Front comun în Parlament în apărarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

După eșecul la Curtea Constituțională de la începutul acestei luni, eșec premeditat, cu proiectul de lege de desființare a pensiilor speciale, vechea clasă politică a arătat astăzi românilor, încă o dată, că nu vrea câtuși de puțin eliminarea privilegiilor nemeritate. Uniunea Salvați România a făcut astăzi o nouă solicitare de înscriere pe ordinea de zi, în vederea adoptării, a proiectului de lege prin care ar fi fost desființate măcar pensiile parlamentarilor. Solicitarea a fost, din nou, ignorată.

Uniunea Salvați
România a cerut, în plenul reunit, prin vocea deputatului Cristian Seidler,
introducerea pe ordinea de zi a PLX 282/2017, proiect de lege care vizează
desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și care a fost depus de USR
în urmă cu circa trei ani.

Solicitarea s-a bazat pe faptul că eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor poate fi făcută doar în plenul reunit, după cum a indicat și Curtea Constituțională în decizia recentă pe subiectul pensiilor speciale. Refuzul de a pune proiectul USR pe ordinea de zi arată fără dubiu adevărata intenție a vechii clase politice de a nu elimina pensiile speciale, începând cu cele ale parlamentarilor. S-au ascuns, din nou, în spatele unor pretexte procedurale, deși solicitarea USR era perfect acoperită de Regulament”, declară deputatul USR Cristian Seidler.

Nu este prima
dată când USR cere introducerea proiectului pe ordinea de zi a plenului reunit,
spre dezbatere și adoptare. A făcut-o și în decembrie 2019, și în ianuarie
2020, de fiecare dată solicitarea fiind respinsă prin interpretarea abuzivă a Regulamentului
ședințelor comune și fără a fi stabilit vreun calendar clar pentru dezbaterea proiectului
de lege.

Termenul de
redactare a raportului de către Comisia comună privind Statutul deputaților și
al senatorilor este depășit de mai bine de doi ani și jumătate, dar
principalele partide parlamentare ignoră realitatea, cu sfidarea milioanelor de
români care, după o viață de muncă cinstită, primesc doar câteva sute de lei pe
lună.

Articolul Front comun în Parlament în apărarea pensiilor speciale ale parlamentarilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Nou refuz al majorității controlate de PSD ca proiectele USR privind desființarea pensiilor speciale să fie dezbătute

Desființarea pensiilor speciale continuă să fie una dintre prioritățile Uniunii Salvați România, indiferent câte piedici se străduiesc PSD și aliații săi să ridice. Parlamentarii USR nu se lasă intimidați și vor lupta cu aceeași perseverență pentru restabilirea echității între pensionarii României.

După ce, în
ședința de marți a Comisiei de muncă, prin votul deputaților PSD și PNL, s-au
amânat pentru luna februarie dezbaterile asupra proiectului USR privind
desființarea pensiilor speciale, parlamentarii USR au insistat pentru înlăturarea
blocajului.

Deputatul USR
Cristian Seidler a solicitat, la începutul ședinței de plen, ca proiectul USR să
fie supus dezbaterii și votului plenului fără să se mai aștepte raportul
Comisiei de muncă, în condițiile în care această comisie – în care PSD a avut
până de curând majoritate indiscutabilă – ține blocat proiectul USR (https://bit.ly/2P8MYB3) de mai bine de un an
și jumătate.

Am solicitat plenului dezbaterea și votarea proiectului în absența unui raport al Comisiei pentru muncă deoarece termenul pentru întocmirea raportului este demult depășit, iar Comisia a amânat orice discuție sub pretextul necunoașterii impactului bugetar. Or, este evident că impactul ar fi unul în sensul reducerii cheltuielilor la bugetul de stat, lucru care nu poate fi decât benefic. I-am invitat de la tribună pe deputații PSD să spună odată, prin vot, dacă vor sau nu ca pensiile speciale să rămână. De fapt, și refuzul dezbaterii și amânarea perpetuă constituie un răspuns”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler.

Apoi, în ședința
Birourilor Permanente reunite, deputatul Silviu Dehelean, vicelider al grupului
USR din Camera Deputaților, a cerut punerea pe ordinea de zi a plenului reunit
a proiectului USR privind desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor (https://bit.ly/35bHo6J),
blocat și el de peste doi ani. Nici această cerere nu a fost acceptată, pentru
că, dincolo de discursurile teatrale pe care le țin unii social-democrați în
fața camerelor de filmat, PSD refuză cu îndârjire să fie atinse privilegiile create
pentru cele nouă categorii socio-profesionale.

Saga pensiilor parlamentarilor continuă. O noua luptă a avut loc, astăzi, în Birourile Permanente Reunite ale celor două Camere. Când am solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului USR de modificare a Statutului senatorilor și deputaților, ne-am izbit de opoziția domnului Meleșcanu și a liderilor de grup PSD. Social-democrații refuză să elimine privilegiile acordate parlamentarilor loiali care au sprijinit de atâtea ori legile strâmbe pe care le cerea Dragnea”, a declarat și deputatul USR Silviu Dehelean.

Pensiile speciale
costă România, anual, peste 2 miliarde de euro, bani care ar putea fi folosiți
fie pentru a mări pensiile mici ale românilor, fie pentru a construi spitale
moderne ori școli care să nu mai aibă toaletele în fundul curții.

