PNL anulează un jalon din PNRR deja îndeplinit și aruncă în aer achizițiile publice

Senatorul PNL Daniel Fenechiu continuă seria de inițiative legislative toxice și riscă să anuleze un jalon din PNRR deja îndeplinit care vizează achizițiile publice.

Senatorul PNL a depus la sfârșitul anului trecut o inițiativă care prevede desființarea Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), toate contestațiile urmând să fie soluționate de instanțele judecătorești. 

Adoptarea acestei inițiative ar putea reactiva firmele contestatoare de meserie care blochează investițiile publice, mai ales PNRR-ul, la capitolul infrastructură în domeniile construcții, rutier, feroviar. 

USR solicită public PNL să se concentreze pe implementarea reformelor care au fost negociate și retragerea acestei inițiative care poate afecta implementarea PNRR din cauza reversibilității unor reforme.

„În timp ce negociam investițiile din PNRR trebuia să găsim o soluție și pentru finalizarea lor până în 2026. Iar principala piedică a investițiilor publice în România o reprezenta durata procedurilor de achiziție, care, cu tot cu contestațiile în instanță era în medie de 2 ani. Reușita USR de scădere de la 2 ani la 6 luni media procedurilor de licitație pentru investițiile publice, raportată jalon îndeplinit în cererea de plată 2 din PNRR, urmează să fie anulată prin propunerea lui Fenechiu care vrea să desființeze CNSC și să punem investițiile din nou la mâna contestatarilor de meserie”, explică Cristian Ghinea, fost ministru al Investiții și Proiectelor Europene. 

În august 2021, a fost modificată legislația privind achizițiile publice pentru a scurta durata procedurilor și a fost introdusă obligația de a semna contractul imediat după decizia CNSC. Modificarea s-a bazat pe faptul că 98% din deciziile CNSC sunt confirmate de instanțe. Schimbarea legii a afectat desigur mulți avocați și firme de consultanță care există doar pentru a suge bani din contestații făcute pentru a bloca proiectele de investiții. 

Jalonul din PNRR a fost raportat îndeplinit după adoptarea în Parlament a legii de aprobare a ordonanței 3 din 25 august 2021 și e inclus în cererea de plată nr. 2. 

Propunerea legislativă PNL o găsiți aici: https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L82&an_cls=2023

Articolul <em>PNL anulează un jalon din PNRR deja îndeplinit și aruncă în aer achizițiile publice</em> apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR cere creșterea transparenței cheltuirii banului public și condamnă încercările coaliției sărăciei de sifonare a bugetelor locale de către firmele de partid

USR cere
coaliției de guvernământ să pună capăt încercărilor de a modifica legile care
reglementează achizițiile publice și achizițiile sectoriale. 

Sub pretextul
creșterii prețurilor la materiale din cauza pandemiei și a războiului din
Ucraina, și argumentând că „modificările au drept scop facilitarea accesării
fondurilor europene prin reglementarea sectorului achiziţiilor publice în acord
cu exigenţele legislaţiei unionale”, PSD-PNL-UDMR au propus creșterea de 10
ori! a pragurilor până la care se pot face achiziții directe, fără licitații.
În comisii, în urma dezbaterilor, au decis doar să dubleze pragurile.

Luând cuvântul la dezbaterile din Plenul Senatului, senatoarea USR Simona Spătaru a argumentat că nici dublarea plafoanelor la achiziții publice directe – așa cum a rezultat în urma dezbaterilor din comisii – nu este de natură să schimbe modul netransparent și abuziv al achizițiilor publice de o asemenea valoarea, fără licitații.

Simona
Spătaru:
”Nici nu știi
dacă să râzi sau să plângi atunci când vezi că devalizatorii de bani publici
sușțin, citez,  că prezenta iniţiativă
legislativă ar avea drept scop crearea unui cadru favorabil pentru realizarea
investiţiilor şi reformelor avute în vedere de Comisia Europeană prin acest
implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Prin această
inițiativă legislativă se permite achiziția de bunuri și servicii de până la
300.000 lei și de lucrări de 3.000.000 lei fără să treacă prin SEAP. Cum poți
să susții că acest lucru va consolida poziţia României în Uniunea Europeană,
așa cum susțin, în expunerea de motive, autorii inițiativei legislative?”

