USR acuză Guvernul Ciolacu: Pentru pensii speciale sunt bani, pentru „Masă Caldă în școli”, nu

USR acuză Guvernul PSD-PNL că sabotează cu bună știință implementarea programului „Masă Caldă” în școli și-i sacrifică pe copii, unii dintre ei provenind din cele mai defavorizate zone ale țării. În timp ce pentru implementarea acestui program nu se găsesc banii necesari, cei de la putere au reușit, prin vot, să salveze în continuare pensiile speciale.

A trecut o lună de la începerea școlii și niciun elev nu a beneficiat până acum de masă caldă la școală – nici cei 1 milion de elevi prevăzuți de Legea învățământului preuniversitar și nici măcar cei din programul-pilot, care reprezintă mult mai puțin decât ținta prevăzută în lege.

USR a depus săptămâna aceasta un amendament la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 77/2023 privind programul Masă caldă, prin care banii necheltuiți din prima lună să fie dați tot acelor copii, sub formă de bani. Amendamentul propus de USR nu a trecut de votul membrilor Comisiei de învățământ. PSD, PNL, UDMR și AUR s-au abținut la vot.

„Timpul trece, iar elevii care au nevoie de masă caldă la școală rămân flămânzi. Unii dintre ei vor abandona școala. După o lună de școală, Guvernul este în ceață și nu a reușit să dezghețe acest program. Mâncarea nu a ajuns în școli. Probabil, unii de pe lângă Ciolacu se bucură că fac o economie la buget. Că mai taie din cheltuieli. Doar că și-au ales greșit de unde să taie: de la elevi!”, declară Ștefan Pălărie, senator USR.

Senatorul USR de Brașov, Irineu Darău, îi atrage atenția premierului Marcel Ciolacu că în timp ce el se pozează la cumpărături de mâncare, elevii au început școala cu farfuriile goale.

„Marcel Ciolacu se pozează cu un bon de 100 de lei din care a cumpărat mâncare. Fotografia din care lipsește Ciolacu este aceea în care copiii din România primesc masă caldă la școală. Școala a început acum o lună de zile iar Guvernul i-a trimis pe elevi… după pufuleți”, spune Irineu Darău.

Articolul USR acuză Guvernul Ciolacu: Pentru pensii speciale sunt bani, pentru „Masă Caldă în școli”, nu apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Inițiativă USR pentru sprijinirea învățământului în limba română în Diaspora

Parlamentarii USR de Diaspora, Radu Mihail și Iulian Lorincz, au depus o inițiativă legislativă menită să impulsioneze înființarea de către Ministerul Educației de școli românești în afara granițelor țării, la cererea comunităților. Totodată, se are în vedere extinderea cursurilor de limbă, cultură și civilizație românească oferite prin intermediul Institutului Limbii Române, prin instituirea obligativității organizării acestor cursuri în comunitățile în care există cereri în acest sens.

În ultimii 15 ani, jumătate de milion de copii români s-au născut în Diaspora. Pentru ei, cea mai puternică legătură pe care o pot avea cu România este cea a limbii române. Cunoașterea limbii și a culturii românești sunt garanții ale păstrării identității naționale. De aceea, este esențial să avem politici educaționale solide pentru copiii români din Diaspora. Îmi doresc ca toți copiii românilor să aibă posibilitatea de a vorbi și de a simți românește, indiferent unde s-ar afla”, declară senatorul USR Radu Mihail.

De asemenea, conform inițiativei legislative USR, statul român ar urma să sprijine și inițiativele independente, pentru că atât în Europa, cât și pe alte continente, cum ar fi America de Nord, există asociații, organizații de români care au pus pe picioare cursuri de limbă română sau chiar școli românești ce funcționează cu succes și care au nevoie de recunoaștere oficială.

În plus, unitățile de învățământ de tip „școală românească din afara granițelor țării” vor putea funcționa și ca centre de atestare a cunoașterii limbii române și să elibereze certificate autorizate în acest sens.

