Votul studenților la locale, blocat de PSD și PNL

La alegerile locale, studenții vor putea vota în orașul în care studiază doar dacă au stabilită reședința acolo cu cel puțin 6 luni înainte de data alegerilor. Altfel, ei vor fi nevoiți să se ducă în localitatea de domiciliu pentru a-și putea exercita dreptul de vot. USR este singurul partid care s-a opus, la votul de miercuri, abuzului PSD-PNL.

Sub falsul pretext al combaterii traseismului electoral, PSD și PNL lovesc în votul studenților din orașele universitare. Asta este realitatea, le este frică de votul studenților și atunci îl blochează. Este un atac major asupra democrației, asupra dreptului de vot pentru care s-au luptat părinții noștri acum 33 de ani. Și, ca o dovadă că scopul adevărat al legii nu este combaterea traseismului electoral, PSD și PNL au respins amendamentele USR care ar fi rezolvat fenomenul traseismului printr-un plus de transparență, astfel încât să poată vedea oricine unde sunt creșteri anormale ale numărului vizelor de flotant și unde primarii fac mișmașuri, aducând votanți din alte localități înaintea alegerilor locale”, declară deputatul USR Alin Apostol.

Cu 237 de voturi „pentru” de la PSD, PNL, AUR, UDMR și minorități, Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul deputatului PNL Gigel Știrbu prin care puterea restrânge dreptul la vot al studenților, dar și al altor categorii de persoane.

„Cetățenii care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de 6 luni de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul”, spune articolul PSD-PNL prin care este îngrădit accesul la vot. De menționat că în faza inițială a proiectului PNL condiția pentru participare la vot era ca reședința să fi fost stabilită în localitate de cel puțin 1 an.

Totodată, pentru a îngreuna înscrierea reședinței, PSD și PNL au introdus pentru găzduitor condiția de a completa pe proprie răspundere o declarație din care să reiasă dacă la respectiva adresă are/au reşedinţa persoane care nu aparţin aceleiaşi familii. Iar dacă sunt declarate cel puțin două persoane, Poliția locală va trece la verificări în teren „din care să rezulte dacă solicitanții locuiesc efectiv la adresa declarată”.

Amendamentele USR care vizau exact combaterea traseismului electoral au fost însă respinse de majoritatea PSD-PNL. Amendamentele prevedeau ca primăriile și Ministerul de Interne să afișeze numărul de cereri de viză de flotant pe fiecare din ultimii 10 ani, iar în an electoral cu 30 de zile înainte de alegeri.

Articolul Votul studenților la locale, blocat de PSD și PNL apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL își aranjează alegerile locale din 2024 și blochează votul studenților

Majoritatea controlată de PSD și PNL din Comisia pentru administrație a adoptat măsurile prin care studenții sunt împiedicați să voteze la alegerile locale în localitățile în care studiază. Amendamentele USR, care ar ajuta în mod real la combaterea traseismului electoral și ar aduce un plus de transparență în alegeri, au fost respinse.

Comisia pentru administrație a dat raport preliminar pe proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Gigel Știrbu (https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=20452), proiect în care PSD și PNL au introdus modificările de natură să restrângă dreptul la vot al studenților, dar și al altor categorii de persoane.

Concret, la alegerile locale, vor putea vota, după vrerea PSD și PNL, doar cei care şi-au stabilit reşedinţa în comuna, orașul sau municipiul respectiv cu cel puțin 6 luni înainte de data alegerilor. Asta sub pretextul „prevenirii turismului electoral și distorsionării rezultatului alegerilor”.

Totuși, când USR a propus amendamente care ar fi ajutat în mod real la combaterea turismului electoral, majoritatea PSD-PNL le-a respins.

Am propus ca primăriile și Ministerul de Interne să afișeze numărul de cereri de viză de flotant pe fiecare din ultimii 10 ani. De asemenea, în an electoral să facă același lucru cu 30 de zile înainte de alegeri. Astfel, oricine poate să vadă ce primar folosește traseismul electoral ca să câștige alegerile. O propunere simplă, fără costuri, de transparență și normalitate. Doamnele și domnii parlamentari de la PSD, PNL, UDMR și AUR au votat împotrivă. Împotriva transparenței”, declară deputatul USR Alin Apostol.

