Veste bună pentru părinții singuri care au copii: nu pot fi obligați să facă ture de noapte la serviciu

Senatul a adoptat, cu unanimitate de voturi, o inițiativă USR prin care părintele unei familii monoparentale să nu poată fi obligat să facă ture de noapte.

Inițiativa legislativă nu restrânge dreptul părintelui de a putea lucra tură de noapte dacă așa dorește și dacă poate face aranjamentele necesare pentru a asigura siguranța copilului, ci doar previne abuzurile la care poate fi supus părintele familiei monoparentale.

Silvia Dinică: „Pentru părinții care se confruntă cu situația de a-și crește copiii singuri, încercând să echilibreze familia și munca și să depășească provocările logistice și cele financiare, votul de astăzi este un lucru bun. Prin această modificare le oferim flexibilitatea de a opta pentru turele de noapte, în funcție de situația în care se află. Sper ca și colegii de la Camera Deputaților să vadă importanța acestui proiect și să îl susțină.”

Inițiativa modifică art. 128 pct. 2 din Codul Muncii, astfel încât „reprezentantul familiei monoparentale” să fie adăugat, alături de „femeile gravide, lăuzele și cele care alăptează”, persoanelor care nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte.

Pentru inițiativa legislativă au votat 98 de senatori. Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa legislativă va fi transmisă pentru dezbatere și vot final la Camera Deputaților, care este for decizional.

Articolul Veste bună pentru părinții singuri care au copii: nu pot fi obligați să facă ture de noapte la serviciu apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Rafila blochează șansa la viață a bolnavilor de cancer din România

În România, țară în care cancerul este a doua cauză de mortalitate, ministrul PSD al Sănătății amână aplicarea Planului național pentru combaterea cancerului, după ce, timp de peste șase luni, nu a binevoit să vină cu normele de aplicare. Alexandru Rafila a „descoperit” acum că legea pe care a semnat-o și el și care a fost promulgată în noiembrie 2022 conține „probleme”. Zice că va promova el un alt plan. Între timp, românii care au cancer rămân fără ajutor în lupta cu boala necruțătoare.

Rafila, cel mai leneș ministru din istoria României – care în 18 luni de mandat a avut zeci de vizite de lux -, blochează șansa la viață pentru 100.000 de români care sunt diagnosticați, anual, cu cancer. Fiul unui torționar al fostei Securități, Alexandru Rafila este uns cu toate alifiile securiste și a pus la punct un plan elaborat de discreditare și distrugere a Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului. De ce? Din orgoliu nemăsurat. S-a considerat umilit când nu a fost așezat ca figură centrală în elaborarea și promovarea Planului, deși l-a semnat ca inițiator. De ce i s-a refuzat rolul principal? Pentru că nu are nici cea mai mică legătură cu domeniul oncologiei. Rafila este malefic și răzbunător. Cu Rafila în fruntea Ministerului Sănătății, cuvântul DEZASTRU va fi sinonim cu sănătatea în România!”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului, lansat în ianuarie 2022 și aprobat de Parlament în octombrie 2022, trebuia să se aplice din 2023. Ministrul Alexandru Rafila, co-semnatar al planului, trebuia doar să redacteze normele de aplicare astfel încât măsurile să fie implementate. În loc de asta, la aproape un an și jumătate de la ceremonia de la Palatul Cotroceni în care dădea asigurări că va da prioritate acestei probleme de sănătate publică, Alexandru Rafila se încurcă în minciuni: spune că Ministerul Sănătății nu a fost consultat cu privire la legea adoptată cu unanimitate de voturi de Parlament.

Mergeți în spitale, domnule ministru Rafila! Uitați-vă în ochii bolnavilor si explicați-le de ce jucați șah pe sănătatea și demnitatea lor. Asta face azi ministrul Rafila: își bate joc de bolnavii de cancer. Avem cele mai triste statistici la numărul de pacienți oncologici, la speranța lor de viață și la condițiile în care sunt tratați. 10 luni au avut timp experții PSD-PNL să analizele Planul Național de Cancer. Și încă 7 luni să elaboreze normele. Sunt luni în care s-a murit în spitalele din România, luni în care bolnavii au vândut tot pentru a pleca la tratament în străinătate. Rușine!”, precizează Adrian Wiener, deputat USR și medic.

