Primarii PSD din Dâmbovița încearcă să blocheze campania USR

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, și primarul comunei Comișani, Ion Bătrânu, au refuzat să aprobe solicitările USR pentru amplasarea corturilor de campanie pentru alegerile europarlamentare.

Solicitările au fost respinse din motive aberante. De exemplu, în răspunsul de la Primăria Târgoviște se arată că „activitatea partidelor politice nu poate aduce decât un disconfort populației”, pentru că aceste corturi sunt amplasate în zone aglomerate. Primarul PSD al comunei Comișani a refuzat solicitarea și i-a transmis, în scris, reprezentantului USR să amplaseze cortul în fața propriei case, pentru că nu are suprafață disponibilă în altă parte.

„Nu am cerut niciun favor, nu am încălcat în niciun fel legea, cerem ceea ce e normal şi legal, în termenul prevăzut de legislaţie. Să amplasăm corturi pentru a strânge semnături din partea simpatizanţilor noştri, pentru alegerile europarlamentare. Pesediștilor le este frică. Poate ne pot împiedica să amplasăm nişte corturi, dar nu îi pot împiedica pe târgovişteni să voteze cu cine vor”, a declarat deputatul USR Daniel Blaga, președintele Filialei Județene USR Dâmbovița.

USR va contesta ambele răspunsuri ale primăriilor PSD din Târgoviște și Comișani. Dacă PSD este la putere, asta nu înseamnă că primarii lor pot să nu respecte legea şi să blocheze adversarii politici, de teamă să nu își piardă funcțiile.

Articolul Primarii PSD din Dâmbovița încearcă să blocheze campania USR apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Ionuț Moșteanu își anunță candidatura pentru Primăria Pitești: „Trebuie un nou început pentru Pitești”

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, deputat de Argeș, a anunțat astăzi oficial candidatura sa pentru funcția de primar al municipiului Pitești. Această decizie vine ca răspuns la nevoia urgentă de schimbare și modernizare pe care piteștenii o resimt după decenii de stagnare sub administrația PSD și PNL.

Ionuț Moșteanu este piteștean, a crescut în Pitești și acum vrea să dea ceva înapoi orașului: „Pitești este orașul în care m-am născut, în care am crescut, care m-a format ca om și noi, generația crescută în Pitești, avem datoria să ne implicăm pentru a moderniza orașul”.

În declarația sa, Ionuț Moșteanu critică administrația actuală, subliniind lipsa de inițiativă în implementarea proiectelor majore de infrastructură și gestionarea defectuoasă a fondurilor orașului. „Trebuie să punem capăt acestei lâncezeli administrative. Piteștiul are un potențial enorm, datorită poziției sale geografice și industriei auto din zonă. Este timpul să ne folosim de aceste resurse pentru a aduce orașul la nivelul la care merită să fie. Tot ce a făcut actualul primar au fost niște stații de autobuz, cu doi stâlpi și două geamuri care costă 40.000 de euro”, afirmă Ionuț Moșteanu.

De asemenea, Ionuț Moșteanu a amintit de trădarea PNL: „PNL sunt ticăloși. Au înțesat consiliile de administrație și se dau mari liberali. Sunt ticăloși pentru că i-au mințit pe piteșteni, au cerut votul pentru a-i scăpa de PSD, iar apoi i-am văzut că s-au luat în brațe cu PSD și au demonstrat că nu sunt decât un PSD pe galben”.

„Eu sunt aici, gata de luptă. Iubesc ce fac și vreau să las ceva în urmă. Ani de zile în care a controlat Piteștiul, Gentea a lăsat în urmă doar povești, panseluțe, borduri, semafoare și un vis spulberat – FC Argeș. Și-a bătut joc de speranța oamenilor. A folosit echipa în interes electoral și a abandonat-o”, a mai spus deputatul USR înscris în cursa pentru Primărie.

„Voi cere votul colegilor mei, voi cere sprijinul aliaților din PMP și Forța Dreptei, voi cere sprijinul liberalilor adevărați. Împreună, să redăm Piteștiul piteștenilor și să construim un oraș modern”, a adăugat Ionuț Moșteanu.

