USR îi cere premierului Ciolacu să-l trimită acasă pe Rafila, ministrul care a greșit până și ordinul pe singurul domeniu în care ar trebui să priceapă ceva

După șapte zile în care medicii și farmaciștii au încercat să lămurească ce a vrut să scrie ministrul Sănătății în ordinul privind condițiile în care se pot elibera antibiotice fără rețetă, Alexandru Rafila a ieșit să spună că a greșit „decretul”. USR solicită premierului Ciolacu să nu mai țină la conducerea Ministerului Sănătății un ministru care și-a dovedit de prea multe ori incompetența și dezinteresul în ceea ce privește finanțarea Sănătății, buna funcționare a spitalelor și, în final, șansa la viață a pacienților.

Ce se întâmplă cu o idee bună în mâinile unui incompetent cu fumuri? Se alege praful. După 7 zile de haos, Rafila a ieșit astăzi și a spus că a greșit «decretul». Fiul șefului Securității din Arad, Rafila e obișnuit cu limbajul de pe vremea lui Ceaușescu. Ai greșit epoca, Rafila, și România este blestemată să aibă la Ministerul Sănătății nu doar pe cel mai leneș ministru al Sănătății din istorie, ci și pe cel mai incompetent! Cum a ajuns Rafila profesor în microbiologie, dacă a greșit un ordin care privea, pur teoretic, singurul domeniu unde ar trebui să priceapă ceva? Și cine poate emite un «decret» să scăpăm de Rafila?”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Înainte de publicarea ordinului de ministru ce avea să fie modificat după doar câteva zile, Alexandru Rafila a avut o singură consultare cu reprezentanții farmaciștilor și practicienilor, dar nu a ținut cont de solicitările și sugestiile acestora.

În plus, ministerul condus de Rafila a întârziat în a lua măsuri ferme împotriva antibiorezistenței și a abuzului de antibiotic, în condițiile în care România se află pe locul trei la nivel european în ceea ce privește rezistența la antimicrobiene.

Bacteriile multirezistente, infecțiile de care oamenii mor în spitale sunt și consecința utilizării fără discernământ a antibioticelor. Sunt și medici care prescriu «de siguranță», sunt și pacienți convinși că pentru orice răceală trebuie antibiotic. Rolul autorității medicale, al Ministerului, este de a interveni eficient și credibil, nu cu bâlbe și erori materiale. Sunt multe alte lucruri de făcut pentru limitarea antibiorezistenței și a infecțiilor asociate actului medical. Mult prea multe pentru un ministru care parcă a abandonat totul: spitale, vaccinare, investiții, finanțare”, precizează Adrian Wiener, deputat USR și medic.

Articolul USR îi cere premierului Ciolacu să-l trimită acasă pe Rafila, ministrul care a greșit până și ordinul pe singurul domeniu în care ar trebui să priceapă ceva apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Emanuel Ungureanu: Guvernul Ciolacu bagă în faliment mii de farmacii mici și amenință șansa la viață a pacienților cu afecțiuni grave

Deputatul USR Emanuel Ungureanu acuză mafia PSD-PNL care controlează Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și Ministerul Finanțelor Publice că bagă în faliment mii de farmacii mici prin nedecontarea medicamentelor compensate și gratuite, inclusiv pentru programele naționale de sănătate.

Vorbim despre sute de farmacii, vorbim despre mii de rețete care sunt neplătite de casele județene de asigurări și de peste 120 de zile. Ce înseamnă acest lucru? O catastrofă pentru pacienții cu diabet, cancer, boli rare sau cu transplant. Practic, statul român nu plătește farmaciilor, iar firmele mici, care supraviețuiesc oricum greu pe o piață sugrumată de lanțurile de farmacii, nu mai au cum să asigure bolnavilor medicamentele de primă necesitate. Sute de medicamente au dispărut deja din farmacii și nimeni din Guvernul României nu răspunde de această situație extrem de gravă”, declară deputatul USR Emanuel Ungureanu, vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților.

În conferința de presă organizată astăzi de deputatul USR au fost prezente și Beatrice Speteanu și Mihaela Paraschiv, reprezentantele a peste 800 de farmacii independente din România, care au explicat pe larg impactul devastator pe care îl are refuzul guvernării PSD-PNL de a plăti rețetele compensate și facturile unor medicamente.

În acest moment, restanțele statului către farmacii depășesc 320 de milioane de euro.

Fac un apel către domnul Ciolacu și domnul Grindeanu. Au afaceri cu lanțuri de farmacii importante și ei știu despre această criză. Această criză omoară în principal farmaciile independente care sunt înghițite de lanțurile de farmacii, așa cum au domnul Grindeanu și domnul Ciolacu. Sper să nu fie la mijloc o șmecherie pesedistă să lase aceste firme mici să moară, ca apoi Ciolacu și Grindeanu, cu lanțul lor de farmacii, să vină să le înghită”, mai precizează Emanuel Ungureanu.

