Victorie USR în instanță: trebuie să demareze referendumul pentru demiterea primarului PSD din Agigea

Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză USR în procesul deschis împotriva prefectului PNL de Constanța, Silviu Coșa, care a refuzat să demareze procedura de organizare a referendumului pentru demiterea primarului PSD din Agigea, Cristian-Maricel Cîrjaliu.

Prefectul PNL l-a protejat pe primarul PSD din Agigea și a încercat să blocheze organizarea referendumului, invocând semnături false.

Tribunalul îl obligă acum pe prefectul de Constanța să demareze organizarea acestui referendum, pentru care reprezentanții USR Agigea au adunat semnăturile necesare și au urmat toți pașii legali. Decizia este în primă instanță și poate fi atacată cu recurs.

Semnăturile adunate de reprezentanții USR au fost înregistrate în 24 septembrie 2021 la Prefectura Constanța. După mai multe luni de eforturi, au fost strânse 2.000 de semnături, depășind astfel numărul de 1.850 de semnături necesare pentru declanșarea acestei proceduri. Cererea de înregistrare a fost însoțită și de motivele pentru care actualul primar PSD trebuie demis. Autoritatea Electorală Permanentă şi Direcţia de Evidență a Persoanelor au validat semnăturile adunate de echipa locală USR Agigea.

La momentul depunerii semnăturilor, primarul Maricel Cîrjaliu nu mai convocase Consiliul Local al comunei Agigea de nouă luni, deși legea prevede că trebuie convocată cel puțin o ședință pe lună. Primarul PSD a recurs la această acțiune fiind nemulțumit că a fost votat viceprimar un consilier local USR, Gabriel Ciobanu, în detrimentul unui consilier PSD.

În mod discreționar, deoarece nu a reușit să-și formeze o majoritate în Consiliu Local, primarul PSD a refuzat să emită Hotărârile de Consiliu Local privind alegerea viceprimarului și constituirea comisiilor de specialitate, fără de care CL nu poate funcționa. Consilierii locali USR s-au adresat inițial Prefecturii Constanța, care le-a dat dreptate, reținând că s-a respectat procedura pentru alegerea viceprimarului și constituirea comisiilor de specialitate, însă primarul a ignorat răspunsul prefectului.

Primarul PSD Maricel Cîrjaliu este la al patrulea mandat de primar al comunei Agigea, el fiind trimis în judecată pentru abuz în serviciu, pentru un prejudiciu de aproape 4 milioane de euro. La alegerile locale din 2020, Cîrjaliu a câștigat alegerile cu doar 31 de voturi în plus față de candidatul USR, Gabriel Ciobanu, un tânăr economist de 34 de ani, care a intrat în politică din dorința de a schimba în bine viața comunității în care trăiește.

Articolul Victorie USR în instanță: trebuie să demareze referendumul pentru demiterea primarului PSD din Agigea apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Megaproiectul european în domeniul microelectronicii, la care participă și România, undă verde de la Bruxelles

Comisia Europeană a dat undă verde unui proiect european major prin care vor fi investite 8 miliarde de euro pentru cercetare și producție în domeniul microelectronicii și al tehnologiilor comunicațiilor.

România are șansa de a participa la acest proiect, dacă guvernul PSD-PNL nu sabotează un jalon important din PNRR.

„România are șansa să participe la o adevărată revoluție într-un domeniu esențial pentru viitorul economiei Uniunii Europene. Asta înseamnă acces la tehnologie, producție și locuri de muncă. Înseamnă proiecte pentru cercetătorii români, din universități de stat sau private. Nu vorbim doar de producție, vorbim de cercetare și inovare, domenii care îți dau un avantaj tehnologic extraordinar”, explică Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice din USR, fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Am ținut foarte mult ca acest proiect să fie prins în PNRR, chiar dacă, la ora aceea, funcționarii din Ministerul Economiei se plângeau că este prea dificil și complicat. Și aici vine marele semnal de alarmă. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care este responsabil de acest jalon din PNRR, a pus acest proiect pe lista celor la care se gândește să renunțe. Participarea la IPCEI a apărut în acel proiect de propunere a guvernului de diminuare a fondurilor din PNRR. Este absolut inconștient să renunți la un asemenea proiect major și esențial pentru dezvoltarea economică a României. Retragerea României din acest proiect nu ar fi doar rușinoasă, ci și o dovadă de inconștiență și prostie”, mai spune Cristian Ghinea.

