USR va ataca la Curtea Constituțională, alături de PNL, modificările PSD menite să afecteze funcționarea Curții de Conturi

USR va pregăti sesizarea Curţii Constituționale pentru modificările care au fost aduse Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi. Demersul USR este susținut și de senatorii PNL, care au votat împotriva proiectului de lege.

Modificările promovate prin vocea senatorului Daniel Zamfir
sunt de natură să slăbească atribuțiile Curții de Conturi de a controla
eficient modul în care sunt cheltuiți banii publici. Aceste modificări
tranformă Curtea de Conturi dintr-o instituție de control într-o instituție
care poate să emită recomandări, având mai degrabă rol de îndrumare. Astfel, în
urma constatărilor sale, Curtea de Conturi ajunge doar să recomande entității
auditate luarea măsurilor de înlăturare a neregulilor din activitatea auditată.

În timp ce legea în vigoare are dispoziţii clare şi ferme,
noile modificări propuse de senatorul Zamfir stabilesc că aceasta poate dispune,
prin hotărâre a plenului, blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci
când se constată utilizarea nelegală a acestora.

Rolul Curții de Conturi în arhitectura statului român este foarte clar statuat în Constituție, este acela de a exercita controlul asupra modului în care se administrează banul public. Nu putem accepta ca directorii și directorii adjuncți din cadrul departamentelor și camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti să răspundă în fața plenului și a președintelui pentru activitatea desfășurată, iar valorificarea rezultatelor din activitățile specifice Curții de Conturi să fie apoi supusă aprobării plenului acesteia. În baza noilor modificări la lege, plenul Curții de Conturi aprobă sesizarea organelor de urmărire penală în situația în care se constată existența unor fapte pentru care există indicii temeinice că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, iar sesizarea propriu-zisă a organelor în drept se efectuează doar de președintele Curții de Conturi”, explică senatoarea USR Ramona Dinu.

Printre motivele pentru care va fi sesizată Curtea
Constituțională pe această lege se numără:

– Încălcarea principiului bicameralismului.

– Atenuarea rolul constituțional de control al Curții de
Conturi și introducerea unor chestiuni de natură subiectivă prin sintagme de
tipul „sub toate aspectele semnificative”, ce pot crea imprevizibilitate în
procesul de aplicare a legii.

– Președintele Curții nu are competența de a aprecia în ce
măsură unele date, circumstanțe sau împrejurări pot fundamenta punerea în
mișcare a acțiunii penale.

– Afectarea independenţei Autorităţii de Audit prin faptul
că punctele de vedere exprimate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice
devin obligatorii.

În urmă cu două luni, oficialii europeni au cerut expres
Parlamentului să renunţe la modificarea Legii Curţii de Conturi nr. 94/1992,
prin care se pune în pericol independenţa Autorităţii de Audit.

Proiectul de lege, iniţiat în octombrie 2019, a fost adoptat
tacit de Camera Deputaţilor în 11 februarie 2020, iar astăzi a fost votat de
Senat.

Articolul USR va ataca la Curtea Constituțională, alături de PNL, modificările PSD menite să afecteze funcționarea Curții de Conturi apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Acțiunile PSD de slăbire a Curții de Conturi periclitează finanțări europene de miliarde de euro

Senatoarea USR Ramona Dinu acuză încercările repetate ale PSD de a slăbi puterea Curții de Conturi și de a-și subordona instituția, în contextul în care proiectul de lege susținut de senatorul PSD Daniel Zamfir modifică rolul de control al Curții de Conturi, stabilit prin Constituție, astfel încât aceasta se transformă într-o instituție care poate să emită recomandări, cu rol mai degrabă de îndrumare. Senatorii USR vor vota împotriva proiectului de lege, la plenul de miercuri.

Prin acțiunile sale, PSD într-o alianță reînfiripată cu ALDE
și UDMR subordonează Curtea de Conturi și, implicit, afectează independența și
puterea de control a Curții de Conturi, punând în pericol cele 18 miliarde de
euro pe care România le are la dispoziţie în actualul buget al UE.

În forma propusă de autor, toate pârghiile pe care Curtea de Conturi le are la dispoziție în realizarea atribuțiilor sale constituționale vor fi înlocuite cu o simplă recomandare, fără ca autoritățile auditate să aibă vreo obligație echivalentă. Consecința acestei modificări este eliminarea mijloacelor prin care se poate asigura punerea în practică a măsurilor de înlăturare a deficiențelor, afectându-se, totodată, rolul Curții de Conturi în arhitectura statului român, cel de a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public”, declară senatoarea USR Ramona Dinu.

