Claudiu Năsui, USR: Ce face Nicu Marcu la ASF este jaf pe bani publici! Cerem PSD și PNL să ia măsuri

O investigație de presă scoate la lumină o nouă golănie făcută de conducerea ASF. Nicu Marcu, șeful ASF, și-a mărit leafa cu peste 30%, iar restul angajaților mai primesc încă 15 procente. În acest fel, salariul șefului ASF trece de 16 mii euro/lună.

USR cere PSD și PNL, partide aflate la guvernare, care îl susțin pe domnul Marcu în funcție, să ia măsuri pentru a corecta aceste derapaje și să schimbe conducerea ASF cu profesioniști. Cerem PSD și PNL să sancționeze abuzurile domnului Marcu, care a cerut o anchetă disciplinară în interiorul instituției pentru că s-a aflat în spațiul public cum își dă singur bani fără încetare din bugetul de stat.

Deputatul Claudiu Năsui a dat în judecată ASF pentru lipsa de transparență în ceea privește câștigurile angajaților acestei instituții care și-a dovedit neputința în a proteja asigurații.

„Ca să înțelegeți de ce ne tot jupoaie statul prin taxe. Ce credeți că făceau în plin scandal despre propria lor incompetență, PSD-iștii și PNL-iștii din conducerea ASF? Își măreau din nou salariile. După ce că aveau câte 15/16 salarii pe an, le-au mai mărit și pe acelea cu încă 32%. Mă judec cu ASF de câțiva ani să-mi dea date referitoare la salarizare. De atunci, deși am câștigat pe fond, tot tergiversează procesul. Totul ca să nu se afle oficial amploarea furtului din bani publici care are loc prin ASF. La stat, salariile mari nu atrag competența. Salariile mari atrag numai pilele de partid.”

Detalii legate de procesul deschis de deputatul Claudiu Năsui, precum și reacțiile din interiorul ASF găsiți în video-ul de mai jos, fragment din Podcastul USR Insider – https://drive.google.com/file/d/1IeYGJBL2tzN7M-j-2hwBctTPvW0UIIJ-/view

Articolul Claudiu Năsui, USR: Ce face Nicu Marcu la ASF este jaf pe bani publici! Cerem PSD și PNL să ia măsuri apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Cătălin Drulă: USR solicită revocarea din funcție a șefilor ASF. Ciolacu știa de țeapa Euroins, acum să voteze revocarea

Cătălin Drulă, președintele USR, anunță că USR a depus astăzi solicitare oficială pentru revocarea din funcție, de către Parlament, a actualei conduceri a Autorității de Supraveghere Financiară, care a privit pasivă cum milioane de români au fost păgubiți de companiile de asigurări. Totodată, USR solicită demararea procedurii de numire a unei noi conduceri la ASF, președinte și Consiliu.

Ce se întâmplă cu Euroins este o nouă țeapă pe piața de asigurări, o țeapă la care ASF este complice. Am avut City Insurance în 2022, astăzi este Euroins. Să fie limpede: ASF a lăsat Euroins să vândă hârtii A4 pe post de RCA. ASF a fost complice la o gaură, cum spune chiar Autoritatea într-un comunicat astăzi, de 1,75 de miliarde lei, sub cerința de capital minim absolută. ASF trebuia să supravegheze și i-au lăsat în continuare pe cei de la Euroins să vândă RCA, asigurări care acum nu mai au nicio acoperire. Prin urmare, am depus astăzi la Parlament cerere de revocare a conducerii ASF, atât a președintelui, cât și a Consiliului, iar luni îl aștept pe Marcel Ciolacu să voteze această revocare și să numim, în sfârșit, după 10 ani, profesioniști în conducerea ASF. Pentru că, altfel, ajungem să plătim miliarde și miliarde de lei de la buget. S-au plătit până acum pentru City Insurance 650 de milioane de lei și suntem abia la jumătate cu despăgubirile, pentru a acoperi incompetența sau chiar complicitatea. Aici este treaba procurorilor să vadă ce s-a întâmplat la ASF, cu țeparii piețe de asigurări”, declară Cătălin Drulă, președintele USR.