Proiectul denumit “IPCEI ME/CT” face parte din strategia Uniunii Europene de a se poziționa ca un jucător important pe piața noilor tehnologii precum cipurile și semiconductori, o piață estimată în acest moment la sute de miliarde de euro.

La acest proiect, participă în comun paisprezece state membre, alături de România: Austria, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Malta, Țările de Jos, Polonia, Slovacia și Spania. 56 de companii, inclusiv start-up-uri, vor derula 68 de proiecte.

Pentru ca România să poată participa la acest proiect, USR a prevăzut în PNRR o investiție de 500 de milioane de euro. Această investiție ne poate poziționa ca jucători importanți pe piața producției de microcipuri.

Articolul Megaproiectul european în domeniul microelectronicii, la care participă și România, undă verde de la Bruxelles apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Greva profesorilor se poate încheia luni dacă PSD și PNL votează o inițiativă legislativă USR, ținută la sertar de un an de zile

Greva profesorilor se poate încheia luni, dacă coaliția de guvernare este dispusă să scoată de la sertar o inițiativă legislativă USR care zace la Camera Deputaților de exact un an de zile.

Este vorba despre Pl-x nr. 379/2022 Propunere legislativă pentru modificarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Pentru ca toate revendicările profesorilor să fie îndeplinite, USR a depus azi la Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților un amendament care prevede că salariile profesorilor vor crește începând cu 1 ianuarie 2024, iar salariul profesorului debutant cu studii superioare va începe de la salariul mediu brut.

Adoptarea inițiativei USR ar înlocui așa-zisul “memorandum” care nu are nicio valoare juridică în instanță cu un act cu putere de lege.

Inițiativa USR, care a fost respinsă de Senat în urmă cu un an de PSD și PNL, poate fi dezbătută luni dimineața de comisia pentru muncă din Camera Deputaților, iar raportul comisiei poate fi supus apoi votului din Plen, tot în sesiunea de luni. Dacă este adoptată, luni seara, Președintele Iohannis o poate promulga, iar marți poate fi publicată în Monitorul Oficial, devenind lege.

Senatorul USR Ștefan Pălărie, care este membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, consideră că profesorii cer ceva de bun simț: un act cu putere de lege, nu declarații de principii pe care nu le mai crede nimeni.

Ștefan Pălărie: ”Suntem în fața unui faliment de încredere, profesorii nu mai cred nici ce spune Ligia Deca, nici ce spune prim-ministrul Ciucă și nici ce promite prim-ministrul-în-așteptare Ciolacu. Guvernul face doar promisiuni pentru a sparge greva și e dramatic că sute de mii de profesori nu îl mai cred. Dacă nu au fost în stare să scrie un act normativ cu valoare de lege, l-am scris noi. Salarii garantate de la 1 ianuarie 2024!”

Articolul Greva profesorilor se poate încheia luni dacă PSD și PNL votează o inițiativă legislativă USR, ținută la sertar de un an de zile apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Campania USR „Oprim jaful”: Am găsit banii pentru profesori – 4,3 miliarde lei risipiți anual prin Fondul de rezervă bugetară

În ultimii patru ani, PSD și PNL au alocat discreționar din Fondul de rezervă bugetară 17,4 miliarde de lei. Adică, în medie, 4,3 miliarde de lei pe an. Banii nu sunt folosiți pentru urgențe, ci ca instrument de presiune pentru primari.

Am găsit banii pentru profesori! Majorările salariale cerute de profesorii aflați în a treia săptămână de grevă generală reprezintă mai puțin din cât a risipit Guvernul, în ultimii patru ani, prin Fondul de rezervă bugetară. Se poate renunța ușor la acești bani, pentru că ei nu sunt folosiți, așa cum s-ar putea crede, pentru urgențe, ci pentru a controla politic primarii. Risipa prin Fondul de Rezervă Bugetară a fost atestată în mod repetat de Curtea de Conturi. Singura măsură viabilă care trebuie să fie adoptată de urgență este desființarea acestui fond”, declară Cristian Ghinea, coordonator al Departamentului de Politici Publice al USR și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului ar trebui, potrivit Legii finanțelor publice, să fie utilizat doar pentru finanțarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul anului. În realitate, PSD și PNL îl folosesc în cu totul alte scopuri, distribuind miliarde de lei anual fără criterii clare și fără un control real, în mod netransparent și ilegal.

