USR: PSD și PNL să nu mai protejeze interesele baronului Paul Stănescu și să deblocheze proiectul care anulează legea dată cu dedicație

În timp ce fermierii se plâng că primesc subvenții mici și cu întârziere, circa 5 milioane de euro sunt pe cale să intre în conturile familiei baronului PSD de Olt Paul Stănescu după artificiul legislativ prin care Coaliția PSD-PNL a transformat suprafețele de apă din Deltă în pajiști. USR cere adoptarea, de urgență, a proiectului prin care legislația revine la forma anterioară modificărilor operate cu dedicație de PSD-PNL.

„În timp ce fermierii au ieșit în stradă să ceară să nu mai fie întârziată plata subvențiilor, să nu mai fie sugrumați de taxele, impozitele și accizele mărite, șmecherii de partid, baronii locali PSD, se fac milionari din pix în agricultură. Iar proiectul depus de USR pentru a îndrepta legea dată cu dedicație pentru baronii PSD stă blocat în Senat. În declarații, premierul Ciolacu și ministrul Barbu se dau marii salvatori ai fermierilor, dar e clar că legile pe care le dau sunt doar pentru pilele de partid”, declară deputata USR Diana Buzoianu.

La începutul lunii octombrie 2023, USR a depus, la inițiativa parlamentarilor Diana Buzoianu, Narcis Mircescu și Sebastian Cernic, un proiect de lege prin care suprafețele de apă pe care se cultivă stuf să nu mai poată fi considerate pajiști și, implicit, să aducă milioane de euro subvenții europene în buzunarele baronilor PSD. Demersul a pornit după ce o investigație de presă a arătat cum, peste noapte și în urma modificărilor legislative impuse de PSD-PNL, peste 10.000 de hectare din Delta Dunării s-au transformat din apă în pajiști doar pentru ca proprietarii să poată beneficia de subvențiile europene.

În timp ce proiectul USR (https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L658&an_cls=2023) este blocat în comisiile de la Senat, APIA Tulcea s-a grăbit să aprobe subvenții de circa 5 milioane de euro pentru două firme legate de familia baronului PSD de Olt Paul Stănescu, ceea ce a făcut să fie demarată o anchetă de către Comisia Europeană.

Senatorul USR Sebastian Cernic, secretar al Comisiei pentru agricultură din Senat, a adresat o interpelare APIA, dar instituția a refuzat să răspundă la întrebările privind firmele care au cerut subvenții din bani europeni.

„PSD a luat agricultura românească pe persoană fizică, iar instituțiile statului, controlate de oamenii PSD, fac orice pentru a deservi interesele camarilei de partid. Am cerut APIA să-mi spună câte firme au depus cereri pentru subvenții și care sunt ele, dar nu mi-au răspuns. PSD și PNL au încercat să explice că ar fi mulți fermieri care ar putea profita de aceste subvenții, dar, vezi coincidență, doar două firme au aplicat și au primit bani. Am cerut, de la Comisia pentru agricultură, un punct de vedere al ministrului Barbu, dar de două luni nu am primit niciun răspuns”, precizează Sebastian Cernic.

Lipsa răspunsurilor din partea ministrului Florin Barbu poate fi pusă pe seama apropierii de baronul Paul Stănescu și a faptului că exact el este cel care a promovat, pe vremea când era președintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, legea prin care stufărișul a devenit, din pix, pajiște.

Articolul USR: PSD și PNL să nu mai protejeze interesele baronului Paul Stănescu și să deblocheze proiectul care anulează legea dată cu dedicație apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Sebastian Cernic: „Modificați Programul Tomata, care încurajează importurile de roșii turcești și frauda în rândul samsarilor!”

enatorul USR Sebastian Cernic, secretar al Comisiei pentru agricultură din Senat, cere autorităților să modifice Programul Tomata astfel încât banii să ajungă la legumicultorii adevărați și nu la samsari sau, cu dedicație, la anumiți fermieri.

Programul Tomata a încurajat importurile de roșii turcești și frauda în rândul samsarilor, în condițiile în care România a importat în ultimul an roșii din afara Uniunii Europene de peste 100 de milioane de euro.

