Claudiu Năsui, despre plafonarea adaosurilor comerciale: Îi va dezavantaja masiv pe producătorii români

Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, critică ordonanța de urgență pentru plafonarea adaosului comercial la o serie de produse alimentare, aprobată astăzi de Guvernul Ciolacu.

Fostul ministru al Economiei consideră că această ordonanță nu doar că nu va ajuta pe nimeni, dar îi va chiar dezavantaja pe producătorii români.

„Ceea ce vrea să facă domnul Ciolacu prin plafonarea adaosurilor comerciale nu va rezolva prețurile la consumator, ele nu vor scădea, dar, în schimb, îi va dezavantaja masiv pe producătorii români. De ce? Pentru că, dacă vor vrea să-și conserve marjele de adaos comercial, marile lanțuri n-au decât să evite producția locală. N-au decât să-și facă o firmă în afara țării prin care pot face achiziții de la producători din afara țării, unde domnul Ciolacu nu poate plafona niciun adaos, și să importe în România”, a declarat Claudiu Năsui.

Deputatul USR a atras de asemenea atenția că, în ciuda intenției Guvernului de a reduce prețurile, prin adoptarea unor astfel de măsuri, costurile pentru români vor crește.

„Practic, este o lege care nu va reduce prețurile. În schimb, va oropsi producătorii locali, care sunt și așa extrem de chinuiți de toate taxele și impozitele pe care le-au pus domnul Ciolacu și PSD și PNL și toată camarila lor. Toate aceste reglementări absurde nu fac decât să crească costurile pentru toți românii. Analfabetismul economic naște monștri”, a conchis deputatul Claudiu Năsui.

Articolul Claudiu Năsui, despre plafonarea adaosurilor comerciale: Îi va dezavantaja masiv pe producătorii români apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă, despre plafonarea adaosului comercial: „Ciolacu a dat azi OUG de inspirație comunistă”

Președintele USR, Cătălin Drulă, a comentat ordonanța de urgență pe care a dat-o astăzi Guvernul prin care sunt limitate adaosurile comerciale practicate în procesarea și comercializarea unor produse alimentare esențiale. USR nu susține această măsură, pentru că plafonarea prețurilor duce la golirea rafturilor și va lovi direct în producătorii români.

„Guvernarea de stânga PSD-PNL distruge economia. Marcel Ciolacu a dat astăzi un OUG de inspirație comunistă prin care statul stabilește prețurile. Efectele le știm, le-am mai trăit: penurie de produse, rafturi goale și falimente. Inflația este alimentată fix de acest guvern prin deficitul enorm. Cheltuielile pe datorie înseamnă excedent de cerere, adică scumpiri. Măsura corectă sunt oprirea risipei, a jafului bugetar și echilibrarea finanțelor”, susține Cătălin Drulă.

De teamă să nu supere clientela de partid, Marcel Ciolacu face ce știe orice populist de stânga la butoane: noi scheme de ajutor de stat pentru băieții deștepți și OUG-uri care distorsionează piața.

„Ca de obicei, cei mai afectați vor fi cei mai vulnerabili din societate, în timp ce băieții de caviar pun veseli economia pe butuci. Pentru PNL, Partidul Niciodată Liberal, este final de drum. Este clar pentru orice român că nu există minciună mai mare decât că PNL ar fi un partid de dreapta”, susține Cătălin Drulă.

Președintele USR crede însă că există și soluții corecte: „E nevoie de o guvernare pro-economie de piața, responsabilă cu banul public și dură cu căpușele mufate la buget. Soluția este polul de dreapta în jurul USR pentru 2024”.

Articolul Cătălin Drulă, despre plafonarea adaosului comercial: „Ciolacu a dat azi OUG de inspirație comunistă” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Reprezentanții Ministerului Educației, convocați la Comisia pentru învățământ din Senat pentru a da explicații privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat

La inițiativa USR, Comisia pentru învățământ din Senat a convocat reprezentanții Ministerului Educației, marțea viitoare, pentru a da explicații privind posibile tentative de fraudare a examenului de bacalaureat.

