Cristina Prună (USR): Coaliția PSD-PNL vrea să transforme ANPC în biciul de pe spatele întreprinderilor românești

Coaliția PSD-PNL vrea să transforme Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) într-o instituție cu super-puteri, existând riscul comiterii de abuzuri față de antreprenorii români.

Prin două propuneri legislative (Plx 614/2022 și Plx 776/2022), Coaliția PSD-PNL dă ANPC super-puterea de a fi peste orice instituție a statului în ceea ce privește posibilitățile de anchetare a agenților economici.

Concret, ANPC va putea „impune oricărei autorități, organism sau agenții publice sau oricărei persoane fizice sau juridice obligația de a pune la dispoziție orice informații, date sau documente relevante, indiferent de format sau formă și indiferent de mediul pe care sunt stocate sau de locul în care sunt stocate acestea, inclusiv în scopul urmăririi fluxurilor financiare și de date, al stabilirii identității persoanelor implicate în fluxurile financiare și de date, și al luării la cunoștință de informații privind conturile bancare și al identificării proprietarilor de site-uri web”.

Adițional, inspectorii ANPC vor putea „pătrunde în orice sediu, pe orice teren sau în orice mijloc de transport utilizat de comerciantul vizat de inspecție pentru a-și desfășura activitatea comercială, economică, meșteșugărească sau liberală”.

Și mai grav este că ANPC va putea „dispune prin invitație măsura de închidere temporară de cel mult 24 de ore, până la întocmirea documentului de control final”. Până acum, în cazul agenților economici care nu respectau normele, era posibilă oprirea temporară a activității după întocmirea procesului verbal și până la remedierea deficiențelor. Acum, PSD și PNL vor ca mai întâi ANPC să închidă agentul economic pentru 24 de ore și de abia după aceea să-i spună ce trebuie să remedieze, prin documentul de control final.

Este cât se poate de clar că prevederile pot duce la abuzuri din partea ANPC, inspectorul ANPC putând abuza în mod repetat de acest instrument al închiderii de 24 de ore.

Coaliția PSD-PNL vrea să transforme ANPC într-un bici pe care să îl folosească împotriva antreprenorilor români. Practic, ANPC va putea să închidă în mod repetat orice afacere pentru 24 de ore după bunul plac și să aibă acces la date financiare sau comerciale peste orice instituție a statului român. Aceste noi puteri vor putea fi folosite discreționar pentru a pedepsi întreprinderile care nu fac ce le spune politicul. România devine cu astfel de legi o țară extrem de riscantă să îți desfășori afacerile, deoarece vine ANPC să colecteze taxa de protecție, iar dacă nu cotizezi te închid câte 24 de ore”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședintă a Comisiei de industrii și servicii.

USR face un apel către toate partidele politice să nu voteze aceste propuneri legislative și să dea dovadă, cu adevărat, de responsabilitate și înțelegere față de nevoile întreprinderilor românești, prin debirocratizare și prin măsuri care să le facă viața mai ușoară.

Am discutat cu antreprenori români stabiliți în alte țări europene și mi-au spus cât de ușor este să deschizi și să gestionezi o afacere acolo. Alte state tratează antreprenorii cu respect, îi ajută să prevină și să remedieze deficiențele, iar închiderea nu este o sabie deasupra capului, cum se întâmplă în România. Cu astfel de măsuri, cum vor să prospere economia românească? Patriotismul economic al lui Marcel Ciolacu este doar gargară, în timp ce ei vor omorî afacerile românești sub greutatea controalelor excesive și a birocrației“, adaugă deputata USR.

Articolul Cristina Prună (USR): Coaliția PSD-PNL vrea să transforme ANPC în biciul de pe spatele întreprinderilor românești apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Vechimea în muncă, recunoscută pentru psihologii cu activitate independentă

Psihologilor care își desfășoară activitatea în cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți civile profesionale le va fi recunoscută vechimea în muncă și în specialitate, ceea ce le va facilita participarea la concursurile organizate de instituțiile publice. Proiectul depus de USR, parte a pachetului de susținere a liber-profesioniștilor, a fost adoptat de Parlament.

