Incompetență pe datorie. Guvernul PSD-PNL împrumută miliarde de dolari la dobânzi uriașe. Copiii noștri vor plăti pentru Nicu și Marcel

Într-o singură zi, românii
au fost îndatorați de Guvernul PSD-PNL cu aproape 40 de miliarde de lei. Și
este doar începutul pentru 2023, pentru că echipa lui Nicu și Marcel, patronată
de Klaus Iohannis, intenționează să împrumute în acest an, pentru a acoperi
dezmățul pe banii românilor, nu mai puțin de 160 de miliarde de lei. Adică,
fiecare român va fi îndatorat până la finalul anului cu încă aproximativ 1.700
de euro, la care se adaugă dobânzi astronomice.

USR cere Guvernului
PSD-PNL să oprească risipa din bani publici, să reducă cheltuielile statului și
să desființeze pensiile speciale.

Avem un stat care
cheltuie mult mai mulți bani decât ne ia prin taxe și impozite. Pentru a face
asta, trebuie să se îndatoreze constant. Datorie pe care o vor plăti tot cu
banii noștri în viitor. Statul a ajuns să cheltuie sume record pe dobânzi,
peste 27 de miliarde de lei la noiembrie 2022. Plătim printre cele mai mari
dobânzi din țările din UE pentru că și riscul de țară este crescut. Singura
soluție pentru a nu intra în colaps este reducerea cheltuielilor statului și
reducerea impozitării muncii. USR a prezentat un buget alternativ care ar fi
redus deficitul și, totodată, ar fi lăsat 600 de lei net pe lună fiecărui român
”,
declară Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei.

Împrumutul de aproape 4
miliarde de dolari luat joi de Guvernul PSD-PNL este pe termene de până la 30
de ani. Adică, ne-au îndatorat pe noi, dar și pe copiii noștri, doar pentru ca
ei să peticească bugetul mincinos pe 2023 și să refinanțeze datoriile pe care
le-au făcut deja ca să poată plăti pensiile speciale și miile de sinecuri
inventate în 2022.

Cele aproape 4
miliarde de dolari împrumutate au randamente foarte mari, printre cele mai mari
din regiune, respectiv de 6,72 % la 5 ani, 7,33% la 10 ani și 7,67% la 30 de
ani. Plătim cele mai mari dobânzi, după Ungaria și înainte de Rusia și Turcia.
Românii vor plăti dobânzi de 4,4 miliarde de dolari (peste 20,64 miliarde de
lei) la împrumutul de 4 miliarde de dolari (aproximativ 18,74 miliarde de lei),
în total 8,4 miliarde de dolari. Practic, românii au fost îndatorați într-o
singură zi cu aproape 40 de miliarde de lei. Dacă raportăm la datoria publică
totală, rezultă că fiecare român este dator circa 39.000 de lei, adică aproape
10 salarii medii nete sau 21 de salarii minime nete. Altfel spus, un salariat
cu salariu minim trebuie să muncească aproape doi ani pentru a plăti partea sa
de datorie
”, explică Anca Dragu, senator USR și fost ministru al
Finanțelor.

Articolul Incompetență pe datorie. Guvernul PSD-PNL împrumută miliarde de dolari la dobânzi uriașe. Copiii noștri vor plăti pentru Nicu și Marcel apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR îl cheamă pe ministrul Finanțelor în Parlament: România spre faliment. Ne împrumutăm cu 1000 de euro pe secundă. Cum opriți dezastrul fiscal?

USR a depus, miercuri, o solicitare oficială la Camera Deputaților pentru chemarea ministrului Finanțelor Adrian Câciu la Ora Guvernului, în data de 30 mai. Solicitarea USR se intitulează „România spre faliment. Ne împrumutăm cu 1000 de euro pe secundă. Cum opriți dezastrul fiscal?”.

Ministrul PSD, care ar trebui să țină sub control deficitul și inflația, a ajuns să împrumute România cu 1000 de euro pentru a plăti toate sinecurile pe care această coaliție le-a creat în ultimele șase luni. Astfel, datoria publică a României a depășit 50% din Produsul Intern Brut și se apropie de 600 de miliarde de lei.

În timp ce datoria publică crește, PSD și PNL continuă să angajeze zeci de mii de oameni în ministere și companii de stat, fără niciun gând să oprească risipa banilor publici. 600 de posturi la două ministere au fost create într-o singură zi săptămâna aceasta, deși liderii PSD și PNL anunță public că vor să reducă cheltuielile bugetare. O minciună! 

Explozia cheltuielilor bugetare a contribuit la recordul de inflație la care a ajuns țara noastră: 13,8 în aprilie 2022, față de 3,2% în aprilie 2021, iar perspectivele sunt în continuare de creștere. 

Ministrul PSD trebuie să explice în fața Parlamentului și a românilor cum s-a ajuns aici și care sunt măsurile pe care le va lua pentru a opri scumpirile în lanț, cum va controla deficitul care trebuia să fie de 5.84%, iar acum este pe traiectoria să depășească 7% și cum va opri sarabanda împrumuturilor pe care generațiile viitoare trebuie să le plătească.

Dacă ministrul PSD nu se prezintă pe 30 mai în Parlament, USR va depune moțiune simplă împotriva lui. 

Articolul USR îl cheamă pe ministrul Finanțelor în Parlament: România spre faliment. Ne împrumutăm cu 1000 de euro pe secundă. Cum opriți dezastrul fiscal? apare prima dată în Uniunea Salvați România.