Ministrul Petre Daea se laudă cu proiectele corporațiilor străine

Deputatul USR Silviu Dehelean, membru al Comisiei juridice și secretar al Camerei Deputaților, oferă publicității răspunsul primit de la ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, ca urmare a unei interpelări pe tema importurilor de produse agroalimentare care depășesc cu mult exporturile. Ministrul Daea nu doar recunoaște că balanța comercială cu produse agroalimentare a României este deficitară, dar își și asumă ca merite proiecte derulate de companiile private prin lanțurile de hypermarketuri.

Când domnul ministru Petre Daea mișună prin țară, pe la târguri și serbări câmpenești, se ambiționează să transmită jurnaliștilor prezenți iluzia unei agriculturi de succes. În realitate, însă, dincolo de aparițiile mai degrabă comice ale ministrului prin lanurile de grâu sau rapiță, cifrele ne demonstrează că România are o balanță de export-import negativă chiar și în agricultură.

În 2018, balanța comercială cu produse agroalimentare a României a fost deficitară, recunoaște ministrul Petre Daea în răspunsul oficial primit de la Ministerul Agriculturii, adăugând manipulator că situația se datorează creșterii veniturilor populației. Oricât de straniu ar suna, pentru Petre Daea, balanța negativă este efectul îmbogățirii populației. Românii, în plină creștere a veniturilor, ar fi consumat tot mai mult și tot mai exotic, motiv pentru care importurile ar fi crescut exponențial, susține Daea, care indică astfel un vinovat pentru raportul export-import deficitar: românul cu gusturi rafinate.

În altă ordine de idei, domnul ministru Daea trece în revistă, în același răspuns oferit, o serie de „programe speciale” destinate echilibrării balanței comerciale. Dintre acestea, în total patru la număr, domnul Daea prezintă și programul „Filiera calității”, un proiect inițiat, derulat și susținut de o companie privată străină. Corporațiile străine, până nu de mult, în epoca Dragnea a Partidului Social Democrat, principalul adversar al României, îi fac acum treaba domnului Daea. De fapt, domnul ministru ne amintește că aceeași companie străină a derulat programe similare începând cu anul 2008.

În tot acest timp, domnul Daea nu ne-a invitat decât sa alegem oaia și să combatem cormoranul”, a declarat deputatul Dehelean.

Articolul Ministrul Petre Daea se laudă cu proiectele corporațiilor străine apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și ALDE boicotează interesele României şi ale Republicii Moldova

Uniunea Salvați România reclamă că PSD-ALDE au boicotat, de două ori consecutiv, ședința Comisiilor de politică externă din Camera Deputaților și Senat unde ar fi trebuit să se voteze Declarația din partea Parlamentului României pentru susținerea guvernului condus de Maia Sandu și a parcursului european și democratic al Republicii Moldova. Din cauza absenței deputaților și senatorilor din cele două comisii, nu s-a putut întruni cvorumul necesar pentru transmiterea Declarației către plenul reunit spre adoptare.

USR a propus adoptarea acestei declarații și a înaintat și o propunere de text încă de săptămâna trecută, transmiţând de la început un semnal cu privire la necesitatea urgentării acestui demers, cu atât mai mult cu cât poziția adoptată de Guvernul României cu privire la situația din Republic Moldova a fost inconstantă și ezitantă.

”Dezinteresul cu care partidele de guvernământ din România tratează Republica Moldova depășește orice limite ale bunului simț. E o situație extrem de gravă care denotă un abandon al cetățenilor Republicii Moldova din partea PSD și ALDE”, a declarat președintele USR Dan Barna.

”Faptul că au boicotat o propunere a USR nu ne mai miră, dar faptul ca PSD și ALDE au boicotat Republica Moldova este de neacceptat. Domnul Tăriceanu a venit ieri la ședință, într-un moment rarisim de activitate parlamentar, pentru a ne transmite cât este de necesară această declarație, mai ales în contextul în care poziția României a fost oscilantă. De frica moțiunii de cenzură, Călin Popescu Tăriceanu a lovit în ministrul de externe susținut chiar de partidul său, iar astăzi s-a întors în letargia care îl caracterizează și care arată modul în care PSD și ALDE tratează problemele importante ale României și Republicii Moldova”, a declarat senatorul Radu Mihail.

