USR: Politrucii de la Curtea Constituțională validează ilegalitățile PSD-PNL

La doar o zi după ce au decis că este în regulă să furi în România atâta timp cât nu depășești pragul de 1 milion de euro și returnezi prejudiciul, în caz că ești prins, politrucii de la Curtea Constituțională mai dau o lovitură statului de drept spunând că este în regulă ca partidele la putere să modifice, cu doar câteva luni înainte și în beneficiu propriu, regulile după care se desfășoară alegerile prezidențiale.

CCR dovedește tot mai des că pune în aplicare comenzile primite de la PSD și PNL. Nici măcar nu se mai ascund. Deciziile se iau acum în biroul PSD de la Parlament, unde roiesc judecători ai CCR, după cum am văzut cu toții. Este o decizie politică, împotriva democrației și a regulilor democratice. Orice modificare a legislației electorale în anul cu alegeri înseamnă, în fapt, deturnarea unui proces democratic și folosirea lui în interesul PSD și PNL. Ciucă, Ciolacu și Iohannis sunt orbiți de putere și fac orice pentru a-și păstra privilegiile. Folosesc CCR, pe care au populat-o cu foști membri de partid sau cu personaje slugarnice, pentru a le valida ilegalitățile”, afirmă deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției.

Decizia CCR vine după ce deputatului Cristian Seidler, unul dintre semnatarii sesizării CCR, i-a fost retras accesul la dosar fără explicații. Până acum, parlamentarii USR au avut access la dosarele în care erau sau sunt parte directă. Acum, CCR nu doar că a retras accesul la dosar, dar în înștiințarea trimisă deputatului Cristian Seidler susține, în mod mincinos și absurd, că deputatul nu este parte în dosar, deși este unul dintre cei care au semnat sesizarea.

USR și Forța Dreptei au sesizat pe 5 martie Curtea Constituțională pe legea pentru devansarea cu până la 3 luni a alegerilor prezidențiale, inițiată de UDMR și votată pe repede-înainte de PSD și PNL. Legea este nejustificată și nefundamentată și aduce atingere unor drepturi constituționale fundamentale, precum dreptul de vot și dreptul de a fi ales, precum și principiului egalității în drepturi.

De asemenea, legea nu respectă recomandările Comisiei de la Veneția și afectează egalitatea de șanse, favorizând partidele la putere sau candidații cu resurse mai mari, în detrimentul candidaților sau al partidelor neaflate la putere, care și-au făcut strategiile electorale bazându-se pe legislația în vigoare.

Articolul USR: Politrucii de la Curtea Constituțională validează ilegalitățile PSD-PNL apare prima dată în Uniunea Salvați România.

„Avem de toate!” Oferta PSD-PNL pentru Capitală este o jignire pentru bucureșteni

Marile partide PSD și PNL nu au fost în stare să găsească un membru de partid care să îl concureze pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei și se bazează din nou pe un medic salvator. Medicul Cătălin Cîrstoiu este cel mai nepotrivit om să candideze pentru funcția de primar general al Capitalei. În tragedia de la Colectiv a ales să mintă public că „Avem de toate!” ca să îl protejeze pe ministrul PSD Nicolae Bănicioiu, când știa prea bine ce lipsuri sunt în spital și cum din pricina asta mor oameni.

Cătălin Cîrstoiu nu are nicio realizare de management care să-l prezinte drept un om potrivit să se ocupe de mafia imobiliară din București, de schimbarea conductelor din subteran, de protejarea spațiilor verzi, de rezolvarea problemelor de trafic. Nicușor Dan a scos Bucureștiul din faliment, a rezolvat mare parte dintre problemele legate de termie, a îmbunătățit substanțial transportul în comun, a oprit construcțiile haotice și merită un nou mandat.

