USR a depus un amendament pentru eliminarea obligației prosumatorilor de a instala baterii de stocare

România are nevoie urgentă de o infrastructură puternică de stocare a energiei. Problema e știută de ani de zile, însă Guvernul României și Ministerul Energiei au închis ochii până când situația a devenit critică. Acum, prosumatorii au fost puși să plătească prețul incompetenței și delăsării guvernanților. 

“Am depus azi un amendament prin care eliminăm inepția prin care statul încerca pasarea responsabilității pentru stocare la prosumatori. Vorbim de o măsură care pe de-o parte nu are cum să rezolve problemele din sistem, pentru că deficitul de stocare este foarte mare. Pe de altă parte, este lovit și descurajat sectorul prosumatorilor, singurul care a performat în creșterea capacității de producție de energie a României în ultimii ani. Astfel, nu doar că nu ar fi rezolvată problema, ci ar fi creată una și mai mare. Da, e nevoie de stocare. Însă prin stimulente pentru investițiile din piață, inclusiv în rândul prosumatorilor”, declară deputata Cristina Prună (USR), vicepreședintă a Comisiei pentru industrii și servicii.

Deputata Cristina Prună, precum și alte asociații de profil i-au solicitat public în luna iulie președintelui Klaus Iohannis retrimiterea în Parlament a legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 32/2024, lucru care s-a și întâmplat. În prezent legea se află în procedură de reexaminare în Senat, unde parlamentarii USR Cristina Prună și Cristian Bordei au depus ieri amendamentul prin eliminarea obligației prosumatorilor de a investi în capacități de stocare. 

“Guvernarea PSD-PNL trebuie să renunțe la vechiul nărav de a rezolva problemele create de propria incompetență pe spinarea cetățenilor. Creșterea capacității de stocare dispecerizabilă este crucială pentru funcționarea sistemului energetic național, iar Ministerul Energiei trebuia să aibă de mult timp o strategie pentru aceasta, însă aruncarea acestei responsabilități în spinarea prosumatorilor este cea mai proastă și mai absurdă soluție posibilă. Abordarea corectă este ca statul să stimuleze marii producători să instaleze capacități de stocare care pot fi și dispecerizate foarte ușor, iar pentru  prosumatori se pot introduce programe Casa Verde care să includă și stocare, precum și un sistem opțional de stimulente adaptat acestora, dar în niciun caz nu li se poate impune această obligație la costuri exorbitante”, subliniază senatorul Cristian Bordei.

Articolul USR a depus un amendament pentru eliminarea obligației prosumatorilor de a instala baterii de stocare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Taxa pe boală trebuie scoasă, integral, urgent! Doar în ianuarie, din această taxă, PSD și PNL au luat 10 milioane de euro de la oamenii suferinzi

Din taxa pe boală introdusă de ministrul PNL al Finanțelor la finalul anului trecut, Guvernul a strâns în ianuarie 2024 peste 10 milioane de euro. Din această sumă, 500.000 de euro au fost luați de la pacienții care au cancer.

Fiecare zi în care Parlamentul ezită să corecteze aberația concepută de PNL este o zi în care bolnavii pierd bani. Primul pas corect a fost făcut astăzi, sub presiunea USR și a societății civile, în Senat, dar este necesară urgentarea procedurii parlamentare. Senatorii din comisiile pentru Muncă și Buget-Finanțe au adoptat un amendament prin care au eliminat ”taxa pe boală” din actul normativ.

Amendamentul de eliminare a ”taxei pe boală” a fost asumat de toate partidele și a fost votat în unanimitate.

”Amânarea cu o săptămână a dezbaterilor pe această chestiune, așa cum au vrut PSD și PNL, a făcut ca 5.000 de mame să aibă venituri mai mici. Doar de la mame cu copii mici, de la bolnavi de cancer, de la persoane care se recuperează după accidente de muncă, statul a luat nu mai puțin de 2 milioane de euro. Restul, până la 10 milioane de euro, s-a luat de la pacienții cu alte tipuri de afecțiuni. Nu poți să pedepsești tu, stat, zeci de mii de oameni suferinzi că nu ești în stare să controlezi fraudarea banului public și abuzarea sistemului. În primul trimestru din 2023, autoritățile au efectuat doar 36 de controale, la peste 2 milioane de concedii medicale și a recuperat o sumă infimă de bani”, a spus Oana Țoiu.