Suspiciunile că subiectele la proba de limba română au fost scurse înainte de începerea examenului sunt grave și trebuie clarificate. Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), instituția care gestionează subiectele de bacalaureat, trebuie să explice ce anume s-a întâmplat luni dimineață și cum este posibil ca începând cu ora 6:00 să înceapă un număr mare căutări pe internet ale sintagmei – „de bună seamă” – una dintre cerințele subiectului extras.

Ștefan Pălărie: Suspiciunea că suntem în țara în care se dau pe șest, pe sub mână, subiectele de la Bacalaureat este una extrem de gravă! Nu doar că suntem țara care pierde zeci de mii de copii în defectuosul proces de educație al țării, dar ideea că examenul de BAC poate fi fraudat prin aflarea subiectelor înainte ca elevii să ajungă în sala de examinare arată că toate camerele video, toate sistemele de supraveghere devin absolut irelevante atunci când niște copii speciali, privilegiați ai unor rețele de sprijin și fraudare, ajung în posesia subiectelor și a rezolvărilor lor”.

Reprezentanții Ministerului Educației au confirmat prezența la comisie, marți, 4 iulie, ora 12.00.

Articolul USR: Reprezentanții Ministerului Educației, convocați la Comisia pentru învățământ din Senat pentru a da explicații privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Votul studenților la locale, blocat de PSD și PNL

La alegerile locale, studenții vor putea vota în orașul în care studiază doar dacă au stabilită reședința acolo cu cel puțin 6 luni înainte de data alegerilor. Altfel, ei vor fi nevoiți să se ducă în localitatea de domiciliu pentru a-și putea exercita dreptul de vot. USR este singurul partid care s-a opus, la votul de miercuri, abuzului PSD-PNL.

Sub falsul pretext al combaterii traseismului electoral, PSD și PNL lovesc în votul studenților din orașele universitare. Asta este realitatea, le este frică de votul studenților și atunci îl blochează. Este un atac major asupra democrației, asupra dreptului de vot pentru care s-au luptat părinții noștri acum 33 de ani. Și, ca o dovadă că scopul adevărat al legii nu este combaterea traseismului electoral, PSD și PNL au respins amendamentele USR care ar fi rezolvat fenomenul traseismului printr-un plus de transparență, astfel încât să poată vedea oricine unde sunt creșteri anormale ale numărului vizelor de flotant și unde primarii fac mișmașuri, aducând votanți din alte localități înaintea alegerilor locale”, declară deputatul USR Alin Apostol.

Cu 237 de voturi „pentru” de la PSD, PNL, AUR, UDMR și minorități, Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul deputatului PNL Gigel Știrbu prin care puterea restrânge dreptul la vot al studenților, dar și al altor categorii de persoane.

„Cetățenii care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de 6 luni de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul”, spune articolul PSD-PNL prin care este îngrădit accesul la vot. De menționat că în faza inițială a proiectului PNL condiția pentru participare la vot era ca reședința să fi fost stabilită în localitate de cel puțin 1 an.

Totodată, pentru a îngreuna înscrierea reședinței, PSD și PNL au introdus pentru găzduitor condiția de a completa pe proprie răspundere o declarație din care să reiasă dacă la respectiva adresă are/au reşedinţa persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. Iar dacă sunt declarate cel puțin două persoane, Poliția locală va trece la verificări în teren „din care să rezulte dacă solicitanții locuiesc efectiv la adresa declarată”.

Amendamentele USR care vizau exact combaterea traseismului electoral au fost însă respinse de majoritatea PSD-PNL. Amendamentele prevedeau ca primăriile și Ministerul de Interne să afișeze numărul de cereri de viză de flotant pe fiecare din ultimii 10 ani, iar în an electoral cu 30 de zile înainte de alegeri.

Articolul Votul studenților la locale, blocat de PSD și PNL apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Sesizare la CCR pe legea prin care PSD și PNL acordă noi privilegii nomenclaturii din sistemul sanitar

USR și Forța Dreptei au sesizat Curtea Constituțională pe legea prin care PSD și PNL acordă noi privilegii nomenclaturii din sistemul sanitar. De la măsuri benefice copiilor și adulților cu autism, PSD și PNL au ajuns, deturnând sensul legii, la menținerea în funcții de conducere a membrilor UMFistan-ului.