Am fost plăcut surprins să întâlnesc zeci de familii cu copii născuți în afara granițelor țării, care vorbesc excelent limba română, chiar dacă aceștia nu au avut posibilitatea să urmeze cu adevărat cursuri de limba română. Acesta este unul dintre motivele pentru care am depus acest proiect de lege în așa fel încât școlile românești din afara granițelor țării să se înființeze cu adevărat la cererea comunităților. Este important ca din noua lege a învățământului să nu lipsească o susţinere puternică şi necondiţionată pentru şcolile româneşti şi învăţământul în limba română pentru copiii din afara graniţelor ţării”, precizează deputatul USR Iulian Lorincz.

Articolul Inițiativă USR pentru sprijinirea învățământului în limba română în Diaspora apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Scrisoare deschisă pentru ministrul Educației: Evenimentele AUR nu au ce căuta în Universitatea Vlaicu din Arad

Deputatul USR Adrian Wiener, scrisoare deschisă pentru ministrul Educației: Evenimentele politice ale AUR nu au ce căuta în Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

Deputatul USR Adrian Wiener îi solicită ministrului Educației, Ligia Deca, să ia măsurile necesare pentru a nu permite desfășurarea unui eveniment politic organizat de partidul AUR, sâmbătă, în clădirea Universității Aurel Vlaicu din Arad.

Deputatul USR atrage atenția că acest tip de evenimente implică o încălcare flagrantă a legii și a independenței față de ideologii și doctrine politice a spațiului academic.

Scrisoarea adresată de deputatul USR Adrian Wiener ministrului Educației:

„Stimată doamnă ministru,

Suntem informați despre un eveniment politic organizat de partidul AUR, eveniment ce ar urma să aibă loc în clădirea Universității Aurel Vlaicu din Arad.

Vă solicit să faceți toate diligențele pe care le găsiți de cuviință pentru a opri această încălcare flagrantă a legii și a principiului independenței față de ideologii și doctrine politice al spațiului academic.

Doamnă ministru, libertatea academică este consacrată ca unul dintre pilonii de bază ai învățământului universitar în România, iar din substanța acestei libertăți face parte și delimitarea spațiului academic de orice ingerință ideologică sau politică.

Art. 25 din Legea învățământului superior din România interzice explicit activitățile care constau în prozelitism politic.

Doamnă ministru, nu permiteți, chiar prin lipsă de reacție, asocierea aulei universitare cu discursul politic explicit. Universitatea trebuie să rămână un spațiu al actului educațional, neviciat de tușa groasă a manifestului politic – o „arie protejată” în ecosistemul social din ce în ce mai poluat.

Autonomia universitară oferă comunității universitare libertatea de a se conduce, de a-şi exercita libertățile academice INDEPENDENT și complet separat de sfera politică. Nu permiteți accesul discursului politic în aula universitară. Nu legitimați discursul oamenilor politici de la înălțimea catedrei. O datorați studenților, standardelor academice și spiritului democrației pentru care cu toții luptăm.

Așadar, doamna ministru, fac apel la buna dumneavoastră credință și sunt convins că înțelegeți gravitatea girării prozelitismului politic prin punerea la dispoziție a spațiului academic. În speranța unei reacții ferme vă asigur de toată considerația.”

Articolul Scrisoare deschisă pentru ministrul Educației: Evenimentele AUR nu au ce căuta în Universitatea Vlaicu din Arad apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cursuri de prim ajutor pentru copii și profesori, inițiativă USR adoptată de Senat

Plenul Senatului a adoptat cu 103 voturi PENTRU, 1 singur vot ÎMPOTRIVĂ și o abținere inițiativa legislativă a deputatului USR Alin Apostol prin care se vor organiza ședințe de pregătire pentru acordarea de prim ajutor la nivel preșcolar și școlar.

Inițiativa legislativă pornește de la premisa că începerea cursurilor de prim ajutor în școli reprezintă un pas important pentru elevii, indiferent de vârsta lor, potențial salvatoare de vieți.

Deputatul Alin Apostol spune că aceste cursuri de prim ajutor „le oferă copiilor o bază vitală de cunoștințe pentru a face față oricărei urgențe medicale cu care s-ar putea confrunta”.

