Lege promulgată: Proprietarii își vor putea consolida mai ușor locuințele în caz de cutremur

Proprietarii vor putea să-și reabiliteze sau consolideze mai ușor locuințele și blocurile în caz de cutremur, după ce a fost promulgată, astăzi, legea în care au fost incluse mai multe prevederi co-inițiate de deputata USR Diana Stoica.

Trăim într-o țară cu risc seismic crescut. Știm că va mai veni un mare cutremur, nu știm când. Dar ce știm sigur este că nu mai avem timp de pierdut, știm că trebuie să fim pregătiți. Atât la nivel individual, cât și la nivel de infrastructură. Să salvăm cât mai multe vieți și să limităm pagubele pe care o astfel de catastrofă le produce. Avem și o datorie morală, ca stat, față de români, pentru că pe 4 iulie 1977 Ceaușescu a dat un ordin criminal prin care a oprit toate lucrările de reabilitare și consolidare. Și a lăsat zeci de mii de clădiri vulnerabile, în toată țara. De aceea sunt atât de importante modificările pe care noi le-am adus la această lege. Pentru că vor salva vieți la propriu. Prea mult timp niște reguli absurde au blocat lucrările de reabilitare sau de consolidare și au pus în pericol viețile oamenilor”, declară deputata USR Diana Stoica.

Cu aproape 75% din populație și 60% din infrastructură expuse la risc seismic, România este în top 10 țări din lume în ceea ce privește expunerea la cutremur. Din păcate, legislația până azi în vigoare nu a încurajat lucrările de reabilitare sau de consolidare, ba, dimpotrivă, mai mult le-a blocat.

La propunerea USR, în legea de aprobare a OG 6/2023 pentru modificarea Legii privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor au fost introduse mai multe măsuri de sprijin pentru proprietari și asociații:

– A fost eliminată regula absurdă a unanimității. De acum înainte, ca în orice democrație, decizia de a locui într-o clădire protejată – adică, de a începe reabilitarea sau consolidarea unei clădiri — se va lua de către jumătate plus unu dintre proprietari. Nimeni nu are dreptul să pună în pericol viața altcuiva.

– A fost scăzută de la 25 de ani la 5 ani perioada de la care poate fi înstrăinată o locuință reabilitată fără a rambursa costurile lucrărilor. Nu contează cine e proprietar, atâta vreme cât acea locuință este mai rezistentă și mai pregătită de cutremur.

– A fost introdus un mecanism de sprijinire a inițiativelor proprii, în condițiile în care statul nu are capacitatea să facă tot ce trebuie făcut și sunt prioritizate instituțiile publice, spitalele, unitățile de învățământ. Concret, proprietarii sau asociațiile din clădirile încadrate la risc seismic 1 și 2 vor avea posibilitatea să obțină credite de reabilitare seismică garantate de stat pentru lucrările de reabilitare.

– Au fost scutite de orice taxe de timbru, tarife, comisioane sau cauțiuni toate acțiunile în justiție efectuate de autoritățile publice pentru demararea lucrărilor.

Tot pentru a putea fi reabilitate sau consolidate cât mai multe clădiri, USR a propus ca autoritățile locale să aibă posibilitatea suplimentării fondurilor alocate de la bugetul de stat, fie din fonduri proprii, fie din fonduri externe / orice altă sursă.

De asemenea, toate instituțiile publice – oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, ANAF, Centrul National pentru Informații Financiare, precum și orice alte institituții, autorități, experți tehnici sau alte persoane fizice/juridice) – vor fi obligate să acorde autorităților locale sprijinul și informațiile necesare pentru demararea procedurilor de reabilitare/consolidare.

Articolul Lege promulgată: Proprietarii își vor putea consolida mai ușor locuințele în caz de cutremur apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Protejăm victimele violenței domestice! Legea USR, adoptată de Parlament

Victimele violenței domestice vor putea folosi locuințe sociale sau locuințe de necesitate care să le asigure siguranța, departe de agresori, după ce Parlamentul a adoptat, astăzi, proiectul USR inițiat de deputatele Oana Țoiu și Oana Cambera.