Multe ticăloșii am văzut în ultimii șase ani, de când sunt parlamentar, dar cea mai rea mi se pare a fi modul în care PSD și PNL se folosesc de bolnavi pentru a introduce amendamente toxice, mișelești, în favoarea clientelei de partid. Acum, PSD și PNL au amestescat lucruri bune pentru pacienții cu autism cu amendamente prin care permit unor oameni care fac parte din nomenclatura sistemului medical să fie în funcții până la 70 de ani. Este rezonabil să lași în câmpul muncii medici care au peste 65 de ani și își fac treaba foarte bine. Dar de ce în funcții cheie? De ce să avem oameni de 70 de ani care să conducă servicii județene de ambulanță, să conducă secții sau să fie directori medicali?”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Parlamentarii USR și Forța Dreptei invocă în sesizarea depusă la CCR încălcarea mai multor prevederi constituționale, începând cu încălcarea principiului bicameralismului, în condițiile în care forma adoptată de Camera Deputaților se îndepărtează în mod substanțial de forma adoptată de Senat.

Concret, în timp ce la Senat dezbaterea s-a axat pe cadrul legal prin care să fie asigurat accesul nediscriminatoriu al pacienților cu autism la serviciile conexe actului medical, la Camera Deputaților dezbaterea s-a axat pe ocuparea funcțiilor de conducere în unitățile sanitare. După cum se poate observa, amendamentele aduse de PSD și PNL la Camera Deputaților nici măcar nu au legătură cu obiectul de reglementare al propunerii legislative.

Legea votată de majoritatea PSD-PNL încalcă și principiul legalității, în condițiile în care modificările privind ocuparea funcțiilor de conducere nu a fost deloc justificate sau fundamentate.

Reamintim că, prin amendamentele aduse de PSD și PNL ordonanței privind accesul nediscriminatoriu la serviciile conexe actului medical pentru copiii și adulții cu autism (OUG 150/2022), profesorii universitari, medicii membri titulari şi membri corespondenţi ai Academiei de Ştiinţe Medicale şi ai Academiei Române, medicii primari doctori în ştiinţe medicale vor putea ocupa până la vârsta de 70 de ani funcții de conducere în spitalele publice și în serviciile publice de ambulanță.

Articolul Sesizare la CCR pe legea prin care PSD și PNL acordă noi privilegii nomenclaturii din sistemul sanitar apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Președintele USR, Cătălin Drulă, a participat la Summitul Liderilor Renew

Președintele USR, Cătălin Drulă, a participat joi la Summitul Liderilor Renew, care a avut loc la Bruxelles.

La eveniment au participat Emmanuel Macron – președintele Franței, Kaja Kallas – premierul Estoniei, Mark Rutte – premierul Olandei, Christian Lindner – vicecancelar al Germaniei, Charles Michel – președintele Consiliului European, Stéphane Séjourné – președintele Grupului Renew Europe din Parlamentul European.

În cadrul evenimentului, liderii politici au discutat despre direcțiile de viitor ale grupului, campania pentru alegerile europarlamentare din 2024 și colaborarea între partidele Renew și provocările economice cu care se confruntă Europa.

Președintele USR, Cătălin Drulă, a precizat în context că „schimbul de idei cu șefii de state și guverne, respectiv liderii partidelor din familia Renew a fost foarte bun și va servi drept baza cooperării noastre în contextul alegerilor europene din 2024. Am avut și un dialog pe probleme economice și de finanțe publice cu vicecancelarul german, Christian Lindner, și cu doamna viceprim-ministru al Olandei, Sigrid Kaag.”

Cătălin Drulă a mai subliniat în intervenția sa din cadrul reuniunii liderilor că perspectivele electorale ale celui mai proeuropean grup din Parlamentul European (Renew) și ale celui mai proeuropean partid din România, USR, sunt foarte bune, dar și că „refuzul nemotivat al Austriei de a primi România în Spațiul Schengen este o problemă care trebuie rezolvată de urgență”.

Alături de președintele USR, din delegația de la Summitul Renew au făcut parte liderii grupurilor parlamentare USR – Ionuț Moșteanu și Radu Mihail, precum și europarlamentarii USR Vlad Botoș și Vlad Gheorghe.