Proiectul USR prevede ca perioada în care psihologul a desfășurat activitate într-un cabinet individual, cabinet asociat sau societate civilă profesională să fie considerată vechime în muncă și în specialitate dacă a avut venituri nete egale cu 12 salarii minime brute pe țară și dacă a achitat contribuțiile aferente către bugetul de stat.

Psihologii – meserie a cărei importanță este recunoscută din ce în ce mai mult – au de astăzi un drept pe care îl merită, acela de a le fi recunoscută vechimea. Pentru cele 23.000 de cabinete individuale și societăți civile profesionale de psihologie au fost impuse contribuții, dar acestea nu erau echivalate cu recunoașterea vechimii în cazul angajării și, implicit, în cazul încadrării pe grila de salarizare. Legea face parte din pachetul legislativ USR de sprijinire a muncii independente, specifică pentru jumătate de milion de români contributori”, declară Oana Țoiu, inițiatoare a legii și deputată USR în Comisia pentru muncă din Camera Deputaților.

În luna mai 2023 funcționau, conform datelor din Registrul Unic al Psihologilor, peste 23.000 de cabinete individuale de psihologie și societăți civile profesionale de psihologie. De partea cealaltă, România are deficit de psihologi în spitale, școli și grădinițe. De altfel, o lege USR din 2020 care prevedea să existe mai mulți consilieri școlari, astfel încât unui consilier să-i fie alocați mai puțin elevi sau preșcolari, nu s-a putut aplica tocmai din cauza deficitului de psihologi școlari.

Sănătatea mintală trebuie să devină  o prioritate, după ani în care a fost mai degrabă ignorată, și pentru asta avem nevoie de profesioniști. Următorul pas este decontarea facilă și corectă a acestor servicii. Am reușit, în echipa USR, în Parlament, să introducem și dreptul la ședințe gratuite de terapie pentru mamele cu sindrom post-partum și părinții care au primit diagnostic de sindrom Down pentru copilul lor”, precizează Monica Berescu, deputată USR de Iași și co–inițiatoare a legii.

Din pachetul USR de susținere a liber-profesioniștilor au fost adoptate până acum legile prin care este recunoscută vechimea în muncă pentru medicii de familie, medicii stomatologi, asistenții sociali independenți și PFA.

Articolul Vechimea în muncă, recunoscută pentru psihologii cu activitate independentă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Membrii USR, în ziua învestirii noului guvern: Ciolacu, lasă combinațiile penale și taie pensiile speciale!


Reprezentanții USR au afișat astăzi bannere și pancarte în fața mai multor prefecturi din țară, în semn de protest față de învestirea noului Guvernul Ciolacu.

La București, în fața Guvernului, în Alexandria, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Giurgiu, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgoviște și Tulcea, membrii USR i-au transmis noului premier PSD să elimine pensiile speciale și să implementeze cât mai rapid reformele din PNRR.

Mandatul premierului Ciucă a fost dezastruos, iar fostul guvern lasă în urmă cele mai mari prețuri din ultimii 20 de ani, o dublare a prețurilor la alimente, o dublare a ratelor la bănci și o gaură în buget de 30 de miliarde de lei.PNRR, cea mai mare oportunitate de dezvoltare a țării, este în aer.

Membrii USR atrag atenția că nu se va schimba nimic prin venirea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier, deoarece acesta a fost la vârful puterii și în ultimul an și jumătate și a avut o contribuție esențială la eșecul actualei guvernări.

Premierul PSD nu va face altceva decât să ducă mai departe scumpirile, privilegiile pentru speciali, ca și stagnarea și blocarea reformelor. Din aceste motive, românii trăiesc astăzi mai rău, economia este în pericol, pensiile speciale sunt încă în plată. Ciolacu nu este o schimbare, este o continuare a eșecului.

