Primarul Horia Bugarin obține prima finanțare externă din istoria Dumbrăviței din fonduri europene pentru infrastructură rutieră

Primarul comunei Dumbrăvița, din județul Timiș, Horia Bugarin, a semnat primul contract de finanțare externă din istoria comunei din fonduri europene pentru infrastructură rutieră.

Este vorba de proiectul depus prin PNRR, în valoare de 2.2 milioane lei, prin care vor fi realizate peste 5 km de piste de biciclete în Dumbrăvița.

“Aștept ca în perioada următoare să semnăm contractele și pentru celelalte proiecte depuse prin PNRR, PNI sau AFM.

Așa cum am mai spus, singura șansă de dezvoltare a unei localități precum Dumbrăvița o reprezintă fondurile externe, valoarea investițiilor necesare neputând fi asigurată din surse proprii”, a declarat primarul Horia Bugarin.

În ultimii doi ani, primarul Horia Bugarin a investit peste 47 de milioane lei în modernizarea infrastructurii rutiere, a educației și a rețelei de apă-canal din Dumbrăvița.

Articolul Primarul Horia Bugarin obține prima finanțare externă din istoria Dumbrăviței din fonduri europene pentru infrastructură rutieră apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Dumbrăvița, comuna cu cea mai mare sumă alocată bugetării participative: 1 milion lei anual, peste Pitești, Miercurea Ciuc, Râmnicu Vâlcea sau Tulcea

Dumbrăvița
(județul Timiș), condusă de primarul USR Horia Bugarin, este comuna cu cea mai
mare alocare anuală din țară pentru programul de bugetare participativă, în valoare
de 1 milion lei, depășind municipii mari din țară precum
Pitești, Miercurea Ciuc, Râmnicu Vâlcea sau Tulcea.

Dumbrăvița ocupă locul 5 într-un top 10
al programelor de bugetare participativă la nivel național în 2022.

“În toată țara, numai 13 reședințe de județ au derulat astfel de
programe, ceea ce arată cât de mare este numărul administrațiilor care ignoră
implicarea cetățenilor în decizia publică locală și care nu îi consideră
parteneri de dialog pe cetățeni sau ONG-uri”, a declarat primarul USR Horia Bugarin.

În prima
ediție au votat 675 de dumbrăvițeni (cu un total 1.802 voturi) și au fost
declarate câștigătoare următoarele proiecte:

– școala smart – 266 de voturi: 25 de săli de
cursuri dotate cu table inteligente (diagonală de 165 de cm și ecran tactil) și
cu camere web de calitate 4k, 5 imprimante 3D;

– autocar pentru transportul școlar – 228 de voturi;

– pietonală pe strada Mureș – 211 voturi;

– parc str. Octavian Goga – 183 de voturi.

Școala smart a fost implementat integral în anul 2022, pietonala pe Mureș se află în faza de obținere avize, iar autocarul și parcul de pe Goga sunt în faza de achiziție.

Detalii, aici.

Articolul Dumbrăvița, comuna cu cea mai mare sumă alocată bugetării participative: 1 milion lei anual, peste Pitești, Miercurea Ciuc, Râmnicu Vâlcea sau Tulcea apare prima dată în Uniunea Salvați România.