„Două mari partide, PSD și PNL, nu au avut un candidat. Au alergat pe stradă ca să găsească un candidat pentru Capitală. Au comasat alegerile într-un gest fără precedent, nu au avut curaj să trimită proiectul în Parlament, au dat Ordonanță de Urgență cu nici trei luni înainte de alegeri. Au modificat regulile jocului și își bat joc de o țară întreagă. PSD roșu și PNL galben vor răspunde pe 9 iunie”, afirmă Vlad Voiculescu, președintele USR București.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, și președintele PNL, Nicolae Ciucă, nu au fost în stare să prezinte un plan concret pentru București, dar au dezinformat cu bună știință opinia publică. Cei doi lideri l-au acuzat de circ pe actualul primar Nicușor Dan în condițiile în care de luni de zile PSD și PNL se ceartă pe candidați la televizor. Nicușor Dan este primarul care a plătit toate datoriile făcute de Gabriela Firea și a adus primăria Capitalei la un rating mai bun decât al guvernului condus de PSD-PNL.

La primăriile de sector, PSD și PNL nu au fost în stare să stabilească până la această oră toți candidații.

Candidații Dreapta Unită reprezintă singura alternativă reală pentru bucureștenii care s-au săturat de combinații și furt din bani publici. Primarii USR Clotilde Armand și Radu Mihaiu au demonstrat în ultimii patru ani ce înseamnă o administrație locală corectă care investește în școli, spitale, spații verzi.

Articolul „Avem de toate!” Oferta PSD-PNL pentru Capitală este o jignire pentru bucureșteni apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Patriotismul fals al PSD și PNL se vede la vot: nu vor ca românii din diaspora să înființeze școli sau să voteze mai ușor

Senatorii Coaliției PSD-PNL au votat împotriva a două inițiative legislative extrem de importante pentru românii din diaspora, dovadă a disprețului față de cei care muncesc și trăiesc în străinătate. Una dintre inițiative viza înființarea de școli românești în străinătate, acolo unde o cer comunitățile locale, iar a doua îmbunătățirea condițiilor de votare la alegerile europarlamentare. Ambele inițiative legislative aparțin parlamentarilor USR de diaspora Radu Mihail și Iulian Lorincz.

Peste tot în lume, sunt asociații sau organizații de români care au pus pe picioare cursuri, inclusiv școli, de limbă română în afara granițelor țării și au nevoie de recunoaștere oficială. USR a propus o serie de criterii clare pentru înființarea școlilor românești din afara granițelor țării, la solicitarea comunităților, astfel încât acestea să nu mai fie doar proiecte pe hârtie, cum s-a întâmplat cu centrele comunitare și, în general, cu tot ce ține de Diaspora. PSD și PNL au respins proiectul definitiv, dar USR își propune să ducă acest proiect la nivelul Uniunii Europene prin intermediul europarlamentarilor săi.

„Patriotismul fals al PSD și PNL iese la suprafață cu acest vot. Este inexplicabil de ce PSD și PNL nu vor să sprijine înființarea de școli românești și să îi ajute cu adevărat pe românii din străinătate. Avem o Românie dincolo de granițele României, iar românii din diaspora sunt la fel de români ca și cei din Iași, Galați, Constanța, București sau Satu Mare. Este esențial ca toți copiii românilor din diaspora să țină legătura cu țara lor și cea mai sigură cale este prin intermediul cursurilor de limbă și civilizație românească”, spune senatorul USR Radu Mihail.

Cealaltă inițiativă USR respinsă de senatorii PSD-PNL ar fi permis românilor din diaspora să voteze mai simplu prin posibilitatea de a vota prin corespondență, deschiderea mai multor secții de votare în diaspora, extinderea procesului de votare pe durata a două zile (sâmbătă și duminică), folosirea sistemul electronic SIMPV pentru împiedicarea votului multiplu. Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa legislativă merge acum la Camera Deputaților pentru dezbateri și vot final.

„Este absolut inacceptabil modul în care PSD și PNL își tratează cetățenii care s-au văzut nevoiți să ia decizia grea și dureroasă de a părăsi țara. Dispreț, lipsă de respect și nepăsare. Acesta este mesajul pe care-l transmit aceste partide de ani de zile pentru românii din străinătate. Din fericire, a mai rămas puțin până la nota de plată. Emoția Diasporei va schimba soarta alegerilor din 9 iunie, iar aceste partide vor fi istorie”, a declarat deputatul USR Iulian Lorincz.

