USR, PMP și Forța Dreptei au depus la Biroul Electoral Central protocolul alianței Dreapta Unită

USR, PMP și Forța Dreptei au depus astăzi, 16 martie 2024, la Biroul Electoral Central, protocolul de constituire a alianței Dreapta Unită pentru participarea la alegerile din 9 iunie.

În aceeași zi, reprezentanții puterii PSD/PNL au comis deja un prim abuz: respingerea reprezentantului PMP în Biroul Electoral Central fără temei legal.

Alianța Dreapta Unită solicită ferm apărarea democrației din România și a pluralismului politic pentru buna reprezentare a intereselor alegătorilor.

USR, PMP și Forța Dreptei vor candida în comun atât la alegerile europarlamentare, cât și cele locale din 9 iunie în ciuda încercărilor de blocaj din partea PSD și PNL.

Sloganul Alianței Dreapta Unită pentru alegerile de pe 9 iunie este „Nu îi lăsa să-ți fure viitorul. Alege România modernă!”.

Articolul USR, PMP și Forța Dreptei au depus la Biroul Electoral Central protocolul alianței Dreapta Unită apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Încă 2 milioane de euro s-au luat de la bolnavi într-o săptămână din cauza PSD-PNL

Într-o singură săptămână în care PSD și PNL au refuzat să elimine taxa pe boală, statul a mai încasat 2 milioane de euro de la bolnavi, inclusiv pacienți cu cancer și mame cu nou-născuți. Acești bani sunt folosiți de Guvernul PSD-PNL pentru a finanța sinecuri și pensii speciale. 

Termenul de vot pentru ordonanța care conține aberanta taxă pe boală a expirat pe 12 martie la comisiile de muncă și buget din Camera Deputaților. Însă PSD și PNL își pasează responsabilitatea ca să mai încaseze milioane de euro de la bolnavi. Comisia de muncă este condusă de Adrian Solomon (PSD), iar Comisia de buget este condusă de Bogdan Huțucă (PNL).

USR a cerut punerea proiectului pe ordinea de zi la Comisia de muncă, dar PSD așteaptă raportul de la PNL. USR va solicita și săptămâna viitoare discutarea ordonanței și eliminarea taxei.

„A mai trecut o săptămână, au mai încasat 2 milioane de euro de la bolnavi, pentru că de aici le este ușor să ia bani. În timp ce o treime dintre spitale sunt aproape de incapacitate de plată și bolnavilor li se spune să vină cu medicamentele de acasă, PNL păstrează taxa pe boală. Termenul de vot, 12 martie, a trecut deja și au refuzat cererea noastră de introducere pe ordinea de zi. Este inadmisibil să existe această taxă pe boală care afectează astăzi și bolnavii de cancer și mamele cu nou-născuți”, spune deputata USR Oana Țoiu.

USR este primul partid care a semnalat problema în decembrie 2023 și care a depus lege și amendamente pentru eliminarea taxei pe boală. Legea USR a primit avize favorabile de la Consiliul Legislativ și de la Consiliul Economic și Social, dar este ținută la sertar.

Articolul Încă 2 milioane de euro s-au luat de la bolnavi într-o săptămână din cauza PSD-PNL apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cristina Prună: „Asociațiile de proprietari trebuie exceptate de la e-Factura”

Deputata USR Cristina Prună cere eliminarea, de urgență, a obligației de înrolare în sistemul e-Factura a asociațiilor de proprietari. Solicitarea este bazată pe două argumente extrem de clare:

1.           Acest tip de obligativitate încurcă activitatea asociațiilor și le aduce și costuri suplimentare inutile;

2.           Aceasta nu este o modalitate de eliminare a evaziunii fiscale.

Potrivit prevederilor introduse de ministrul PNL al Finanțelor, Marcel Boloș, amenzile vor începe să curgă de la 1 aprilie pentru acele asociații care nu au reușit să folosească sistemul, lucru care se va vedea imediat în factura la întreținere a milioane de români.

Prezentată ca urmând să limiteze evaziunea fiscală, e-Factura afectează categorii de români care nu au nicio legătură cu acest fenomen. Absurdul situației e evidențiat prin faptul că persoanele juridice neplătitoare de TVA trebuie să se înroleze și ele în sistemul e-Factura. Iar asta, pentru că Guvernul PSD-PNL a cerut, în mod expres, la Comisia Europeană ca e-factura să se aplice nu doar în relația cu statul, ci și în relațiile dintre persoanele juridice! În această ultimă categorie intră și asociațiile de proprietari, care sunt persoane juridice fără scop lucrativ. Chiar dacă nici măcar nu emit facturi, ci doar le primesc de la furnizorii de utilități, asociațiile de proprietari trebuie, conform prevederilor legale, să se înscrie în e-Factura.