Articolul Emanuel Ungureanu: Guvernul Ciolacu bagă în faliment mii de farmacii mici și amenință șansa la viață a pacienților cu afecțiuni grave apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cum facem să găsim medicamentele în farmacii? Soluția USR

Medicul Adrian Wiener, deputat USR, îi cere ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, să modifice de urgență mecanismul de evaluare a medicamentelor deficitare astfel încât pacienții să găsească în toate farmaciile antibiotice sau antitermice.

În sezonul rece, multe farmacii au primit de la depozite cantități infime de astfel de medicamente, deși au sesizat frecvent autoritățile competente. În tot acest timp, oamenii au fost nevoiți să meargă din farmacie în farmacie pentru a găsi tratamentul necesar. Motivul care a condus la această situație este aprovizionarea discreționară a lanțurilor de farmacii în defavoarea farmaciilor independente.

În prezent, Ministerul Sănătății evaluează stocurile din depozite, dar ignoră sesizările farmaciilor care nu sunt onorate. Marile lanțuri de farmacii au depozite proprii în care își blochează anumite medicamente și în felul acesta pot crește artificial prețurile. De altfel, Asociația Farmaciștilor Independenți a sesizat deja Consiliul Concurenței pe această temă și a propus crearea unui canal de urgență în care farmaciile să raporteze către Ministerul Sănătății cererile.

„Mecanismul de evaluare a medicamentelor deficitare trebuie regândit. Acum sunt evaluate stocurile din depozite, dar nu se iau în considerare cererile farmaciilor. Legea defavorizează flagrant pacienții în favoarea lanțurilor de farmacii, cum are și Marcel Ciolacu, care își fac stocuri preferențiale pentru câștiguri uriașe. USR lucrează la modificarea legii pentru a opri aceste practici”, spune deputatul USR Adrian Wiener.

Este nevoie de redefinirea a doi termeni: „medicament sensibil” și „medicament deficitar” în așa fel încât canalul de urgență propus să devină funcțional:

  • Un medicament solicitat prin intermediul canalului de urgență în cel puțin 10 cazuri fără a se confirma livrarea acestuia către farmacia solicitantă să devină medicament sensibil.
  • Un medicament solicitat în cel puțin 30 de cazuri prin intermediul canalului de urgență, fără a se confirma livrarea acestuia către farmacia solicitantă, să devină medicament deficitar.

„Redefinirea ar trebui să atragă de la sine restricții asupra comercializării respectivelor medicamente atât în ceea ce privește exporturile paralele, cât și asupra aprovizionării farmaciilor autohtone cu stocuri-tampon și, în același timp, oferirea accesului tuturor pacienților la stocurile existente la nivel național dintr-un anumit produs”, mai spune Adrian Wiener.

Articolul Cum facem să găsim medicamentele în farmacii? Soluția USR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Inițiativă legislativă USR pentru stimularea deschiderii de farmacii în localitățile unde nu există

Senatorii USR Silvia Dinică și Adrian Wiener au depus în Parlament o inițiativă legislativă menită să stimuleze deschiderea de farmacii în mediul rural și în localitățile foarte mici în care nu există în acest moment niciuna.

Proiectul prevede scutirea de la plata impozitului pe profit
și a impozitului pe venit pe o perioadă de 5 ani de la data deschiderii
farmaciei, pentru partea de venituri realizate în aceste puncte.

Cei mai vulnerabili dintre noi la acest virus trebuie protejați! Acest proiect este doar una dintre măsurile ce ar trebui luate în această perioadă astfel încât persoanele care suferă și de alte afecțiuni să se poată trata fără a-și compromite sistemul imunitar. În condițiile în care ne confruntăm cu epidemia COVID-19, este inacceptabil să avem în țară sute de localități fără farmacii”, declară senatoarea USR Silvia Dinică.

Mare parte din aceste localități se găsesc în mediul rural, unde populația este în general îmbătrânită și pentru care există riscul cel mai mare de a se infecta cu noul coronavirus. Acești bătrâni au nevoi medicale mai crescute, iar posibilitățile lor de deplasare și suportul familial sunt reduse”, precizează și senatorul USR Adrian Wiener.

Măsura va avea și un impact bugetar pozitiv. De scutirea de
la plata impozitului pe profit și a impozitului pe venit nu vor beneficia
farmaciile deja existente, ci acelea care se vor deschide ulterior în
localitățile respective. Prin noile locuri de muncă create, precum și prin
sumele colectate din TVA ca urmare a vânzărilor realizate în noile puncte de
lucru ale farmaciilor, se vor realiza încasări mai mari la buget.

Articolul Inițiativă legislativă USR pentru stimularea deschiderii de farmacii în localitățile unde nu există apare prima dată în Uniunea Salvați România.