Specialii se apără între ei: Comisia de buget din Senat a respins propunerea USR de a reduce veniturile conducerilor ASF și BNR

Inițiativa legislativă a USR pentru reducerea veniturilor nejustificate ale membrilor din conducerea ASF și BNR a primit raport de respingere din partea Comisiei pentru buget din Senat. Aplicarea inițiativei ar fi adus o economie de 2,2 milioane de lei anual, echivalentul costurilor cu mese calde pentru 500 de elevi pentru un an de zile.

Inițiativa legislativă a deputaților Claudiu Năsui și Andrei Miftode și a senatorului Irineu Darău interzice cumularea remunerației de membru în Consiliul de Administrație cu indemnizația de ședință aferentă calității de membru al Consiliului.

Deputatul USR Andrei Miftode explică că este absurd să cumulezi două venituri pentru aceeași muncă. „PSD și PNL împart iarăși românii în ”speciali” și ”cetățeni obișnuiți”. Cetăţenii cu moț primesc bani și pentru că sunt şefi şi elaborează politica instituției şi pentru că îşi aprobă lucrările în consiliul de administrație! Ajunge cu sporurile „de deranj”! România trebuie să evolueze”, este de părere deputatul Andrei Miftode.

La rândul său, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, spune că salariile mari la stat nu au atras niciodată competența, ci sinecurile.

„La instituții precum ASF ajung tot felul de sfertodocți care habar nu au ce reglementează, dar își tot cresc salariile, diurnele și își tot arogă tot felul de privilegii. Legea aceasta ar fi încetat o măgărie prin care oamenii sunt plătiți de două ori pentru aceeași muncă, ar fi fost un pas în direcția eliminării privilegiilor acestor impostori care ne conduc. Din păcate nici măcar atât nu vor să strângă cureaua. Pentru că scopul lor nu este să trăiască românii mai bine, ci să trăiască ei mai bine”, explică deputatul USR Claudiu Năsui.

Senatorul USR Irineu Darău, membru în comisia pentru învățământ din Senat, critică dur coaliția PSD-PNL pentru că nu are nicio problemă să plătească de două aceeași muncă pentru specialii de la ASF și BNR, dar de șase luni nu găsește bani pentru programul „Masă Sănătoasă în Școli”.

„Un membru executiv ia bani să propună în CA cum să-și desfășoare activitatea instituția respectivă și tot el primește bani să analizeze și să voteze propunerile pe care tot el le-a făcut. Ciolacu tot vorbește de economii la buget, dar nu are nicio problemă ca oameni fără nicio pregătire în domeniu dar cu susținere de la partid să primească de două ori bani pentru aceeași muncă. Între timp, sute de mii de elevi din zone defavorizate așteaptă înfrigurați ca statul să lea o masă, o masă care ar contribui și la reducerea ratei de abandon școlar. Dar, ca întotdeauna, prioritatea PSD și PNL nu sunt copiii, ci specialii de partid”, declară senatorul Irineu Darău.

În favoarea inițiativei au votat cei doi senatori USR membri ai comisiei, Narcis Mircescu și Remus Negoi, ceilalți 8 senatori membri ai comisiei, de la PSD, PNL și UDMR s-au abținut, echivalent cu un vot de respingere. Raportul de respingere urmează acum să fie supus votului, în Plenul Senatului.

Articolul Specialii se apără între ei: Comisia de buget din Senat a respins propunerea USR de a reduce veniturile conducerilor ASF și BNR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

PSD și PNL mint că vor să îi ajute pe românii din Diaspora să voteze

Cu doar câteva luni înainte de alegerile europarlamentare, PSD și PNL se prefac că vor să vină în sprijinul românilor din diaspora și să faciliteze procesul de vot. De fapt, PSD și PNL blochează de luni de zile în Parlament un proiect USR care îmbunătățește procesul de vot la alegerile europarlamentare, pentru ca românii care trăiesc și muncesc în alte țări să nu mai fie supuși la umilințele din 2019.

Cele mai importante propuneri din proiectul legislativ depus de parlamentarii USR de Diaspora, Radu Mihail și Iulian Lorincz, sunt legate de:

• posibilitatea de a vota prin corespondență;
• deschiderea mai multor secții de votare în Diaspora;
• extinderea procesului de votare pe durata a două zile (sâmbătă și duminică);
• posibilitatea ca listele electorale suplimentare să poată fi generate în mod electronic (la fel ca la alegerile parlamentare și prezidențiale);
• folosirea sistemul electronic SIMPV pentru împiedicarea votului multiplu;
• posibilitatea ca toți cei aflați la coadă pentru a vota, în și în fața secției de votare la ora 21:00, să-și poată exercita dreptul de vot.