Sebastian Cernic: „Programul Tomata, impus de Liviu Dragnea și Petre Daea, nu a fost făcut pentru a încuraja consumul de roșii autohtone, ci a încurajat, mai degrabă, fraudarea banilor oferiți de stat, a mințit producătorii onești și a crescut prețurile la raft. Statul cheltuie de câțiva ani milioane de euro pe un program falimentar. Datele arată foarte clar că România a importat din țările din afara Uniunii Europene, în ultimul an comercial, roșii proaspete și procesate în valoare totală de 101,8 milioane de euro, doar din Turcia fiind importate aproape 63.000 tone.”

Sebastian Cernic îi acuză de incompetență pe cei care au elaborat acest program, care a dus la prăbușirea, în această vară, a prețurilor la tomatele produse în România pe piața en-gros.

Românii plătesc pentru eșecul acestui program cu propria sănătate, deoarece nivelul pesticidelor în legumele din Turcia se află pe primul loc în clasamentul probelor de tomate contaminate, atât în statisticile românești, cât și în cele europene.

Potențialul României de a produce și procesa roșii este uriaș. Cu toate acestea, importăm tomate inclusiv din China și Egipt. Senatorul USR spune că, pentru a veni în mod real în sprijinul legumicultorilor români, statul are obligația să închidă Programul Tomata în forma actuală, să sprijine producătorii în vederea asocierii și să investească în spații de depozitare, să stimuleze hipermarketurile să încheie contracte cu producătorii locali, să subvenționeze energia necesară pentru cultivarea de roșii și să gândească un regim special pentru lucrătorii sezonieri din acest domeniu, iar Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să efectueze controale mai dese și mai serioase în piețe și vămi pentru a scădea riscul importurilor de tomate nesănătoase.

Programul Tomata a fost lansat în 2017, unul dintre obiective fiind reducerea importurilor, ceea ce nu s-a întâmplat, importurile ajungând în acest an la niveluri-record.

Articolul Sebastian Cernic: „Modificați Programul Tomata, care încurajează importurile de roșii turcești și frauda în rândul samsarilor!” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR îl cheamă pe ministrul Barbu la comisia de Agricultură: Guvernul aduce legumicultorii la faliment

USR îl cheamă la comisia de Agricultură din Senat pe ministrul Florin Barbu să explice de ce guvernul că nu a făcut la timp plățile din programul Tomata, aducând legumicultorii români în pragul falimentului.

Senatorul USR Sebastian Cernic, secretarul comisiei pentru agricultură din Senat, acuză guvernul că tratează fermierii români cu dispreț și indiferență. Termenul de plată pentru legumicultori era 31 august, iar ministrul Agriculturii a anunțat public că abia săptămâna viitoare guvernul ar putea să ia în discuție alocarea a 13 milioane de euro pentru ciclul I din programul Tomata.

Florin Barbu este și el membru al guvernului vorbe-nu-fapte, iar declarațiile sale sunt încă un exemplu de cum a fost distrusă, pas cu pas, agricultura românească. Cel mai recent raport al Curții de Conturi a României arată cu cifre, clar, că miniștrii PSD au săpat groapa agriculturii românești! Nu avem bani pentru legumicultori, pe zootehniști îi falimentăm prin intervenții tardive și ineficiente contra pestei porcine și, astfel, o țară cu un potențial agricol enorm este un importator net de produse agricole. Florin Barbu trebuie să vină la comisie și să explice ce are de gând guvernul să facă!”, spune senatorul USR Sebastian Cernic.

USR a avertizat de nenumărate ori că, așa cum a fost gândit și implementat până acum, programul Tomata nu e un program care să-i ajute pe fermieri, ci o risipă a banului public, făcut cu dedicație, iar acum s-a ajuns exact acolo unde am prezis: „nu mai sunt bani pentru fermieri”.

Articolul USR îl cheamă pe ministrul Barbu la comisia de Agricultură: Guvernul aduce legumicultorii la faliment apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorul USR Sebastian Cernic: ”Guvernul mimează ajutorul pentru fermieri”

Senatorul USR Sebastian Cernic, secretarul comisiei pentru agricultură din Senat a afirmat azi în cadrul dezbaterilor din Comisia pentru agricultură că suma oferită ca despăgubiri fermierilor români afectați de seceta din 2022 este ridicol de mică și ar trebui mărită substanțial.

