Moțiunea împotriva lui Florin Cîțu. Claudiu Năsui: Ați ratat oportunitatea de a face reforme profunde în România

Parlamentarii USR nu susțin moțiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Finanțelor Publice, Florin Cîțu, însă deputații Cosette Chichirău și Claudiu Năsui au atras atenția, la dezbaterea din Parlament, că Guvernul PNL a ratat oportunitatea de a face reforme profunde în România, iar efectele economice provocate de pandemie au fost lăsate doar pe umerii mediului de afaceri. 

Deputata USR Cosette Chichirau a transmis, în timpul dezbaterii din Parlament, că moțiunea împotriva lui Florin Cîțu denotă ipocrizia social democraților, după ce guvernele PSD au lăsat haos în finanțele țării.   

“Incompetenții de ieri îi acuză de incompetență pe incompetenții de azi. Acesta este rezumatul moțiunii de astăzi. Avem într-o parte un partid, PSD, care a doborât toate recordurile în materie de proastă guvernare, iar în partea cealaltă, avem un ministru, de la PNL, prea mic pentru o pălărie atât de mare. Domnul Cîțu nu este nici pe departe ministrul de care România are nevoie în aceste momente. Înțeleg că nu suntem Germania sau Marea Britanie, însă în România măsurile luate pentru cetățeni și mediul de afaceri au fost printre cele mai timide. A fost nevoie de sprijin mai hotărât pentru românii cu datorii la bănci, este nevoie de un stimulent financiar mai consistent pentru repornirea economiei, este nevoie de o soluție mai inteligentă pentru păstrarea locurilor de muncă, de mecanisme de sprijin clare și funcționale.”, a transmis deputata USR Cosette Chichiău.

Pe de altă parte, deputatul USR Claudiu Năsui a arătat că Florin Cîțu nu a mai implementat la guvernarea soluțiile despre care vorbea din opoziție. Guvernul trebuie să ofere stimulente consistente pentru a reporni economia, și implicit, soluții mai inteligente pentru păstrarea locurilor de muncă și mecanisme de sprijin clare și funcționale pentru românii afectați de criza sanitară.

“În opoziție ne spuneați că veți ajuta mediul privat și că îl veți susține, dar din păcate ne uităm la această criză și vedem că 100% stă pe umerii mediului privat și ai economiei private. La stat cheltuielile de personal au crescut. Ne-ați vorbit, la un moment dat, că o să scădeți salariile demnitarilor cu 25% dar ați uitat rapid de lucrul acesta. N-ați mai făcut nimic. Salariile oamenilor din această cameră nu au fost afectate cu nimic de această criză, în schimb, salariile oamenilor care ne plătesc nouă salariile, prin taxe și impozite, au fost afectate. Lucrul acesta nu este normal. Ați început IMM invest, care de fapt, ce faceți e că din banii pe care îi luați din economie îi dați înapoi sub formă de împrumuturi unor IMM-uri care sunt alese de către dumneavoastră și sistemul bancar. De aceea spun că senzația e că ați ratat oportunitatea să faceți reforme profunde în România.”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui. 

De asemenea, Claudiu Năsui i-a transmis ministrului Finanțelor că această criză trebuia să fie o șansă pentru Guvern de a elimina pensiile speciale, de a echilibra impozitarea salariilor și de susținerea proiectelor legislative care vizează debirocratizarea administrației publice, dat fiind că România ocupă locul 91 la nivel mondial în această privință, după Burkina Faso. 

“Această criză era o invitație să umblăm puțin la sistemul rușinos al pensiilor speciale, să umblăm la impozitarea foarte mare a muncii pe care o avem în România, mai ales în privința salariilor mici. Noi nu trebuie, în timp de criză, să menținem același sistem de impozitare ca înaintea crizei, trebuie să ajutăm economia să supraviețuiască. Acum întrețineți chiar și discuții despre creșterea taxelor și impozitelor. Ați spus că nu vor avea loc creșteri de taxe și impozite, anul acesta. Pentru că este an electoral. Dar totuși, anul viitor? Adică economia României nu se termină odată cu ciclul electoral, am spera. Când erați în opoziție, pe primul loc în lista obiectivelor dumneavoastră era eliminarea pensiilor speciale. De când ați ajuns la guvernare, însă, ați dat o grămadă de OUG-uri și niciunul pe pensiile speciale, ba chiar mai grav, începeți să susțineți și pensiile speciale ale primarilor și ale vice-primarilor. Când erați în opoziție vorbeați și de debirocratizare. Dar ajunși la guvernare, PNL s-a dovedit un mare susținător al birocratizării. Guvernul întârzie o lege care ușurează înființarea de noi întreprinderi în România atacând-o și la CCR, trimițând-o înapoi în Parlament la sugestia Președintelui deși, în lume, suntem pe locul 91 la ușurința de a înființa noi firme, sub Burkina Faso. Din toate aceste motive noi, USR, suntem dezamăgiți.”  a conchis deputatul USR Claudiu Năsui. 