Reamintim că un proiect cu prevederi similare cu cel al PSD-PNL a depus și AUR (L772/2022).

Articolul PSD și PNL își aranjează alegerile locale din 2024 și blochează votul studenților apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Alin Apostol, deputat USR: PNL și PSD vor să-i împiedice pe studenți să voteze acolo unde studiază

Sub pretextul combaterii turismului electoral, PNL și PSD vor să-i împiedice pe studenți, la alegerile locale, să voteze în localitățile în care studiază. Modificările legislative au fost discutate în Comisia pentru administrație din Camera Deputaților și sunt susținute de ministerul condus de Lucian Bode și de Autoritatea Electorală Permanentă condusă de PSD.

Modificările prin care ar urma să fie restrâns dreptul studenților de a vota sunt incluse într-un proiect de lege inițiat de deputatul PNL Gigel Știrbu: „persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi are domiciliul”. Tot sub pretextul „prevenirii turismului electoral și distorsionării rezultatului alegerilor”.

USR s-a opus modificărilor în prima rundă de dezbateri din Comisia pentru administrație, dar PSD și PNL sunt decise să meargă mai departe, chiar dacă sunt semne de întrebare cu privire la constituționalitatea măsurii. Singura „concesie” pe care sunt dispuse PSD și PNL să o facă se referă la termenul pentru viza de flotant, să fie de 6 luni în loc de un an, cum este în varianta inițială a proiectului. Un amendament în acest sens a fost formulat și asumat, în cadrul dezbaterii de marți, de deputatul PSD Ionel Floroiu.

Tinerii care au buletine cu domiciliu la părinți și sunt plecați la studii în orașe universitare trebuie să fie încurajați să participe la viața electorală a orașului în care locuiesc. Nu invers. Tinerii nu au nevoie de piedici și bariere ca să vină la vot. Deja știm că vin destul de puțini, că sunt foarte dezamăgiți de clasa politică și că mare parte din ei își doresc să plece din țară. Acum, ce vină au ei că primari PSD-PNL își înregistrează votanți fictivi la ei în comune ca să-și asigure mandatele? Și domnul Lucian Bode de la MAI și domnul Toni Greblă de la AEP susțin acest proiect cu amendamentele în cauză. Așa se întâmplă când guvernezi strict în interesul tău, când de ani de zile te-ai obișnuit să nu-ți pese și binele cetățeanului e cel mai absurd concept pe care l-ai putea auzi”, declară deputatul USR Alin Apostol, membru în Comisia pentru administrație.

Nu este prima dată când PSD și PNL își manifestă fățiș disprețul față de români și vor să le restrângă drepturi fundamentale. Reamintim doar proiectul ministrului Lucian Bode de anul trecut, care ar fi lăsat fără acte milioane de români din țară și din străinătate.

Un proiect cu prevederi similare cu cel susținut de PSD și PNL a depus și AUR (L772/2022).

Articolul Alin Apostol, deputat USR: PNL și PSD vor să-i împiedice pe studenți să voteze acolo unde studiază apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă: Propunerea comasării alegerilor arată disperarea PNL de a se agăța de putere

Cătălin Drulă, președintele USR, acuză partidul condus de președintele Iohannis că a uitat de democrație și vrea să se agațe de putere când propune comasarea alegerilor locale și parlamentare.

Peneliștii, adică ospătarii PSD, așa cum s-au autonumit în ședința de miercuri seară, sunt disperați. Au venit cu o propunere ridicolă, din nou: să comaseze alegerile locale cu cele parlamentare. Asta arată disperarea lor de a se agăța de putere. Ei știu foarte bine: este și neconstituțional – există decizii pronunțate pe această temă – și anormal să votăm în același timp pentru primării, consilii locale și județene, dar și pentru parlamentari. Șase buletine de vot ar fi o nebunie”, declară Cătălin Drulă.

Președintele USR mai precizează că USR este pregătit de alegeri oricum se vor desfășura ele în 2024.

Noi le spunem atât: suntem pregătiți de alegeri. Pentru că România s-a săturat și pentru că ei trebuie să plece de la guvernare. Prin astfel de propuneri nu fac decât să arate, din nou, că nu le pasă de democrație, le pasă doar de conturile lor, doar de șpăgile din duty free-uri, doar de BMW-uri aranjate la licitații. Au ajuns mai rău decât credea oricine vreodată, așa cum și-au spus singuri, îi servesc la masă pe cei de la PSD și de România au uitat”, afirmă Cătălin Drulă.