Articolul PSD și ALDE boicotează interesele României şi ale Republicii Moldova apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Implicare pentru schimbare. Cifrele vorbesc și nu mint în sistemul de Educație! 

„Nimeni nu mai înţelege nimic dacă urmăreşte cifrele anunţate de Ministerul Educaţiei. Probabil nici funcționarii ministerului sau ai inspectoratelor școlare nu-şi dau seama că cifrele pe care le oferă publicului sunt prea des contradictorii”, atrage atenția deputatul USR Cristina Iurișniți.

În 23 martie 2019, Ministerul Educaţiei anunța faptul că la simularea Examenului de Evaluare Națională au participat la toate probele 164.264 de elevi de clasa a VIII-a (din totalul celor 175.463 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a). Tot Ministerul Educaţiei anunța joi, 13 iunie, faptul că la Evaluarea Naţională din sesiunea 2019 s-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a.

Puţin probabil să existe un număr aşa mare de corigenţi. Dacă nu erau corigenţi, le-a interzis şcoala să se înscrie la examene? Se repetă „Fenomenul Brăila”, despre care am discutat și anul trecut?

Să fie la mijloc, poate, orgoliile și ambițiile unor profesori sau neputința elevilor de a promova anul școlar? Cert este că se evaluează în continuare cunoștințe, capacitatea elevului de a memora informații și mai puțin capacitatea acestora de a dobândi competențe, capacitatea de adaptabilitate la lumea în care trăim și la provocările viitorului.

Situaţia de la liceu pare să fie asemănătoare, pentru că an de an există câte 20-30.000 de elevi care apar înscrişi în licee, dar care nu se prezintă la Bacalaureat.

Poate că Ministerul Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu sau reprezentanții fiecărui Inspectorat Școlar, instituție care își dovedește tot mai mult inutilitatea, vor reuși să lămurească aceste diferențe între cifrele pe care le furnizează cu diferite ocazii.

Și în județul Bistrița-Năsăud dintre cei 2.854 de elevi de clasa a VIII-a, care au susținut în luna martie 2019 Simularea Examenului, în aceste zile 2.502 elevi susțin probele examenelor de Evaluare Națională.

Unde sunt ceilalți elevi? Cum explică ISJBN și MEN această formă de încurajare a abandonului școlar?

Voi solicita de urgență explicațiile necesare pentru a lămuri această situație de dezinteres la adresa copiilor noștri.

Guvernul toxic cu Dăncilă și Andronescu în frunte să răspundă: Unde sunt investițiile și fondurile europene atrase pentru a susține aceste cheltuieli?

În schimb, știm să tăiem locuri în licee și să diminuăm posturile din învățământ.

În județul Bistrița Nasăud dispar 7 clase și 12 posturi anual.

Vrem să avem tineri educați și profesori performanți în școli dotate!

Stop școlilor cu  grupurile sanitare în curte ca în Evul Mediu!

Stop unui sistem cu 4.500 de suplinitori necalificați, unicat în Europa!

Stop deciziilor luate peste noapte în Educație!

Succes în aceste zile copiilor noștri care susțin examene.

Guvernul și-a picat examenele în repetate rânduri dar tot degeaba!

Doar în 2020 vom putea trece clasa, dar fără PSD- ALDE!

 

#Cueducație ajungem departe!

Articolul Implicare pentru schimbare. Cifrele vorbesc și nu mint în sistemul de Educație!  apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Delta Dunării ajunge în mâinile baronilor locali PSD

Uniunea Salvați România dezaprobă în mod ferm numirea, pe criterii exclusiv politice, în funcția de guvernator al Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării” a domnului Cătălin Țibuleac. PSD și premierul Viorica Dăncilă dovedesc astfel, încă o dată, că nu au înțeles mesajul transmis de români, la urne, pe 26 mai și continuă politica păguboasă de numire în funcții cheie a unor oameni doar după criteriul apropierii de baronii PSD.

USR îi cere public premierului Viorica Dăncilă să revină asupra deciziei de numire în funcția de guvernator al Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării” a domnului Cătălin Țibuleac, fost șef al Direcției Județene de Informații Tulcea, pe scurt SRI Tulcea, un apropiat al baronului PSD de Tulcea, Horia Teodorescu. De altfel, în ultimii ani, Cătălin Țibuleac a condus un ONG controlat de Consiliul Județean Tulcea, ONG finanțat din banii primăriilor printr-o taxă lunară de 500 de euro.

