Bătaie de joc a Guvernului: a trimis în Parlament proiectul privind pensiile speciale fără impact bugetar

Astăzi în Comisia de buget din Senat a ajuns la aviz proiectul Guvernului privind pensiile speciale, dar dezbaterea și votul au fost amânate două săptămâni pentru că nu există impact bugetar. Guvernul nu vrea să recunoască, de fapt, că nu va elimina nicio pensie specială și nu va face nicio reducere de cheltuieli cu acest proiect.

”În mod suspect, în dreptul rubricii impact bugetar nu apare nimic, nu este nicio reducere de cheltuială sau creștere de venit pe termen scurt, mediu și lung. Guvernul era obligat să facă această evaluare și nu înțeleg cum a trecut așa în ședința de guvern! Cum putem discuta un act normativ de o asemenea importanță, al cărui scop este reducerea cheltuielilor bugetare și consfințirea contributivității drept criteriu fundamental luat în considerare la calcularea pensiei, fără a avea în față date esențiale. Guvernul trebuie să-și facă treaba și să ne dea date”, a declarat senatoarea USR Anca Dragu.

La rândul lui, senatorul USR Narcis Mircescu a întrebat reprezentantul guvernului dacă poate numi o singură categorie de pensie specială pe care o desființează actualul proiect de lege și dacă există o pensie specială care este trecută pe principiul contributivității, dar ambele întrebări au rămas fără răspuns.

Senatorul USR Claudiu Mureșan a argumentat că proiectul de lege este vădit neconstituțional și va pica la orice analiză a juriștilor.

Dezbaterile din Comisia de Buget Finanțe din Senat au fost amânate două săptămâni pentru ca Guvernul să vină cu informații relevante, care lipsesc din expunerea de motive ce însoțește actul normativ.

Articolul <strong>Bătaie de joc a Guvernului: a trimis în Parlament proiectul privind pensiile speciale fără impact bugetar</strong> apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorul USR Cristian Ghica, întrebare pentru miniștrii Sănătății și Educației: Care este stadiul expertizării seismice a școlilor și spitalelor din România, conform legii?

În contextul cutremurelor din Turcia, care au cauzat prăbușirea a mii de clădiri și au provocat moartea a mii de persoane, senatorul USR Cristian Ghica a adresat interpelări miniștrilor Sănătății și Educației privind expertizarea școlilor și spitalelor din România, conform legii.

Niciodată nu putem fi suficient de pregătiți în fața unui cutremur. Dar putem lua măcar măsurile esențiale. Am trimis astăzi mai multe întrebări către ministerele Sănătății, Educației și Dezvoltării în care am cerut detalii despre stadiul implementării celor două legi privind expertizarea seismică a școlilor și spitalelor. Sunt două legi pe care le-am inițiat și care au fost promulgate în 2019 și, respectiv, în 2022. Acestea prevedeau obligația autorităților locale de a realiza expertizarea seismică a școlilor și a spitalelor construite înainte de 1978, astfel încât să se știe care sunt imobilele care au nevoie urgentă de consolidare”, a declarat senatorul Cristian Ghica.

Cele două legi (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17615 și https://193.226.121.238/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=17237) al căror inițiator este senatorul USR Cristian Ghica prevăd expertizarea tehnică și încadrarea în categorii de risc seismic pentru toate școlile, respectiv spitalele de pe teritoriul României, până la data de 1 iunie 2024. Peste 3 milioane de copii învață în aproximativ 6.000 de clădiri fără a avea informații dacă acestea rezistă sau nu la cutremure mai puternice, în condițiile în care România este poziționată într-o zonă seismică activă.

Printre întrebările adresate miniștrilor, se numără:

•           Câte instituții de învățământ și spitale au fost evaluate?

•           Care sunt rezultatele evaluării, câte și în ce grade de risc sunt încadrate?

•           Care sunt măsurile luate pentru protecția copiilor și/sau a pacienților, precum și a personalului auxiliar, în concordanță cu gradele de risc alocate?