Alin Apostol: „Învățarea câtorva principii simple de prim ajutor are nu numai rolul de a pregăti copiii pentru a se descurca în situațiile de urgență, ci îi ajută și să dezvolte compasiune, stimă de sine, responsabilitate, precum și conștientizarea și înțelegerea valorii unei vieți.”

Cursurile de prim ajutor ar urma să fie organizate cu ajutorul cabinetelor medicale școlare, beneficiarii urmând a fi elevii, profesorii și personalul auxiliar din instituțiile de învățământ.

În România mor anual peste 70.000 de oameni pentru că nu primesc la timp primul ajutor. Educația de prim ajutor salvează vieți. Din păcate, disciplina „Educația pentru sănătate” este o materie opțională și doar aproximativ 5% dintre copiii din România urmează această materie.

Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum la Camera Deputaților, pentru dezbatere și vot final.

Articolul Cursuri de prim ajutor pentru copii și profesori, inițiativă USR adoptată de Senat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Ministrul Educației continuă să-i apere pe plagiatori și pe impostorii academici

USR condamnă lipsa de interes a ministrului Educației, Ligia Deca, în ceea ce privește combaterea flagelului plagiatelor și a imposturii academice, în condițiile în care Ministerul Educației a anulat atribuirea a 22 de milioane de euro, fonduri PNRR, destinate unor softuri de identificare a plagiatelor.

Senatorul USR Ștefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, spune că, în timp ce universitățile serioase din întreaga lume iau cele mai drastice măsuri împotriva plagiatorilor și investesc bani în programe de depistare a fraudei și a imposturii academice, în România plagiatorii și fabricile de diplome primesc protecție la cel mai înalt nivel.

Ștefan Pălărie: „Ministrul Educației, pus acolo de Klaus Iohannis, a închis ochii și banii din PNRR s-au dus pe apa sâmbetei. Universitățile mari, din top 500 sau 1.000, unde noi nu mai suntem, se blindează cu softuri de depistare a imposturii. La noi, în schimb, sunt încurajate doar cumetriile universitare, marile famiglii care scot «doctori» pe bandă rulantă. Ai zice că plagiatul aduce bani la bugetul României, atât de mult e protejat și apărat. Hrănit și întreținut ca o mare «realizare» a acestei țări.”

Lipsa de reacție în combaterea plagiatului, a furtului intelectual și a imposturii academice a adus prejudicii imense cercetării românești și universităților din România care nu mai sunt cuprinse în topurile internaționale.

Articolul USR: Ministrul Educației continuă să-i apere pe plagiatori și pe impostorii academici apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL lasă copiii fără navetă gratuită și masă caldă la școală

La două săptămâni de la începutul școlii, elevii din mediul rural tot nu beneficiază de transport gratuit, iar programul Masa caldă în școală este blocat în continuare. Pentru că Guvernul PSD-PNL încalcă legea, USR a propus astăzi, din nou, soluțiile corecte pentru deblocarea situației. PSD și PNL au respins însă, și de această dată, orice propunere în beneficiul copiilor.

Amendamentele au fost formulate de deputații USR în ședința comună a Comisiilor pentru învățământ și pentru administrație publică, cu ocazia dezbaterii ordonanței de urgență prin care Guvernul Ciolacu s-a grăbit să modifice recent intratele în vigoare legi ale Educației.

Peste 2.500 de școli, o treime din elevii țării, ar trebui să beneficieze de masa caldă încă din acest an, dar nici cele 450 de școli în care târâș grăpiș continua programul pilot nu au primit de la Guvern nici norme, nici bani. Din nefericire, și parlamentarii din coaliția PSD-PNL dau rateuri majore și au refuzat și astăzi propunerile USR de rezolvare, amendamente care le-ar fi redat copiilor dreptul la masă caldă, la navetă gratuită, la educație”, declară deputatul USR Andrei Miftode.

Referitor la transportul elevilor, USR a propus să fie eliminată condiționarea gratuității de existența unei hotărâri de guvern, astfel încât copiii să nu mai stea la mâna Executivului și după voința arbitrară a unor politicieni.