USR îi cere lui Marcel Ciolacu, președinte al PSD și viitor prim-ministru garantat de Klaus Iohannis, să îl sancționeze pe Alexandru Rafila pentru dezastrul din mandatul de ministru al Sănătății, dezastru încununat cu distrugerea Planului pentru combaterea cancerului. Dacă tot pozează în politician interesat de nemulțumirile din Sănătate, Marcel Ciolacu să înceapă prin a apăra drepturile bolnavilor de cancer din România!

Articolul USR: Rafila blochează șansa la viață a bolnavilor de cancer din România apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Vocea profesorilor în Parlament. Pancarte de la protestul dascălilor, aduse în Parlament de deputații USR

USR a adus astăzi în plenul Camerei Deputaților pancarte de la protestul dascălilor pentru ca parlamentarii PSD, PNL și UDMR să „audă” strigătul disperat al dascălilor.

Am adus vocea românilor în Parlament, ca de fiecare dată când PSD și PNL ignoră problemele acestora. Este timpul ca profesorii să primească măririle solicitate, iar PSD și PNL să mai taie din pensiile speciale, din achizițiile de autoturisme făcute cu dedicație, din sinecurile create pe bandă pentru a mulțumi activul de partid. Poate măcar așa, din pancartele profesorilor, află Nicu și Marcel care e situația reală, ce salarii de mizerie au profesorii debutanți, în timp ce ei nu mai știu cum să-și împartă funcțiile, ciolanul, și să se gândească la înmulțirea propriilor privilegii”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

Profesorii sunt în a doua săptămână de grevă generală și coaliția PSD-PNL-UDMR nu pare prea interesată să găsească soluții la doleanțele acestora.

USR este de partea Educației și consideră că profesorii, elevii și părinții sunt victimele PSD și PNL.

Coaliția patronată de Klaus Iohannis ar avea bani să majoreze salariile profesorilor dacă nu i-ar apăra pe speciali și ar tăia privilegiile acestora. Un profesor debutant are un salariu de 2.400 lei, în timp ce premierul Ciucă și alți speciali au pensii speciale și de 18.000 de lei.

Articolul Vocea profesorilor în Parlament. Pancarte de la protestul dascălilor, aduse în Parlament de deputații USR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

10 ședințe de consiliere psihologică gratuită pentru familiile copiilor cu sindromul Down – inițiativă USR adoptată de Senat

Senatul a adoptat cu unanimitate de voturi o inițiativă legislativă USR prin care familiile copiilor cu sindromul Down vor beneficia de zece ședințe de consiliere psihologică de familie, după aflarea diagnosticului.

Astfel, părinții, bunicii, frații vor primi consiliere și ajutor de specialitate pentru a putea trece peste șocul diagnosticului, dar și pentru a fi în măsură să ofere îngrijirea adecvată unui copil care suferă de această boală. Prin această abordare, se reduce substanțial riscul de abandon al copiilor cu sindrom Down.

Senatorul USR Dan Ivan, care este tatăl unui copil cu sindrom Down, s-a implicat constant în acțiuni în sprijinul copiilor cu sindrom Down și al familiilor lor, realizând nevoia de sprijin emoțional și psihologic din acele momente.

Dan Ivan: „În perioada după momentul descoperii diagnosticului de sindrom Down sau altă anomalie cromozomială, teama și nivelul scăzut de înțelegere și de adaptare la noua stare de normalitate pot crea o presiune puternică asupra membrilor familiei. Această presiune trebuie gestionată împreună cu specialiști din domeniu. Și nu vorbesc din cărți, nu citez studii, ci fiind un tată care a trecut prin aceste momente și a înțeles exact cât de zdrobitoare poate fi această veste”.