Articolul Ionuț Moșteanu își anunță candidatura pentru Primăria Pitești: „Trebuie un nou început pentru Pitești” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR cere autorităților din Buzău să ia măsuri în cazul magazinului construit în jurul unui stâlp de înaltă tensiune

Sunt patru ani de când în județul premierului Marcel Ciolacu funcționează un magazin construit în jurul unui stâlp de înaltă tensiune, fără ca autoritățile locale să fi luat vreo măsură în acest caz. Din nou, este vorba despre o afacere a unui primar PSD, care funcționează sfidând toate regulile și sub protecție politică.

Magazinul în cauză aparține soției primarului PSD Dumitru Constantin, din Mărăcineni, o localitate lipită de Buzău. Ordinul ANRE 239 din 2019 privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților energetice spune clar că în jurul unui stâlp și al unei linii de înaltă tensiune, de 110 kilovolți, nu se poate construi nimic la o distanță mai mică de 37 de metri. La Mărăcineni, în Buzău, se poate, dacă ești primar PSD. Firma care operează magazinul construit în jurul unui stâlp este TDV Senior și este deținută de soția primarului.

„Sigur, domnul Ciolacu o să spună că nu știe. Cine a autorizat un magazin în jurul unui stâlp de înaltă tensiune? Și cine să desființeze construcția? Primarul pesedist care i-a dat fiului terenul în mod ilegal, ANI considerându-l incompatibil încă din anul 2013 pe domnul Constantin. Cine trebuia să știe despre aceste afaceri murdare? Exact Ciolacu, cel care ne spunea zilele trecute că nu știe ce afaceri fac fiii primarilor PSD din țară“, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu.

Dar aceasta nu este singura afacere a familiei social-democrate: Trans Divers SRL este o firmă deținută de fiul primarului care are în administrare 12 stații GPL, dintre care trei sunt în municipiul Buzău. Una dintre stații este situată la mai puțin de 15 metri de blocuri. Având în vedere totala ignorare a regulilor de siguranță impuse de lege în cazul magazinului din jurul stâlpului, e logic să ne punem semne de întrebare despre siguranța cetățenilor din preajma acestor stații GPL.

„Vreau să văd justiția ce are de spus după ce voi pune la dispoziție documentele sau poate vine domnul Ciolacu, curajos cum este, când a zis că este moment T0 și lucrurile trebuie să se desfășoare impecabil sub mandatul lui, vreau să văd dacă va cere demisia primarului din Mărăcineni și dacă va umbla cu instituțiile statului la afacerile murdare ale fiului, cele cu GPL“, a mai declarat Emanuel Ungureanu.

Articolul USR cere autorităților din Buzău să ia măsuri în cazul magazinului construit în jurul unui stâlp de înaltă tensiune apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR Pitești solicită declanșarea unui referendum local cu privire la Pădurea Trivale

Consilierii locali USR Pitești au depus astăzi solicitarea oficială de declanșarea a unui referendum care să conțină două întrebări: „Sunteți de acord ca Pădurea Trivale să fie declarată arie naturală protejată?” și „Sunteți de acord ca Pădurea Trivale să fie declarată pădure parc?”.

Mihai Mihăilescu, viceprimar USR: „Piteștenii trebuie să decidă ce să facă cu pădurea. Nu PSD, nu o parte a consilierilor locali PNL.

Piteștenii merită să respire un aer curat, merită să se bucure de pădure, nu să vadă cum intră cu buldozerele în ea.”

Ionuț Moșteanu, deputat USR de Argeș: „Primarul Cristian Gentea distruge tot ce atinge. Am văzut ce a făcut cu FC Argeș. Acum vrea să distrugă și pădurea.

Întrebările sunt clare: vreți să dați pădurea lui Cristian Gentea și sponsorilor lui, rechini imobiliari, ori vrem o pădure protejată, de care să ne bucurăm noi si generațiile viitoare?”