Articolul Patriotismul fals al PSD și PNL se vede la vot: nu vor ca românii din diaspora să înființeze școli sau să voteze mai ușor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dramele din „azilele groazei” se pot repeta oricând. PSD-PNL refuză soluțiile care ar reforma cu adevărat domeniul asistenței sociale

La opt luni de la dezvăluirile cutremurătoare despre dramele bătrânilor din „azilele groazei”, PSD-PNL refuză să adopte soluțiile care ar reforma cu adevărat domeniul asistenței sociale în România, doar pentru că aceste soluții vin din partea USR. Dacă Legea asistenței sociale va fi adoptată în varianta PSD-PNL, vor funcționa în continuare cârdășiile de la nivel județean, iar banii care ar fi trebuit să fie folosiți la îmbunătățirea serviciilor sociale vor fi alocați de abia din 1 ianuarie 2026 încolo.

Să nu uităm, discutăm despre o lege post-scandalul azilelor groazei, care ar trebui să asigure reforma asistenței sociale în România. După ce că nu a fost dată în regim de urgență, nu rezolvă, în forma semnată PSD și PNL, problemele care au fost create de cârdășiile de la nivelul județelor. 98 de bătrâni au fost maltratați în azilele din Ilfov și directorul DGASPC Ilfov, care se ocupa cu divulgarea de informații din dosarul minorei violate de primarul PNL din Ștefăneștii de Jos, a rămas în funcție. Știm și cum Inspecția Socială îl anunța pe domnul Godei, angajatul doamnei senator Firea, că face verificări. Nu putem lăsa lucrurile așa! USR a venit cu amendamente concrete pentru a elimina cârdășiile de la nivelul județelor. PSD și PNL se opun. Măcar astăzi, de Ziua Mondială a Asistenței Sociale, ar fi putut să arate respect față de munca asistenților sociali care își fac datoria așa cum trebuie. Să creăm mecanismele pentru a proteja munca lor, dar și pe cei vulnerabili”, declară deputata USR Oana Țoiu.

USR a formulat și susținut în comisii și în plen mai multe amendamente la Legea asistenței sociale inițiate de Guvernul PSD-PNL. Printre acestea se numără cel prin care primele sume aferente schimbării mecanismului de finanțare să fie alocate încă din cursul anului 2024, astfel încât bătrânii din cămine să simtă cât mai curând o îmbunătățire a serviciilor de care beneficiază.

De asemenea, USR a cerut ca misiunile de inspecție să fie interjudețene, pentru ca eventualele nereguli la furnizorii de servicii sociale să nu poată fi mușamalizate, așa cum s-a întâmplat, din păcate, până acum.

Alte amendamente USR se referă la introducerea unor noi obligații pentru furnizorii de servicii sociale:

– să ofere beneficiarilor acces la servicii de telefonie mobilă sau fixă în incinta centrului cu cazare;

– să permită accesul medicului de familie al beneficiarului în cadrul centrului cu cazare;

– să asigure însoțirea beneficiarilor de către personalul centrelor cu cazare pentru efectuarea anuală a unui set de analize medicale.

Totodată, USR a cerut ca sarcina implementării planului de urgență și relocare, întocmit atunci când apar situații de natură să pună beneficiarii serviciilor sociale în pericol, să nu cadă exact pe cei care, prin încălcarea standardelor și a legilor, i-au pus în pericol pe beneficiari. USR a propus ca planul de urgență să fie implementat, într-un termen de maximum 30 de zile, de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului cu sprijinul serviciilor publice de asistență socială care l-au avizat și al furnizorului de servicii sociale.

USR cere PSD și PNL să nu adopte Legea asistenței sociale în forma rezultată din comisii, astfel încât reforma acestui domeniu să nu rămână doar la nivel de vorbe, iar dramele petrecute în „azilele groazei” să nu se mai repete vreodată.