În România, nu există o statistică privind numărul persoanelor cu sindrom Down, dar având în vedere faptul că la nivel mondial incidența este de aproximativ 1:800 de nașteri, se poate estima că sunt în jur de 30.000 de persoane care suferă de Trisomie 21.

Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa va intra acum în dezbaterea Camerei Deputaților, care este for decizional.

Articolul 10 ședințe de consiliere psihologică gratuită pentru familiile copiilor cu sindromul Down – inițiativă USR adoptată de Senat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorii PSD, PNL și UDMR au votat împotriva legii USR anti-fugari

Senatorii PSD-PNL-UDMR au votat, marți împotriva legii anti-fugari depuse de USR pentru a opri corupții să se ascundă pe iahturi în Italia și Grecia.

Senatorul Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, a acuzat partidele de la guvernare că fac tot ce le stă în putință să-i facă scăpați pe marii corupți din partidele lor: „Darius Vâlcov, Sebastian Ghiță, Ionel Arsene, Sorin Oprescu, Alina Bica, Dragoș Săvulescu. Au furat, au fost condamnați, au fugit. Noi, USR, nu vrem ca lista fugarilor de lux pe banii românilor să se lungească și mai mult. Este timpul să restabilim dreptatea și să împiedicăm fugarii să scape. Majoritatea «refugiaților» de prin Italia sau Grecia au fost cadre de nădejde ale celui mai mare partid din coaliție, așa că și ceilalți au sărit în ajutorul lor”.

Inițiativa legislativă a deputatului USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, propune modificarea Codului de Procedură Penală majorând durata totală a controlului judiciar în cursul judecății și introduce noi condiții în care judecătorii pot lua măsura arestării preventive pentru a împiedica suspecții și inculpații de a părăsi țara înainte de sentința finală, descurajând fugarii de lux.

Stelian Ion: „Nu există nicio explicație rațională pentru a respinge proiectul pe care l-am depus pentru a-i împiedica pe fugarii de lux să ne mai râdă în nas din țări însorite, în loc să stea după gratii. Rămâne doar suspiciunea că PSD și PNL vor să-i protejeze în continuare, altfel nu ar fi votat astăzi împotriva proiectului în Senat, fără argumente. Proiectul nostru va ajunge la Camera Deputaților, care este decizională. În Senat, a fost respins fără să existe un punct de vedere al Guvernului -Ministerul Justiției, deși a fost cerut. Voi solicita ca la dezbaterea din Comisia juridică să fie invitat ministrul Justiției, poate aflăm de ce nu mai face nimic pentru a-i opri pe fugarii de lux”.

Articolul Senatorii PSD, PNL și UDMR au votat împotriva legii USR anti-fugari apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă: Guvernul împinge România spre un dezastru fără precedent

Președintele USR, Cătălin Drulă, avertizează că Guvernul PSD-PNL împinge România spre un dezastru fără precedent, după ce într-un an deficitul la bugetul de stat a explodat de la 24 la 34,2 miliarde de lei.

„Cifrele ne arată că Ciucă și Ciolacu au dus finanțele țării în groapă și i-au sărăcit pe români ca să își hrănească clientela de partid. Guvernul PSD-PNL și-a bătut propriul record de tocare a banilor publici și într-un an deficitul la bugetul de stat a explodat de la 24 la 34,2 miliarde de lei. Acești iresponsabili nu știu decât să continue sarabanda cheltuielilor și să bage mâna în buzunarul oamenilor”, spune Cătălin Drulă.

Liderul opoziției le cere liderilor PSD și PNL să oprească jaful de la buget pentru clientela de partid. Drulă spune că astfel se vor găsi bani pentru salarii decente pentru profesori.

„Prioritatea zero trebuie să fie oprirea jafului de la buget. Prin tăierea pensiilor speciale, a sinecurilor și furturilor vor fi bani pentru salarii decente pentru profesori. USR a propus de acum un an soluțiile corecte: oprirea jafului de la buget, reformele și investițiile din PNRR, scăderea taxării pe muncă”, afirmă Cătălin Drulă.

