Celula de Criză USRPLUS din Suceava a solicitat Guvernului testarea în regim de urgență a cadrelor medicale de la Spitalul din Vatra Dornei

În contextul epidemiei de coronavirus care
afectează județul Suceava și pe fondul situației alarmante de risc în care se
găsește personalul medical de la mai multe spitale din acest județ, deputatul
USR Daniel Popescu și Celula Comună de Criză a Alianței USRPLUS din Suceava au
trimis Guvernului României solicitarea de testare în regim de urgență a
cadrelor medicale de la Spitalul Municipal din Vatra Dornei și punerea în
funcțiune în cel mai scurt timp a aparatelor PCR pentru Spitalele Municipale
din Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc. 

Cu peste 1.487 de cazuri confirmate până în
acest moment la nivelul întregului județ și cu sute de cadre medicale
confirmate cu noul coronavirus în mai multe spitale sucevene, Suceava se
confruntă cu cea mai mare provocare epidemiologică de la nivelul întregii țări
.
După dezastrul infectării de la Spitalul Județean Suceava, unde peste 100 de
cadre medicale au fost depistate pozitiv cu Covid-19, alte spitale sucevene
urmează sau sunt în pericol de a urma același traseu epidemic
. Spitalul din
Câmpulung Moldovenesc, cu 67 cadre medicale infectate, a fost deja închis, iar
spitalul din Fălticeni, cu 44 persoane confirmate cu Covid-19 din rândul
personalului medical, a fost închis parțial. 

Aceste exemple pot deveni regula, iar nu
excepția, dacă nu sunt luate măsuri urgente de testare preventivă și de
depistare în cadrul celorlalte spitale din județ
,” a afirmat Daniel
Popescu. „De asemenea, este nevoie ca ritmul de testare și depistare a
cazurilor care sunt pozitive să crească exponențial, dacă ne dorim să îngrădim
cât mai mult și cât mai repede răspândirea virusului,
” a precizat
deputatul. Drept urmare, solicitarea pe care parlamentarul USR și Celula Comună
de Criză a Alianței USRPLUS din Suceava au trimis-o către Guvernul României
este, în opinia acestora, cât se poate de necesară și trebuie să i se dea
curs cu maximă urgență

Mai exact, solicitarea include, în primul rând, testarea
preventivă a celor 204 angajați ai Spitalului Municipal Vatra Dornei
, pe
fondul riscului crescut de infectare cu noul coronavirus la nivelul acestei
unități spitalicești. În al doilea rând, se solicită eliberarea pentru
spitalele municipale din Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc a avizelor
necesare punerii în funcțiune a celor două aparate de testare PCR achiziționate
la data de 1 aprilie
.

Semnatarii solicitării au insistat asupra faptului că orice
amânare a măsurilor cerute prin această adresă poate zădărnici lupta de
prevenire și combatere a răspândirii noului virus gripal
și poate pune în
pericol viața și sănătatea pacienților și ale cadrelor medicale din unitățile
spitalicești sucevene, care ar putea fi salvați de la infectare prin asemenea
demersuri luate în timp util.

Articolul Celula de Criză USRPLUS din Suceava a solicitat Guvernului testarea în regim de urgență a cadrelor medicale de la Spitalul din Vatra Dornei apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Daniel Popescu: Testarea cadrelor medicale din Suceava, prioritară

Deputatul USR Daniel Popescu a transmis astăzi o
solicitare domnului prim-ministru Ludovic Orban să intervină urgent, ferm și
eficient — prin trimiterea echipamentelor de protecție necesare cadrelor
militare și testarea tututor cadrelor medicale din județul Suceava.

            „Ieri, pe Aeroportul Otopeni a
sosit aeronava care transportă aproximativ 45 tone de echipamente medicale din
Coreea de Sud. Salutăm desfășurarea misiunii aeriene de urgență sprijinită de
Ministerul Apărării Naționale și ne bucurăm de mobilizarea de care au dat dovadă.
Totuși, nu putem trece cu vedere proasta gestionare a situației din
județul Suceava, unde problema devine tot mai gravă de la o zi la alta. Este
alarmant modul în care ia amploare epidemia în nordul Moldovei. Avem de-a face
cu un focar pe care trebuie să îl oprim în cel mai scurt timp cu putință, căci
Bucovina este supusă riscului de infectare în masă.” a declarat deputatul
Daniel Popescu, el însuși originar din Câmpulung Moldovenesc..

