Proiect de lege pentru susținerea învățământului profesional-dual

Deputatul USR Cristina Iurișniți a depus un proiect de lege prin care operatorii economici să fie încurajați să inițieze parteneriate cu statul în vederea susținerii învățământului profesional-dual, astfel încât să fie formată o resursă umană bine pregătită, calificată și aptă să se integreze pe piața muncii.

Combaterea abandonului școlar și dezvoltarea comunităților începe prin revalorizarea învățământului profesional! Învățământul profesional, în special cel realizat în regim dual, reprezintă una dintre cele mai importante trasee educaționale care au rolul de a oferi elevilor oportunități de învățare bazate pe instruire practică.  În acest fel, elevii au oportunități de dezvoltare profesională, un venit sigur reprezentat de bursele acordate de stat și de operatori economici, precum și viitoare locuri de muncă sigure. Pentru a avea randament, învățământul profesional-dual trebuie însă orientat spre formarea tinerilor în acord cu nevoile reale ale pieței; calificările profesionale trebuie racordate la cerințele economice și la standardele de dezvoltare tehnologică. Or, pentru aceasta este imperios să aducem operatorii economici mai aproape de școlile profesionale, într-un parteneriat public-privat care să genereze plus valoare”, declară deputatul USR Cristina Iurișniți.

Deputatul USR a depus un proiect de lege de modificare a
Codului Fiscal și a Legii Educației 1/2011 în sensul acordării de facilități fiscale
agenților economici care doresc să investească în formarea profesională a
tinerilor:

1. Zero impozit pe profitul reinvestit în formarea de
calitate a elevilor prin instruire practică 

2. Deducerea cheltuielilor operatorilor economici cu bursele
elevilor din baza impozabilă.

Totodată, trebuie să ținem cont de particularitățile fiecărui operator economic. Spre exemplu, o microîntreprindere cu doi angajați care și-ar dori să formeze elevi nu ar putea să îi formeze pe aceștia la sediul microîntreprinderii din cauză că, la ora actuală, Legea Educației prevede că grupele pentru orele de practică se constituie din minimum 7, maximum 15 elevi. În acest sens, am propus eliminarea minimului pentru a putea oferi oricărui operator economic, indiferent de dimensiunile acestuia, posibilitatea de a instrui elevi. Această modificare vine în sprijinul elevilor școlarizați în mediu rural sau în orașe mici și unde activează operatori economici de dimensiuni reduse”, mai declară deputatatul USR. 

Atragerea de noi operatori economici care să investească în
învățământul profesional-dual vine cu un dublu beneficiu: 

– dezvoltarea economiei locale, a
produselor locale și a lanțurilor scurte între producător și beneficiar. 

– formarea profesională de calitate,
direct la agentul economic, în acord cu cerințele pieței, a realităților
socio-economice și culturale ale comunității respective.

Educația profesională trebuie să reprezinte o prioritate
pentru fiecare autoritate locală, așa cum reprezintă pentru fiecare viitor
consilier sau primar USR!

USR atrage atenția autorităților locale că doar prin
educație, inovație și investiții în acest domeniu, comunitățile vor putea fi
relansate și dezvoltate durabil.

Articolul Proiect de lege pentru susținerea învățământului profesional-dual apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputatul Cristina Iurișniți, discuție cu ministrul Educației pe tema bugetului pe 2020 și a proiectelor USR

Deputatul USR Cristina Iurișniți a avut, în cursul zilei de marți, o întâlnire cu ministrul Educației, Monica Anisie, în cursul căreia s-au discutat bugetul Educației pe 2020, soluții pentru atragerea tinerilor profesori în zona rurală și susținerea pentru proiectele USR.

Deputatul USR Cristina Iurișniți i-a adus în atenție ministrului
Monica Anisie câteva investiții absolut necesare care trebuie finanțate prin
bugetul pe 2020: profesionalizarea cadrelor didactice, extinderea programului
„Masa caldă în școli”, astfel încât să fie derulat în 100 de unități de
învățământ, și infrastructura școlară.

Campania ‘Nicio școală fără apă și canalizare‘ trebuie să continue pentru cele 1.500 de școli rămase cu infrastructura Evului Mediu”, declară deputatul USR.

