Ministerul Mediului susține amendamentele USR la Codul Silvic privind accesul liber în păduri și arborii remarcabili

Accesul liber în pădurile din România și protejarea arborilor seculari sunt doar două dintre amendamentele USR care, în urma dezbaterilor din Comisiile reunite pentru Mediu și Ape și păduri din Senat, au fost susținute și de Ministerul Mediului pentru a fi introduse în Noul Cod Silvic.

„Proiecte pentru care am muncit ani de zile iată că astăzi fac un pas mare în față, fiind susținute inclusiv de Ministerul Mediului. Arborii seculari din afara pădurilor din România sunt recunoscuți și protejați încă din 2023 prin lege datorită proiectului pe care am reușit să îl trec alături de colegul meu senatorul Aurel Oprinoiu. Prin amendamentul nostru, vor fi protejați și arborii remarcabili din păduri! De asemenea, Ministerul Mediului susține amendamentul privind accesul liber în pădure, un proiect pe care l-am depus din 2023, care a trecut de Senat, dar care e blocat la Camera Deputaților. Urmează votul din comisii, de la Senat și din Camera Deputaților, acolo unde această susținere trebuie să se transforme în voturi”, declară Diana Buzoianu, vicepreședinta Comisiei de mediu din Camera Deputaților.

USR a atras atenția că este absolut vital ca noua formă a Codului Silvic să fie corectată în Parlament întrucât conține prevederi care-l fac să pară scris de Mafia Lemnului și dezvoltatorii imobiliari. USR a depus amendamente, pe care Ministerul Mediului a anunțat în ședință că le susține, care prevăd că:

  • nu se va mai dubla suprafața pe care se pot construi vile de vacanță în mijlocul pădurii;
  • statul e obligat să se constituie parte civilă în instanță pentru recuperarea pagubei, în cazul unor pagube constatate pentru pădurile din proprietatea statului;
  • mai multă transparență pentru realizarea amenajamentelor silvice (i.e. planurilor prin care se stabilește cum se taie arborii din păduri): ședințele în care sunt stabile aceste planuri vor fi publice.

„Ministrul Mediului a spus că susține și confiscarea camioanelor folosite la furtul de lemne și accesul liber în pădure. Rămâne de văzut dacă aceste declarații se vor concretiza în ceea ce contează cu adevărat, votul pentru amendamentele noastre, votul pentru protejarea naturii”, afirmă Mihai Goțiu, membru USR și activist de mediu.

„Este necesar să continuăm dezbaterile în aceeași notă de seriozitate. Nu ne putem permite ca, de dragul de a termina o ședință mai repede, să trecem pe repede-înainte o lege atât de importantă. Fiecare amendament este important pentru salvarea pădurilor din România”, afirmă Aurel Oprinoiu, senator USR, președintele Comisiei pentru mediu din Senat.

Săptămâna aceasta, noul Cod Silvic a fost dezbătut 5 ore la Senat. Mai exact, au fost discutate 100 din cele 163 de articole noi ale Codului, precum și jumătate din cele peste 200 de amendamente depuse. Discuțiile vor fi continuate săptămâna viitoare.

Articolul Ministerul Mediului susține amendamentele USR la Codul Silvic privind accesul liber în păduri și arborii remarcabili apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Apără și tu pădurile României! PSD și PNL se opresc din a distruge spațiul verde doar sub presiune

USR atrage atenția că, în continuare, noul Cod Silvic conține și o mulțime de prevederi aberante, care trebuie să dispară. Mare parte din Cod pare scris de mafia lemnului și dezvoltatorii imobiliari.

Noul Cod Silvic este jalon în PNRR și avea termen de adoptare acum un an. În forma actuală a Codului, a dispărut și obiectivul privind împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică în suprafață de cel puțin 20.000 ha/an până în 2035, pentru care există finanțare prin PNRR.