În privința programului Masa caldă în școli, USR a cerut ca, în fiecare an, sumele care nu sunt folosite pe perioada în care programul nu este operațional să rămână la beneficiari, să nu poată fi deturnate către alte categorii de cheltuieli.

Mi s-a părut extrem de trist să aud de la reprezentantul Ministerului Educației nu doar că nu susține propunerile noastre, dar motivul pentru care nu o face: cică nu a avut timp să se uite la amendamente. Erau doar două propoziții simple. Din banii pe care i-a luat domnul Buzatu, 83.000 de elevi ar fi avut masa caldă în școli, iar ei spun că nu au avut timp să citească amendamentele și au votat contra lor, ignorând total legile”, precizează deputatul USR Filip Havârneanu.

Articolul PSD și PNL lasă copiii fără navetă gratuită și masă caldă la școală apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Se poate! Localitățile cu primari USR în care educația este o prioritate

Se poate și în România ca educația să devină o prioritate. Se întâmplă în orașele și în comunele conduse de primarii USR, cu fiecare sală de clasă dotată și școală modernizată. 

O parte din realizările lor: 

28 de școli au fost modernizate în Sectorul 2. Radu Mihaiu a investit 27,7% din bugetul de dezvoltare în educație, adică 286 de milioane de lei. Nu doar că a modernizat 28 de școli, dar se construiesc cinci grădinițe noi, 16 sunt în proces de modernizare, iar două creșe vor fi finalizate cu bani europeni. De asemenea, au fost atrași bani din PNRR pentru dotarea a 60 de școli cu echipamente IT și mobilier. 

8 clădiri noi de școli se construiesc la Timișoara. Este cea mai mare investiție în educație din ultimele decenii. Până în 2026, cu bani din PNRR, toți copiii din Timișoara vor avea mobilier și echipament modern. O investiție de 18 milioane de euro anunțată de Dominic Fritz, primarul USR. 

Investiții-record și tehnologie modernă în Sectorul 1. Clotilde Armand a alocat un buget de 496 de milioane lei pentru învățământ, o creștere de 80 de milioane față de anul trecut. S-a încheiat cu școlile care funcționau în trei schimburi. În jur de 170 de milioane de lei s-au investit în renovări și dotări, iar tehnologie modernă a fost achiziționată pentru 40 de școli. În plus, 90 de milioane de lei s-au alocat pentru burse, cele mai mari din București. 

Investiții de trei ori mai mari în educație la Bacău. Lucian Stanciu-Viziteu a alocat 31 de milioane de lei pentru școlile din oraș. De trei ori mai mult față de 2020. Tehnologia de ultimă generație va fi introdusă în 734 de clase, inclusiv table electronice și laptopuri. Modernizări și reabilitări termice sunt în curs la mai multe școli, cu proiecte care variază de la 530.000 de euro la 1,3 milioane de euro.

Cea mai mare investiție în educație din istoria orașului Câmpulung! Elena Lasconi a obținut 15,7 milioane de lei pentru dotarea a 14 școli. Copiii vor avea echipamente tehnologice moderne, de la table interactive la laptopuri.

„Primul Ghiozdan” pentru 2.500 de elevi din Brașov. Allen Coliban a continuat programul „Primul Ghiozdan” și anul acesta, furnizând 2.500 de pachete cu rechizite școlare pentru elevii care încep clasa pregătitoare. De asemenea, un nou corp de școală a fost finalizat cu șase luni mai devreme. 

Mobilier nou pentru 20 de școli din Alba Iulia. Gabriel Pleșa a obținut o finanțare de 25 de milioane de lei din PNRR, prin care 20 de școli vor beneficia de modernizări semnificative, inclusiv de echipamente digitale și mobilier nou. 

E gata o școală nouă în Dumbrăvița! Horia Bugarin a făcut o investiție de 16 milioane de lei din fonduri europene pentru o școală la standarde europene, cu facilități precum bazin de înot, sală de sport, bibliotecă și laboratoare.