Discuția pe tema bugetului Educației pe 2020 a luat în
calcul și un proiect PSD dezbătut în Comisia pentru învățământ, proiect
considerat un atac populist la buget.

Singurul plus din proiect ține de gratuitatea formării profesionale pentru cadrele didactice. Minusurile sunt însă multiple: indemnizația de instalare de trei salarii medii brute pe economie nu va atrage profesorii tineri la țară, iar abandonul școlar nu va scădea. De asemenea, nici șase salarii medii bonus pentru 30 de ani vechime nu creează decât o discriminare între diferitele categorii sociale. Pensiile și bonusurile speciale fără merit trebuie să dispară! În schimb, trebuie să plătim foarte bine profesorii buni pentru ca această profesie să devină atractivă”, mai susține deputatul Cristina Iurișniți.

Deputatul USR consideră că o soluție pentru atragerea
tinerilor profesori în zona rurală o constituie implementarea unui program
național de tipul „Titularizarea la țară”, în cadrul căruia pot fi puse la
dispoziția tinerilor profesori facilități fiscale la creditele pentru o locuință.
De asemenea, primarii pot atrage profesorii în localitatea lor dacă aceasta are
infrastructură, dacă școala unde vor preda va avea cel puțin apă și canalizare
și dacă li se va deconta necondiționat naveta.

În cadrul discuției cu ministrul Monica Anisie, deputatul
USR a obținut angajamentul Ministerului Educației de a aviza pozitiv cele două
inițiative legislative depuse pe final de sesiune parlamentară, inițiative
elaborate după consultări cu mediul de afaceri și cu reprezentanți ai
sistemului de învățământ.

Cele două inițiative vizează:

1. Zero taxe pe profitul reinvestit al agenților economici
în instruirea practică și în bursele din învățământul profesional dual, precum
și grupe reduse pentru a încuraja învățământul profesional dual și la nivelul micilor
antreprenori, ateliere, societăți comerciale, întreprinderi mici și mijlocii.

2. Majorarea numărului de psihologi, consilieri școlari în
unitățile de învățământ, astfel încât să revină un consilier școlar la 600 de
elevi, respectiv la 300 de preșcolari, începând cu anul școlar 2021-2022.

Articolul Deputatul Cristina Iurișniți, discuție cu ministrul Educației pe tema bugetului pe 2020 și a proiectelor USR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Întrebare pentru ministrul Educației privind depolitizarea inspectoratelor școlare și a unităților de învățământ

Deputatul USR Cristina Iurișniți i-a adresat o întrebare noului ministru al Educației, doamna Monica Cristina Anisie, în cadrul procedurii parlamentare de „Întrebări și interpelări”.

Întrebarea vine în contextul în care aproximativ
25–30 % din posturile de conducere, de coordonare și de control din învățământ
sunt ocupate prin delegație, iar cele ocupate prin concurs au fost, în cele mai
multe cazuri, ocupate de clientela politică a PSD.

De asemenea, deputatul USR Cristina Iurișniți,
membru în Comisia de învățământ din Camera Deputaților, îi solicită noului ministru
al Educației extinderea proiectului pilot „Masă caldă în școli”, pentru
reducerea abandonului școlar la nivel național.

Întrebarea adresată ministrului Educației:

Stimată Doamnă Ministru,

La nivelul județului Bistrița – Năsăud în anul școlar curent, sunt numiți cu delegație, fără concurs un număr de 34 de directori și directori adjuncți, din totalul de 148 de funcții de conducere existente la nivelul unităților de învățământ de stat, respectiv 8 inspectori dintr-un număr de 21 de inspectori școlari, de asemenea, inspectorul școlar general, inspectorul școlar general adjunct și directorul CCD ocupă funcțiile de conducere actuale în urma concursurilor organizate de MEN în urmă cu mai mulți ani. Concursul pentru postul de inspector școlar general, spre exemplu a avut loc în perioada 11-20 martie 2015, iar potrivit OMEN nr. 5558/2011 durata mandatului inspectorului școlar general este de 4 ani. Situația este asemănătoare în toate județele, aproximativ 25 – 30 % din posturile de conducere, de coordonare și de control din învățământ sunt ocupate prin delegație, iar cele ocupate prin concurs au fost, în cele mai multe cazuri, ocupate de clientela politică a PSD.