Articolul <strong>Senatorul USR Cristian Ghica, întrebare pentru miniștrii Sănătății și Educației: Care este stadiul expertizării seismice a școlilor și spitalelor din România, conform legii?</strong> apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Fake News Antena 3. Claudiu Năsui nu este urmărit penal. Fostul ministru USR va depune sesizare la CNA și va da în judecată postul Antena 3

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, va sesiza Consiliul Național al Audiovizualului și va da în judecată postul de televiziune Antena 3 ca urmare a fake news-ului prezentat luni seară în emisiunea „Sinteza zilei”.

Deloc întâmplător, Antena 3 nu a prezentat integral așa zisul document de începere a urmăririi penale, ci doar primele două paragrafe.

Se vede că am deranjat multă lume. Nu e o coincidență că minciuna aceasta apare fix în ziua în care am dat declarații la DNA în calitate de martor. Nu doar că nu sunt urmărit penal, dar sunt denunțător și martor în mai multe procese penale deschise tocmai pentru neregulile pe care le-am găsit când am preluat Ministerul Economiei. Scopul minciunii promovate de Antena 3 este, probabil, acoperirea dosarului privind măștile din pandemie în care am fost citat, chiar luni, ca martor. Voi sesiza CNA și voi da în judecată Antena 3 pentru că nu poți să livrezi astfel de mizerii publicului și să scapi nesancționat”, a declarat Claudiu Năsui.

În timpul mandatului de ministru al Economiei, Claudiu Năsui a fost șicanat prin depunerea de plângeri penale pe tot felul de motive închipuite, dar nu s-a început nicio urmărire penală, pentru că acuzațiile erau total nejustificate.

În cazul prezentat de Antena 3 drept o mare „exclusivitate”, a fost deranjat un pensionar special pus de Virgil Popescu în tot felul de consilii de administrație, inclusiv în CA Romarm, care a fost înlocuit de Claudiu Năsui.

USR a deranjat multe aranjamente ale vechii clase politice și pe mulți sinecuriști, dar nu ne intimidăm și nu ne oprim.

Articolul Fake News Antena 3. Claudiu Năsui nu este urmărit penal. Fostul ministru USR va depune sesizare la CNA și va da în judecată postul Antena 3 apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL adaugă aproape 100 de noi posturi și creșteri salariale cu până la 50% la Administrația Fondului de Mediu (AFM)

În cadrul Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, parlamentarii PSD și PNL au aprobat creșterea cu până la 50% a salariilor și a numărului de posturi din Administrația Fondului de Mediu, prevăzută de OUG 125/2022. USR a solicitat amânarea dezbaterilor până ce președintele AFM prezintă Comisiei o evaluare a activității instituției, dar solicitarea a fost refuzată de PSD și PNL.

În timp ce mediul privat este cocoșat de noi taxe și impozite puse de această coaliție, PSD și PNL cresc numărul de angajați și acordă sporuri la instituții de stat. AFM este direct responsabil de eșecul programului Casa Verde Fotovoltaice, iar acum guvernul PSD – PNL premiază incompetența. Numărul de angajați ai AFM a crescut constant de-a lungul anilor fără ca cetățenii români să aibă parte de servicii pe măsură. Costul cu cele aproape 100 de posturi în plus și creșterea cu 50% a salariilor este de peste 15 milioane de lei pe an. În timpul acesta, PSD cere solidaritate prin noi taxe pe mediul privat. Cu cine? Evident, tot cu statul și cu clientela politică”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședintă a Comisiei pentru industrii și servicii.

USR va continua să lupte pentru cheltuirea responsabilă a banului public. Nu este normal ca actualul guvern să se împrumute la dobânzi record și să dea în același timp sporuri la instituții complet neperformante precum AFM.

Articolul PSD și PNL adaugă aproape 100 de noi posturi și creșteri salariale cu până la 50% la Administrația Fondului de Mediu (AFM) apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputatul USR Radu Miruță: După 20 de zile, nicio schimbare la CE Oltenia. Șefii se pregătesc de prelungirea mandatelor

La aproape trei săptămâni de la accidentul în care și-au pierdut viața trei mineri, iar alți zeci au fost răniți, nu doar că șefii CE Oltenia, numiți politic, nu au răspuns pentru cele întâmplate, dar sunt la un pas să le fie prelungite mandatele.

Mafia politică din CE Oltenia nu a luat nicio măsură fiindcă cei care ar fi trebuit să fie sancționați sunt fix colegi de partid. Din Consiliul de Supraveghere al CE Oltenia trei membri sunt ai PSD, trei ai PNL, iar unul e susținut de ambele partide.

