USR: Concediile medicale false trebuie oprite prin controale, nu prin taxare. Altfel, hoții numai hoți văd în jur

După rețeta deja binecunoscută, Marcel Ciolacu pozează, astăzi, în premierul care va rezolva problema suprataxării concediilor medicale, ca și cum nu tot el ar fi creat-o. Cu un cinism egalat doar de ipocrizie, prim-ministrul României nu avansează, însă, termen concret de rezolvare și nici nu spune că va elimina taxa de 10%, ci vorbește despre „foaie de parcurs” și despre „descurajarea abuzului de concedii medicale nejustificate”.

Știți ce nu fraudează nimeni niciodată în ciuda a ce spun relaxați guvernanții? Chimioterapia propriului copil, de exemplu. Nimeni nu a scăpat de lăcomia PSD-PNL, nici măcar părinții copiilor cu cancer, gravidele cu sarcini cu risc, cei care au făcut stop cardiac, angajații care erau spitalizați după o operație. Toți au fost taxați cu 10% în plus de Guvernul Ciolacu pentru că «se exagerează, domnule, cu medicalele». Hoții numai hoți văd în jur. Concediile medicale false trebuie oprite prin controale, nu prin taxare”, declară Oana Țoiu, deputata USR care a avertizat, încă din decembrie 2023, că românii în concediu medical vor primi mai puțini bani de la 1 ianuarie 2024.

O dovadă în plus că actualul Guvern este interesat doar să taie din banii cetățenilor, nu și de soluții pentru problema eventualelor fraude cu concedii medicale, reiese din cifrele Casele Naționale de Asigurări de Sănătate. În primul trimestru din 2023, CNAS a făcut doar 36 de controale, verificând oricum doar hârtii, nu și cum au fost acordate respectivele concedii.

Cât timp se face premierul PSD că rezolvă problema pe care chiar el și Guvernul PSD-PNL au creat-o, sunt 25.000 de părinți care au avut copilul bolnav în luna ianuarie și au avut nevoie de o zi sau mai multe zile de concediu medical pentru îngrijirea lui. Mai știm că avem 5.000 de copii bolnavi de cancer în România și că este esențial ca aceștia să aibă părinții lângă ei, fără ca statul să-i „pedepsească” cu tăierea veniturilor lunare. Nu în ultimul rând, de la introducerea taxei pe boală de către PSD și PNL, 4.000 de mame, care de abia au născut, și-au văzut veniturile diminuate.

USR va continua să utilizeze toate instrumentele politice pentru a repara nedreptatea făcută de PSD și PNL celor care, după ce au muncit ani de zile, fix când s-au îmbolnăvit și aveau nevoie de sprijinul pentru care au plătit asigurare, află că acest venit le-a fost micșorat pe ascuns.

La mijlocul lunii ianuarie, am cerut Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională „ordonanța trenuleț” în care a fost inclusă noua taxă. Cum nu am primit vreun răspuns de la Renate Weber, Avocatul PSD-PNL, la începutul actualei sesiuni parlamentare, am depus proiect de lege pentru eliminarea taxei pe boală. Iar când „ordonanța trenuleț” a intrat în dezbaterea Senatului, am depus amendamente și am cerut desființarea de urgență. Atât PNL, care se lăuda că vine cu propriile amendamente, cât și PSD-ul lui Marcel Ciolacu au votat pentru amânarea dezbaterii.

Pentru Ciolacu și Ciucă, banii mamelor care de abia au născut și ai părinților care au copii bolnavi de cancer nu reprezintă subiect de interes. Ei sunt mult prea preocupați de împărțirea ciolanului pe următorii 10 ani.

Articolul USR: Concediile medicale false trebuie oprite prin controale, nu prin taxare. Altfel, hoții numai hoți văd în jur apare prima dată în Uniunea Salvați România.

O nouă dovadă a ipocriziei și cinismului PSD-PNL: au refuzat să dezbată eliminarea taxei pe boală

În timp ce, în fața microfoanelor, susțin că trebuie să fie eliminată nou-introdusa taxă de 10% pe concediile medicale, ba chiar spun că depun propriile amendamente în acest sens, reprezentanții PNL au cerut, astăzi, la momentul votului, amânarea dezbaterii pe propunerea USR de desființare a taxei pe boală.

Comisiile pentru muncă și pentru buget ale Senatului trebuiau să dezbată, astăzi, „ordonanța trenuleț” prin care Guvernul PSD-PNL a introdus noi taxe și impozite pentru români, inclusiv taxa pe boală de 10%. USR a depus amendamente de eliminare, ca o continuare a demersurilor de desființare a acestei taxe aberante și neconstituționale, dar reprezentanții PNL au cerut – și, apoi, au votat cot la cot cu cei ai PSD – amânarea dezbaterii pentru o dată nestabilită.