USR face apel la parlamentarii PSD și PNL să susțină toate cele 51 de amendamente depuse de USR, care prevăd, printre altele:

–           Interzicerea construirii de case de vacanță în mijlocul pădurilor;

–           Introducerea infracțiunii tăierii fără drept de arbori și din afara fondului forestier național și a infracțiunii de distrugere a vegetației forestiere din intravilan;

–           Revenirea la confiscarea vehiculelor cu care s-a transportat ilegal material lemnos;

–           Instalarea de sisteme de monitorizare video în zone sensibile din păduri și stocarea imaginilor video timp de minimum 12 luni, pentru a preveni tăierea masei lemnoase;

–           Reglementarea accesului în pădure pentru vizitatori și turiști (fără condiții nerealiste precum aceea de a înștiința administratorul sau proprietarul înainte de a merge pedestru sau cu bicicleta prin pădure);

–           Realizarea Programului național de împădurire (împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică, în suprafață de cel puțin 20.000 ha/an până în 2035);

–           Protejarea pădurilor virgine, a zonelor protejate, a pădurilor urbane și periurbane, prin cumpărarea de către stat a terenurilor de la proprietarii care vor să le vând.

USR a lansat astăzi o petiție, solicitând PSD-PNL să voteze pentru introducerea în legislație a măsurilor necesare pentru protejarea pădurilor din toată România: https://petition.qomon.org/usr-se-opune-aberatiilor-din-noul-cod-silvic/

Articolul Apără și tu pădurile României! PSD și PNL se opresc din a distruge spațiul verde doar sub presiune apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: Noul Cod Silvic, făcut de Ministerul Mediului, distruge pădurea, nu o protejează

Noul Cod Silvic, în forma transmisă de Ministerul Mediului, nu protejează pădurile din România de tăierile ilegale și duce și la ratarea a mare parte din reformele cerute în PNRR, implicit la pierderea a sute de milioane de euro. Aceasta este concluzia dezbaterii publice organizate de  senatorul USR Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei pentru mediu din Senat, împreună cu Comisia pentru ape și păduri. La dezbatere au participat, alături de parlamentari și ministrul Mediului, Mircea Fechet, și reprezentanți ai mai multor organizații de mediu și reprezentanți ai industriei prelucrătoare a lemnului.

Noul Cod Silvic este jalon în PNRR și avea termen de adoptare acum un an. Dar întârzierea nu justifică nici trecerea Codului prin Parlament pe repede-înainte, fără o dezbatere serioasă, și nici adoptarea unor prevederi care nu asigură protecția pădurilor și exploatarea rațională a fondului forestier.

„Avem în continuare problema arborilor din parcuri, care nu sunt protejați. Cei care au tăiat ilegal în parcul IOR au plătit o amendă de 25 de lei, atâta tot. Mă bucur că Ministerul susține, pe vorbe, reintroducerea confiscării vehiculelor folosite pentru transportul ilegal de material lemnos, dar, ce să vezi, în forma plecată de la Ministerul Mediului, prevederea lipsește. La fel și în privința accesului liber în pădure pentru turiști și vizitatori, una spune Ministerul și alta scrie în Codul Silvic propus de același minister!”, spune Diana Buzoianu, deputată USR.

De asemenea, deputata USR atrage atenția că din Codul Silvic a dispărut și obiectivul privind împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică, în suprafață de cel puțin 20.000 ha/an până în 2035, pentru care există finanțare prin PNRR.

Mihai Goțiu, activist de mediu și fost senator USR, a atras atenția că, în lipsa unor măsuri eficiente de combatere a tăierilor ilegale, fondul forestier este în pericol. El afirmă că tăierile ilegale trebuie privite ca un act de crimă organizată, căci la distrugerea pădurilor contribuie, în egală măsură, și cei care taie lemnul în pădure, și cei care îl transportă, și cei care îl procesează sau îl vând.

