Șapte proiecte USR pentru debirocratizare, transparentizarea activității statului și simplificarea vieții românilor

USR continuă demersurile de debirocratizare și transparentizare a administrației românești în scopul simplificării vieții românilor, simpli contribuabili sau antreprenori. Deputatul USR Claudiu Năsui a depus, în acest sens, șapte proiecte legislative, care vin în completarea pachetului anterior de legi pentru facilitarea înființării firmelor, respectiv pentru facilitarea declarării beneficiarului real.

România se poate schimba dacă ne facem treaba. Putem reuși orice cu inteligență și determinare. Așa am reușit să facem legile de simplificare a înființării de firme și de eliminare a declarației de beneficiar real (102/2020 și 108/2020), amândouă în ciuda opoziției Guvernului. Acum, continuăm acest proces de debirocratizare de care România are mare nevoie. România se poate face bine. Trebuie doar să fim suficient de determinați pentru a reuși”, declară deputatul USR Claudiu Năsui.

Primul proiect (https://cutt.ly/0p70ANM) modifică Legea privind organizarea Monitorului Oficial al României în sensul ca toți românii să aibă acces în mod gratuit și liber, permanent, la formatul electronic al Monitorului Oficial, Partea I și Partea a II-a. Formatul electronic gratuit și liber ar urma să fie document portabil (PDF) și să fie accesibil pentru citire, căutare, salvare, distribuire și imprimare, astfel încât toți românii să poată citi o lege, când este publicată.

Un alt proiect de lege vizează debirocratizarea prin simplificarea legislației privitoare la organizațiile nonguvernamentale. Proiectul (https://cutt.ly/up727e4) își propune să modifice OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații în sensul înscrierii din oficiu a beneficiarilor reali acolo unde entitățile vizate au în componență doar persoane fizice, al scăderii numărului minim al asociaților fondatori și al simplificării documentelor care trebuie depuse la înregistrare, ușurându-se astfel constituirea unei asociații. Povara birocratică și economică care apasă în prezent organizațiile nonguvernamentale nu este nici necesară, nici utilă, ci doar generează costuri, hârtii și cozi în plus.

Al treilea proiect (https://cutt.ly/hp72pqh) vizează debirocratizarea contabilității microîntreprinderilor prin eliminarea declarațiilor intermediare solicitate de ANAF. Cu toate că legea nu o cere, ANAF solicită aceste raportări intermediare până și de la microîntreprinderi, deși utilitatea lor este aproape zero și nu sunt decât un chin pentru contribuabil.

Un alt proiect (https://cutt.ly/Op72SyR) continuă debirocratizarea pentru societățile comerciale, plecând de la realitatea că, în prezent, România este singura țară din UE care prevede cel mai restrictiv și birocratic regim cu privire la transferul părților sociale dintre-un SRL către terți. În vreme ce în alte state transferul părților sociale poate avea loc chiar și într-o zi, în România, în cel mai optimist caz, transferul durează cel puțin 30 de zile. În practică, în funcție de incidentele care pot interveni, se ajunge și la 6-12 luni sau mai mult. Proiectul propune și eliminarea pragului minim de 200 de lei pentru capitalul social al SRL-urilor, în condițiile în care suma este una insignifiantă în raport cu evoluția economică a României, iar prezentarea foii de vărsământ instituie birocrație suplimentară în procesul înregistrării unei firme.

Al cincilea proiect (https://cutt.ly/Yp72Nnw) vizează debirocratizarea în ceea ce privește plata impozitului pe imobilele cu destinație mixtă (și rezidențială, și ne-rezidențială). În prezent, este un calvar costisitor, oamenii fiind nevoiți să depună un raport de expertiză ca să afle cât au de plătit. Proiectul simplifică calculul impozitului și elimină suprabirocrația cu care se confruntă contribuabilii. Concret, pentru spațiile mici din cadrul clădirilor, spații de până la 50 mp, clădirile ar urma să fie încadrate ca fiind „clădiri cu destinație mixtă” fără a fi nevoie de documentație cadastrală și fără întocmirea unui raport de evaluare la fiecare 5 ani.