Articolul Moțiunea împotriva lui Florin Cîțu. Claudiu Năsui: Ați ratat oportunitatea de a face reforme profunde în România apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputații Claudiu Năsui și Cristina Prună au depus un proiect de lege menit să reducă birocrația inutilă

Deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui au depus, pe 4 martie, un proiect de lege privind debirocratizarea, una dintre prioritățile USR. Proiectul vine să corecteze obligativitatea cetățenilor de a declara constant la stat informații pe care instituțiile publice le dețin deja. 

“România e plină de birocrație inutilă. De aceea suntem codașii Europei la toate clasamentele despre ușurința de a întreprinde. Și mai grav, nu doar că eram la urmă, dar și scădem în fiecare an. Nu e niciun motiv pentru care statul ne obligă să declarăm anual lucruri care nu se schimbă ori pe care le știe deja. Cu toate acestea, din cauza transpunerii proaste unei directive europene, statul obligă toate firmele și toate ONG-urile să depună declarații privind beneficiarul real anual și atunci când nu există schimbări și chiar și atunci când are deja informațiile. Și culmea, ca să facă viața cât mai grea posibilă, statul român cere ca aceste declarații să fie făcute la notar sau în fața unui reprezentant al registrului comerțului.”, transmite deputatul USR Claudiu Năsui. 

Proiectul de lege USR propune: 

1) Dacă nu s-au produs schimbări, nu mai e cazul să revii anual să tot declari același lucru. Adică un lucru de bun simț.

2) Dacă firma sau ONG-ul au asociați doar persoane fizice, atunci statul nu are decât să ia datele despre beneficiarul real de la registrul comerțului, care îi aparține tot lui. De asemenea, un lucru de bun simț.

Claudiu Năsui arată că Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) poate identifica automat în baza de date ce firme au doar persoane fizice, inclusiv participația. Deci acolo se poate identifica beneficiarul real imediat. 

Potrivit datelor de la ONRC, 604.884, adică 61.83% din SRL-uri, sunt cu asociat unic persoană fizică, al căror beneficiar real este însuși asociatul unic. Pentru aceștia, statul are deja datele, deci nu mai trebuie să le re-declare. 337.119 de SRL-uri sunt cu mai mulți asociați, doar persoane fizice. Deci și ele pot fi de asemenea identificate de ONRC și înscrise datele privind beneficiarul real în funcție de cota parte a fiecărui asociat.

Mai mult, deputatul Claudiu Năsui arată că doar 36.242, adică 3.70% din totalul SRL-urilor, au o persoană juridică în componență. Aici intervine utilitatea obligației de a declara beneficiarul real, pentru a se afla cine se află de fapt „în spatele” entității în mod indirect, prin alte persoane juridice interpuse. În proiectul USR acestea rămân supuse obligației de a depune declarația, fiindcă ele erau cele vizate de intenția directivei de la bun început.

„Drumurile inutile la instituțiile statului pentru a depune acte pe care acestea le au deja trebuie să înceteze. Proiectul nostru elimină declarațiile inutile pentru aproximativ 1 milion de SRL-uri și asociații sau fundații. Trebuie să luăm exemplul altor țări și să nu mai punem oamenii pe drumuri, mai ales dacă nu se schimbă nimic în firmele pe care le dețin.”, conchide deputatul USR Cristina Prună.

Articolul Deputații Claudiu Năsui și Cristina Prună au depus un proiect de lege menit să reducă birocrația inutilă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Soluțiile USR pentru a repara dezastrul după OUG114, prezentate premierului Ludovic Orban

Vice-președinții USR, Stelian Ion, Cristina Prună și Claudiu Năsui au avut, vineri, o întâlnire cu premierul Ludovic Orban la Guvern. Discuțiile au vizat proiectul de abrogare a OUG 114 și soluțiile USR pentru a repara efectele acestei ordonanțe nocive în justiție, energie și sistemul de pensii. 