            Daniel Popescu consideră de asemenea
că având în vedere modul în care evoluează lucrurile este imperios necesar ca
Suceava să fie o prioritate în ceea ce privește dotarea cu echipamente
medicale,
județul Suceava fiind cel mai mare focar de coronavirus din România:
”Încă de săptămâna trecută am solicitat autorităților județene și
reprezentantului guvernului în teritoriu, prefectul județului Suceava, dotarea
spitalelor cu echipamente de protecţie pentru întreg personalul medical, mai
ales pentru cel care tratează pacienţii infectaţi cu noul coronavirus. Toate
spitalele municipale din județul Suceava au nevoie urgent de ajutor. Au ajuns
la limite critice toate stocurile de măști, combinezoane, halate de unică
folosință, bonete, teste pentru depistare COVID-19, măști chirurgicale, clorom,
dezinfectanți, role prosop etc.”

            În
momentul de față, cadrele medicale din tot județul Suceava, în special de la
secțiile de boli infecțioase, de la care așteptăm să trateze pacienții și să
fie printre cei mai protejați de noul coronavirus, spun că își pun în pericol
viețile zi de zi pentru că nu sunt suficiente echipamente de protecție, iar
cele existente nu sunt eficiente.

            Pe această cale, deputatul USR a
solicitat autorităților competente să direcționeze materiale necesare celor 9
spitale din județ:  Spitalul Județean
Suceava, Spitalul Orășenesc Gura Humorului, Spitalul Municipal Câmpulung
Moldovenesc, Spitalul Municipal Vatra Dornei, Spitalul de Boli Cronice Siret,
Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc, Spitalul Municipal Fălticeni,
Spitalul Municipal Rădăuți.

            ”De asemenea, am solicitat
Ministerului Sănătății să dispună testarea, cu prioritate, a tuturor cadrelor
medicale din județ. Protejarea acestora este esențială, întrucât trebuie
controlată și oprită răspândirea virusului SARS-CoV-2 în rândul cadrelor medicale
din spitalele din județ.
Aştept ca autoritățile competente să răspundă
solicitării mele și strigătului de disperare al cadrelor militare şi să
comunice când şi ce măsuri se vor lua pentru dotarea spitalelor din județul
Suceava.” a conchis deputatul USR Daniel Popescu.

Articolul Daniel Popescu: Testarea cadrelor medicale din Suceava, prioritară apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Daniel Popescu: Conduita socială corectă este esențială în această perioadă

Deputatul USR, Daniel Popescu: În astfel
de momente, este nevoie să ne păstrăm calmul, rațiunea și încrederea că
respectarea strictă a regulilor de igienă și a măsurilor impuse de autorități
poate duce la rezolvarea acestei crize epidemice

Deputatul Daniel Popescu sprijină
recomandările autorităților privind conduita socială în prevenirea răspândirii
coronavirus (COVID-19) și face apel la cetățenii suceveni care revin sau doresc
să revină în țară (în special din Italia, Franța, Spania sau Germania) să trateze cu maximă seriozitate și
responsabilitate riscul infectării cu noul virus gripal și să se asigure că nu
sunt purtători ai acestuia în colaborare cu autoritățile sanitare competente
.
Potrivit specialiștilor, ceea ce face ca acest virus să fie diferit de alte
virusuri gripale este contagiozitatea sa
ridicată
, ceea ce face ca răspândirea lui să pună în pericol viața celor
mai vulnerabili dintre noi —  vârstnici
sau persoane care suferă de alte afecțiuni și care au un sistem imunitar
slăbit.

„Pentru
că din județele țării au plecat foarte mulți români peste hotare,  toate persoanele care revin în țară pot
deveni — fără voia lor — un risc major pentru cetățenii vulnerabili, fie că
sunt bunici, copii sau femei însărcinate, în special pentru persoanele cu
afecțiuni din sfera bolilor cardiovasculare, pulmonare, diabetului, cancerului
sau hipertensiunii arteriale.“
– a continuat Daniel
Popescu.

Totodată, ținând cont de recomandările autorităților, dar
și de nevoia de limita riscul de răspândire a COVID-19 la persoanele vârstnice,
copii sau femei însărcinate, deputatul USR Daniel Popescu a decis ca
activitatea birourilor parlamentare să se desfășoare exclusiv prin cabinetul
parlamentar on-line: https://www.daniel-popescu.ro/solicitati-o-audienta.

„Voi continua să-mi îndeplinesc serviciul public și rămân
în slujba cetățenilor, a celor din Circumscripția electorală nr. 43 pentru
românii din Diaspora. Mă puteți contacta în continuare la adresele daniel.popescu@cdep.ro și/sau contact@daniel-popescu.ro.”