Articolul Dramele din „azilele groazei” se pot repeta oricând. PSD-PNL refuză soluțiile care ar reforma cu adevărat domeniul asistenței sociale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR cere ca legea Ciucă-Ciolacu de protejare a marilor evazioniști să fie retrimisă în Parlament

USR cere președintelui Iohannis să nu promulge legea Ciucă-Ciolacu prin care marii evazioniști scapă de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro. Practic, prin decizia de astăzi, politrucii numiți de PSD și PNL la Curtea Constituțională au dat undă verde marii evaziuni, urmând ca găurile produse bugetului de stat să fie acoperite prin noi taxe și impozite și prin majorarea celor existente.

CCR, după ce o parte dintre judecătorii numiți de partidul comasat au făcut o vizită la PSD, dă liber la evaziunea fiscală până la 1 milion de euro și scade pedepsele pentru evaziunea fiscală mare. Între timp, microîntreprinderile plătesc taxe mai mari și marii consumatori de energie primesc ajutoare de stat. Suntem într-o situație strigătoare la cer, unde cei săraci plătesc taxe pentru cei bogați și statul nu doar că asistă la această situație nedreaptă, dar și pune umărul pentru înrăutățirea ei”, afirmă deputatul USR Victor Ilie, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaților.

USR și Forța Dreptei au atacat la CCR, în decembrie 2023, legea prin care PSD și PNL au scăzut pedepsele pentru cei care produc prin evaziune fiscală prejudicii de până la 1 milion de euro, iar, în cazul în care sunt prinși, scapă total de răspunderea penală dacă achită prejudiciul plus 15%.

Legea Ciucă-Ciolacu pentru protejarea evazioniștilor conține numeroase prevederi neclare, printre ele numărându-se cele prin care este incriminată tentativa la omisiune sau nedivulgarea de informații. O astfel de reglementare va da naștere la abuzuri, întrucât procurorii nu pot ști, prin puterea gândului, când vor contribuabilii să nu declare ceva.

Alte prevederi cu țintă pe contribuabilii cinstiți sunt cele referitoare la termenul de prescripție, care va începe să curgă nu de la data săvârșirii faptei, ci de la o dată ulterioară, când va veni ANAF să controleze.

Nu cu mult mai clare sunt prevederile din lege prin care este incriminată – și pasibilă să fie pedepsită cu închisoare până la 10 ani – „operațiunea de creditare efectuată în mod direct sau indirect de către orice persoană fizica, având drept scop efectuarea unor plăți cu sume de bani care provin din omisiunea evidențierii în actele contabile, a operațiunilor comerciale efectuate și/sau a veniturilor realizate, a unuia sau mai multor contribuabili”.

Articolul USR cere ca legea Ciucă-Ciolacu de protejare a marilor evazioniști să fie retrimisă în Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dreapta Unită a contestat la ICCJ decizia BEC de a exclude alianța de la alegerile din 9 iunie

Alianța Dreapta Unită a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) o contestație la decizia Biroului Electoral Central (BEC) de a respinge protocolul Alianței la solicitarea Partidului Social Democrat (PSD).

„Suntem într-o situație critică, iar astăzi, pe umerii judecătorilor de la Înalta Curtea de Casație și Justiție stă viitorul democrației. Votul din BEC, la solicitarea PSD, este antidemocratic și vizează excluderea Opoziției de pe buletinul de vot”, a declarat Cătălin Drulă.

Conform prevederilor legale, ICCJ trebuie să se pronunțe în termen de 24 ore.

USR a mai trecut printr-o situație similară în 2019, când PSD-ul lui Liviu Dragnea a încercat scoaterea USR de pe buletinul de vot.

Președintele USR a mai subliniat că „vom continua lupta pentru o Românie modernă, în ciuda blocajelor de la PSD și PNL. România merită să scape de scumpiri, de taxe și de jaful din banii publici”.

Articolul Dreapta Unită a contestat la ICCJ decizia BEC de a exclude alianța de la alegerile din 9 iunie apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Alianța Dreapta Unită a lansat campania de strângere de semnături pentru alegerile din 9 iunie

Alianța Dreapta Unită a lansat astăzi strângerea de semnături pentru alegerile europarlamentare și locale din 9 iunie.