Articolul Cătălin Drulă: Propunerea comasării alegerilor arată disperarea PNL de a se agăța de putere apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatoarea Florina Presadă, propunere legislativă pentru organizarea alegerilor locale în două zile

Senatoarea USR Florina Presadă a depus, vineri, o inițiativă legislativă pentru organizarea alegerilor locale de anul acesta în două zile.

Senatoarea propune modificarea Legii nr.135/2020 privind stabilirea datei alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020 astfel încât procesul de votare să se poată extinde pe perioada a două zile.

În condițiile în care votarea s-ar realiza doar într-o singură zi, procesul de votare ar fi serios îngreunat și întârziat ca urmare a măsurilor de distanțare socială atât în interiorul secției cât și în afara ei.

Aceasta ar putea afecta negativ prezența la vot, care va scădea semnificativ, lipsind procesul de alegere a reprezentanților autorităților locale de reprezentativitate și legitimitate, mai ales că alegerea primarilor și a președinților de consilii județene se realizează într-un singur tur.

Conform inițiativei USR, alegerile ar urma să aibă loc sâmbătă, 26 septembrie 2020 și duminică, 27 septembrie 2020, în fiecare dintre aceste zile, votarea urmând să înceapă la ora locală 7:00 și să se încheie la ora locală 21:00.

„Avem nevoie de toate aceste lucruri cât mai curând pentru un vot în siguranță pe 27 septembrie. Sunt lucruri pe care și le doresc și românii, așa cum arată un sondaj recent. 63% dintre simpatizanții tuturor partidelor și-au exprimat interesul pentru mai multe zile de vot pentru securizarea procesului de vot în pandemie, iar 82% dintre românii cu drept de vot cer creșterea numărului secțiilor de votare, aproximativ 75% dintre simpatizanții tuturor partidelor exprimându-și această preferință.”, transmite senatoarea USR Florina Presadă.

Votul pe mai multe zile a fost deja practicat pentru diaspora la alegerile prezidențiale, precum și în cadrul a două referendum-uri, iar evaluările arată că sistemul a funcționat. Guvernul este dator să asigure toate condițiile de natură organizatorică pentru ca un număr cât mai mare de români să își poată exercita dreptul de a vota, în siguranță.

De asemenea, inițiativa legislativă depusă de senatoarea USR are în vedere ca partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale și organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale să poată nominaliza pentru o secție de votare, în calitate de delegați ai acestora, persoane diferite pentru fiecare zi de votare, în scopul facilitării participării acestor delegați la procesul electoral.

Articolul Senatoarea Florina Presadă, propunere legislativă pentru organizarea alegerilor locale în două zile apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorii USR au votat pentru prelungirea mandatelor aleșilor locali

Senatorii USR au votat în favoarea prelungirii mandatelor autorităților administrației publice locale, propunere legislativă care s-a aflat azi în dezbaterea plenului Senatului.

În intervenția sa la dezbateri, senatoarea USR Florina Presadă a subliniat că prelungirea mandatelor aleșilor locali în acest moment reprezintă singura soluție pentru a se evita un haos în administrația publică locală.

Cu toate acestea, Florina Presadă a subliniat că, în ceea ce privește organizarea alegerilor locale, se impune ca perioada strângerii de semnături să fie mai lungă, deoarece partidele care își adună în mod corect semnăturile, în stradă, vor fi nevoite – în contextul situației post-pandemie – să petreacă mai mult timp pentru a convinge oamenii să semneze listele de susținere.

Iată, în continuare, discursul integral al senatoarei USR Florina Presadă, în plenul Senatului:  

” Stimate colege, stimați colegi,

Suntem puși în fața unei situații absolut excepționale în ultimii 30 ani – în acest an nu avem alegeri locale organizate la termen din cauza unei pandemii.

Soluții legislative pentru a răspunde corect acestei situații au existat, dar, din păcate, PSD a preferat să se joace și cu acestea, deși miza a fost și este uriașă. Din această cauză, am ajuns la ceea ce Curtea Constituțională a numit „paralelism legislativ”, și deci, la soluții neconstituționale.

