Senator Dan Lungu: În 2019, drumurile ieșene rămân doar în proiecte

Senatorul USR Dan Lungu a adresat o întrebare Ministrului Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, în legătură cu starea drumurilor și proiectele de infrastructură aflate în lucru, la momentul actual, la nivelul județului Iași. În răspunsul său, ministrul a menționat că la nivel județean există numai două proiecte de infrastructură, anume Varianta de ocolire a Municipiului Iași – Varianta Sud – Obiect 3 și Modernizarea DN28B, Târgu Frumos – Botoșani.

Lucrările nu sunt însă începute pentru niciunul dintre proiecte.

Primul proiect, al Variantei de Ocolire a Municipiului Iași, a fost scos la licitație pentru proiectare și execuție până pe data limită de 19 august, însă lucrările vor începe numai după alte câteva luni, timp în care vor fi realizate evaluările tehnice și financiare ale ofertelor, iar Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va reuși să contracteze ulterior o companie căreia să-i atribuie proiectarea și construirea șoselei de centură. Ministrul a menționat că proiectul este finanțat doar din fonduri de la bugetul de stat, în timp ce al doilea proiect este finanțat din „fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor”.

În ceea ce privește cel de-al doilea proiect, conform reprezentanților CNAIR, în urma licitațiilor, au fost primite trei oferte, care se află în prezent în etapa de evaluare. Totodată, nici procedurile de obținere a finanțării nerambursabile nu au fost încă finalizate, astfel că până la startul propriu-zis al lucrărilor de modernizare vor mai exista câteva luni.

De menționat este însă și un alt proiect de infrastructură important, finanțat de această dată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, anume Regiunea Nord – Est – Axa rutieră strategică 1: Iași – Suceava. La începutul lunii august, lucrările de execuție pentru realizarea lui au fost însă scoase pentru a doua oară la licitație, ca urmare a măririi bugetului necesar. Astfel că, până la începutul acestei luni, cinci firme au depus oferte pentru a implementa proiectul, ofertele lor urmând abia să fie evaluate.

Faptul că din întreaga Europă, în România s-au înregistrat în anul 2018 cele mai multe accidente ar trebui să ne facă să căutăm cât mai rapid soluții. La nivel local, cele mai multe accidente s-au înregistrat pe drumul european Iași – Târgu Frumos, iar faptul că încă nu am considerat modernizarea drumurilor periculoase din județ o prioritate o să conducă, cel mai probabil, către o statistică similară a anului 2019, dacă nu către una chiar mai rea. Birocrația în care proiectele de infrastructură sunt înglodate durează ani, iar colaborarea tuturor instituțiilor se petrece atât de lent, încât aproape că ne pierdem speranța că lucrările se vor petrece vreodată. Despre speranța pe care o avem cu toții în proiectul Autostrăzii Iași – Târgu Mureș aproape că nici nu-mi vine să mai vorbesc – o să ni se pară tuturor un miracol, atunci când lucrările propriu-zise vor începe”, a menționat senatorul USR Dan Lungu.

Dacă primul proiect menționat de Ministrul Transporturilor are în vedere construirea a 6,77 de kilometri, valoarea contractului ajungând la 147.639.000 de lei, conform Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, modernizarea celui de-al doilea drum vizează reabilitarea a 71,512 de kilometri de drum, construcția unui pod nou și modernizarea unui număr de 8 poduri deja existente. Valoarea totală a proiectului este, în acest caz, de 391.656.719,87 de lei.

Răspunsul complet al Ministrului Transporturilor poate fi citit AICI.

Articolul Senator Dan Lungu: În 2019, drumurile ieșene rămân doar în proiecte apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatorul Dan Lungu: Sute de morți și mii de răniți pe drumurile dezastruoase din Iași

Senatorul USR Dan Lungu a adresat o întrebare Ministrului Afacerilor Interne privind numărul accidentelor rutiere la nivel județean din ultimii cinci ani, ca urmare a faptului că în ultimii cinci ani, pe străzile județului Iași s-au produs, în total, peste 2.000 de accidente rutiere grave în urma cărora au murit 281 de persoane. 

Întrebarea a fost urmarea faptului că un raport oficial al Comisiei Europene publicat în luna aprilie menționa faptul că, în ceea ce privește infrastructura cea mai periculoasă, România este prima în topul țărilor membre ale Uniunii Europene, înregistrând o rată a deceselor
extrem de mare. Aceasta era de 98 de cazuri, raportate la un milion de locuitori. România era, totodată, urmată în clasament de Bulgaria, care înregistra o rată de 88 de decese, aceste două țări fiind singurele cu o rată mai mare de 80 de decese la un milion de locuitori. Același raport
arăta faptul că la polul opus privind infrastructura de calitate și normele impuse pentru siguranța șoferilor în trafic se aflau țări precum Irlanda, Danemarca sau Marea Britanie.

Prin urmare, la nivel local, conform situației furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române, începând cu anul 2014, până în prezent, la nivelul județului Iași au fost înregistrate 2.078 de accidente rutiere grave, 128 dintre ele petrecându-se chiar în prima jumătate a anului 2019. În urma accidentelor, în cei cinci ani și jumătate au murit 281 de persoane, în timp ce aproape 3.000 de persoane implicate s-au ales cu răni grave sau
ușoare.

„În lipsa unei infrastructuri decente suntem martorii neputincioși ai accidentelor rutiere, soldate cu sute de morți și răniți. Se vede limpede că statele care au grijă de cetățenii lor sunt precoupate, în primul rând, de siguranța acestora și investesc în drumuri de calitate. Noi, în tot timpul ăsta, în loc să avem grijă de viețile noastre și să ne îmbunătățim traiul, ne resemnăm cu poziția de fruntași într-un top al morții și inconștienței. Numărul deceselor și răniților în accidente rutiere pe drumurile din Iași sunt uriașe. Dacă în Moldova am avea autostradă, drumuri asfaltate corespunzător, măsuri de siguranță și programe de informare și conștientizare a cetățenilor, am mai avea o șansă la normalitate”, a menționat Dan Lungu, Senator USR.

Potrivit raportului, rata medie a mortalității rutiere în Uniunea Europeană s-a îmbunătățit, ea ajungând în anul 2018 la 49, în timp ce în urmă cu 9 ani aceasta era de 63 de decese la un milion de locuitori. Și atunci însă, în 2010, România era prima în topul clasamentului țărilor cu cea mai
proastă infrastructură și cea mai mare rată a mortalității, înregistrând 117 de persoane decedate, raportat la un milion de locuitori.

Articolul Senatorul Dan Lungu: Sute de morți și mii de răniți pe drumurile dezastruoase din Iași apare prima dată în Uniunea Salvați România.