Asistenților sociali care activează independent le va fi recunoscută vechimea în muncă

Asistenților sociali care activează în cabinete individuale, cabinete asociate sau societăți civile profesionale le va fi recunoscută vechimea în muncă și în specialitate, astfel că se vor putea înscrie la concursurile organizate de instituțiile publice. Proiectul USR care reglementează acest lucru a fost adoptat de Parlament.

O parte dintre asistenții sociali sunt organizați independent și asigură servicii de asistență socială pentru primăriile care nu au astfel de compartimente în organigramă. Este important pentru că avem nevoie de oameni de legătură între cele mai vulnerabile persoane din comunitate și instituțiile statului care trebuie să le ofere serviciile de care au nevoie. Legea votată astăzi le va permite acestor asistenți sociali să aplice la concursuri care cer ani de vechime și să fie încadrați corect în grila de salarizare, conform experienței lor din anii în care au practicat independent meseria”, declară deputata USR Oana Țoiu, inițiatoarea proiectului de lege.

Legea USR completează Statutul asistentului social în sensul ca titularilor cu drept de liberă practică să le fie recunoscută perioada în care au furnizat servicii de asistență socială dacă au avut venituri nete de cel puțin 12 salarii minime brute pe țară și dacă au achitat contribuțiile datorate bugetului asigurărilor sociale de stat.

În Registrul Național al Asistenților Sociali din România sunt înregistrate 126 de cabinete individuale de asistență socială și 10 societăți civile profesionale de asistență socială.

Legea face parte din pachetul USR de susținere a liber-profesioniștilor. Până acum au fost adoptate, din acest pachet, legile pentru recunoașterea vechimii în muncă a PFA-urilor și a medicilor de familie și medicilor stomatologici.

Articolul Asistenților sociali care activează independent le va fi recunoscută vechimea în muncă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Soluție pentru criza de psihologi și asistenți sociali din școli și spitale

Senatul a adoptat,
miercuri, două proiecte USR care pot rezolva criza de psihologi și asistenți
sociali care lucrează la stat. Acestora le va fi recunoscută vechimea în muncă
aferentă activității independente, fapt care va facilita participarea lor la
concursurile organizate de instituțiile din sistemul public. Cele două proiecte
fac parte din pachetul USR de susținere a liber-profesioniștilor și ele vor
intra în dezbaterea Camerei Deputaților.

Conform datelor din
Registrul Unic al Psihologilor, funcționau în luna iulie 2022: 19.876 cabinete
individuale de psihologie, 13 cabinete asociate de psihologie și 1.465
societăți civile profesionale de psihologie.

De partea cealaltă, România are deficit de psihologi în spitale, școli și grădinițe. Grație unei legi USR din 2020, din anul școlar 2021-2022 trebuia să fie alocat unui consilier școlar un număr mai redus de elevi sau preșcolari (600 de elevi în loc de 800, respectiv 300 de preșcolari, în loc de 400). În practică, măsura nu a fost aplicată tocmai din cauza deficitului de psihologi școlari. Totodată, avem spitale în România care nu au niciun psiholog, iar în celelalte numărul este insuficient.

Sănătatea mintală
în România și profesioniștii din domeniu au fost neglijați prea mult timp și,
mai ales după pandemie, cu războiul la graniță și grija zilei de mâine, avem
nevoie să schimbăm asta. Recunoașterea vechimii în muncă a medicilor psihologi
și a asistenților sociali care au practică independentă este esențială și
Colegiul Medicilor Psihologi din România a fost un aliat al inițiativei
legislative. Aceste legi fac parte din pachetul nostru de sprijin al muncii
independente, unde am reușit deja recunoașterea vechimii în muncă a medicilor
de familie, a medicilor stomatologi și a persoanelor fizice autorizate.
Recunoașterea este strict pe perioada plății contribuțiilor sociale de către
aceștia
”, spune deputata USR Oana Țoiu, inițiatoare a celor două proiecte
de lege.

Proiectul USR care
completează Statutul asistentului social (Legea nr. 466/2004) prevede să fie
asimilată vechimii în muncă perioada în care titularul cu drept de liberă
practică al cabinetului individual de asistență socială a furnizat servicii de
asistență socială, dacă veniturile nete sunt cel puțin egale cu 12 salarii
minime brute pe țară și dacă a achitat contribuțiile datorate bugetului
asigurărilor sociale de stat.

Aceeași măsură, în
condiții identice, este prevăzută și de proiectul care completează Legea nr. 213/2004
privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică,
înființarea, organizarea şi funcționarea Colegiului Psihologilor din România.

Articolul Soluție pentru criza de psihologi și asistenți sociali din școli și spitale apare prima dată în Uniunea Salvați România.