„E-Factura nu are nicio legătură nici cu lupta împotriva evaziunii, nici cu realitatea în care trăiesc oamenii. Cum să obligi asociațiile de proprietari să aibă internet, calculator, certificat digital și o sumedenie de cheltuieli? Despre ce vorbim?! Sunt nenumărate situații cu oameni în vârstă care trebuie să devină acum utilizatori experimentați de calculator, ași în finanțe și extrem de răbdători pentru a lucra cu un sistem care mai mult nu funcționează. Totul, pentru că așa i-a cășunat ministrului PNL, Marcel Boloș”, afirmă deputata Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților.

Conform actualelor reglementări e-Factura, inspectorii ANAF vor putea începe să aplice de la 1 aprilie și amenzi pentru neutilizarea platformei inclusiv către asociațiile de proprietari.

„Asociațiile de proprietari – și, prin asta, oamenii care sunt în cadrul lor – sunt puse în fața unor costuri și a unei birocrații suplimentare. Totul, fără absolut niciun beneficiu pentru nimeni. E-Factura este pur și simplu e-Ghinionul românilor, care plătesc prețul de a avea un ministru al Finanțelor profund incompetent. E nevoie urgent ca asociațiile de proprietari în mod specific să fie exceptate de la obligativitatea înrolării în e-Factura. E târziu, dar nu e prea târziu ca această decizie corectă să fie luată”, adaugă deputata Cristina Prună.

Reprezentanții asociațiilor de proprietari din toată țara au semnalat deja această problemă, inclusiv prin adrese oficiale către Executiv, dar au fost ignorați total de guvernarea PSD-PNL. În fața argumentelor logice și de bun-simț, Marcel Boloș este obligat să corecteze aberația pe care a conceput-o.

Articolul Cristina Prună: „Asociațiile de proprietari trebuie exceptate de la e-Factura” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Abuz! CCR refuză accesul parlamentarilor USR la dosarul deschis în urma unei sesizări chiar a USR

Deputatul USR Cristian Seidler a fost informat prin e-mail, joi după-amiază, că nu mai are acces la dosarul de obiecție de neconstituționalitate pe legea privind schimbarea modului de alegere a președintelui României cu trei luni mai repede decât finalul mandatului președintelui în funcție. Pentru că telefonic nu a primit o explicație pentru acest gest, vineri dimineață a mers la sediul CCR pentru a lămuri situația și niciun funcționar nu a dorit să-i ofere aceste clarificări. Ba, mai mult, o angajată a CCR a încercat, abuziv, să-l dea afară din sediul instituției.

„A fost, efectiv, un teatru absurd. Nu doar că nu am fost lămurit pe ce bază îmi este retras un drept legal, pe care l-am avut până acum, dar o angajată a Registraturii CCR a încercat în mod repetat să mă dea afară și a refuzat să se prezinte. Nu a dorit să îmi spună nici cum se numește, nici cine este, nici cine este persoana ierarhic superioară dânsei. Asta este democrația de aparență instaurată de domnul Klaus Iohannis. Tot aparentă democrație este și în Curtea Constituțională. Președintele Marian Enache, surprins acum câteva zile ieșind din biroul PSD de la Camera Deputaților, putem presupune în mod rezonabil că știe și de interdicția primită de mine la dosar, și de faptul că am încercat să discut cu domnia sa”, afirmă Cristian Seidler, deputat USR.

Până acum, parlamentarii USR au avut acces la dosarele în care erau sau sunt parte directă. În mod absolut uluitor, Curtea Constituțională nu doar că a retras accesul USR la dosar, dar în înștiințarea trimisă deputatului Cristian Seidler susține, în mod mincinos și absurd, că deputatul nu este parte în dosar, deși este unul dintre cei care au semnat sesizarea.

Articolul Abuz! CCR refuză accesul parlamentarilor USR la dosarul deschis în urma unei sesizări chiar a USR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR îi cere lui Marcel Ciolacu să-l demită de urgență pe ministrul Agriculturii

USR îi cere prim-ministrului Marcel Ciolacu să-l demită de urgență pe Florin Barbu de la Ministerul Agriculturii, în urma declarațiilor sale în care îl cita cu admirație pe fostul dictator Nicolae Ceaușescu.