Cel mai important lucru în această
perioadă este urmarea cu strictețe a
sfaturilor emise de specialiști și a regulilor impuse de autorități pentru a
reduce riscul de îmbolnăvire și contagiere a altor persoane
. Trebuie știut
că simptomele uzuale sunt cele ale unei „răceli”, cu o severitate care poate sa
varieze de la cele ale unei răceli simple până la pneumonie severă și
insuficiență respiratorie acută (care pot duce până la deces): febră, tuse
uscată, dificultate în respirație. La acestea se pot adăuga: dureri musculare,
oboseală, dureri de cap, dureri în gat, dar și (mult mai rar) greață,
vărsături, diaree.

Persoanele
care prezintă astfel de simptome și au călătorit într-o zonă cu risc mare de
infectare pot fi suspecte de infectare cu noul coronavirus
, iar infecția poate fi diagnosticată doar prin teste de laborator din
cadrul spitalelor de boli infecțioase desemnate de Ministerul Sănătății.
Astfel, aceste persoane trebuie să sune
la 112
și să urmeze indicațiile primite.

Cele
mai importante sfaturi de care trebuie să se țină seama
sunt următoarele:

  • Practicarea corectă a igienei
    mâinilor, ori de câte ori este posibil
  • Evitarea atingerii gurii, nasului
    și ochilor cu mâinile
  • Evitarea contactului cu persoane
    care suferă sau sunt suspecte de boli respiratorii
  • Păstrarea distanței față de alte
    persoane (distanța socială – cel puțin 1 m)
  • Evitarea aglomerației
  • Evitarea călătoriilor în zone
    afectate
  • Obținerea de informații corecte din
    surse oficiale și / sau de încredere.

„Dacă ne protejăm pe
noi, îi protejăm și pe cei din jurul nostru! Iar urmând cu strictețe sfaturile
specialiștilor și respectând măsurile impuse de autorități, putem contribui cu
toții la rezolvarea acestei crize epidemice!”,
a
încheiat deputatul USR, Daniel Popescu.

Articolul Daniel Popescu: Conduita socială corectă este esențială în această perioadă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Daniel Popescu: Solicit Guvernului o politică fermă pentru sprijinul românilor din nordul Bucovinei

Deputatul
bucovinean Daniel Popescu,
deputat ales în circumscripția electorală nr. 43 pentru cetățenii români cu
domiciliul în afara țării și vicepreședinte al Comisiei pentru
comunitățile de români din afara granițelor țării, a participat în Cernăuți la
o serie de evenimente organizate de comunitatea românească din Ucraina.

“Toate modificările legislative din
Ucraina, dar și politica externă a României din ultimii ani au lăsat urme
adânci în sufletele bucovinenilor din Ucraina. Nu este normal ca cererile
românilor din nordul Bucovinei să fie neascultate și neluate în seamă de către
instituțiile abilitate din România. Trebuie ca politica externă a României să
fie mult mai fermă, iar asta poate include cu siguranță și o eventuală blocare
a oricăror demersuri europene din partea Ucrainei ce vizează încălcarea
drepturilor minorităţii românești.” –
a declarat deputatul Daniel Popescu

Întrevederea
a avut loc la Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” unde au participat atât
membri ai Consiliului Național al Românilor din Ucraina, cât și alți
reprezentanți ai mediului asociativ, de administrație publică și cultură din
regiunea Cernăuți. În cadrul întâlnirii deputatului Daniel Popescu i-au fost
aduse la cunoștință și cele mai alarmante probleme ale comunității noastre
istorice din Ucraina: 

  • Sentimentul de abandon resimțit din partea instituțiilor
    responsabile cu politica externă a României
    în ceea ce îi privește pe românii din Ucraina,
  • Nerespectarea Tratatului cu privire la relațiile de bună
    vecinătate și cooperare  dintre România
    și Ucraina semnat la 2 iunie 1997
    ,
  • Introducerea cotelor în școli, în presă, la radio (75% program este în limba ucraineană,
    iar una din trei melodii trebuie să fie în limba ucraineană) ceea ce reprezintă
    atingere ofensatoare la educația și identitatea românească,
  • Limitarea drastică a educației în limba maternă a etnicilor
    români
    printr-o lege a educației
    care stabilește că studiile se vor desfășura obligatoriu în limba ucraineană,
  • Nerecunoașterea dublei
    cetățenii
    ,
  • Reacția
    nejustificat de slabă a factorilor decidenți ai politicii externe a României
    față de omologii maghiari care își apară mai eficient minoritatea maghiară
    Ucraina.