Au trecut 20 de zile, iar viața minerilor nu s-a schimbat în bine după accidentul de la cariera Jilț Sud. Nu putem să ignorăm că mineri onești, care își fac meseria își pun, în continuare, viața în pericol pentru că nu au alternativă. În tot acest timp, adevăratele interese ale acestor oameni sunt jucate la barbutul politic de aceiași care au dus această companie în situația de astăzi și care cu sânge rece continuă nestingheriți de nimeni să își construiască o structură paralelă de partid în interiorul Complexului Energetic Oltenia. Rețeta e simplă: pe oamenii buni îi țin pe margine dacă nu le jură credință, iar pe cei supuși îi montează în funcții mai bune de sus până jos, fiecare având responsabilitate clară să aducă voturi din zona lui, pe cariera unde a fost uns șef, pe departamentul lui, șamd. Și așa se ține un județ captiv”, declară deputatul USR Radu Miruță.

La CE Oltenia s-a dovedit, încă o dată, că numirile politice duc la tragedii. USR reiterează solicitarea către PSD și PNL să înceteze cu numirile politice la conducerea CE Oltenia și să organizeze concursuri pe bune, astfel încât să ajungă la șefia complexului adevărați specialiști, iar condițiile de lucru ale angajaților să fie îmbunătățite.

Articolul <strong>Deputatul USR Radu Miruță: După 20 de zile, nicio schimbare la CE Oltenia. Șefii se pregătesc de prelungirea mandatelor</strong> apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă: Este o rușine să-l avem pe Lucian Bode ministru de Interne. PSD și PNL sunt două găști de dăunători

Discursul lui Cătălin Drulă, președintele USR, la moțiunea simplă împotriva ministrului Lucian Bode:

„Doctorul Bode vorbea mai devreme de securism. Omul care își amenință colegii de partid cu dosare de la Doi și un sfert. Omul care, dacă aude „pădure”, sare în mijlocul nopții cu mâna la chipiu. Omul care și-a făcut un doctorat fake cu conducătorul Academiei SRI.

Rușine. Așa am fi vrut să-i spunem: Moțiunea Rușinii. Pentru că știți foarte bine cu toții că este o rușine să-l avem pe Lucian Bode ministru de Interne. Și este rușinos și pentru PNL, și pentru PSD să trebuiască să îl apărați la votul de astăzi.

Avem astăzi pe masă o nouă moțiune împotriva lui Bode, depusă de USR și Forța Dreptei după cea din octombrie. Atunci vă avertizam că vom rata Schengen-ul pe mâna lui Lucian Bode și că este un act de patriotism să votați acea moțiune și să îl demitem. Nu v-ați găsit patriotismul și între timp am ratat Schengen-ul, Lucian Bode a fost demonstrat plagiator, iar Mănăstire, stimați peneliști, vă amenință cu dosare de la Doi și un sfert. Spunea președintele vostru, al PSD și al PNL, președintele Iohannis, spunea că hoții în România s-au cocoțat la vârful statului. Așa este, așa este și el, Iohannis, patronează acest sistem. Mai spunea același președinte că în politică și dacă există o suspiciune de plagiat, trebuie să te retragi, să faci un pas în spate.

Astăzi, nu avem un om, avem vreo patru vicepreședinți ai Camerelor, premier, ministru de Interne, cu mai mult decât suspiciuni de plagiat. Între timp, am ratat Schengen-ul, avem licitații pentru mașini aranjate, domnul Bode și-a pus acoliții în posturi: coleg de liceu, rudă a șefei de cabinet, șef la diverse poliții din subordine, la Frontieră…

O caracatiță întreagă a cuprins acest minister și aș vrea să vă întreb, doamnelor din PNL, doamnelor din PSD, despre faptul că mâna dreaptă a domnului Bode, care amenință cu dosare de la Doi și un sfert, este un agresor de femei dovedit cu ordin de restricție aveți ceva de spus? O să vă tremure mâna când votați moțiunea, când votați împotriva moțiunii ca să îl mențineți în funcție? Și aș vrea să vă mai citez -e ziua citatelor – chiar din domnul Bode. Domnul Bode spunea „Plagiatul e un furt”. Păi dacă e așa, atunci la vârful Ministerului de Interne avem astăzi un hoț.