Când o treime din ordinele de protecție sunt încălcate și 8 din 10 fapte se întâmplă la domiciliu, este clar că victimele au nevoie de soluții pentru transferul la o viață independentă și locuința socială este parte a acestei soluții. Puține așa cum suntem, am reușit astăzi să obținem voturile tuturor partidelor datorită societății civile, care nu a lăsat politicul să uite de victime, și a câtorva senatoare și deputate care au devenit ambasadoarele legii în grupurile lor parlamentare, iar următorul pas în apărarea drepturilor femeilor și fetelor este legea vârstei consimțământului și pedepse crescute”, declară deputata USR Oana Țoiu, coiniţiatoare a proiectului de lege și președinta Comisiei pentru Tineret și Sport.

Victimele violenței domestice au nevoie de un acoperiș deasupra capului pentru a putea ieși din situația nesigură în care se află. Un loc care să le ofere stabilitate. Un loc de unde să își refacă viața. Astăzi, prin această lege, oferim soluții suplimentare pentru a facilita accesul la locuire și crearea unui cadru pentru autoritățile locale pentru a sprijini aceste femei în ceea ce poate însemna începutul unei vieți independente”, declară deputata USR Oana Cambera, coiniţiatoare a proiectului de lege.

Proiectul adoptat astăzi de Camera Deputaților, aproape cu
unanimitate de voturi, prevede includerea victimelor violenţei domestice în
categoria beneficiarilor de locuinţe sociale, pe termen lung, şi posibilitatea
de acordare a locuinţelor de necesitate ca măsură temporară adiţională, la
cererea acestora, pe perioada ordinului de protecţie. Locuinţele de necesitate
sunt cele prevăzute pentru victimele inundaţiilor, care nu puteau fi folosite
pentru alte scopuri în cadrul legal existent, nici măcar atunci când riscul
inundaţiilor nu există.

Odată promulgată legea USR, victimele violenţei domestice
vor putea utiliza locuinţele de necesitate, pe perioada ordinului de protecţie,
având astfel acces la un spaţiu care le oferă posibilitatea ieşirii din
situaţia de vulnerabilitate. Acest lucru va fi de un real folos, întrucât
infrastructura dedicată de adăposturi de urgenţă şi locuinţe protejate acoperă
în prezent mai puţin de jumătate din necesar. Posibilitatea de a fi încadrate
în categoria beneficiarilor de locuințe sociale este o măsură de sprijin pentru
victimelor violenței domestice, accesul la locuire fiind un element care le va
asigura un parcurs mai ușor către o viață de independență față de abuzator.

În 2020, Poliția a înregistrat 26.809 de cazuri de violență
domestică. Dintre acestea, 22.864 fapte au fost comise la domiciliu.

În 2021, au fost 18.303 cazuri de pericol iminent sesizate
de poliţiştii care au intervenit şi, din păcate, aproape unul din trei ordine
de protecţie a fost încălcat, iar 84% dintre faptele de loviri sau violenţe
s-au întâmplat la domiciliu. Au fost emise 10.336 de ordine de protecţie,
dintre care 4.870 provin din ordine de protecţie provizorii. Faptele au fost
comise atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, în proporţii aproape
egale, conform unui raport al Reţelei pentru prevenirea şi combaterea violenţei
împotriva femeilor, bazat pe datele IGPR.

Pe parcursul primelor trei luni ale anului 2022, au fost
înregistrate 328 de femei victime și s-au emis 206 ordonanţe de protecție, 76
dintre acestea fiind încălcate de către agresor. Conform Agenției Naționale
pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în perioada 1 mai – 31 mai
2022, la linia de ajutor la nivel național destinată victimelor violenței
domestice, discriminării pe criteriul de sex și traficului de persoane au fost
preluate 319 apeluri din care mai mult de jumătate (182) au fost în domeniul
violenței domestice și au cerut și informații cu privire la adăposturi.