Un oficial al statului român care în 2024 își exprimă public admirația față de un dictator odios nu mai are ce căuta în funcție publică. Asemenea declarații dovedesc încă o dată, dacă mai era nevoie, totala inadecvare a lui Florin Barbu în funcția de ministru al Agriculturii, precum și faptul că singura sa grijă la Minister este să protejeze interesele familiei Stănescu în afacerea „stuful din Deltă”.

Declarația lui Florin Barbu demonstrează nostalgia sa după agricultura de tip comunist, a luatului cu japca de la țăran, când agricultura românească era condusă tot de o familie din Olt, aceea a lui nea Lică Bărbulescu, fost președinte de CAP și cumnat a lui Ceaușescu. Pe timpul acela, tot județul Olt lucra pentru binele familiei Bărbulescu. Acum, Ministerul și agențiile lui au devenit, sub conducerea lui Florin Barbu, instrumente de protejat interesele de milioane de euro ale copiilor familiilor de pseudo-agricultori PSD-iști în frunte cu Paul Stănescu”, spune senatorul USR Sebastian Cernic.

USR a solicitat de mai multe ori ca ministrul Florin Barbu să vină la Ora Guvernului, pentru a da explicații despre o serie de probleme, de la rezolvarea cererilor agricultorilor din timpul protestelor la situația tranzitului cerealelor din Ucraina, neregulile de la Casa de Comerț Unirea, creșterea prețurilor la alimente, eliminarea produselor marcă proprie din magazine, dar și demiterea intempestivă a conducerii APIA. Ministrul PSD s-a ascuns de fiecare dată.

Florin Barbu a fost director al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare pe vremea când milioane de euro erau plătite unor firme apropiate de PSD Olt pentru proiecte de irigații care nu aveau să fie vreodată finalizate sau funcționale. Tot Florin Barbu este cel care, în calitate de președinte al Comisiei pentru Agricultură, a scos din sertar un proiect care nu avea nicio legătură cu Delta Dunării și s-a asigurat că este modificat și adoptat ultrarapid și în forma care trebuie pentru ca două firme controlate de fiul baronului PSD de Olt Paul Stănescu să poată primi 5 milioane de euro, subvenții din bani europeni. Parchetul European a început să verifice cazul.

Articolul USR îi cere lui Marcel Ciolacu să-l demită de urgență pe ministrul Agriculturii apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cristian Ghinea a dat în judecată DNA pentru refuzul de a face publice date dintr-o anchetă clasată de Voineag

Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, a depus astăzi la Tribunalul București o plângere împotriva refuzului DNA de a pune la dispoziție informații de interes public în cazul anchetei privind achizițiile făcute de SRI în timpul pandemiei.

La scurt timp după ce a fost instalat în fruntea DNA, Marius Voineag l-a dat afară pe Liviu Lascu, șeful parchetelor militare din DNA. Acesta tocmai ancheta o serie de achiziții de milioane de lei făcute de SRI, de pe vremea pandemiei, pentru care existau indicii rezonabile de fraudă.

„Am solicitat DNA, pe Legea 544 privind accesul la informații de interes public, să ne dea informații din rechizitoriul din cazul fraudei de la SRI. Este dreptul nostru, ca cetățeni, să aflăm adevărul despre ancheta de corupție de la SRI. Am fost nevoiți să mergem în instanță după ce însuși Voineag a declarat, într-un interviu pentru G4Media, că nu are nimic de ascuns și că va da aceste informații fără să le mai solicite presa. Însă Voineag s-a închis în birou și a băgat rechizitoriul în seif. I-am făcut solicitare pe Legea 544 să ne dea informațiile, DNA a refuzat să ni le dea. Le-am cerut să ne spună câte persoane au fost vizate de această anchetă, câte persoane au avut calitatea de suspect, care sunt gradele militare ale persoanelor care au avut calitatea de suspect, care sunt funcțiile deținute de către persoanele care au avut calitatea de suspect, ce atribuții îndeplineau fiecare dintre persoanele care au avut calitatea de suspect și câte alte persoane au mai fost menționate în acest dosar ca având posibile legături cu faptele cercetate și care nu au avut vreo calitate până la data clasării și, de asemenea, care sunt gradele militare, precum și funcțiile deținute. Cineva minte, fie procurorul-șef DNA, Marius Voineag, fie Liviu Lascu, fostul șef al parchetelor militare din DNA”, a explicat Cristian Ghinea.