Consider că desființarea inspectoratelor școlare județene, susținerea prin centre regionale pentru resurse educaționale și prin administrația locală a finanțării investițiilor în infrastructura școlară și în formarea continuă a cadrelor didactice, promovarea mentoratului și a autonomiei școlare, pot fi doar câteva dintre dezideratele unei viziuni care poate avea aplicabilitate imediată prin intermediul unor politici publice eficiente și prompte.

În ce măsură veți gestiona această stare de fapt, în privința depolitizării ocupării funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare și din unitățile de învățământ de stat?”

Articolul Întrebare pentru ministrul Educației privind depolitizarea inspectoratelor școlare și a unităților de învățământ apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiectul USR de depolitizare a sistemului preuniversitar, cu un pas mai aproape de adoptare

Proiectul USR care prevede incompatibilitatea funcției de director și director adjunct cu orice funcție de conducere de la nivelul unui partid politic a fost adoptat tacit de Camera Deputaților și pleacă la Senat, spre dezbatere și adoptare.

Proiectul de lege propune modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prevede că „directorul şi directorul adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar nu pot deţine, pe perioada exercitării mandatului, funcţii de conducere în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional”.

Prin pasivitatea și dezinteresul parlamentarilor PSD, ALDE și Pro România, propunerea legislativă de depolitizare a funcțiilor de conducere din toate școlile din România a fost adoptată tacit în condițiile în care nu a fost respectat termenul constituțional de dezbatere și votare a inițiativei.

În Comisia de învățământ, aceleași partide s-au împotrivit vehement măsurii propuse de USR pentru depolitizarea școlilor din România și creșterea autonomiei decizionale și a responsabilității managementului școlar.

Politizarea excesivă a dus la construirea unor relații clientelare între autorități și școli, iar acest fapt se vede prin lipsa de responsabilitate și viziune a foarte multor directori, dar și prin distribuția inechitabilă, pe linie de partid, a fondurilor publice”, a declarat inițiatoarea proiectului, deputatul USR Cristina Iurișniți.

Este normal ca oamenii să aleagă ce vor să conducă: școala sau partidul. Proiectul de lege pornește de la două evidențe: a) o persoană nu poate face bine două lucruri deodată și b) în școală nu facem politică de partid”, a declarat și senatorul USR Vlad Alexandrescu, co-inițiator al proiectului de lege.

Articolul Proiectul USR de depolitizare a sistemului preuniversitar, cu un pas mai aproape de adoptare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputatul USR Cristina Iurișniți a propus, la Bruxelles, amendarea legislaţiei pentru obligativitatea cotelor electorale

Deputatul USR Cristina Iurișniți, preşedintă a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, prezentă la workshop-ul „Gender Strategies for Parliamentary Development Programmes”, organizat pe 15 octombrie, la Bruxelles, a reiterat necesitatea modificării legislaţiei electorale pentru o reprezentare echitabilă a femeilor la nivel decizional.

În intervenţiile avute în cadrul workshop-ului, deputatul USR și-a exprimat speranţa că România va găsi voinţa politică pentru concretizarea proiectelor legislative menite să impulsioneze participarea femeilor la luarea deciziilor.

Cristina Iurișniți a propus amendarea legislaţiei în vigoare pentru obligativitatea cotelor electorale într-un sistem de tip fermoar (zipper) pe liste, ceea ce ar garanta locuri eligibile şi o reprezentare egală pentru toţi candidaţii.

În România, peste 51% dintre cetăţeni sunt femei, dar reprezentarea parlamentară rămâne una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană – cca 18% femei deputat şi senator“,  le-a spus deputatul USR participanților la eveniment, insistând asupra introducerii cotelor electorale obligatorii pentru garantarea parităţii în mediul politic şi administrativ.