“Românii din Ucraina au nevoie de o
susținere aplicată din partea statului român, iar printre soluții se numără și
introducerea de indemnizaţii și burse în școli sau apărarea drepturilor
românilor. Tânăra generație trebuie să cunoască atât dramele trecutului nostru
național, cât și suferința multor oameni nevinovați și doresc să amintesc pe
această cale opiniei publice de masacrul de la Fântâna Alba.”
a declarat Daniel Popescu.

Deputatul
USR consideră că reacția României ar fi putut și trebuie să fie mult mai
apăsată și aplicată vis-a-vis de românii din Ucraina, altminteri comunitatea
noastră românească din această regiune ar putea dispărea în maximum 10 ani.

“Consider că etnicii români din Ucraina
au nevoie de o politică cu o nouă viziune pentru a conserva spiritualitatea și
identitatea românească din nordul Bucovinei. Solicit pe această cale Guvernului
României o politică ferma pentru sprijinul românilor din nordul Bucovinei”
a conchis deputatul bucovinean Daniel Popescu.

Articolul Daniel Popescu: Solicit Guvernului o politică fermă pentru sprijinul românilor din nordul Bucovinei apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Daniel Popescu: La patru luni de la solicitare, CNAS încă nu a implementat procedura de solicitare online a cardului european de sănătate

Daniel
Popescu, deputatul USR de diaspora
, vicepreședinte al Comisiei
pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, s-a adresat în
octombrie 2019 Ministerului Sănătății pentru a solicita mai multe informații
legate de cardul european de sănătate. Totodată, deputatul USR a solicitat completarea procedurii de eliberare a
cardului de sănătate
, astfel încât cererea de eliberare să poată fi
completată și depusă și prin intermediul unei platforme digitale, așa cum se
întâmplă în alte state membre UE.

În
opinia lui Daniel Popescu,Este regretabil faptul că în 4 luni CNAS nu
a reușit să implementeze un simplu formular digital prin care cetățenii să
poată solicita cardul european de asigurat. Suntem la coada clasamentelor în UE
când vine vorba de digitalizarea și debirocratizarea unor servicii de bază.
Toate statele UE, în afară de România, dețin platforme online sau digitale
pentru solicitarea și completarea cererii de eliberare a cardului european de
sănătate
.
Doamna Adela Cojan este din 18 noiembrie 2019 noul președinte
a CNAS, după ce fost numită de premierul Ludovic Orban, la propunerea ministrul
Sănătății, Victor Costache.”

La
o lună după interpelarea deputatului USR, în data de 15 noiembrie 2019,
președintele CNAS anunța că, cităm: “analizează posibilitatea dezvoltării
aplicației cardului european de sănătate în așa fel încât să nu mai fie
obligatorie deplasarea solicitantului la casa de asigurări de sănătate, iar
cererea de eliberare a cardului să poată fi transmisă și online”.

“Din octombrie-noiembrie 2019 și până acum nu s-a mai întâmplat nimic.
Oamenii din diverse localități îmi scriu că trebuie să parcurgă zeci sau sute
de kilometri pentru o simplă formalitate birocratică. Spre exemplu, ca să
ajungă la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate din Suceava, un solicitant
din Poiana Stampei trebuie să piardă jumătate de zi, să parcurgă 260 km
dus-întors (cam 5 ore cu mașina) pentru 3 minute cât durează să depună cererea
la ghișeu. Sunt printre lucrurile ridicole pe care le întâlnim doar în România.
” – a continuat deputatul USR.

De
asemenea, Daniel Popescu a indicat în interpelarea inițială și o serie de
modele de bune practici din alte state, invocând totodată avantajele
informatizării procedurii de eliberare a cardului european de sănătate. În
răspunsul adresat parlamentarului USR, Ministerul a precizat o serie de date
referitoare cardurile europene de sănătate eliberate până în anul 2019,
inclusiv numărul lor, defalcat pe ani. Astfel, dacă în anul 2009 au fost eliberate 169.224 de carduri, în anul 2018
numărul lor a fost de 311.215, media fiind de 232.455 anual
(totalul
cardurilor eliberate în perioada 2009-2018 fiind de 2,324,552).

