Cristina Prună.

Articolul Cristina Prună: Acest guvern incapabil face legi împotriva românilor și a companiilor românești apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR blochează la CCR o lege PSD-PNL ce ar facilita acapararea proprietăților românilor

Curtea
Constituțională a dat, astăzi, dreptate USR, care a susținut că modificările
aduse de PSD și PNL Legii cadastrului au fost adoptate cu încălcarea Legii
fundamentale și pun în pericol proprietățile românilor.

Știm foarte bine
câte tunuri s-au dat la retrocedări. Știm foarte bine cum s-au îmbogățit ilegal
mulți politicieni cu pământuri și păduri. PNL și PSD ar fi vrut să continue
această practică printr-o modificare la Legea cadastrului şi publicităţii
imobiliare care ar fi deschis calea unor abuzuri și ar fi pus în pericol orice
proprietar de teren. Practic, ei ar fi vrut ca, pe baza mărturiei oricui
folosește un teren, o persoană care nu deține documente de proprietate să
devină proprietar. Vă dați seama ce instrument de îmbogățire era pus în mâna
primarului care are puterea să obțină, prin presiune, mărturii false? Am oprit
la Curtea Constituțională această tentativă de împroprietărire ilegală a unor
clienți politici
”, declară Silviu Dehelean, deputat USR și membru în
Comisia juridică a Camerei Deputaților.

Deputații USR au
sesizat în octombrie 2022 Curtea Constituțională, alături de parlamentarii
Forța Dreptei, pe modificările aduse Legii cadastrului.

Printre argumentele
invocate în sesizarea depusă la CCR se numără încălcarea flagrantă a art. 44
din Constituția României, referitor la dreptul de proprietate privată.

Concret, printr-o
modificare adusă art. 41 alin. (3) lit. c) punctul (i) din Legea cadastrului,
au fost introduse ca subiecți care pot încheia procesul-verbal de vecinătate
persoane care nu au nici reprezentarea situației de fapt (din teren), nici pe
aceea a situației de drept – istoricul proprietății, al hotarelor etc.,
conducând la înregistrări în cartea funciară mai mari cu mai mult de 15%, fără
limită superioară, decât suprafața deja înscrisă, în temeiul actelor.

În sesizare a fost invocată și încălcarea principiului bicameralismului, în condițiile în care proiectul de modificare a Legii cadastrului și publicității imobiliare a fost amendat în Camera Deputaților într-o asemenea manieră încât sunt diferențe majore de între forma ieșită din Senat și cea adoptată de Camera Deputaților. Atât de mari sunt diferențele încât se poate spune că s-au discutat două proiecte de lege total diferite.

Articolul USR blochează la CCR o lege PSD-PNL ce ar facilita acapararea proprietăților românilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR demontează minciunile mafiei lemnului: Nimeni nu vinde pădurile! PNRR aduce bani pentru împăduriri și reforme pentru a opri furtul de lemn

Asistăm
de câteva zile la noi minciuni despre PNRR din partea sindicatelor din
Romsilva, care încearcă să protejeze mafia lemnului și spun românilor că
pădurile vor fi furate de străini, când de fapt problema lor este că Romsilva
are nevoie și trebuie reformată pentru a putea implementa măsurile din PNRR.

PNRR
aduce României un miliard de euro pentru păduri, dar acești bani nu vin fără ca
statul român să schimbe politica sa dezastruoasă de până acum, iar asta implică
reformarea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva. 

Cine
crede că Romsilva, sindicatul Silva, PSD și PER sunt străine de mafia lemnului
este credul. De fapt, tot furtul de lemn se face cu complicitatea Romsilva, care
este un apărător cel puțin bleg al pădurilor. În 2016, am introdus prin lege
Inspectorul pădurilor, un sistem digital prin care cetățenii puteau semnala
furtul de lemne, am introdus confiscarea mașinilor care transportau lemn furat.
Au fost măsuri care au funcționat atunci și au fost distruse în Parlament de
către PSD-ul lui Dragnea, cu complicitatea sindicatului din Romsilva, care a
fost prezent pentru a face presiuni ca legea să fie schimbată
”, a declarat Cristian Ghinea,  coordonatorul
Departamentului de Politici Publice al USR.