Cei 335 de lei/ha oferiți de stat pentru un grad de calamitate de 100% nu acoperă nici pe departe pagubele produse de secetă producătorilor care au cultivat porumb, floarea-soarelui, soia și mazăre.

De aceea, senatorul Cernic și-a însușit propunerea reprezentanților fermierilor prezenți la dezbateri – respectiv, acordarea unei sume de 1.000le/ha – și a dorit să o înregistreze ca amendament, însă reprezentanții coaliției de guvernământ l-au împiedicat, în mod abuziv, să înregistreze amendamentul pentru a fi dezbătut și votat în comisie.

Sebastian Cernic: ”Ce au făcut senatorii PSD și PNL a fost un abuz dar el demonstrează exact cât le pasă guvernului, ministrului agriculturii, de adevărații fermieri. Ce a oferit guvernul ca despăgubire este praf în ochi, este un afront adus celor care se chinuiesc, an de an, să hrănească România. Fermierii au nevoie de sprijin, au nevoie de ajutor pentru a compensa pentru pierderile cauzate de seceta de anul trecut, nu au nevoie de oameni care promit și nu se țin de cuvântul dat”.

Articolul Senatorul USR Sebastian Cernic: ”Guvernul mimează ajutorul pentru fermieri” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD, PNL și UDMR au făcut zid în jurul incompetenței ministrului Daea

Prin respingerea moțiunii simple depuse de USR, PSD, PNL și UDMR au făcut zid în fața incompetenței ministrului Petre Daea și au demonstrat, încă o dată, că nu îi interesează câtuși de puțin problemele românilor și ale României. După ce le-au oferit oamenilor cel mai scump Paște din ultimii 30 de ani, PSD, PNL și UDMR au arătat, prin votul lor, că vor condamnarea agriculturii românești.

Coaliția scumpirilor, girată de președintele Iohannis, a făcut astăzi zid în jurul ministrului Petre Daea, a cărui singură calitate este că ne distrează la televizor alergând pe câmp și luptându-se cu cormoranii. PSD, PNL și UDMR au apărat incompetența unui ministru încremenit în vremea congreselor comuniste, care habar nu are ce înseamnă agricultura modernă și cum să aducă bani europeni în țară. Fermierii și toți românii au nevoie la vârful Ministerului Agriculturii de un profesionist care să rezolve problemele, nu de un politruc preocupat de combinații. PSD, PNL și UDMR continuă însă să-și bată joc de români și de agricultura românească”, declară Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților și purtătorul de cuvânt al USR.

Votul de astăzi îi pune pe deputații PNL într-o situație ridicolă. PNL n-a vrut să-l supere pe Marcel Ciolacu, viitorul lor șef în Guvern. De fapt, deputații PNL și UDMR au profitat din plin de moțiunea simplă. Și pentru ei a fost un prilej să le scoată ochii lui Daea și PSD pentru toate nemulțumirile fermierilor. Au încercat să se dezică de aceste probleme, dar e un discurs ipocrit. Când ai premierul, îi poți cere să-l demită pe acest ministru. Nu au avut curaj să facă acest lucru. PNL și UDMR au recunoscut ieri la moțiune atât problemele grave din agricultură, cât și incapacitatea lui Petre Daea de a le rezolva. Cu toate acestea, PNL a votat cu două mâini, alături de PSD, să-l țină în continuare în brațe pe Daea. Este politica neputinței și a imposturii”, precizează senatorul USR Sebastian Cernic.

În moțiunea intitulată „De la grânarul Europei la rușinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună știință agricultura românească”, USR l-a acuzat pe Petre Daea că a ratat toate proiectele mari în domeniul Agriculturii: a ratat finanțări din PNRR, a ratat Planul Național Strategic, a ratat fondurile europene pentru fermierii români, dar și compensațiile pentru importurile din Ucraina.

Dacă la toate aceste eșecuri adăugăm gestionarea dezastruoasă a crizelor de pestă porcină și gripă aviară, devine evident că incompetența ministrului Daea se traduce în pagube uriașe, în pierderi de miliarde de lei pentru fermieri și agricultura românească.