Alocările anuale pentru Fondul de rezervă bugetară, așa cum rezultă din rapoartele Curții de Conturi:

– 2018 – 3,12 miliarde lei

– 2019 – 5,5 miliarde lei

– 2020 – 8 miliarde lei (a inclus sume importante pentru combaterea efectelor COVID-19, singurele cheltuieli realmente urgente din acest fond)

– 2021 – 5,1 miliarde lei (inițial, în Legea bugetului de stat, a fost prevăzută doar suma de 598 milioane lei, dar după scoaterea USR de la guvernare a fost suplimentat Fondul cu peste 5 miliarde lei)

Potrivit acelorași rapoarte ale Curții de Conturi, sumele din Fondul de rezervă bugetară au fost alocate prin derogări de la Legea finanțelor publice în proporție de până la 87%. Ceea ce înseamnă că excepția a fost transformată în regulă și, practic, nu se mai poate vorbi de respectarea legii.

Ce facem însă în caz de urgențe reale? De fapt, avem alt instrument legal și alimentat anual de la buget: Fondul de intervenție, pentru care Curtea de Conturi nu a constatat utilizări discreționare sau chiar ilegale.

Fondul de rezervă bugetară poate și trebuie să fie desființat. 

Detalii despre cheltuielile aberante din Fondul de rezervă bugetară – https://oprimjaful.ro/2023/06/09/fondul-de-rezerva-bugetara/

Articolul Campania USR „Oprim jaful”: Am găsit banii pentru profesori – 4,3 miliarde lei risipiți anual prin Fondul de rezervă bugetară apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Inițiativă legislativă USR în sprijinul antreprenorilor: majorarea termenului de înregistrare ca persoană în scopuri de TVA

Senatorul USR Claudiu Mureșan a depus o inițiativă legislativă care majorează de la 10 zile la 25 de zile termenul de înregistrare ca persoană impozabilă în scopuri de TVA și, de asemenea, majorează și termenul de depunere a declarației de mențiuni în situația schimbării perioadei fiscale, de la 5 la 25 de zile.

Astfel, persoanele impozabile care trebuie să se înregistreze în scopuri de TVA, precum și cele care trebuie să depună declarația în vederea schimbării perioadei fiscale, vor avea timp suficient să se încadreze în termenul de 25 de zile. Mulți antreprenori, în special de cei aflați la începutul afacerii, consideră că termenul de 5 zile este extrem de scurt și nu poate fi respectat.

Claudiu Mureșan:Realitatea ne arată că actualele termene sunt insuficiente, în special în situația persoanelor impozabile care trebuie să se înregistreze în scopuri TVA și care nu au un serviciu propriu de contabilitate. Este un proiect simplu din care nu pierde nimeni nimic. Poate doar cei care vor să pună piedici mediului de afaceri.”

Un alt avantaj este unificarea termenelor de depunere – 25 de zile în loc de 10 și, respectiv 5 zile.

Inițiativa legislativă a senatorului USR Claudiu Mureșan a primit avize pozitive și de la Consiliul Legislativ cât și de la Consiliul Economic și Social.

Articolul Inițiativă legislativă USR în sprijinul antreprenorilor: majorarea termenului de înregistrare ca persoană în scopuri de TVA apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Brașovul candidează la titlul de Capitală Verde a Europei

Brașovul este unul dintre cele zece orașe europene care concurează pentru titlul de Capitală Verde a Europei, într-o competiție organizată de Comisia Europeană, anunță primarul USR Allen Coliban.

„Acceptarea dosarului de candidatură ne onorează, mai ales că suntem singurul oraș din România aflat în faza actuală a competiției. Candidatura ne obligă să continuăm toate proiectele de transformare a Brașovului într-un oraș cu adevărat verde, prietenos cu mediul, atent la valorosul patrimoniu natural”, spune primarul USR Allen Coliban.

Brașovul are cea mai mare flotă de transport ecologic din România, transportul public fiind modernizat în ultimii ani cu 125 de autobuze și troleibuze noi, la care se vor mai adăuga încă 73 de autobuze electrice pentru care a fost obținută finanțare din fonduri europene.

Brașovul își dezvoltă propriul parc fotovoltaic și va deveni în următorii ani independent energetic în privința consumului public. 27 de instituții de învățământ sunt parte a unui proiect cu finanțare europeană pentru a produce energie verde. Acest tip de proiecte poziționează Brașovul în avangarda orașelor care implementează politici verzi.