Doamna Viorica Dăncilă demonstrează că, asemenea colegilor de partid, nu a înțeles nimic din votul românilor. Sau, pur și simplu, nu o interesează ce au transmis românii actualei puteri pe 26 mai. Românii au spus răspicat că nu mai vor oameni întorși cu cheia de PSD, oameni care să-și urmărească propria agendă în loc să se preocupe de problemele reale ale comunității și ale țării. Cum răspunde doamna Viorica Dăncilă, premier și președinte interimar al PSD, la acest mesaj? Mai face o numire controversată, pentru că este în campanie în propriul partid și vrea să-și asigure voturile la viitorul congres prin mulțumirea baronilor locali”, a declarat președintele USR Tulcea, Elena Uram.

De remarcat și că, la fel ca în cazul altor numiri controversate, nici aceasta nu a fost anunțată public înainte ca decizia să apară în Monitorul Oficial. În plus, alegerea zilei de vineri, înaintea unui weekend prelungit, nu este întâmplătoare, ci menită să atenueze impactul public.

Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” este o instituție cheie pentru această zonă, având rol de arbitru reglementator în domenii precum turismul ori pescuitul. Protejarea Deltei Dunării trebuie să fie mai presus de interesele de partid ale PSD și de interesele personale ale președintelui interimar al PSD.

Decizia de numire a domnului Cătălin Țibuleac a generat un val de mesaje către USR. Uniunea Salvați România va folosi toate mijloacele avute la dispoziție pentru a proteja patrimoniul Deltei Dunării astfel încât acesta să nu fie distrus de baronii locali PSD.

Articolul Delta Dunării ajunge în mâinile baronilor locali PSD apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR-PLUS, dezbatere cu societatea civilă din Republica Moldova. „Un oligarh nu poate crește o democrație într-o țară și nu o poate duce în Europa”

Alianța 2020 USR PLUS va întreprinde toate demersurile instituționale, la nivelul Parlamentului României și al Parlamentului European, pentru ca noul Guvern de la Chișinău, condus de Maia Sandu, să fie recunoscut și susținut în adoptarea reformelor necesare pentru înlăturarea influenței oligarhice din Republica Moldova și pentru ca țara să-și continue parcursul pro-european.

Într-o zi istorică pentru Republica Moldova, în care oligarhul Vladimir Plahotniuc își recunoaște înfrângerea, reprezentanții Alianței 2020 USR PLUS au avut, la grupul USR din Camera Deputaților, o întâlnire cu reprezentanți ai societății civile din Republica Moldova, pentru a discuta situația din această țară și soluțiile pentru ieșirea din criză.

Republica Moldova este partenerul cel mai apropiat de România în ceea ce privește politica de vecinătate. Iar Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul nostru în ansamblu au preferat, din păcate, să aibă o atitudine contrară unui stat membru al Uniunii Europene. Guvernul a păstrat o expectativă ca și cum am vorbi de o țară din America Centrală în care se petrec diverse tulburări. Am cerut conducerii Senatului și Camerei Deputaților adoptarea unei declarații a Parlamentului României prin care să ne raliem oficial poziției UE și chiar am propus textul declarației. Poziția noastră este aceea că trebuie recunoscut Guvernul Maia Sandu, tocmai pentru a putea merge mai departe în această dilemă a pașilor următori”, a declarat președintele USR, Dan Barna.

Am avut o discuție cu Maia Sandu la câteva ore după ce Guvernul dânsei a fost votat de Parlamentul de la Chișinău și am susținut imediat decizia Parlamentului pentru că este firească, rezultată din legitimitatea votului democratic. Este nevoie de un astfel de Guvern pentru ca puterea oligarhică și influența oligarhică din Republica Moldova să fie înlăturate. Vom susține aceste idei și la nivel europarlamentar și suntem convinși că și Parlamentul European va avea o poziție tranșantă. Regretăm atitudinea ambiguă pe care au avut Guvernul României și MAE, cu atât mai mult cu cât asigurăm președinția Consiliului UE”, a declarat și președintele PLUS, Dacian Cioloș.