Articolul PSD, PNL și UDMR au făcut zid în jurul incompetenței ministrului Daea apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Moțiune simplă depusă împotriva celui mai slab ministru al Agriculturii din ultimii 30 de ani

USR și Forța Dreptei au depus o moțiune simplă împotriva ministrului Petre Daea, care înregistrează eșec după eșec și pune în pericol atât economia și dezvoltarea României, cât și securitatea alimentară a țării.

Ministrul PSD Petre Daea, aflat la al doilea mandat sub patru premieri diferiți, trebuie să plece. A dovedit să nu poate să țină agricultura românească în pas cu agricultura europeană din acest moment. Singura realizare a lui Petre Daea este că și-a angajat rudele, ne amintim cu toții cum justifica angajarea fiicei sale în ministerul condus de el. Petre Daea muncea în Ministerul Agriculturii și în vremea PCR și probabil că așa i se pare corect să procedeze, noi spunem că trebuie un alt ministru. Este nevoie să ne redobândim independența alimentară și pentru aceasta este nevoie de un ministru competent, care să aibă idee de ce înseamnă o agricultură modernă, pe baze științifice”, declară Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR.

În moțiunea intitulată „De la grânarul Europei la rușinea Europei. Ministrul Daea distruge cu bună știință agricultura românească”, USR și Forța Dreptei îl acuză pe Petre Daea că a ratat toate proiectele mari în domeniul Agriculturii: a ratat finanțări din PNRR, a ratat Planul Național Strategic, a ratat fondurile europene pentru fermierii români, dar și compensațiile pentru importurile din Ucraina. Toate aceste eșecuri în rafală costă România și pe fermierii români miliarde de lei.

Totodată, Petre Daea a gestionat dezastruos crizele de pestă porcină și gripă aviară, a încurajat mafia din agricultură și a susținut modele falimentare, precum Casa de Comerț Unirea și Bursa de Pește de la Tulcea.

Asemenea predecesorului său, Adrian Chesnoiu, „nea Petrică” Daea, cum este numit într-o anchetă DNA, a avut ca prioritate să-și angajeze neamurile și să umple Ministerul și agențiile din subordine cu incompetenți de la partid.

USR a solicitat, în mod repetat, demisia celui pe care fermierii români îl cataloghează drept „un măscărici, un bufon al agriculturii românești”. Cum acesta nu a dovedit minima onoare de a părăsi funcția de ministru, USR cere PSD, PNL și UDMR să voteze în favoarea moțiunii simple și să-l îndepărteze din funcție pe Petre Daea, ministrul care a produs cele mai multe pagube agriculturii.

Când oamenilor de abia le mai ajung banii pentru mâncare, nu putem tolera impostura la vârful agriculturii românești. Petre Daea trebuie să plece și să nu mai fie readus niciodată în fruntea Ministerului Agriculturii.

Articolul Moțiune simplă depusă împotriva celui mai slab ministru al Agriculturii din ultimii 30 de ani apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă: „E momentul ca Marcel Ciolacu să îl demită pe Petre Daea! Le-a făcut destul rău fermierilor”

Cătălin Drulă, președintele USR, îi solicită lui Marcel Ciolacu să-l retragă pe Petre Daea din fruntea Ministerului Agriculturii în contextul eșecului răsunător în negocierile de la Bruxelles pe tema despăgubirilor acordate de Comisia Europeană fermierilor români.

Fermierii protestează în toată țara. Bufonul de la Agricultură, Nea Petrică, nu a fost în stare să negocieze cu Comisia Europeană mai mulți bani pentru fermierii noștri. Cu toate astea, PSD și PNL îl țin în funcție. Îl țin în funcție pentru că răspunde la comenzile unor baroni cu afaceri în agricultură, cum este chiar secretarul general al PSD, Paul Stănescu. Îl țin în funcție pentru că unica calitate a bufonului este să angajeze oamenii ceruți de PSD și PNL prin minister. 10,5 milioane de euro. Atât a putut negocia Petre Daea. S-a dus la Bruxelles cu un dosar incomplet, cu date eronate. Credea că merge ca în România, ca în ședințele de partid la PSD”, declară Cătălin Drulă.

