Mihai Goțiu, denunț la DNA pentru tăierile ilegale de păduri din Munții Făgăraș

Senatorul USR Mihai Goțiu a depus, astăzi, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) un denunț penal cu privire la tăierile ilegale de păduri de pe Valea Topologului, din Munții Făgăraș. Demersul vine după ce, în ultimul an și jumătate, la solicitările lui Mihai Goțiu, fostul ministru al Apelor și Pădurilor a dispus mai multe anchete ale Corpului de control, care au confirmat tăierile ilegale din zonă, fără ca acestea, însă, să fie oprite.

”Documentările pe care le-am făcut în ultimul an și jumătate, împreună cu colaboratorii mei, și răspunsurile oficiale primite după controalele pe care le-am solicitat, arată că nu avem de-a face cu cazuri izolate, ci cu o amplă activitate infracțională, care nu ar fi posibilă fără acoperirea unor funcționari publici, atât la nivel local, cât și la cel al conducerilor de gărzi forestiere și minister. E frustrant și revoltător ca o firmă care a fost prinsă că taie ilegal, să fie găsită în pădure după jumătate de an, continuând să taie tot cu încălcarea legii. Asta pentru că cineva din minister și de la Garda Forestieră Suceava a ”uitat” să-i ridice certificatul de atestare!”, a explicat Mihai Goțiu, membru în Comisia pentru Ape și Păduri din Senat.  

”La fel de revoltător a fost să aflu că doi inspectori de la Poliția Vâlcea au refuzat, inițial, să meargă în control pe teren, alături de cei de la Garda Forestieră și Garda de Mediu, iar după ce, în cele din urmă, au participat, nu au semnat procesele verbale de constatare a infracțiunilor și contravențiilor. Culmea, mama unui coleg al celor doi polițiști, tot inspector la IPJ Vâlcea, este administratorul firmei prinse că taie ilegal în pădurea administrată de… tatăl polițistului. Și la fel de grav a fost să aflu că inspectori de la cele două gărzi, care și-au îndeplinit atribuțiile onest, au fost îndemnați să întoarcă privirea, iar dacă nu au făcut-o au fost amenințați și chiar băgați în ședințe disciplinare”, a explicat senatorul USR.

Mihai Goțiu a mai adăugat că împreună cu colegii din USR sunt hotărâți să pună capăt tăierilor ilegale de păduri din România. Parlamentarii USR din comisiile jurice și de mediu sunt într-un stadiu avansat cu finalizarea propunerii legislative prin care să fie înființată o structură specială pentru cercetarea infracțiunilor de mediu, aceasta fiind una dintre prioritățile partidului în actuala sesiune parlamentară.

Articolul Mihai Goțiu, denunț la DNA pentru tăierile ilegale de păduri din Munții Făgăraș apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorii USR au votat pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Florian Bodog

Senatorii USR au votat pentru încuviințarea începerii urmăririi penale în cazul  fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciul și fals intelectual, la finalul discuțiilor din Comisia Juridică a Senatului care luat în discuție cererea DNA. Votul în Senat a fost secret, cu bile.

”Senatul nu este instanță de judecată. Trebuie să ne uităm care este mandatul nostru, primit de la electorat, și o să vedem că nu este treaba noastră să înfăptuim actul de justiție. Senatorii USR au fost consecvenți principiilor cuprinse în inițiativa #fărăpenaliînfuncțiipublice. Rolul Parlmentului este să legifereze, nu să judece” spune senatorul USR Florina Presadă.

Cererea DNA de pentru încuviințarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătății Florian Bodog fost respinsă cu 82 de voturi împotrivă, 30 de voturi pentru și 4 abțineri.

Articolul Senatorii USR au votat pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Florian Bodog apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR a votat în Comisia Juridică a Senatului pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog

USR a votat astăzi în Comisia Juridică a Senatului pentru ridicarea imunității parlamentare în cazul fostului ministru al Sănătății Florian Bodog care este acuzat de abuz în serviciu și fals intelectual.

Votul în Comisie a fost secret, iar cererea DNA de ridicare a imunității parlamentare fost respinsă, primind cinci voturi împotrivă, două pentru şi două abţineri. În Comisia Juridică PSD are șase membri, dintre care unul a lipsit la vot, PNL are doi membri dintre care unul nu a fost prezent, iar USR, ALDE și UDMR au câte un membru.

”Încă o dată PSD zădărnicește înfăptuirea actului de justiție, fapt ce dovedește că nu au înțeles nici acum voința a celor peste un milion de cetățeni care au semnat inițiativa #fărăpenaliînfuncțiipublice. De această dată senatorii PSD, membri ai Comisiei Juridice, au respins solicitarea prin care DNA informează Parlamentul României cu privire la presupuse fapte de corupție față de  care se impune solicitartea cererii de umrărire penală față de fostul Ministru al Sănătății Florian Bolog. În calitate de membru al Comisiei, am constatat că aveam la dosar suficiente indicii pentru ca această cerere să primească aviz favorabil să Plenul Senatului să încuvințeze cererea de începere a urmăririi penale. Amintesc tuturor că rolul Palrmentului este acela de leguitor și nu de înfăptuitor al justiției, motiv pentru care orice suspiciune trebuie analizată de către organele judiciare” spune senatorul USR George Dircă, membru al Comisiei Juridice din Senat.

Raportul Comisiei Juridice va fi transmis plenului Senatului care va avea ultimul cuvânt în acest caz. USR își va menține votul pentru ridicarea imunității.

Articolul USR a votat în Comisia Juridică a Senatului pentru ridicarea imunității lui Florian Bodog apare prima dată în Uniunea Salvați România.