Sindicatul
Romsilva s-a activat și a început să răspândească minciuni după adoptarea de
către Guvern a unei ordonanțe de urgență care privește companiile de stat și
impune instalarea unui management profesionist, inclusiv la regiile autonome,
deci și la Romsilva, care este o regie autonomă profund ineficientă.

Romsilva
este o fabrică de pierdut bani pentru stat și de câștigat pentru mafie. Trebuie
reformată și digitalizată. Un angajat Romsilva are mai puțin de muncă (în
hectare) decât media europeană. Cine crede că Uniunea Europeană va finanța cu
un miliard de euro pădurile României fără a cere o reformă a Romsilva consideră
că cei care am scris PNRR și Comisia Europeană am fi niște fraieri care toarnă
bani peste căpușe. Nimeni nu vinde pădurile și nici Romsilva, obiectivul este
să avem o regie eficientă, mai multe păduri și oprirea mafiei lemnului. A fost
unul dintre angajamentele USR în campania electorală și l-am livrat pentru
români
”, a spus Cristian Ghinea. 

România
va primi prin PNRR un miliard de euro pentru păduri:

•           800 de milioane de euro vor fi acordați
pentru cel mai mare program de împăduriri din istoria României: 55.000 de
hectare de pădure nouă

•           200 de
milioane de euro pentru digitalizarea sistemelor de supraveghere și control
pentru a combate furtul de lemn.

Articolul USR demontează minciunile mafiei lemnului: Nimeni nu vinde pădurile! PNRR aduce bani pentru împăduriri și reforme pentru a opri furtul de lemn apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Peste 3.000 de amenzi date în Sectorul 2 într-o singură lună pentru parcări ilegale

Peste 3.000 de amenzi au fost acordate, într-o singură lună, în Sectorul 2 celor care și-au lăsat/ parcat mașinile pe trecerile de pietoni, stațiile de transport în comun sau trotuarele din apropierea școlilor și spitalelor.

Până în prezent, s-au emis 3.800 de note de constatare. La final se vor transforma tot în amenzi, odată ce procedurile de notificare a proprietarilor sunt încheiate. Până în prezent, din cele 3.800 de note de constatare – 2.065 sunt deja sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 600.000 lei.

“Știu că va lua un timp până când lumea va înțelege că dacă se parchează în stația de autobuz, pe trecerea de pietoni sau pe trotuar în apropierea școlii, vor primi amenzi.

Am depășit 3.000 de amenzi într-o lună. Sper că s-a înțeles că nu glumim.

Siguranța oamenilor e mai importantă decât un loc de parcare la scară”, a declarat primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu.

Anul acesta, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, investește 3 milioane de lei în infrastructura de ridicări maşini parcate ilegal pentru a ajuta la decongestionarea şi fluidizarea traficului.

„Anul acesta finalizăm infrastructura pentru ridicare de mașini parcate ilegal. Finalizăm platforma de pe Aleea Bistricioara, unde vom depozita până la 150 de autoturisme. Vom putea duce acolo mașinile parcate ilegal. De asemenea, vom cumpăra utilaje suplimentare pentru ridicarea acestor maşini”, a mai precizat Radu Mihaiu.

Eliberarea spațiului public ocupat ilegal și abuziv de maşini parcate neregulamentar, ce pun în pericol siguranța și integritatea fizică a oamenilor, este unul dintre obiectivele asumate de primarul Radu Mihaiu de la începutul mandatului.

(Sursă foto)

Articolul Peste 3.000 de amenzi date în Sectorul 2 într-o singură lună pentru parcări ilegale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Parcul Mogoșoaia – monument istoric în pericol din cauza primarului PNL

Primarul PNL Paul Precup revine cu un nou proiect care ridică probleme de legalitate.

O mare parte din Parcul Mogoșoaia, respectiv 125.000mp care aparțin de Primăria Mogoșoaia, a trecut din domeniul public în domeniul privat al comunei în urma votului Consiliului Local Mogoșoaia.

Pretextul susținut în sedință a fost că vor fi casate șase căsuțe din lemn, care au fost intabulate din greșeală de către Agenția Națională de Cadastru (ANCPI).

Actul administrativ în baza căruia s-au intabulat greșit căsuțele e semnat chiar de primarul Precup. În loc să ceară rectificarea erorii din Cartea Funciară sau să transfere din domeniul public în cel privat doar căsuțele, primarul PNL a ales să treacă întreaga suprafață a Parcului Mogoșoaia deținută de primărie în domeniul privat al comunei.