Un alt proiect (https://cutt.ly/2p72vKI) modifică o lege din 1990 (Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite) în sensul eliminării inutilei declarații de „adaos comercial” pe care operatorii economici sunt nevoiți să o depună la organele fiscale. În practică, declarația adaosului comercial, pentru care nici măcar nu există un tipizat agreat sau implementat de Guvern, se face pentru intervale generale și atotcuprinzătoare de tipul „între 0-9999%”. Este vorba de o normă desuetă, care generează o birocrație inutilă, dar care poate fi folosită pentru aplicarea de amenzi.

Cel de-al șaptelea proiect de lege (https://cutt.ly/Jp79e4X), dar nu ultimul ca importanță, vizează transparentizarea informațiilor de interes public și ușurarea accesului cetățenilor la acestea, prin modificarea și completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public. Este vorba de crearea unui registru public electronic, pe site-ul fiecărei instituții de stat, în care să fie cuprinse cererile de informații pe Legea 544 și răspunsurile la ele. În practică, instituțiile publice refuză în mod abuziv să furnizeze informații sau oferă documente re-scanate, deși accesul cetățenilor la informații trebuie să fie util și utilizabil în mod real.

Articolul Șapte proiecte USR pentru debirocratizare, transparentizarea activității statului și simplificarea vieții românilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Victorie la CCR. Legea USR care facilitează înființarea firmelor este constituțională

Adoptat de două ori de Parlament și atacat la Curtea Constituțională de Guvernul PNL, proiectul deputaților USR Cristina Prună și Claudiu Năsui care reduce birocrația și facilitează înființarea firmelor a primit undă verde și de la CCR. Legea poate fi acum promulgată și ne așteptăm ca președintele Klaus Iohannis să semneze cât mai rapid decretul.

Legea pentru care USR s-a luptat în Parlament permite
românilor să își înființeze a doua firmă fără să mai adauge o rudă ca asociat
simbolic cu 0,1% din firmă, respectiv să își înființeze o firmă fără să mai
ceară permisiunea tuturor vecinilor dacă nu desfășoară activitate comercială la
sediu. De asemenea, legea elimină restricția de a avea o singură firmă per
cameră, ceea ce înseamnă că vor putea fi înființate mai multe firme la aceeași
adresă.

Proiectul de lege, depus în mai 2017 și susținut de toți
parlamentarii USR, a fost adoptat de Parlament prima dată în decembrie 2019, a
doua oară în aprilie 2020, după ce a fost reexaminat la cererea președintelui.
După al doilea vot favorabil din partea Parlamentului, proiectul a fost atacat
la Curtea Constituțională de Guvernul Orban. Judecătorii CCR au decis,
miercuri, că prevederile sunt conforme Legii fundamentale și că argumentele Executivului
nu sunt valabile.

Sper ca domnul Orban și PNL să fi învățat lecția și să nu mai pună bețe în roate micilor antreprenori de-acum încolo. România are nevoie ca de aer de cât mai multe noi afaceri dacă vrem să sperăm la o recuperare economică sănătoasă. Este un pas mic pentru oamenii care vor să întreprindă în țara aceasta. Următorul pas este digitalizarea. Vreau ca ziua în care întreprinzătorii își vor deschide afaceri ca în Estonia și în Marea Britanie, pe internet, în 20 de minute, să vină cât mai repede”, declară și deputata USR Cristina Prună.