Deficitul la buget de stat a ajuns la 34,2 mld, adică 2,2% din PIB, la patru luni. Anul trecut, deficitul era 24 de miliarde, adică 1,8% din PIB pentru aceeași perioadă.

Dacă analizăm deficitul la buget general consolidat la patru luni, acesta este 27.4 mld lei, 1,72% din PIB. Anul trecut, deficitul la bugetul general consolidat era de 16 miliarde, pe aceeași perioadă, respectiv doar 1,2% din PIB.

Articolul Cătălin Drulă: Guvernul împinge România spre un dezastru fără precedent apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cristina Prună (USR): Klaus Iohannis recunoaște eșecul pieței reglementate de energie. Legea de reglementarea, retrimisă parlamentului

Legea care reglementează până în 2025 piața de energie electrică reintră în dezbaterea comisiilor de la Senat, după ce președintele Iohannis a trimis-o înapoi Parlamentului, admițând chiar în cererea de reexaminare eșecul reglementării. Practic, prin această lege a fost instituit mecanismul de achiziție centralizată a energiei electrice la prețuri fixate din pix de către actuala putere prin intermediul bursei OPCOM, care a devenit, tot prin această lege, monopol de stat.

Eșecul reglementării este recunoscut chiar în cererea de reexaminare a președintelui, în care se face referire la încălcarea regulamentelor europene care ne-a dus într-o procedură de infringement declanșată de Comisia Europeană la adresa României. „Întrucât OUG nr. 153/2022 (…) a fost adoptată în considerarea Regulamentului (UE) 2022/1.854, considerăm necesară reanalizarea soluțiilor legislative de modificare și completare a dispozițiilor privind Mecanismul de achiziție centralizată de energie electrică. O fundamentare temeinică și detaliată a soluțiilor legislative în discuție este necesară și obligatorie nu doar în scop de informare, ci și pentru a permite o evaluare adecvată a modului în care sunt respectate limitele impuse prin art. 8 din Regulament, avut în vedere la emiterea OUG nr. 153/2022”, se arată în cererea de reexaminare semnată de Klaus Iohannis.

Românii trebuiau ajutați în perioada în care prețurile la energie au luat-o razna. Însă, felul în care coaliția PSD-PNL a înțeles să facă acest lucru a fost tot în detrimentul românilor și al industriei românești. Legea adoptată pe final de an a dus la declașarea unei proceduri de infringement împotriva România. Am avertizat la momentul instituirii mecanismului de reglementare a prețurilor la energie că românii nu vor avea de câștigat din el și am avut dreptate”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședintă a Comisiei de industrii și servicii.

Reamintim că prețul gazului natural a scăzut la 117/MWh (sub nivelul prețului reglementat de 150 lei/MWh), iar prețul energiei pe piața spot (PZU) este la 500 de lei/MWh. Aceste scăderi nu se reflectă la consumator, prețurile fiind plafonate la niveluri mult mai ridicate de 310 lei/MWh (0,31 lei/kWh) pentru gaz şi maximum 1300 lei/MWh (1,3 lei/kWh) pentru energie. Costul schemei de reglementare a fost de aproximativ 2.000 de lei/gospodărie, bani pe care românii nu i-au văzut niciodată.

Prețurile pe piața de energie au scăzut constant, ajungând la nivelurile atinse anterior declanșării războiului din Ucraina, iar consumatorii plătesc acum prețuri reglementate mult mai mari, fără să vedem vreun mecanism de ajustare a acestora. Statul păcălește românii, le ia mai mulți bani din buzunar, gonește investitorii pentru că nimeni nu își riscă banii într-un stat cu legislație făcută pe genunchi din cauza incompetenței și intereselor de grup pe care PSD-PNL le promovează”, mai precizează Cristina Prună.

Articolul Cristina Prună (USR): Klaus Iohannis recunoaște eșecul pieței reglementate de energie. Legea de reglementarea, retrimisă parlamentului apare prima dată în Uniunea Salvați România.