Poze din fiecare județ găsiți aici:
https://drive.google.com/drive/u/1/folders/12_Dq1i3AxyrUJPdst3Lm_fE4Mgee879N

Articolul Membrii USR, în ziua învestirii noului guvern: Ciolacu, lasă combinațiile penale și taie pensiile speciale! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR a adus în Parlament roata dezastrelor, cu ocazia votului pentru noul guvern PSD-PNL condus de Ciolacu

Cu ocazia votului pentru guvernul Marcel Ciolacu, parlamentarii USR au adus, joi, în Parlament o roată a dezastrelor produse în ultima perioadă de PSD și PNL la guvernare.

Indiferent cum se rotesc PSD și PNL în ministere, românii se confruntă tot cu scumpiri, facturi majorate, dobânzi uriașe, în timp ce clientela de partid se bucură de pensii speciale, funcții publice plătite cu mii de euro pe lună, contracte pe blat.

”Coaliția dezastrelor s-a constituit, ziceau ei, pentru a rezolva crizele majore și pentru a face reforme consistente. N-au făcut nicio reforma reală, ratând tot ce se putea rata, n-au rezolvat nicio criză, ba au mai reușit să provoace greve în mai multe sectoare de activitate. (…) Pe plan politic, cele întâmplate recent sunt dovada că PNL poate guverna doar alături de PSD cu care împărtășesc foamea eternă de bani și funcții”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

USR nu va vota guvernul condus de Marcel Ciolacu, cel care nu și-a gasit un loc de muncă vreo 10 ani după ce a absolvit în mod dubios o facultate începută oricum cam târziu. USR a propus reforme reale în toate domeniile critice, dar proiectele noastre sunt ținute la sertar.

https://www.facebook.com/USRUniuneaSalvatiRomania/videos/951349682619692

Articolul USR a adus în Parlament roata dezastrelor, cu ocazia votului pentru noul guvern PSD-PNL condus de Ciolacu apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Alina Gorghiu va promova, ca ministru al Justiției, principiul pumnului în gură

Pentru ca românii să nu vadă cât de puțin pregătiți sunt politrucii propuși de PSD și PNL pentru Cabinetul Ciolacu, miniștrii propuși sunt protejați în comisii de colegii parlamentari și refuză să răspundă la întrebările adresate de senatorii și deputații USR. Cel mai elocvent exemplu: audierea Alinei Gorghiu.

În Comisiile juridice, pentru drepturile omului și pentru cercetarea abuzurilor reunite, parlamentarii PSD și PNL au făcut scut în jurul Alinei Gorghiu, astfel încât să fie tăiat microfonul opoziției, iar aceasta să nu răspundă la nicio întrebare.

Viitorul ministru al Justiției a fugit de la audieri fără să răspundă la întrebările USR. Am întrebat-o ce rezolvare are cu privire la pensiile speciale, dar parlamentarii PNL au ajutat-o să nu răspundă. Așa-zisa audiere a fost un simulacru de democrație în Parlamentul României și un exemplu grăitor de principiu pe care îl va promova în Justiție doamna Gorghiu: principiul pumnului în gură. Este nepermis pentru un viitor ministru al Justiției să încalce democrația parlamentară și cetățenii României nu pot avea încredere într-un asemenea ministru”, declară senatoarea USR Simona Spătaru.

Alina Gorghiu a fost propusă să conducă Ministerul Justiției în locul lui Cătălin Predoiu, recompensat pentru incompetența de care a dat dovadă cu funcția de vicepremier și ministru de Interne.

Articolul USR: Alina Gorghiu va promova, ca ministru al Justiției, principiul pumnului în gură apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă, după consultările de la Cotroceni: „Klaus Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu”

După consultările de la Cotroceni, președintele USR, Cătălin Drulă, l-a criticat dur pe Klaus Iohannis pentru că acordă o nouă șansă PSD și a ajuns să numească mai mulți premieri de la PSD decât Ion Iliescu.

„Astăzi se întâmplă un record negativ. Klaus Iohannis tocmai a numit mai mulți premieri de la PSD decât Ion Iliescu. Este un moment rușinos. Pentru democrația românească, este cea mai mare trădare a intenției electoratului. Electoratul a votat pentru modernizare, nu pentru stagnare, clientelism, speciali și găști de partid. În 2020, românii au fost mințiți și amăgiți și acum, fără nicio rușine, i se dă mandatul lui Marcel Ciolacu. Pentru a continua stagnarea”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă, după consultări.