Reprezentanții societății civile din Republica Moldova au subliniat frământările de la Chișinău din toată această perioadă, evidențiind o dată în plus cât de adânc înrădăcinată este corupția în Republica Moldova și cât de nocive au fost și sunt efectele propagandei lui Vladimir Plahotniuc asupra cetățenilor Republicii Moldova.

Niciodată nu am avut alegeri atât de corupte în Republica Moldova. Comisia Electorală Centrală a fost și este o filială a Partidului Democrat. Și din acest motiv, soluția unei înțelegeri între ACUM și PSRM era singura soluție. Cel mai mare pericol, însă, este o scindare a societății. Sub efectul propagandei constante, cetățenii nu înțeleg de ce este nevoie de un stat de drept, de instituții independente, iar instituțiile și mica societate civilă adevărată din Republica Moldova sunt sub atac continuu. Toți cei de la masă am fost filați și ni s-au fabricat dosare”, a susținut expertul în politici publice de la Chișinău Ștefan Gligor.

Preşedinte WatchDog.MD, Valeriu Pașa, a subliniat, într-o notă similară, necesitatea unei reacții cât se poate de rapide și ferme din partea Uniunii Europene și a României inclusiv, afirmând că „sunt conturile întreprinderilor golite de bani, banii se duc în off-shore-uri, nu știm ce se întâmplă cu conturile trezoreriale, se ard probe, se distrug servere, se acoperă urmele crimelor”.

În Republica Moldova, nu avem o criză constituțională, ci una politică, în care este implicată și Curtea Constituțională. Miza PDM este propria existență, pentru că a fost creat ca un partid care să guverneze, indiferent de cale, nu poate să stea în opoziție. Însă exemplul PDM arată, încă o dată, că un oligarh nu poate crește o democrație într-o țară și nu o poate duce în Europa! Guvernul Maia Sandu are nevoie de o susținere fermă în capitalele europene, în special în București!”, a subliniat și Vlad Gribincea, președintele Centrului pentru Resurse Juridice din Moldova.

La întâlnire au participat președinții USR și PLUS, Dan Barna, respectiv Dacian Cioloș, dar și europarlamentarul USR PLUS / Renew Europe Ramona Strugariu, deputatul USR Cosette Chichirău și senatorul USR Silvia Dinică. Invitați au fost Vlad Gribincea, preşedinte Centrul pentru Resurse Juridice Moldova; Valeriu Paşa, preşedinte WatchDog.MD; Pavel Postică, director de programe Promo-Lex; Ștefan Gligor, expertul în politici publice de la Chișinău, și Ion Guzun, consilier juridic CRJM. Dezbaterea a fost moderată de Sorin Ioniță, președinte Expert Forum.

Articolul USR-PLUS, dezbatere cu societatea civilă din Republica Moldova. „Un oligarh nu poate crește o democrație într-o țară și nu o poate duce în Europa” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Partidele vechi și ,,frăția rectorilor” susțin feudalizarea învățământului universitar

Astăzi, în plenul Camerei Deputaților învățământul din România a fost din nou victima intereselor politice. Partidele cu state vechi și “frăția rectorilor”, indiferent de culoarea politică, au respins în plenul Camerei Deputaților propunerea legislativă a parlamentarilor USR Cristina Iurișniți și Vlad Alexandrescu de limitare a mandatelor rectorilor (pl-x 233/2019). Din 242 de deputați prezenți, doar 42 au susținut inițiativa, 25 votând contra, iar 174 abținându-se, în ciuda raportului favorabil votat în unanimitate de toți parlamentarii Comisiei de Învățământ.

Propunerea legislativă avea ca cop democratizarea și creșterea integrității și transparenței academice prin limitarea mandatelor rectorilor la maximum două și prin dreptul conferit studenților de a deține o pondere de 25% din numărul total de electori în cadrul alegerii rectorilor. Totuși, votul de astăzi a demonstrat  din nou că interesul partidelor este de a susține cumulul de putere și feudalizarea din învățământul universitar.