Celelalte orașe care candidează pentru titlul de Capitală Verde sunt: Brescia (Italia), Cagliari (Italia), Graz (Austria), Guimarães (Portugalia), Logroño (Spania), Novara (Italia), Poznań (Polonia), Rzeszow (Polonia) și Vilnius (Lituania).

Articolul Brașovul candidează la titlul de Capitală Verde a Europei apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect USR pentru ca instituțiile să nu mai poată secretiza cum au cheltuit banii publici

USR a solicitat Administrației Prezidențiale informații despre călătoriile președintelui Iohannis și costurile acestora, dar datele au fost ascunse sub pretextul „informațiilor clasificate”. Pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete și pentru ca instituțiile publice să nu mai poată secretiza cheltuielile politicienilor cu deplasările în țări exotice, USR a depus un proiect de lege prin care să fie asigurată informarea corectă a cetățenilor.

USR a solicitat Administrației Prezidențiale, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, informații despre vizita oficială întreprinsă în Japonia de președinte. Klaus Iohannis consideră însă că românii nu trebuie să știe cât costă vizitele sale oficiale și cine îl însoțește în ele, ascunzând toate datele sub umbrela «informațiilor clasificate». Între timp, președintele a mai făcut o vizită în America de Sud și acum se pregătește să plece în Africa, iar românii tot nu au aflat pe ce se s-au dus banii lor. Zice președintele că legea nu-i permite să fie transparent cu modul în care cheltuie banii publici, USR vine sa-l ajute și propune modificarea legislației astfel încât nicio instituție publică să nu se mai poată ascunde sub pretextul informațiilor clasificate”, declară Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților și purtătorul de cuvânt al USR.

Dreptul cetățenilor la informație este stipulat și în Constituție, iar autoritățile publice au obligația să-și desfășoare activitatea într-o manieră deschisă față de public, în care accesul liber și neîngrădit la informațiile de interes public să constituie regula, iar limitarea accesului la astfel de informații să fie doar o excepție. Cu toate acestea, realitatea ne arată că sunt autorități publice centrale sau locale care acționează într-o manieră ce nu poate fi considerată transparentă, motiv pentru care solicitanții sunt nevoiți să apeleze la instanță pentru a nu le fi îngrădit accesul la informații de interes public.

Proiectul USR de lege, inițiat de Ionuț Moșteanu, prevede modificarea Legii 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate în sensul stabilirii interdicției de a clasifica, ca secrete de serviciu, informațiile care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra cheltuirii banilor publici. Exceptate de la comunicare vor fi doar cheltuielile care privesc securitatea națională, a căror divulgare poate prejudicia siguranța națională și apărarea țării.

Articolul Proiect USR pentru ca instituțiile să nu mai poată secretiza cum au cheltuit banii publici apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Emanuel Ungureanu, denunț la DNA în cazul pungilor duse de angajați ai Spitalului Săpoca la Ministerul Sănătății

Deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, a depus un denunț la DNA în legătură cu imaginile apărute în mass-media cu angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău care intră cu pungi în sediul Ministerului Sănătății.

„Nu ştim dacă erau doar cârnaţi în acele pungi care au plecat de la Spitalul Săpoca din Buzău cu funcţionari din acel spital, cu angajaţi, cu şofer, cu maşina instituţiei către Ministerul Sănătăţii, unde domnul ministru Rafila nu era în acea zi pentru că se afla într-o excursie de lux în Elveţia, dar se aflau alţi funcţionari care aşteptau acele pungi cu bunătăţi, poate şi cu plicuri cu bani. Nu ştim, de acea am depus un denunţ la DNA, pentru că sunt elemente foarte interesante în acest dosar de corupţie”, spune deputatul USR.

Emanuel Ungureanu a mai afirmat că traseul spăgii a fost documentat de un avertizor de integritate, care a trimis mai multe informații către DNA, și că procurorii ar fi trebuit să se autosesizeze deja în acest caz.

„Avertizoarea de integritate a trimis detalii cu numărul maşinii Spitalului Săpoca ce a venit cu şpăgile către Ministerul Sănătăţii. Deci, procurorii primiseră un mail în acest sens. Trebuie să aflăm dintr-o anchetă internă dacă DNA s-a considerat sesizată de această avertizoare de integritate sau dacă sesizarea nu a îndeplinit condiţiile unui denunţ. DNA nu a dat niciun comunicat prin care să spună că se autosesizează în acest caz, în condiţiile în care vorbim de suspiciuni că directoarea de la Săpoca şi-a facilitat o evaluare bună prin intermediul acestor şpăgi”, a conchis deputatul Emanuel Ungureanu.  