Lucian, ești disperat. Te agăți de putere. Faci rău PNL – și asta e problema lor -, dar faci rău României și asta e problema mea și a noastră. Faci rău unei țări pentru care luptăm și pe care o iubim. Nu mă aștept astăzi să votați moțiunea. Poate domnul Simonis repetă ce a făcut la ultima moțiune împotriva domnului Bode, un act lăudabil. A fost singurul care a avut curajul să voteze împotriva lui Lucian Bode. Poate mai mulți îi urmați exemplul ca să vă puteți uita în oglindă. Dar mă îndoiesc. Pentru că comportamentul vostru de la PNL în acest moment, deși știu că vă e rușine, comportamentul vostru de la PSD este unul de gașcă, două găști de dăunători.

Însă, dacă cineva dintre voi va arăta coloană vertebrală și votează moțiunea, nu o să ezit să apreciez acest gest. Mă îndoiesc însă. În timpul în care caracatița domnului Bode s-a așezat peste licitații, peste instituții, s-a extins peste tot, românii care ne-au trimis aici suferă. Cresc prețurile 30%, 60% la zahăr, 30% la unt. Nu știu dacă v-ați uitat la asta.

De ce? Pentru că voi puneți gaz pe focul scumpirilor, pentru că aveți nevoie de banii ăștia din scumpiri la buget ca să finanțeze această caracatiță. Asta face rău României și nu o să vă lăsăm să faceți asta. Vom merge în fața românilor și le vom cere, la vot, să vă arate nota de plată, nota de plată a furturilor, nota de plată a scumpirilor, pentru Bode și pentru toate nemerniciile pe care le faceți.”

Articolul Cătălin Drulă: Este o rușine să-l avem pe Lucian Bode ministru de Interne. PSD și PNL sunt două găști de dăunători apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Bugetul Timișoarei, votat în unanimitate. Prioritatea lui Dominic Fritz pentru 2023: finalizarea investițiilor începute pe fonduri europene

Timișoara a adoptat oficial bugetul pe 2023, în valoare de 2,36 miliarde de lei, prin votul unanim al consilierilor locali.1,27 miliarde de lei sunt alocați pentru investiții și dezvoltare, iar 1,09 miliarde de lei pentru cheltuielile de funcționare a orașului.Primarul USR Dominic Fritz are astfel la dispoziție sume record pentru investiții în 2023, aproape jumătate din bugetul de dezvoltare al Timișoarei fiind compus din investițiile din fonduri europene, în valoare de 539 de milioane de lei. Sunt estimate creșteri de venituri din absorbția de fonduri europene de 115 milioane de lei în comparație cu 2022, dat fiind că 2023 este ultimul an în care pot fi finalizate proiectele pe fonduri europene din Programul Operațional Regional 2014-2020.

„Nu a fost un buget ușor de făcut pentru că sunt mai multe elemente de context național și local care pun presiune pe bugetul local. Avem inflația în creștere, costurile cu energia, dar și angajamentele pe care le avem de îndeplinit anul acesta când Timișoara este Capitală Europeană a Culturii. Am venit cu o propunere echilibrată de buget, care are la bază continuitatea serviciilor de interes public, finalizarea investițiilor din fonduri europene și finanțarea programului cultural al Timișoarei 2023”, transmite primarul Dominic Fritz.

Banii alocați pentru dezvoltare vor contribui la finalizarea marilor lucrări de infrastructură din oraș – Calea Bogdăneștilor, Bulevardul Cetății, Calea Vidrighin și Pasajul Solventul – pentru investițiile de la Clinicile Balneo și ORL și pentru noul centru de recuperare pulmonară de la Spitalul „Victor Babeș”. Va fi finalizat, de asemenea, campusul Liceului „Nikolaus Lenau” și vor fi continuate lucrărilor de extindere și modernizare a mai multor școli din oraș.

Primăria va aloca 186,7 milioane de lei pentru finanțarea proiectului Timișoara 2023 Capitală Europeană a Culturii, urmând să fie finalizate, de asemenea, lucrările la infrastructura culturală, la cinematografele Dacia, Timiș, Studio și la Turnul de Apă din Iosefin.