“Ar fi interesant de văzut, câți dintre actualii rectori din România ar susține această inițiativă, având în vedere că majoritatea acestora au profitat de actuala prevedere care le permite să se autosuspende din funcție pentru a putea recandida. Mai mult decât atât, ar fi și mai elocvent să vedem câți dintre acești rectori sunt oameni politici, apropiați de vechile partide, care de foarte mulți ani feudalizează comunitățile academice din țară și încearcă să își consolideze puterea.”, Cristina Iurișniți, deputat USR, unul dintre inițiatorii proiectului.

În ciuda votului de astăzi, propunerea legislativă va trebui să fie votată și de Senat, în calitate de Camera decizională. Concomitent, USR, la inițiativa doamnei deputat, Cristina Iurișniți, va depune o propunere legislativă care va interzice atât directorilor de școli, cât și rectorilor din universități să dețină, pe perioada exercitării mandatului, funcții de conducere în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional.

USR susține democratizarea și creșterea calității managementului din universități și va continua lupta împotriva cumulului de putere a rectorilor susținuți politic.

Articolul Partidele vechi și ,,frăția rectorilor” susțin feudalizarea învățământului universitar apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Parlamentul va adopta, la cererea USR, o declarație cu privire la situația din Republica Moldova

Grupurile parlamentare ale Uniunii Salvați România au solicitat conducerii Senatului și Camerei Deputaților dezbaterea de urgență a situației de criză din Republica Moldova și adoptarea cât mai rapidă a unei declarații pe acest subiect.

România trebuie cât mai rapid să se ralieze oficial poziției Uniunii Europene exprimate prin vocea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, și prin comunicatele Serviciului European de Acțiune Externă.

Am solicitat ca Senatul și Camera Deputaților să dezbată, în ședință comună, situația tensionată din Republica Moldova și să adopte o declarație. S-a votat acest lucru și urmează ca cele două comisii de politică externă să se reunească și să propună un proiect de declarație. Credem că este o victorie că am obținut acest lucru, deoarece Parlamentul este un for care trebuie să aibă o poziție pe situația din Republica Moldova”, a declarat Cristina Prună, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

Deși solicitarea USR a fost adoptată în Biroul Permanent reunit, PSD și ALDE nu au înțeles urgența declarației și au amânat pentru săptămâna viitoare dezbaterea.

USR consideră că actuala conducere a Parlamentului nu înțelege necesitatea unei poziții oficiale cât mai rapide a Legislativului pe un subiect care este nu doar important și sensibil, ci riscă și să pună România în poziții contradictorii cu partenerii externi, ținând cont de declarațiile ambigue și neinspirate venite din partea ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu.

„Parcursul pro-european la care noul guvern al Republicii Moldova s-a angajat are nevoie de susținerea noastră, a tuturor. Considerăm că este important ca România, prin forul ei legislativ, să sprijine tranziția pașnică asigurată de guvernul Maia Sandu în conformitate cu voința alegătorilor și deciziile adoptate în noul Parlament de la Chișinău”, a explicat senatorul USR Nicu Fălcoi, membru în Comisia de apărare din Senat.

Articolul Parlamentul va adopta, la cererea USR, o declarație cu privire la situația din Republica Moldova apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dezbatere publică: „FAKE NEWS vs.UE? Dezinformarea digitală și post-adevărul în contextul alegerilor europene”

În contextul în care știrile false reprezintă una dintre marile probleme ale democrației, Chamber of Excellence in International Affairs (CEIA) a organizat luni, 10 iunie, la Camera Deputaților, dezbaterea „Fake News vs. UE? Dezinformarea digitală și post-adevărul în contextul alegerilor europene”. Evenimentul găzduit de Uniunea Salvați România a fost prilejuit de lansarea volumului „Ghid practic de fact-checking” apărut la editura Top-Form.

Știrile false sunt un real pericol care subminează capacitatea unei întregi societăți de a se angaja într-un discurs rațional bazat pe date comune iar efectele pe care acestea le generează sunt simțite la scară largă de către noi toți. În același timp, știrile “standard” își pierd valoarea în fața informațiilor care nu sunt susținute de fapte reale și senzaționalul ajunge să învingă uneori adevărul. Printre participanții la această dezbatere s-au numărat atât specialiști în domeniul știrilor false, parlamentari, reprezentanți din partea Ambasadei SUA în România, jurnaliști, cadre didactice și studenți.