Articolul Emanuel Ungureanu, denunț la DNA în cazul pungilor duse de angajați ai Spitalului Săpoca la Ministerul Sănătății apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR și Forța Dreptei, moțiune simplă împotriva ministrului Educației

Ștefan Pălărie: Ligia Deca trebuie să răspundă în Parlament pentru falimentul din Educație

USR și Forța Dreptei au depus, miercuri, o moțiune simplă împotriva ministrului Ligia Deca și solicită Guvernului PSD-PNL să-și asume angajamentele din programul de guvernare în privința finanțării sistemului de educație. Moțiunea este intitulată #Îndrăznesc să susțin educația!

„Educația românească a ajuns la un nivel atât de jos de plată, încât anumiți profesori nu își pot permite nici măcar să rămână în grevă sau să intre în grevă. Săptămâna viitoare, doamna Ligia Deca ar trebui să vină în Parlament și să răspundă pentru acest faliment generalizat. Doamna ministru trebuie să vină în Parlament să dea explicații și de aici să hotărâm dacă vrem cu adevărat un viitor diferit pentru România: investiții în educație, reformă în Educație prin legi corecte și nu legi neconstituționale precum cele propuse și care astăzi sunt oprite la CCR și o formă de salarizare decentă prin legea salarizării unice din sistem”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie.

Semnatarii moțiunii solicită Guvernului României prin moțiune:

•             Luarea tuturor măsurilor necesare în vederea pregătirii bugetului pentru anul 2024 în conformitate cu Programul de guvernare, care să cuprindă minimum 18% din bugetul național / 6% din PIB;

•             Creșterea de îndată a salariilor profesorilor conform principiului „salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”.

Articolul USR și Forța Dreptei, moțiune simplă împotriva ministrului Educației apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cristina Prună: PSD și PNL nu vor ca salariile românilor să fie mai mari cu 1.000 de lei

USR a solicitat, din nou, majorității PSD-PNL-UDMR ca măcar acum, când tot mai mulți români ies să-și strige sărăcia în stradă, să deblocheze proiectul de lege care ar crește cu 1.000 de lei salariile tuturor angajaților, fie ei la stat, fie la privat. Coaliția la guvernare a refuzat, așa cum refuză și să țină cont de vocea românilor.

USR a solicitat, prin vocea deputatei USR Cristina Prună, ca proiectul de lege care reduce, treptat, taxele pe muncă să fie discutat în comisii în paralel cu plenul, pentru a putea fi, apoi, dezbătut și votat în ședința de astăzi. Proiectul este din noiembrie 2022 blocat în sertarele Comisiilor pentru buget și pentru muncă din Camera Deputaților.

Suntem în a treia săptămână de grevă generală a profesorilor. Cadrele medicale, transportatorii și alte categorii de salariați amenință, de asemenea, cu greva. Avem peste 1 milion de români care au sărăcit din cauza inflației. Cu toate acestea, PSD-PNL continuă să blocheze proiectul USR pentru reducerea taxelor pe muncă, care, odată adoptat, ar însemna creșterea salariilor tuturor românilor cu 1.000 de lei. PSD-PNL refuză să redea demnitatea oamenilor care muncesc cinstit în România, preferă să-i țină în brațe pe sinecuriști și speciali, să bage miliarde de lei în tot felul de scheme de ajutor de stat. Și ne rămâne, apoi, să constatăm doar cum românii continuă să plece din țară, cum avem generații întregi născute în străinătate și fără nicio legătură cu România”, declară deputata USR Cristina Prună.

România are cele mai impozitate salarii din toată Uniunea Europeană, ceea ce reduce și mai mai mult salariile deja afectate sever de inflație. Prin reducerea graduală a taxelor pentru primii 3.000 de lei din salariul fiecărui român, angajat la stat sau la privat, ar fi încurajată munca și ar fi lăsați mai mulți bani în buzunarele celor care muncesc.

„Zero taxe pe salariul minim”, măsură cuprinsă în pachetul anticriză prezentat de USR în septembrie 2022, i-ar ajuta în special pe românii cu venituri reduse, inclusiv pe profesorii debutanți și pe asistenții medicali.

Articolul Cristina Prună: PSD și PNL nu vor ca salariile românilor să fie mai mari cu 1.000 de lei apare prima dată în Uniunea Salvați România.