Totodată, Cristina Iurișniți a insistat asupra nevoii urgente de reformare a sistemului de educaţie, prin revizuirea programei şi a manualelor şcolare, astfel încât să se elimine stereotipurile discriminatoare, care perpetuează reticenţa în rândul tinerelor de a intra în politică sau a accesa orice altă profesie rezervată în mod clişeic bărbaţilor.

Totul porneşte de la educaţie! Fetele au nevoie de modele: dacă nu le arătăm femei de succes în diplomaţie, politică, administraţie, femei care au deschis drumuri şi au schimbat istoria – Alexandrina Cantacuzino, Regina Maria, Sarmisa Bilcescu, etc. – nu vom avea reprezentare echitabilă la nivel politic“, a declarat deputatul USR.

Evenimentul face parte din programul INTER PARES | Parlamente în parteneriat, finanţat de către Uniunea Europeană şi implementat de organizaţia interguvernamentală International IDEA. Prin dezbateri şi schimburi de bune practici, programul vizează creşterea democraţiei incluzive şi reprezentative în statele partenere.

Workshopul din 15 octombrie a avut ca scop crearea unei platforme eficiente de dezbateri, prin prezentarea unor instrumente care să crească impactul programelor de dezvoltare parlamentară ce privesc politici de egalitate de şanse şi de gen. Structurat în trei sesiuni de lucru, evenimentul a reunit înalţi demnitari şi parlamentari, activişti şi reprezentanţi ai societăţii civile, mediului academic şi privat din statele membre UE, precum şi ţări din America de Sud, Africa şi Asia.

Printre coordonatorii programului prezenţi la seminar s-a aflat şi Ingrid Grosu Walker, una dintre reprezentantele International IDEA de origine română.

Proiectul Inter Pares se derulează sub egida Institutului European pentru Democraţie şi Drepturile Omului şi a Comisiei Europene, cu un buget de 5 milioane de euro, implementat pe o perioadă de 3 ani (2019-2021), de către Institutul pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (International IDEA), cu expertiza Parlamentelor statelor europene.

Articolul Deputatul USR Cristina Iurișniți a propus, la Bruxelles, amendarea legislaţiei pentru obligativitatea cotelor electorale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect USR, adoptat de Parlament. Deșeurile vor fi colectate selectiv în școli

Proiectul de lege inițiat de deputatul USR Cristina Iurișniți, susținut de peste 50 de parlamentari din toate partidele, referitor la colectarea selectivă a deșeurilor a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională.

Proiectul de modificare și completare a Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deșeurilor în instituțiile publice a primit 238 de voturi „pentru” și niciun vot „împotrivă”.

Este vorba despre modificarea cadrului normativ în sensul transferării atribuțiilor privind achiziționarea și dotarea unităților școlare cu recipiente pentru colectarea selectivă a deșeurilor de la nivelul conducerii unităților de învățământ către autoritățile locale.

În acest fel, primarii vor fi obligați să ia măsuri astfel încât în fiecare sală de clasă, laborator, cabinet, bibliotecă sau sală de sport să existe coşuri de gunoi colorate şi inscripţionate corespunzător pentru selectarea pe categorii a deşeurilor rezultate în urma activităţilor elevilor şi/sau profesorilor și pentru reciclarea selectivă.

Acest proiect de lege ține de educarea tinerei generații în sensul conștientizării riscurilor pe care poluarea le poate produce asupra mediului și a sănătății cetățenilor. Știm foarte bine că totul pornește de la educație și că o societate responsabilă trebuie să propună politici publice responsabile. Știm, de asemenea, că România riscă sancțiuni enorme începând cu 2020 și că suntem în pericol de infringement, deoarece nu am colectat selectiv așa cum prevede angajamentul pe care ni l-am luat la nivelul Uniunii Europene”, a declarat prof. Cristina Iurișniți, deputat USR, membru în Comisia de învățământ.

România este pe penultimul loc în Europa în privința reciclării: doar 13% dintre deșeurile colectate sunt reciclate. Aceasta în condițiile în care România și-a asumat, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, că va ajunge în 2020 la o cotă de reciclare de cel puțin 50% din hârtia, metalele, sticlele și materialele plastice provenite din deșeuri menajere.

