Proiect USR pentru ca statul să nu-i mai plătească degeaba pe consilierii demnitarilor și aleșilor locali suspendați din funcție

Consilierii personali ai lui Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui, suspendat din funcție și arestat preventiv după ce a fost prins cu valiza de bani în portbagaj, primesc în continuare salarii de zeci de mii de lei, deși nu fac nimic. Pentru a îndrepta această situație revoltătoare, dar și pentru a corecta o lacună legislativă, deputatul USR Mihai Botez a depus un proiect de lege prin care personalul contractual din cabinetele demnitarilor și aleșilor locali suspendați din funcție să nu mai fie plătiți de la bugetul de stat.

Am depus o inițiativă legislativă de modificare a Codului Administrativ pentru ca, atunci când un demnitar are mandatul suspendat, contractele consilierilor personali să fie și ele suspendate. Județul Vaslui, cel mai sărac județ din România, cheltuie, de exemplu, aproximativ 40.000 de lei pentru consilierii lui Dumitru Buzatu, deși ei nu fac nimic. Statul nu trebuie să fie agenție de forță de muncă pentru PSD”, declară deputatul USR Mihai Botez.

Proiectul de lege propune modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ, în sensul introducerii unui alineat nou, care stabilește că, în cazul suspendării mandatului persoanei care a propus numirea, se suspendă de drept contractele individuale de muncă ale persoanelor din cadrul cabinetului, respectiv cancelariei.

Potrivit Codului administrativ, au dreptul la organizarea unui cabinet premierul, vicepremierii, miniștrii, secretarii și subsecretarii de stat, secretarul general al Guvernului și adjunctul său, șeful Cancelariei premierului, consilierii de stat, conducătorii instituțiilor publice cu rang de secretar de stat, președinții și vicepreședinții de CJ, primarii și viceprimarii.

În cazul președinților și vicepreședinților de CJ, al primarilor și viceprimarilor, tot Codul administrativ prevede că mandatul se suspendă de drept în situația arestării preventive sau a arestului la domiciliu.

Codul administrativ nu specifică, însă, clar ce se întâmplă cu persoanele angajate la cabinetul acestora, drept pentru care instituțiile statului interpretează în mod diferit prevederile legale. Astfel de interpretări diferite au fost oferite, în cazul lui Dumitru Buzatu de la Vaslui, de Ministerul Muncii și Ministerul Dezvoltării. În timp ce Ministerul Muncii a transmis CJ Vaslui că se suspendă contractele personalului contractual pe durata cât este suspendat mandatul lui Dumitru Buzatu (aflat în continuare în arest preventiv), Ministerul Dezvoltării a comunicat exact contrariul.

Articolul Proiect USR pentru ca statul să nu-i mai plătească degeaba pe consilierii demnitarilor și aleșilor locali suspendați din funcție apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Congresul USR a votat un mandat de construire a unui pol de dreapta la alegerile din 2024

USR a votat în cadrul unui congres organizat sâmbătă, la Sala Radio, un mandat pentru formarea unui pol de dreapta la alegerile din 2024. 647 de delegați au votat pentru mandatul propus de Cătălin Drulă, au fost doar 5 voturi împotrivă și 48 de abțineri.

La congresul USR au fost invitați și au ținut discursuri liderii UDMR, PMP, Forța Dreptei, precum și primarul general Nicușor Dan.

Președintele USR Cătălin Drulă a prezentat o viziune pentru câștigarea alegerilor din 2024 de către un pol al forțelor de dreaptă și 10 principii care să stea la baza unui program de guvernare.

Principalele angajamente pe care liderul opoziției le-a menționat pentru 2024 sunt: investirea banilor publici în educație, eliminarea privilegiilor, tăierea cheltuielilor inutile ale statului, reconstrucția statului pe bază onestitate și performanță, protejarea mediului și investiții în energia verde.

Congresul USR a votat ca programul de guvernare să fie realizat printr-un proces de largă consultare în societate, plecând de la reformele și investițiile din PNRR și de la principiile liberalismului modern.

În cadrul congresului, s-au mai votat programarea alegerilor interne din USR în februarie 2025 și noi membrii ai Comisiei de Cenzori.

Articolul Congresul USR a votat un mandat de construire a unui pol de dreapta la alegerile din 2024 apare prima dată în Uniunea Salvați România.