Victorie în instanță: RA-APPS este obligată să prezinte lista cu toate imobilele administrate și toți beneficiarii

Deputata USR Diana Buzoianu a câștigat, în prima instanță, procesul intentat RA-APPS, regie aflată în subordinea premierului Marcel Ciolacu, pentru ca instituția că prezinte public lista completă a imobilelor pe care le administrează și a beneficiarilor de case de la stat.

Transparența nu e negociabilă. Prea mulți ani, RA-APPS s-a comportat ca stat în stat. Am cerut un lucru simplu: lista cu imobile, lista beneficiarilor și chiriile percepute de RA-APS. Normalitate. Nu mai vrem palate de zeci de milioane secretizate ca să ajungă la te miri cine. În instanță, reprezentanții RA-APPS s-au apărat susținând că nici nu au de ce să fie transparenți, că nu au cheltuit bani publici și că au autonomie financiară. Instanța ne-a dat însă dreptate: informațiile sunt de interes public și trebuie furnizate. Cât timp mai trebuie să treacă până vor înțelege autoritățile că banii pe care îi au vin de la noi toți și avem un drept normal de a ști cum sunt folosiți?”, declară deputata USR Diana Buzoianu.

Procesul a fost intentat RA-APPS în noiembrie anul trecut, după ce regia a refuzat să furnizeze o serie de informații de interes public solicitate de USR în baza Legii 544.

Informațiile vizau:

– Lista bunurilor imobile care constituie fondul locativ de protocol al României.

– Lista bunurilor imobile care constituie reședințe oficiale, cu menționarea, pentru fiecare dintre acestea, a titularilor dreptului de folosință pe perioada exercitării mandatului de demnitate publică.

– Lista bunurilor imobile care au fost puse la dispoziție de către RA-APPS cu titlu de locuințe de protocol către persoanele care ocupă demnitățile publice prevăzute la art. 59 din Legea nr. 114/1996.

– Valoarea anuală a fiecărui contract de închiriere încheiat cu instituția publică a cărui conducător beneficiază de folosința reședinței oficiale.

– Valoarea anuală a fiecărui contract de închiriere încheiat cu titularii dreptului de folosință prevăzuți la art. 59 din Legea nr. 114/1996.

Ulterior, în cadrul procesului, reprezentanții regiei care funcționează sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului (SGG) și, implicit, în subordinea premierului Marcel Ciolacu, au susținut că banii cheltuiți pentru întreținerea și renovarea imobilelor de protocol, inclusiv milioanele băgate în vila din Aviatorilor 86, nu sunt bani publici, așa că nu au de ce să furnizeze informațiile.

Reamintim că, pe parcursul anului trecut, USR a întreprins mai multe demersuri pentru a face lumină în povestea vilei de lux din Aviatorilor 86 și în cheltuielile făcute în secret de RA-APPS.

USR a cerut inclusiv conducerii Camerei Deputaților să fie trimisă Curtea de Conturi la RA-APPS, solicitarea fiind formulată în baza prevederilor constituționale potrivit cărora Curtea de Conturi controlează, la cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, modul de gestionare a resurselor publice și raportează cele constatate.  PSD și PNL au avut însă grijă să blocheze cererea, spre liniștea fostului președinte Klaus Iohannis.

Articolul Victorie în instanță: RA-APPS este obligată să prezinte lista cu toate imobilele administrate și toți beneficiarii apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Corina Atanasiu, deputată USR: Dacă lăsăm elevii vulnerabili în urmă, condamnăm comunități întregi la stagnare

Deputata USR Corina Atanasiu a inițiat o dezbatere în Parlament, alături de colegii din Comisia pentru învățământ și de Centrul Român de Politici Europene și Fundația HEKS/EPER România, pentru identificarea soluțiilor concrete pentru reducerea abandonului școlar, cu accent pe învățământul profesional și tehnic.