„Ceea ce este acum în Codul Penal este insuficient. Tăierea pădurii este un fapt antisocial grav, cu consecințe majore atât din punct de vedere economic, cât și de mediu. Nu este vorba doar de valoarea lemnului din camion, ci de o întreagă rețea de criminalitate organizată. Nu este vorba de un singur transport de 5 sau 10 metri cubi de masă lemnoasă, ci de o faptă care se repetă și se repetă. Confiscarea camioanelor folosite la transportul lemnului tăiat ilegal trebuie să fie inclusă în noul Cod Silvic”, afirmă Mihai Goțiu, membru USR și activist de mediu.

 „Codul Silvic este cea mai importantă lege pentru protejarea pădurilor și exploatarea rațională a lemnului pe care o dezbatem în această legislatură. Este o lege care va afecta generații întregi de acum încolo. Trebuie să avem în vedere obiective pe termen lung și foarte lung, care să asigure sănătatea pădurilor României și a biodiversității pentru zeci de ani de acum încolo”, susține senatorul Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei pentru mediu din Senat.

USR face apel la parlamentarii PSD și PNL să susțină amendamentele depuse de USR, care prevăd, printre altele:

  • Interzicerea construirii de case de vacanță în mijlocul pădurilor;
  • Introducerea infracțiunii tăierii fără drept de arbori și din afara fondului forestier național și a infracțiunii de distrugere a vegetației forestiere din intravilan;
  • Revenirea la confiscarea vehiculelor cu care s-a transportat ilegal material lemnos;
  • Instalarea de sisteme de monitorizare video în zone sensibile din păduri și stocarea imaginilor video timp de minimum 12 luni, pentru a preveni tăierea masei lemnoase;
  • Reglementarea accesului în pădure pentru vizitatori și turiști (fără condiții nerealiste precum aceea de a înștiința administratorul sau proprietarul înainte de a merge pedestru sau cu bicicleta prin pădure);
  • Realizarea Programului național de împădurire (împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică, în suprafață de cel puțin 20.000 ha/an până în 2035);
  • Protejarea pădurilor virgine, a zonelor protejate, a pădurilor urbane și periurbane, prin cumpărarea de către stat a terenurilor de la proprietarii care vor să le vând.

Articolul USR: Noul Cod Silvic, făcut de Ministerul Mediului, distruge pădurea, nu o protejează apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR: România nu poate adopta un Cod silvic favorabil mafiei lemnului și dezvoltatorilor imobiliari!

USR cere coaliției PSD-PNL să nu adopte noul Cod silvic pe repede-înainte, fără o dezbatere reală și fără să corecteze prevederile toxice din proiectul de lege, proiect care, dacă este adoptat în forma actuală, nu doar că servește exclusiv interesele mafiei pădurilor și ale dezvoltatorilor imobiliari, dar poate costa România peste jumătate de miliard de euro.

USR a depus, săptămâna trecută, 51 de amendamente menite să repare prevederile toxice inserate în proiectul Guvernului PSD-PNL, proiect care, în loc să protejeze pădurile din România, dă liber defrișărilor și construcției de vile în mijlocul acestora.

Din reforma care ar fi trebuit sa fie noul Cod silvic a ajuns să fie un instrument care să ajute mafia lemnului. Ne dispar pădurile sub ochii noștri de la an la an și oamenii care stau în fotolii confortabile la Ministerul Mediului țin partea infractorilor. Vrem reîntoarcerea în Codul Silvic, de urgență, a confiscării vehiculelor care transportă ilegal lemne. E o rușine că a fost scoasă. Țara asta nu poate fi condusă în favoarea infractorilor. Avem un patrimoniu național care trebuie protejat pentru generațiile viitoare: plămânii verzi ai României”, declară Diana Buzoianu, deputată USR și vicepreședintă a Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaților.

Printre cele mai nocive prevederi incluse în noul Cod silvic sunt cele care dau liber la construit de vile în mijlocul pădurilor (prin dublarea suprafeței pe care se poate construi) și cele care îndulcesc sancțiunile aplicate hoților de lemne (prin eliminarea măsurii confiscării camioanelor folosite la transportul ilegal de material lemnos).