Pentru nerespectarea acestui angajament, România riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene de 200.000 de euro/zi.

Articolul Proiect USR, adoptat de Parlament. Deșeurile vor fi colectate selectiv în școli apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Educația în spiritul egalității de șanse, o urgență pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice

Peste 60 de membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai Guvernului şi ai instituţiilor guvernamentale, membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale și mass-media au agreat necesitatea intervențiilor urgente în educație pentru a lupta eficient împoriva violenței asupra persoanelor vulnerabile, în special fete și femei.

Participanții la dezbaterea cu tema Prevenirea şi combaterea violenţei domestice prin educaţie, organizată marţi, 24 septembrie 2019, la iniţiativa deputatei USR Cristina Iurișniți, președinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, au cerut ferm ca aspecte specifice dintr-o educaţie din perspectiva egalităţii de şanse și de gen – introducerea noțiunilor de profil în manualele şcolare şi în curriculum, educaţia obligatorie privind sănătatea reproductivă, pregătirea și formarea autorităţilor în aplicarea legislaţiei curente – să fie obiective concrete pe termen scurt, mediu și lung dacă dorim o Românie sigură pentru toţi cetăţenii ei.

E nevoie de un efort conjungat al autorităților și al societății civile ca să putem avansa în lupta împotriva violenței asupra fetelor și femeilor. În acest sens, trebuie ca statul român să-și asume reforma educațională prin excluderea stereotipurilor de orice fel din manualele școlare și o formare care să pregătească toți copiii pentru un viitor incluziv și sigur”, a declarat Cristina Iurişniţi.

Deputata USR a prezentat participanților și o serie de propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ ce vizează definirea, prevenirea și combaterea violenţei cibernetice, definită de Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați ca fiind acea manifestare antisocială care presupune hărțuirea în mediul online.

România a primit recomandări europene in acest sens în contextul numărului crescut de cazuri asociate fenomenului în țara noastră.

În cadrul dezbaterii au adresat discursuri invitaţilor domnul ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, doamna secretar de stat Aurelia Graţiela Drăghici, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Șanse; doamna consilier de stat Ligia Deca, Administrația Prezidențială; doamna Rennie Yotova, director al Biroului Regional al OIF pentru Europa Centrală şi de Est și doamna Éva-Andrea Csép, deputată UDMR, membră a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

În cea de-a doua sesiune a evenimentului, reprezentante ale organizațiilor nonguvernamentale de profil din țară și din străinătate au prezentat proiecte, campanii și studii de caz cu rezultate cantitative și calitative în lupta împotriva violenței. Au avut intervenții interactive Silvia Dumitrache, Asociaţia Femeilor Românce din Italia; Laura Albu, Romanian Women’s Lobby; Daniela Drăghici, Rețeaua Rupem tăcerea despre violența sexuală; Irina Costache, A.L.E.G. #ŞiEuReuşesc, Simona Voicescu, Asociația NECUVINTE; Smaranda Cazan-Livescu, Serena Adler, Corina Popa, UNIFERO Inc.

De un mare succes în rândul participanților la dezbatere s-a bucurat și expoziția dedicată personalităților feminine care au marcat istoria României, o colecție de peste 20 de portrete expuse la eveniment cu sprijinul Fundației Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Cu toții avem nevoie de modele. De aceea, eu am propus în mod repetat găzduirea permanentă a unei astfel de expoziții în Parlamentul României, ca exemplu în rândul instituțiilor publice în ceea ce privește onorarea memoriei acestor personalități feminine și promovarea lor, în spiritul egalității de șanse și de gen”, a punctat preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, deputata USR Cristina Iurişniţi.

Ministrul Muncii a declarat că susține modificările legislative în privința completării si modificării legii de prevenție și combatere a violenței domestice.