USR Pitești face un apel la consilierii locali PSD si la o parte a consilierilor PNL, aliați cu Cristian Gentea, să susțină inițiativa de declanșarea a unui referendum local.

Nicio decizie nu trebuie luată înainte de a fi auzită vocea piteștenilor.

Primarul PSD din Pitești, Cristian Gentea, pregătește mâine, in ședința Consiliului Local, adoptarea unei hotărâri care să transforme Pădurea Trivale în pădure parc, în loc de arie naturală protejată național, așa cum cer piteștenii. Prin transformarea în pădure parc se dă liber la construit în pădure.

Articolul USR Pitești solicită declanșarea unui referendum local cu privire la Pădurea Trivale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Victorie USR în instanță: trebuie să demareze referendumul pentru demiterea primarului PSD din Agigea

Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză USR în procesul deschis împotriva prefectului PNL de Constanța, Silviu Coșa, care a refuzat să demareze procedura de organizare a referendumului pentru demiterea primarului PSD din Agigea, Cristian-Maricel Cîrjaliu.

Prefectul PNL l-a protejat pe primarul PSD din Agigea și a încercat să blocheze organizarea referendumului, invocând semnături false.

Tribunalul îl obligă acum pe prefectul de Constanța să demareze organizarea acestui referendum, pentru care reprezentanții USR Agigea au adunat semnăturile necesare și au urmat toți pașii legali. Decizia este în primă instanță și poate fi atacată cu recurs.

Semnăturile adunate de reprezentanții USR au fost înregistrate în 24 septembrie 2021 la Prefectura Constanța. După mai multe luni de eforturi, au fost strânse 2.000 de semnături, depășind astfel numărul de 1.850 de semnături necesare pentru declanșarea acestei proceduri. Cererea de înregistrare a fost însoțită și de motivele pentru care actualul primar PSD trebuie demis. Autoritatea Electorală Permanentă şi Direcţia de Evidență a Persoanelor au validat semnăturile adunate de echipa locală USR Agigea.

La momentul depunerii semnăturilor, primarul Maricel Cîrjaliu nu mai convocase Consiliul Local al comunei Agigea de nouă luni, deși legea prevede că trebuie convocată cel puțin o ședință pe lună. Primarul PSD a recurs la această acțiune fiind nemulțumit că a fost votat viceprimar un consilier local USR, Gabriel Ciobanu, în detrimentul unui consilier PSD.

În mod discreționar, deoarece nu a reușit să-și formeze o majoritate în Consiliu Local, primarul PSD a refuzat să emită Hotărârile de Consiliu Local privind alegerea viceprimarului și constituirea comisiilor de specialitate, fără de care CL nu poate funcționa. Consilierii locali USR s-au adresat inițial Prefecturii Constanța, care le-a dat dreptate, reținând că s-a respectat procedura pentru alegerea viceprimarului și constituirea comisiilor de specialitate, însă primarul a ignorat răspunsul prefectului.

Primarul PSD Maricel Cîrjaliu este la al patrulea mandat de primar al comunei Agigea, el fiind trimis în judecată pentru abuz în serviciu, pentru un prejudiciu de aproape 4 milioane de euro. La alegerile locale din 2020, Cîrjaliu a câștigat alegerile cu doar 31 de voturi în plus față de candidatul USR, Gabriel Ciobanu, un tânăr economist de 34 de ani, care a intrat în politică din dorința de a schimba în bine viața comunității în care trăiește.

Articolul Victorie USR în instanță: trebuie să demareze referendumul pentru demiterea primarului PSD din Agigea apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR Tineret a organizat NextGen Jobs – Dezbateri și soluții pentru tineri pe piața muncii

În perioada 25-28 mai, Târgu Jiu a găzduit un eveniment organizat de USR Tineret, care a adus împreună politicieni, organizații de tineret și societatea civilă pentru a discuta și a găsi soluții la provocările cu care se confruntă tinerii pe piața muncii. NextGen Jobs a reprezentat o oportunitate extraordinară de a explora și dezbate subiecte vitale pentru viitorul profesional al tinerilor.

