Cristina Prună (USR): România va pierde încă trei ani până va putea să spere la primele investiții în energia eoliană din Marea Neagră

Proiectul legii privind exploatarea energiei eoliene offshore a fost de abia acum lansat în dezbatere publică de Ministerul Energiei, deși legea trebuia să fie adoptată până la 30 iunie 2023, conform jaloanelor din PNRR. Și mai grav este că actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, pare să continue linia predecesorului său și România va pierde încă trei ani din cauza birocrației înainte de a începe să valorifice uriașul potențial din Marea Neagră.

Conform unui raport al Băncii Mondiale, România poate dezvolta parcuri eoliene offshore cu un potențial de peste 70 de GW, adică de 4 ori mai mult decât are România instalate capacități de producție de energie în prezent. Cu toate acestea, Ministerul Energiei a dovedit, constant, un total dezinteres pentru a reglementa acest domeniu și a refuzat propunerile formulate de USR alături de alte partide parlamentare încă din 2022.

De abia acum, în sfârșit, avem un draft de lege pentru investiții în producția de energie eoliană offshore. Legea, de importanță strategică, vine însă târziu, ea trebuia să fie adoptată până la 30 iunie 2023, conform PNRR. Este un nou jalon ratat pentru Ministerul Energiei, o altă nerealizare lăsată în urmă de fostul ministru al Energiei Virgil Popescu. Iar acest lucru se întâmplă, culmea, în condițiile în care există deja o lege în Parlamentul României pe care am inițiat-o împreună cu colegi de la aproape toate partidele politice încă de anul trecut”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședintă a Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților.

Deputata USR atrage atenția că, pe proiectul lansat acum în dezbatere publică de Ministerul României, vor mai trece mulți ani până când, în ciuda potențialului uriaș, România va beneficia de proiecte de producere a energiei eoliene offshore, în Marea Neagră.

Din păcate, actualul ministru al Energiei, domnul Burduja, pare că nici nu s-a uitat pe ce a publicat. Practic, această lege ne spune că abia la sfârșitul anului 2025 vom avea ceva palpabil, niște perimetre pentru a fi concesionate, iar licitațiile pentru aceste perimetre nu vor începe mai devreme de ianuarie 2027. Așadar, am pierdut 12 luni și vom mai pierde încă 3 ani în birocrație. De ce nu au dorit ca legea din Parlament să ajungă la vot? Mai mult, Ministerul Energiei a lucrat împreună cu Banca Mondială la un studiu în ceea ce privește implementarea proiectelor eoliene offshore în Marea Neagră. Cer ministrului Energiei ca, înainte să contracteze alți consultanți pentru realizarea licitațiilor pentru perimetrele din mare, să facă public acest document”, precizează Cristina Prună.

USR va transmite observații la legea aflată în dezbatere publică și solicită Ministerului Energiei să înțeleagă necesitatea adoptării lor. Valorificarea potențialului din Marea Neagră ar consolida securitatea energetică a României, cu certe beneficii economice și sociale, cum ar fi dezvoltarea unei industrii pe orizontală a eolianului offshore și crearea de locuri de muncă.

Articolul Cristina Prună (USR): România va pierde încă trei ani până va putea să spere la primele investiții în energia eoliană din Marea Neagră apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cristina Prună, deputat USR: Virgil Popescu refuză dezvoltarea sectorului energetic și blochează investițiile eoliene în Marea Neagră

România nu are nici în prezent o legislație pentru a face posibile investițiile în producerea de energie eoliană offshore, în Marea Neagră. Aceasta deși actualul ministru al Energiei anunța că România va avea din 2021 o lege a energiei eoliene offshore.

Adoptarea legii eolianului offshore până la 30 iunie 2023 este jalon în PNRR, însă proiectul de lege transpartinic depus în Parlament este blocat de însuși Virgil Popescu, care refuză dialogul cu comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților.

Dezinteresul lui Virgil Popescu de a reglementa acest domeniu se traduce în oportunități ratate în fiecare zi pentru România, deoarece am putea fi prima țară care dezvoltă astfel de proiecte în Marea Neagră. Conform unui raport al Băncii Mondiale, România poate dezvolta parcuri eoliene offshore cu un potențial de peste 70 de GW, adică de 4 ori mai mult decât are România instalate capacități de producție de energie în prezent. Valorificarea acestui potențial ar consolida securitatea energetică a României, cu certe beneficii economice și sociale, cum ar fi dezvoltarea unei industrii pe orizontală a eolianului offshore și crearea de locuri de muncă.

Am depus, anul trecut, un proiect de lege transpartinic pentru a debloca situația. El poate fi amendat, dacă e nevoie, și adoptat rapid, pentru că este vorba de interesul național al României. Din păcate, ministrul Virgil Popescu refuză de luni de zile invitația mea la Comisia de industrii și servicii pentru a dezbate inclusiv acest proiect de lege. Investițiile în producerea de energie eoliană offshore sunt ținute în loc de incapacitatea ministrului Energiei și a Guvernului de a veni cu o viziune în susținerea cadrului legislativ. De ani de zile sunt avansate termene după termene pentru acest lucru, care în final nu sunt respectate”, declară deputata USR Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii.

Încurajarea investițiilor în energia eoliană offshore este o prioritate la nivelul Uniunii Europene, mai ales ca răspuns la criza energetică prin care trecem și eliminarea gazului rusesc. Există inclusiv fonduri europene care pot fi alocate pentru astfel de proiecte prin Fondul de Modernizare. Lideri din nouă țări europene au anunțat recent creșterea de zece ori a capacității de producție eoliană din Marea Nordului, de la 30 de GW la 300 GW, care ar putea alimenta 300 de milioane de locuințe.

România are și ea un potențial eolian offshore important. Avem condițiile naturale necesare, dar suntem ținuți în loc de absența legislației specifice și a planului de amenajare a spațiului maritim cu care trebuie să vină Guvernul. România face, de altfel, obiectul unei proceduri de infringement la nivel european pentru lipsa planului de amenajare a spațiului maritim, care ar trebui să stabilească, printre altele, perimetrele unde pot fi dezvoltate astfel de capacități. Am mai văzut filmul acesta în 2018, atunci când PSD a blocat exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră prin legislația proastă adoptată, iar mai apoi, Virgil Popescu a întârziat nepermis de mult modificarea cadrului legislativ până la mijlocul anului 2022. La final, aceste întârzieri ne-au costat pe noi toți în facturile de energie și gaze”, adaugă Cristina Prună.

Articolul Cristina Prună, deputat USR: Virgil Popescu refuză dezvoltarea sectorului energetic și blochează investițiile eoliene în Marea Neagră apare prima dată în Uniunea Salvați România.