Articolul Educația în spiritul egalității de șanse, o urgență pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dezbatere despre rolul educației în prevenirea şi combaterea violenţei domestice, organizată la Parlamentul României

La iniţiativa Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, marţi, 24 septembrie 2019, are loc la Parlament dezbaterea cu tema Prevenirea şi combaterea violenţei domestice prin educaţie. Evenimentul se va desfăşura între orele 10.00 și 15.00, la sala Drepturilor Omului şi marchează Ziua Naţională a Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

Considerăm necesar şi actual dialogul interinstituţional privind lupta împotriva violenței asupra femeilor şi, în acest sens, subliniem importanța unei reforme a sistemului educațional prin excluderea stereotipurilor ce perpetuează o condiție ingrată a fetelor și femeilor în societate”, menționează președinta Comisiei, deputatul USR Cristina Iurişniţi.

Peste 60 de persoane au confirmat prezenţa la eveniment: membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai Guvernului şi ai instituţiilor guvernamentale, membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai mediului academic şi de afaceri, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale și mass-media.

Discuţiile din cadrul evenimentului vor urmări atât contextul general privind egalitatea de şanse şi de gen din România, cât şi aspecte specifice legate de rolul educaţiei din perspectiva egalităţii de şanse și de gen, precum introducerea noțiunilor din domeniu în manualele şcolare şi în curriculum, a educaţiei privind sănătatea reproductivă, formarea autorităţilor în aplicarea legislaţiei curente ca obiective concrete în eliminarea discriminării într-o Românie sigură pentru toţi cetăţenii săi. De asemenea, deputatul USR Cristina Iurișniți va prezenta o serie de propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ ce vizează definirea, prevenirea și combaterea violenţei cibernetice în România, date fiind recomandările europene și numărul crescut de cazuri asociate fenomenului în țara noastră.

În deschiderea dezbaterii va lua cuvântul preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, deputata USR Cristina Iurişniţi. În prima parte a evenimentului vor adresa discursuri invitaţilor domnul ministru al Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, doamna secretar de stat Aurelia Graţiela Drăghici, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Șanse, domnul secretar de stat Petru Andea, Ministerul Educaţiei Naţionale şi dna Rennie Yotova, director al Biroului Regional al OIF pentru Europa Centrală şi de Est.

Partea a doua a dezbaterii va fi una interactivă, axată pe exemple de bună practică și studii de caz descrise de reprezentanți ai ONG-urilor de profil din țară și din străinătate: Silvia Dumitrache, Asociaţia Femeilor Românce din Italia; Laura Albu, Romanian Women’s Lobby; Carmen Gheorghe, Coaliţia pentru Egalitate de Gen; Daniela Drăghici, Rețeaua Rupem tăcerea despre violența sexuală; Irina Costache, A.L.E.G. #ŞiEuReuşesc, Simona Voicescu, Asociația NECUVINTE; Smaranda Cazan-Livescu, Serena Adler, Corina Popa, UNIFERO Inc.

Totodată, participanții la dezbatere vor putea vizita o expoziție dedicată personalităților feminine care au marcat istoria României – o colecție de peste 20 de planșe expuse la eveniment cu sprijinul Fundației Centrul Parteneriat pentru Egalitate. Printre femeile portretizate în cadrul expoziției se numără Ştefania Mărăcineanu, fiziciană, inventatoarea ploii artificiale; Sarmisa Bilcescu-Alimănişteanu, prima femeie din Europa care a obținut licența în Drept la Universitatea din Paris și prima femeie din lume cu un doctorat în Drept și Sofia Ionescu-Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume.

Totul pornește de la educație. Sunt urgente măsuri și politici educaționale antidiscriminare care să promoveze constant și eficient egalitatea de șanse și de gen în rândul generațiilor viitoare încă de pe băncile școlii. Mai mult, cu toții avem nevoie de modele, de aceea, am propus găzduirea permanentă a unei astfel de expoziții în Parlamentul României, ca exemplu în rândul instituțiilor publice în ceea ce privește onorarea memoriei acestor personalități feminine și promovarea lor, în spiritul egalității de șanse și de gen”, punctează preşedinta Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, deputata USR Cristina Iurişniţi.

Presa are acces liber pe toată durata evenimentului.