În deschiderea dezbaterii, președintele CEIA, Răzvan Munteanu, a menționat faptul că ghidul se adresează studenților, jurnaliștilor, experților și reprezentanților societății civile și este extrem de util în contextul erei informaționale. „Această carte oferă o serie de instrumente pe care le puteți folosi, unele sunt foarte simple și vă ajuta să identificați dacă o poză este trucată, cine se află în spatele site-urile sau metadatele din spatele documentelor”.

Faptul că știrile false pot influența alegeri este o realitate deja cunoscută, iar faptul că acestă problemă „funcționează în democrație este pentru că noi (românii) suntem obișnuiți să dezbatem adevărul” a afirmat jurnalistul Lucian Mândruță. În România, în 26 mai, au avut loc alegerile pentru Parlamentul European. A fost o campanie grea care nu a fost lipsită de prezența știrilor false. ,,Suntem la un click distanță de minciună și la un click distanță de adevăr. În campania pentru europarlamentare, partidul Uniunea Salvați România a fost asociat eronat cu un clip video în care Iisus chema oamenii la vot. La fel, campania a avut și un caz de deep-fake – cazul interviului cercetătorului Adrian Presură; precum și blitz-fake – știrea virală cu accidentul de mașină al lui Dacian Cioloș. Nu trebuie să uităm faptul că și cei mai experimentați jurnaliști și analiști politici au căzut în capcana dezinformării. Așa că nimeni nu este infailibil” a declarat Nicolae Țîbrigan, expert-colaborator în cadrul CEIA. Acesta este prima serie de alegeri din seria celor 4: europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare.

Mai mult decât atât, în pragul alegerilor europene de la finalul lunii mai, multe state europene, mai ales cele din Europa de Est, s-au confruntat cu o serie de crize și provocări instituționale care ar putea adânci și mai mult clivajele interne la nivelul societăților. Dacă e să analizăm din această perspectivă România, am putea constata că dezinformările digitale au drept miză punerea în discuție a fundamentelor democrației liberale și a cooperării în cadrul UE sau NATO.

Arma pe care noi o avem și pe care o putem folosi pentru a identifica fake news-ul este educația. Sunt de părere că șansele ca o persoană informată să cadă în plasa întinsă a dezinformării sunt mult mai mici. Găsesc ghidul practic de fact-checking extrem de folositor pentru că prezintă clar și detaliat diverse aspecte precum recunoașterea unei știri false, ne ajută să ne dăm seama cine se află în spatele unui site ș.a. USR susține jurnalismul independent și de calitate” a declarat senatoarea USR, Silvia Dinică.

În cadrul întâlnirii, consilierul pentru presă şi cultură de la Ambasada SUA, Merry Miller, a afirmat faptul că SUA sprijină o Românie unită în Europa. În plus, aceasta a mai declarat faptul că ,,îi încurajăm pe români să fie vigilenţi la informaţii şi să le privească în mod critic, să-şi pună întrebări, să fie atenţi la senzaţional, poveşti conspirative. Dezinformarea este una dintre cele mai mari ameninţări ale acestei perioade şi voi sunteţi în prima linie”.

Pentru sustenabilitatea unor astfel de proiecte este necesară o continuă coordonare între instituțiile statului, societatea civilă, mediul academic și mediul politic. Ghidul lansat în cadrul acestei dezbateri este disponibil online pe site-ul ceia.ro și reprezintă un instrument util pentru toate persoanele interesate de combaterea și demascarea dezinformării și propagandei în spațiul informațional din România.

 

Articolul Dezbatere publică: „FAKE NEWS vs.UE? Dezinformarea digitală și post-adevărul în contextul alegerilor europene” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiectul USR privind votul electronic intră în dezbatere parlamentară

Proiectul USR privind votul electronic L244/2019 este pe ordinea de de zi a Comisiei pentru comunitățile de români din afara țării (ora 10:00), a Comisiei pentru Administrație Publică (ora 13:30), urmând ca miercuri, 12 iunie 2019 inițiativa legislativă să fie pe ordinea de zi a Comisiei pentru Comunicațiii și Tehnologia Informației. Comisia Juridică din Senat nu a programat încă dezbaterea proiectului de lege al USR privind votul electronic.