Liderul opoziției a subliniat că această rocadă nu va aduce nimic nou, nu va schimba cu nimic situația dezastruoasă în care a ajuns România și va distruge șansa de dezvoltare a României, prin PNRR. Marcel Ciolacu va perpetua rețelele vechi de influență, privilegiile, pensiile speciale.

„Nu se fac reformele din PNRR, nu se iau banii de acolo. Tranșa a doua este încă blocată. România stă pe loc sau dă chiar înapoi cu o guvernare care nu servește decât un singur interes: interesul găștilor de partid în fruntea cărora s-a pus președintele Iohannis. Nu există prosperitate fără o economie sănătoasă, iar PSD și PNL distrug economia României”, a mai spus Cătălin Drulă.

Președintele USR a punctat clar: USR nu va vota Guvernul Ciolacu. USR va coagula forțele de dreapta pentru a oferi o schimbare reală românilor la alegerile din 2024.

„Klaus Iohannis ne-a urat succes să încercăm să schimbăm la anul. Da, o să luăm urarea asta și o să o ducem românilor la anul, în 2024, o alternativă reală de dreapta modernizatoare reformistă în jurul USR. Alegerea va fi între varianta în jurul PSD, construcția în jurul lui Marcel Ciolacu și a PSD, și construcția în jurul USR, care va continua PNRR și reformele și modernizarea României”, a declarat Cătălin Drulă.

Articolul Cătălin Drulă, după consultările de la Cotroceni: „Klaus Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorul USR Radu Mihail: „Am asistat la înlocuirea conducerii civile cu cea militară în Senatul României”

Senatorii USR nu l-au votat pe Nicole Ciucă pentru funcția de președinte al Senatului, propunând-o în schimb pe Anca Dragu, fostă președintă a Senatului, cea care, promovând dezbaterea deschisă și bunul-simț în luările de cuvânt, a readus încrederea în instituție.

Pentru PSD, PNL si UDRM, însă, a primat interesul personal al domnului Ciucă, cel care „nu putea fi lăsat fără colegi” după ce a îndeplinit fără să crâcnească ordinele primite de la Cotroceni.

Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la numirea în cea de-a doua funcție în stat a unei persoane care nu numai că este bănuită de plagiat, dar și pentru că, din poziția de prim-ministru, a cauționat adoptarea unor legi ale Educației care protejează plagiatorii. Radu Mihail atrage atenția, totodată, că nimic din ce a făcut la Palatul Victoria nu-l recomandă pe Nicolae Ciucă pentru această funcție.

Radu Mihail: „Astăzi, am asistat la o înlocuire a conducerii civile cu o conducere militară în Senat. Dacă domnul Ciucă va face la Senat ceea ce a făcut la Guvernul României, soarta Senatului este pecetluită, pentru că domnul Ciucă vine la Senat după ce a lăsat România în bucăți. A plecat de la Guvern pe timp de grevă, după ce trei săptămâni a ținut profesorii în stradă. A plecat de la Guvern, lăsând o gaură de 30 de miliarde de lei, pe care nici măcar nu știa să o cuantifice până acum câteva zile. A plecat de la Guvern lăsând României pensiile speciale întărite, apărate, protejate cu mare atenție, inclusiv pensia proprie, de 18.000 de lei”.

Senatorul Radu Mihail a atras atenția că Nicolae Ciucă este omul care a refuzat să respecte instituția Senatului, refuzând cu obstinație să vină în plen să explice cum își permite Guvernul condus de el să protejeze pensiile speciale.

Articolul Senatorul USR Radu Mihail: „Am asistat la înlocuirea conducerii civile cu cea militară în Senatul României” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Inițiativă USR pentru înființarea unui registru electronic al monumentelor istorice din România

Senatorul USR de Constanța, Remus Negoi, a depus o inițiativă legislativă pentru înființarea unui Registru Electronic al monumentelor istorice propuse spre a fi clasate, conform modelul listei indicative UNESCO. Astfel informațiile despre denumirea, tipul, adresa și stadiul în care se află cererea fiecărui monument propus spre a fi clasat ar putea fi accesate rapid.

