USR cere Ministerului Sănătății și CNAS să ia măsuri de urgență pentru decongestionarea unităților medicale

În condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemie de coronavirus, Uniunea Salvați România solicită Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să ia, de urgență, măsuri pentru a nu se mai produce aglomerări la furnizorii de servicii medicale.

Conform prevederilor
actuale, pacienții cu patologie cronică trebuie să meargă la medicul de familie
pentru un bilet de trimitere pentru un consult de specialitate, în urma căruia
să îi fie recertificat diagnosticul și reconfirmată indicația pentru o anumită
terapie.

Uniunea Salvați
România cere Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să modifice normele de
aplicare a Contractului cadru astfel încât pacienții cronici să nu mai fie
nevoiți să se deplaseze la unitățile medicale pentru documente care să
revalideze starea lor de sănătate.

Pacienții
cronici, categorie vulnerabilă, nu mai trebuie să fie expuși prin folosirea
mijloacelor de transport în comun și cozile îndelungate în sălile de așteptare.

Se impune,
așadar, eliminarea protocoalelor terapeutice care constituie baza de prescriere
și monitorizare a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, astfel încât medicul
de familie să poată efectua prescripția medicală necesară pacienților cronici.

De asemenea, se
impune eliminarea utilizării cardului de sănătate, având în vedere
disfuncționalitatea sistemului informatic al CNAS, dar și faptul că respectivul
card poate fi un vector de transmitere a infecției cu coronavirus.

Nu în ultimul
rând, se impune găsirea unor soluții de susținere financiară a unităților
sanitare, în condițiile în care este necesară limitarea activităților medicale
curente, programabile, astfel încât infrastructura medicală să fie disponibilă
pentru acoperirea națională cu servicii medicale în contextul pandemiei cu
COVID-19.

USR consideră,
totodată, că Ministerul Sănătății trebuie să recomande amânarea intervențiilor
chirurgicale programabile astfel încât să fie menținute disponibile resursa
umană și unitățile de terapie intensivă.

USR solicită și
identificarea de resurse și planuri de acțiune astfel încât triajul
epidemiologic să se realizeze în afara Unităților de Primiri Urgențe, în
condițiile în care este în creștere numărul persoanelor infectate cu COVID-19.

Tot Ministerul
Sănătății trebuie să realizeze ghiduri și protocoale clare pentru supravegherea
în condiții de izolare la domiciliu a cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus
care nu prezintă simptomatologie severă și nu necesită spitalizare. Este foarte
important ca acești pacienți să poată menține constant legătura telefonică cu
un medic.

De asemenea, în micul
urban sau în rural, dar și în marele urban în cazul creșterii numărului
persoanelor aflate în carantină, atribuția de supraveghere a respectării
măsurilor de carantină trebuie delegată și Poliției locale sau naționale ori
chiar angajaților din instituțiile de ordine publică.

Articolul USR cere Ministerului Sănătății și CNAS să ia măsuri de urgență pentru decongestionarea unităților medicale apare prima dată în Uniunea Salvați România.

USR, victorie la CNCD împotriva discriminărilor din sănătate

Senatorul USR Adrian Wiener a reclamat Ministerul Sănătății la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pe motivul discriminării medicilor români, în privința condițiilor egale de muncă, în funcție de cetățenia română. USR a câștigat procesul, decizia este executorie.

„Am sesizat la CNCD starea de fapt, crăpăturile din structura administrativ-legislativă și consecințele lor aberante. Am câștigat împotriva Ministerului Sănătății, CNCD constatând discriminarea flagrantă. În fapt, decizia CNCD care obligă ministerul să asaneze viciul legislativ din care decurge aberația este executorie, la fel ca și deciziile Curții Constituționale. În prezent avem cazuri de medici de cetățenie sârbă și de etnie română care nu se pot angaja în spitalele din România. Asta am corectat prin sesizarea mea”, transmite senatorul USR Adrian Wiener, membru în Comisia de Sănătate.

Adrian Wiener a explicat în sesizarea către CNCD că statul este nedrept față de traiectoria profesională a medicilor.

În prezent, rezidentul cetățean român este angajat în spitale: cu contract de muncă, fișa postului și salariu, ca orice angajat. 

În timp ce etnicul român care nu are cetățenie rămâne “bursier” al statului român cu 80 de euro/lună, fără contract de muncă, fără fișa postului! La același loc de muncă, cu aceleași responsabilități, în urma susținerii aceluiași examen. Este o situație clasică de discriminare pe criteriul cetățeniei. Un sistem absurd, o formă modernă de sclavie pe care statul român o menține.

Dar nu și de azi înainte. 

În plus, senatorul USR a și depus un proiect legislativ care oferă condiții similare medicilor români care lucrează în spitalele din România, indiferent dacă au sau nu cetățenia română.

USR consideră că fiecare român, fie că locuiește în comunitățile istorice din Serbia, Ucraina sau Moldova, de exemplu, trebuie să beneficieze de aceleași tratamente în parcursul profesional, fără discriminări pe criteriul cetățeniei. 

Articolul USR, victorie la CNCD împotriva discriminărilor din sănătate apare prima dată în Uniunea Salvați România.