Să adaugi la birocrație e ușor. Să o elimini este foarte greu. Președintele și guvernul așa-zis liberal au frânat și au întârziat cât au putut de mult această lege. Face parte din strategia PNL să nu poată spune USR că a făcut ceva. Așa gândește PNL. Acum, președintele Iohannis nu mai are altă cale decât să promulge legea, conform Constituției. O mare victorie pentru toți românii care vor să întreprindă în România. Dar, ce credeți că face, tot ieri, domnul ministru Predoiu, după ce a întârziat cât a putut acest proiect? Anunță că începe consultări cu mediul de afaceri pentru ’simplificarea formalităților aferente înființării unei firme și înregistrării în registrul comerțului‘. Unui om normal i-ar fi și rușine, dar în politică rușinea nu e o virtute. Cam ăsta e nivelul de ipocrizie din vechea clasă politică. Să te opui cât poți debirocratizării, să îngreunezi viața a zeci de mii de întreprinzători cu tot felul de hârtii inutile. După care să ai tupeul să organizezi consultări cu mediul de afaceri pentru debirocratizare. Știți ce este trist? Că dacă pentru a elimina chiar și birocrația absurdă, care nu mai există decât în puține locuri în lume (în multe țări europene firmele se înființează în câteva ore pe internet), este nevoie de o bătălie atât de grea și chiar și oameni care își zic ‘liberali’ te sabotează din motive meschine, ne dăm seama cât de greu va fi să facem reformele profunde de care România are nevoie”, declară deputatul USR Claudiu Năsui.

La președintele Iohannis, spre a fi promulgată, este o altă
lege USR care vizează debirocratizarea: cea care ajută peste 1 milion de firme
simplificând procedura de declarare a beneficiarului real al unor persoane
juridice. Legea modifică și completează Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și
combaterea spălării banilor și finanțării terorismului în sensul că
beneficiarii reali nu se vor mai declara anual dacă nu a intervenit vreo schimbare,
iar persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice să fie
exceptate de la obligația declarării anuale.

Articolul Victorie la CCR. Legea USR care facilitează înființarea firmelor este constituțională apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Mai puțină birocrație pentru 1 milion de firme! Proiectul USR privind declararea beneficiarului real, adoptat de Parlament

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de Cameră decizională, proiectul USR de simplificare a procedurii de declarare a beneficiarului real al unor persoane juridice. Proiectul elimină încă o verigă a birocrației inutile care împovărează firmele din România și a fost adoptat de Senat în urmă cu aproximativ o lună, astfel încât mai este nevoie doar de promulgare pentru ca măsurile care vor ajuta circa 1 milion de firme să intre în vigoare.

Este un proiect de debirocratizare, care va îi va ajuta pe antreprenorii din România, adică pe cei care plătesc taxe și impozite, crează locuri de muncă și angajează oameni, care asigură ceea ce vedem în jur, inclusiv indemnizațiile noastre, pensiile speciale. Toate sunt plătite din munca acestui mediu privat, a cărui activitate o îngreunăm de multe ori, din păcate, prin birocrație. Adoptarea proiectului nostru este un semnal bun. O primă modificare spune că beneficiarii reali nu se vor mai declara anual, cum este acum, chiar dacă nu intervine nicio schimbare. Deci, acum, practic, noi punem pe drumuri 1 milion de firme să ne declare anual că nu s-a schimbat nimic. Păi, dacă nu s-a schimbat nimic, să nu mai declarăm, rămâne cum era, este de bun simț, este normal! O a doua modificare prevede ca statul să nu mai ceară informații pe care le are deja. Dacă o firmă are numai acționari persoane fizice, este clar că statul știe care sunt acționarii și poate să noteze informațiile din stânga în dreapta, dintr-un registru în altul”, declară deputatul USR Claudiu Năsui, unul dintre inițiatorii proiectului de lege.