Astăzi, aveam șansa să dăm un vot prin care să îi ajutăm pe zecile de mii de angajați și angajate care, după ce au intrat în concediu medical, s-au trezit cu veniturile scăzute, ca urmare a taxei pe boală promovate de ministrul PNL de Finanțe, Marcel Boloș. După ce, de dimineață, au ieșit cu declarații despre cât de urgent este să fie reparată greșeala, după-amiază senatorii PNL au cerut amânare, sub pretextul că chiar ministrul lor nu are punct de vedere pe amendamente. De fapt, PNL și PSD trag de timp să mai ia 10% de la 4.000 de mame angajate care au născut anul acesta, de la cele 9.000 de femei cu sarcini cu risc, de la cei 5.000 de părinți ai căror copii suferă de cancer și au nevoie să fie însoțiți, respectiv de la zecile de mii de angajați care au contribuit ani de zile la asigurarea din care li se ia forțat acum”, declară deputata USR Oana Țoiu.

La începutul actualei sesiuni parlamentare, grupul USR a depus proiect de lege pentru eliminarea taxei pe boală, după ce, la mijlocul lunii ianuarie 2024, am solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională ordonanța de urgență prin care, de la 1 ianuarie 2024, Guvernul Ciolacu ia 10% din banii românilor aflați în concediu medical.

De altfel, USR este singurul partid care a avertizat, încă dinainte de adoptarea în decembrie 2023 a „ordonanței trenuleț”, asupra absurdității suprataxării introduse de ministrul Marcel Boloș.

Articolul O nouă dovadă a ipocriziei și cinismului PSD-PNL: au refuzat să dezbată eliminarea taxei pe boală apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR solicită Avocatului Poporului să atace la CCR suprataxarea concediilor medicale

USR solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională pe ordonanța de urgență prin care, de la 1 ianuarie 2024, Guvernul Ciolacu ia 10% din banii pe care îi primesc bolnavii și mamele care de abia au născut. O cerere a fost depusă, astăzi, în acest sens, de deputații USR Oana Țoiu și Cristian Seidler.

În calitate de Avocatul Poporului, Renate Weber trebuie să sesizeze Curtea Constituțională pe OUG 115/2023 prin care sunt incluse în categoria veniturilor la care se plătește CASS de 10% și „indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, acordate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005, aprobată cu modificări şi completări”. Or, potrivit OUG 158/2005, concediile medicale și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate sunt:

a) concedii medicale și indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obișnuite sau de accidente în afara muncii;

b) concedii medicale și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, exclusiv pentru situațiile rezultate ca urmare a unor accidente de muncă sau boli profesionale;

c) concedii medicale și indemnizații pentru maternitate;

d) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav;

d^1) concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice;

e) concedii medicale și indemnizații de risc maternal care se acordă persoanelor asigurate în condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2003 privind protecția maternității la locurile de muncă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 25/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Cerem Avocatului Poporului să oprească ordonanța prin care Guvernul PSD-PNL a instaurat taxa pe boală. Angajații din România vor avea, începând cu această lună, venituri mai mici cu 10%, dacă au avut concediu medical. Inclusiv părinții copiilor sau rudele adulților cu tratament oncologic, care au nevoie de îngrijire continuă”, declară deputata USR Oana Țoiu.

USR consideră că OUG-ul pentru suprataxarea concediilor medicale încalcă mai multe prevederi constituționale, începând cu cele privind dreptul la protecția socială.

Totodată, taxarea cu 10% a concediilor plătite a fost realizată de Guvern fără o justificare bazată pe o analiză de impact, astfel cum se subliniază și în avizul negativ al Consiliului Economic și Social.

Avocatul Poporului ar trebui să nu uite că este singura instituție ce are dreptul de a sesiza CCR referitor la ordonanțe de urgență. Iar reținerea contribuției de asigurări de sănătate din plata concediilor medicale nu are cum să fie constituțională. E ca și cum ar reține pensionarilor 25% din valoarea pensiei contribuție la fondul de pensii. Este absurd”, precizează deputatul USR Cristian Seidler.

USR este singurul partid care a avertizat, înainte de adoptarea în decembrie 2023 a „ordonanței trenuleț”, asupra faptului că românii bolnavi, aflați în concediu medical, femeile însărcinate și mamele în concediu de lăuzie vor încasa mai puțini bani de la 1 ianuarie 2024. Ministrul Marcel Boloș a negat atunci, susținând că nu vor fi afectate tinerele mame. Ca alte minciuni PSD-PNL, și aceasta s-a dovedit, însă, a avea picioare scurte.