Propunerile USR pentru modificarea votului la alegerile europarlamentare au fost validate în practică, fiind folosite cu succes la ultimele alegeri parlamentare și prezidențiale. Inițiativa a fost însă respinsă de PSD, PNL și UDMR în Senat și este blocată de patru luni în Camera Deputaților.

USR a mai făcut o încercare, astfel încât orgoliile politice să nu blocheze votul din diaspora. Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, le-a solicitat liderilor grupurilor parlamentare PSD, PNL și UDMR, într-o scrisoare trimisă în urmă cu o săptămână, să devină coinițiatori ai unui nou proiect legislativ comun, care să rezolve odată pentru totdeauna problema cozilor la secțiile de votare din străinătate. Nu a primit niciun răspuns, deci îngrijorarea lui Ciolacu și Ciucă este ipocrizie pură.

USR atrage atenția că, în absența adoptării unor modificări la legislația electorală, dezastrul de la alegerile din 2019 se va repeta.

Articolul PSD și PNL mint că vor să îi ajute pe românii din Diaspora să voteze apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR depune un proiect legislativ pentru îmbunătățirea procesului de vot la europarlamentare

Pentru ca românii din Diaspora să nu mai fie supuși, la următoarele alegeri europarlamentare, la cozile și umilința din 2019, USR a pregătit un proiect de lege pentru îmbunătățirea procesului de vot. Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, face un apel către celelalte partide parlamentare să co-semneze și să susțină proiectul de lege.

Printre cele mai importante propuneri din noul proiect USR pentru Diaspora se numără:
• posibilitatea de a vota prin corespondență;
• deschiderea mai multor secții de votare în Diaspora;
• extinderea procesului de votare pe durata a două zile (sâmbătă și duminică);
• posibilitatea ca listele electorale suplimentare să poată fi generate în mod electronic (la fel ca la parlamentare și prezidențiale);
• folosirea sistemul electronic SIMPV pentru împiedicarea votului multiplu;
• posibilitatea ca toți cei aflați la coadă în secție și în fața acesteia, la ora 21.00, să-și poată exercita dreptul la vot.

Într-o scrisoare adresată liderilor grupurilor parlamentare PSD, PNL și UDMR, senatorul USR de Diaspora Radu Mihail atrage atenția că, în absența acestor reglementări, „ne îndreptăm cu pași siguri către un nou dezastru, din cauza unor erori organizatorice ce pot fi ușor corectate la nivel legislativ”.

„În urma dezastrului organizatoric înregistrat la alegerile din 2019, Parlamentul a decis să creeze o comisie electorală care să îmbunătățească procesul electoral. A rezultat un pachet legislativ solid, a cărui implementare a dus la o bună desfășurare a alegerilor prezidențiale din 2019 și parlamentare din 2020. Însă aceste modificări nu s-au făcut și la legea privind desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, respectiv Legea nr. 33/2007, ceea ce înseamnă că alegerile din iunie 2024 se vor desfășura după exact aceleași reguli care au dus la haosul din secțiile de votare din Diaspora în anul 2019”, afirmă senatorul Radu Mihail.

Articolul USR depune un proiect legislativ pentru îmbunătățirea procesului de vot la europarlamentare apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR și Forța Dreptei au obținut o primă victorie pentru inițiativa USR care anulează șmecheria făcută de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în interesul lui Paul Stănescu

Senatorii USR și Forța Dreptei din Comisia pentru Agricultură din Senat au dejucat aranjamentele PSD, PNL și UDMR de a bloca inițiativa legislativă USR care repară efectele legii date cu dedicație de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe vremea când era parlamentar. Legea PSD a transformat, din pix, luciul de apă din Delta Dunării în pășune și prin această modificare două firme apropiate de fiul baronului PSD Paul Stănescu au cerut de la APIA subvenții de 5 milioane de euro.