Se construiește o nouă școală și la Sânpetru, în Brașov, cu fonduri din PNRR. În plus, primarul USR Marian Arhire a obținut un contract de 944.000 de lei pentru dotarea a trei școli. 

Licee reabilitate la Întorsura Buzăului. Primarul Raul Urda a reușit reabilitarea clădirilor la două licee, iar un proiect de aproape 900.000 de euro este în desfășurare, urmând ca școlile să fie dotate cu mobilier nou. 

În Horodnic de Jos, Ionel Andrișan a finalizat lucrările pentru o nouă grădiniță, iar în Cenad, în Timiș, Andrei Tița a semnat un contract din fonduri europene de 1.3 milioane de lei pentru dotarea școlii. La fel se întâmplă și în Milișăuți, unde Vasile Cărare a atras 1,7 milioane de lei pentru dotarea școlii cu echipamente IT moderne. De asemenea, întreaga școală va fi reabilitată cu 1,8 milioane de lei. 

Acestea sunt doar câteva exemple din ce au făcut primarii USR pentru școlile din comunitățile lor. 

Continuăm să arătăm că se poate și altfel. 

Articolul Se poate! Localitățile cu primari USR în care educația este o prioritate apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Protest USR în prima zi de școală: Iohannis a promis „România educată”, dar a livrat „România eșuată”!

Pentru mai bine de 2,9 milioane de copii a început astăzi un nou an școlar sub semnul eșecului și al haosului. Părinții, copiii și profesorii sunt tot mai nemulțumiți, în timp ce Guvernul PSD-PNL, girat de președintele Iohannis, taie din finanțările pentru sistemul de educație, în loc să taie din sinecuri și de la speciali. În acest context, USR i-a transmis un mesaj președintelui Iohannis, groparul „României educate”, printr-un protest desfășurat în fața porților Palatului Cotroceni.

Președintele Iohannis, venit pe un val de popularitate, a promis că vom avea o Românie educată. După 9 ani de mandat Iohannis, avem însă o Românie eșuată. Elevii sunt nemulțumiți pentru că au fost tăiate bursele și pentru că sunt încă bâjbâieli legate de decontarea transportului. Părinții sunt nemulțumiți pentru că, de la marile promisiuni de reformă, am ajuns să discutăm astăzi despre testarea în masă a elevilor și cum să-i pedepsim pe copii, în loc să ne facem treaba la granițele României și în lupta cu traficanții de droguri. Profesorii sunt și ei nemulțumiți și nu au încredere că Guvernul PSD-PNL va livra ceea ce a promis și anume o nouă lege a salarizării, salarii decente și motivante. Avem un eșec generalizat”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie.

Sistemul de educație din România a ajuns să aibă performanțe mai scăzute decât atunci când și-a început mandatul Klaus Iohannis. România nu mai are nici măcar o universitate în Top 1.000 universități la nivel mondial și toți indicatorii de calitate au scăzut.

Am vrut să tragem astăzi încă un semnal de alarmă. În școala românească situația este mult mai gravă decât în urmă cu 9 ani. Actualul președinte este un profesor care și-a ratat menirea și, pe tot parcursul sesiunii parlamentare, parlamentarii USR vor continua să lupte pentru soluțiile corecte în sistemul de educație”, a precizat senatoarea USR Silvia Dinică.

Prin PNRR, USR a asigurat Educației 3,6 miliarde de euro, locul 2 ca buget după Transporturi și cea mai mare investiție în domeniu de după 1989. Acum, PSD și PNL continuă să facă praf Educația, alături de Sănătate, tăind finanțările destinate combaterii abandonului școlar, microbuzelor pentru transportul elevilor și dotării laboratoarelor școlare din mii de unități de învățământ.