Ca și în cazul
dezbaterilor asupra Programului Anghel Saligny, și de această dată USR a
recunoscut nevoia de a permite autorităților locale să angajeze lucrări sau să
achiziționeze bunuri care să conducă la creșterea calității vieții românilor,
numai că acest lucru trebuie să se facă transparent și cu responsabilitate.  

Articolul USR cere creșterea transparenței cheltuirii banului public și condamnă încercările coaliției sărăciei de sifonare a bugetelor locale de către firmele de partid apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect de lege USR: Transparență în toate achizițiile publice organizate de stat

Statul a decis să sacrifice transparența achizițiilor publice în această perioada de criză, sub motivația urgenței de a achiziționa echipamente. Astfel a făcut loc contractelor cu dedicație și achizițiilor făcute cu firmele de casă, într-o Românie în care problema achizițiilor publice este încă reclamată de UE în rapoartele MCV.

În acest context, deputatul USR Adrian Prisnel a depus un proiect de lege care își propune ca utilizând infrastructura IT existentă a statului, respectiv sistemul electronic de achiziții, SEAP, să ofere transparența necesară pentru a ne asigura că banii publici sunt cheltuiți eficient și legal.

Astfel, fără a perturba procedurile de achiziții ale O.N.A.C., Oficiul va trebui să publice pe site-ul SEAP, toate procedurile de atribuire pe care urmează să le desfășoare, inclusiv prin derogare de la legislația achizițiilor publice, procedurile de negociere fără anunț. De asemenea pentru a asigura transparență și o corectă informare a cetățenilor privind utilizarea banului public, în legătură cu achizițiile directe pe perioada stării de urgență efectuate de toate autoritățile publice enumerate în decretele Prezidențiale, Autoritatea pentru Digitalizarea României va centraliza toate aceste proceduri de achiziții directe și le va publica pe o pagină dedicată a SEAP.

”Negocierea fără publicare de anunț și achiziția directă, sunt cele mai netransparente și restrictive proceduri de atribuire deoarece invitația de participare în cadrul acestora este transmisă direct de către autoritatea contractantă, către operatorii economici de la care aceasta vrea să facă achiziția. Astfel niciun alt operator economic în afara acelora care au primit invitația de participare nu poate participa în procedură, restrângându-se astfel în mod artificial concurența. Pentru a preîntâmpina risipa banului public și contractele cu dedicație, la prețuri disproporționate și exagerate față de prețurile pieței libere, aceste proceduri trebuie să rămână transparente, iar cetățenii să se poată informa ușor cu privire la desfășurarea lor, obiectul acestora și societățile declarate câștigătoare”, a explicat deputatul USR Adrian Prisnel.

Lipsa echipamentelor medicale din spitalele din România, a determinat Guvernul și Președinția, să decidă la începutul crizei de coronavirus COVID-19 că achizițiile de stocuri de urgență medicală și echipamente medicale trebuie făcute fie centralizat de către Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate și fie prin achiziții directe de către orice autoritate publică.

Guvernul a autorizat O.N.A.C., prin OUG nr. 11/2020, să organizeze toate achizițiile publice pentru stocurile de urgență în numele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu prioritate prin procedura de atribuire negociere, fără publicare de anunț. Pe de altă parte Președinția, prin Decretele nr. 195/2020 și 240/2020, a autorizat toate autoritățile publice să facă achiziții directe peste pragurile prevăzute de legislația achizițiilor publice.

Proiectul de lege depus de Adrian Prisnel îl puteți citi aici: https://bit.ly/ProiectPrisnelONAC

Articolul Proiect de lege USR: Transparență în toate achizițiile publice organizate de stat apare prima dată în Uniunea Salvați România.