Articolul Dezbatere despre rolul educației în prevenirea şi combaterea violenţei domestice, organizată la Parlamentul României apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputat USR Cristina Iurişniţi: Părinții trebuie să înțeleagă că nu e rușinos să ai o meserie

Deputatul USR Cristina Iurişniţi a participat, în perioada 11-13 septembrie, în cadrul delegației oficiale a Comisiei de învățământ a Camerei Deputaților, la un schimb de bune practici în domeniul învățământului profesional din Berlin. Deputatul USR a luat, astfel, contact cu parlamentari din Bundestag-ul german, dar şi cu reprezantanţi ai Ministerului federal al învățământului şi ai Universității libere din Berlin.

Deputatul USR Cristina Iurișniți a vizitat și un centru de formare profesională din Frankfurt Oder, situat la 100 de kilometri de Berlin.

Cu certitudine, încă mai sunt multe de învățat! În Germania învățământul profesional este 90% în sistem dual. Dar, spre deosebire de cadrul legislativ de la noi, parteneriatul școală-agent economic este înlocuit de contractul direct dintre tânărul de minim 16 ani şi întreprindere”, a remarcat Cristina Iurişniţi.

Elevii sunt orientați prin consiliere profesională încă din clasele a VI-a și a VII-a spre ruta teoretică sau profesională, a subliniat deputatul USR.

Mai mult, elevii din Germania sunt obligați să parcurgă un stagiu de practică într-o fermă, un atelier sau o întreprindere pentru a fi mai conectați la piața muncii.

Apoi, își aleg ruta parcursului școlar, iar dacă aleg să învețe o meserie, de la 16 ani au un contract de formare profesională, cu 25% din timp petrecut în școală. Restul este alocat pregătirii practice, fie într-un centru special de pregătire, fie în întreprindere. Primesc un salariu în jur de 800 de euro, li se asigură cazare, masă, dar și decontarea transportului sau a navetei”, a precizat Cristina Iurişniţi.

Spre deosebire de România, angajatorii germani nu primesc facilități fiscale pentru a asigura formarea profesională a ucenicilor – viitori angajați. Este în interesul întreprinderii să contribuie la instruirea tinerilor.

Nu are sens să facem comparații între cele două țări și sisteme de învățământ. E limpede că suntem perdanți din mai multe puncte de vedere. Nu avem cultura respectului pentru un bun meseriaș, şi nici a culturii muncii de la o generație la alta. În Germania oferta școlilor profesionale este mai mare cu 10% decât cererea. De asemenea, o bursă profesională minimă este de 520 de euro oferită de întreprindere. La noi, statul oferă 200 de lei, la care se adaugă încă 200 lei asigurați de întreprinderea interesată”, a mai punctat deputatul USR.

Cristina Iurişniţi a mai avertizat că la noi atelierele nu sunt dotate corespunzător cerințelor actuale şi nici nu avem resursa umană calificată la nivelul maiștrilor, a tutorilor care să asigure instruirea practică.

Această primă cooperare cu o țară europeană care reprezintă excelența în sistemul de învățământ profesional – dar și un exemplu de bune practici – aduce un punct de vedere obiectiv asupra realităților socio-economice autohtone. Cadrul legislativ trebuie ameliorat în interesul tinerilor, dar și al mediului privat care trebuie să fie sprijinit și încurajat, mai ales la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii”, consideră deputatul USR.

Campaniile naționale de informare, promovare și de conștientizare trebuie să fie adresate atât părinților, cât și tinerilor pentru a le schimba mentalități si prejudecăți. „Părinții trebuie să înțeleagă că nu e rușinos să ai o meserie, să ai un parcurs profesional valorizant care să îți asigure rapid un venit. Copiii și tinerii care au abilități practice trebuie îndreptați și orientați spre școlile profesionale. Voi propune, în acest început de sesiune parlamentară, mărirea numărului de consilieri și psihologi școlari. Ei ar trebui să se ocupe de orientarea profesională personalizată a copiilor, dar și a părinților. Un psiholog școlar nu poate să fie arondat unui număr de 800-1000 de elevi. Este inuman, ineficient, total nepedagogic și în niciun caz deontologic!”, afirmă Cristina Iurişniţi.

Aproximativ 30% din elevi se regăsesc în formele învățământul profesional, în condiţiile în care este o nevoie acută de forță de muncă calificată în diferite meserii: sudori, electricieni, lucrători în alimentație publică, turism, construcții, ferme agricole.