“Procedura este dificilă și anevoioasă atât pentru solicitant, cât și pentru
lucrătorii Caselor de Asigurări de Sănătate, pe când soluția complementară la
o astfel de abordare — digitalizarea procedurii — face ca pașii pentru
obținerea unui card european de sănătate să poată fi parcurși mult mai rapid și
fără costuri suplimentare. Îl rog pe domnul ministru Victor Costache și doamna
președinte Adela Cojan să rezolve această problemă prin crearea unei platforme
digitale în vederea completării formularului online și a transmiterii tuturor
documentelor doveditoare în format electronic (.pdf).”
– a încheiat deputatul Daniel Popescu.

Articolul Daniel Popescu: La patru luni de la solicitare, CNAS încă nu a implementat procedura de solicitare online a cardului european de sănătate apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Daniel Popescu: Susțin informarea cetățenilor din diaspora privind oferta locurilor de muncă din România însă nu în forma anunțată de Guvern

Deputatul USR Daniel Popescu transmite că susține informarea cetățenilor din diaspora privind oferta locurilor de muncă din România însă nu agrează forma anunțată de Guvern. În urmă cu câteva zile, Ionel Dancă – șeful Cancelariei primului-ministru – a anunțat că Guvernul lucrează la o platformă online care va face cunoscute românilor din străinătate ofertele de muncă din România. Platforma ar urma să fie lansată, în premieră, în Italia și s-ar urmări “facilitarea reîntoarcerii în ţară a românilor plecaţi la muncă în străinătate, pe fondul crizei de muncă tot mai accentuate din România”.

„Domnule prim ministru Ludovic Orban și doamnă ministru Violeta Alexandru, nu este mai simplu, mai oportun și mai chibzuit să investim în extinderea și perfecționarea platformei guvernamentale online, deja funcțională — www.posturi.gov.ro ? De ce nu adaptăm platforma existentă la noile necesități, fără să cheltuim banii publici în noi sisteme noi a căror realizarea necesită timp și resurse?” transmite deputatul USR Daniel Popescu, vicepreședintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

În acest caz, deputatul Daniel Popescu ridică următoarele întrebări:

  • ținând cont de constrângerile
    bugetare din acest an, cu câți bani dorește Guvernul să construiască această
    nouă platformă ?
  • de ce Guvernul nu ia în calcul
    îmbunătățirea funcționalității și extinderea platformei guvernamentale publice
    existente — www.posturi.gov.ro — astfel încât TOATE locurile de muncă să
    poată fi găsite într-o singură platformă? Ne putem inspira din modelul britanic
    al platformei pentru locuri de muncă din domeniul public – https://www.gov.uk/find-a-job.

Istoricul demersurilor pe care deputatul USR Daniel Popescu le-a făcut în Parlament pentru îmbunătățirea accesului românilor din străinătate ofertele de muncă din România:

✔ În decembrie 2017, încă din primul an de mandat, a interpelat Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) — http://bit.do/fwmH3 — cu privire la “măsurile privind posibilitatea ocupării posturilor publice, vacante destinate personalului contractual şi românilor din #diaspora”. Cu acea ocazie, a transmis DORINȚA unor români din străinătate de a participa la concursurile organizate de instituțiile statului, dar și RESTRÂNGERILE reale pe care le întâmpină în procesul de accesare a unui loc de muncă în România.

✔ În mai 2018 a transmis o altă interpelare către Ministerul Muncii — http://bit.do/fwmJD,  prin care dorea să afle dacă există o evaluare a deficitului de forţă de muncă din România, pe sectoare şi ocupaţii, având în vedere că în ultimii ani tot mai mulţi români au plecat să muncească în străinătate. În textul interpelării a atras atenţia asupra amplorii şi gravităţii acestui fenomen. Răspunsul primit a fost departe de a fi satisfăcător.

✔ În octombrie 2018 a avut o altă intervenție în Parlament prin care am rugat Guvernul şi colegii parlamentari să evalueze consecinţele emigraţiei şi să fie găsite soluţii pentru a reduce acest fenomen şi pentru a atenua deficitul de forţă de muncă determinat de acest fenomen — http://bit.do/fwmCy. A arătat că plecarea atâtor români la muncă în străinătate va avea consecinţe dramatice asupra dezvoltării întregii ţări şi ele nu vor întârzia să apară dacă nu facem nimic în acest sens.