Abandonul școlar în învățământul profesional și tehnic nu e doar o problemă educațională, ci una cu efecte profunde asupra coeziunii sociale și economice. Dacă lăsăm elevii vulnerabili în urmă, condamnăm comunități întregi la stagnare. E timpul să investim inteligent și solidar în fiecare copil”, declară deputata USR Corina Atanasiu.

În România, rata abandonului școlar în învățământul profesional și tehnic este considerabil mai mare decât în filiera teoretică, fapt care subliniază că este nevoie de o mobilizare colectivă, de la mediul de afaceri – care poate oferi perspective asupra nevoilor reale ale pieței muncii – la ONG-urile care lucrează direct cu elevii vulnerabili și până la autoritățile publice și factorii de decizie care pot transforma bunele practici în politici publice sustenabile.

Temele abordate în dezbaterea de astăzi:

1. Sprijin personalizat pentru elevii din învățământul profesional și tehnic – de la consiliere și mentorat, la rute flexibile de învățare. 

2. Parteneriate școală–companie, care dau relevanță practică studiilor și cresc motivația de a rămâne în sistem. 

3. Finanțare predictibilă și stimulente pentru unitățile care experimentează modele de succes, precum campusurile duale. 

4. Rolul comunității – cum mobilizăm părinții, administrația locală și societatea civilă pentru a transforma școala într-un adevărat centru de incluziune.

Prezența profesorilor din licee la dezbatere ne-a apropiat de realitățile din sălile de clasă, iar participarea colegilor parlamentari ne-a dat certitudinea că ideile formulate astăzi se pot transforma rapid în inițiative legislative și programe bugetate”, adaugă deputata USR Corina Atanasiu. 

Articolul Corina Atanasiu, deputată USR: Dacă lăsăm elevii vulnerabili în urmă, condamnăm comunități întregi la stagnare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Ciolacu modernizează industria de apărare doar pe hârtie, bugetul ROMARM este o glumă

USR acuză Guvernul că revitalizarea industriei românești de armament nu este decât o altă promisiune goală marca Marcel Ciolacu și PSD-PNL.

În ziua în care Comisia Europeană anunța că la nivel european se vor investi aproape un miliard de euro pentru crearea unei industrii puternice de apărare în Europa, Guvernul a aprobat bugetul companiei ROMARM, un buget complet lipsit de viziune și de ambiție.

Senatorul USR Sorin Șipoș, membru al Comisiei pentru apărare din Senat, susține că, în plină criză de securitate la graniță și cu miliarde de euro europeni disponibili pentru apărare, ROMARM își propune o creștere modestă, de doar 27%, mult sub ceea ce e nevoie.

„Cu bugete întârziate, planuri modeste și zero ambiție de a produce local muniție, pulberi și echipamente compatibile NATO, niciun glonț nu va ieși pe poarta fabricilor românești”, declară Sorin Șipoș.

Senatorul USR aduce aminte că în Cartea albă pentru apărarea europeană, adoptată recent, sunt reliefate acțiuni-cheie pentru a spori autonomia strategică și capabilitățile de apărare ale Europei, precum și soluțiile pentru a îmbunătăți mobilitatea militară și securitatea frontierelor, în special de-a lungul frontierelor de est ale UE.

„Planul ReArm Europe – Readiness 2030 permite statelor membre să acceseze peste 800 de miliarde de euro în investiții în apărare, cu mecanisme precum Acțiunea de securitate pentru Europa (SAFE), din care 150 de miliarde de euro în finanțare pentru achiziții militare comune. Banii vor fi direcționați spre echipamente de apărare de fabricație europeană, pentru a asigura interoperabilitatea între forțele naționale. Nicăieri în Nota de Fundamentare a bugetului ROMARM nu sunt menționate programele europene”, mai spune Sorin Șipos.

Senatorul USR susține că lipsa de viziune a Guvernului este întărită și de răspunsul primit azi de la ministrul Economiei, Bogdan Ivan, privind situația de la Fabrica de Pulberi Făgăraș.