USR a atras atenția încă din decembrie 2023 că “taxa pe boală” este o aberație, iar în ianuarie 2024 a sesizat Avocatul Poporului și, chiar în prima zi a noii sesiuni parlamentare, a depus o inițiativă legislativă care să elimine această nouă taxă aberantă.

USR a acționat constant pentru a îndrepta această nedreptate făcută de Guvernul PSD -PNL celor care, ani de zile, au plătit contribuții la fondurile de asigurări sociale și de sănătate. Exact când aceștia ar fi trebuit să poată beneficia de pe urma plății asigurării și aveau nevoie cel mai mult de sprijin, au fost lăsați de izbeliște de Guvernul PSD-PNL.

Votul de azi este o victorie pentru angajații bolnavi și familiile lor! După opt săptămâni de presiune, PNL și PSD au cedat și au acceptat eliminarea taxei pe boală. Urmează votul în Plen și la Camera Deputaților.

Articolul USR: Taxa pe boală trebuie scoasă, integral, urgent! Doar în ianuarie, din această taxă, PSD și PNL au luat 10 milioane de euro de la oamenii suferinzi apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR propune soluțiile corecte pentru reforma pensiilor speciale

Pentru ca jalonul din PNRR să fie respectat și pentru ca România să nu rateze șansa istorică de a primi miliarde de euro pentru școli, autostrăzi și spitale, USR a depus amendamente cu modificări radicale la proiectul PSD-PNL de așa-zisă reformă a pensiilor speciale. Propuneri de îmbunătățire a proiectului au fost depuse și la Senat, dar coaliția specialilor a refuzat să țină seama de ele.

Deși au trecut mai bine de trei luni de când trebuia să fie adoptată legea de trecere a pensiilor speciale pe contributivitate, salvatorii pensiilor speciale nu se grăbesc. USR a redepus aceleași amendamente ca la Senat pentru a arăta că se poate foarte ușor, dacă se vrea, să trecem totul pe contributivitate, cu respectarea deciziilor Curții Constituționale. PSD nu a vrut niciodată, PNL și UDMR s-au prefăcut că vor în timp ce erau în coaliție cu USR, acum joacă și ei pe față de partea echipei pensiilor speciale”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

Amendamentele depuse de USR la Camera Deputaților fac exact ce și-a asumat România prin PNRR și cere Comisia Europeană: aduc pensiile speciale la principiul contributivității.

Ce prevăd soluțiile USR la legea pensiilor speciale:

– Eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, ale grefierilor, funcționarilor de la Curtea de Conturi, diplomaților, funcționarilor parlamentari și navigatorilor.

– Recalcularea pensiilor speciale ale polițiștilor, jandarmilor, militarilor și ale angajaților altor instituții de forță pe principiul contributivității și integrarea în sistemul contributiv general.

În cazul magistraților, USR propune ca aceștia să primească o pensie de serviciu în cuantum de 65% din veniturile nete obținute în ultimele 12 luni înainte de data pensionării, pensionare care să se facă o dată cu îndeplinirea condițiilor de pensionare din sistemul contributiv. În felul acesta, magistrații ieșiți la pensie care nu se încadrează în vârsta de pensionare pot reveni în profesie, ceea ce ar rezolva și actuala criză de personal.

Totodată, USR propune ca pensiile magistraților să fie actualizate simultan și în procent identic cu majorarea valorii punctului de pensie.

USR a avertizat, în mod repetat, că proiectul PSD-PNL de așa-zisă reformă a pensiilor speciale nu înseamnă decât salvarea pensiilor speciale, fapt confirmat prin raportul Băncii Mondiale, dar și de Comisia Europeană.

Articolul USR propune soluțiile corecte pentru reforma pensiilor speciale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

S-a votat în Parlament: Românii nu vor mai fi obligați să își monteze repartitoare până la finalul anului

Românii racordați la
sisteme centralizate de încălzire nu vor mai fi obligați să își monteze
repartitoare până la finalul anului 2022. USR a reușit, printr-un amendament,
să obțină amânarea obligației până la sfârșitul anului 2023.