Articolul Președintele USR, Cătălin Drulă, a participat la Summitul Liderilor Renew apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Transparență în finanțarea din bani publici a cluburilor sportive. Parlamentul a adoptat proiectul USR

Cluburile sportive publice, dar și cele private finanțate preponderent din fonduri publice vor fi obligate să comunice, anual, date financiare și informații privind conducerea lor, astfel încât cetățenii să știe cum sunt folosiți banii lor din taxe și impozite direcționați de autorități spre aceste cluburi sportive. În situația în care cluburile nu se achită de obligația legală, autoritățile publice nu le vor putea acorda finanțare.

Proiectul depus de deputatul USR Brian Cristian a fost adoptat cu unanimitate de voturi de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională.

După federațiile sportive, după Comitetul Olimpic și Sportiv Român, facem lumină și în finanțele cluburilor sportive. Practic, punem toți banii publici din sport la vedere, astfel încât să avem un sport mai curat și transparent. În prezent, controlul financiar asupra banilor din sport este firav cu toate că avem autorități publice care finanțează anual, cu milioane de euro, cluburile sportive. Cetățenii se întreabă adesea ce se întâmplă cu banii lor, de ce din taxele și impozitele plătite de ei sunt finanțate echipe fără rezultate, în timp ce investițiile în baze sportive și în sportul comunitar sunt aproape inxistente. Vom continua să depunem inițiative legislative privind finanțarea și sponsorizarea sportului românesc, pornind de la exemplele de bună practică pe care le găsim în alte state europene”, declară deputatul USR Brian Cristian.

Proiectul USR adoptat miercuri de Parlament modifică Legea educației fizice și sportului în sensul introducerii pentru cluburile sportive publice a obligației de a comunica anual, prin publicare pe pagina proprie de internet, a surselor financiare, bugetului, bilanțului contabil și execuției bugetare anuale. Aceeași obligație va fi și pentru cluburile sportive private care sunt finanțate în proporție de cel puțin 50% din fonduri publice.

De asemenea, cluburile vor trebui să facă publice structura organizatorică, numele și prenumele persoanelor din conducerea clubului, grila de salarizare, numărul persoanelor angajate, organigrama instituției, numărul sportivilor legitimați pe secții sportive și categorii de vârstă, numărul antrenorilor și instructorilor sportivi. Totodată, vor trebui să publice cuantumul remunerațiilor și al altor venituri acordate pe baza contractelor de activitate sportivă.

Tot la inițiativa deputatului USR Brian Cristian, Parlamentul a adoptat și alte legi menite să aducă mai multă transparență în sportul românesc. Una dintre ele prevede obligația ca membrii conducerii Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Comitetului Paralimpic și Federațiilor Sportive Naționale să depună declarații de avere și interese, asemenea demnitarilor și șefilor instituțiilor publice. O altă lege asigură transparența utilizării bazelor sportive, astfel încât oamenii să aibă acces mai ușor la bazele și sălile sportive administrate de stat.

Articolul Transparență în finanțarea din bani publici a cluburilor sportive. Parlamentul a adoptat proiectul USR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR, singurul partid care a votat împotriva salvării pensiilor speciale: Proiectul PSD-PNL nu desființează nicio pensie specială

Senatorii și deputații USR au votat, miercuri, împotriva simulacrului pus în scenă de PSD și PNL în privința pensiilor speciale. Proiectul adoptat astăzi în ambele camere ale Parlamentului nu desființează nicio pensie specială. Cel puțin 20 de ani de acum înainte, pensiile speciale vor continua să existe în România.

USR a fost singurul partid care a refuzat să cauționeze păcăleala pusă în scenă de PSD și PNL, care nu numai că nu desființează nicio pensie specială, dar nici nu îndeplinește cerința-jalon din PNRR, ca sistemul de pensii românesc să fie trecut în integralitatea sa pe principiul contributivității.

Luând cuvântul în cadrul dezbaterilor, senatorul USR Irineu Darău a întrebat Guvernul dacă are acordul oficial al Comisiei Europene pe forma supusă votului, care sunt economiile realizate cu acest proiect, când vor trece toate pensiile pe contributivitate, așa cum cere PNRR și când vor fi desființate și pensiile speciale ale aleșilor locali?

