Stelian Ion: PSD-PNL creează un precedent foarte periculos cu așa-zisa rectificare a Legii CSM. Ne vom trezi cu legi modificate peste noapte

Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției, acuză PSD-PNL că modifică legi direct în Monitorul Oficial, peste Parlament, ceea ce este un abuz grosolan, o operațiune vădit ilegală și neconstituțională.

În Monitorul Oficial 989 din 31 octombrie a fost publicată o rectificare la capitolul privind organizarea Inspecției Judiciare din Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii. Concret, este vorba de calculul notei finale obținute de candidații înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor de inspector judiciar: aceasta să reprezinte „suma punctajelor” acordate la cele două probe în loc de „media aritmetică a notelor”.

Așa-zisa rectificare a Legii CSM, apărută în Monitorul Oficial de marți, reprezintă un abuz grosolan. Nu avem de-a face cu o virgulă pusă aiurea, o literă lipsă, un dezacord gramatical sau o trimitere către un text inexistent. Să înlocuiești într-o lege sintagma «media aritmetică a notelor» cu sintagma «suma punctajelor» este o operațiune vădit ilegală și neconstituțională. De ce să nu fie menținută regula mediei aritmetice și schimbată legea în altă parte, anume la punctajul minim pentru validarea rezultatelor? Anomalia putea fi rezolvată în mai multe feluri, iar asta o putea face doar Parlamentul, nicidecum niște funcționari”, declară Stelian Ion.

De menționat că legea rectificată acum a fost adoptată de Parlament în octombrie 2022 și promulgată de președinte în noiembrie 2022. Rectificarea a primit aviz favorabil de la Consiliul Legislativ condus de Florin Iordache, la solicitarea Secretariatului General al Camerei Deputaților.

De altfel, Inspecția Judiciară nu a cerut rectificarea legii, ci modificarea ei. Precedentul creat este foarte periculos pentru că în felul acesta ne putem trezi cu tot felul de modificări ale legilor făcute peste noapte de unii funcționari. Sursa acestor aberații legislative este graba cu care actuala majoritate toxică emite unele acte normative. Ne amintim, desigur, viteza cu care a lucrat comisia specială de modificare a legilor justiției în vremea ministrului Predoiu. Acum, e greu pentru actuala majoritate să recunoască prostia pe care a făcut-o și pune totul pe seama unei simple erori materiale. Ar fi fost greu de înțeles și pentru oficialii europeni de ce este nevoie, la scurt timp după votarea “minunatelor” legi ale justiției, de o nouă intervenție legislativă”, mai precizează Stelian Ion.

Fostul ministru al Justiției atrage atenția, totodată, că rezultatele viitoarelor concursuri ar putea fi contestate, dat fiind că legea spune clar că modificarea actelor normative prin operațiunea rectificării este lovită de nulitate.

Articolul Stelian Ion: PSD-PNL creează un precedent foarte periculos cu așa-zisa rectificare a Legii CSM. Ne vom trezi cu legi modificate peste noapte apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Coaliția PSD-PNL-UDMR a adoptat legea privind CSM ignorând recomandările UE și sute de amendamente ale USR

Votul dat astăzi la prima lege din pachetul Predoiu al legilor justiției arată nerăbdarea coaliției patronate de președintele Iohannis de a desăvârși ceea ce a început PSD în epoca Dragnea: subjugarea totală a justiției. Cu orice preț și orice risc. Chiar și acela ca România să calce pe urmele Ungariei și să fie în pericol să piardă bani europeni din cauza nerespectării statului de drept.

Coaliția PSD-PNL-UDMR retrezește un monstru din ADN-ul sistemului judiciar de pe vremea Rodica Stănoiu-Adrian Năstase. Și se va întoarce împotriva noastră a tuturor, ca societate. Pachetul Predoiu de legi ale Justiției, din care a fost votată astăzi prima lege, are o viziune de centralizare a puterii în sistemul judiciar deosebit de nocivă. În loc să pună în aplicare documentele internaționale, recomandările din MCV, avizele Comisiei de la Veneția, de care domnul ministru Predoiu fuge, și rapoartele GRECO, s-a mers în sens contrar în multe situații. Coaliția PSD-PNL speră că, având în vedere contextul geopolitic actual, partenerii europeni vor închide ochii, se vor concentra pe grozăviile din alte zone și nu vor lua măsuri împotriva acestor legi. Noi, USR, credem că nu se va întâmpla asta și că legile justiției trebuie modificate pentru români și pentru viitorul României, pentru a avea o justiție mai corectă, mai eficientă. Proiectul adoptat astăzi ne aruncă înapoi cu mulți ani, vom lupta și la Senat pentru a ne fi acceptate amendamente și vom merge până la capăt în contestarea legilor Predoiu, care sunt retrograde”, declară Stelian Ion, deputat USR și fost ministru al Justiției.

USR a formulat peste 270 de amendamente, multe
dintre ele preluate de la CSM și asociațiile profesionale, dar toate au fost
respinse, atât în comisie, cât și în plen.

USR a reluat, la începutul ședinței de plen, și
solicitarea ca dezbaterile și votul final pe legile Justiției să fie amânate
până când se pronunță Comisia de la Veneția asupra proiectelor Predoiu, dar și
această propunere a fost respinsă.

Articolul Coaliția PSD-PNL-UDMR a adoptat legea privind CSM ignorând recomandările UE și sute de amendamente ale USR apare prima dată în Uniunea Salvați România.