Solicitarea adresată Avocatului Poporului:

Articolul USR solicită Avocatului Poporului să atace la CCR suprataxarea concediilor medicale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Oana Țoiu: În loc să pună taxă pe boală și pe lăuzie, Guvernul PSD-PNL ar trebui să-i sancționeze pe cei care fraudează sistemul concediilor medicale

USR cere Guvernului PSD-PNL să nu ia din banii românilor bolnavi și ai mamelor care de abia au născut. Aceste categorii nu trebuie să fie pedepsite doar pentru că statul este incapabil să-i sancționeze pe acei funcționari din instituțiile publice supuse așa-zisului proces de reorganizare și de reducere de cheltuieli care abuzează de concediile medicale, după cum susține ministrul Marcel Boloș.

USR a avertizat, înainte de adoptarea în decembrie 2023 a „ordonanței trenuleț” de către Guvernul Ciolacu, asupra faptului că bolnavii în concediu medical și mamele în concediu de lăuzie vor încasa mai puțini bani de la 1 ianuarie 2024, ca urmare a introducerii obligației de a plăti CASS (10%) pentru indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Ministrul Marcel Boloș a negat atunci, susținând că nu vor fi afectate tinerele mame. Ca orice minciună PSD-PNL, și aceasta s-a dovedit, însă, a avea picioare scurte.

Minciunile la televizor nu cumpără scutece, nici medicamente. În luna ianuarie se vor naște aproximativ 13.000 de copii și ministrul Boloș va trebui să explice mamelor de ce primesc cu 10% mai puțini bani ca urmare a taxei noi pe boală introduse. Invocarea concediilor medicale nejustificate drept argument pentru introducerea măsurii este absurdă. În cazul nașterii, nu e ceva ce poți falsifica. Iar în cazul concediilor medicale obișnuite, statul ar trebui să îi pedepsească pe cei care fraudează sistemul, nu să-i taxeze suplimentar pe cei bolnavi chiar din banii pe care îi primesc din contribuția muncii lor”, declară deputata USR Oana Țoiu.

O mamă care lua înainte, de exemplu, 5.000 de lei rămâne acum cu 4.500 de lei, după ce Guvernul Ciolacu a găsit „marea” sursă de risipă și a suprataxat-o prin „ordonanța trenuleț”.

Noua taxă pe boală și lăuzie introdusă de PNL, cu girul PSD, este la fel de aberantă ca suprataxarea contractelor part-time, parafată sub semnătura lui Nicolae Ciucă, măsură în urma căreia românii care muncesc 2 ore pe zi au fost obligați să plătească ca și cum ar primi bani pentru 8 ore pe zi.

Articolul Oana Țoiu: În loc să pună taxă pe boală și pe lăuzie, Guvernul PSD-PNL ar trebui să-i sancționeze pe cei care fraudează sistemul concediilor medicale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Oana Țoiu: Guvernul PSD-PNL taie în 2024 din banii românilor bolnavi și ai mamelor care abia au născut

Deputata USR Oana Țoiu avertizează că Guvernul Ciolacu vrea să taie anul viitor cu 10% banii pe care îi încasează lunar românii aflați în concediu medical.

Minciuna PNL că nu vin cu taxe noi în 2024 a durat doar de luni până joi. În fapt, Guvernul Ciolacu impune angajaților bolnavi, începând cu anul viitor, o taxă nouă, chiar pe banii pe care îi primesc atunci când sunt bolnavi, din ceea ce au contribuit deja: 10% CASS pe indemnizația de concediu medical. Noua taxă afectează și mamele care abia au născut, în concediu de lăuzie. Peste 100.000 de mame vor suferi anul viitor din cauza acestei măsuri și a Guvernului PSD-PNL”, declară deputata USR Oana Țoiu.

Guvernul Ciolacu vrea, prin „ordonanța trenuleț” pregătită spre adoptare azi, să includă în categoria veniturilor supuse contribuției de asigurări sociale de sănătate și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, acordate potrivit OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Practic, în prezent, la un salariu de 5.000 lei brut, angajatul aflat în concediu medical primește 75% din salariu. Adică, 177 lei/zi de concediu medical. După ce Guvernul PSD-PNL va adopta noua taxă, același angajat va primi doar 160 de lei/zi de concediu medical.

Articolul Oana Țoiu: Guvernul PSD-PNL taie în 2024 din banii românilor bolnavi și ai mamelor care abia au născut apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cristian Ghinea: Acuzațiile lui Marcel Ciolacu pe tema concediilor medicale ascund încă o țeapă de la PSD pentru firme

Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice și fost ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, îl acuză pe premierul PSD că a prezentat cifre false atunci când a vorbit despre concediile medicale pe anul 2022 și i-a acuzat pe angajați de „vreo 140 de ani de nemuncă”.