Sancțiunea confiscării vehiculelor a fost introdusă în anul 2020 în Codul silvic, printr-o lege co-inițiată și de parlamentari USR, și și-a dovedit eficiența în ultimii ani, dovadă stând sutele de camioane imobilizate pentru că transportau lemn furat. Acum, fără nicio justificare, PSD și PNL vor să o elimine, ajutându-i practic pe cei care se îmbogățesc tăind ilegal pădurile României. O petiție în scopul menținerii măsurii în Codul silvic a fost inițiată, zilele trecute, de societatea civilă și a adunat deja aproape 20.000 de semnături.

Totodată, Codul silvic în versiunea PSD-PNL dezincriminează tăierea fără drept a copacilor din afara fondului forestier și elimină cu totul obiectivele de împădurire, deși PNRR prevede ca trebuie plantate 2 milioane de hectare de păduri până în 2035 și primim și bani europeni pentru asta.

Noul Cod silvic, elaborat de Guvern doar pentru a bifa un jalon din PNRR – trim. II 2023, nu aduce reforme reale, de care industria are nevoie stringentă. Nu avem ținte, planuri, măsuri. Asta e dovada clară că PSD și PNL doresc un instrument prin care lasă loc, în continuare, pentru furtul pădurilor României, ale noastre, ale tuturor. USR a elaborat PNRR, am făcut un plan prin care să conservăm «aurul verde» al țării, iar coaliția de guvernare ne arată că nu este capabilă nici măcar să îl pună în aplicare și să ducă la îndeplinire țintele asumate”, afirmă Aurel Oprinoiu, senator USR și președintele Comisiei pentru mediu din Senat.

USR cere PSD și PNL să elimine sau să corecteze prevederile toxice din noul Cod silvic. Pentru asta, partidele conduse de Ciolacu și Ciucă pot accepta amendamentele formulate de USR, care prevăd, printre altele:

  • Interzicerea construirii de case de vacanță în mijlocul pădurilor;
  • Introducerea infracțiunii tăierii fără drept de arbori și din afara fondului forestier național și a infracțiunii de distrugere a vegetației forestiere din intravilan;
  • Revenirea la confiscarea vehiculelor cu care s-a transportat ilegal material lemnos;
  • Instalarea de sisteme de monitorizare video în zone sensibile din păduri și stocarea imaginilor video timp de minimum 12 luni, pentru a preveni tăierea masei lemnoase;
  • Reglementarea accesului în pădure pentru vizitatori și turiști (fără condiții nerealiste precum aceea de a înștiința administratorul sau proprietarul înainte de a merge pedestru sau cu bicicleta prin pădure);
  • Realizarea Programului național de împădurire (împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică, în suprafață de cel puțin 20.000 ha/an până în 2035);
  • Protejarea pădurilor virgine, a zonelor protejate, a pădurilor urbane și periurbane, prin cumpărarea de către stat a terenurilor de la proprietarii care vor să le vând.

Sper ca, în ceasul al 13-lea, atât majoritatea parlamentară PSD-PNL, cât și domnul ministru Mircea Fechet să realizeze faptul că modificările Codului silvic favorabile mafiei pădurilor au capacitatea să scoată oamenii în stradă, cum s-a întâmplat în mai 2015. Nu-mi doresc, dar nici nu exclud faptul că, dacă vor continua cu această formă a Codului silvic, favorabilă celor care au distrus până acum pădurile României, campania electorală să fie marcată de proteste pentru păduri”, precizează Mihai Goțiu, activist de mediu și membru USR.

Articolul USR: România nu poate adopta un Cod silvic favorabil mafiei lemnului și dezvoltatorilor imobiliari! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Ciolacu refuză să spună dacă RMGC vrea prelungirea licenței de exploatare la Roșia Montană

Guvernul condus de Marcel Ciolacu refuză să spună dacă compania minieră Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a cerut prelungirea licenței de exploatare în România și dacă această solicitare a fost sau nu acceptată.