Acest proiect de lege face parte dintr-un pachet legislativ de reducere a birocrației pe care USR l-a depus în Parlament. Mai întâi, am simplificat procedura de înființare a unei firme, din păcate acest proiect este astăzi pe masa CCR. În România, din nefericire, cetățenii sunt tratați de multe ori de către stat ca niște cărăuși de hârtii, iar legislația, în loc să le ușureze viața celor care întreprind, le-o face un calvar. A venit momentul să luăm exemplul altor țări și să nu mai punem oamenii pe drumuri inutile și să ținem cont de faptul că doar dacă vom înlesni antreprenoriatul vom avea o prosperitate reală și locuri de muncă bine plătite aici în România”, declară și deputatul USR Cristina Prună, de asemenea inițiator al proiectului de lege.

Proiectul USR modifică și completează Legea nr. 129/2019
pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Concret, proiectul prevede că „Persoanele juridice supuse
obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului depun la înmatriculare şi
ori de câte ori intervine o modificare o declaraţie privind beneficiarul real
al persoanei juridice, în vederea înregistrării în Registrul beneficiarilor
reali ai societăţilor”.

De la obligația declarării anuale vor fi exceptate
persoanele juridice constituite doar din asociați persoane fizice, atunci când
aceștia sunt singurii beneficiari reali.

Dintre SRL-urile înregistrate în România, 604.884 – adică
61.83% – sunt cu asociat unic persoană fizică, al căror beneficiar real este
însuși asociatul unic, astfel că statul deține deja toate datele, nu mai este
nevoie redeclararea lor. Alte 337.119 sunt SRL-uri cu mai mulți asociați, doar
persoane fizice, deci și ele pot fi, de asemenea, identificate de Oficiul
Național al Registrului Comerțului și pot fi înscrise datele privind
beneficiarul real în funcție de cota parte a fiecărui asociat.

Articolul Mai puțină birocrație pentru 1 milion de firme! Proiectul USR privind declararea beneficiarului real, adoptat de Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect USR. Cetățenii să aibă acces la informațiile pe care le dețin instituțiile publice despre ei

Senatorul USR Nicu Fălcoi a depus un proiect de lege prin care autoritățile și instituțiile publice sunt obligate să furnizeze informațiile pe care le dețin în legătură cu persoana fizică care le solicită. Autoritățile ar urma să aibă la dispoziție, în funcție de complexitatea datelor solicitate, până la 30 de zile pentru a răspunde în scris persoanei care solicită informațiile.

Potrivit proiectului de lege, în categoria
informațiilor de interes personal ce pot fi solicitate intră istoricul
locurilor de muncă aflate în evidența Inspectoratului Teritorial de Muncă,
evidența tuturor vehiculelor personale înregistrate la RAR și evidența tuturor
imobilelor deținute de o persoană în țară la ANCPI.

Proiectul de lege face posibilă trimiterea
informațiilor personale cerute de către solicitanți fie prin poșta tradițională
sau electronică, fie ridicate prin mandatar. 

Acest proiect legislativ se înscrie în eforturile USR de transparentizare, debirocratizare și responsabilizare a administrației. În legislația actuală nu există o lege-cadru care să oblige toate instituțiile publice care interacționează cu cetățeni să pună la dispoziție toate datele pe care le dețin despre aceștia, la cerere, într-un anumit termen. Un exemplu, ITM-urile, care ar trebui să dețină, în mod normal, toate datele care țin de activitatea profesională a unui cetățean și, cu toate acestea, atunci când cineva solicită o adeverință privind vechimea în muncă, este trimis să le caute el, la firme dispărute de 15-20 de ani”, declară senatorul USR Nicu Fălcoi.

Odată adoptată de Parlament, legea va duce la
debirocratizarea și responsabilizarea instituțiilor publice față de cetățean, la
echilibrarea raportului dintre administrația publică și acesta, prin stabilirea
unui cadru legal prin care orice persoană fizică poate primi informații cu
caracter personal pe care le solicită de la instituțiile publice.

Articolul Proiect USR. Cetățenii să aibă acces la informațiile pe care le dețin instituțiile publice despre ei apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Legea USR privind simplificarea declarării beneficiarului real, adoptată de Senat

Proiectul de lege al deputaților USR Cristina
Prună și Claudiu Năsui, menit să reducă birocrația inutilă, a fost adoptat în
unanimitate de Senat pe 12 mai. Legea prevede corectarea actualei obligații de
a declara anual informații pe care statul deja le deține. Astfel, USR face încă
un pas important pentru debirocratizare în România.