Scopul principal al propunerii legislative a USR este acela de a rezolva o mare parte din problemele cu care se confruntă cetățenii români din țară și din Diaspora, probleme la care sistemul de vot clasic nu are încă răspunsuri. Votul electronic la distanță se poate exercita prin intermediul unei aplicații care se descarcă pe terminalul de telefon/calculator/tabletă al votantului, aplicație ce poate fi preluată de pe un browser asigurat de către Autoritatea Electorală Permanentă.

”Acesta este un proiect vital pentru asigurarea procesului democratic în Romania. Eu voi susține acest proiect precum și cele 25 de amendamente depuse în urma feed-back-ului primit de la deputerea proiectului și până acum, la toate comisiile. Aceste amendamente vor pune în concordanță proiectul legislativ cu recomandările primite de la Consiliul Legislativ”, spune Senatorul USR Nicu Fălcoi, membru al clusterului de reformă electorală al USR și unul dintre inițiatorii proiectului.

USR subliniază în proiectul de lege că urgența proiectului este dată de realitatea faptului că sunt peste 3 milioane de români sunt plecați la muncă sau la studii în străinătate, iar deplasarea în alte localități, unde se află consulate sau ambasade, pentru a vota este costisitoare, dacă nu chiar imposibilă. Pe de altă parte, Statul român este nevoit să cheltuiască în plus pentru a asigura funcționarea acestor secții de votare la standardele celor din țară, și cetățenii români trebuie să investească timp și bani pentru deplasarea la reprezentanțele consulare pentru a-și exercita un drept fundamental. În plus, tinerii care studiază în alte localități decât cele de domiciliu reprezintă o altă categorie de alegători care întâmpină dificultăți în ceea ce privește distanța ce trebuie parcursă pentru a-și exercita dreptul la vot.

Implementarea votului electronic la distanță reprezintă un pas firesc pentru România deoarece utilizarea tehnologiei informației și a comunicațiilor în procesul electoral este în continuă creștere în lumea întreagă.

Articolul Proiectul USR privind votul electronic intră în dezbatere parlamentară apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Guvernul de la Chișinău trebuie să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană!

Uniunea Salvați România transmite un mesaj de solidaritate față de forțele cu adevărat pro-europene de la Chișinău și îndeamnă la responsabilitate în rezolvarea actualei crize politice. Este nevoie de o recunoaștere internațională și, în primul rând, din partea României a noului guvern al Republicii Moldova și de o politică a acestuia care să ducă la reforme și la integrare europeană, fără niciun alt compromis!

Toate forțele politice trebuie să înțeleagă că democrația și votul cetățenilor nu fac obiectul niciunui compromis dictat de alte interese decât cele ale cetățenilor Republicii Moldova! La Chișinău, dictatura oligarhică trebuie să dispară definitiv și este nevoie de un guvern funcțional și recunoscut, capabil și dornic de reforme profunde, care să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană și care să nu cedeze oricăror forme de presiuni venite din Estul Europei! Am încredere în Maia Sandu și în blocul ACUM și sunt convins că va reuși să gestioneze eventuale presiuni care ar putea apărea inclusiv din interiorul coaliției temporare de guvernare”, punctează Dan Barna, președintele USR.

USR susține inclusiv necesitatea clarificării deciziilor recente și a statutului Curții Constituționale din Republica Moldova și ale altor instituții implicate în evenimentele petrecute la Chișinău în ultimele zile. De aceea, considerăm că este nevoie în continuare de o implicare a forurilor europene și internaționale capabile să aducă astfel de clarificări, printre care se numără și Comisia de la Veneția.

Criza democrației din Republica Moldova trebuie depășită. Vorbim de instituții capturate și oameni politici care conduc în stil mafiot și în funcție de interesele personale. Ceea ce contează în primul rând este votul cetățenilor, de care niciun om politic nu trebuie să își permită să își bată joc. Acest nou guvern pro-european este așteptat să facă reformele așteptate de atât de mult timp în Republica Moldova și care să ducă România și Republica Moldova într-un viitor european comun”, a transmis și Radu Mihail, senator USR de Diaspora.

Articolul Guvernul de la Chișinău trebuie să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană! apare prima dată în Uniunea Salvați România.