Suntem în al unsprezecelea ceas și avem pe masă o soluție legislativă pentru una dintre problemele pe care le ridică imposibilitatea organizării alegerilor locale la termen, și anume prelungirea mandatelor aleșilor locali și stabilirea decidentului datei alegerilor locale. Parlamentul e suveran, el decide cine decide. Azi va decide că, în mod excepțional, Parlamentul va stabili prin lege data alegerilor locale din 2020.

Și în al doisprezecelea ceas, Parlamentul va decide și data alegerilor locale din acest an.

USR va vota pentru propunerea legislativă de față pentru că în acest moment este singura opțiune pe care o avem pentru a nu trimite administrația publică locală în haos.

Cu toate acestea, ne dorim ca toate partidele parlamentare, și mai ales Guvernul, să ia în calcul extinderea perioadei necesare strângerii semnăturilor pentru candidaturi, chiar dacă numărul acestor semnături a fost redus la jumătate. Cei care vor strânge pe bune aceste semnături au nevoie de timp pentru a convinge oamenii în stradă să se oprească și să semneze, ceea ce prezintă un anumit risc epidemiologic. E nevoie de mai mult timp decât de obicei pentru acest demers.

Avem încredere că noi toți ne dorim ca toate operațiunile electorale și pre-electorale să se desfășoare în cele mai bune condiții de siguranță sanitară.”

Articolul Senatorii USR au votat pentru prelungirea mandatelor aleșilor locali apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR solicită aprobarea de urgență a modificărilor legislative privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Uniunea Salvați România solicită ALDE, al cărei reprezentant conduce Comisia specială comună pentru elaborarea, modificarea și completarea propunerilor legislative în materie electorală, să deblocheze lucrările acestei ședințe, astfel încât să fie aprobate, în regim de urgență, modificările legislative care să permită revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. De asemenea, USR cere reprezentanților ALDE și Pro România să se alăture Opoziției în demersurile de adoptare rapidă, în plen, a modificărilor legislative, astfel încât localitățile României să fie conduse, din 2020, de oameni reprezentativi, care se bucură de încrederea multor cetățeni.

În urma ședinței de astăzi a grupurilor parlamentare ale USR, am decis să facem toate demersurile pentru deblocarea lucrărilor Comisiei speciale în materia legilor electorale. Este foarte important ca, în perioada următoare, Camera Deputaților să dea un vot pe proiectul de lege referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Acest proiect de lege este pe masa Comisiei încă din luna iunie. Comisia este prezidată de un membru ALDE, așa că le solicităm parlamentarilor ALDE și Pro România să reluăm discuțiile în această comisie. În această comisie, PSD nu deține majoritate, astfel că, dacă există voință politică din partea celorlalte partide din Opoziție, nu este niciun impediment pentru a se da un raport în zilele următoare pe proiectul de lege, urmând ca acesta să ajungă la vot final în plenul Camerei Deputaților. Trebuie luată o decizie rapid, pentru că se apropie alegerile locale și orice modificare de legislație electorală trebuie din timp adoptată și publicată în Monitorul Oficial. Noi vrem ca următoarele alegeri locale, cele din 2020, să se desfășoare după regula alegerii primarilor în două tururi de scrutin”, a declarat Stelian Ion, liderul grupului USR din Camera Deputaților.

În Parlament există, în acest moment, mai multe proiecte de lege pe tema revenirii la alegerile în două tururi pentru primari. Două dintre ele se află pe masa Comisiei speciale, după ce au trecut de Senat.

Proiectul USR, inițiat de deputatul Tudor Benga și senatorii Florina Presadă, Radu Mihail și Nicu Fălcoi, membri ai Departamentului de reformă electorală al USR, a fost depus la Senat la începutul lunii mai.

Modificarea legislației electorale astfel încât primarii să fie aleși în două tururi de scrutin reprezintă o prioritate pentru USR, iar măsura a fost inclusă și în inițiativa cetățenească „Oameni noi în politică”.

USR consideră că alegerea în două tururi a primarilor constituie un prim pas pentru readucerea României pe traiectoria unei democrații funcționale.

Articolul USR solicită aprobarea de urgență a modificărilor legislative privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin apare prima dată în Uniunea Salvați România.