Startul a fost dat la fântâna de la Piața Universității, în prezența președinților Cătălin Drulă, Eugen Tomac și Ludovic Orban, a candidaților Dreptei Unite la europarlamentare și a candidaților la primăriile din București, inclusiv Nicușor Dan, candidatul susținut de alianța de dreapta pentru Primăria Capitalei. Peste 500 de susținători s-au adunat la eveniment.

Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, va continua să lupte pentru o Românie fără corupție, fără abuzuri și fără frică.

Este un moment critic pentru democrația românească. O putere abuzivă PSD-PNL încearcă să blocheze dreptul Opoziției de a candida și de a se asocia în alegeri libere.

Decizia de astăzi a BEC, de a respinge înscrierea protocolului alianței Dreapta Unită, este un atac direct la adresa democrației din România. Gestul denotă frica PSD și PNL de factura unei guvernări dezastruoase.

Detalii despre cele 12 priorități și despre candidații Dreptei Unite pentru Parlamentul European: https://dreaptaunita.eu/.

Articolul Alianța Dreapta Unită a lansat campania de strângere de semnături pentru alegerile din 9 iunie apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Florin Barbu: odele pentru Ceaușescu nu salvează agricultura românească

USR depune, astăzi, moțiune simplă împotriva ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, care îi tratează cu dispreț pe fermieri și îi sfidează pe românii care plătesc zilnic, în piață și în magazine, prețul incompetenței sale. În schimb, ministrul PSD a știut să promoveze o lege prin care stuful din Delta Dunării să fie folosit pentru a umfla conturile apropiaților baronului Paul Stănescu. Pentru toate aceste probleme și pentru multe altele, precum eșecul uriaș al Casei Unirea, Florin Barbu trebuie să plece din funcția de ministru, să vină cineva mai priceput și mai puțin nostalgic după comunism.

De la preluarea mandatului de la Petre Daea, un alt ministru monument de incompetență, Florin Barbu i-a tratat cu dispreț pe agricultori și a sfidat Parlamentul și, implicit, pe toți românii care ar fi vrut să afle răspunsuri privind activitatea sa.

L-am așteptat pe tovarășul Barbu la comisia de specialitate din Senat mai bine de trei luni. A anunțat într-o seară de vineri că luni, la prima oră, va fi prezent și tot nu a găsit drumul până la Parlament. Acesta este respectul unui ministru pentru Parlament și pentru fermierii români. Exact așa se întâmpla în comunism, exact asta face și Guvernul Ciolacu – «Vorbe, nu Fapte»!”, declară senatorul USR Sebastian Cernic.

Fermierii români primesc de aproape opt ori mai puține ajutoare de stat față de fermierii polonezi și nu este vorba de instituțiile europene sau de grânele ucrainene, e vorba strict de nepăsarea Guvernului PSD-PNL.

Plafonarea prețurilor la unele alimente, o altă mare „reușită” a ministrului Barbu, a făcut fie ca produsele cu preț plafonat să dispară de pe raft, fie ca prețurile să crească, prin scăderea gramajului per produs. Din propriile declarații, Florin Barbu ar vrea să mai administreze o lovitură dură românilor disperați de creșterea prețurilor: scoaterea mărcilor proprii din magazine. O astfel de măsură va scoate și mai mulți bani din buzunarul românilor deja sărăciți de PSD și PNL.

Ministrul PSD al Agriculturii a știut, în schimb, să se ocupe de rotunjirea conturilor apropiaților baronului PSD Paul Stănescu, în beneficiul căruia a promovat legea prin care stuful din Delta Dunării a devenit pășune și aducător de subvenții europene. Chiar și acum, după ce a intrat pe fir Parchetul European, ministrul Barbu ține cu ghearele de această lege, ne explică cum nu e nicio problemă și aduce elogii dictatorului Ceaușescu.