La începutul lunii martie, deputatul USR de Cluj Radu Molnar a întrebat guvernul PSD-PNL dacă societatea RMGC a solicitat prelungirea licenței de exploatare la Roșia Montană. După o lună de zile de la transmiterea întrebării, Marcel Ciolacu nu a dat niciun răspuns.

“Întrebarea pe care i-am adresat-o lui Marcel Ciolacu e clară, ne privește pe fiecare dintre noi și tăcerea lui Ciolacu e total nejustificată. După ce a manipulat zile în șir opinia publică din România, după ce a încercat să ne sperie că pierdem procesul cu Roșia Montană și din pricina asta vom avea probleme economice mari, Marcel Ciolacu n-a mai venit cu niciun fel de explicații. Ca premier în funcție, are obligația să ne spună ce se întâmplă cu Roșia Montană după încheierea litigiului internațional. Dacă era atât de preocupat de subiect, de ce nu clarifică ce planuri are pentru zonă și pentru oamenii de acolo, precum și relația statului român cu RMGC?! Marcel Ciolacu este doar un oportunist politic, care a ajuns într-o funcție ce-l depășește și are senzația că ne păcălește pe toți”, afirmă deputatul USR Radu Molnar.

Potrivit informațiilor disponibile în spațiul public, licența de exploatare a minereurilor eliberată pentru compania RMGC expiră pe data de 20 iunie 2024. Conform legii, solicitarea prelungirilor licențelor de exploatare/explorare se face cu minimum 90 de zile înaintea expirării duratei licenței.

În pofida manipulărilor PSD din spațiul public, includerea Roșiei Montana în patrimoniul UNESCO nu blochează o exploatare cu tehnologii corecte a resurselor din zonă, UNESCO doar asigură o protecţie şi un prestigiu unei zone unice în lume. Galerii romane ca cele de la Roșia Montantă nu mai există nicăieri în lume, de aceea este un monument care trebuie protejat.

Întrebarea deputatului USR Radu Molnar – https://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari2015.detalii?idi=75189&idl=1

Articolul Ciolacu refuză să spună dacă RMGC vrea prelungirea licenței de exploatare la Roșia Montană apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR a depus, de urgență, 51 de amendamente pentru a repara prevederile toxice din noul Cod Silvic

PSD și PNL vor să treacă pe foarte repede-înainte noul Cod Silvic prin Parlament, fără să permită o dezbatere corespunzătoare a celui mai important document care asigură protejarea, conservarea și exploatarea pădurilor din țara noastră.

Biroul Permanent al Senatului a alocat o singură zi pentru depunerea de amendamente, urmând ca cele două comisii raportoare, Comisia pentru mediu și Comisia pentru ape și păduri, să depună raportul până luni, 8 aprilie. Dovezi clare că PSD și PNL se pegătesc să treacă un Cod Silvic scris parcă de dezvoltatorii imobiliari.

USR a depus astăzi 51 de amendamente menite să corecteze prevederile toxice din noul Codul Silvic, așa cum apar ele în forma propusă de Ministerul Mediului.

Dintre cele mai importante amendamente USR, amintim:

  • Realizarea Programului național de împădurire prin împădurirea unor terenuri cu altă destinație decât cea silvică, în suprafață de cel puțin 20.000 ha/an până în 2035;
  • Protejarea pădurilor virgine, a zonelor protejate, a pădurilor urbane și periurbane, prin cumpărarea de către stat a terenurilor de la proprietarii care vor să le vând;
  • Interzicerea construirii de case de vacanță în mijlocul pădurilor;
  • Introducerea infracțiunii tăierii fără drept de arbori și din afara fondului forestier național și a infracțiunii de distrugere a vegetației forestiere din intravilan;
  • Revenirea la confiscarea vehiculelor cu care s-a transportat ilegal material lemnos, introdusă în Codul Silvic în 2020, prin art. 68, alin. (22), care și-a dovedit eficiența în combaterea tăierilor ilegale de păduri și a punerii pe piață a materialului lemnos rezultat în urma acestei activități;
  • Instalarea de sisteme de monitorizare video în zone sensibile din păduri și stocarea imaginilor video timp de minimum 12 luni, pentru a preveni tăierea masei lemnoase;
  • Reglementarea accesului în pădure pentru vizitatori și turiști

Deputata USR Diana Buzoianu, vicepreședintă a Comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, spune că noul Cod Silvic, așa cum a fost el propus de Guvern și Ministerul Mediului, face fericite doar mafia lemnului și mafia imobiliară.