Am stat de vorbă în
ultimul an cu zeci de președinți de asociații de bloc care mi-au explicat de
unde vine reticența montării acestor repartitoare. Am aflat că au fost
asociații care le-au montat și apoi le-au demontat pentru că au existat
probleme cu costurile și repartizarea agentului termic. Principiul de a plăti
cât consumi este corect, însă, din discuțiile avute, am înțeles că
repartitoarele, așa cum sunt ele astăzi nu răspund acestei nevoi. E necesară o
discuție mult mai amplă pentru a găsi soluții serioase în următorul an
”,
declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru
industrii și servicii.

Legea eficienței
energetice (nr. 121/2014) prevede, în forma acum în vigoare, că românii
racordați la sistemele centralizate de încălzire sunt obligați să-și monteze
repartitoare până la 31 decembrie 2022, în condițiile în care, anul trecut, USR
a obținut amânarea cu un an a acestei obligații.

Acum, deși termenul prevăzut
de lege se apropie de final, montarea repartitoarelor de către asociațiile de
proprietari nu s-a realizat deoarece beneficiile acestora nu sunt încă clare.

USR a depus, prin
urmare, încă un amendament pentru amânarea obligației montării repartitoarelor
până la 31 decembrie 2023, amendament adoptat de Parlament.

USR va continua să
urmărească interesul cetățenilor. Orice obligație pentru români trebuie să fie
în beneficiul lor și să nu să genereze cheltuieli inutile pentru aceștia.

Articolul S-a votat în Parlament: Românii nu vor mai fi obligați să își monteze repartitoare până la finalul anului apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Vlad Alexandrescu, amendamente adoptate privind reluarea unor activități culturale pe timpul stării de alertă

În cadrul dezbaterilor privind Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, senatorul USR Vlad Alexandrescu a propus amendamente care să permită desfășurarea unor activități de natură culturală. Un amendament a fost acceptat de către membrii Comisiei de Cultură și Media.

Astfel, se reformulează Art.39 din proiectul de lege al Guvernului, după cum urmează:

(1) Pe durata stării de alertă, activitatea
instituţiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor,
studiourilor de producţie de film şi audiovizual, a instituţiilor de spectacole
şi/sau concerte, a centrelor şi/sau a căminelor culturale şi a altor instituţii
de cultură, precum şi evenimentele culturale în aer liber şi festivalurile
publice şi private se vor putea desfășura potrivit unor regulamente ce prevăd
măsuri de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al Ministrului Culturii
și al Ministrului Sănătății.

(2) În situația nerespectării măsurilor de
protecţie sanitară prevăzute la alin. (1), activitățile menționate pot fi
suspendate prin hotărârea CNSSU pe o perioadă determinată.

De asemenea, Comisia Juridică a acceptat un alt amendament al senatorului Vlad Alexandrescu

„Art. 18 (3) Pentru durata stării de
alertă, Guvernul stabileşte măsuri speciale de sprijin pentru alți
profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr.
287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru
persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr.
1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu
modificările ulterioare, precum și pentru persoanele fizice care obțin venituri
exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, astfel cum sunt
reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au întrerupt
activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada
stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea
stării de urgență pe teritoriul României și pe perioada stării de alertă.”

Amendamentele sunt de două ori benefice: este benefic pentru consumatorii de cultură care, după 2 luni de întoarcere la cele mai negre epoci istorice, pot – din nou- să se dedice acelor activități care ne fac să fim, intr-adevăr oameni. Putem să ascultăm muzică in aer liber, putem să mergem să cumpărăm din nou o carte sau să mergem la un film în aerl liber. Putem merge la o bibliotecă mare în condiții de distanțare. Acest amendament este benefic și pentru zeci de mii artiști independenți care de două luni de zile nu mai au, practic, din ce trăi.”, transmite senatorul USR Vlad Alexandrescu.

Articolul Vlad Alexandrescu, amendamente adoptate privind reluarea unor activități culturale pe timpul stării de alertă apare prima dată în Uniunea Salvați România.