Dovada că Marcel Ciolacu știa de mai multă vreme de situația Euroins o reprezintă declarațiile sale de săptămânile trecute. PSD și PNL au obligația să explice românilor de ce au înțesat conducerea ASF cu oameni de partid, cu rude, soți și soții, oameni care au lăsat să se întâmple dezastre pe piața de asigurări, astfel că românii au ajuns să plătească de două-trei ori mai mult pentru o poliță RCA.

Problemele de pe piața de asigurări erau bine cunoscute de conducerea ASF de acum aproape doi ani, când același președinte al ASF, Nicu Marcu, a fost chemat de două ori în Comisia de buget din Senat, condusă atunci de senatorul USR Claudiu Mureșan, pentru a răspunde acuzațiilor aduse de un avertizor de integritate din ASF, potrivit cărora conducerea ASF favoriza asigurătorii prin aplicarea unor sancțiuni simbolice și, implicit, vătăma drepturile și interesele legitime ale asiguraților.

Subiectul a fost îngropat de partidele din vechea clasă politică, deși falimentul City Insurance avea să afecteze în 2022 circa 3 milioane de români.

La începutul anului 2023, USR a cerut, în mod repetat, conducerii ASF să vină în Parlament și să arate măsurile pe care le-a luat atât pentru a preîntâmpina dezastrul produs în 2022 pe piața asigurărilor de falimentul City Insurance, cât și pentru a preveni repetarea unor episoade similare. Sub protecția PSD și PNL, conducerea ASF, în frunte cu președintele Nicu Marcu, a ignorat solicitările USR, cum a ignorat și problemele de pe piața asigurărilor.

De abia acum, când se prefigurează un nou cutremur pe piață, PSD și PNL au anunțat că permit conducerii ASF să vină la Senat în fața comisiilor de specialitate, luni, 20 martie. Este însă mult prea târziu și mult prea puțin.

Conducerea ASF trebuie revocată din funcție, așa cum s-a întâmplat și în 2017, când un alt șef al Autorității dispus mai mult să asculte comenzile politice decât să se preocupe de problemele din piață, a fost revocat din funcție pentru modul dezastruos în care ASF a gestionat criza de pe piața RCA din 2016.

Atunci, în mai 2017, în baza raportului Comisiilor economice și de buget ale celor două Camere, plenul reunit l-a revocat pe Mișu Negrițoiu din funcția de președinte al ASF ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a obligațiilor legale pe care le avea în exercitarea mandatului.

Articolul Cătălin Drulă: USR solicită revocarea din funcție a șefilor ASF. Ciolacu știa de țeapa Euroins, acum să voteze revocarea apare prima dată în Uniunea Salvați România.

ASF, stat în stat? Șefii Autorității nu vin în Parlament și refuză și să spună câți bani iau pe lună

Protejați de PSD și PNL, șefii ASF refuză să vină în Parlament să explice românilor de ce au explodat polițele RCA și ce măsuri au luat. Cum refuză și să spună câți bani încasează pe lună pentru a nu-și face treaba și a închide ochii la ce se întâmplă pe piața asigurărilor din România.

O nouă cerere ca șefii ASF să vină în Parlament a fost depusă de USR vinerea trecută, după ce alte două solicitări au fost băgate la sertar de PSD și PNL.

Secretomania care înconjoară activitatea ASF este cu atât mare când e vorba de sumele încasate de membrii Consiliului ASF cu titlu de salarii, sporuri, locuință de serviciu, cazare, diurnă etc.

Am ajuns să chem în instanță ASF ca să prezinte date ce ar trebui să fie publice. Le-am solicitat contractul colectiv de muncă pentru a vedea dacă se confirmă informația că, pentru a nu-și crește salariile și să iasă discuții, cei de la ASF și-au adăugat două salarii pe an. Adică, iau 14 salarii pe an. După ce am câștigat în prima instanță, ASF a făcut recurs, ca să nu vedem cât câștigă și ce sporuri au. Iar Agenția Națională de Integritate, care ar trebui să sancționeze această secretomanie, nu intervine, pentru că este, de asemenea, controlată politic și e asmuțită împotriva dușmanilor politici”, declară Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei.

