Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță obține 1 miliard de euro în plus pentru cetățenii europeni în negocierile pentru bugetul UE 2023

Negociatorul-șef al Parlamentului European, europarlamentarul
USR Nicu Ștefănuță, a obținut 1 miliard de euro în plus pentru cetățenii
europeni în negocierile conduse, împreună cu Consiliul Uniunii Europene, pentru
bugetul UE 2023.

“Peste un miliard de euro în plus pentru a
reduce prețurile la energie, pentru ne ajuta aliații din Ucraina și Moldova și
pentru a ne apăra pe picioarele noastre – pentru asta am luptat și asta am
obținut. Cetăţenii nu vor jocuri instituționale, ei aşteaptă rezultate acum”,
susține europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță.

Distribuția finanțării obținute pe categorii:

Consecințele războiului din Ucraina

• Erasmus:
+ 120 de milioane EUR pentru a sprijini studenții și profesorii din Ucraina,

• Ajutor
umanitar: + 150 milioane EUR;

• Fondul
pentru azil, migrație și integrare:
+ 35 de milioane EUR;

• Instrumentul
pentru managementul frontierelor și vize: + 10 milioane EUR;

• Ucraina
și Republica Moldova: + 210 milioane EUR;

• Mobilitate
militară: + 58,8 milioane EUR.

Energie și climă

• programul
de cercetare Orizont Europa: + 80 milioane EUR;

• Facilitatea
Conectarea Europei, care finanțează construirea de rețele transeuropene de
transport și energie de înaltă calitate: + peste 100 milioane
EUR;

• programul LIFE pentru mediu și acțiune pentru climă: + 30 milioane EUR.

Lecțiile pandemiei: sănătate, o mai bună pregătire pentru crize viitoare, cultură și valori

Nicu Ștefănuță a readus cei 200 de milioane
EUR tăiați de către Consiliu pentru programul European pentru sănătate
EU4Health și a obținut, în plus, încă 7,5 milioane EUR, având în vedere că
pandemia COVID-19 nu s-a încheiat încă, iar sistemele naționale de sănătate au
în continuare nevoie de ajutor pentru a deveni mai rezistente.

• Mecanismul
UE de protecție civilă (UCPM): + 41 milioane EUR;

• Programul
Europa Creativă: +7,5 milioane EUR;

•Parchetul European condus de Laura Codruța
Kovesi (care a fost suplimentat cu încă 20 de posturi): + 2,5 milioane EUR.

Urmează ca acordul să fie discutat în Comisia pentru Bugete joi (17 noiembrie), apoi votat în plenul Parlamentului European în timpul sesiunii de săptămâna viitoare de la Strasbourg.

Mai multe detalii, aici.

Articolul Europarlamentarul USR Nicu Ștefănuță obține 1 miliard de euro în plus pentru cetățenii europeni în negocierile pentru bugetul UE 2023 apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Victoria Laurei Codruța Kovesi la CEDO trebuie să redeschidă dezbaterea despre depolitizarea CCR

Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului care dă câștig de cauză fostului procuror-șef al DNA Laura Codruța Kovesi și consfințește faptul că judecătorii Curții Constituționale au atribuit, prin hotărârea lor de atunci, o putere discreționară ex-ministrului Justiției Tudorel Toader de a revoca un procuror cu funcție de conducere, arată că este nevoie de redeschiderea dezbaterii despre politizarea CCR. Chiar dacă România are, în prezent, în contextul pandemiei de COVID-19, o sumedenie de probleme de rezolvat, clasa politică nu poate ignora decizia CEDO și are obligația de a căuta soluții astfel încât instituții cheie ale statului român, cum este CCR, să nu mai ajungă la cheremul unui partid politic sau al unui om.

A trebuit să vină CEDO cu decizia de azi să ne confirme că Tudorel Toader, în calitate de ministru al Justiției, guvernul PSD și CCR au acționat împotriva statului de drept și au luat hotărâri prin prisma interesului personal și de partid. CEDO a hotărât în unanimitate că doamnei Kovesi i s-au încălcat drepturi stipulate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, anume dreptul la o judecată echitabilă și dreptul la liberă exprimare atunci când a fost găsită vinovată pentru că a formulat o părere cu privire la niște măsuri legislative care afectau sistemul judiciar”, declară deputatul USR Stelian Ion.

E foarte important să înțelegem ce ne spune decizia CEDO în speța Kovesi sau ceea ce ne confirmă, din toate cele pe care le știm. CEDO ne spune că statul român nu a avut un scop legitim atunci când a demis-o pe Laura Codruța Kovesi, iar această măsură nu era necesară într-o societate democratică. Noi știam asta. Știam că obiectivul PSD este să scoată România din Europa și să controleze Justiția și toate instituțiile statului, în așa fel încât pesediștii și clientela lor să poată fura în voie. Apoi, CEDO ne spune că, practic, prin Decizia nr. 358/2018, șase judecători ai Curții Constituționale au analizat situația de așa natură încât au aprobat și au făcut obligatoriu pentru Președintele României să dea curs unui act care a încălcat drepturile fundamentale ale omului, și nu orice drepturi, ci pe cel la un proces echitabil și dreptul la liberă exprimare. Putem spune, fără să greșim, că șase dintre judecătorii CCR care au luat Decizia nr. 358/2018 au eșuat lamentabil în profesia lor și nu mai prezintă nicio garanție pentru a putea ocupa această funcție”, precizează și deputatul USR Silviu Dehelean.

În urma deciziei de astăzi a CEDO, judecătorii care au girat
decizia 358/2018 ar trebui să-și prezinte demisiile de onoare. Dar, acest
lucru, cel mai probabil, nu se va întâmpla.

Partidele politice au însă obligația de a căuta și găsi soluții
astfel încât Curtea Constituțională a României, una dintre instituțiile cheie
ale statului, să nu mai ajungă vreodată la cheremul unui partid politic sau al
unui om. Iar cea mai simplă și sigură soluție o reprezintă depolitizarea Curții
Constituționale.

Încă de la intrarea în Parlament, Uniunea Salvați România a
pledat, constant, pentru schimbarea
modalității de numire a judecătorilor CCR, dar și a condițiilor pe care trebuie
să le îndeplinească un candidat, în sensul introducerii unei condiții
eliminatorii, și anume să nu fi fost membru al vreunui partid politic în
ultimii nouă ani.

Un proiect de lege în acest sens a și fost depus în iunie 2017, dar majoritatea controlată de PSD a decis respingerea lui în cursul anului următor. Parlamentarii USR vor redepune un proiect de lege pentru depolitizarea Curții Constituționale.

Judecătorii CCR
trebuie să fie profesioniști ai Dreptului, oameni integri care nu fac
parte din partide politice. Doar astfel ne putem asigura că ieșim din paradigma
în care CCR devine un actor politic, în loc să fie un arbitru al respectării
Constituției și, implicit, al funcționării corecte a societății.

Articolul Victoria Laurei Codruța Kovesi la CEDO trebuie să redeschidă dezbaterea despre depolitizarea CCR apare prima dată în Uniunea Salvați România.