“Suntem
cu un pas mai aproape să eliminăm birocrația depunerii hârtiilor pentru unul
din multele exemple în care statul ne cere ceva ce are deja. Am promis că facem
din debirocratizare o prioritate, deoarece dorim să ușurăm povara românilor, nu
să adăugăm la ea cum s-a tot întâmplat în ultimii 30 de ani. În proiectul USR
doar entitățile care au în componență o persoană juridică rămân supuse
obligației de a depune declarația. ”
a declarat
deputatul Claudiu Năsui.

Proiectul USR adoptat de Senat mizează pe
necesitatea de a declara anualla
notar sau în fața unui reprezentant al Registrului Comerțului care este
beneficiarul real al societății, chiar dacă acesta nu s-a schimbat. Această
obligativitate este anulată în cazul tuturor firmelor și ONG-urilor din țară.

Debirocratizarea
este unul dintre angajamentele USR. Ne dorim să trăim
într-o țară în care nu mai mergem la ghișee să pierdem timpul pentru a depune
dosare cu șină inutile cu informații pe care statul le are deja. Dacă o firmă
sau un ONG au asociați doar persoane fizice, atunci statul nu are decât să ia
datele despre beneficiarul real de la Registrul Comerțului, care îi aparține
tot lui. Dacă nu s-au produs schimbări, nu mai e cazul să revii anual să tot
declari același lucru,”
transmite deputatul Cristina
Prună.

Mai mult, legea vine în ajutorul a nu mai
puțin de 942.000 de societăți cu răspundere limitată, adică 96,3% din totalul
SRL-urilor din România și a nenumăratelor ONG-uri care se află într-o situație
similară. Acestea nu vor mai fi supuse să declare schimbările produse la stat,
deoarece statul deține deja aceste informații. Statul va trebui să ia datele
despre beneficiarul real de la Registrul Comerțului, care îi aparține tot lui.

Articolul Legea USR privind simplificarea declarării beneficiarului real, adoptată de Senat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR taie birocrația. Proiectul USR care facilitează înființarea firmelor, adoptat de Parlament

Singura șansă de relansare a României este debirocratizarea, iar USR continuă să lupte în Parlament pentru asta. Astăzi, a fost adoptat din nou, după ce președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea, proiectul de lege care reduce birocrația și facilitează înființarea firmelor, adică oferă un ajutor real antreprenorilor. Sperăm ca, de data aceasta, legea să fie promulgată cât mai rapid, chiar dacă parlamentarii PNL s-au opus fățiș adoptării. Românii care vor să pună pe picioare o afacere au nevoie de această lege, au nevoie de eliminarea hârtiilor inutile și a nenumăratelor drumuri la ANAF.

Prea mult timp am văzut, de la această tribună, proiecte care adăugau la birocrație. Încă un aviz, încă o licență, încă o acreditare, încă un atestat, ceva, o hârtie undeva, care să apese pe întreprinzători, pe micile și mediile întreprinderi pe care le avem și pe care ar trebui să le prețuim mai mult, pentru că pe ele putem baza o economie sănătoasă. Noi, în România, de prea multe ori am apelat la birocrație și le-am împovărat cu fel de fel de cerințe care să le taie elanul, să omoare spiritul inovator și antreprenorial al poporului român. Aceste întreprinderi oferă locuri de muncă, plătesc taxe și impozite, inovează. Proiectul acesta face un pic mai ușoară viața antreprenorilor români, pentru că nu putem continua în același fel dacă ne dorim, cu adevărat, să creștem, să nu ne sabotăm propria economie”, a declarat deputatul USR Claudiu Năsui.