Ministrul Barbu trebuie să răspundă și pentru Casa Română de Comerț Agroalimentar „Unirea”. USR i-a solicitat, repetat, să prezente public neregulile de la Casa Unirea, unde sunt facturi neîncasate de 10 milioane de euro, iar de vândut se vând cu precădere produse de import și nu din producția autohtonă. Ministerul a investit zeci de milioane de euro și în această afacere și tot ce a reușit a fost să îi îmbogățească doar pe unii. În urmă cu câteva zile, Ministerul Agriculturii a confirmat, printr-un document oficial, că a trimis la Parchet documentele venite de la Corpul de Control.

Să trimiți, însă, acest raport direct la Parchet este ca și cum vrei să îl secretizezi o perioadă. Probabil că s-au speriat de ce au găsit în propria ogradă. USR a solicitat autorităților competente să grăbească Parchetul în acest caz, să trimită dosarul în instanță și, astfel, să vedem și noi cine a abuzat de banii destinați fermierilor și producătorilor locali și ce produse de import și mai ales cui le vindeau pe datorie. Dacă acest dosar va fi încuiat într-un sertar, va fi dovada că țara asta este până la gât îngropată în corupție și slugărnicie”, mai precizează Sebastian Cernic.

Articolul USR depune moțiune simplă împotriva ministrului Florin Barbu: odele pentru Ceaușescu nu salvează agricultura românească apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL au făcut scut, în Parlament, ca să-l apere pe Florin Barbu, ministrul PSD al Agriculturii, care nu e în stare să răspundă la întrebări

Parlamentarii PSD și PNL membri în Comisia pentru Agricultură din Senat au încercat să-i împiedice pe reprezentanții USR Sebastian Cernic și Robert Zob să-i adreseze întrebări ministrului Barbu. O atitudine aberantă, în condițiile în care prezența ministrului a fost cerută de USR tocmai pentru a afla răspunsuri relevante pentru fermierii români, precum și pentru cetățenii plătitori de taxe și impozite.

„Domnul Barbu nu a putut să răspundă la întrebarea simplă dacă în acest moment cântarul din Vama Siret este funcțional și dacă transporturile de cereale din Ucraina sunt sigilate astfel încât ele să tranziteze România fără a afecta piața locală și pe fermierii români, recunoscând senin că s-ar putea să se facă și contrabandă, dar că acest fapt penal ține de alte ministere. Contrabanda cu cereale e o problemă gravă!”, afirmă senatorul Sebastian Cernic, membru în Comisia pentru Agricultură.

USR consideră că ministrul Agriculturii nu a reușit să clarifice niciuna dintre chestiunile pentru care-i ceruse prezența la Ora Guvernului:

  1. În ce măsură au fost rezolvate cererile agricultorilor care au protestat în luna ianuarie?
  2. Neregulile de la Casa Română de Comerț Agroalimentar „Unirea”, unde sunt facturi neîncasate de 10 milioane de euro, iar de vândut se vând cu precădere produse de import și nu din producția autohtonă.
  3. Situația tranzitului cerealelor ucrainene prin România, neregulile constatate în vămi.
  4. Demiterea intempestivă a șeful de la APIA, care a denunțat neregulile privind subvențiile pentru stuful din Delta Dunării.
  5. Eliminarea din marile lanțuri de magazine a produselor sub „marcă proprie”, cele mai ieftine produse de la raft.

Florin Barbu a evitat să clarifice circumstanțele în care directorul APIA a fost demis după ce a refuzat plata subvențiilor pentru două firme apropiate de baronul PSD Paul Stănescu. Ministrul PSD al Agriculturii nu a clarificat nici de ce a promovat un amendament care a transformat luciul de apă din Deltă în pășune și stuful în furaje pentru animale.

Senatorul USR Sebastian Cernic i-a cerut demisia ministrului Agriculturii și pentru felul apreciativ în care l-a citat pe fostul dictator Nicolae Ceaușescu, în încercarea de a justifica măsura pe care a promovat-o în Parlament, de a transforma stuful din Delta Dunării în pajiște.