Atmosfera a fost susținută de participarea reprezentanților USR din Parlamentul României, USR Tineret și societatea civilă. Împreună, aceștia au abordat teme precum șomajul în rândul tinerilor și perspectivele de dezvoltare a pieței muncii pentru această categorie de vârstă. De asemenea, s-a discutat despre modalitățile prin care politica poate contribui la crearea de noi locuri de muncă, asigurându-le astfel tinerilor accesul la oportunități profesionale reale.

Invitații speciali ai evenimentului, Oana Țoiu (deputată USR), Alina-Roxana Gîrbea (co-fondatoare Femei în Politică), Radu Miruță (deputat USR), Mihai Gabriel Costea (președinte USR Tineret), Mircea Meriacri (președinte CTR), Alexandra Popescu (secretar executiv CNE) au adus în dezbatere perspective noi și inovatoare. Contribuția lor a reprezentat o sursă de motivație pentru toți participanții, evidențiind astfel dorința comună de a acționa pentru un viitor mai bun în domeniul muncii.

Pe lângă discuțiile despre piața muncii, au fost abordate și alte aspecte importante. De exemplu, s-a semnalat lipsa consilierilor psihopedagogici din școli, fiind evidențiat faptul că un singur consilier nu poate acoperi nevoile unui întreg corp de elevi. Astfel, problema educației și sprijinului psihologic pentru tineri a fost adusă în discuție, subliniind necesitatea unei abordări mai atente și alocării resurselor adecvate.

Întrebările adresate au fost variate și relevante. Printre acestea s-au numărat: „Ce putem face să aducem oamenii înapoi în orașul natal?” și „Tinerii unde învață să muncească?”. Astfel de întrebări au pus în evidență preocupările și curiozitatea participanților în găsirea unor soluții inovatoare și eficiente.

Pe parcursul întregului weekend, membrii USR Tineret au avut și oportunitatea de a discuta cu oamenii de pe străzile din Gorj despre proiectul legislativ inițiat de Radu Miruță, care vizează întoarcerea a 15% din sumele provenite din vânzarea certificatelor de carbon în sistemul medical de stat existent în județele din care au fost cumpărate. Acest proiect ar putea aduce suficienți bani pentru a construi, în doar câțiva ani, un spital nou în Gorj.

NextGen Jobs a reprezentat un pas important în promovarea dialogului și colaborării între diferite părți implicate în rezolvarea problemelor tinerilor pe piața muncii. USR Tineret se angajează să continue să acționeze în vederea creării unui viitor mai bun și a unei piețe a muncii mai prietenoase cu tinerii.

Articolul USR Tineret a organizat NextGen Jobs – Dezbateri și soluții pentru tineri pe piața muncii apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR Dobroești solicită revocarea acordurilor de cooperare semnate de primărie cu autoritățile chineze

Scandalul secțiilor de poliție chinezești: Consilierii USR Dobroești solicită revocarea acordurilor de cooperare semnate de primărie cu autoritățile chineze din Nantong. Primarul PSD refuză

Consilierii USR din comuna Dobroești, județul Ilfov, solicită revocarea acordurilor de cooperare semnate de primăria Dobroești cu autoritățile chineze din Nantong, printre care se numără și un protocol de colaborare la nivel de poliție.

Solicitarea vine în contextul scandalului internațional legat de secțiile de poliție chinezești, comuna Dobroești find menționată în lista localităților care găzduiesc astfel de secții de poliție clandestine. Edilii din Dobroești au încheiat în ultimii ani o serie de acorduri cu orașul Nantong, între care și un protocol de cooperare între Poliția Locală Dobroești și Poliția Nantong.

Consilierii USR au depus un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru revocarea acestor acorduri, dar primarul Valentin Condu (PSD) refuză să pună hotărârea pe ordinea de zi. În plus, acordurile de cooperare încheiate cu provincia Nantong sunt ținute secrete de către primar, care a refuzat toate solicitările de a le face publice.