Într-un interviu pentru presă, procurorul-șef al DNA a încercat să minimizeze importanța anchetei care viza posibile acte de corupție la Serviciul Român de Informații, dar procurorul Liviu Lascu a reacționat și a declarat că ancheta sa viza, în calitate de suspecți, „șase angajați ai SRI, dintre care doi ofițeri superiori, șefi ai unor compartimente și servicii”.

Articolul Cristian Ghinea a dat în judecată DNA pentru refuzul de a face publice date dintr-o anchetă clasată de Voineag apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: „Reforma” administrației à la Ciolacu înseamnă 13.564 posturi noi pentru clientelă

Marea reformă a administrației publice „vândută” românilor, în vara anului trecut, de către premierul Marcel Ciolacu se traduce, până acum, în aproape 14.000 de angajați în plus la stat. Minciuna PSD-PNL reiese chiar din cifrele publicate de Ministerul Finanțelor.

Toată reorganizarea asta cu 200.000 de posturi vacante tăiate e o mare minciună! Realitatea e că, doar anul trecut, numărul de angajați la stat a crescut cu 13.564 (de la 1.278.995 în ianuarie la 1.292.559 în decembrie). Câteva zeci de șefuleți retrogradați în toată țara – și asta pentru că n-au avut suficiente proptele – sunt praf în ochi. Minciuna este tot minciună, nu contează de câte ori e repetată. Și aceasta a devenit regula pentru coaliția PSD-PNL girată de președintele Iohannis. Tot ceea ce se face e doar pentru interesele lor, doar pentru păstrarea accesului la butoanele care împart resursele bugetare. Pentru asta își bat joc de democrație comasând alegerile, pentru asta sunt și listele comune ale PSD și PNL”, declară Marius Vasiliu, analist în cadrul Departamentului de Politici Publice al USR și fost secretar de stat MIPE.

Cea mai consistentă creștere a numărului de angajați o găsim la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. S-au tăiat, cică, 179 de posturi vacante, dar MIPE a ajuns să aibă, la finalul anului 2023, cu 550 de angajați mai mult decât avea la începutul anului (2.131 față de 1.581, în ianuarie 2023). Dintre aceștia, mai mult de jumătate au fost angajați în mandatul lui Marcel Boloș.

La Ministerul Familiei, de când a început să se vorbească în spațiul public de necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare, au fost angajate în plus 67 de persoane (306 angajați în decembrie 2023, față de 239, în ianuarie 2023). Reamintim că Ministerul Familiei, înființat cu dedicație de PSD pentru Gabriela Firea, îi costă pe români peste 600 de milioane de lei pe an (doar chiria anuală pe care o plătește se ridică la 500.000 de euro).

Și la Ministerul Cercetării, unde s-ar fi desființat chipurile 16 posturi, a crescut în 2023 numărul angajaților: +35.

Cele mai recente „reorganizări” datează din martie 2024. Una se referă la Ministerul Energiei care, acum, după „reorganizare”, deși se desființează 19 posturi (sunt amestecate și niște locuri vacante de pe la cabinete), are 376 de angajați. Adică, cu 32 mai mulți decât în ianuarie 2023 și cu 21 mai mult decât în decembrie 2023.

Ministerul Finanțelor, condus de Marcel Boloș, nu putea face excepție de la umflarea schemei de personal, așa că apar 25 de posturi și un secretar de stat în plus, cu tot cu cabinetul aferent.

Mai multe detalii pe Comunitatea liberală.

Articolul USR: „Reforma” administrației à la Ciolacu înseamnă 13.564 posturi noi pentru clientelă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Rezoluția privind Tezaurul României, adoptată de Parlamentul European. Botoș: „Românii au dreptul la tezaur”

Parlamentul European a votat, astăzi, cu largă majoritate, Rezoluția privind Tezaurul României inițiată de europarlamentarii Dreapta Unită Vlad Botoș (USR) și Eugen Tomac (PMP), care au făcut deja o serie de demersuri pentru susținerea intereselor României la Bruxelles – mai ales în ceea ce privește problema tezaurului, care este strâns legată de respectarea tratatelor bilaterale. 