„Ministrul Economiei nu știe ce instalație trebuie repornită – TNT sau RDX, cu ce bani, de unde și cum va ajunge materia primă la fabrică. Guvernul doar se preface că face. România are nevoie de o industrie de apărare capabilă, de parteneriate cu companii puternice din Europa. Vom pierde și banii din ReArm așa cum i-am pierdut pe cei din PNRR”, este concluzia senatorului USR Sorin Șipos.

Articolul USR: Ciolacu modernizează industria de apărare doar pe hârtie, bugetul ROMARM este o glumă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Vreți să creșteți TVA? Spuneți românilor adevărul!

USR cere ministrului Finanțelor, Tánczos Barna, să răspundă public: intenționează Guvernul să majoreze TVA de la 19% la 21%? Sunt milioane de români care merită să știe dacă li se pregătește o nouă lovitură la portofel.

Senatorul USR Gheorghe Ștefănache, membru al Comisiei Economice din Senat, a depus o interpelare oficială prin care solicită clarificări urgente în legătură cu scenariile vehiculate în spațiul public privind creșterea TVA și a altor taxe – într-un moment în care România deja suferă din cauza unei fiscalități sufocante, în special pentru cei cu venituri mici.

Situația economică e alarmantă: deficitul bugetar pe primul trimestru a ajuns la 43,6 miliarde de lei, cu 8 miliarde mai mare decât anul trecut. Dacă Guvernul continuă „să gestioneze” economia în acest ritm, România ar putea ajunge la un deficit de 10% din PIB până la sfârșitul anului, riscând să fie retrogradată la categoria „junk” pe piețele financiare internaționale.

„Evident că Guvernul mimează reforma. Nu taie cheltuieli, nu restructurează aparatul bugetar, nu atrage fonduri europene și nu scapă de sinecuri. În schimb, se joacă cu ideea de a crește TVA și impozitele pe venit și profit. E momentul să spună clar ce planuri are. Românii nu trebuie să afle din zvonuri că urmează o nouă rundă de scumpiri!”, afirmă senatorul USR Gheorghe Ștefănache.

USR cere public răspunsuri la următoarele întrebări:

•⁠ ⁠Ce măsuri are Guvernul pentru a reduce deficitul bugetar, fără să-i lovească din nou pe românii cinstiți?
•⁠ ⁠Există sau nu un plan de creștere a TVA la 21%?
•⁠ ⁠Vizați creșterea impozitelor pe venit și profit?
•⁠ ⁠Veți apela la FMI sau la Banca Mondială pentru a acoperi găurile bugetare?
•⁠ ⁠Cât ne mai costă, de fapt, incompetența Guvernului Ciolacu?

USR cere stoparea acestui experiment periculos cu economia României. Guvernul PSD-PNL trebuie să plece cât nu e prea târziu. Este un guvern al risipei, al numirilor pe pile și al minciunilor, care îi obligă pe români să plătească pentru incompetența sa.

https://www.facebook.com/share/v/1APHN7J5Dy/

Articolul USR: Vreți să creșteți TVA? Spuneți românilor adevărul! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL țin la sertar inițiativele USR pentru responsabilizarea ANAF. USR cere vot!

USR condamnă ferm respingerea sistematică de către majoritatea PSD-PNL a trei proiecte legislative esențiale pentru responsabilizarea ANAF și sprijinirea antreprenorilor. Deputatul USR Cezar Drăgoescu a cerut, timp de trei săptămâni consecutiv, dezbaterea și votarea în Comisia de buget a trei inițiative USR care sunt ținute la sertar de ani de zile.
Cele trei inițiative legislative sunt:

✅ Registrul Unic de Control — un instrument necesar pentru a pune capăt abuzurilor instituțiilor de control și pentru a aduce ordine și transparență în relația statului cu mediul privat. (Detalii proiect: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?nr=610&an=2022)

