PSD-PNL-UDMR să aplice, de urgență, recomandările Consiliului Europei. Opriți-vă din a distruge statul de drept

USR solicită coaliției PSD-PNL-UDMR și Guvernului să aplice, de urgență, recomandările formulate de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în ceea ce privește noile legi ale justiției.

Raportul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei exprimă
serioase îngrijorări în ceea ce privește justiția și democrația din România și
confirmă avertismentele USR exprimate în nenumărate rânduri în toate forurile
publice la care am avut acces.

Sub patronajul cinic al președintelui Iohannis, PSD, PNL și
UDMR distrug, pas cu pas, statul de drept ignorând astfel dorința cetățenilor
români de a trăi într-o societate guvernată de principii democratice,
transparență și responsabilitate.

Avertizăm că, alături de Polonia și Ungaria, România riscă
să ajungă în situația de a plăti prin blocarea fondurilor europene care au avut
și au o contribuție esențială la dezvoltarea țării.

Coaliția actuală și președintele poartă responsabilitatea
pentru imaginea nefericită pe care România o proiectează în lume ca urmare a
derapajelor unei guvernări care nu reușește să priceapă că interesele de grup
nu pot fi deasupra intereselor poporului.

Articolul PSD-PNL-UDMR să aplice, de urgență, recomandările Consiliului Europei. Opriți-vă din a distruge statul de drept apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Silviu Dehelean: PSD a adus lupta anticorupție în moarte clinică, dovadă și închiderea dosarului lui Darius Vâlcov

Uniunea Salvați România consideră că decizia procurorilor DIICOT de a închide un dosarul lui Darius Vâlcov, pe motiv că nu există un interes public în urmărirea penală, este un semnal rău pentru repornirea luptei anticorupție. 

„Guvernarea PSD a încercat și a și reușit să oprească lupta anticorupție, după cum arată bilanțul Parchetului General pe 2019 publicat zilele trecute, în care am văzut o scădere de peste 43% a activității în domeniul corupției funcționarilor publici. Modificarea legilor justiției, înființarea Secției Speciale ca un instrument de presiune și șantaj asupra magistraților, politizarea numirilor de procurori șefi și tentativele de subordonare a CSM, toate avându-i ca artizani pe corifeii PSD, ALDE și UDMR – Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Tudorel Toader și Marton Arpad – au dus lupta anticorupție în moarte clinică.”, susține deputatul USR Silviu Dehelean, membru în Comisia juridică, de disciplină și imunități.

USR transmite că scăderea numărului de dosare privind infracțiunile de corupție între anii 2015 și 2019 trebuie să ridice semne de întrebare. În anul 2019 s-a ajuns la un număr de 813 de dosare pentru fapte de corupție (din care 382 instrumentate de DNA) de la 1910 dosare în 2015 (din care 992 instrumentate de DNA).

În cazul infracțiunii de abuz în serviciu scăderea e și mai dramatică, numărul de dosare pentru această faptă scăzând cu 42% față de 2018 (de la 130 de dosare în 2018, la 75 în 2019). În comparație, în anul 2015 au existat 259 de dosare pentru abuz în serviciu iar în 2016 nu mai puțin de 295 de dosare.

“Noii șefi de pachete sunt numiți de trei luni. Este prematur să facem o evaluare, dar hotărârea în cazul Vâlcov nu este deloc încurajatoare. De aceea, USR susține în continuare nevoia de a implementa recomandările Comisiei de la Veneția în domeniul justiției și putem începe cu desființarea Secției Speciale”, conchide deputatul USR Silviu Dehelean.

Raportul Ministerului Public pe 2019 poate fi consultat aici: https://bit.ly/3fgKvQ7.

Articolul Silviu Dehelean: PSD a adus lupta anticorupție în moarte clinică, dovadă și închiderea dosarului lui Darius Vâlcov apare prima dată în Uniunea Salvați România.