Rezoluția susține clar dreptul României de a primi înapoi tezaurul pe care Rusia trebuia doar să-l țină în custodie temporară. Au mai fost cazuri în care țările au ținut în custodie tezaurul altui stat, dar acesta a fost întotdeauna dat înapoi imediat ce condițiile au permis acest lucru. România, de exemplu, s-a aflat într-o situație similară cu Polonia, dar a returnat tezaurul îndată ce aceasta a fost posibil.

„Tezaurul României sechestrat de Rusia este un subiect dureros și frustrant pentru țara noastră. Astăzi, în plenara Parlamentului European de la Strasbourg, s-a votat Rezoluția privind Tezaurul României, o rezoluție inițiată de Eugen Tomac, europarlamentar PMP, la a cărei negociere am participat în calitate de raportor al Grupului Renew Europe. Subiectul acesta era necunoscut colegilor europarlamentari din alte state, iar rezoluția inițiată de domnul Tomac este necesară atât pentru a aduce în atenția politicienilor europeni această situație cu totul singulară a României, cât și pentru a avea susținerea clară a instituțiilor europene pentru demersurile de recuperare a tezaurului național”, a declarat europarlamentarul USR.

Vlad Botoș a susținut în plenul Parlamentului European dreptul României de a primi integral tezaurul dat spre păstrare temporară Moscovei. „Problema tezaurului României trenează de mai bine de 100 de ani. România a semnat o înțelegere scrisă cu Rusia țaristă pentru ca aceasta să păstreze în siguranță tezaurul țării noastre până la finalizarea Primului Război Mondial.

Înțelegerea a fost semnată de ambele state și a acoperit obiecte culturale, arhive, bijuterii, dar și 91,5 tone de aur. Rusia s-a angajat prin tratat să returneze toate aceste valori, însă au trecut mai bine de 100 de ani și România a primit înapoi doar o parte din valorile culturale și de arhivă, dar nu aurul și bijuteriile.

Această situație este unică și ne arată clar modul în care Rusia își tratează partenerii. Dar tratatele semnate trebuie respectate. Românii au dreptul să primească înapoi propriul tezaur. Este inadmisibil ca o țară să sechestreze tezaurul național al altui stat pentru o perioadă atât de lungă de timp, este un caz unic în lume și trebuie soluționat cât mai repede prin retrocedarea integrală și imediată a întregului tezaur”, a precizat europarlamentarul Vlad Botoș.

Articolul Rezoluția privind Tezaurul României, adoptată de Parlamentul European. Botoș: „Românii au dreptul la tezaur” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Anul trecut, România nu a încasat niciun euro din PNRR. Guvernul PSD-PNL pune în pericol investiții esențiale

Anul trecut, România nu a încasat niciun euro din PNRR. Din cele 15 miliarde de euro pe care am fi putut să le încasăm până astăzi, am obținut doar 9,4 miliarde, iar Guvernul a cheltuit efectiv puțin peste 1 miliard.

Întârzierea cu care Guvernul PSD-PNL îndeplinește jaloanele din PNRR pune în pericol fluxul de fonduri europene care ar trebui să alimenteze investițiile esențiale pentru modernizarea României: 11.400 de școli, 25 de spitale și 25 de unități de terapie intensivă neonatală.

„Din cinci cereri de plată pe care România le putea depune până în prezent din PNRR, conform calendarului agreat cu Comisia Europeană, Guvernul PSD-PNL nu a depus decât trei și nu a încasat banii decât pentru două. Cererea de plată numărul 3, ultima depusă, are și ea probleme, la fel ca precedentele, pentru că jaloanele nu au fost îndeplinite conform angajamentelor asumate”, spune Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR.

Din Cererea de plată numărul 3, oficialii de la Bruxelles au obiecții în special față de numirile făcute la conducerea companiilor din energie și la agenția care urmează să monitorizeze companiile de stat. De asemenea, Comisia este nemulțumită de faptul că Guvernul PSD-PNL continuă să încerce să fenteze PNRR și să scoată o serie de companii și agenții aflate în subordinea sa de sub prevederile legislației privind companiile de stat. Jalonul din PNRR prevede că aceste instituții, fără excepție, vor funcționa cu respectarea principiilor guvernanței corporative.