Legea USR întoarce stuful din Deltă la categoria stuf, nu pășune. În favoarea inițiativei legislative USR au votat 4 senatori (USR și Forța Dreptei), în timp ce aleșii PNL și UDMR s-au abținut, iar senatorii PSD nu au participat la vot. Senatorul PSD Paul Stănescu, care este membru al Comisiei, a participat la dezbateri on-line, dar s-a deconectat imediat ce deputata USR Diana Buzoianu a cerut să anunțe cum va vota.

„Biosfera Delta Dunării este o zonă protejată și am citit cu foarte mare uimire punctul de vedere al guvernatorului Rezervației Biosfera Delta Dunării, care spunea că aceste activități de recoltare a stufului nu pot să aducă decât un echilibru în Deltă. Zeci de ani, Delta Dunării a funcționat foarte bine mersi, iar brusc are nevoie de o lege prin care firmele domnului Paul Stănescu pot să curețe tot stuful de acolo, ca să existe un echilibru în Deltă! Este cam aceeași logică prin care Romsilva ne spune de ani de zile că e nevoie să tăiem pădurile ca să existe un echilibru în pădurile din România, până în punctul în care ele au dispărut. Iată că și Delta este în pericol din cauza unei legi date cu dedicație pentru Paul Stănescu!”, afirmă deputata USR Diana Buzoianu.

„Legea PSD n-a avut nicio legătură cu punctul de vedere al Comisiei Europene, deoarece președintele Barbu nu a așteptat răspunsul de la Comisie. Barbu a cerut clarificări în martie 2023, legea a trecut în aprilie 2023, iar punctul de vedere al Comisiei Europene a venit în luna mai. De ce altă dovadă mai bună mai avem nevoie pentru a ne da seama că am avut o lege dată cu dedicație?”, susține senatorul USR Narcis Mircescu.

„Legea PSD n-a avut nicio legătură cu punctul de vedere al Comisiei Europene, deoarece președintele Barbu nu a așteptat răspunsul de la Comisie. Barbu a cerut clarificări în martie 2023, legea a trecut în aprilie 2023, iar punctul de vedere al Comisiei Europene a venit în luna mai. De ce altă dovadă mai bună mai avem nevoie pentru a ne da seama că am avut o lege dată cu dedicație?”, susține senatorul USR Narcis Mircescu

„Faptul că Europa îți oferă bani pentru anumite programe nu înseamnă că tu trebuie să-i furi sau să te folosești de nevoile unor fermieri mici pentru a lua acești bani. Tocmai de asta apreciem intervenția Comisiei și a Parchetului European, care au venit să vadă cum a reușit ministrul Barbu într-o seară, la Camera Deputaților, să transforme stuful în pășune. Am întrebat care a fost documentul care a stat la baza oportunității acestei inițiative legislative, pentru că nu am primit până acum nicio cerere din partea mediului asociativ sau a oamenilor care trăiesc în Deltă”, spune senatorul USR Sebastian Cernic, secretarul Comisiei pentru Agricultură.

Găsiți imagini de la dezbaterile și votul din Comisia de Agricultură din Senat aici: https://www.youtube.com/watch?v=J0zSSNCIjfo

Articolul USR și Forța Dreptei au obținut o primă victorie pentru inițiativa USR care anulează șmecheria făcută de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în interesul lui Paul Stănescu apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Inițiativă USR care facilitează înființarea cluburilor sportive, adoptată de Senat

Senatul a adoptat, luni, o inițiativă legislativă USR care facilitează înființarea cluburilor sportive în localități, prin reducerea birocrației și digitalizarea procedurilor. Inițiativa are ca scop final înmulțirea cluburilor sportive și încurajarea copiilor și tinerilor să facă mișcare.

Inițiativa legislativă prevede realizarea unei platforme digitale de comunicare între cluburi și Agenția Națională pentru Sport, atfel încât depunerea documentelor și eliberarea certificatului de identitate sportivă să se poată face online. În prezent, documentele trebuie depuse personal la sediul Agenției sau trimise prin mandat poștal, întreaga procedură putând să dureze chiar și câteva luni.

Un astfel de sistem va economisi timp și bani celor care vor să înființeze cluburi sportive și va crește transparența întregului proces de acordare a certificatelor eliberate de Agenția Națională pentru Sport. Agenția va putea să gestioneze mai bine, mai rapid și cu siguranță crescută documentele primite, accelerând procesul de emitere a Certificatului de Identitate Sportivă care, în formă digitală fiind, poate fi transmis și folosit și de către alte agenții și instituții ale statului. Cei care solicită certificate vor putea să obțină informații clare și la zi privind procesul de analizare a cererii și de emitere a documentelor.