✔
Iată că, după 3 ani, Guvernul își asumă deficitul de forță de muncă, dar numai
la nivel declarativ și fără o viziune pe termen lung. Mulți dintre actorii
economici sunt deja obligați să-și identifice singuri soluțiile însă cu riscuri
și impact social. Compensarea emigrării prin imigrare nu este o soluţie sau o
consolare serioasă, întrucât numărul străinilor aflaţi în România este de
aproximativ 30 de ori mai mic decât cel al românilor plecaţi în străinătate. De aceea, soluția
viabilă este repatrierea diasporei.  ⠀⠀

Articolul Daniel Popescu: Susțin informarea cetățenilor din diaspora privind oferta locurilor de muncă din România însă nu în forma anunțată de Guvern apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR solicită Ministerului Agriculturii clarificări cu privire la acordarea derogărilor în utilizarea unor produse din categoria neonicotinoidelor

În urma mai multor discuții și întâlniri cu apicultorii din
mai multe județe ale țării, precum Suceava, Bistrița-Năsaud și Călărași, deputatul
sucevean Daniel Popescu
găsește absurdă decizia noului ministru al
agriculturii, domnul Adrian Oros, de a autoriza utilizarea de către agricultori
a pesticidelor care afectează grav albinele, în speță cele care conțin trei
tipuri de neonicotinoide (imidacloprid,
clotianidin și tiametoxam)

“Ieri, Comisia
Europeană a adoptat două decizii care interzic României acordarea de
autorizații de urgență nejustificate pentru pesticide care pot conține trei
tipuri de neonicotinoide (imidacloprid, clotianidin și tiametoxam), în
contextul în care s-a dovedit în extenso
că utilizarea acestor substanțe are un efect devastator asupra populației de
albine
.” –
a declarat deputatul Daniel Popescu,
membru în Comisia pentru agricultură.

Practic, noul ministru al Agriculturii și Dezvoltării
Rurale (MADR) din România autorizează utilizarea în agricultură a unor
substanțe otrăvitoare pentru albine, fără ca măcar să îi consulte pe
apicultorii români, cei mai afectați în urma unei asemenea decizii. Conform
unor studii din SUA și Europa, printre principalele cauze ale dispariției
albinelor se numără și folosirea pesticidelor cunoscute sub denumirea de
neonicotinoide.

„România are
apicultori de mare calitate şi, datorită acestui fapt, țara noastră se află pe
primele locuri în UE la producţia şi exportul de miere. Pe de altă parte, ne
confruntăm cu prezența pe piața românească a mierii neconforme, falsificată sau
fără origine declarată (dar prezentată ca producţie naturală şi autohtonă), dar
și cu un minister al agriculturii ostil apicultorilor prin acordarea unor
derogări în utilizarea de către agricultori a unor substanțe care otrăvesc
albinele.” –
a continuat deputatul USR.

Deși printre specialiști este recunoscut efectul acestor
substanțe, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) din România a
anunțat încă din 18 ianuarie, că pentru campania din primăvara anului 2020,
autorizează utilizarea în situații de urgență a unor produse pe bază de
neonicotinoide la tratarea semintelor de porumb și sfeclă de zahăr.

“Solicit MADR în primul rând clarificări imediate cu
privire la acordarea de derogări în utilizarea unor produse din categoria
neonicotinoidelor, precum și dacă MADR are în vedere instituirea unui sistem de
acordare de compensații care să acopere prejudiciul provocat apicultorilor din
România din cauza utilizării pesticidelor din gama neonicotinoidelor. Mai
solicit domnului ministru Oros anularea ultimelor asemenea derogări abuzive de
la reglementările europene pentru anul 2020.”
a
conchis deputatul USR Daniel Popescu.

Articolul USR solicită Ministerului Agriculturii clarificări cu privire la acordarea derogărilor în utilizarea unor produse din categoria neonicotinoidelor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Marea Britanie a ieșit din UE. Deputatul Daniel Popescu îi îndeamnă pe românii din UK să aplice pentru noul tip de rezidență

Astăzi este a treia zi în care britanicii nu mai sunt în
Uniunea Europeană. Parlamentarul
sucevean de diaspora
Daniel Popescu, care a locuit și profesat pe teritoriul
britanic mai bine de 10 ani și care cunoaște din experiență
problematica din jurul Brexit-ului, îi încurajează pe toți sucevenii care
intenționează să rămână în Marea Britanie și de la 1 ianuarie 2021 (după
terminarea perioadei de tranziție) să facă pașii administrativi necesari pentru
a se înscrie în «
EU Settlement
Scheme
», dacă nu au încă
un document de rezidență sau cetățenia britanică.