A treia ediție a Future of Europe Youth Summit (FEYS 3.0) a avut Europa de Est în prim plan

În perioada 11–14 mai a avut loc cea de-a treia ediție a Future of Europe Youth Summit, cel mai mare eveniment internațional marca USR Tineret, care a adus în România tineri de pe întreg continentul.

Peste 90 de participanți s-au adunat în Iaşi, dintre care 35 de străini din 16 țări, pentru a discuta despre viitorul Europei în contextul războiului de la granița de nord și a impactului pe care fenomenele tot mai des întâlnite de fake news şi dezinformare îl au asupra tinerilor.

Subiectele specifice puse în dezbatere sunt următoarele:

  • Conflicte înghețate în Europa de Est și de Sud-Est
  • Politica de extindere și procesul de aderare la UE a statelor din vecinătatea estică
  • Direcția politicii externe a UE în ceea ce privește consolidarea parteneriatelor cu țările terțe din vecinătatea estică
  • Fenomenul dezinformării în contextul războiului şi tensiunilor în Europa secolului XXI.

Evenimentul a fost gândit în contextul continuării războiului ilegal început de Rusia împotriva Ucrainei, astfel ştirile false şi dezinformarea fiind din ce în ce mai prezente pe canalele de ştiri din țările europene.

La Summit au participat membri ai ramurilor de tineret ale partidelor afiliate Renew Europe, dar şi din organizații partenere FNF din toată Europa, alături de specialişti din mediul academic, politic și civic, specializați în domeniile securității și ale comunicării.

Evenimentul a fost deschis de o prezentare la care au luat parte deputatul de Iaşi – Filip Havârneanu, Diana Finkelstain –  consilier local USR, co-fondatoarea proiectului Femei în Politică – Alina Gîrbea, dar și  directorul Friedrich Naumann Foundation E&SE Europe, Martin Kothé.

La dezbateri s-au alăturat eurodeputații Vlad Botoş și Vlad Gheorghe, care şi au prezentat perspectiva asupra fenomenului de fakenews, din poziția de europarlamentari.

Pe lângă numele din sfera politică, participanții au avut ocazia să discute și cu reprezentanți ai societății civile, precum Patricia Nae – coordonatoare a programelor de leadership și implicare comunitară sub umbrela Open Society University Network (OSUN) la Central European University din Viena, cu care au dezbătut ideile tineretului referitoare la îmbunătățirea Parteneratului Estic; dar și Ana Mocanu – activist civic din partea Funky Citizens, care a vorbit despre munca de jurnalism şi de analiză de politici publice, în legatură cu subiectele evenimentului.

Propunerile de politici rezultate din dezbaterile propuse de către organizatori vor fi îmbunătățite și înaintate spre discuție în cadrul congreselor la nivel european ale European Liberal Youth (LYMEC).

Întregul summit nu ar fi fost posibil fără ajutorul esențial al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate. Mulțumirile se cuvin în special domnului Raimar Wagner pentru sprijinul constant pentru tinerii implicați în viața societății.

Articolul A treia ediție a Future of Europe Youth Summit (FEYS 3.0) a avut Europa de Est în prim plan apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cristian Ghinea: PSD și PNL își bat joc de profesori promițând fonduri europene care nu există

Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR și fost ministru al Fondurilor Europene, acuză Guvernul PSD-PNL că își bate joc de profesori atunci când le promite, ca să-i facă să renunțe la greva generală, o primă de compensare salarială cam cât voucherele acordate oamenilor aflați în risc de sărăcie. În plus, primele sunt promise din fonduri europene care nu există.

Ministerul Educației a prezentat, spre consultare publică, proiectul de ordonanță de urgență prin care Guvernul PSD-PNL speră să-i convingă pe profesori să renunțe la greva generală, oferindu-le câte o primă de carieră didactică și o primă de compensare salarială, de 1.500 lei, respectiv 1.000 de lei.

Prima de carieră didactică, ce ar urma să fie acordată în octombrie 2023, are drept scop „susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional”. Cu alte cuvinte, prima va putea fi folosită doar pentru cursuri de specialitate și cheltuieli asimilate acestora, echipamente IT și alte echipamente didactice de tehnologia informației asimilate, pentru achiziția de cărți de specialitate, și doar 450 lei vor putea fi folosiți ca salariu. Adică, nici măcar 100 de euro!