Domeniul public este inalienabil, în schimb dacă parcul se află în domeniul privat, se poate deschide calea unor mișcări imobiliare mai ample.

Consilierii USR depun plângere prealabilă la primărie și sesizare la prefect. Prefectul trebuie să atace acest hotărâre de consiliu local pentru a proteja Parcul Mogoșoaia, un monument istoric care ar putea fi în pericol.

Articolul Parcul Mogoșoaia – monument istoric în pericol din cauza primarului PNL apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cine e primarul USR care a adus primele fonduri europene în orașul Milișăuți din Suceava

Primarul USR Vasile Cărare a semnat primul contract cu fonduri europene din istoria orașului Milișăuți (județul Suceava) și a atras, totodată, și cea mai mare sumă din fonduri nerambursabile din ultimii 30 de ani pentru dezvoltarea și modernizarea comunității.

Concret, la începutul anului 2022, primarul Vasile Cărare a obținut prima finanțare din fonduri europene în valoare de 1.315.188,97 lei, destinată modernizării școlilor din localitate, iar, recent, a semnat alte șapte contracte prin PNRR prin care a obținut aproximativ 3.571.000 euro.

Cu noile fonduri obținute, primarul Vasile Cărare va construi trei ansambluri de locuințe cu consum de energie redus, care provine din surse regenerabile, pentru tineri, dar și sisteme inteligente de management urban/local (exemple: sistem video inteligent de monitorizare a drumurilor publice, stații de reîncărcare autovehicule, centru de monitorizare) și va reabilita clădiri publice.

„Avem foarte mult de munca odată cu acest început de an, pe lângă documentațiile pe care le pregătim pentru noi proiecte și cereri de finanțare pentru alte investiții, pe lângă documentațiile ce le pregătim pentru semnarea proiectelor aprobate deja, trebuie să lansăm procedurile de licitație, achiziții, etc, pentru 11 contracte de finanțare a proiectelor pentru care avem deja semnate contractele. Un volum considerabil de muncă, nemaiîntâlnit la primăria Milișăuți în ultimii 30 de ani”, a declarat primarul Vasile Cărare.

În total, primarul Vasile Cărare a atras peste 10,5 milioane de euro pentru dezvoltarea orașului Milișăuți din fonduri europene și programe naționale.

Articolul Cine e primarul USR care a adus primele fonduri europene în orașul Milișăuți din Suceava apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă: Lupta noastră pentru 2024 este să scăpăm România de PSD și de PNL

Membrii Biroului Național și președinții filialelor județene ale USR se
reunesc în acest weekend la Băile Felix pentru a stabili planul de acțiune
pentru alegerile din 2024. Președintele USR Cătălin Drulă a spus într-o
conferință de presă că USR își dorește în 2024 să înlăture regimul PSD-PNL de
la putere.

”Scopul reuniunii noastre este să ne stabilim țintele pentru anul 2023,
planul de acțiune politică și să pregătim alegerile din super-anul electoral
2024. 2024 este o oportunitate uriașă pentru români, avem patru rânduri de
alegeri, toate într-un singur an: avem europarlamentare în mai, după care în
toamnă vom avea alegerile pentru primari, alegerile pentru Parlamentul României
și alegerile pentru președintele României. Iar 2024 este șansa românilor de a
scăpa de pesedismul iohannist. Pentru că ceea ce trăim în prezent este regimul
pesedisto-iohannist, între aceste entități PSD, PNL și președintele statului
Klaus Iohannis nu este nicio diferență, sunt toți o apă și-un pământ și și-au
dat mâna în acest regim corupt, ale cărui consecințe le trăim zi de zi –
scumpiri, taxe mai mari, rate mai mari la bancă, hrănirea clientei de partid
(…), cu corupție încurajată de la vârful statului român, cu o trădare fără
precedent a unor valori în numele cărora ai candidat”, a spus președintele USR
Cătălin Drulă într-o conferință de presă organizată vineri la Oradea.

Președintele USR a spus în prezent România funcționează azi în ciuda
felului cum e guvernată, iar USR își propune să arate că este alternativa la
PSD și PNL pentru o guvernare corectă și în interesul oamenilor.