Deputatul Stelian Ion i-a cerut premierului să reintroducă în legislație prevederea scoasă prin OUG 114 ca banii obținuți din vânzarea bunurilor confiscate să fie folosiți pentru proiecte de prevenire a criminalității, astfel încât România să respecte directiva Parlamentului European din 2014.

“I-am cerut premierului Orban, și dumnealui a acceptat, ca banii obţinuţi din vânzarea bunurilor confiscate să fie folosiţi pentru prevenirea criminalităţii, pentru asistarea victimelor infracțiunilor, pentru educație juridică și pentru alte asemenea proiecte de interes public. Adică reintroducerea în legislație a unui articol în acest sens, abrogat de Teodorovici și Dăncilă, prin calamitatea numită OUG 114/2018. Cum prevenirea infracţionalităţii şi preocuparea pentru victime au fost ultimele griji ale PSD, partidul lui Dragnea, de departe fruntaş la numărul de penali, a căutat să folosească banii respectivi după bunul plac. Asta deşi există chiar o directivă a Parlamentului European și a Consiliului, 2014/42/UE, care spune că bunurile confiscate trebuie utilizate în interes public sau pentru obiective de natură socială”, a declarat deputatul Stelian Ion, după întâlnirea cu premierul Ludovic Orban.

USR a prezentat și soluții pentru efectele nocive produse de OUG114 în sectorul energetic. Astfel, deputata Cristina Prună a susținut că este necesar să ne aliniem cu legislația europeană și să revenim la situația de dinainte de OUG114, adică să liberalizăm piața de energie electrică și gaze naturale la producător. De asemenea, a propus și măsuri de sprijin pentru consumatorii vulnerabili pentru plata facturilor la energie și gaze naturale.

“S-a discutat o dereglementare a prețului la energie electrică care să aibă loc până la finalului anului 2020 și dereglementarea prețului la producția de gaze naturale care să aibă loc la 1 iulie 2020. USR a adus în discuție că această dereglementare a prețului la producție trebuie să fie însoțită de măsuri pentru consumatorii vulnerabili, adică pentru acea categorie socială care nu-și poate plăti prețul la energie și gaze naturale. Pentru acești oameni va fi gândită o schemă de subvenționare. Ca soluție, am discutat utilizarea taxei de 2%, care fusese aplicată pe cifra de afaceri companiilor din energie, pentru a finanța programele de sprijin ale consumatorilor vulnerabili, dar și alte surse bugetare din taxarea veniturilor suplimentare ale producătorilor de gaze naturale”, a transmis deputatul Cristina Prună.

De asemenea, deputatul Claudiu Năsui i-a propus premierului Orban soluții pentru creșterea contribuțiilor la pilonul II de pensii, printr-o recalculare a comisioanelor.

“În ceea ce privește pilonul II de pensii, am propus ca acel comision de 1%, din care jumătate merge la Casa Națională de Pensii și jumătate la administratorii de fonduri, să fie redus la 0,6% astfel încât 0,4% să rămână în conturile contribuabililor. Deci contribuția românilor să crească automat din scăderea comisionului. Doar 0,1% să rămână la Casa de Pensii și 0,5% să meargă la administratorii de fonduri. De asemenea, am propus, în plus, ca acele costuri de transfer bancar să fie în sarcina administratorilor. Pe scurt, comisioane mai mici, contribuții mai mari. Adică mai mulți bani pentru fiecare român”, a conchis deputatul Claudiu Năsui.

Articolul Soluțiile USR pentru a repara dezastrul după OUG114, prezentate premierului Ludovic Orban apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Gazele naturale din Marea Neagră. Cum le valorificăm pentru România

Uniunea Salvați România a lansat, astăzi, un document de poziție intitulat „Gazele naturale din Marea Neagră. Cum le valorificăm pentru România”. Acesta reprezintă viziunea partidului cu privire la potențialul producției de gaze naturale din Marea Neagră și face parte din procesul intern de elaborare a unui program de guvernare orientat spre bunăstarea României.