Prima de compensare salarială, care ar urma să fie plătită în două tranșe egale, în iunie și septembrie 2023, vizează „acoperirea parțială a costurilor generate de rata inflației și tranziția spre noua grilă de salarizare”. Dacă luăm în calcul că această primă ar trebui să acopere lunile rămase până la aplicarea noii legi a salarizării unitare, lege la care Ministerul Muncii condus de PSD nici nu a început să lucreze, rezultă că prima promisă profesorilor de PSD-PNL este, în medie lunară, cam cât voucherele acordate oamenilor aflați în risc de sărăcie.

Gata, au găsit soluția minune pentru banii profesorilor. Nu, nu taie pensiile speciale și nici vreo sinecură. Dă Boloș vouchere din banii europeni pe care de fapt nu-i are. Nu a prins așa ceva în Programul Educație și Ocupare abia aprobat la sfârșitul anului trecut. Ce se va întâmpla? Boloș va cere Comisiei Europene renegocierea programului – pe care tot el l-a negociat acum cinci luni. Faptul că dă OUG pentru asta e penibil și nu schimbă nimic, doar va irita Comisia care va spune, din nou: «De ce negociați cu noi ceva ce ați legiferat deja?». Dar Boloș dă OUG pe bandă pentru că e un politruc care fuge de orice răspundere”, declară Cristian Ghinea.

Fostul ministru USR al Fondurilor Europene mai atenționează că este foarte probabil ca banii dați prin noul OUG să fie refuzați la plată de Comisia Europeană.

Dar asta va fi problema bugetului de stat la anul sau cel mai probabil după alegeri. De asta dă Boloș OUG, pentru că va fi pagubă la bugetul de stat, iar DNA nu poate ancheta OUG-uri”, concluzionează Cristian Ghinea.

Articolul Cristian Ghinea: PSD și PNL își bat joc de profesori promițând fonduri europene care nu există apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL își aranjează alegerile locale din 2024 și blochează votul studenților

Majoritatea controlată de PSD și PNL din Comisia pentru administrație a adoptat măsurile prin care studenții sunt împiedicați să voteze la alegerile locale în localitățile în care studiază. Amendamentele USR, care ar ajuta în mod real la combaterea traseismului electoral și ar aduce un plus de transparență în alegeri, au fost respinse.

Comisia pentru administrație a dat raport preliminar pe proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Gigel Știrbu (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20452), proiect în care PSD și PNL au introdus modificările de natură să restrângă dreptul la vot al studenților, dar și al altor categorii de persoane.

Concret, la alegerile locale, vor putea vota, după vrerea PSD și PNL, doar cei care şi-au stabilit reşedinţa în comuna, orașul sau municipiul respectiv cu cel puțin 6 luni înainte de data alegerilor. Asta sub pretextul „prevenirii turismului electoral și distorsionării rezultatului alegerilor”.

Totuși, când USR a propus amendamente care ar fi ajutat în mod real la combaterea turismului electoral, majoritatea PSD-PNL le-a respins.

Am propus ca primăriile și Ministerul de Interne să afișeze numărul de cereri de viză de flotant pe fiecare din ultimii 10 ani. De asemenea, în an electoral să facă același lucru cu 30 de zile înainte de alegeri. Astfel, oricine poate să vadă ce primar folosește traseismul electoral ca să câștige alegerile. O propunere simplă, fără costuri, de transparență și normalitate. Doamnele și domnii parlamentari de la PSD, PNL, UDMR și AUR au votat împotrivă. Împotriva transparenței”, declară deputatul USR Alin Apostol.

Reamintim că un proiect cu prevederi similare cu cel al PSD-PNL a depus și AUR (L772/2022).

Articolul PSD și PNL își aranjează alegerile locale din 2024 și blochează votul studenților apare prima dată în Uniunea Salvați România.