Articolul Nou refuz al majorității controlate de PSD ca proiectele USR privind desființarea pensiilor speciale să fie dezbătute apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Desființarea pensiilor speciale, amânată prin votul PSD și PNL după luna februarie 2020

Uniunea Salvați România consideră că amânarea votului pentru desființarea pensiilor speciale este o nouă țeapă dată românilor care așteaptă de ani de zile un sistem de pensii echitabil. Proiectul USR de desființare a șapte categorii de pensii speciale și plafonarea altor două trebuia să primească raport astăzi în Comisia de muncă a Camerei Deputaților, comisie în care proiectul este blocat de mai bine de un an și jumătate. După ore întregi de dezbateri generale, la propunerea președintelui Comisiei, Adrian Solomon (PSD), și cu votul deputaților PSD și PNL, proiectul a fost însă amânat pentru sesiunea următoare. Adică, după 1 februarie 2020. Adevărul este că USR este singurul partid care își dorește cu adevărat rezolvarea inechității teribile între românii care își primesc pensiile pe principiul contributivității și cei care primesc pensii speciale.

PSD a găsit un pretext pentru a propune amânarea acestei legi pentru că, de fapt, își dorește păstrarea pensiilor speciale. Am solicitat membrilor Comisiei de Muncă să adoptăm măcar abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și abrogarea pensiilor speciale ale aleșilor locali, cele care ar urma să intre în vigoare anul viitor. Nici măcar această solicitare nu a fost luată în calcul. Concluzia dezbaterilor de astăzi este următoarea: PSD nu vrea abrogarea pensiilor speciale, ba dorește chiar să le mențină pentru că în ultimii trei ani, așa cum știm cu toții, a introdus, fie prin intermediul legilor dezbătute în Paralment, fie prin Codul Administrativ, noi categorii de beneficiari, și a extins sistemul pensiilor speciale”, a declarat deputatul USR Cristian Seidler, membru în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

În ultimele zile,
reprezentanți ai PNL au pus și ei pe agenda publică subiecte precum
desființarea pensiilor speciale și interdicția de a cumula pensia cu salariul
de la stat.

USR are depuse deja
proiecte de lege pe aceste teme de mai bine de doi ani, proiecte care ar putea
fi susținute și aprobate dacă se dorește cu adevărat rezolvarea inechităților
dintre pensionari.

În septembrie
2017, deputatul USR Cristian Seidler a inițiat un proiect de lege (http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16321) pentru eliminarea pensiilor speciale ale
senatorilor și deputaților. În aceeași lună, propunerea, susținută de toți
parlamentarii USR, a fost trimisă de Birourile Permanente Reunite ale Senatului
și Camerei Deputaților la Comisia comună privind Statutul deputaților și al
senatorilor, cu termen pentru depunerea raportului 22 septembrie 2017. Termenul
nu a fost respectat și raportul nu a fost întocmit nici până în ziua de azi.

În octombrie
2017, deputații USR Cristina Prună, Cristian Seidler și Claudiu Năsui au
inițiat un proiect de lege (http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=16972) prin care sunt desființate șapte
categorii de pensii speciale – pentru parlamentari, funcționari
parlamentari, judecătorii Curții Constituționale, corpul diplomatic și
consular, angajații Curții de Conturi, personalul aeronautic civil navigant
profesionist și personalul auxiliar al instanțelor și al parchetelor – și sunt
plafonate alte două categorii – pensii militare și pensiile magistraților. USR
a optat pentru această variantă pentru că, pe de o parte, există decizia Curții
Constituționale nr. 873/2010, potrivit căreia contravine Legii fundamentale
eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați, iar pe de altă parte, s-au
luat în considerare riscurile la care sunt expuși militarii și faptul că pensii
ocupaționale similare există în alte țări membre NATO. Proiectul de lege, susținut
de toți parlamentarii USR, a fost respins de Senat prin votul majorității
controlate de PSD și se află, din martie 2018, în dezbaterea Camerei
Deputaților. Comisia de muncă trebuia să întocmească raportul până pe 19
aprilie 2018, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Și nu se va întâmpla prea
curând, după cum s-a văzut în ședința de astăzi.

Tot în octombrie 2017, deputații USR Cristian Seidler,
Silviu Dehelean și Stelian Ion și senatorul USR George Dircă au inițiat un proiect
de lege (http://cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16511)
astfel încât cumulul pensie-salariu la stat să fie permis doar în anumite
condiții. Concret, potrivit propunerii USR, pensiile publice ar putea fi
cumulate cu salariul primit de la o instituție publică, regie autonomă,
companie națională și societate comercială la care statul este acționar
majoritar sau integral doar dacă nivelul pensiei nu depășește cu 50% nivelul
câștigului salarial mediu brut, iar nivelul venitului net rezultatul după cumul
nu depășește dublul câștigului salarial mediu brut aprobat prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat. Proiectul de lege a fost, de asemenea, respins de
Senat, iar din martie 2018 este blocat tot în Comisia pentru muncă a Camerei
Deputaților.

USR s-a luptat,
încă de la început, pentru eliminarea inechităților create de pensiile speciale
și va continua să facă asta, indiferent de câte piedici vor fi ridicate în
Parlament.

Articolul Desființarea pensiilor speciale, amânată prin votul PSD și PNL după luna februarie 2020 apare prima dată în Uniunea Salvați România.