Acest proiect a fost depus încă din 2017 de USR și reprezintă viziunea pe care noi o avem pentru România: una antreprenorială, fără birocrație, fără hârtii și fără drumuri inutile la stat. Soluțiile cuprinse în proiectul de lege pot face o diferență în viața întreprinzătorilor români. Birocrația excesivă omoară spiritul antreprenorial într-o perioadă în care acesta ar trebui cu atât mai mult să fie încurajat. Mi-au scris oameni care vor să înființeze o firmă și care spun că trebuie să interacționeze cu până la cinci vecini pentru semnături pentru a-și înființa sediul social, chiar dacă nu desfășoară activitate comercială acolo. Este, evident, aberant, mai ales în aceste momente în care distanțarea socială este esențială. Debirocratizarea este cheie în repornirea economiei, următorul pas îl reprezintă digitalizarea”, a declarat și deputatat USR Cristina Prună.

Proiectul de lege adoptat astăzi, din nou, a fost inițiat în mai 2017 de deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui și a fost susținut de toți parlamentarii USR, fiind fundamentat pe ideea că birocrația inutilă descurajează antreprenoriatul și mediul privat, mediu care plătește, până la urmă, pentru toate cheltuielile statului.

Legea elimină restricția ca românii să fie acționari unici
într-o singură firmă și, implicit, toată hârțogăria la care sunt supuși când
vor să mai înființeze o firmă și adaugă fie o altă firmă în acționariat, fie o
rudă cu 0,001% din acțiuni.

De asemenea, elimină restricția de a avea o singură firmă
per cameră, ceea ce înseamnă că vor putea fi înființate mai multe firme la
aceeași adresă. Totodată, legea elimină acordul vecinilor pentru a avea sediu
social într-un apartament în care nu se desfășoară activitate comercială.

USR amintește că în clasamentul Bancii Mondiale, România
este pe locul 55 la birocrație și greutatea de a face afaceri în România, sub
Maroc și sub Cipru. Dacă statul nu are curajul să ia măsuri ferme, România va
continua să fie în coada clasamentelor internaționale în ceea ce privește
mediul de afaceri.

Articolul USR taie birocrația. Proiectul USR care facilitează înființarea firmelor, adoptat de Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputații Claudiu Năsui și Cristina Prună au depus un proiect de lege menit să reducă birocrația inutilă

Deputații USR Cristina Prună și Claudiu Năsui au depus, pe 4 martie, un proiect de lege privind debirocratizarea, una dintre prioritățile USR. Proiectul vine să corecteze obligativitatea cetățenilor de a declara constant la stat informații pe care instituțiile publice le dețin deja. 

“România e plină de birocrație inutilă. De aceea suntem codașii Europei la toate clasamentele despre ușurința de a întreprinde. Și mai grav, nu doar că eram la urmă, dar și scădem în fiecare an. Nu e niciun motiv pentru care statul ne obligă să declarăm anual lucruri care nu se schimbă ori pe care le știe deja. Cu toate acestea, din cauza transpunerii proaste unei directive europene, statul obligă toate firmele și toate ONG-urile să depună declarații privind beneficiarul real anual și atunci când nu există schimbări și chiar și atunci când are deja informațiile. Și culmea, ca să facă viața cât mai grea posibilă, statul român cere ca aceste declarații să fie făcute la notar sau în fața unui reprezentant al registrului comerțului.”, transmite deputatul USR Claudiu Năsui. 

Proiectul de lege USR propune: 

1) Dacă nu s-au produs schimbări, nu mai e cazul să revii anual să tot declari același lucru. Adică un lucru de bun simț.

2) Dacă firma sau ONG-ul au asociați doar persoane fizice, atunci statul nu are decât să ia datele despre beneficiarul real de la registrul comerțului, care îi aparține tot lui. De asemenea, un lucru de bun simț.

Claudiu Năsui arată că Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) poate identifica automat în baza de date ce firme au doar persoane fizice, inclusiv participația. Deci acolo se poate identifica beneficiarul real imediat. 