„Pierdem miliarde de euro în fiecare an din cauza tăierilor ilegale, nu mai vorbim de anii din viață pe care îi pierdem pentru că distrugem plămânii verzi ai României. Cât lobby să fi putut face niște șmecheri ca orice reformă reală să fie blocată? Ba, mai mult, să dăm și un pas în spate. Simulacrul de dezbateri care se dorește acum la Senat dovedește că PSD și PNL nu vor ca oamenii să afle ce grozăvii au propus. Le dau o veste proastă: oamenii vor afla adevărul. Că vindeți pădurile României mafiei lemnului și mafiei imobiliare”, spune deputata USR Diana Buzoianu.

Articolul USR a depus, de urgență, 51 de amendamente pentru a repara prevederile toxice din noul Cod Silvic apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Deputata USR Diana Buzoianu avertizează că noul Cod Silvic este un atentat la pădurile României!

”Acesta nu este un cod care protejează pădurile, ci este un cod care duce la dispariția și mai multor păduri din România!” susține deputata USR Diana Buzoianu.

Diana Buzioanu, vicepreşedintă a comisiei pentru mediu din Camera Deputaților, spune că, în timp ce toată lumea spera ca Noul Cod Silvic să constituie șansa pentru a face o reformă reală a domeniului silvic, pentru ca pădurile să nu mai dispară sub ochii noștri, proiectul de lege propus de Guvern este, parcă, scris de dezvoltatorii imobiliari, de cei care taie ilegal pădurile și de cei care văd în Romsilva o simplă vacă de muls pentru profit.

”Iată câteva din prevederile ,,fantastice” din Noul Cod Silvic: liber la construit vile de vacanță în mijlocul pădurilor – s-a dublat suprafața pe care se poate construi. Adio confiscării vehiculelor utilizate pentru transportul ilegal de material lemnos, una dintre puținele măsuri anti-hoție, care și-a dovedit eficiența. Ariile Naturale Protejate continuă să nu fie protejate. Tăierea fără drept a copacilor din afara fondului forestier nu este infracțiune! Adio obiective de împădurire, cum era în legislația actuală. În loc să plantăm 2 milioane de hectare de păduri până în 2035 , în noul Cod avem ca obiectiv de împădurire 0 hectare, deși avem fonduri în PNRR să facem asta.”, susține Diana Buzoianu, deputată USR

De asemenea, Diana Buzoianu reclamă faptul că noul Cod Silvic limitează drastic accesul în pădure și că cerința de a ”notifica administratorul pădurii” înainte de a vizita locul este deplasată.

”Putem călca în mai puțin de 10% din pădurile din România. În rest, pe legea de azi, să te plimbi prin pădure, e contravenție. De ani de zile societatea civilă cere să eliminăm această aberație, iar Noul Cod Silvic era momentul perfect să închidem acest subiect. În ciuda promisiunilor Ministerului Mediului proiectul codului silvic a ajuns sa reglementeze, halucinant, cum că dacă vrei să te plimbi pe jos, prin pădure, trebuie mai întâi să anunți administratorul ei!”, spune Diana Buzoianu, deputată USR

Anul trecut, deputata Diana Buzoianu a depus o inițiativă legislativă privind accesul liber în păduri. O inițiativă care a fost blocată de luni de zile de PSD și PNL, la Camera Deputaților.

Articolul Deputata USR Diana Buzoianu avertizează că noul Cod Silvic este un atentat la pădurile României! apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Un singur dosar pentru arderi ilegale a ajuns pe masa judecătorilor în ultimii 3 ani

Un singur dosar penal pentru arderi ilegale a fost trimis în judecată în ultimii trei ani, se arată într-un răspuns de la Ministerul Public la o întrebare adresată de deputata USR Diana Buzoianu, vicepreședintă a Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaților.