Ieșirea lui Ciolacu despre concediile medicale a fost doar o gargară din seria «vorbe, nu fapte». Ieri, în ședința de guvern, a fost prezentat un raport oficial din care rezultă că cifrele anunțate de Ciolacu acum două săptămâni erau aiurea. În primul rând, restanțele erau de 2,5 miliarde de lei, nu de 6 miliarde, și ele au fost plătite. Iar datoria era, de fapt, bani ascunși de la deficit, amânând la plată pentru 2023 restituiri la concediile medicale din 2022. Și nici concediile n-au fost vreo surpriză, cu atât mai puțin record, fiind mai puține chiar decât anul precedent. Adică 8,39 milioane de certificate de concediu medical în 2022 față de 8,43 milioane în 2021”, declară Cristian Ghinea.

Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR acuză PSD și pe Marcel Ciolacu și că pregătește încă o țeapă pentru firme.

Știrea e că și anul ăsta se încearcă o nouă schemă de palmare la deficit, alocând cu 2,3 miliarde de lei mai puțin decât necesarul. Practic, firmele vor avansa banii, apoi vor aștepta banii de la stat. Care vor veni cu țârâita sau cu mari întârzieri. Încă o formă prin care economia privată subvenționează statul obez și jefuitor. Supărați de încă o țeapă? Vine 2024”, precizează Cristian Ghinea.

Potrivit raportului prezentat în ședința de guvern de joi, în anul 2022 au fost 7,047 milioane de certificate de concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, 593.000 certificate de concediu medical pentru sarcină și lăuzie și 226.000 certificate de concediu medical pentru îngrijiea copilului bolnav.

Articolul Cristian Ghinea: Acuzațiile lui Marcel Ciolacu pe tema concediilor medicale ascund încă o țeapă de la PSD pentru firme apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect USR pentru ca toți copiii până la 12 ani să poată fi îngrijiți, în caz de boală, de către părinți

USR a depus un proiect de lege, la inițiativa parlamentarilor Radu Panait și Alexandru Robert Zob, prin care este extinsă, de la 7 ani la 12 ani, vârsta până la care părinții pot beneficia de concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav. În acest fel, copiii bolnavi cu vârste cuprinse între 8 ani și 12 ani vor beneficia și ei de îngrijire și de sprijin din partea părinților, iar părinții nu vor mai fi nevoiți să recurgă la concediu de odihnă sau fără plată pentru a-și putea îngriji copiii.

Mulți părinți își sacrifică concediul de odihnă pentru a sta acasă cu copiii, acțiune care afectează mult productivitatea lor, iar în baza unor studii am aflat că nu este indicat să lăsăm copiii sub 12 ani singuri în casă pe perioade mai mari de trei ore. Reglementările pe care le propunem prin acest proiect sunt de fapt o normalitate. Este normal ca un părinte să aibă dreptul de a-și îngriji copilul de 7 sau de 12 ani fără să fie nevoit să își ia zile legale de concediu sau chiar concediu fără plată. Copiii de azi sunt viitorul de mâine, e momentul să deschidem ochii și să vedem care sunt provocările de care se lovesc familiile, în special cele monoparentale, și să luăm măsuri care să îi ajute și să îi încurajeze. Noi, cei de la USR, suntem aici pentru a lua măsuri concrete, nu pentru politicianisme ieftine. Părinții trebuie să știe că nu sunt singuri”, declară deputatul USR Radu Panait.

Familiile din România au nevoie să simtă că statul le e alături, pentru că un copil vine mereu cu o multitudine de provocări. Datoria noastră este să fim alături de părinți și să îi sprijinim pe bune, nu doar prin declarații aruncate la întâmplare. Un copil bolnav are nevoie să își aibă alături părintele și la 7, și la 9, și la 12 ani. Inițiativa noastră legislativă îi va ajuta pe părinți să își îngrijească copiii în acele momente fără să mai aibă pe cap grija concediului. E o normalitate de care au nevoie!”, precizează senatorul USR Alexandru Robert Zob.

Proiectul USR modifică art. 26 alin. (1) din Ordonanța de
Urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale
de sănătate: „Asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru
îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului
cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18
ani”.

Măsura propusă de USR elimină o dublă discriminare
instituită de legislația în vigoare: pe de o parte, discriminarea între
părinții asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate pe criteriul
vârstei copiilor lor, pe de altă parte discriminarea copiilor bolnavi cu vârsta
de peste 7 ani.

Tot la inițiativa USR, Parlamentul a adoptat și o lege prin
care părinții copiilor mai mari de 7 ani infectați cu o boală infectocontagioasă
și aflați în carantină sau izolare au dreptul la concediu și indemnizație
pentru supravegherea și îngrijirea acestora.

Articolul Proiect USR pentru ca toți copiii până la 12 ani să poată fi îngrijiți, în caz de boală, de către părinți apare prima dată în Uniunea Salvați România.