Ideile care au stat la baza documentului au pornit de la următoarea realitate. Accesul la energie și consumul de resurse energetice radiografiază nivelul de trai și de dezvoltare al unei țări. O țară care nu își folosește resursele în interesul cetățenilor săi nu este bine guvernată. O economie modernă trebuie să fie conectată la piețele din regiunea sa și să fie cât mai integrată cu acestea. Doar în acest mod poate maximiza bunăstarea oamenilor oferindu-le acces la o varietate de resurse și servicii și oportunitatea unui trai civilizat.

Această realitate a fost ignorată de guvernarea PSD-ALDE care a sabotat dezvoltarea sectorului gazelor naturale, a îngreunat diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale din import transformând România într-o piață izolată, captivă importurilor de gaze rusești și a generat incertitudine cu un cadru fiscal instabil și impredictibil. Consecințele se răsfrâng direct în factura consumatorilor și alterează șansele României de a trece cu bine peste schimbările profunde pe care le presupune decarbonarea sectorului energetic autohton.

Gospodăriile, industria și forța de muncă depind de un acces la energie sigură și la prețuri accesibile. În actualul context european, gazele naturale sunt esențiale deoarece sunt combustibilul care va asigura tranziția către surse de energie cu emisii scăzute sau zero net de dioxid de carbon. Avem nevoie de gaze naturale pentru o industrie performantă, pentru înlocuirea capacităților de producție vechi cu unele care să asigure flexibilitatea producției de energie electrică și pentru a scoate ruralul și urbanul mic din sărăcie.

„În acest policy brief am venit cu o viziune integrată despre cum toți românii pot beneficia de pe urma investițiilor în Marea Neagră. Propunem ca sumele rezultate din taxarea producției de gaze să fie administrate prin Pilonul 2 de pensii, iar jumătate din acești bani să fie investiți în proiecte în domeniul energiei. În acest mod construim un instrument financiar care să finanțeze proiecte ce contribuie la electromobilitate, la tranziția energetică, precum rețele de transport inteligente pentru energia electrică, stații de reîncărcare cu gaze naturale comprimate, energie regenerabilă dar și pentru extinderea rețelelor de gaze naturale și energie electrică, precum și finanțarea de proiecte în domeniul petrochimie. Dacă nu vom crea acest cadru, atunci ne vom transforma într-o țară care fie doar va arde aceste gaze naturale, fie le va exporta”, a spus Cristina Prună, deputat USR în Comisia de Industrii și Servicii.

„Propunerea USR este ca toți românii să beneficieze din resursele din Marea Neagră prin Pilonul 2. Norvegienii au fondul suveran, noi avem fondurile de Pilon 2. Propunerea noastră e ca fiecare român să primească o sumă care să fie investită până la pensie și să asigure fiecărui român o pensie decentă la bătrânețe. În felul acesta vom garanta o gestiune corectă economic și cu o viziune pe termen lung, ferită de schimbările dese de miniștri. În plus, prevedem ca minim 50% din aceste resurse să fie investite în sectorul energetic, în tranziția energetică și, mai ales, în industria care să prelucreze gazul în România pentru a nu ajunge, din nou, să exportăm materie primă și să importăm produse finite”, a explicat Cladiu Năsui, deputat USR în comisia pentru buget, finanțe și bănci.

USR propune o viziune integrată pentru valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră și se bazează pe următorii piloni:

  1. fondurile, obținute din producția de gaze din impozite și redevențe, distribuite în conturile fiecărui român din pilonul 2 de pensii;
  2. cel puțin 50% din fonduri investite în sectorul energetic și industria prelucrătoare de gaze naturale pentru produse cu valoare adăugată mare;
  3. cadru fiscal stabil și predictibil pentru activitatea de producție și de distribuție a gazelor naturale;
  4. acoperirea declinului cărbunelui în mixul energetic și flexibilizarea producției de energie electrică prin investiții în noi capacități de producție pe bază de gaze naturale;
  5. facilități fiscale pentru folosirea gazului în producția de bunuri cu valoare adăugată mare;
  6. extinderea rețelelor de gaze naturale și adoptarea unui pachet de măsuri pentru protejarea consumatorilor vulnerabili.

În viziunea USR, producția offshore de gaze naturale din Marea Neagră este esențială pentru prosperitatea tuturor românilor, pentru dezvoltarea unei întregi industrii românești bazată pe producția și prelucrarea acestei resurse, pentru consolidarea securității aprovizionării, pentru eliminarea riscului de a deveni dependenți de importurile de gaze rusești și pentru creșterea gradului de interconectare regională.