Numărul dosarelor înregistrate cu privire la arderile ilegale a crescut de la zero la 172 în perioada 2021-2023, dar un singur dosar a ajuns pe masa judecătorilor, 28 au fost clasate și în 31 de dosare s-a decis renunțarea la urmărirea penală.

Un dosar trimis în judecată în ultimii ani ne arată că suntem lăsați singuri în fața mafiei. 29.000 de români mor din cauza poluării aerului anual, în România. Zilele acestea sunt proteste masive în Ilfov din cauza poluării aerului. Oamenii înțeleg că arderile ilegale înseamnă condamnarea la moarte pentru ei, pentru cei dragi, pentru copiii lor. Unde sunt autoritățile care aveau obligația să îi oprească pe acești ucigași?”, a declarat deputata USR Diana Buzoianu.

Pentru a rezolva această problemă, este important să se introducă în lege criteriul de afectare a calității aerului pentru a dovedi prejudiciul din dosarele de arderi ilegale. USR a depus deja un proiect de lege care să actualizeze legea, deoarece în prezent se menționează doar calitatea apei, a solului sau a subsolului.

USR susține, de asemenea, înființarea DNA-ului Pădurilor, adică o direcție de investigare a infracțiunilor de mediu, cu procurori specializați pe mediu și personal auxiliar.

Articolul Un singur dosar pentru arderi ilegale a ajuns pe masa judecătorilor în ultimii 3 ani apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Buzoianu: „Aberant: pentru a dovedi infracțiunea de arderi ilegale, nu se ia în calcul calitatea aerului”

Deputata USR Diana Buzoianu a depus un proiect legislativ privind clarificarea condițiilor pentru existența infracțiunilor privind gestionarea deșeurilor, printre care și arderile ilegale.

În 2023, a trecut o lege care lega de existența acestor infracțiuni condiția să existe un prejudiciu. Printre criteriile care se pot lua, conform modificărilor trecute de PSD și PNL, pentru a se stabili dacă suntem în fața unei infracțiuni sau nu, se numără și criteriul dacă a fost modificată calitatea apei, a solului sau a subsolului. Poate observați că lipsește calitatea aerului.

„Astăzi, pentru infracțiunea de arderi ilegale de deșeuri nu poți lua în calcul la stabilirea infracțiunii dacă se modifică și calitatea aerului. Nu este o greșeală. Am depus amendament să fie adăugată și calitatea aerului, amendament care a fost respins de PSD și PNL. Astăzi, dacă autoritățile vor să demonstreze un prejudiciu pentru ARDERI ILEGALE, pot lua în calcul modificarea calității apei, a solului sau a subsolului. Nu și a aerului. Aberant. Poate așa înțelegem ce mafie e în spatele acestor băieți care ne otrăvesc în fiecare zi arzând mobilă, cauciucuri, cabluri și multe altele”, declară Diana Buzoianu, vicepreședintă a Comisiei de mediu de la Camera Deputaților.

Între timp, autoritățile care se ocupă de sancționarea acestor infracțiuni tac mâlc.

Deputata USR Diana Buzoianu a trimis la finalul anului trecut o interpelare prin care a cerut informații de la Ministerul Justiției și de la Parchetul de pe lângă ICCJ prin care întreba clar câte dosare au fost deschise cu privire la infracțiunea de arderi ilegale. Ministerul Justiției a răspuns că nu are aceste informații și că va întreba Parchetul de pe lângă ICCJ. Parchetul de pe lângă ICCJ a răspuns că nici el nu are aceste informații. Câteva zile mai târziu, Parchetul de pe lângă ICCJ a revenit cu un tabel în care erau menționate zero dosare. Zero dosare în ultimii ani. Doar că în capul tabelului era trecută altă infracțiune, nu infracțiunea de arderi ilegale. Așadar, am revenit cu o interpelare pentru a clarifica dacă acel tabel din care reieșea că în ultimii ani au fost trimise în judecată zero dosare se referea chiar la infracțiunea de arderi ilegale.