„Digitalizarea va accelera semnificativ obținerea certificatelor, eliminând nevoia de documente fizice și oferind o soluție modernă și eficientă pentru cei interesați să înființeze un club sportiv. Este regretabil, însă, că în aceeași zi când proiectul nostru a fost adoptat, comisiile de buget finanțe din Parlament au aprobat un buget insuficient pentru sport în 2024, un an crucial în perspectiva Jocurilor Olimpice din vară! Pentru a obține performanță, sportul românesc are nevoie de bani și de o administrație eficientă”, afirmă deputatul USR Cristian Brian, unul dintre inițiatori.

Inițiativa deputaților USR Cristian Brian, Oana Țoiu, Filip Havârneanu și Tudor Pop a fost adoptată cu 98 de voturi pentru și o abținere. Senatul este prima cameră sesizată, inițiativa legislativă ajunge pentru dezbateri și vot final la Camera Deputaților, care este for decizional.

Articolul Inițiativă USR care facilitează înființarea cluburilor sportive, adoptată de Senat apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Siguranța în școli. Proiect USR pentru ca părinții să știe în ce condiții învață copilul lor

Școlile vor fi obligate să facă publice, pe site-ul propriu, autorizația de securitate la incendiu și autorizația sanitară de funcționare, dacă ele există, precum și Regulamentul de ordine interioară, potrivit unui proiect de lege depus de mai mulți parlamentari USR. În acest fel, toți părinții vor putea ști în ce condiții învață copilul lor, cât de protejați sunt elevii și profesorii.

„Primul pas în rezolvarea unei probleme este recunoașterea faptului că ea există. Legea învățământului preuniversitar ascunde problemele grave de infrastructură și securitate ale școlilor din România. Impresia generală este că sunt aspecte neimportante de care mai nimeni nu e interesat și tocmai această aparentă nepăsare devine un factor care întreține pericolul și îl lasă să se amplifice. Dacă această lege va ajunge la promulgare, imaginea școlii românești se va impune ca aceea a unei instituții preocupate cu adevărat de siguranță”, declară deputatul USR Andrei Miftode, co-inițiator al proiectului de lege.

Pe legislația actuală, obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu și a autorizației sanitare de funcționare revine primăriei în cazul unităților de învățământ de stat. În cazul unităților particulare sau confesionale, obligația legală revine acestora. Totuși, mii de școli funcționează fără să aibă ambele autorizații și fără ca beneficiarii actului de educație să știe acest lucru.

Proiectul USR propune modificarea Legii învățământului preuniversitar în sensul introducerii obligației ca unitățile școlare să afișeze pe site-urile proprii cele două autorizații. Dacă acestea nu există, școlile vor fi obligate să aducă acest fapt la cunoștința publicului.

„Obținerea autorizației de securitate la incendiu și a autorizației sanitare de funcționare pentru unitățile de învățământ preuniversitar cade corect în sarcina autorităților locale. Dar școlile continuă să funcționeze și fără ele, iar părinții nu știu în ce situație se află școala copilului lor. Este un gest de minim respect față de oameni publicarea acestor autorizații, dacă ele există sau, dimpotrivă, menționarea faptului că școala e într-o situație mai dificilă, dacă nu îndeplinește anumite standarde”, precizează senatorul USR Irineu Darău, co-inițiator al proiectului.

Tot pe site-ul școlii va trebui publicat, potrivit proiectului USR, Regulamentul de ordine interioară, iar la intrarea în unitatea de învățământ va trebui afișat vizibil Regulamentul de acces pentru persoane din afara școlii.

Articolul Siguranța în școli. Proiect USR pentru ca părinții să știe în ce condiții învață copilul lor apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR cere urgentarea adoptării proiectului de lege „Stop petarde!”

USR cere PSD-PNL să deblocheze dezbaterile și adoptarea proiectului de lege „Stop petarde!”, ținut în sertare de mai bine de un an, pentru a preîntâmpina producerea de noi accidente cauzate de folosirea materiale pirotehnice.