Primarul USR anunță de asemenea sume fără precedent alocate subvențiilor, în contextul creșterilor majore ale costurilor în 2022 în toate sectoarele importante: iluminat public, încălzirea instituțiilor publice, materialele de construcții etc.:

  • Pentru funcționarea serviciilor de încălzire sunt alocate 165 milioane de lei la Colterm, comparativ cu 120 milioane de lei în anul 2022, fonduri pentru plata cheltuielile curente – gaz, cărbuni, dar și din care să poată compania Colterm să achiziționeze certificatele verzi aferente anului precedent
  • Pentru continuitatea serviciilor de transport public sunt alocate 115 milioane de lei, comparativ cu 80 milioane de lei în anul 2022, fonduri care reflectă creșterile costurilor de funcționare, respectiv carburanți și curent
  • Pentru iluminatul public sunt prevăzute 24 milioane de lei, comparativ cu 10 milioane de lei care au fost plătiți în anul 2022, din cauza creșterii costurilor pentru utilități
  • Pentru asigurările sociale: 8,9 milioane de lei în plus, pentru a-i sprijini pe cei mai afectați de efectele inflației.      

Articolul Bugetul Timișoarei, votat în unanimitate. Prioritatea lui Dominic Fritz pentru 2023: finalizarea investițiilor începute pe fonduri europene apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorul USR Ștefan Pălărie condamnă gestul Ligiei Deca de a bloca comentariile pe Facebook

Senatorul USR Ștefan Pălărie, membru în Comisia pentru învățământ a Senatului, condamnă gestul Ministrului Educației, Ligia Deca, de a bloca comentariile pe pagina ei oficială de Facebook.

În opinia lui Ștefan Pălărie, aceasta demonstrează încă o dată inadecvarea la funcție și inabilitatea de a înțelege rolul pe care un ministru al Educației îl are în sistem.

”Dacă vrei să faci o reformă BUNĂ a sistemului educațional atunci trebuie să fii gata să asculți toate părerile și să-ți susții cu argumente ideile tale. Să BLOCHEZI pur și simplu dreptul cetățenilor de a-și spune părerea despre munca ta ca ministru, despre propunerile de modificare a sistemului în care învață toți copiii țării este inacceptabil. De aproape jumătate de an de când a devenit ministru al Educației, Ligia Deca a refuzat cu obstinație orice formă de dialog relevant pentru domeniul pe care-l păstorește”, transmite Ștefan Pălărie.

De asemenea, senatorul USR condamnă secretomania în care înconjoară noile propuneri de modificare a Legii Educației Naționale precum și faptul că Ligia Deca a refuzat cu obstinație invitația de a merge la Comisia pentru învățământ și a prezenta prioritățile mandatului ei.

Ștefan Pălărie: ”Dacă Ligia Deca nu dorește să stea de vorbă cu nimeni, este opțiunea dumneaei, dar Ministrul Educației nu-și poate permite acest lucru. Cum facem ca sistemul de învățământ din România să fie mai performant? Ce este de făcut pentru a-l adapta la evoluția din ce în ce mai accelerată a dezvoltării tehnologice? Ce putem face ca pe viitor copii României să beneficieze de condiții optime de a învăța indiferent de mediul din care provin? Ce putem face să reducem abandonul școlar? Sunt tot atâtea întrebări pe care Ministrul Educației nu are cum să le blocheze, nu are cum să nu le dea răspuns!”.

În lipsa unui dialog constructiv cu elevii, cu profesorii, cu părinții și cu autoritățile locale, Ștefan Pălărie consideră că ”marele proiect România Educată nu se va alege decât praful, iar noile legi ale educație nu vor fi rezolvat decât chestiuni punctuale: plagiatele lui Ciucă, Bode și Cîmpeanu, mandatele pe viață ale rectorilor și altor feudali din universități și, desigur, locul de muncă al domnului Klaus Werner Iohannis, după ce pleacă de la Cotroceni.”

Articolul Senatorul USR Ștefan Pălărie condamnă gestul Ligiei Deca de a bloca comentariile pe Facebook apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Victorie în instanță pentru transparență: consilierul local Bogdan Marina câștigă procesul împotriva primăriei

Liderul grupului de consilieri locali USR din Curtea de Argeș, Bogdan Marina, a câștigat în primă instanță procesul împotriva Primăriei Curtea de Argeș, pe care a dat-o în judecată pentru lipsă de transparență în ceea ce privește cheltuirea banului public.