✅ Eliminarea sancțiunilor abuzive aplicate de ANAF — proiect de lege care apără companiile de abuzurile statului atunci când întârzierile sau erorile nu sunt din vina lor, ci din vina administrației fiscale. (Detalii proiect: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?nr=9&an=2023)

✅ Responsabilizarea ANAF — propunere legislativă care obligă ANAF să își asume greșelile și să plătească despăgubiri pentru întârzierile și prejudiciile cauzate firmelor sau cetățenilor. (Detalii proiect: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?nr=453&an=2023)

„Trei săptămâni la rând, trei proiecte bune, gândite să ajute antreprenorii și să limiteze abuzurile instituțiilor statului, au fost respinse fără niciun argument solid. PSD și PNL vor să păstreze birocrația, haosul și abuzul pentru că de ele depind clientela lor politică și privilegiile. USR va continua să lupte pentru un stat care respectă cetățeanul și mediul privat!”, a declarat Cezar Drăgoescu, deputat USR și membru în Comisia de buget.

„Este clar că PSD și PNL se tem de reforme reale și preferă să mențină un sistem care sufocă antreprenorii și descurajează inițiativa privată. Este revoltător ca proiecte bune, echilibrate, în interesul public, să fie respinse doar din calcule politice meschine”, a adăugat Cezar Drăgoescu.

USR atrage atenția că, în timp ce PSD și PNL mimează sprijinul pentru mediul de afaceri în discursurile publice, în Parlament blochează constant orice măsură reală de reformă și debirocratizare.

USR va continua să lupte pentru reformarea administrației și pentru protejarea contribuabililor corecți. România are nevoie de un stat care sprijină, nu care sabotează, cetățenii care muncesc cinstit.

Articolul PSD și PNL țin la sertar inițiativele USR pentru responsabilizarea ANAF. USR cere vot! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiectul de întoarcere a „taxei pe viciu” la Ministerul Sănătății, respins în comisii – urmează votul final

Uniunea Salvați România atrage atenția asupra respingerii, în comisia de buget și comisia de sănătate din Camera Deputaților, a proiectului de lege inițiat de deputatul USR Adrian Wiener privind redirecționare banilor din „taxa pe viciu” către bugetul Sănătății. Proiectul va intra cel mai probabil la votul final în plenul Camerei Deputaților săptămâna viitoare și coaliția PSD-PNL-UDMR va bloca o nouă șansă pentru finanțarea programelor de sănătate.

USR face un apel către toate partidele parlamentare să voteze această măsură necesară pentru creșterea resurselor sistemului sanitar românesc. Este o inițiativă responsabilă, cu impact real asupra prevenției și tratamentului, într-un sistem aflat într-o criză cronică de finanțare.

„PSD și PNL mai spulberă o șansă pentru creșterea finanțării sistemului de sănătate din România. Proiectul de lege pe care l-am inițiat pentru reinstaurarea ‘taxei pe viciu’ – alocarea unei fracții din accizele pe tutun și alcool către fondul pentru Sănătate – a fost respins în comisiile parlamentare. Ar fi etic ca o mică parte din accizele pe produsele care generează boală și cresc cheltuielile cu serviciile medicale să ajungă la Ministerul Sănătății. Ar fi ajutat Sistemul Public de Sănătate și așa subfinanțat permanent. Ar fi permis poate introducerea screeningului de boală – rămânem în continuare singura țară din UE fără programe de screening. Poate ar fi permis extinderea paliației sau creșterea acoperirii cu servicii de ambulator. Dar cămașa de forță bugetară în care Ciolacu și coaliția PNL-PSD au băgat România nu permite nicio inovare fiscală. Și poate ăsta e cel mai mare rău făcut țării în ultimii ani: lipsa resurselor pentru orice schimbare în bine; punerea ‘în așteptare’ a României”, a declarat medicul și deputatul USR Adrian Wiener, inițiatorul proiectului.