„Florin Barbu zice acum că a fost ironic, deși e clar din înregistrare că nu a existat ironie, spune că nu are cum să fie nostalgic după comunism și Ceaușescu în condițiile în care, atunci când el avea 5 ani, un bunic de-ai săi, țăran, a fost persecutat de regim. Nu ai cum să faci glume cu așa ceva, nu ai cum să fii ironic. Barbu minte, nu a fost nicio ironie, nu a fost nicio glumă”, susține senatorul Sebastian Cernic, membru în Comisia pentru agricultură.

USR a solicitat prezența în Parlament a ministrului Agriculturii, Florin Barbu, în 27 februarie. Ministrul a refuzat să vină la Ora Guvernului, în schimb, de pe o zi pe alta și-a anunțat prezența la Comisia pentru agricultură.

Articolul PSD și PNL au făcut scut, în Parlament, ca să-l apere pe Florin Barbu, ministrul PSD al Agriculturii, care nu e în stare să răspundă la întrebări apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Buzoianu: „Aberant: pentru a dovedi infracțiunea de arderi ilegale, nu se ia în calcul calitatea aerului”

Deputata USR Diana Buzoianu a depus un proiect legislativ privind clarificarea condițiilor pentru existența infracțiunilor privind gestionarea deșeurilor, printre care și arderile ilegale.

În 2023, a trecut o lege care lega de existența acestor infracțiuni condiția să existe un prejudiciu. Printre criteriile care se pot lua, conform modificărilor trecute de PSD și PNL, pentru a se stabili dacă suntem în fața unei infracțiuni sau nu, se numără și criteriul dacă a fost modificată calitatea apei, a solului sau a subsolului. Poate observați că lipsește calitatea aerului.

„Astăzi, pentru infracțiunea de arderi ilegale de deșeuri nu poți lua în calcul la stabilirea infracțiunii dacă se modifică și calitatea aerului. Nu este o greșeală. Am depus amendament să fie adăugată și calitatea aerului, amendament care a fost respins de PSD și PNL. Astăzi, dacă autoritățile vor să demonstreze un prejudiciu pentru ARDERI ILEGALE, pot lua în calcul modificarea calității apei, a solului sau a subsolului. Nu și a aerului. Aberant. Poate așa înțelegem ce mafie e în spatele acestor băieți care ne otrăvesc în fiecare zi arzând mobilă, cauciucuri, cabluri și multe altele”, declară Diana Buzoianu, vicepreședintă a Comisiei de mediu de la Camera Deputaților.

Între timp, autoritățile care se ocupă de sancționarea acestor infracțiuni tac mâlc.

Deputata USR Diana Buzoianu a trimis la finalul anului trecut o interpelare prin care a cerut informații de la Ministerul Justiției și de la Parchetul de pe lângă ICCJ prin care întreba clar câte dosare au fost deschise cu privire la infracțiunea de arderi ilegale. Ministerul Justiției a răspuns că nu are aceste informații și că va întreba Parchetul de pe lângă ICCJ. Parchetul de pe lângă ICCJ a răspuns că nici el nu are aceste informații. Câteva zile mai târziu, Parchetul de pe lângă ICCJ a revenit cu un tabel în care erau menționate zero dosare. Zero dosare în ultimii ani. Doar că în capul tabelului era trecută altă infracțiune, nu infracțiunea de arderi ilegale. Așadar, am revenit cu o interpelare pentru a clarifica dacă acel tabel din care reieșea că în ultimii ani au fost trimise în judecată zero dosare se referea chiar la infracțiunea de arderi ilegale.

„Până se decid autoritățile dacă în 2024 au date despre ce dosare au gestionat sau nu, până se decide PSD sau PNL dacă arderile ilegale pot fi stabilite nu pe baza calității solului sau a apei, ci pe baza calității aerului, noi toți murim prematur din cauza mafiei gunoaielor acoperite de legislație. 24.000 de români mor prematur anual din cauza poluării aerului – una dintre cauze fiind chiar infracțiunile de mediu. Ce e aberant e că autoritățile de control nu au spus nimic în tot acest timp!”, declară Diana Buzoianu, deputată USR.

Articolul Buzoianu: „Aberant: pentru a dovedi infracțiunea de arderi ilegale, nu se ia în calcul calitatea aerului” apare prima dată în Uniunea Salvați România.