Remus Negoi: ”Avem în România, dar cu precădere în Dobrogea, monumente istorice care stau mărturie civilizațiilor care s-au perindat pe aceste meleaguri. Din păcate, multe dintre ele au fost neglijate ani de-a rândul și sunt într-o stare avansată de degradare, cu o situație juridică incertă. Nu ne putem permite să ne uităm istoria, să nu avem grijă de clădirile, construcțiile, de simbolurile care ne spun cine suntem și de unde venim. O șansă pentru aceste monumente uitate o reprezintă, măcar, introducerea lor pe Lista Monumentelor Istorice (LMI), deținută de Ministerul Culturii.”

Remus Negoi, care este și membru al comisiei de cultură din Senat, atrage atenția că în acest moment nu există o situație centralizată a cererilor de clasare pentru monumentele istorice, iar până a ajunge în stadiul de a fi incluse pe Lista Monumentelor Istorice, este nevoie de a ști care este situația la zi a fiecărui monument în parte pentru care s-a început procedura de clasare.

Articolul Inițiativă USR pentru înființarea unui registru electronic al monumentelor istorice din România apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă: Venirea lui Ciolacu la guvern este doar o formalizare a guvernării predate PSD de către Iohannis

Președintele USR Cătălin Drulă consideră că schimbarea lui Nicolae Ciucă cu Marcel Ciolacu în fruntea guvernului nu va aduce nicio schimbare pentru români, ci doar o formalizare a trădării lui Klaus Iohannis care va numi al patrulea premier PSD.

”Bilanțul primei părți a acestei guvernări, păstorită de președintele Iohannis, este unul dezastruos. Cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani dublarea prețurilor la mâncare, dublarea ratelor la bănci, o gaură bugetară a căror a cărei dimensiune crește cu câte 10 miliarde de lei pe lună. În acest context, venirea previzibilă a lui Marcel Ciolacu ca premier nu este nicio schimbare, ci este de fapt o continuare și o cădere a măștilor. Adică, PSD-ului i se dă de către președintele Iohannis al patrulea premier în timpul mandatelor sale și guvernarea României ajunge și formal pe mâinile celor care au dus țara și economia în gard”, spune Cătălin Drulă.

Liderul opoziției avertizează că reformele, precum eliminarea pensiilor speciale, nu se vor întâmpla cu PSD la șefia guvernului.

”România stagnează. Ba chiar dă înapoi. Oamenii trăiesc din ce în ce mai prost, își pierd din puterea de cumpărare din cauza acestei inflații stimulate de acest guvern. Tranșa a doua din PNDR nu a fost încă trasă, era prevăzută acum șase luni. Reformele nu se întâmplă. Singurul lucru care rămâne la fel este pensia specială de 18.000 de lei a lui Nicolae Ciucă, care este la fel ca în prima zi când a preluat mandatul și astăzi. Este neatinsă și are în domnul Marcel Ciolacu un susținător deplin al pensiilor speciale care sunt pe deplin în plată”, a spus Cătălin Drulă.

Președintele USR i-a acuzat pe liderii PSD și PNL că nu au timp de profesori, pensionari sau antreprenori pentru că guvernează pentru clientela de partid.

”Ați văzut că pe profesorii i-au ținut trei săptămâni cel puțin în stradă, au blocat educația, i-au îngrijorat pe părinți, i-au lăsat pe elevi să nu aibă unde să învețe. N-au timp de economia reală. Nu au timp de pensionarii normali, nu de cei speciali. Totul se face pentru o clientelă de partid. România și românii își doresc o schimbare profundă, dar venirea domnului Ciolacu este doar o continuare a ceea ce a fost până acum și o formalizare a guvernării predate PSD-ului”, a punctat liderul opoziției.