„Taxa pe viciu” a fost introdusă în 2006, cu scopul clar de a alimenta Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin direcționarea unei părți din accizele percepute pe produsele din tutun și alcool. Scopul era compensarea impactului negativ al consumului acestor produse asupra sănătății publice și finanțarea unor măsuri de prevenție, tratament și infrastructură medicală. De-a lungul anilor însă, destinația acestor fonduri a fost modificată, iar banii colectați au fost redirecționați către bugetul general al statului, pierzându-și legătura cu scopul inițial.

USR a depus în 2022 o inițiativă legislativă care să corecteze această situație și să întoarcă taxa pe viciu la Ministerul Sănătații. Acești bani nu ar trebui folosiți pentru a plăti sinecurile create de coaliția PSD-PNL în sistemul de stat. Detalii proiect – https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19954

USR va continua să militeze pentru reforme reale în sănătate și solicită tuturor deputaților să dea un vot responsabil la dezbaterea finală a acestui proiect. România are nevoie de un sistem de sănătate finanțat corect și orientat către prevenție și accesibilitate pentru toți cetățenii.

Articolul Proiectul de întoarcere a „taxei pe viciu” la Ministerul Sănătății, respins în comisii – urmează votul final apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputatul USR Claudiu Năsui depune pentru a cincea oară proiectul pentru deconspirarea securiștilor și a rudelor lor

Deputatul USR Claudiu Năsui a redepus propunerea legislativă pentru deconspirarea lucrătorilor Securității și a rudelor lor care ocupă demnități sau funcții publice. Este a cincea încercare după ce precedentele proiecte (depuse în 2021, martie 2022, respectiv octombrie 2022) au fost respinse de PSD și PNL.

Prima oară când am depus proiectul a fost atunci când PSD l-a calomniat pe tatăl meu zicând că a fost securist. Văzând că autorii calomniei erau chiar ei fii de securiști, mi-am zis să facem lumină pe subiect. La vremea aceea, Marcel Ciolacu a declarat că PSD va vota proiectul. Ce credeți că a făcut? Evident, nu l-au votat. Și PSD și PNL au votat de fiecare dată contra proiectului și a picat. De ce îl tot resping PSD și PNL? Pentru că au nu mai puțin de 3 miniștri din actualul guvern care sunt fii de mari securiști. Șefi de securitate, unii care chiar făceau represiune și tortură. Doi de la PSD, unul de la PNL. Dacă se aplica punctul 8 din Proclamația de la Timișoara nu mai era nevoie de legea aceasta acum. N-ar mai fi existat nici PSD și PNL în politică. Cel puțin nu în forma actuală”, declară Claudiu Năsui.

Proiectul de lege completează OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securității, stabilind că orice cetățean român, precum şi presa, partidele politice, ONG-urile şi instituțiile publice, au dreptul să știe dacă rudele până la gradul al III-lea ale politicienilor (președintele României, parlamentari şi europarlamentari, membrii Guvernului, Avocatul Poporului şi primarii) au sau nu legătură cu fosta Securitate.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ar urma să publice, pe pagina proprie de internet, un registru al tuturor lucrătorilor Securității, registru care să permită interogarea după nume și, dacă este cazul, după alte criterii, precum funcția sau demnitatea ocupată, respectiv legătura de rudenie.

Reamintim că Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit deja, invocând jurisprudența CEDO, că dezbaterea privind colaborarea cu organele fostei Securități este un subiect de interes public, de relevanță pentru întreaga societate, chiar și atunci când nu este vizată o persoană publică, ci o rudă apropiată acesteia.

De asemenea, anul trecut, USR a publicat pe platforma „Comunitatea Liberală 1848”, cu sprijinul Germinei Nagâț, membru în Colegiul CNSAS, numele a 300 de securiști, milițieni și colaboratori cu hotărâri definitive în instanță, care beneficiază de certificate și indemnizații de revoluționar. Ancheta integrală AICI.

Detalii proiect: AICI.