“Ieșirea Marii
Britanii din Uniunea Europeană un moment trist și pentru mine personal,
deoarece o importantă țară care mi-a fost a doua casă ani buni a părăsit
proiectul european. Decizia cetățenilor britanici trebuie însă respectată, iar
datoria Guvernului României este de a consolida relațiile bilaterale cu Marea
Britanie în beneficiul cetățenilor celor două state.” –
a declarat deputatul USR Daniel Popescu, vicepreședinte al Comisie
pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

În materie de securitate, Marea Britanie a fost mereu un
partener și aliat important pentru România, susținând intrarea țării noastre în
NATO și în Uniunea Europeană. În acest context, viitoarele relații economice și
politice dintre noi și britanici vor trebui să rămână cel puțin la fel de
strânse ca până acum.

“Sucevenii care
muncesc în Marea Britanie contribuie enorm la economia britanică, dar și la cea
a județului Suceava. Până în decembrie 2020, se aplică legislația UE privind
libera circulație a cetățenilor europeni, a serviciilor și a bunurilor, iar
Marea Britanie rămâne în piață comună, și continuă să contribuie la bugetul
Uniunii.” – a adăugat deputatul sucevean Daniel Popescu.

Românii din UK continuă să fie cetățeni europeni, iar în
următoarele 11 luni – perioada de tranziție – nu se prevăd schimbări majore
pentru românii care locuiesc în Marea Britanie.

“Cunosc comunitatea
suceveană din Marea Britanie, este apreciată, bine integrată în societatea
britanică. Sucevenii sunt bine pregătiți academic și profesional, marea
majoritate ocupând locuri de muncă în sectoare deficitare ale pieţei muncii
(medici, asistenţi medicali, asistenţi sociali), dar și în necesare economiei
şi societăţii britanice (construcţii, agricultură, îngrijirea persoanelor în
vârstă). Este îmbucurător că peste 430 de mii de români au aplicat deja pentru
statutul de rezident care le dă dreptul de a rămâne în Marea Britanie după 31
decembrie 2020.” –
a conchis deputatul USR Daniel
Popescu.

Românii care au nevoie de asistență pentru a completa formularele
pentru a obține noul tip de rezidență sunt încurajați să apeleze la serviciile
ONG-urilor, care sunt gratuite. De exemplu, puteți aplica cu încredere la
centrul Citizens’ Advice din localitatea dvs., sau
organizația Work Rights Centre cu
birouri în Londra și Manchester.

Articolul Marea Britanie a ieșit din UE. Deputatul Daniel Popescu îi îndeamnă pe românii din UK să aplice pentru noul tip de rezidență apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Românii din Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru Brexit

      Premierul Boris Johnson și Partidul Conservator au
câștigat categoric alegerile parlamentare anticipate de ieri, 12 decembrie
2019, ceea ce înseamnă că viitorul
cabinet de miniștri va scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană cât mai
repede, și în orice condiții. Parlamentarul de diaspora Daniel Popescu, care a
locuit și profesat pe teritoriul britanic mai bine de 10 ani și care cunoaște
din experiență problematica din jurul Brexit-ului, consideră că românii trebuie
să fie informați corect și cu claritate despre procesul de retragere al
Regatului Unit din Uniunea Europeană și despre consecințele pe care acesta le
are asupra celor care muncesc sau studiază acolo și asupra celor care intenționează
să emigreze în UK.

      
Garantarea drepturilor românilor din Marea Britanie nu înseamnă doar
posibilitatea de a face cerere pentru rezidenţă de exemplu, ci și informarea
despre pașii necesari, și sprijinul practic pentru a face toate procedurile
accesibile pentru cetăţenii români care rămân după Brexit. Altfel mulţi riscă o
situaţie legală precară, care va avea repercusiuni asupra condiţiilor de muncă
și trai.

       “Reiterez
că cea mai bună atitudine a românilor din UK față de rezultatul alegerilor
anticipate parlamentare și Brexit este să continue să APLICE pentru a obține
noul tip de rezidență — settled status —
http://bit.do/fkDNV. Acest lucru ne-a fost transmis și în mai 2019, la
ultima vizită în Marea Britanie a Comisiei pentru comunităţile de români din
afara graniţelor ţării, când ne-am întâlnit cu reprezentanţi ai instituţiilor
centrale britanice, parlamentari britanici și ONG-uri. Ca și până acum, USR va
fi aproape de românii din Marea Britanie
.”
– a transmis deputatul USR Daniel Popescu, vicepreședinte al Comisiei pentru
comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

          Din 30 martie 2019,
Guvernul Regatului Unit a lansat oficial site-ul pe care cetățenii europeni pot
solicita noul statut de ședere:

👉SISTEMUL DE
ÎNREGISTRARE
a cetățenilor din UE în vederea obținerii noului statut de
ședere în UK – http://bit.do/fkDNV
(aici puteți aplica online pentru obținerea noului statut de ședere în UK).