Articolul Protest USR în prima zi de școală: Iohannis a promis „România educată”, dar a livrat „România eșuată”! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect de lege USR: Fără modificări la Bacalaureat și la Evaluarea Națională de la un an la altul

Senatorul Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, a depus o inițiativă legislativă prin care, pornind de la principiul predictibilității, stipulează că schimbările în structura evaluării naționale sau a bacalaureatului se vor putea aplica doar elevilor care încep un ciclu educațional după momentul anunțării oricărei modificări. Măsura aduce claritate și coerență în parcursul educațional al fiecărui elev, instituind un cadru predictibil în sistemul de învățământ, în special când vine vorba de examene: să nu mai fie posibil ca evaluarea națională sau bacalaureatul să se schimbe peste noapte.

Radu Mihail: „Este anormal ca elevii să fie puși în situația în care trebuie să urmărească cu sufletul la gură ce schimbări mai inventează un ministru sau altul. Elevii și profesorii trebuie să știe, în momentul în care intră pe ușa școlii, măcar regulile jocului, dacă de hârtie igienică, săpun sau alte standarde minime nu poate fi încă vorba. Sunt propuneri pe care le-am făcut și cu ocazia dezbaterii în Parlament a legilor Educației, însă PSD și PNL au respins cu nonșalanță amendamentele noastre. De ce? Pentru că  și-au dorit ca Educația să fie o brambureală la mâna politicienilor”.

Schimbările din învățământ care apar peste noapte bulversează atât elevii, cât și profesorii. Noua lege a învățământului preuniversitar, care ar fi trebuit să elimine haosul din sistem, mai tare îl adâncește. Începutul de an școlar este marcat de impredictibilitate, la fel cum s-a întâmplat în ultimii ani.

„De la burse la asigurarea transportului, doamna ministru Deca desăvârșește dezastrul lăsat în urma ei de Sorin Cîmpeanu, bătându-și joc în continuare de elevi, părinți și profesori. Deși doamna Deca se laudă că s-au făcut consultări permanente în ultimii cinci ani prin proiectul România Educată, iată că o serie de măsuri propuse cu puțin timp înainte de începerea anului școlar generează confuzie în spațiul public”, mai adaugă Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat.

Articolul Proiect de lege USR: Fără modificări la Bacalaureat și la Evaluarea Națională de la un an la altul apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: problema drogurilor la tineri nu se rezolvă prin testarea în masă, ci prin programe educaționale și combaterea traficului de droguri

USR condamnă ideea guvernului PSD-PNL de a testa tinerii la școală pentru droguri și propune în schimb adoptarea modelului islandez pentru a combate consumul de droguri în rândul adolescenților.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, ar trebui să se ocupe să prindă traficanții din cauza cărora drogurile ajung în mâinile minorilor, nu să propună testarea elevilor în școli. În paralel cu activitatea de combatere a traficului de droguri, statul ar trebui să investească masiv în programe educaționale, de consiliere psihologică și în activități de recreere, așa cum au făcut alte țări și unde rezultatele sunt încurajatoare.

Islanda a investit masiv, ani la rând, în programe sportive, în cluburi de muzică, dans și arte pentru a le oferi copiilor alternative la droguri. În plus, fiecare școală a înființat o asociație de părinți care să fie în permanentă legătură cu școala și să propună activități pentru părinți și elevi.

În ultimii 20 de ani, Islanda a reușit să scadă consumul de alcool de la 42% la 5% printre adolescenții de 15 și 16 ani, numărul celor care fumează zilnic a coborât de la 23% la 3%,în timp ce proporția tinerilor care au încercat vreodată canabis s-a diminuat de la 17% la 7%.

„În loc să aruncăm cu pietre în copiii și adolescenții care se confruntă cu probleme complexe, trebuie să venim cu soluții pentru ei care au dat rezultate concrete în alte țări. Trebuie oferim alternative sănătoase și interesante pentru copii, să venim cu consiliere psihologică pentru cei care au nevoie și creăm un spațiu de siguranță în jurul copilului: familie, școală, autorități etc. Iar aceasta este o acțiune care cere ani de zile de investiții, nu o măsură heirupistă, de azi pe mâine” concluzionează senatorul USR Ștefan Pălărie

Articolul USR: problema drogurilor la tineri nu se rezolvă prin testarea în masă, ci prin programe educaționale și combaterea traficului de droguri apare prima dată în Uniunea Salvați România.