Dan Barna, vicepreședintele USR, le-a cerut lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, și prefectului de Ilfov să îl trezească la realitate pe primarul din Dobroești și să anuleze rușinea existenței acestor protocoale.

„Lipsa transparenței naște monștri. Faptul că în momentul de față România este pe o listă a rușinii, că o autoritate locală a încheiat un protocol cu China, care sugerează că o dictatură ar putea să facă ordine polițienească într-un stat democratic, este un lucru de neacceptat. Iar faptul că, prin lipsă de transparență, acest primar PSD nu doar că nu a decis imediat anularea acestui protocol, ci refuză să îl facă public și refuză să discute acest subiect în Consiliul Local ne face în mod explicit de rușine”, declară Dan Barna.

„În ciuda solicitărilor repetate făcute de consilierii USR și de presă, primarul PSD a dat dovadă de o totală opacitate și a refuzat să facă publice informații legate de protocoalele comerciale, culturale, dar și de cele de la nivel de poliție semnate cu autoritățile din Nantong. Asta poate aduce grave prejudicii de imagine țării noastre”, spune Dumitru Văduva, vicepreședinte USR Ilfov, care a precizat că Dobroești este localitatea din România cu cea mai mare comunitate de cetățeni chinezi din țară, fiind zona în care funcționează două complexe comerciale ale acestei comunități.

Deși a avut 5 mandate la conducerea comunei, primarul PSD nu a reușit să atragă deloc fonduri europene pentru modernizarea acesteia.

„Avem la conducerea comunei un primar PSD condamnat penal, care ar face mai bine să modernizeze comuna cu fonduri europene, nu să se ocupe cu acest tip de protocoale. Este la al cincilea mandat, dar în 20 de ani nu a reușit să atragă niciun leu din bani europeni. Protocolul semnat cu poliția din China ne pune pe harta neagră a Europei. Am propus Consiliului Local un proiect de hotărâre pentru anularea acestuia. Ținem la apropierea de UE, nu de valorile promovate de acest tip de protocoale”, a declarat Ștefan Cojanu, președinte USR Dobroești și consilier local USR Dobroești.

Articolul USR Dobroești solicită revocarea acordurilor de cooperare semnate de primărie cu autoritățile chineze apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Primarul Brașovului, Allen Coliban: Ministrul Bode vrea să ia Cetatea Brașovului la MAI!

Dintr-o ambiție personală, ministrul hoț Lucian Bode nu vrea să restituie cetatea Brașovului primăriei conduse de Allen Coliban.

Primăria Brașov a recâștigat în instanță Cetatea Brașovului în domeniul public al Statului Român (într-un litigiu cu ARO și SIF). Un proces în care Statul Român, prin Guvernul României, NU s-a prezentat să își apere interesul. Decizia a devenit definitivă în noiembrie 2022.

Guvernul promisese, prin documente oficiale, că va transfera Cetatea în proprietatea Municipiului Brașov imediat ce hotărârea de instanță va rămâne definitivă. Iată însă că Ministerul Afacerilor Interne intră pe fir și vrea să își treacă în patrimoniul propriu cetatea.

Voci din MAI spun că este o ambiție personală a domnului Bode, motivată de războiul politic pe care îl duce cu toți cei care îi cerem demisia pentru furtul intelectual dovedit. Pe scurt, un abuz în serviciu.

„Fac apel și la parlamentarii de Brașov, pentru a dovedi unitate pe acest subiect. Este urgentă interpelarea și chemarea în Parlament a Ministrului pe această temă, dar și lupta la nivel legislativ pentru finalizarea urgentă a transferului de proprietate a Cetății către Municipiul Brașov. Avem bani în buget pentru stoparea degradării zidurilor, există și fonduri nerambursabile pe care nu le putem folosi din motiv că nu avem Cetatea în proprietate, prin urmare avem nevoie de o rezolvare rapidă a acestei probleme. Lucrurile nu vor rămâne așa. Este momentul să strângem rândurile și să ne recuperăm Cetatea”, spune primarul Brașovului, Allen Coliban.

În acest context, a fost lansată o petiție publică pentru ca primăria Brașov să primească cetatea – http://bit.ly/cetateabrasovului.