„Am văzut zilele trecute, odată cu incendiul de la un mall din Cluj Napoca, ce înseamnă materialele pirotehnice lăsate în mâna copiilor. Incidentul era perfect prevenibil! E nevoie de o reglementare mai strictă a acestora, iar cel mai important lucru este scoaterea lor din mâna publicului larg și, mai ales, a copiilor. Pentru că impactul lor asupra oamenilor și animalelor, deopotrivă, este unul dramatic. De la răniri, traume sau sperieturi și până la incendii majore, cum am văzut zilele acestea”, declară deputatul USR Radu Molnar, inițiatorul proiectului „Stop petarde!”.

Inițiativa legislativă interzice deținerea de materiale pirotehnice de tipul petardelor de către persoanele fizice. Totodată, proiectul oferă pârghii Poliției pentru a lua măsuri atât în ceea ce privește antreprenorii care importă petarde și artificii, cât și în cazul pieței negre, al celor care le comercializează direct pe stradă.

Proiectul de lege, depus în aprilie 2022, s-a născut în colaborare cu societatea civilă și a fost dezbătut cu autoritățile – polițiști și pompieri, cu experți în studiul sănătății și poluării aerului, cu biologi și cu asociații de protecție a mediului și a animalelor. Proiectul a primit puncte de vedere favorabile de la Consiliul Legislativ și Guvern și a fost adoptat de Senat în iunie 2022. De atunci este blocat de majoritatea controlată de PSD.

Articolul USR cere urgentarea adoptării proiectului de lege „Stop petarde!” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR cere Biroului Permanent al Senatului să urgenteze votul pe eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali

Grupul USR din Senat a cerut astăzi Biroului Permanent al Senatului să solicite Comisiei juridice și celei de administrație publică urgentarea emiterii raportului asupra propunerii legislative USR privind abrogarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. Cererea USR a fost respinsă, prin abținerea reprezentanților PSD, PNL și AUR.

Senatorul USR Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, avertizează că există pericolul ca de la 1 ianuarie 2024 mii de foști primari, viceprimari și președinți de consilii județene să încaseze pensii speciale de peste 600 de milioane de lei în fiecare an.

Radu Mihail: „Biroul Permanent trebuie să ceară comisiilor raportoare să-și facă datoria și să vină repede cu un raport. De asemenea, am solicitat ca, urgent, mâine, să avem pe ordinea de zi, sub rezerva depunerii raportului, această inițiativă legislativă foarte importantă, dar răspunsul de la PSD, PNL și AUR a fost foarte clar: nu vor să pună pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale primarilor! PSD, PNL și AUR nu sunt de acord cu ceea ce românii spun de atâta timp, că nu mai vor inechitate în sistemul de pensii. Vom reveni în fiecare săptămână până la sfârșitul anului, ca să ne asigurăm că scăpăm de acest pericol, acela de a avea încă un rând de pensii speciale.”

PSD a modificat Codul administrativ prin OUG în 2019, dar până astăzi articolul legat de pensiile speciale ale primarilor și baronilor locali a fost prorogat la presiunea USR.

În 2021, USR a depus o inițiativă legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale aleșilor locali, dar aceasta este ținută la sertar în două comisii din Senat controlate de PSD și PNL.

USR a propus eliminarea articolului legat de pensiile speciale de fiecare dată când a ajuns în Comisia de administrație un proiect de modificare a Codului administrativ, dar PSD şi PNL au respins sistematic propunerea.

Articolul USR cere Biroului Permanent al Senatului să urgenteze votul pe eliminarea pensiilor speciale pentru aleșii locali apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Inițiativă legislativă USR pentru creșterea siguranței în școli, spitale și azile și stoparea agresorilor sexuali

Senatorul USR Ștefan Pălărie a depus o inițiativă legislativă menită să crească gradul de siguranță al copiilor în școli, dar și a altor persoane vulnerabile aflate în spitale sau azile. Astfel, poliția va anunța școlile, spitalele sau angajatorii din sistemul de asistență socială dacă vreunul dintre lucrătorii sau voluntarii din aceste instituții figurează în Registrul național al celor care au comis infracțiuni sexuale. Poliția va face verificări, lucru care nu este în lege azi, iar pentru persoanele găsite în această situație, în domeniile nominalizate, raporturile de muncă sau orice alt contract vor înceta de drept.

Inițiativa legislativă urmărește protejarea persoanelor vulnerabile în fața celor care figurează în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale în condițiile în care Legea 118/2019 nu este eficientă.

