Legea Mirosurilor, mai aproape de adoptare

După 2 ani în care a fost ținută la sertar, Legea Mirosurilor a fost pusă pe ordinea de zi în Comisia de Mediu a Camerei Deputaților, la insistențele USR, iar astăzi, 26 mai, a primit raport preliminar de adoptare cu unanimitate de voturi!

Există și punct de vedere favorabil din partea Guvernului, cu unele amendamente care au fost aprobate în Comisia de Mediu. Pentru ca proiectul să ajungă mai repede în plenul Camerei Deputaților mai este nevoie de raportul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului.

Legea Mirosurilor, un proiect inițiat de parlamentarii USR Allen Coliban și Cornel Zainea, cu susținerea mai multor parlamentari din diferite partide, va acoperi un vid legislativ în privința calității aerului.

”Este o nevoie
uriașă ca această lege să fie adoptată. Sunt exemple în toată țara de poluatori
industriali, de la gropi de gunoi la ferme zootehnice, care afectează olfactiv
cetățenii. Peste 5500 de oameni au semnat petiția de susținere a legii și sute
de mii de oameni sunt sătui de mirosuri pestilențiale.” – a declarat deputatul
Cornel Zainea.

Mai multe
informații despre proiectul de lege pot fi consultate pe site-ul www.legeamirosurilor.ro. Petiția pentru susținerea legii, care
se regăsește pe site, poate fi semnată în continuare de oamenii care doresc o
reglementare în acest domeniu.

USR va continua
să facă toate demersurile necesare pentru ca astfel de legi care rezolvă
probleme punctuale să fie adoptate.

Articolul Legea Mirosurilor, mai aproape de adoptare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Lupta USR a dat roade – ursul va rămâne pe lista mamiferelor protejate

Uniunea Salvați România transmite că amendamentul depus de deputații USR Cornel Zainea și Daniel Popescu pentru păstrarea ursului (Ursus arctos) în lista mamiferelor protejate a fost votat astăzi în ședința comună a Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic și a Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

USR a atras atenția încă de la votul din Senat, prin senatorii Allen Coliban și Mihai Goțiu, asupra neregulilor din proiectul de lege pentru modificarea Legii vânătorii, în special a amendamentului introdus la Senat cu o oră înainte de dezbaterea în plen, care prevedea eliminarea ursului (Ursus arctos) din lista de mamifere protejate și includerea lui în cea a mamiferelor cu sezon de vânătoare pentru o perioadă de 5 ani. De asemenea, societatea civilă s-a mobilizat și a depus la Parlament un număr de peste 30.000 de semnături pentru a salva urșii de la uciderea necontrolată.

„După mai multe dezbateri, interpelări și solicitări adresate instituțiilor abilitate, am adoptat mai multe amendamente care au scopul de a îmbunătăți managementul carnivorelor mari și, foarte important, de a limita pierderile de vieți omenești cauzate de atacurile urșilor.
Defrișările iresponsabile, înmulţirea excesivă a urşilor, precum și managementul dezastruos al fondului cinegetic din ultimii 30 de ani au dus la producerea unor atacuri îngrozitoare asupra oamenilor și animalelor domestice. Reamintesc și solicitarea pe care am transmis-o Executivului de a pune în dezbatere o politică responsabilă în ceea ce priveşte partea de management a populaţiei urşilor. Le mulțumesc cetățenilor care mi-au adus la cunoștință pagubele cauzate de atacurile urșilor, în special celor din județele Suceava, Neamț și Maramureș.”,
a transmis deputatul USR Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură și silvicultură.

Eliminarea ursului din lista mamiferelor protejate ar fi fost în contradicție cu prevederile Directivei Habitate, așa cum a confirmat și Comisia Europeană într-un răspuns la o întrebare adresată de europarlamentarul USR-PLUS Nicu Ștefănuță. S-ar fi creat astfel un risc de declanșare a procedurii de infringement.USR consideră că este importantă protejarea urșilor, dar în același timp este nevoie de măsuri urgente pentru a nu mai avea pierderi de vieți omenești: „Politicienii responsabili trebuie să protejeze habitatul natural al urșilor, și nu să-l distrugă. Problema urșilor pe care îi vedem din ce în ce mai des coborând în zonele locuite este rezultatul unui sistem corupt, care a închis ochii la tăierile ilegale. Avem nevoie de oameni competenți care să repare efectele managementului defectuos din ultimii ani. Mai departe, e nevoie de soluții și de multă responsabilitate: trebuie să protejăm urșii, dar nu trebuie să mai avem pierderi de vieți omenești.”, a declarat deputatul Cornel Zainea.

Articolul Lupta USR a dat roade – ursul va rămâne pe lista mamiferelor protejate apare prima dată în Uniunea Salvați România.