Cătălin Drulă a anunțat că USR va aduna anul viitor forțele reformiste modernizatoare, cu adevărat liberale, pentru a oferi României o soluție alternativă la PSD și la extremismul pro-rus.

Articolul Cătălin Drulă: Venirea lui Ciolacu la guvern este doar o formalizare a guvernării predate PSD de către Iohannis apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Bilanțul guvernului Ciucă pe PNRR: A adus în 18 luni mai puțini bani decât USR în 8 luni la guvernare

Guvernul condus de Nicolae Ciucă a adus Planul Național de Redresare și Reziliență într-un blocaj major. România este în întârziere cu depunerea și aprobarea cererilor de plată, nu a depus la timp planul de reducere a bugetului și nici planul pentru noua componentă REPowerEu, în valoare de 1,4 miliarde euro, are reforme majore precum reforma pensiilor speciale sau noua lege a salarizării unitare foarte mult întârziate.

Bilanțul celor 18 luni în care Guvernul Ciucă s-a ocupat de PNRR arată precum lucrarea unui elev de nota 4: plină de semne de exclamare trecute cu roșu.

O singură cerere de plată aprobată

Până acum, 44% dintre jaloanele din PNRR pe care le-a avut de îndeplinit guvernul Ciucă au fost realizate cu întârziere sau nu sunt nici acum finalizate, se arată într-un raport publicat de MonitorPNRR. Aceasta este una dintre explicațiile pentru care, până în prezent, avem o singură cerere de plată aprobată de către Comisia Europeană, în condițiile în care, dacă am fi respectat calendarul agreat, am fi putut avea trei. Cererea de plată numărul 2, depusă în decembrie anul trecut, este încă neaprobată pentru că nu au fost realizate toate jaloanele conform regulamentului. Au trecut deja peste 100 de zile de când aprobarea acestei cereri a fost amânată de către Comisia Europeană, peste termenul prevăzut în regulamente.

Deficit de 7 miliarde euro la investiții

În ceea ce privește investițiile contractate până în prezent, acestea au ajuns la suma de 13,3 miliarde euro – autostrăzi, spitale, investiții în educație etc. În schimb, România a reușit să încaseze, în același timp, doar 6,3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă un deficit de 7 miliarde euro între contractele semnate și banii încasați.

Din cele 6,3 miliarde de euro încasate până acum, 3,7 au intrat în țară odată cu aprobarea PNRR, evaluat cu nota maximă de către Comisia Europeană. Elaborarea PNRR a fost coordonată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, condus de ministrul USR Cristian Ghinea. 2,6 miliarde de euro sunt singurii bani pe care România i-a încasat în cele 18 luni de până acum ale guvernului Ciucă, în urma aprobării Cererii de Plată numărul 1.

Lipsa reformelor

“Suntem în această situație pentru că PSD și PNL nu vor să facă reforme: reforma pensiilor speciale, reforma sistemului de pensii, reforma salarizării. La care se adaugă foarte multă incompetență. Jalonul privind Legea avertizorului de integritate, în fapt o transpunere a unei directive europene, a întârziat peste 1 an de zile și nu a primit nici acum undă verde de la Comisia Europeană. Pentru că politicienii PSD și PNL pur și simplu nu au vrut să accepte ideea că faptele de corupție vor putea fi raportate anonim de către angajații cinstiți din instituțiile statului. Cererea de plată numărul 2 nu a fost aprobată nici acum, după 3 luni de la momentul în care ar fi trebuit să ne intre banii”, spune Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.

”Vom intra în super-anul electoral 2024 cu un deficit de fonduri pentru a finanța investițiile și mai mare pentru că trebuie să semnăm în continuare contracte. Vestea neliniștitoare este că, deși guvernul se schimbă, coaliția din spatele ei rămâne aceeași”, avertizează Cristian Ghinea.

Bilanțul detaliat al guvernării Ciucă pe PNRR poate fi accesat aici: bit.ly/BilantCiucaPNRR

Articolul Bilanțul guvernului Ciucă pe PNRR: A adus în 18 luni mai puțini bani decât USR în 8 luni la guvernare apare prima dată în Uniunea Salvați România.