Deputatul USR Claudiu Năsui a solicitat în mai multe rânduri conducerii ASF – atât prin interpelare parlamentară, cât și în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci – să prezinte contractul colectiv de muncă din Autoritate, implicit informații despre banii plătiți lunar.

În urma acestui refuz, deputatul USR a solicitat datele în baza Legii 544 privind accesul la informațiile de interes public. Când și de data aceasta conducerea ASF a ignorat legea, Claudiu Năsui a chemat ASF în instanță. În noiembrie 2022, Tribunalul București i-a dat câștig de cauză și a obligat ASF să prezinte contractul colectiv de muncă, cheltuielile cu locuinţa de serviciu, cazarea, diurna şi transportul membrilor Consiliului ASF, precum și lista sporurilor, bonusurilor şi altor drepturi băneşti oferite salariaţilor ASF.

Articolul ASF, stat în stat? Șefii Autorității nu vin în Parlament și refuză și să spună câți bani iau pe lună apare prima dată în Uniunea Salvați România.

Președintele USR, Cătălin Drulă: PSD și PNL, cei care au politizat conducerea ASF, sunt vinovați de explozia prețurilor la RCA

USR îl cheamă din nou în Parlament pe președintele ASF Nicu Marcu.

Președintele USR, Cătălin Drulă, acuză PSD și PNL că au politizat conducerea ASF, care trebuia să supravegheze piața de asigurări astfel încât românii să nu plătească prețuri triple la polițele RCA. USR a redepus astăzi o solicitare de invitare în Parlament a președintelui ASF, Nicu Marcu, pentru a primi explicații despre scumpirile din piața de asigurări.

„Au explodat prețurile la RCA. Spre exemplu, pentru o mașină cu motor de 1,5 litri, a crescut de la 900 la 1.200 de lei tariful de referință. Există și un vinovat: PSD și PNL, cei care au politizat conducerea ASF, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, adică polițistul acestei piețe de asigurări care trebuia să nu lase să se întâmple o țeapă de proporțiile City Insurance. Statul român a plătit până acum 650 de milioane de lei și de-abia a ajuns la jumătate cu despăgubirile”, spune președintele USR, Cătălin Drulă.

Președintele ASF este dator cu explicații și de aceea USR îl cheamă în Parlament. Solicitarea a fost depusă astăzi de senatorii Anca Dragu, Narcis Mircescu și Claudiu Mureșan pentru invitarea la Comisia de buget din Senat. Poate de această dată, Nicu Marcu vine să explice ce se întâmplă în piața de asigurări. Luna trecută, deputații USR Pollyanna Hangan și Mihai Botez au depus o solicitare similară pentru invitarea lui Nicu Marcu la Comisia economică, dar aceasta a fost băgată la sertar de PSD și PNL.

„Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, al cărei președinte câștigă 12.000 de euro pe lună, este înțesată de oamenii PSD și PNL. Normal că n-au stat cu ochii pe țeapa City Insurance, normal că nu și-au făcut treaba de supraveghere și control, pentru că probabil aveau alte interese și serveau alte interese. Cine trage ponoasele? Cetățenii obișnuiți. Ei, specialii, își încarcă sutele de milioane în conturi, noi ajungem să plătim RCA de trei ori mai mult decât acum câțiva ani. Acesta este statul pe care îl propun PSD și PNL. Statul privilegiaților, statul specialilor, statul celor care bagă mâna în buzunarul oamenilor cinstiți”, spune președintele USR, Cătălin Drulă.

Articolul Președintele USR, Cătălin Drulă: PSD și PNL, cei care au politizat conducerea ASF, sunt vinovați de explozia prețurilor la RCA apare prima dată în Uniunea Salvați România.