Potrivit datelor de la ONRC, 604.884, adică 61.83% din SRL-uri, sunt cu asociat unic persoană fizică, al căror beneficiar real este însuși asociatul unic. Pentru aceștia, statul are deja datele, deci nu mai trebuie să le re-declare. 337.119 de SRL-uri sunt cu mai mulți asociați, doar persoane fizice. Deci și ele pot fi de asemenea identificate de ONRC și înscrise datele privind beneficiarul real în funcție de cota parte a fiecărui asociat.

Mai mult, deputatul Claudiu Năsui arată că doar 36.242, adică 3.70% din totalul SRL-urilor, au o persoană juridică în componență. Aici intervine utilitatea obligației de a declara beneficiarul real, pentru a se afla cine se află de fapt „în spatele” entității în mod indirect, prin alte persoane juridice interpuse. În proiectul USR acestea rămân supuse obligației de a depune declarația, fiindcă ele erau cele vizate de intenția directivei de la bun început.

„Drumurile inutile la instituțiile statului pentru a depune acte pe care acestea le au deja trebuie să înceteze. Proiectul nostru elimină declarațiile inutile pentru aproximativ 1 milion de SRL-uri și asociații sau fundații. Trebuie să luăm exemplul altor țări și să nu mai punem oamenii pe drumuri, mai ales dacă nu se schimbă nimic în firmele pe care le dețin.”, conchide deputatul USR Cristina Prună.

Articolul Deputații Claudiu Năsui și Cristina Prună au depus un proiect de lege menit să reducă birocrația inutilă apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Start debirocratizare! Legea USR pentru eliminarea ștampilei în administrație a fost adoptată

Camera Deputaților a votat astăzi, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege privind eliminarea ștampilei din administrația publică. Proiectul a fost inițiat de către senatorul USR Cristian Ghica.

Proiectul adoptat prevede că instituțiile administrației publice nu vor mai fi obligate să utilizeze ștampila în relația cu cetățenii sau cu alte instituții. Asta înseamnă că documentele vor putea circula mai ușor, în format digital, nu va mai fi necesar exemplarul „original” pe hârtie cu ștampilă și totul va putea fi trimis și primit online, cu semnătură electronică. Vor rămâne în uz doar parafele speciale, cele care sunt stabilite conform unor legi precise, cu instrucțiuni clare de utilizare.

Marele merit al noii legi este că ea creează premisele digitalizării și simplificării birocrației. Practic, nicio primărie și niciun minister nu vor mai putea să refuze trimiterea și primirea documentelor în format digital, cu semnătură electronică. Asta înseamnă că oamenii nu vor mai fi purtați pe drumuri ca să plimbe hârtii între instituții. Înseamnă că nu vor mai sta la coadă la ghișeu, ci vor putea trimite și primi documente pe email, înseamnă că interacțiunea cu administrația va fi mai simplă și mai eficientă. Evident, lucrurile nu se vor întâmpla de pe o zi pe alta. Dar acest prim pas, eliminarea obligativității ștampilei, va genera un efect de domino în ceea ce privește modernizarea administrației. Am eliminat practic ultima reminiscență a birocrației de tip medieval ce se practica încă în România”, a declarat senatorul USR Cristian Ghica.

Legea privind eliminarea obligativității ștampilei în instituțiile publice este printre foarte puținele proiecte care au fost inițiate de Opoziție în acest mandat și care au trecut de votul final al Parlamentului. Printre acestea sunt Legea privind interzicerea hărțuirii și cea privind înființarea Registrului agresorilor sexuali, precum și legea privind expertizarea seismică a unităților de învățământ. La toate trei, Cristian Ghica a fost inițiator sau co-inițiator.

Articolul Start debirocratizare! Legea USR pentru eliminarea ștampilei în administrație a fost adoptată apare prima dată în Uniunea Salvați România.