Irineu Darău: „PNRR este un contract până în 2026, iar PSD și PNL au depus amendamente prin care aplicarea legii se va face de abia din 2029. Magistrații se vor pensiona la 60 de ani, dar peste 10 ani. Promisiuni că pensiile vor trece pe regulile comune de pensionare, dar peste 20 de ani. Minciună, manipulare sau ipocrizie!

Senatorul USR Ștefan Pălărie, a explicat plastic, cu o găleata și un pahar de apă diferența între un pensionar special ca Nicolae Ciucă care încasează 18.000 de lei pe lună și un pensionar simplu care are o pensie contributivă minimă de 1.125 de lei.

Ștefan Pălărie: „Aceasta este inechitatea pe care PSD și PNL o promovează, cu legi care adăugă privilegii peste privilegii, excepții peste excepții astfel încât din principiul contributivității nu a mai rămas nimic. Din această reformă nu a mai rămas nimic, căci lasă neatinși banii din buzunarele celor 210.000 de ”speciali” câți sunt în România!

PSD și PNL au refuzat până în ultimul moment cererea USR pentru acces la calculul de impact bugetar făcut de Banca Mondială, deși deputații USR au semnalat că impactul bugetar e necesar pentru ca proiectul să fie constituțional.

USR a introdus în PNRR desființarea sistemului de pensii speciale și aplicarea principiului contributivității la întregul sistem de pensii publice din România, dar de dragul specialilor PSD și PNL preferă să nu îndeplinească jalonul din PNRR și să piardă banii din PNRR.

Articolul USR, singurul partid care a votat împotriva salvării pensiilor speciale: Proiectul PSD-PNL nu desființează nicio pensie specială apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Legea consimțământului, o necesitate în România. Reparăm o aberație în urma căreia trei din cinci agresori au fost lăsați liberi pe stradă

USR a votat pentru incriminarea ca viol a actului sexual cu un minor cu vârsta până la 16 ani, dar consideră că legea adoptată astăzi de Parlament putea fi îmbunătățită dacă ar fi fost acceptate amendamentele USR.

În România ultimilor ani, cei mai mulți agresori ai unor copii au scăpat fără nicio zi de pușcărie, cu pedepse cu suspendare. Găsim în justificările deciziilor instanțelor cum copile de 10, 11, 12 ani ar fi avut fusta prea scurtă, că nu au spus părinților imediat sau că au continuat să se vadă cu agresorul, când acesta le era rudă. Este foarte important că reușim astăzi să ajungem în rândul celorlalte țări din Uniunea Europeană stabilind vârsta sub care un copil nu poate să consimtă la un act sexual cu un adult. România a avut o astfel de vârstă în Codul penal, dar ea a fost scoasă, iar astăzi reparăm această aberație, în urma căreia trei din cinci agresori au fost lăsați liberi pe stradă, fără măcar o zi de închisoare”, a declarat deputata USR Oana Țoiu.

Conform statisticilor, un copil este abuzat sexual la fiecare 4 zile, iar actul sexual al unui adult cu un minor este un viol mascat, legislația din România fiind extrem de permisivă cu aceste brute până în prezent. Îmi doresc să trimitem violatorii la închisoare și nu acasă, iar legea consimțământului este cel mai bun instrument pentru a face acest lucru”, precizează deputata USR Monica Berescu.

În prezent, sute de pedofili, găsiţi vinovaţi prin hotărâri definitive, îşi execută pedepsele în libertate în România. Alte mii şi le-au ispăşit deja, tot fără a executa o zi de închisoare. În ultimii 7 ani, România a avut patru condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului deoarece statul român a încadrat greșit fapta de viol ca fiind un act sexual consimțit.

USR a propus în septembrie 2021 reintroducerea vârstei consimțământului în Codul penal, dar orgoliile PSD și PNL au făcut ca proiectul USR de lege să fie blocat în Parlament. A fost nevoie să treacă luni bune și să fie depus un proiect PSD-PNL, care să fie adoptat astăzi, după mai bine de un an și jumătate de dezbatere.

Tot din cauza orgoliilor, PSD și PNL au refuzat amendamentele USR care ar fi îmbunătățit substanțial legea.