Articolul Primarul Brașovului, Allen Coliban: Ministrul Bode vrea să ia Cetatea Brașovului la MAI! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Parcul Mogoșoaia – monument istoric în pericol din cauza primarului PNL

Primarul PNL Paul Precup revine cu un nou proiect care ridică probleme de legalitate.

O mare parte din Parcul Mogoșoaia, respectiv 125.000mp care aparțin de Primăria Mogoșoaia, a trecut din domeniul public în domeniul privat al comunei în urma votului Consiliului Local Mogoșoaia.

Pretextul susținut în sedință a fost că vor fi casate șase căsuțe din lemn, care au fost intabulate din greșeală de către Agenția Națională de Cadastru (ANCPI).

Actul administrativ în baza căruia s-au intabulat greșit căsuțele e semnat chiar de primarul Precup. În loc să ceară rectificarea erorii din Cartea Funciară sau să transfere din domeniul public în cel privat doar căsuțele, primarul PNL a ales să treacă întreaga suprafață a Parcului Mogoșoaia deținută de primărie în domeniul privat al comunei.

Domeniul public este inalienabil, în schimb dacă parcul se află în domeniul privat, se poate deschide calea unor mișcări imobiliare mai ample.

Consilierii USR depun plângere prealabilă la primărie și sesizare la prefect. Prefectul trebuie să atace acest hotărâre de consiliu local pentru a proteja Parcul Mogoșoaia, un monument istoric care ar putea fi în pericol.

Articolul Parcul Mogoșoaia – monument istoric în pericol din cauza primarului PNL apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cum căpușează vechile partide funcțiile publice – cazul Georgetei Tomuță, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara

Deputata USR Pollyanna Hangan atrage atenția asupra unei noi bătăi de joc la adresa Justiției din România și a cetățenilor, o nouă demonstrație a modului în care vechile partide sunt în stare să facă orice pentru a-și păstra clientela în funcții.

În urma unei sesizări făcute acum un an de Pollyanna Hangan, Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) a atacat în justiție concursurile organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în mai multe județe, între care și Hunedoara, deoarece acestea nu respectau procedura legală. Mai exact, nu a fost publicată tematica de concurs, ci doar bibliografia, o metodă ce descurajează din start mulți potențiali candidați, dar îi favorizează pe cei deja aflați în funcții.

Instanța a declarat ilegal concursul prin care Georgeta Tomuță a fost numită în funcția de director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara. Aceasta a contestat decizia instanței, însă contestația sa a fost respinsă.

În ciuda deciziei instanței și a respingerii contestației depuse, sistemul a găsit rapid o modalitate de a o păstra în funcție pe Georgeta Tomuță, aceasta primind recent ordin de numire la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), funcție din care se va întoarce prin detașare în funcția pe care a ocupat-o ilegal la AJOFM Hunedoara.

„Județul nostru și România, în general, merg prost pentru că administrația locală și cea centrală sunt infestate de pile politice și de nepoți, amante sau alte rubedenii. Până nu eliminăm această practică a nepotismului nu vom avea administrații competente, respectuoase cu cetățenii și deschise către nevoile lor, nu către interesele firmelor de partid,” a transmis Pollyanna Hangan.

Deputata USR a obținut în ultimele luni anularea în justiție a mai multor concursuri organizate ilegal de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Ea a depus recent un proiect legislativ menit să aducă mai multe transparență și corectitudine în organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, prin depunerea electronică a dosarelor de candidatură, un nou pas în lupta cu vechile practici clientelare, care va duce la eliminarea concursurile ilegale pentru funcții publice.

USR luptă pentru reforma administrației românești și pentru eliberarea acesteia de politruci și de clientela de partid, după ani de zile în care sistemul a permis căpușarea funcțiilor publice, astfel încât doar persoanele agreate să ocupe aceste poziții.

Articolul Cum căpușează vechile partide funcțiile publice – cazul Georgetei Tomuță, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara apare prima dată în Uniunea Salvați România.