„Atunci când USR a conceput PNRR, a introdus un criteriu clar: reforma instituțiilor statului și numirea profesioniștilor la conducere. Este o reformă obligatorie pe care PSD-PNL refuză să o implementeze. Vor ca RA-APPS să fie în continuare exceptată de la regulile de transparență. Este instituția care îi pregătește palatul lui Klaus Iohannis după terminarea mandatului. O renovare de 9 milioane de euro, un contract secretizat, dispreț față de români și față de banii publici”, declară președintele USR, Cătălin Drulă. 

USR avertizează că de anul acesta se încheie etapa de reforme din PNRR și România va trebui să raporteze îndeplinirea investițiilor, pe care va fi foarte greu să le realizeze dacă nu asigură fluxul de bani. Există contracte semnate de peste 15 miliarde de euro, dar România a încasat doar 9,4 miliarde până acum.

Pentru anul 2024, principalele investiții care ar trebui finanțate și finalizate prin PNRR sunt:

•          3.600 de școli dotate cu laboratoare informatice și smart labs

•          1.218 microbuze electrice achiziționate și folosite pentru transportul elevilor din localitățile izolate

•          2.500 de unități de învățământ dotate cu echipamente digitale

•          4.300 de școli dotate cu noi resurse tehnologice pentru laboratoarele informatice

•          75.000 de săli de clasă echipate cu mobilier

•          10.000 de laboratoare de știință și cabinete școlare echipate cu mobilier

•          90 de servicii complementare create pentru grupurile defavorizate

•          1.000 de unități de învățământ primesc granturi pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziției de la învățământul secundar inferior la cel superior

•          50% din lucrările pe transport feroviar și rutier sunt finalizate

•          25 de spitale publice beneficiază de echipamente și materiale care contribuie la reducerea riscului de infecții nosocomiale

•          30 de unități de asistență medicală ambulatorie vor fi modernizate.

FOTO iStock

Articolul USR: Anul trecut, România nu a încasat niciun euro din PNRR. Guvernul PSD-PNL pune în pericol investiții esențiale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL au respins proiectul USR care protejează mamele abuzate

Senatorii PSD și PNL au votat împotriva inițiativei USR care ar fi permis părintelui care a obținut în instanță ordin de protecție să poată călători în străinătate alături de copilul minor, fără a mai fi nevoit să obțină declarația notarială de la părintele agresor.

România, potrivit datelor oficiale, are o problemă majoră legată de violența domestică, iar în cele mai multe cazuri în care se solicită ordin de protecție în instanță e vorba de cazuri de violență asupra femeilor. Inițiativa legislativă a parlamentarilor USR Oana Țoiu, Radu Mihail și Iulian Lorincz ar fi asigurat protecția părinților și a copiilor care au reușit să iasă din situații de violență domestică și care au ordine de protecție. Un părinte trecut printr-o situație violentă în familie are nevoie de sprijin din partea statului, nu de noi piedici atunci când reușește să scape de abuzuri.

„Femeile și copiii în astfel de situații trebuie să aibă libertatea de a călători în baza ordinului de protecție emis de instanță. Pentru multe dintre victimele violenței domestice, călătoria în străinătate nu este un lux, ci refugiul la o soră, la un frate sau la părinții care muncesc acolo. Înseamnă șansa unui nou început. A le obliga să stea la taclale cu agresorul, să-i ceară acestuia aprobarea este absurd”, afirmă Radu Mihail, senator USR.

Senatorii PSD și PNL au respins alte trei inițiative legislative USR care ar fi contribuit la reformarea sistemului sanitar din România și ar fi pus interesele și drepturile pacientului pe primul plan. Prima este legată de posibilitatea ca asiguratul să-și aleagă asigurătorul pentru serviciile de sănătate, a doua inițiativă USR interzice oricare formă de presiune sau condiționare de către personalul medical sau nemedical din spitalele publice pentru a determina pacientul să recurgă la serviciile medicale în spitalele private și încadrarea acestei forme de presiune/condiționare ca abatere disciplinară. Cea de-a treia propunere legislativă USR în interesul cetățenilor, respinsă de majoritatea PSD-PNL, viza eliminarea obligației de plată a unei contribuții duble pentru asigurările sociale de sănătate în cazul persoanelor care obțin venituri din salarii și activități independente.

Votul dat de senatorii PSD și PNL nu s-a bazat pe contraargumente tehnice în beneficiul românilor, ci doar pe dorința de „a trânti” la vot proiectele USR.

Articolul PSD și PNL au respins proiectul USR care protejează mamele abuzate apare prima dată în Uniunea Salvați România.