ℹGHIDUL DE ÎNDRUMARE în
LIMBA ROMÂNĂ pentru cetățenii UE care solicită noul statut de ședere/rezidență
pe teritoriul UK –
https://bit.ly/2JNfJCz
și

Vă recomandăm să vă pregătiți
documentele și să faceți aplicația CÂT MAI CURÂND POSIBIL. Termenul limită de
depunere a cererilor va fi:

✅30 iunie 2021 (dacă Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană cu un
acord) sau

✅31 decembrie 2020 (dacă Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană fără un
acord).

Vom continua să urmărim îndeaproape
negocierile care au loc atât pe teritoriul britanic, cât și în plan european în
ceea ce privește Brexit-ul, pentru a oferi o cât mai bună informare a
cetățenilor români din Marea Britanie care sunt direct afectați de această
problematică. Îi invit pe toți cei care au nelămuriri specifice despre această
chestiune să ne scrie la daniel.popescu@cdep.ro sau să trimită email la
londra.brexit@mae.ro (un membru al echipei Ambasadei României la Londra va
încerca să răspundă solicitării dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil).

– a conchis deputatul USR Daniel Popescu.

Articolul Românii din Marea Britanie trebuie să se pregătească pentru Brexit apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputatul Daniel Popescu: USR a votat pentru defeudalizarea serviciilor medical-veterinare în teritoriu

Proiectul de lege
nr. 148/2019 corectează niște inechități vechi în sistemul sanitar-veterinar
prin uniformizarea tipului de contract
pentru realizarea unor activități veterinare
în circumscripțiile veterinare
și acordarea unei sume lunare de 10.000
lei pentru cabinetele veterinarilor concesionari
care desfășoară un program
zilnic de 8 ore și au în grijă minim 300 de unități vită mare.

Decizia
de a susține acest proiect de lege a venit după ce deputații Daniel Popescu,
membru în Comisia pentru agricultură și silvicultură, și Stelian Ion, liderul
grupului parlamentar al USR din Camera Deputaților, s-au întâlnit cu
reprezentanții la nivel central ai Colegiului Medicilor Veterinar, în urma
căreia au fost discutate modificările propuse și impactul acestora asupra
activităților medicilor veterinari.

Uniformizarea tipului de contract ar trebui
să ducă la defeudalizarea
serviciilor medical-veterinare în teritoriu, acolo unde unele entități private
pentru asistență veterinară au creat în ultimii 20 de ani un monopol exclusiv
pentru aceste servicii. Ne mai așteptăm că modificările vor duce la creșterea
gradului de liberalizare a serviciilor de asistență veterinară, și mai ales la
noi oportunități pentru absolvenții români de medicină veterinară și medicii
veterinari tineri, autorizați în condițiile legii. Cu alte cuvinte, motive în
plus ca medicii veterinari să rămână în țară.
” – a declarat deputatul USR
Daniel Popescu, membru în Comisia pentru agricultură.

Inițiativa
instituie obligaţia direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti, de a încheia contracte de
concesiune pe o durată de 5 ani, cu
medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii. Mai stabilește acordarea,
din bugetul ANSVSA, a unei sume lunare de 10.000
lei
fiecărui medic veterinar cu drept de liberă practică, care deţine
maximum 2 contracte și efectuează un program zilnic de 8 ore în exploataţiile
nonprofesionale pe o rază de 30 km, astfel încât să existe un număr minim de
animale ce atinge 300 de Unități Vită Mare (UVM).

Ne-am fi dorit ca în urma discuțiilor cu
partidele politice să putem reduce contractele de concesiune la 3 ani, nu 5 cum
a propus acest proiect. Este un aspect care considerăm că ar fi liberalizat
piața și mai mult.
” – a conchis deputatul USR.

Momentan
Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor județene pot
încheia două tipuri de contracte cu entitățile private care oferă servicii
medical veterinare:


de concesiune (a căror valabilitate expiră în 2021), pentru care ANSVSA
plătește tarife aprobate prin HG nr 1156/2013 și


contracte de prestări, ANSVSA plătește prețul ofertat de către prestator.

USR
își dorește ca acest proiect să ducă la îmbunătățirea condiției socio-economice
și profesionale a medicului veterinar, cu precădere a celor din mediul rural și
la o creștere simțitoare a calității serviciilor de asistență veterinară.

Articolul Deputatul Daniel Popescu: USR a votat pentru defeudalizarea serviciilor medical-veterinare în teritoriu apare prima dată în Uniunea Salvați România.