Reamintim că România a obținut 10,5 milioane de euro de la Comisia Europeană, în timp ce Bulgaria a obținut 16,7 milioane de euro, iar Polonia, aproape 30 milioane de euro.

O rușine. E momentul ca Marcel Ciolacu să îl demită pe Petre Daea! Le-a făcut destul rău fermierilor”, precizează Cătălin Drulă.

Cel mai slab ministru al agriculturii din ultimii 30 de ani, Petre Daea, trebuie să plece acasă. În loc să se ocupe de problemele fermierilor și de proiectele pe fonduri europene care pot ajuta agricultura românească, Daea a avut ca prioritate popularea ministerului și a agențiilor din subordine cu fii, fiice, soții, rude și prieteni ai diverșilor politicieni.

Articolul Cătălin Drulă: „E momentul ca Marcel Ciolacu să îl demită pe Petre Daea! Le-a făcut destul rău fermierilor” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Sebastian Cernic, USR: Ministrul Daea trebuie demis urgent. Importăm din ce în ce mai multe alimente, la prețuri din ce în ce mai mari!

USR cere demiterea de urgență a ministrului Agriculturii, Petre Daea, responsabil direct pentru creșterea accentuată a deficitului comercial la produse alimentare. Datele oficiale publicate de Institutul Național de Statistică nu fac decât să confirme, încă o dată, incompetența ministrului Daea și inadecvarea sa totală la postul pe care îl ocupă.

Conform datelor INS, deficitul comercial la produse alimentare în 2022 s-a dublat față de anul precedent, înregistrând o creștere de 117%, importurile de produse fiind de 13,2 miliarde de euro, iar exporturile de 11,9 miliarde de euro.

Senatorul USR Sebastian Cernic, secretar al Comisiei pentru agricultură din Senat, spune că menținerea lui Petre Daea în funcția de ministru al Agriculturii constituie un pericol la adresa siguranței alimentare a românilor.

Sebastian Cernic: „Nu-ți ajung degetele de la două mâni pentru a număra eșecurile catastrofale ale lui Petre Daea, de la gestionarea ineptă a crizelor declanșate de pesta porcină și de gripa aviară până la eșecul de a depune la timp Planul Național Strategic și, zilele acestea, eșecul de a obține compensații corespunzătoare pentru producătorii de grâu din România. Faptul că importăm 85% din carnea de porc, faptul că suntem cel mai mare importator de roșii turcești, în ciuda banilor cheltuiți cu Programul tomata, i se datorează lui Petre Daea. Singura grijă a ministrului Agriculturii este, așa cum o spune DNA, să încerce să-și angajeze pilele în minister.”  

USR cere prim-ministrului Nicolae Ciucă să nu se mai mire de ce „România, altădată grânarul Europei, nu reușește să-și asigure necesarul de alimente” și să ia singura măsură normală, aceea de a-l demite imediat pe cel care este responsabil direct de dezastrul în care a ajuns agricultura românească. Petre Daea este principalul vinovat că România nu reușește decât în foarte mică măsură să-și satisfacă cerințele de consum intern la produse de carne și preparate din carne, fructe și lactate.

Articolul Sebastian Cernic, USR: Ministrul Daea trebuie demis urgent. Importăm din ce în ce mai multe alimente, la prețuri din ce în ce mai mari! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR și Forța Dreptei atacă la CCR legea care obligă producătorii și operatorii economici să raporteze lunar stocurile de produse agricole

USR și Forța Dreptei atacă la Curtea Constituțională obligația impusă producătorilor agricoli şi operatorilor economici de a raporta lunar Ministerului Agriculturii stocurile la produsele agricole și alimentare.

Obligația acestor raportări va permite grupurilor de interese conectate la instituțiile statului să intre în posesia unor informații cu caracter de secret comercial și să facă averi, prin speculă și manipularea prețurilor, în timp ce producătorii români își vor pierde puterea de negociere, atrag atenția reprezentanții USR.