Ștefan Pălărie: „Când e vorba de copii, bolnavi sau persoane vulnerabile, trebuie să știm cine are grijă de ei. Persoanele condamnate cu infracțiuni sexuale, spun specialiștii, au un risc de recidivă extrem de ridicat. Or, tocmai de aceea, noi, cu toții, avem o obligație morală să protejăm exact persoanele vulnerabile de prezența acestor infractori sexuali dovediți și condamnați, fie că vorbim de copiii din învățământ, de pacienții din sistemul sanitar sau de persoanele vârstnice sau cu dizabilități din sistemul de asistență socială. La intrarea în vigoare a noii legi, în termen de șase luni, atât persoanele condamnate, cât și instituțiile de control au obligația de a anunța angajatorii din cele trei domenii menționate dacă lucrători sau voluntari figurează în registrul agresorilor sexuali.”

Astfel, Poliția va verifica dacă o persoană din Registru lucrează cu contract de muncă sau ca voluntar cu instituții din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și cu orice entitate a cărei activitate presupune un contact direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane.

Cei înscriși în Registru vor trebui să ofere Poliției datele de identificare ale persoanei fizice sau juridice cu care au încheiat raporturi de muncă sau contracte de voluntariat, iar persoanele condamnate pentru infracțiuni sexuale nu se vor mai putea angaja în niciunul din aceste domenii. De asemenea, refuzul de a prezenta certificatul de integritate comportamentală în aceste domenii nu va permite deschiderea unui nou contract de muncă.

Conform datelor solicitate de la MAI, există 65.298 de persoane înscrise în Registru, unele cu mai multe fapte comise, la 27 octombrie 2023, iar în fruntea listei de infracțiuni se află:
-infracțiunea de viol – 35.211 persoane.
-infracțiunea de proxenetism – 11.912 persoane.
-infracțiunea de act sexual cu un minor – 7.897 de persoane.
-infracțiunea de trafic de persoane – 7.024 de persoane.
-infracțiunea de agresiune sexuală – 4.916 persoane.
-infracțiunea de trafic de minori – 2.130 de persoane.
-infracțiunea de pornografie infantilă – 2.025 de persoane.

Articolul Inițiativă legislativă USR pentru creșterea siguranței în școli, spitale și azile și stoparea agresorilor sexuali apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Senatul adoptă inițiativa USR care introduce servicii consulare online pentru românii din Diaspora, fără drumuri inutile la consulat

Senatul a adoptat fără niciun vot împotrivă inițiativa legislativă a parlamentarilor USR de Diaspora, Radu Mihail și Iulian Lorincz, pentru digitalizarea extinsă a serviciilor consulare.

Propunerea prevede introducerea posibilității ca cetățenii să poată accesa serviciile consulare online, direct de acasă, fără a fi nevoiți să se prezinte la consulat.

Inițiativa legislativă prevede, de asemenea, ca documentele să poată fi transmise beneficiarilor în format electronic sau să li se expedieze prin servicii de curierat. Acestea vor putea fi ridicate și personal de la reprezentanțele diplomatice sau cele consulare. De asemenea, personalul consular va putea utiliza semnături electronice.

”Am propus aceste măsuri simple în urma discuțiilor cu românii din Diaspora și ca urmare a unor ample consultări cu responsabili din Ministerul de Externe și Ministerul de Interne. Ele vor putea fi implementate prin valorificarea uneltelor digitale aflate deja la dispoziția Ministerului. Această practică, de a călători sute de kilometri pentru a obține un act, trebuie să rămână de domeniul trecutului. Relația românilor cu administrația poate fi mai clară și mai simplă, mai ales cu ajutorul tehnologiei și al digitalizării.”, spune senatorul USR Radu Mihail.

”În România, interacțiunile dintre cetățeni și instituții încă sunt greoaie și problema cea mai mare e că necesită nejustificat de multă prezență fizică. Prin acest proiect ne dorim ca cel puțin când au de rezolvat ceva la consulat, românii din Diaspora să vadă că statul român se modernizează, că se schimbă în bine și lucrează să le facă lor viața mai bună. Ministerul de Externe trebuie să ofere servicii consulare mai bune românilor, oriunde s-ar afla ei” declară Iulian Lornicz.

Senatul este prima cameră sesizată. Inițiativa legislativă merge acum pentru dezbatere și vot final la Camera Deputaților, care este for decizional.

Articolul Senatul adoptă inițiativa USR care introduce servicii consulare online pentru românii din Diaspora, fără drumuri inutile la consulat apare prima dată în Uniunea Salvați România.