Printre cele mai nocive modificări aduse Legii de
funcționare a Curții de Conturi:

– Devin obligatorii punctele de vedere exprimate de Agenția
Națională pentru Achiziții Publice la solicitarea Curții de Conturi sau cu
ocazia emiterii propriilor acte de control;

– Introducerea unui termen de prescriere de 5 ani pentru
recuperarea prejudiciilor constatate;

– Sesizarea organelor de drept nu se mai face decât în urma
aprobării plenului și se efectuează doar de Președintele Curții de Conturi.

În cadrul dezbaterilor din comisia de Buget, senatoarea USR
Ramona Dinu a depus mai multe amendamente în sensul întăririi activității
Curții de Conturi de verificare a modului în care este cheltuit banul public,
însă cele mai multe dintre acestea au fost respinse.

Atribuția de a sesiza organele în drept este transferată Președintelui Curții de Conturi, după ce, în prealabil, plenul Curții de Conturi aprobă sesizarea organelor în drept. O astfel de abordare este contrară atât conceptului de stat de drept prevăzut de art. I alin. (3) din Constituție, cât și direcțiilor urmărite în activitatea de control a Curții de Conturi. Mai mult, întrucât plenul Curții de Conturi nu este un organ judiciar, acesta nu are competența de a aprecia dacă unele date, circumstanțe sau împrejurări constituie indicii temeinice că a fost săvârșită o infracțiune sau nu”, precizează senatoarea USR.

În urmă cu două luni, oficialii europeni au cerut expres
Parlamentului să renunţe la modificarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea
și funcționarea Curţii de Conturi, prin care se pune în pericol independenţa
Autorităţii de Audit.

Proiectul de lege, iniţiat în octombrie 2019, a fost adoptat
tacit de Camera Deputaţilor în 11 februarie 2020 şi a intrat în dezbateri la
comisiile de specialitate din Senat, Cameră în care PSD are singur majoritatea.
Astăzi, pe repede înainte, s-au dezbătut zeci de pagini de amendamente în cele
două comisii de raport – Comisia pentru buget şi Comisia economică – pentru a
intra la votul final în plen.

Articolul Acțiunile PSD de slăbire a Curții de Conturi periclitează finanțări europene de miliarde de euro apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR prelungește până pe 9 iunie concursul de CV-uri pentru Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ și ANRE

Uniunea Salvați România prelungește până în data de 9 iunie concursul de CV-uri pentru Curtea de Conturi, Consiliul legislativ, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

USR rămâne consecvent în a nominaliza pe locurile ce revin partidului, profesioniști pentru instituțiile publice din subordinea Parlamentului.

CV-urile și scrisorile de intenție pot fi trimise pot fi trimise până pe 9 iunie 2020, ora 12:00, la adresa de e-mail: usr@cdep.ro. Biroul Național al Uniunii Salvați România va selecta candidații ce vor fi nominalizați din partea partidului.

Citește aici condițiile care trebuie îndeplinite pentru ANRE: bit.ly/ConcursANRE 

Citește aici condițiile care trebuie îndeplinite pentru Consiliul Legislativ: bit.ly/ConsiliulLegislativ 

Citește aici condițiile care trebuie îndeplinite pentru Curtea de Conturi: bit.ly/CurteaDeConturi 

Articolul USR prelungește până pe 9 iunie concursul de CV-uri pentru Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ și ANRE apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Apel public de candidaturi pentru numirea unui profesionist la Curtea de Conturi

Uniunea Salvați România lansează un apel public de candidaturi către profesioniștii din societate pentru numirea din partea USR în plenul de conducere al Curții de Conturi.

USR are dreptul legal, la fel ca și celelalte partide politice din Parlament, de a face nominalizări pentru plenul de conducere al Curții de Conturi. Curtea de Conturi este o instituție foarte importantă, care controlează toate achizițiile și contractele publice, de aceea avem nevoie la conducere de oameni integri, care să nu răspundă la comenzi politice.

Candidații trebuie să respecte condițiile legale pentru alegerea în conducerea Curții de Conturi, dar și criteriile de profesionalism și integritate ale USR.

Astfel, candidații pentru Curtea de Conturi trebuie să aibă studii superioare economice sau juridice, vechime de minimum 10 ani în specialitatea studiilor absolvite și pregătire profesională temeinică. Membrii Curții de Conturi nu pot să facă parte din partide politice sau să desfășoare, direct sau prin persoane interpuse, activități de comerț.

Aplicațiile pot fi trimise până pe 2 iunie 2020, ora 12:00, la adresa de e-mail: usr@cdep.ro. Biroul Național al Uniunii Salvați România va selecta candidații ce vor fi nominalizați din partea partidului.

Decizia finală asupra desemnării persoanelor în plenul de conducere al Curții de Conturi se va lua, potrivit legii, în Comisiile parlamentare permanente și în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului.

Articolul Apel public de candidaturi pentru numirea unui profesionist la Curtea de Conturi apare prima dată în Uniunea Salvați România.