USR solicită Ministerului Agriculturii clarificări cu privire la acordarea derogărilor în utilizarea unor produse din categoria neonicotinoidelor

În urma mai multor discuții și întâlniri cu apicultorii din
mai multe județe ale țării, precum Suceava, Bistrița-Năsaud și Călărași, deputatul
sucevean Daniel Popescu
găsește absurdă decizia noului ministru al
agriculturii, domnul Adrian Oros, de a autoriza utilizarea de către agricultori
a pesticidelor care afectează grav albinele, în speță cele care conțin trei
tipuri de neonicotinoide (imidacloprid,
clotianidin și tiametoxam)

“Ieri, Comisia
Europeană a adoptat două decizii care interzic României acordarea de
autorizații de urgență nejustificate pentru pesticide care pot conține trei
tipuri de neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin și tiametoxam), în
contextul în care s-a dovedit în extenso
că utilizarea acestor substanțe are un efect devastator asupra populației de
albine
.” –
a declarat deputatul Daniel Popescu,
membru în Comisia pentru agricultură.

Practic, noul ministru al Agriculturii și Dezvoltării
Rurale (MADR) din România autorizează utilizarea în agricultură a unor
substanțe otrăvitoare pentru albine, fără ca măcar să îi consulte pe
apicultorii români, cei mai afectați în urma unei asemenea decizii. Conform
unor studii din SUA și Europa, printre principalele cauze ale dispariției
albinelor se numără și folosirea pesticidelor cunoscute sub denumirea de
neonicotinoide.

„România are
apicultori de mare calitate şi, datorită acestui fapt, țara noastră se află pe
primele locuri în UE la producţia şi exportul de miere. Pe de altă parte, ne
confruntăm cu prezența pe piața românească a mierii neconforme, falsificată sau
fără origine declarată (dar prezentată ca producţie naturală şi autohtonă), dar
și cu un minister al agriculturii ostil apicultorilor prin acordarea unor
derogări în utilizarea de către agricultori a unor substanțe care otrăvesc
albinele.” –
a continuat deputatul USR.

Deși printre specialiști este recunoscut efectul acestor
substanțe, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) din România a
anunțat încă din 18 ianuarie, că pentru campania din primăvara anului 2020,
autorizează utilizarea în situații de urgență a unor produse pe bază de
neonicotinoide la tratarea semintelor de porumb și sfeclă de zahăr.

“Solicit MADR în primul rând clarificări imediate cu
privire la acordarea de derogări în utilizarea unor produse din categoria
neonicotinoidelor, precum și dacă MADR are în vedere instituirea unui sistem de
acordare de compensații care să acopere prejudiciul provocat apicultorilor din
România din cauza utilizării pesticidelor din gama neonicotinoidelor. Mai
solicit domnului ministru Oros anularea ultimelor asemenea derogări abuzive de
la reglementările europene pentru anul 2020.”
a
conchis deputatul USR Daniel Popescu.

Articolul USR solicită Ministerului Agriculturii clarificări cu privire la acordarea derogărilor în utilizarea unor produse din categoria neonicotinoidelor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR solicită PSD să retrimită la Comisia pentru agricultură modificările la Legea apiculturii

PSD a organizat, marți, 1 octombrie, o dezbatere neanunțată despre proiectul de Lege 221/2017 pentru modificarea şi completarea Legii apiculturii nr. 383/2013. Întâlnirea nu a fost anunțată în rândul colegilor deputați din celelalte partide politice. PSD face ce face și organizează la Comisia pentru agricultură dezbateri despre care cei mai mulți dintre reprezentanții asociațiilor crescătorilor de albine și apicultorii particulari din țară, chiar și colegii parlamentari, nu prea au cum afla.

USR consideră total netransparent modul în care a fost organizată dezbaterea pe tema acestui proiect de lege, în condițiile în care modificările aduse Legii apiculturii sunt foarte importante și necesită o implicare largă a apicultorilor din toate regiunile țării, a asociațiilor acestora și a altor colegi  din Comisia pentru agricultură. Propunerea legislativă se află în circuitul parlamentar de peste 2 ani și mai mulți apicultori și asociații ale acestora au cerut insistent o dezbatere transparentă și amendamente care să se regăsească în noul proiect de lege a apiculturii.

Faptul că acest proiect este tergiversat de peste doi ani ne arată că apicultura nu se numără printre domeniile prioritare pe agenda Guvernului și a Parlamentului în ceea ce privește sănătatea populației. Mierea naturală este un aliment excelent pentru menținerea sănătății, incomparabil mai bun decât zahărul sau alți îndulcitori. În România se consumă de 3-4 ori mai puțină miere decât în țările occidentale, în condițiile în care țara noastră se află pe locul 4 în UE (și pe locul 14 mondial) la producția și exportul de miere. În 2015, ne-am situat pe primul loc în Europa cu o producţie de 35 de mii de tone. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte consumul, suntem la coada clasamentului. Anual, un român consumă în medie doar 550 de grame de miere, iar miere românească 100% nu mai găsim decât de la câțiva procesatori. Din nefericire, mierea comercializată în supermarketurile din România nu prea mai este românească”, a declarat deputatul USR Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură.

Apicultorii din mai multe regiuni ale țării ne-au transmis că principalele probleme cu care se confruntă rămân în continuare nerezolvate. Printre acestea se numără:

– Finanțarea insuficientă prin Programul Național Apicol (PNA);

– Nivelul ridicat de mortalitate în rândul coloniilor de albine din cauza tratării culturilor cu substanțe care dăunează albinelor;

– Interzicerea folosirii neonicotinoidelor și obligarea fermierilor să afișeze la loc vizibil substanțele folosite la tratarea culturilor;

– Protejarea rasei autohtone (Apis mellifera carpatica), în condițiile în care țări precum Franța, Italia sau Germania și-au distrus rasele autohtone, iar acum fac eforturi deosebit de mari pentru a reveni la rasa autohtonă;

– Lipsa de aplicabilitate a programului „Mierea în școli” din cauza lipsei banilor pentru implementare;

– Măsuri de combatere a contaminării cerii;

– Etichetarea, pentru o mai bună trasabilitate, prin indicarea precisă a ţării de origine;

– Stoparea comercializării mierii neconforme, falsificate sau fără origine corect declarată, dar prezentată ca producție naturală și autohtonă;

– Cursuri de formare profesională în domeniu prin definirea clară a autorizării formatorilor și a unei programe asociate;

– Instruirea personalului în vederea protejării și gestionarii corecte a rasei autohtone;

– Avizarea importurilor de material biologic de către instituțiile statului și nu prin intermediari privați;

– Opțiunea sprijinului financiar pentru polenizare, după modelul practicat în alte țări.

Autoritățile române ar trebui să ia mai multe măsuri pentru a-i sprijini pe apicultori, pentru a proteja rasa autohtonă de albine (Apis mellifera carpatica) și pentru a consolida poziția României pe piața europeană și mondială a mierii naturale.

USR solicită ferm PSD retrimiterea proiectului de lege la Comisia pentru agricultură pentru ca toate sugestiile apicultorilor să fie luate în discuție. Numai așa poate fi asigurată reprezentativitatea majorității producătorilor locali pentru a înlătura orice suspiciune privind favorizarea doar a unor grupuri de interese.

Articolul USR solicită PSD să retrimită la Comisia pentru agricultură modificările la Legea apiculturii apare prima dată în Uniunea Salvați România.