Mai exact, primăria i-a interzis accesul consilierului local USR la caietul de sarcini al unui contract aferent unei lucrări de reparații a trotuarelor, în condițiile în care documentul este de interes public.

,,Am solicitat Primăriei caietul de sarcini de la un contract aferent unei lucrări de reparații trotuare, iar Primăria mi-a comunicat că nu este un document de interes public și că îl pot consulta doar la sediul instituției. Zis și făcut.

Am mers la primărie, dar nu mi-au permis să fac poze în momentul când am încercat acest lucru, ba mai mult, chiar mi-au interzis accesul la documente. Situația mi s-a părut ilegală, astfel am declanșat o acțiune în instanță pe care am și câștigat-o la Tribunalul Argeș.

Astfel, Primăria este obligată să îmi comunice, în format electronic sau fizic, Caietul de Sarcini aferent Contractului de achiziţie publică nr. 18685/04.06.2021”, a declarat Bogdan Marina.

USR nu va înceta să lupte pentru transparență și nu va accepta niciodată ca lucrări care se fac din bani publici să nu fie 100% transparente.

Articolul Victorie în instanță pentru transparență: consilierul local Bogdan Marina câștigă procesul împotriva primăriei apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Timișoara dă startul pe 17 februarie celui mai mare eveniment cultural din istoria orașului

Timișoara dă startul, oficial, pe 17 februarie, Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, cel mai mare eveniment cultural din istoria orașului.

Primarul Dominic Fritz anunță, în weekendul de deschidere (17-19 februarie), peste 130 de evenimente: concerte, spectacole, expoziții sau evenimente comunitare, iar pe tot parcursul anului, peste 1.000 de evenimente culturale.

”Mesajul meu către români, fie că trăiesc în orașele României sau în străinătate este că în 17 februarie locul în care trebuie să fiți este Piața Unirii din Timișoara. Este sărbătoarea tuturor și fiecare e binevenit. Luați-vă prietenii, spuneți-le vecinilor, chemați-vă familia și veniți la deschiderea oficială a Timișoarei Capitală Europeană a Culturii.

Am ales un loc simbolic pentru istoria noastră recentă – Piața Unirii -, locul în care la 3 august 1919 trupele române au ajuns în Timișoara și astfel, orașul nostru a devenit teritoriu românesc.

Acum, în același loc, Timișoara își reafirmă identitatea și rolul european, într-un loc încărcat de multiculturalitate, inovare, toleranță și diversitate. Împreună la Timișoara pe 17 februarie”, a transmis primarul Dominic Fritz.

Ceremonia va începe cu un moment simbolic în care orașului îi va fi înmânat premiul Melina Mercouri al Comisiei Europene, care se acordă capitalelor europene ale culturii dacă toate obligațiile asumate prin dosarul de candidatură au fost îndeplinite cu succes.

„Avem șansa istorică să schimbăm percepții și să demolăm prejudecăți. Să folosim povestea europeană a Timișoarei pentru a crea un nou destin european pentru România și să ne repoziționam ca oraș pe harta Europei.

Este doar primul dintre momentele importante care vor marca acest an 2023, un an care va intra în istoria orașului. Zeci de ambasadori, comisari europeni, oficialități naționale și internaționale vor veni alături de noi pentru a sărbători titlul de Capitală Europeană a Culturii”, a mai spus primarul USR.

Finanțarea culturii este o prioritate pentru primarul USR, propunând în bugetul local pentru acest an o alocare de 186,7 mil lei pentru cultură.

Evenimentul festiv Sărbătorim Deschiderea! va începe la ora 19,00, în Piața Unirii și pune în lumină memoria și identitatea Timișoarei, alături de artiști locali și invitații lor.
Piața Unirii va fi animată de show-ul aerian Muaré Experience al Voalá Project, un performance intens care îmbină muzica și artele vizuale și care a fost prezent în peste 30 de țări din întreaga lume.

Programul complet poate fi consultat aici.

Articolul Timișoara dă startul pe 17 februarie celui mai mare eveniment cultural din istoria orașului apare prima dată în Uniunea Salvați România.