 

Puteți descărca aici forma integrală a documentului – Policy Brief Marea Neagra

Articolul Gazele naturale din Marea Neagră. Cum le valorificăm pentru România apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Parlamentarii USR, dezbatere cu Asociațiile Cadrelor Militare despre proiectul plafonării pensiilor speciale

Parlamentarii Uniunea Salvați România i-au invitat la discuții pe reprezentanții mai multor Asociații de Cadre Militare pentru a dezbate proiectul USR privind pensiile speciale (Pl-x 116/2018). La dezbaterea de la grupul parlamentar USR de la Camera Deputaților au participat parlamentarii Dan Barna, Cristina Prună, Claudiu Năsui, Dumitru Lupescu, Mihai Botez, Bogdan Rodeanu și Daniel Popescu.

În octombrie 2017, USR a depus un proiect de lege privind abrogarea pensiilor speciale pentru 7 categorii profesionale și plafonarea pensiilor magistraților și militarilor la nivelul salariul de bază brut lunar și respectiv soldei/salariului brut lunar din ultima luna de activitate. Proiectul este ținut la sertar de PSD-ALDE deși USR a făcut 16 solicitări de includere a acestuia pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.

„Proiectul depus în octombrie 2017 vrea să reducă din inechitatea propusă de actuala majoritate parlamentară prin eliminarea unor pensii speciale și plafonarea unor pensii exagerate în cazul militarilor și magistraților. Proiectul legislativ respectă atât cutuma NATO, cât și Recomandările Comisiei de la Veneția. Întâlnirea cu militarii români a avut scopul de a-i asigura de toată susținerea în privința recunoașterii muncii lor, acțiune care, totodată, este în acord cu poziția exprimată de militarii prezenți la discuții”, transmite deputatul USR Claudiu Năsui, inițiatorul proiectului.

Proiectul prevede ca în cazul acestor două categorii pensia nu poate fi mai mare decât solda/salariul brut din ultima luna de activitate înainte de data pensionării, actualizat la zi cu rata inflației și creșterile salariale/majorările soldei de grad și funcție ale militarilor/magistraților. USR a invitat reprezentanții rezerviștilor pentru a discuta despre forma propusă și impactul acesteia și a decis că discuțiile tehnice pe formula de reformare a sistemului de pensii pentru aceste categorii vor continua cu cei interesați.

“Milităm pentru principiul contributivității. Vrem ca oamenii care s-au expus unor riscuri, care au avut slujbe dificile, în speță militarii, să fie răsplătiți pentru dedicarea muncii lor, dar totodată vrem și echitate în sistemele de pensii. Vom continua discuțiile tehnice pe acest subiect cu reprezentanții cadrelor militare pentru ca proiectul de lege să fie cât se poate de clar și să nu lase loc de nicio interpretare”, a transmis deputatul USR Cristina Prună.

USR are ușile deschise pentru dezbateri cu toți cetățenii pe marginea proiectelor legislative propuse. Considerăm că este un lucru firesc de vreme ce ne-am asumat încă din prima zi în Parlament dezbateri cu societatea civilă astfel încât activitatea parlamentarilor USR să fie în conformitate cu nevoile românilor. Așteptăm la dezbateri toate categoriile profesionale vizate în acest proiect pentru a găsi cele mai bune soluții pentru un sistem de pensii echitabil.

“În calitate de fost militar, precizez că pensiile militarilor sunt pensii ocupaționale și se supun deciziilor CCR 20/2000 și CCR 29/2011. Pensiile rezerviștilor sunt un drept constituțional. În discuțiile avute cu reprezentanții rezerviștilor, i-am asigurat că au în USR un aliat care susține plafonarea unor pensii exagerate, și nicidecum eliminarea pensiilor rezerviștilor, nici acum și nici în viitor”, a conchis deputatul USR Dumitru Lupescu.

Asociațiile prezente la dezbatere:

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere “Alexandru Ioan Cuza” din MApN

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul afacerilor Interne

Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Protecție și Pază

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere S.R.I

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere -MAI-DIPI

Asociația Pensionarilor din ANP

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Telecomunicații Speciale

Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate

Federația Militarilor din România

Asociația Ofițerilor în Rezervă din România

Articolul Parlamentarii USR, dezbatere cu Asociațiile Cadrelor Militare despre proiectul plafonării pensiilor speciale apare prima dată în Uniunea Salvați România.