Articolul Deputatul USR Claudiu Năsui depune pentru a cincea oară proiectul pentru deconspirarea securiștilor și a rudelor lor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: PSD și PNL mint din nou! Legea privind pensiile magistraților e făcută special să pice la CCR

Uniunea Salvați România (USR) atrage atenția și după dezbaterile de astăzi din Senat că proiectul PSD-PNL-UDMR privind desființarea pensiilor speciale ale magistraților nu este o reformă reală, ci o păcăleală electorală gândită să fie respinsă de Curtea Constituțională.

Astăzi, Comisia de muncă din Senat, dominată de PSD și PNL, a amânat cu două săptămâni discutarea inițiativei. O nouă dovadă că nu există nici voință, nici seriozitate. Doar un nou episod din teatrul ieftin jucat pe nervii românilor.

De fapt, legea trecută pe repede-înainte prin Camera Deputaților modifică aparent vârsta de pensionare și modul de calcul al pensiilor, dar este plină de prevederi vădit neconstituționale. Obiectivul real: să mimeze reforma în fața alegătorilor, iar după alegeri să o lase să fie respinsă la CCR.

USR a depus amendamentele care fac această lege constituțională, dar actuala putere le ignoră.

„Totul este premeditat: un proiect voit neconstituțional, lansat acum pentru a păcăli românii și a aduna voturi. După alegeri, când și-au făcut plinul, vor da vina pe Curtea Constituțională că nu se poate aplica”, avertizează senatoarea USR Cynthia Păun.

Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, denunță ipocrizia guvernanților: „După promisiunile deșarte ale lui Rareș Bogdan și ale liderilor PNL, acum asistăm la o nouă păcăleală. O lege viciată procedural, fără consultare reală cu magistrații, adoptată în viteză, doar pentru imagine. Aceasta nu este reformă, este o rușine!”

Senatorul USR Irineu Darău atrage atenția că asemenea reforme esențiale nu se fac la repezeală și fără consultare. „PSD și PNL sunt autorii morali ai pensiilor speciale și singurii responsabili pentru explozia lor. Dacă ar vrea cu adevărat o schimbare, ar consulta sistemul judiciar și ar construi o lege solidă, nu una menită să eșueze”, subliniază Irineu Darău.

Concluzia USR este clară: PSD și PNL doar joacă o piesă ieftină în fața alegătorilor. În realitate, nu vor să elimine pensiile speciale, ci să le protejeze, mascându-și ipocrizia electorală sub false reforme.

Articolul USR: PSD și PNL mint din nou! Legea privind pensiile magistraților e făcută special să pice la CCR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cazul Iohannis nu trebuie sǎ se mai repete! USR obține o victorie importantă: Senatul a adoptat legea care repară haosul electoral creat de PSD-PNL

Senatul a adoptat astăzi inițiativa legislativă a USR care pune ordine în organizarea alegerilor prezidențiale și pune capăt improvizațiilor periculoase. Legea stabilește clar: alegerile trebuie organizate cu cel puțin 75 de zile înainte de expirarea mandatului președintelui în funcție, iar Guvernul este obligat să anunțe data alegerilor în maximum 10 zile de la vacantarea funcției sau de la decizia de reluare a alegerilor.

Proiectul de lege prevede, de asemenea, ca numărul de semnături pentru un candidat la președinția României sa fie stabilit la 0,5% din populația cu drept de vot. Pe datele actuale, asta ar însemna sǎ scadă numărul de semnături necesare de la 200.000 la 95.000.

Inițiativa, semnată de deputații USR Oana Țoiu, Alin Stoica și Alex Dimitriu, vine ca o corecturǎ absolut necesarǎ după dezastrul electoral din decembrie 2024, când Klaus Iohannis și-a prelungit mandatul abuziv.

Oana Țoiu, deputat USR:
„România nu își mai permite haosul și instabilitatea! Venim cu soluții clare: tranziție de 100 de zile între echipele prezidențiale, semnături reale și verificate pentru candidaturi și un proces mai predictibil pentru votul prin corespondență în diaspora. Votul din Senat este o primă victorie – acum luptăm să câștigăm și la Camera Deputaților!”

