Senatul a adoptat inițiativa USR care reduce birocrația în relația cetățean – Starea civilă

Senatul a adoptat, cu vot unanim, inițiativa USR a deputatului Brian Cristian, care permite cetățenilor să fie reprezentați de un avocat în relația cu Starea civilă, prin intermediul unei simple împuterniciri.

Până acum, o persoană care dorea să-și schimbe numele sau să-și modifice statutul civil, dar nu putea să se prezinte personal pentru depunerea actelor necesare, era nevoită să împuternicească un avocat prin intermediul unei procuri speciale obținute la notar.

Proiectul USR adoptat de Senat simplifică procesul pentru oameni, eliminând mai mulți pași. Acum, ei trebuie doar să găsească un avocat care să-i reprezinte și să încheie un contract de asistență juridică, fără să mai aibă nevoie de procură specială. Avocatul poate apoi să-i reprezinte în fața autorităților sau instituțiilor statului, pe baza împuternicirii avocațiale.

Deputatul USR Brian Cristian declară: „Această inițiativă legislativă înseamnă mai puțină birocrație pentru cetățeni, adică economie de timp și de resurse. În plus oferind avocatului dreptul de a-și reprezenta clientul în baza împuternicirii avocațiale, se ușurează și munca funcționarilor serviciilor de stare civilă, avocatul fiind un profesionist al dreptului care cunoaște și înțelege mult mai bine dispozițiile și implicațiile legii. USR se ține de cuvânt: Mai puține hârtii inutile pentru români.”

Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa merge către dezbateri și vot final la Camera Deputaților.

Articolul Senatul a adoptat inițiativa USR care reduce birocrația în relația cetățean – Starea civilă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Mai multă protecție pentru sportivii profesioniști în cazul cluburilor care au probleme financiare – inițiativă USR adoptată în Senat

Senatul a votat cu majoritate de voturi o inițiativă legislativă USR care prevede ca sportivii să primească cu prioritate banii datorați de către cluburile sportive aflate în procedură de insolvență.

Deputatul USR Cristian Brian, inițiatorul legii: „Din 2011 și până în prezent, peste 86 de cluburi de fotbal au intrat în insolvență. Peste 1.000 de fotbaliști din România nu și-au mai primit banii din salarii, după ce cluburile lor au intrat în insolvență sau faliment, în ultimii cinci ani. Suntem pe locul 2 la nivel mondial atât în ceea ce privește numărul jucătorilor afectați, dar și sumele datorate sportivilor, conform datelor oferite de FIFA și FIFPro. Atâta timp cât sportivii nu sunt tratați cu respect și nu își primesc banii cuveniți, nu putem vorbi despre performanță în sport. Proiectul de lege vine în sprijinul tuturor sportivilor din România, care vor fi plătiți cu prioritate în cazul cluburilor aflate în insolvență sau faliment.”

Inițiativa deputatului USR Cristian Brian definește mai clar creanțele provenite din contracte de activitate sportivă. Sportivii vor putea obține o prioritate similară cu creanțele provenite din contracte de muncă, în ceea ce privește ordinea plății către creditori.

Inițiativa legislativă a primit votul favorabil a 94 de senatori, doi senatori au votat împotrivă și doi s-au abținut. Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa merge acum la Camera Deputaților, pentru dezbatere și vot final.

Articolul Mai multă protecție pentru sportivii profesioniști în cazul cluburilor care au probleme financiare – inițiativă USR adoptată în Senat apare prima dată în Uniunea Salvați România.