”România funcționează pentru antreprenorii își asumă riscuri, vin cu idei,
sunt creativi și muncesc zi de zi și crează locuri, pentru că românii muncesc
cinstit și plătesc taxe acestui guvern, pentru că mămicile își cresc copiii în
ciuda politicilor acestui stat și toți acești oameni se luptă să plătească rate
din ce în ce mai mari, taxe din ce în ce mai mari pentru a hrăni un guvern al
nesimțirii care se lăfăie pe banii noștri. Lupta noastră pentru 2024 este să
scăpăm România de PSD și de PNL”, a spus președintele USR.

Liderul USR a criticat guvernul ”pesedisto–iohannist” că se bucură de
scumpiri și nu ia măsuri pentru oameni și a spus că USR va avea ca prioritate
la guvernare să stabilizeze prețurile.

”Această guvernare coruptă se finanțează din scumpiri. Noi la USR suntem
ferm împotrivă, credem că banii trebuie să își păstreze valoarea, credem că
salariile oamenilor trebuie să își păstreze valoarea și să nu fie impozitate
mascat prin inflație, credem că economiile pe care cu greu și le-au făcut
românii pentru o locuință sau pentru copii și viitorul lor să nu fie mâncate de
inflație și cum vom ajunge la guvernare, asta va fi prioritatea zero – oprirea
scumpirilor, stabilizarea prețurilor și a valorii unui leu”, a declarat
președintele USR.

”Datoria noastră pentru 2024 este să arătăm românilor că se poate și
altfel, că se poate o guvernare corectă. Suntem de altfel de luni de zile în
stradă, mergem alături de oameni, batem la uși, vorbim cu ei. Eu sunt
consternat de cât de ruptă de realitate este această guvernare. Vedem
declarații triumfaliste de la premierul Ciucă și de la acest guvern, vorbește
despre creștere economică. Eu cred că nu ies pe stradă. Ce crește în România?
Cresc prețurile și crește îngrijorarea, îngrijorarea românilor, îngrijorarea
antreprenorilor. Vorbiți în orice industrie, o să vă spună că viitorul arată
incert”, a mai spus Cătălin Drulă.

Articolul Cătălin Drulă: Lupta noastră pentru 2024 este să scăpăm România de PSD și de PNL apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR cere anchetă penală în cazul recursului pe care Ministerul Educației a ”uitat” să-l depună la timp în cazul doctoratului plagiat al premierului Ciucă

Senatoarea USR Simona Spătaru consideră
că Parchetul General ar trebui să se sesizeze iar Ministrul Educației, Ligia
Deca, să declanșeze o anchetă internă în cazul recursului depus de Ministerul
Educației după expirarea termenului, în dosarul în care prin premierul Ciucă solicita
suspendarea analizei tezei sale de doctorat.

Simona Spătaru, membră a comisiei juridice din
Senat, consideră că ”într-un stat de drept ca România, ar fi fost de
așteptat să fie declanșată, din oficiu, o anchetă penală și cu privire la acest
dosar, existând indicii temeinice pentru una sau mai multe infracțiuni de
corupție sau serviciu săvârșite pentru a-l scăpa basma curată pe dl premier. Ca
avocat vă pot spune că NU EXISTĂ  să uiți
să depui un recurs la timp într-un dosar de o asemenea magnitudine. ”

La rândul ei, senatoarea USR Silvia Dinică,
președintă a comisiei pentru știință, inovare și tehnologie, consideră că ”premierul
Nicolae
Ciucă folosește
abuziv instituțiile statului, încă o dată, ca să rămână “Dr. Ciucă”! După ce Ministerul
Educației a depus recursul după termenul legal, Înalta Curte de Casație și
Justiție a fost nevoită să respingă acțiunea pe procedură, astfel încât șeful
executivului rămâne în acte cu reputația nepătată. Statul Pluton a îndeplinit
cu succes încă o misiune de protejare a Premierului General. Inamicul, statul
de drept, a fost subjugat.”

În primă instanță, premierul Nicolae Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, pe absurdul motiv că analizarea lucrării “are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului”.

Articolul USR cere anchetă penală în cazul recursului pe care Ministerul Educației a ”uitat” să-l depună la timp în cazul doctoratului plagiat al premierului Ciucă apare prima dată în Uniunea Salvați România.