Totodată, incidentele tragice cu privire la fapte de
violenţă domestică soldate cu decesul victimelor, înregistrate în ultimii ani
şi adeseori larg mediatizate (cazurile Perla, Mogoşoaia, Calea Victoriei etc.),
au devenit repere negative pentru acest domeniu în care, deşi s-au realizat
schimbări reale şi majore în plan legislativ, trebuie asigurate spaţii de
cazare pentru victimele violenţei domestice, precum şi sprijinul necesar pentru
preluarea controlului asupra vieţii personale.

Articolul Protejăm victimele violenței domestice! Legea USR, adoptată de Parlament apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Locuinţe sociale şi de necesitate pentru victimele violenței domestice

Proiectul legislativ depus de deputatele USR Oana Țoiu şi Oana Cambera, care acordă victimelor violenţei domestice dreptul de a avea acces la locuinţele de necesitate sau la cele sociale, a primit astăzi raport de adoptare în unanimitate de la Comisia juridică, de disciplină și imunități din Camera Deputaților și urmează să fie inclus pe ordinea de zi a Plenului pentru dezbateri și vot final. 

Proiectul prevede includerea victimelor violenţei domestice în categoria beneficiarilor de locuinţe sociale, pe termen lung, şi posibilitatea de acordare a locuinţelor de necesitate ca măsură temporară adiţională, la cererea acestora, pe perioada ordinului de protecţie. Locuinţele de necesitate sunt cele prevăzute pentru victimele inundaţiilor, care nu puteau fi folosite pentru alte scopuri în cadrul legal existent, nici măcar atunci când riscul inundaţiilor nu exista.

Dacă proiectul este adoptat, victimele violenţei domestice vor putea utiliza locuinţele de necesitate, pe perioada ordinului de protecţie, având astfel acces la un spaţiu care le oferă posibilitatea ieşirii din situaţia de vulnerabilitate. Acest lucru va fi de un real folos, întrucât infrastructura dedicată de adăposturi de urgenţă şi locuinţe protejate acoperă în prezent mai puţin de jumătate din necesar. Posibilitatea de a fi încadrate în categoria beneficiarilor de locuințe sociale va fi o măsură de sprijin pentru victimelor violenței domestice, accesul la locuire fiind un element care le va asigura un parcurs mai ușor către o viață de independență față de abuzator.

„În 2021 au fost 18.303 cazuri de pericol iminent sesizate de poliţiştii care au intervenit şi, din păcate, aproape unul din trei ordine de protecţie este încălcat, iar 84% dintre faptele de loviri sau violenţe s-au întâmplat la domiciliu. Combaterea violenței împotriva femeilor înseamnă includerea victimelor în categoria celor care pot cere locuințe sociale sau de necesitate. Prin această lege victimele vor avea acces la un spațiu sigur, în locuințe sociale (pe termen lung, inclusiv dacă se relochează în alt județ) sau în cele de necesitate (pe durata ordinului de protecție). Vor avea un spațiu care le oferă posibilitatea ieșirii din situația de vulnerabilitate și transferul către o viață independentă”, a declarat deputata Oana Țoiu, coiniţiatoare a proiectului de lege și Președinta Comisiei pentru Tineret și Sport.

„Pentru a avea curajul de a porni pe un drum nou, fără abuzuri, victimele au nevoie în primul rând de un loc sigur unde să se poată simți încrezătoare în viitor. Un loc care să le ofere stabilitate. Putem oferi soluţii suplimentare alternative pentru a facilita accesul la locuire pe termen scurt și lung iar administraţiile ce deţin locuinţe în fondul locativ vin astfel în sprijinul victimelor. Acest pas poate însemna începutul unei vieți independente pentru multe femei. Vrem să le oferim această mână de ajutor”, a declarat deputata USR Oana Cambera, coiniţiatoare a proiectului de lege.

În 2021, în România au fost emise 10.336 de ordine de protecţie, dintre care 4.870 provin din ordine de protecţie provizorii. Faptele au fost comise atât în mediul rural cât şi în mediul urban, în proporţii aproape egale, conform unui raport al Reţelei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, bazat pe datele IGPR.

Articolul Locuinţe sociale şi de necesitate pentru victimele violenței domestice apare prima dată în Uniunea Salvați România.