Abandonul școlar ridicat și analfabetismul funcțional pot fi reduse prin dezvoltarea si promovarea școlilor profesionale în urbanul mic şi în rural, nu numai în orașe precum Braşov şi celebra Școală Kronstadt, școala etalon a învățământului profesional dual.

De asemenea, deputatul consideră că se impune implementarea unei campanii de informare, promovare în mass-media națională și locală nu doar în Săptămâna meseriilor, ci pe tot parcursul anului școlar.

Articolul Deputat USR Cristina Iurişniţi: Părinții trebuie să înțeleagă că nu e rușinos să ai o meserie apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Implicare pentru schimbare. Cifrele vorbesc și nu mint în sistemul de Educație! 

„Nimeni nu mai înţelege nimic dacă urmăreşte cifrele anunţate de Ministerul Educaţiei. Probabil nici funcționarii ministerului sau ai inspectoratelor școlare nu-şi dau seama că cifrele pe care le oferă publicului sunt prea des contradictorii”, atrage atenția deputatul USR Cristina Iurișniți.

În 23 martie 2019, Ministerul Educaţiei anunța faptul că la simularea Examenului de Evaluare Națională au participat la toate probele 164.264 de elevi de clasa a VIII-a (din totalul celor 175.463 de elevi înscrişi în clasa a VIII-a). Tot Ministerul Educaţiei anunța joi, 13 iunie, faptul că la Evaluarea Naţională din sesiunea 2019 s-au înscris 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a.

Puţin probabil să existe un număr aşa mare de corigenţi. Dacă nu erau corigenţi, le-a interzis şcoala să se înscrie la examene? Se repetă „Fenomenul Brăila”, despre care am discutat și anul trecut?

Să fie la mijloc, poate, orgoliile și ambițiile unor profesori sau neputința elevilor de a promova anul școlar? Cert este că se evaluează în continuare cunoștințe, capacitatea elevului de a memora informații și mai puțin capacitatea acestora de a dobândi competențe, capacitatea de adaptabilitate la lumea în care trăim și la provocările viitorului.

Situaţia de la liceu pare să fie asemănătoare, pentru că an de an există câte 20-30.000 de elevi care apar înscrişi în licee, dar care nu se prezintă la Bacalaureat.

Poate că Ministerul Educaţiei, doamna Ecaterina Andronescu sau reprezentanții fiecărui Inspectorat Școlar, instituție care își dovedește tot mai mult inutilitatea, vor reuși să lămurească aceste diferențe între cifrele pe care le furnizează cu diferite ocazii.

Și în județul Bistrița-Năsăud dintre cei 2.854 de elevi de clasa a VIII-a, care au susținut în luna martie 2019 Simularea Examenului, în aceste zile 2.502 elevi susțin probele examenelor de Evaluare Națională.

Unde sunt ceilalți elevi? Cum explică ISJBN și MEN această formă de încurajare a abandonului școlar?

Voi solicita de urgență explicațiile necesare pentru a lămuri această situație de dezinteres la adresa copiilor noștri.

Guvernul toxic cu Dăncilă și Andronescu în frunte să răspundă: Unde sunt investițiile și fondurile europene atrase pentru a susține aceste cheltuieli?

În schimb, știm să tăiem locuri în licee și să diminuăm posturile din învățământ.

În județul Bistrița Nasăud dispar 7 clase și 12 posturi anual.

Vrem să avem tineri educați și profesori performanți în școli dotate!

Stop școlilor cu  grupurile sanitare în curte ca în Evul Mediu!

Stop unui sistem cu 4.500 de suplinitori necalificați, unicat în Europa!

Stop deciziilor luate peste noapte în Educație!

Succes în aceste zile copiilor noștri care susțin examene.

Guvernul și-a picat examenele în repetate rânduri dar tot degeaba!

Doar în 2020 vom putea trece clasa, dar fără PSD- ALDE!

 

#Cueducație ajungem departe!

Articolul Implicare pentru schimbare. Cifrele vorbesc și nu mint în sistemul de Educație!  apare prima dată în Uniunea Salvați România.