Unul dintre amendamentele USR prevedea să fie pedepsit cu închisoare de la 2 la 9 ani și actul sexual cu un minor cu vârsta între 16 și 18 ani, dacă:

a) minorul este membru de familie al majorului;

b) minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul adultului;

c) fapta a pus în pericol viața minorului;

d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.

Alt amendament prevedea ca pornografia infantilă să nu mai fie considerată o infracțiune contra ordinii și liniștii publice, ci o infracțiune contra integrității și libertății sexuale, fiind o formă extrem de gravă de abuz asupra unui copil, o violare gravă a drepturilor sale fundamentale.

Articolul USR: Legea consimțământului, o necesitate în România. Reparăm o aberație în urma căreia trei din cinci agresori au fost lăsați liberi pe stradă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Protecție sporită pentru victimele violenței domestice și asistență juridică gratuită și în apel. Legea USR, adoptată de Parlament

Victimele violenței domestice vor avea, de acum înainte, ordine de protecție pe un an, nu doar pe șase luni, și vor beneficia de asistență juridică gratuită și în apel. Proiectul inițiat de deputații USR Monica Berescu, Oana Țoiu şi Beniamin Todosiu, susținut transpartinic, a fost adoptat astăzi de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională.

Peste 270 de persoane au fost agresate zilnic în România, în propria locuință, în anul 2022. Iar în primele 4 luni ale anului 2023 s-au înregistrat peste 1.100 de cazuri în plus comparativ cu anul trecut, conform Poliției Române.

Acestea sunt datele statistice care ne dau fiori: trăim într-o țară unde violența domestică a devenit normalitate pentru agresori și pentru 17.000 de victime; dintre care aproape 3.000 sunt copiii. Iar asta este inacceptabil! Am modificat legislația astfel încât victimele să beneficieze de asistență juridică gratuită până la emiterea unei sentințe definitive, chiar și atunci când agresorul face apel. Am dublat durata ordinelor de protecție pentru a permite victimelor să o ia de la capăt, departe de agresor și în deplină siguranță”, declară Monica Berescu, deputată USR de Iași, membră în Comisia pentru muncă și protecție socială. 

În multe cazuri, ordinele de protecție sunt necesare nu doar câteva zile după incident, ci luni de zile, și victimele au nevoie de siguranța protecției prelungite, pentru ele și copiii lor, ca să își organizeze viața fără agresorul din familie. Avem o rată de sărăcie în creștere și inclusiv în cazul familiilor cu venituri ridicate uneori accesul la resurse este blocat de agresor, așa că am introdus asistență juridică gratuită și în apel ca să poată să aibă siguranța că pot merge până la capăt”, precizează deputata USR Oana Țoiu.

Proiectul USR adoptat astăzi de Parlament a fost redactat în urma consultării cu reprezentanți ai rețelei pentru protecția victimelor violenței domestice şi ProTECT.

Zeci de mii de femei din România sunt, în fiecare an, victime ale violenței. Acestea sunt cele care au curaj să își înfrunte agresorii și să îi denunțe, însă multe altele rămân tăcute în propria dramă. Statisticile privind violența domestică sunt îngrijorătoare și arată cât de înfiorătoare este realitatea din România. În acest context, victimele violenței domestice au nevoie de o legislație care să le ofere posibilități pentru a se proteja și pentru a lupta ca agresorii să fie pedepsiți”, explică deputatul USR Beniamin Todosiu.

Tot la inițiativa USR, Parlamentul a adoptat și legea prin care victimele violenței domestice au dreptul la locuințe sociale și de necesitate pe durata ordinului sau în cazul relocării din casa familiei.

Date statistice privind violența domestică în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2023:

  • Faptele penale în domeniul violenţei domestice au crescut cu 1.125 de cazuri în primele 4 luni din 2023, de la 16.667 la 17.792 de fapte (6,7%).
  • Infracţiunile de tip „lovire sau alte violenţe” au cea mai mare pondere –  62%, fiind urmate de  „ameninţare” – 12% și „abandonul de familie” – 10%.
  • 14.686 de acte de violență au fost comise la domiciliu și 3.106 în spațiul public. 
  • Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 3.399 sunt bărbaţi, 12.334 sunt femei, iar 2.870 sunt minori.

Articolul Protecție sporită pentru victimele violenței domestice și asistență juridică gratuită și în apel. Legea USR, adoptată de Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.