„Până se decid autoritățile dacă în 2024 au date despre ce dosare au gestionat sau nu, până se decide PSD sau PNL dacă arderile ilegale pot fi stabilite nu pe baza calității solului sau a apei, ci pe baza calității aerului, noi toți murim prematur din cauza mafiei gunoaielor acoperite de legislație. 24.000 de români mor prematur anual din cauza poluării aerului – una dintre cauze fiind chiar infracțiunile de mediu. Ce e aberant e că autoritățile de control nu au spus nimic în tot acest timp!”, declară Diana Buzoianu, deputată USR.

Articolul Buzoianu: „Aberant: pentru a dovedi infracțiunea de arderi ilegale, nu se ia în calcul calitatea aerului” apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Proiect USR pentru un aer mai curat: stații de monitorizare la gropile de gunoi

Operatorii de depozite de deșeuri vor fi obligați să instaleze stații de monitorizare a calității aerului la gropile de gunoi, potrivit unui proiect de lege depus de parlamentarii USR Diana Buzoianu și Aurel Oprinoiu. Totodată, operatorii vor fi obligați să publice datele live, 24 de ore din 24, astfel încât orice persoană interesată să poată vedea cum este aerul pe care îl respiră.

Oamenii ne scriu că trăiesc un coșmar, că nu pot deschide geamul propriei case din cauza mirosului. Sunt mii de români în această situație dramatică. Prin acest proiect de lege, ne propunem să asigurăm dreptul tuturor la un aer curat. Vrem să spunem stop practicilor ilegale care îmbolnăvesc mii de români”, declară deputata USR Diana Buzoianu, inițiatoare a proiectului și vicepreședintă a Comisiei de mediu din Camera Deputaților.  

Multe dintre gropile de gunoi care nu funcționează legal în România și care fac viața un calvar pentru comunități întregi scapă printre degete autorităților pentru că, astăzi, nu sunt monitorizate constant. 

Ne confruntăm cu o realitate dură, aceea a prezenței la nivelul întregii țări de depozite neconforme de deșeuri. Depozitele în speță generează mirosuri neplăcute, dar dincolo de aspectele superficiale, generează emisii periculoase pentru sănătatea locuitorilor din zonă, precum emisii de metan şi de hidrogen sulfurat. Este datoria noastră să luptăm pentru un mediu mai sănătos, mai curat și mai verde”, afirmă senatorul USR Aurel Oprinoiu, președintele Comisiei de mediu din Senat. 

Proiectul USR modifică OG 2/2021 privind depozitarea deșeurilor, în sensul stabilirii obligației operatorului depozitului de deșeuri de a asigura monitorizarea permanentă a calității aerului și de a transmite și raporta, în timp real, prin mijloace electronice accesibile publicului larg, rezultatele monitorizării calității aerului. Neîndeplinirea obligației va fi sancționată cu amendă și cu suspendarea desfășurării activității până la asigurarea monitorizării permanente a calității aerului.

Proiectul de lege a fost elaborat împreună cu George Gârbacea, fost președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. 

Beneficiile acestei inițiative sunt multiple: de la asigurarea unui mediu mai sănătos și protejarea sănătății publice, la informarea și responsabilizarea comunităților locale. Împreună, prin această inițiativă, putem face un pas semnificativ spre un viitor în care aerul pe care îl respirăm este mai curat, iar impactul depozitelor de deșeuri asupra mediului nostru este minimizat. Este un angajament pe care îl facem nu doar pentru noi, ci și pentru generațiile viitoare, demonstrând că prin colaborare, transparență și acțiuni concrete, putem face o diferență reală în lupta împotriva poluării aerului și pentru protejarea mediului înconjurător”, declară George Gârbacea.

Articolul Proiect USR pentru un aer mai curat: stații de monitorizare la gropile de gunoi apare prima dată în Uniunea Salvați România.