USR sesizează CCR pe majorarea indemnizațiilor primarilor și șefilor de consilii județene

USR depune sesizare la Curtea Constituțională pe legea prin care coaliția
PSD-PNL-UDMR majorează cu până la 2.000 de lei indemnizațiile pentru primari și
președinții de consilii județene. Sesizarea este semnată și de deputații Forța
Dreptei și ea nu împiedică majorarea salariilor celorlalte categorii de
bugetari, majorare care s-a făcut de la 1 august prin OUG 115/2022, în vigoare
în acest moment.

În România, regula este excepția de la regulă, dar PSD și PNL au grijă
să nu spună acest lucru. Așa cum s-au lăudat că au oprit angajările la stat,
pentru ca apoi să introducă excepție după excepție, așa au făcut și cu
majorările de salarii. În legea de aprobare a OUG-ului prin care au crescut salariile
unor categorii de bugetari au vrut să introducă, pe șest, majorări și pentru
demnitari, de la președinte, premier și miniștri până la șefi de instituții
publice și aleși locali. Sub presiunea publică, au făcut apoi jumătate de pas
înapoi, păstrând însă majorările pentru primari și președinții de consilii
județene. Adevărul este că PSD, PNL și UDMR au nevoie să-și plătească foarte
bine primarii și șefii de consilii județene pentru ca aceștia să se implice în
strângerea de voturi la viitoarele alegeri, iar până atunci să vegheze că ajung
unde trebuie contractele pe bani publici. Așa cum i-am oprit la Curtea
Constituțională să crească indemnizațiile parlamentarilor așa îi vom opri și
acum
”, declară Cristian Seidler, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei
pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

USR sesizează CCR cu privire la legea de aprobare a OUG 115/2022, lege adoptată săptămâna trecută de Parlament și prin care șefii de consilii județene și primarii primesc majorări a indemnizațiilor de până la 2.000 de lei.

Unul dintre motivele invocate în sesizare se referă la neindicarea sursei
de finanțare, așa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituție. Reamintim că judecătorii
CCR au decis deja – când s-au pronunțat pe creșterea indemnizațiilor
parlamentarilor, creștere forțată de PSD și PNL în luna iunie – că nu pot fi majorate
cheltuielile la bugetul de stat fără solicitarea fișei financiare de la Guvern
și fără stabilirea sursei de finanțare.

USR a invocat și încălcarea prevederilor constituționale referitoare la desfășurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condițiile în care legea a fost adoptată cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.

Articolul USR sesizează CCR pe majorarea indemnizațiilor primarilor și șefilor de consilii județene apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR, singurul partid care s-a opus creșterii salariilor politicienilor

Așa cum a făcut-o și la Senat, USR s-a opus astăzi, în Camera Deputaților, demersului PSD-PNL-UDMR de a majora indemnizațiile politicienilor, în timp ce celorlalți români li se spune că trebuie să strângă cureaua. Sub presiunea publică, coaliția la putere a renunțat să mai umfle salariile parlamentarilor, ale președintelui, premierului, miniștrilor și șefilor din zeci de instituții publice. În schimb, vor beneficia de măriri de până la 2.000 de lei baronii locali, șefii de consilii județene și primarii, în perspectiva voturilor pe care aceștia trebuie să le aducă la viitoarele alegeri. USR va ataca la Curtea Constituțională această nouă dreptate marca PSD-PNL-UDMR.

Unde este dreptatea atunci când cresc salariile numai pentru oamenii apropiați de centrii de putere? Dezbaterea nu este dacă să creștem sau nu salariile, ci dacă o facem pentru toți românii sau numai pentru cei apropiați de PSD și PNL. Dacă vor să-i ajutăm pe toți românii – facturile și prețurile au crescut pentru toată lumea, nu doar pentru demnitari și politicieni – putem să facem acest lucru prin scăderea taxării muncii, care în România este mare, mai ales pe salariile mici. Avem cea mai mare rată de sărăcie în muncă din Uniunea Europeană, adică oameni care, deși muncesc 40 de ore pe săptămână, sunt în sărăcie sau în risc de sărăcie. Prioritatea pentru Parlament, dacă vrea să-și reclădească credibilitatea, ar trebui să fie să-i ajute pe oamenii aceștia, nu mojicia de a crește veniturile doar pentru demnitari și politicieni în vremuri de criză”, declară Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei.

PSD, PNL și UDMR au votat, astăzi, în procedură de urgență, majorarea indemnizațiilor unor politicieni. Dar, oare, nu am putea dezbate în procedură de urgență și eliminarea pensiilor speciale? Se pare că nu, pentru că acolo ar fi vorba de tăierea de privilegii. USR i-a împiedicat, după votul din iunie și așa-zisa corectare a erorii materiale, să crească indemnizațiile parlamentarilor. Ne vom opune întotdeauna creșterii veniturilor unei singure categorii de persoane. Dacă vor să crească veniturile, să o facă pentru toți românii, să scadă taxarea pe muncă, să adopte Zero taxe. Dar, nu sunt în stare. Singurul lucru de care sunt în stare este să crească privilegii, pentru ei și pentru ai lor, și, prin asta, să ducă nedreptatea până în culmile socialismului. Îmbuibare a fost cuvântul de ordine al dezbaterii de astăzi”, precizează Cristian Seidler, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

Coaliția de guvernare a nedreptății a pus astăzi, din nou, politicienii pe primul loc. PSD și PNL au tăiat bursele elevilor, au tăiat banii pentru transport la liceu, ca să plătească din banii ăia indemnizații mărite pentru baronii locali. Într-o țară în care unul din trei angajați are salariul minim pe economie și duce acasă un pic peste 1.500 de lei, PSD și PNL au decis că unii politicieni, care erau deja în frunte la salarizare, trebuie să primească măriri de 1.700-1.900 de lei. USR nu se opune creșterii salariilor mici din mediul public, cum sunt cele din Educație, dar nu poate fi de acord ca politicienii să fie favorizați”, afirmă Oana Țoiu, deputat USR și membru în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților.

La presiunea USR,
de pe lista beneficiarilor de majorări substanțiale ale indemnizațiilor au fost
scoase mai multe categorii de demnitari: președintele României, parlamentari, membri
ai Guvernului, conducerea Academiei Române, Consiliului Legislativ, Avocatului
Poporului, Curții de Conturi, Secretariatului General al Guvernului, Consiliului
Concurenței, Autorității Electorale Permanente și prefecturi.

Articolul USR, singurul partid care s-a opus creșterii salariilor politicienilor apare prima dată în Uniunea Salvați România.