„PNL și PSD sunt la un pas de instituirea rechizițiilor la preț fix – dar nu pentru stat, ci pentru samsari. Ce s-ar întâmpla dacă doar băieții deștepți ar ști câte cereale se consumă în România? Care sunt stocurile de produse și unde sunt localizate acestea? Cât de vechi sunt? Băiatul la costum, cu mașină de lux, care va sosi la poarta fermei, va ști ce cantități are agricultorul în silozuri, de când le are și când trebuie să le vândă. Îi va stabili producătorului prețul și condițiile de achiziție. Practic, acești băieți ar face bani buni pe operațiuni de import – export, vor manipula prețul la produsele agricole”, transmite deputatul USR Bogdan Rodeanu.

Legea încalcă prevederile constituționale legate de libertatea economică și de protecția concurenței loiale. În plus, propunerea legislativă este nejustificată și nefundamentată, iar expunerea de motive încalcă normele de tehnică legislativă, deoarece nu respectă principiului securității juridice, previzibilității și clarității normelor.

USR a votat împotriva acestei legi, miercuri, 8 februarie, în Camera Deputaților, legea fiind însă adoptată prin votul majorității PSD-PNL.

Articolul USR și Forța Dreptei atacă la CCR legea care obligă producătorii și operatorii economici să raporteze lunar stocurile de produse agricole apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Ghinea: Partidul Ciocoilor nu finanțează micii fermieri din bani europeni. Comisia Europeană reacționează la baronizarea banilor europeni pentru agricultură

În condițiile în care România are cel mai mare număr de ferme mici din Uniunea Europeană, ministerul Agriculturii, controlat din umbră de baronul PSD de Olt Paul Stănescu, favorizează fermele foarte mari în ceea ce privește subvențiile prin Planul Național Strategic, un fel de PNRR pentru agricultură. USR solicită Ministerului Agriculturii să țină cont de observațiile Comisiei Europene și să refacă sistemul de subvenții astfel încât fermierii mici si mijlocii să beneficieze de fonduri semnificativ mai mari.

Comisia Europeană afirmă,
în obiecțiile trimise la București, că „(…) fermele mici și mijlocii sunt
excluse efectiv de la sprijin, (…) sprijinul vizează în principal
unitățile comerciale mari (în unele cazuri sprijinul atingând un nivel
extrem de ridicat, de exemplu 15 milioane EUR) (…).”

Este doar una din
numeroasele obiecții ridicate de Comisia Europeană la felul în care România
intenționează să aloce fonduri de 17 miliarde de euro pentru dezvoltarea
agriculturii în următorii ani. Proiectul de Plan Strategic a fost trimis la Bruxelles
de fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu și ar trebui finalizat de
către actualul ministru, Petre Daea.

Practic, ministerul
Agriculturii, controlat din umbră de baronul PSD de Olt Paul Stănescu, a ales
cele mai mari categorii de subvenții pentru fermele mari, subvenții care ajung
la 15 milioane de Euro, iar pentru fermele mici și mijlocii a ales cele mai
mici categorii de subvenții cu putință.

Preferințele de
subvenționare ale ministerului Agriculturii nu sunt chiar întâmplătoare – familia
Stănescu are mii de hectare în județul Olt, fratele cel mare este numărul 2 din
PSD, fratele cel mic tocmai a fost numit ilegal șef la Agenția de Dezvoltare Regională,
adică șef peste 1,2 miliarde euro din bani europeni. Familia Stănescu este cea
care l-a numit pe fostul milițian Adrian Chesnoiu mai întâi șef la agenția care
controlează subvențiile europene, apoi deputat de Olt și, apoi, ministrul
Agriculturii care a trimis Planul Național Strategic la Bruxelles.

În public,
miniștrii PSD plâng pe umerii micilor agricultori, dar când e să obțină bani
europeni pentru ei, aleg să își subvenționeze propriii clienți politici.

România are cel mai mare număr de ferme mici din toată Uniunea Europeană: 2,5 milioane de ferme și gospodării dețin până la 2 hectare, iar 660.000 de ferme dețin între 2 și 5 hectare.

Postarea integrală a lui Cristian Ghinea, coordonator de politici publice al USR și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, AICI.

Articolul Ghinea: Partidul Ciocoilor nu finanțează micii fermieri din bani europeni. Comisia Europeană reacționează la baronizarea banilor europeni pentru agricultură apare prima dată în Uniunea Salvați România.