Alin Stoica, deputat USR:
„Am eliminat ambiguitățile de care au profitat Iohannis și coaliția PSD-PNL. Noul cadru legal obligă organizarea din timp a alegerilor, dă flexibilitate românilor din diaspora și scade numărul de semnături necesare pentru candidați. E timpul să avem reguli clare, nu improvizații făcute după interesele unora!”

Alex Dimitriu, deputat USR:
„Alegerile nu mai pot fi manipulate după bunul plac al Guvernului prin ordonanțe de urgență. O democrație adevărată înseamnă alegeri libere, sigure și previzibile – nu improvizații făcute în birouri de partid.”

În favoarea inițiativei USR au votat 71 de senatori, 49 au fost împotrivă și unul s-a abținut. Senatul este prima cameră sesizată, iar proiectul merge acum la Camera Deputaților pentru votul final.

USR continuă să lupte pentru ca alegerile din România să fie libere, corecte și protejate de interesele politice mărunte.

Articolul Cazul Iohannis nu trebuie sǎ se mai repete! USR obține o victorie importantă: Senatul a adoptat legea care repară haosul electoral creat de PSD-PNL apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Stelian Ion: „Poate ne lămurește Predoiu de unde îl cunoaște pe judecătorul din Ploiești”

USR solicită urgent explicații publice din partea CSM, Inspecției Judiciare, AEP, ANCOM și BEC în legătură cu o serie de fapte grave care ridică întrebări legitime despre integritatea procesului electoral și tentativa de subminare a deciziilor Curții Constituționale.

Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, atrage atenția asupra unui caz grav: judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești, cel care a admis o plângere împotriva unei decizii a CCR și a generat un val de dezinformare privind reluarea turului doi al alegerilor de anul trecut, a fost numit la Ministerul Justiției exact în ultima zi de mandat al lui Cătălin Predoiu, printr-o cerere transmisă la CSM înainte ca Stelian Ion să preia funcția, seara târziu, pe 23 decembrie 2020.

Această numire ridică întrebări esențiale. De ce tocmai acest judecător? Cine l-a recomandat și cine îl protejează?”, a declarat Stelian Ion. „În mod absolut întâmplător, tocmai el este cel care a admis singura contestație împotriva CCR, în ciuda unei jurisprudențe solide și a Constituției”.

USR denunță și campania organizată pe TikTok, în care o fostă judecătoare, astăzi influencer pro-Georgescu, a coordonat sute de cetățeni în formularea de contestații împotriva deciziei CCR din decembrie 2024. Au fost depuse peste 130 de plângeri identice, multe dintre ele respinse, dar toate urmărind același obiectiv: să creeze un haos juridic și electoral.

E o acțiune organizată, care implică rețele de influență, ofițeri în rezervă, instigări publice, clipuri virale. Statul român nu a reacționat deloc. Nu AEP, nu BEC, nu ANCOM. Nimeni. Este nevoie urgent și de verificarea respectării principiului repartizării aleatorii a dosarelor, pentru că sunt indicii clare că regulile au fost eludate pentru ca dosarul să ajungă fix la acest judecător”, a subliniat deputatul USR.

USR cere public:

  • Clarificări urgente din partea CSM privind numirea și activitatea judecătorului Alexandru Vasile;
  • Un control complet din partea Inspecției Judiciare asupra activității judecătorului Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești;
  • Răspunsuri de la AEP, BEC și ANCOM în legătură cu propagarea campaniei de contestare a CCR pe platforme online. 

Turul doi nu mai vine înapoi. Dar instituțiile statului trebuie să ne spună de ce aproape l-au adus înapoi pe ușa din dos, prin rețele de instigare online și printr-un judecător care nu avea ce căuta acolo”, a conchis Stelian Ion.

Articolul Stelian Ion: „Poate ne lămurește Predoiu de unde îl cunoaște pe judecătorul din Ploiești” apare prima dată în Uniunea Salvați România.